Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Despre Polonia și Israel. Scurtă observație asupra unei anumite asemănări, reflectând spiritul timpurilor

Agnieszka Kołakowska este scriitoare poloneză, a studiat filologie clasică și filozofie și este fiica filozofului polonez Leszek Kołakowski.

Gândindu-mă la cinismul, ipocrizia și idioțienia istericei și cu totul nejustificatei campanii lansate în UE și în presa occidentală împotriva guvernării „dreptei” din Polonia, mi-am dat seama deodată de o anumită asemănare dintre situația actuală a Poloniei și cea a Israelului, pe scena internațională. Ea este izbitoare. Desigur, această comparație își are limitele ei; mă refer în acest moment doar la felul în care aceste țări sunt prezentate în străinătate. Este importantă nu atât asemănarea în sine – din care nu rezultă mare lucru – ci sursa acestei situații, cauza campaniei de ură isterică îndreptată împotriva celor două țări – împotriva statului Israel, de multă vreme, împotriva guvernării „dreptei” în Polonia, din momentul victoriei acesteia în alegerile parlamentare. Motivele sunt identice. Același spirit al timpurilor, escaladat în ultimele decenii, dictează atât condamnarea Israelului cât și lupta împotriva guvernării „dreptei”, cu totul independent de conținutul politicii acestor guverne și independent de fapte.

De care fapte? De exemplu, acela că PiS este un partid de dreapta cam în aceeași măsura în care sunt eu cămilă. Contează doar că este astfel perceput. Și este astfel perceput, printre altele, prin aceea că aderă la anumite valori, între care un rol important este jucat de conceptele de națiune și de suveranitate. Aceste valori, peste tot combătute de către stânga politic corectă și desigur, de către Uniunea Europeană (ambele personificate de D-na Wallstrom), drept „fasciste”, se află printre cauzele importante ale campaniei de ură îndreptate împotriva Israelului, iar acum împotriva guvernului din Polonia. Cu excepția faptului că, în cazul Israelului, aceste valori nu sunt atât o chestiune de atașament, cât una fundamentală și esențială, lupta pentru supraviețuire.

Și despre care fapte mai e vorba? În ambele cazuri, putem răspunde fără ezitare „de toate faptele”, dar și în cazul Poloniei lucrurile sar în ochi în mod izbitor, deoarece campania împotriva „guvernării dreptei” a început, așa cum am amintit mai sus, imediat după alegeri și de fapt, chiar înainte de alegeri, încă înainte ca acest guvern să fi apucat să facă ceva.

Folosesc acest prilej pentru a reaminti câteva lucruri despre această dictatură fascistă, care este Israelul.

Israelul este – să o repetăm, de dragul ordinii ​​- singura democrație din Orientul Mijlociu. Este, de asemenea, un stat de drept. Arabii – iar asta, de asemenea, merită să repetăm – se bucură de drepturi egale; ei pot fi judecători și pot fi membri ai Knesset (parlament); există și partide arabe legale. (Precizez că sunt partide legale pentru a aminti în acest context un lucru destul de semnificativ, și anume partidul ilegal Kach, un partid evreiesc, nu arab, care este ilegal în Israel pentru că exprimă slogane rasiste anti-arabe.)

Atunci când Israelul atacă Gaza, apărându-se de miile de rachete, care, de exemplu, au fost trase de acolo în cursul anului trecut, el este inevitabil condamnat pentru utilizarea unei „forțe disproporționate” – în ciuda faptului că, mai mult decât orice altă țară normală, se străduiește să evite pierderile în rândul populației civile. Palestinienii, știind foarte bine acest lucru, se folosesc de aceasta în mod cinic, depozitând bombe și armament în spitale, școli, grădinițe, moschei și case particulare, chiar și în ambulanțe. Despre aceasta nu prea se scrie mult (ca să nu spunem deloc).

Atunci când, în timp de război, Israelul este forțat să bombardeze în Gaza vreo clădire locuită de civili, pentru că există acolo ascunse depozite de arme și teroriști care aruncă rachete, avertizează întotdeauna populația din Gaza înainte de atac, chemând civilii să părăsească imobilele țintite. Mai întâi răspândesc avertismente informând despre atac; apoi sună la toate telefoanele mobile din imediata apropiere a acelui loc; în cele din urmă, aruncă o rachetă de avertizare. Nicio altă țară, când duce acțiuni de război, nu merge atât de departe cu grjia de populația civilă. Dar despre asta nu se scrie.

În Gaza, conducerea Hamas nu evacuează clădirile în urma unor astfel de avertismente. Dimpotrivă, încearcă să facă în așa fel încât să se afle acolo cât mai mulți civili, deoarece este în interesul propagandei Hamasului să moară cât mai mulți dintre aceștia. Așa cum încearcă să provoace cât mai multe pierderi în rândul populației civile israeliene. Despre asta nu se scrie.

