Doctrina Monroe pe stil Obama – America de Sud e sferă de influenţă marxistă

Print Friendly, PDF & Email

bananaSînteţi la curent cu evenimentele din Honduras? Scurtă recapitulare. Manuel Zelaya, preşedintele ales democratic în 2005, a fost expulzat din ţară în dimineaţa zilei de 28 iunie, cînd un grup de soldaţi şi ofiţeri din armata hondureană l-au escortat silit la aeroport şi l-au îmbarcat într-un avion cu destinaţia Costa Rica. O punere în scenă a unui vechi scenariu latino-american: preşedinte ales şi iubit de popor dat jos de o juntă militară, servind interesele unei oligarhii ale cărei interese erau serios periclitate de un preşedinte iniţiator de reforme mult aşteptate; populaţia iese masiv în stradă să protesteze; lideri regionali şi globali condamnă viguros lovitura de stat şi se raliază în sprijinul preşedintelui exilat; ţara cu pricina este pe cale să devină un paria internaţional, prin excluderea din organisme internaţionale şi aplicarea de sancţiuni economice.

Aflat la Moscova pentru o întîlnire iepocală cu omologul Medvedev, preşedintele Obama declară ferm şi generos: „America sprijină restaurarea imediată a preşedintelui ales democratic al Honduras, chiar dacă acesta e puternic opus politicilor americane. Nu facem acest lucru deoarece sîntem de acord cu dînsul. Facem acest lucru deoarece respectăm principiul universal conform căruia oamenii trebuie să îşi aleagă conducătorii indiferent dacă noi sîntem sau nu de acord cu aceştia.”

Secretarul de Stat Hillary Clinton s-a întîlnit marţi cu Zelaya, exprimînd pe această cale sprijinul administraţiei americane pentru preşedintele în exil. La ONU, SUA a sponsorizat împreună cu Venezuela şi Bolivia o rezoluţie de urgenţă care condamnă lovitura de stat militară din Honduras şi cere reinstaurarea imediată a lui Zelaya. Însuşi preşedintele în exil a luat cuvîntul, în numele „poporului hondurean indignat”. Obama a declarat că va „sprijini democraţia” şi „nu este acceptabil acest precedent teribil care trimite înapoi către o eră cînd loviturile de stat militare erau modalitatea preferată de tranziţie politică, în locul alegerilor democratice”.

Această dramă politică este în plină desfăşurare şi nu putem decît să ţinem pumnii strînşi pentru Zelaya… adică pentru poporul hondurean. Pentru democraţie şi dreptate.

Dar e o mică problemă.

În Honduras, majoritatea demonstraţiilor de protest declanşate de criza din 28 iunie sînt împotriva preşedintelui Zelaya. Pînă şi în Miami, oraş cu o populaţie masivă de origine latino, americani originari din Venezuela, Cuba, Costa-Rica şi Nicaragua au demonstrat împotriva întoarcerii lui Zelaya în Honduras.

Ciudat, dar semnificativ: Miami este locul de refugiu a numeroşi sud-americani anticomunişti… iar Zelaya este un burghez roşu cu simpatii marxiste. De aceea e foarte simpatic şi liderilor sud-americani care îl proptesc şi întreţin o susţinută campanie de sprijin tovărăşesc: fraţii Castro din Cuba, Hugo Chavez din Venezuela, Daniel Ortega din Nicaragua şi Evo Morales din Bolivia.

Şi mai ciudat, dar de fapt nu există nici o juntă militară care s-a instalat la putere după expulzarea lui Zelaya. Preşedintele interimar se numeşte Roberto Micheletti, este un civil numit de parlament şi culmea… aparţine Partidului Liberal al lui Zelaya…. acelaşi partid care în ultimele luni a fost foarte critic faţă de propria progenitură politică ocupînd cea mai înaltă funcţie a statului.

Popular? Atît cît îţi permit 25%: cu puţin înainte de demisia forţată, acesta era procentajul de popularitate al fostului preşedinte în rîndul populaţiei.

