Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Logica avortismului

Deoarece niciodată nu s-a găsit vreun avortist capabil să dovedească, dincolo de orice îndoială, ne-umanitatea fătului, adversarii avortistului au tot dreptul, şi chiar datoria de neocolit, de a-i cere să se abţină de la o acţiune a cărei nevinovăţie este obiect de incertitudine chiar şi pentru el însuşi.

Avortul este o problemă morală doar pentru că nimeni nu a putut dovedi vreodată, cu certitudine absolută, că fătul este o simplă extensie a corpului mamei, sau este o fiinţă umană cu drepturi depline. Însăși existenţa acestei discuţii interminabile arată că argumentele ambelor părţi sună neconvingător pentru cei care le aud, dacă nu chiar și pentru cei care le emit.

Există aici, prin urmare, o îndoială legitimă, pe care nici un răspuns nu a reușit să o stingă. Transpusă în planul deciziilor practice, această îndoială devine alegerea dintre a interzice sau a permite un act care are cincizeci la suta șanse de a fi o nevinovată intervenţie chirurgicală, ca oricare alta, sau de a fi, dimpotrivă, o crimă premeditată. În aceste condiţii, singura opţiune justificată moral, este, în mod absolut evident, abţinerea de la această practică.

La lumina rațiunii, nicio fiinţă umană nu-și poate aroga dreptul de a comite în mod liber un act despre care el însuşi nu poate spune cu certitudine dacă este sau nu o crimă. Mai mult decât atât, între prudenţa de a evita riscul acestui omor şi îndrăzneala de a te grăbi să-l comiți în numele unor ipotetice beneficii sociale, sarcina probei le revine, desigur, apărătorilor celei de-a doua alternative. Deoarece niciodată nu s-a găsit vreun avortist capabil să dovedească, dincolo de orice îndoială, ne-umanitatea fătului, adversarii avortistului au tot dreptul, şi chiar datoria de neocolit, de a-i cere să se abţină de la o acţiune a cărei nevinovăţie este o obiect de incertitudine chiar şi pentru el însuşi.

Specia este un ansamblu de trăsături comune, înnăscute şi inseparabile, a cărui prezenţă încadrează un individ, o dată pentru totdeauna, într-o natură pe care el o împărtăşeşte alți indivizi. Aparţin aceleiași specii, în veșnicie, chiar şi membrii săi încă nenăscuţi, inclusiv cei care încă nu au fost concepuți, care, atunci când vor fi concepuți și născuți, vor ajunge să poarte aceleaşi trăsături comune.
Opțiunea pentru avortism impune, ca precondiţie, incapacitatea sau refuzul de a înţelege această noțiune.

Dacă acest argument este evident în sine, la fel de clar este și faptul că mai toți avortiștii dătători cu părerea din ziua de astăzi sunt incapabili de a-i înțelegea implicațiile, pentru simplul motiv că opţiunea pentru avort presupune incapacitatea – sau, în unele cazuri, refuzul, din rea-voință criminală – de a înţelege noţiunea de specie. Specia este un ansamblu de trăsături comune, înnăscute şi inseparabile, a cărui prezenţă încadrează un individ, o dată pentru totdeauna, într-o natură pe care el o împărtăşeşte alți indivizi. Aparţin aceleiași specii, în veșnicie, chiar şi membrii săi încă nenăscuţi, inclusiv cei care încă nu au fost concepuți, care, atunci când vor fi concepuți și născuți, vor ajunge să poarte aceleaşi trăsături comune. Nu este greu să înţelegem că pisicile din secolul al XXIII-lea, atunci când se vor fi născut, vor fi pisici, şi nu pătlăgele roşii.

Opțiunea pentru avortism impune, ca precondiţie, incapacitatea sau refuzul de a înţelege această noțiune. Pentru avortist, statutul de „ființă umană” nu este o calitate înnăscută definitoare a membrilor speciei, ci o convenţie, pe care cei deja născuți pot, după bunul lor plac, să o aplice sau nu celor care încă nu s-au născut. Decizia dacă un făt în timpul sarcinii aparţine sau nu umanităţii ține de un consens social, nu de natura lucrurilor.