Și când, în ciuda acestor eforturi, mor palestinieni în urma unui atac israelian și există îndoieli dacă faptul era într-adevăr inevitabil, un procuror militar israelian inițiază o anchetă. În timpul ultimului război din Gaza au fost mai multe asemenea cazuri. Despre asta nu se scrie.

Conducerea Hamas a construit în Gaza peste o sută de tuneluri care servesc drept adăposturi și ascunzători de arme. Dar aceste adăposturi sunt doar pentru comandanți; locuitorii normali nu au acces la ele (lucru pe care, anul trecut, l-a deplâns chiar și Iranul). Despre asta nu se scrie.

La construcția acestor tuneluri au fost folosiți copii, dintre care 160 – cf. chiar surselor Hamas – au murit pe când munceau la ele. Aceasta s-a întâmplat în urmă cu mai muli ani; nu știu câți au murit la construcția altor tuneluri mai noi și la reconstrucția celor vechi, distruse în timpul atacurilor israeliene. Nici despre asta nu se scrie.

În cursul fiecărui război, precum și oricăror represalii din partea Israelului, mass-media mondiale repetă și răspândesc necritic declarațiile Hamas asupra numărului de victime palestiniene. Dar Hamas dă aproape toate pierderile drept victime civile. Anul trecut a apărut un raport care investiga aceste cifre. Dacă într-adevăr ar fi fost vorba mai ales de victime civile, poate că era de așteptat să existe printre ele același procent de femei, bătrâni și copii, cum e, în general, într-o societate; dar se pare că predomină bărbații tineri. Nici despre asta, desigur, nu scrie nimeni.

Mass-media întotdeauna subliniază cât de puține sunt pierderile în rândul israelienilor, comparativ cu pierderile în rândul palestinienilor; în ultimul război, rachetele trase de Hamas – au fost mai multe mii – nu au ucis pe nimeni. Este așa din simplul motiv că Israelul cheltuiește sute de milioane de dolari pentru a-și proteja cetățenii. Despre asta nimeni nu scrie.

În fiecare zi intră din Israel în Gaza convoaie lungi de camioane, conținând nu numai alimente și materiale de construcții (utilizate de către Hamas nu pentru a construi case pentru civili, ci pentru a construi tuneluri), ci și produse de lux. Mercedesuri, cele mai noi mașini de spălat și frigidere, televizoare. În Gaza există herghelii de cai arabi, vile de lux cu piscine, hoteluri de lux. Pentru conducerea Hamas – și vizitatorii străini. Nici despre asta, evident, nu scrie. Trebuie menținută propaganda că în Gaza există o „criză umanitară”. Despre faptul că aceasta este în întregime și în mod intenționat creată de dictatura care domnește acolo – nu se scrie. În fiecare an, Uniunea Europeană cheltuiește pentru „sprijinirea palestinienilor” sute de milioane de euro. Banii nu lipsesc. Doar că se duc toți pe armament și spre conducerea Hamas. Despre toate acestea nu se scrie.

Israelul aprovizionează Gaza și Malul de Vest cu apă, produse alimentare și energie electrică. În timpul războiului de anul trecut, inginerii israelieni reparau sub foc de arme cablurile distruse de către Hamas în timpul atacurilor pentru ca populația din Gaza să aibă energie electrică. Despre asemenea lucruri nimeni nu amintește.

În caz de necesitate, palestinienii din Gaza, răniți sau grav bolnavi, sunt în mod regulat transportați și tratați în spitale israeliene. Nici despre asta nu scrie nimeni.

Când vreun posedat, extremist ultra-religios israelian, își permite un atac asupra unui palestinian, este urmărit și pedepsit ca oricare altul. Spre deosebire de obiceiul palestinian de a aduce cinstire palestinienilor care omoară civili, copii și femei, de a-i răsplăti pentru aceste acte și de a-i sărbători ca pe niște eroi și martiri. O face atât Hamas, cât și Fatah. Despre asta nu se vorbește.

Atât în ​​Gaza și în Malul de Vest, mass-media și manualele școlare încearcă să întărească în rândul palestinienilor convingerea că Israelul nu are niciun drept să existe. Deasemenea, ei fac tot posibilul pentru a-i descrie cât mai respingător pe evrei, prezentându-i drept porci, diavoli, întruchiparea răului. Despre asta nu se scrie.

Nu ni se prezintă în media nici copiii mici cu arme și mitraliere, care sunt învățați în școli și tabere de vară cum să omoare evrei. Nici copiii din taberele de vară din Gaza, care țin în mână (împreună cu puștile) pancarte cu numele orașelor israeliene – Haifa, Tel Aviv, Netanya etc. – pe care urmează să le preia. Palestinienii au respins în mod repetat propunerile de a-și avea propria lor țară, indiferent de condițiile propuse. Liderii Hamas din Gaza, ca și Abbas de la Autoritatea Palestiniană, sunt încă mânați de obiectivul preluării totale a Israelului. Ei vorbesc despre asta în mod deschis. Dar nimeni nu vrea să-și amintească.
Hamas recrutează copii palestinieni – de la vârsta de 15 ani – în „armata de eliberare” din Gaza. Despre asta nu se scrie. Este foarte probabil ca la un moment dat, unii dintre acești copii să moară în lupta cu Israelul, ceea ce va fi foarte convenabil pentru Hamas: Israelul va fi atunci condamnat pentru că ucide copii.

Nu se scrie nici despre asasinatele comise de către Hamas asupra palestinienilor suspectați de colaborare cu Israelul – între care se numără, de asemenea, cei care vând terenuri israelienilor. Anul trecut, organizația non-guvernamentală Israel Law Center a raportat 38 de astfel de cazuri.

Când Abbas vorbește de picioarele murdare și împuțite ale evreilor care pângăresc moscheea Al Aqsa, foarte puțin se scrie despre asta. Despre faptul că guvernul israelian nu permite israelienilor să intre pe teritoriul moscheei – nu s-a scris deloc.

Israelul este atacat pentru tot ceea ce face, orice ar fi. Marea majoritate a mass-media din lume are despre această țară prejudecăți negative atât de profund înrădăcinate, încât niciun fel de fapte, chiar repetate de un număr infinit de ori, nu vor schimba aceste prejudecăți. Sunt cunoscute în toată lumea imaginile cu copii palestinieni, chipurile uciși de rachete israeliene, sau soldați israelieni bătând palestinieni, imagini care se dovedesc apoi a fi fost înscenate, sau pur și simplu falsificate – și care nu sunt de obicei dezmințite deloc în presă, sau doar prin notițe micuțe, în pagina 20 a ziarului. Tot astfel sunt publicate informații din surse palestiniene neverificate referitoare la numărul de victime. Anul trecut, în presa poloneză, pe portalul „wPolityce” s-a putut citi: „Raid israelian asupra unui spital și unui parc de joacă pentru copii. Cel puțin 10 de victime. Vezi imaginile zguduitoare”. S-a dovedit repede că nu fusese un raid israelian, ci o rachetă Hamas, care căzuse „prea devreme”- pe spital. Dar la câteva zile după dezmințire, aceste informații erau încă pe pagina portalului. A apărut doar, cu caractere mici, la sfârșitul textului, următoarea informație: „Israelul susține că atacul a fost efectuat din greșeală de către militanți palestinieni.”

Hamas este o grupare teroristă islamistă, aparținând mișcării Frățiile Musulmane, al cărei scop este nu numai preluarea în întregime a Israelului și omorârea evreilor, ci, de asemenea, crearea unui stat islamic – despre aceasta nu se amintește în presă. Nici despre faptul că Hamas țintește populația civilă, iar pe cea proprie o expune atacului în mod deliberat, în timp ce Israelul face tot ce este posibil pentru a-și proteja nu numai populația proprie, ci și pe civilii din Gaza – niciodată nu se scrie. Despre suferința palestinienilor se scrie numai dacă se poate spune că această suferință este cauzată de Israel; cât despre atrocitățile împotriva palestinienilor din Siria și Irak, se tace. Islamiștii sunt condamnați atunci când taie gâtul unui jurnalist american, dar sunt îndreptățiți când fac același lucru cu trei băieți din Israel – pentru că lucrul este „de înțeles”, dată fiind „ocupația” israeliană.

Să o mai spunem ​​încă o dată: Israelul este o democrație care își apără cetățenii. Vocile critice israeliene și demonstrațiile nu lipsesc. Guvernele Hamas și Fatah sunt o dictatură sângeroasă, o tiranie care evident nu permite niciun fel de voci potrivnice, care își ține în mod deliberat cetățenii în sărăcie și în loc să-i apere, îi expune, face tot posibilul pentru a le crește sărăcia și pentru ca ei să sufere cele mai grele pierderi civile, pentru ca lumea să dea vina pe Israel pentru ele și să ajute în lupta pentru preluarea în întregime a Israelului și uciderea evreilor. Ei vorbesc despre asta deschis. Dar de scris, nimeni nu scrie.

În cazul Israelului, domnește dublul standard. La fel ca acum, în cazul Poloniei. Campania care s-a dezlănțuit în mass-media împotriva guvernului ales democratic în Polonia este, în unele privințe, foarte asemănătoare cu campania împotriva Israelului. În ambele cazuri sunt utilizate standarde și sunt manifestate pretenții care ar fi de neconceput în raport cu orice altă democrație occidentală.