Gradul de confuzie mintală necesar pentru a crede în această idee nu este deloc neglijabil. De aceea, rareori avortiștii invocă în mod clar şi explicit această premiză fondatoare a argumentelor lor. În general, o țin ascunsă în cețuri (chiar și pentru ei înşişi), deoarece presimt că, declarându-o cu voce tare, ar însemna în același timp să o demaște ca presupunere antropologică lipsită de orice bază posibilă şi, dincolo de asta, a cărei aplicare este catastrofală: dacă statutul de fiinţă umană este o convenţie socială, nimic nu împiedică o convenție ulterioară să o revoce, negând umanitatea retardaților mintal, handicapaților, homosexualilor, negrilor, evreilor, ţiganilor, sau oricui altcuiva care, în funcție de capriciile de moment, ar părea incomod.

Aristotel sfătuia să se evite dezbaterea cu adversari incapabili de a se supune regulilor elementare ale căutării adevărului. Dacă vreun avortist ar dori adevărul, ar trebui să admită că nu este în măsură să dovedească ne-umanitatea feților, şi că, în fond, faptul că aceștia sunt sau nu ființe umane nu contrează câtuși de puțin în decizia lui de a-i ucide. Dar a mărturisi asta ar însemna să-și afişeze legitimația de sociopat.

Este cât se poate de clar că opțiunea pentru avortism se sprijină pe recursul iraţional la autoritatea inexistentă de a acorda sau refuza cui vrei, statutul de ființă umană, de animal, de lucru, sau bucată de lucru.

Nu e de mirare că oamenii capabili de o asemenea barbarie mintală sunt, de asemenea, imuni și la alte imperative ale conştiinţei morale comune, ca de exemplu, datoria pe care un politician o are de a da socoteală pentru angajamentele asumate de el sau de partidul său. După ce au subscris la programul unui partid care iubeşte şi venerează avortul într-atât încât expulzează pe oricine se opune acestei idei, Dl. Lula da Silva şi iubita lui Dona Dilma, cu o insensibilitate morală cu adevărat sociopată, vin să se pretindă nevinovați de orice complicitate cu proiectul avortist.

Ar fi o prostie să aşteptăm coerență morală de la indivizi care nu respectă nici măcar obligația de a recunoaște faptul că celelalte fiinţe umane aparţin aceleiași specii cu ei prin natura lor, şi nu printr-o generoasă – şi cu totul revocabilă – concesie din partea lor.

Nici nu este de mirare că, în dorinţa de a-și impune pofta de putere, mint ca dracii. Uitați-vă doar la numărul femeilor, presupus – victime anuale ale avortului ilegal, pe care aceștia le invocă pentru a preamări virtuţile sociale imaginare ale avortului legalizat. Erau milioane, au coborât la mii, apoi au devenit câteva sute. Acum, se pare că afacerea s-a încheiat la 180, în timp ce chiar SUS (Sistema Único de Saúde, sistemul public de sănătate brazilian, NT) deja a recunoscut că nu depășesc opt sau nouă. E clar, dacă nu înţelegi, sau nu respecți nici măcar distincţia dintre specii, cum o să-ți pese de corectitudinea cifrelor? O deformare mintală o poartă în sine pe cealaltă.

Aristotel sfătuia să se evite dezbaterea cu adversari incapabili de a recunoaşte sau de a se supune regulilor elementare ale căutării adevărului. Dacă vreun avortist ar dori adevărul, ar trebui să admită că nu este în măsură să dovedească ne-umanitatea feților, şi că, în fond, faptul că aceștia sunt sau nu ființe umane nu contrează câtuși de puțin în decizia lui de a-i ucide. Dar a mărturisi asta ar însemna să-și afişeze legitimația de sociopat. Iar sociopații, prin definiţie și printr-o inevitabilitate intrinsecă, se străduiesc tot timpul să pară că nu sunt sociopați.

Diário do Comércio, 14 oct 2010

(traducere de Anca Cernea)

The following two tabs change content below.

9 gânduri despre “Logica avortismului

  1. Multumim, Anca, pentru traducere (banuiesc ca tu ai tradus textul). Un articol remarcabil dublat de o imagine tulburatoare.

  2. @ Toiu, Provita, noi vă mulțumim și ne bucurăm să vă avem alături de noi pe linia dreaptă.
    Explicația adusă de Olavo de Carvalho în acest articol este extrem de importantă. Și, mai ales, este accesibilă oricărui om de bună credință și cu mintea trează. Să sperăm să fie de folos.