Desigur, cu diferența (destul de importantă) că, în cazul Israelului, nu este vorba de o încercare de a răsturna o putere sau alta, percepută ca fiind prea „de dreapta” – este clar că orice guvern israelian, oricât ar fi de stângist, va lua toate măsurile necesare pentru siguranța țării și a cetățenilor săi – ci de contestarea dreptului însuși de a exista al statului și dreptului său de a se apăra împotriva atacurilor. Asupra Israelului sunt aruncate insulte, ca „fasciști” și „naziști”, indiferent ce ar face și indiferent ce fel de guvern – de dreapta, de stânga, de centru – este la putere în acel moment. În schimb, în cazul Poloniei se caută sprijin în Uniunea Europeană și în presa occidentală pentru răsturnarea guvernului ales în mod democratic, sub pretextul că este o dictatură fascistă care introduce cenzura, distruge libertățile civile și Dumnezeu-știe-mai-ce. Asupra guvernului polonez actual sunt deasemenea aruncate insulte ca „fasciști” și „naziști”, indiferent ce ar face.

Dar și cu diferența că, în cazul Poloniei, campania este în întregime creată și ațâțată în Polonia, de către opoziția formată din PO și cercul Gazetei Wyborcza. În Israel nu lipsește opoziția față de puterea existentă într-un anumit moment, dar aceasta nu caută sprijin în străinătate sau în Uniunea Europeană ca să răstoarne un guvern ales în mod democratic. Desigur, chiar și în Israel există câteva organizații (evreiești) anti-israeliene care caută sprijin în străinătate și sunt angajate în propaganda anti-israeliană oriunde în lume, dar acestea nu sunt partide politice, iar campania – de exemplu, sub forma mișcării BDS (Boycott, Divestment and Sanctions, NT) – este creată în principal în străinătate. Ea atinge cotele cele mai feroce în mediul academic, în special în universitățile americane.

În cazul Poloniei, ca și în cazul Israelului, nimeni nu binevoiește să se uite la fapte. Dimpotrivă, ca și în cazul Israelului, faptele trebuie lăsate deoparte, ele trebuie să fie trecute sub tăcere. În caz contrar, ar fi clar că acuzațiile sunt nefondate. În cazul Poloniei, nimeni dintre protestatari nu este în stare să indice cum anume guvernul încalcă legea în mod concret, cum nesocotește constituția, cum disprețuiește drepturile civile etc, etc. Nici în cazul Israelului faptele concrete nu justifică acuzațiile. Media, UE și elitele de stânga au hotărât dinainte că tot ceea ce face Israelul și tot ceea ce face PiS în Polonia, trebuie condamnat. Așa arată corectitudinea politică aflată în vigoare în vremurile noastre.

Nu spun că tot ceea ce face PiS, nici că tot ceea ce face Israelul, este demn de laudă. PiS uneori acționează stângaci, deseori se exprimă stângaci, are un PR lamentabil. Israelul are un PR aproape la fel de lamentabil, iar politica față de arabii israelieni, de exemplu – care se bucură de drepturi egale, dar, în practică, de multe ori sunt tratați rău – lasă mult de dorit. Nu voi intra acum în detalii pentru că ceea ce se întâmplă în Polonia – știm cu toții, iar ceea ce se întâmplă în politica internă a Israelului nu este esențial aici: este vorba doar de felul în care ambele țări sunt privite în prezent pe scena internațională.
Propun, așadar, ca Polonia, conștientă de aceste asemănări, să-și strângă relațiile cu Israelul. Este evident că cele două țări ar trebui să se sprijine reciproc. Polonia vede acum pe propria piele cum arată o campanie de ură, cu totul nejustificată; este un bun prilej pentru a trage concluzii inclusiv cu privire la Israel. Prin urmare, propun, de asemenea, ca mass-media poloneze (cele chipurile preluate acum de dictatura fascistă și funcționând sub controlul strict al comisarilor politici) să nu ia de bune, repetând orbește, totate cele citite nu-știu-pe-unde despre Israel, ci să facă bine să verifice informațiile pe care le răspândesc. Să sperăm că și mass-media israeliene vor face același lucru în privința Poloniei.

http://www.teologiapolityczna.pl/agnieszka-kolakowska-o-polsce-i-izraelu-krotka-uwaga-o-pewnym-podobienstwie-swiadczacym-o-duchu-naszych-czasow

Articol tradus de Anca Cernea și publicat pe ILD cu permisiunea autoarei.

The following two tabs change content below.

Agnieszka Kołakowska

Un gând despre “Despre Polonia și Israel. Scurtă observație asupra unei anumite asemănări, reflectând spiritul timpurilor

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.