    Ilustrația reprezintă monumentul copilului nenăscut operă a sculptorului slovac Martin Hudáček.
    Iată aici mai multe informații despre monument și despre artist. Monumentul a fost inaugurat în oct 2011 în prezența ministrului slovac al sănătații.
    http://www.uprait.org/index.ph.....38;lang=en

    aici, alte imagini, din diferite perspective
    https://picasaweb.google.com/106864092485530431287/PomnikNenarodenymDetom#

    ideea monumentului a apărut într-un grup de rugăciune format din mame conștiente de valoarea unei vieți umane
    avortul nu numai că ucide pruncul, dar distruge și sănătatea mamei – sufletească, uneori și trupească; monumentul exprimă durerea și remușcările mamei, dar, în acelasi timp, iertarea și dragostea copilului, ca semn de speranță și de mângâiere
    http://charismatismus.wordpres.....rene-kind/

  3. @Anca Cernea

    Foarte mulțumim pentru detalii. Cochetăm intens, de câteva luni, cu ideea unei astfel de lucrări la București.

  4. Monumentul sculptorului slovac a impresionat lumea întreagă. Sunt nenumărate locuri în care se vorbește despre el cu entuziasm.
    Am găsit aici http://wwwestheriannuzzo.blogs.....istal.html un elogiu, dar și un comentariu interesant, de fapt o întrebare; „Dar, unde este tatăl?”
    Acum, sigur că într-o operă de artă nu trebuie să aștepți să fie cuprinsă întreaga realitate. Întrebarea nu e un reproș adus monumentului, ci o ocazie de a aminti că unul dintre personajele principale, tatăl, este adesea omis, din păcate, din reflexiile și discuțiile legate de avort.
    În realitate, el este de foarte multe ori autorul moral al crimei, nu numai pentru că nu o sprijină și nu o încurajează pe mama care șovăie, dar chiar el este cel care face presiuni asupra ei, să „scape” de copil. Poate va exista vreodată un monument dedicat copilului nenăscut, care să-l reprezinte și pe tată.

  5. @ Anca,
    Am intrat pe link-urile pe care le-ai recomandat in comentariul tau. Am vazut monumentul sculptorului slovac din mai multe unghiuri.

    Am remarcat un lucru pe care nu l-am observat initial, in imaginea din cuprinsul articolului: desi sculptura reprezinta (dupa titlu) „monumentul copilului nenascut”, copilasul din imagine poarta o fustita!. Acum, poate ca exagerez, dar eu cred ca nu este intamplator acest amanunt. S-ar putea ca artistul sa sugereze (cel putin, eu la asta m-am gandit):

    1) In mod fundamental un copil nenascut nu difera cu nimic de copiii pe care noi ii vedem in jurul nostru in fiecare zi,
    2) Suferinta mamei provocata de aceasta crima nu se limiteaza doar la o perioada scurta de timp. In masura in care nu si-a pierdut umanitatea, mama va suferi o viata intreaga din cauza acestui gest.

  6. @ Toiu,
    De multe ori mi s-a întâmplat, ca medic, să aud o femeie care a făcut cândva un avort, spunându-mi „copilul meu ar fi avut acum x ani, ar fi mers la școală, ar fi …”. Gândul la copil nu le părăsește pe aceste mame, și, într-un fel, acest gând ține pasul cu trecerea anilor ca și cum ele și-ar însoți copilul în creștere…
    În orice caz, explicațiile pe care le propui tu sunt valabile, dar poate este și a treia…
    Legat de observația ta, mi-am amintit de acest articol,
    istoria convertirii doctorului sârb Stojan Adasevic, un om care făcuse la viața lui peste 40 000 de avorturi. În prezent, Dr. Adasevic este un leader al mișcării pro-life din Serbia. Poate știi istoria lui. Dacă nu, o vei găsi foarte interesantă, sunt sigură.
    Nu știu dacă Martin Hudáček citise asta, dar oricum, reprezentarea unui copil destul de măricel (pare preșcolar…) ca victimă a avortului se potrivește foarte bine cu ceea ce relatează Adasevic că a aflat atunci când s-a convertit.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.