Constituţia din Honduras permite un singur termen de patru ani pentru deţinătorul funcţiei prezidenţiale. Ales în urma scrutinului din noiembrie 2005, Zelaya nu ar mai fi avut dreptul să candideze la încă un termen consecutiv. Alegerile prezidenţiale din Honduras sînt planificate pentru luna noiembrie a acestui an, iar aceasta ar fi fost şi data de expirare a carierei politice la vîrf a lui Zelaya. Însă încercarea moarte n-are – mai ales pentru un stîngist călare pe valul marxist care mătură continentul sud-american. Zelaya a ordonat organizarea unui referendum naţional în care cerea aprobarea populară pentru modificarea Constituţiei, astfel încît limitarea constituţională referitoare la durata mandatului prezidenţial să fie înlăturată şi în acest mod să-şi paveze calea unei noi candidaturi, în noiembrie. Curtea Supremă din Honduras a decis că iniţiativa prezidenţială violează Constituţia şi a cerut preşedintelui să nu organizeze un referendum abuziv şi ilegal. Procurorul statului, parlamentul şi propriul partid i-au cerut lui Zelaya acelaşi lucru. Zelaya a refuzat şi l-a însărcinat pe comandantul forţelor armate din Honduras, generalul Romeo Vasquez, să distribuie populaţiei formularele pentru referendum… tipărite de Hugo Chavez în Venezuela – în treacăt fie spus, un maestru al referendurilor măsluite şi deschizătoare de căi nebănuite în Constituţie. Generalul Vasquez a refuzat, Zelaya l-a demis, iar conducerea superioară a armatei a demisionat in corpore, în semn de protest. Curtea Supremă, în urma unei decizii de 5-0, i-a ordonat lui Zelaya să îl reinstaureze pe generalul Vasquez şi să înceteze tentativa de a impune un referendum neconstituţional. Zelaya şi-a văzut nestingherit de treabă. În consecinţă, procurorul general al statului a însărcinat armata să îl aresteze pe Zelaya, pentru încălcarea flagrantă a Constituţiei. Restul e istorie în desfăşurare.

Asupra Hondurasului se exercită presiuni intense pentru permiterea întoarcerii preşedintelui expulzat. În cele mai recente declaraţii, Secretarul de Stat Clinton a reiterat necesitatea rezolvării acestui conflict politic prin dialog şi negocieri. Faţă de poziţiile anterioare ale administraţiei americane, Hillary Clinton s-a abţinut de la a cere reinstaurarea automată a lui Zelaya. Însă cutia Pandorei a fost deschisă: dictatorul în devenire, încurajat de declaraţiile iniţiale ale Casei Albe, de ONU şi prietenii săi marxişti din regiune, declară oricum posturilor de radio din Honduras că „reinstaurarea este non-negociabilă”.

Într-un fel trist şi pervers, administraţia Obama repetă bucla diplomatică iraniană, de această dată mai aproape de casă şi la o scară mai mică: sprijin acordat unei dictaturi experimentate sau incipiente şi opoziţie implicită faţă de mişcarea legitimă de răsturnare sau evitare a dictaturii. Aceste reacţii aproape identice, aproape în acelaşi timp, demonstrează un trend conştient: întoarcerea la politicianismul internaţional cu sumă zero dintre puterile europene ale secolului 19. Diplomaţia reacţionară a lui Metternich, ministrul austriac de externe din perioada post-napoleoniană, înlocuieşte treptat doctrina Monroe. Între doi contemporani ai secolului 19, Obama a ales, şi în această instanţă, exemplul european. Din locomotivă a excepţionalismului exemplar, a autorităţii morale şi a idealismului în slujba libertăţii, America se chirceşte de bună voie pentru a realiza strategia de pace a lui Obama: lumea ca un talcioc în care tarabele dictatorilor şi autocraţilor ocupă un loc respectabil şi echivalent cu democraţiile funcţionale şi responsabile. Nu de alta, dar altfel cum să negociezi şi dialoghezi de la egal la egal?

PS

Honduras Defends Its Democracy

7 gânduri despre “Doctrina Monroe pe stil Obama – America de Sud e sferă de influenţă marxistă

  1. de cand a fost exilat „el presidente” am urmarit atent pagina wikipedia dedicata acestui eveniment si am observat un lucru pe care deja il stim cu totii: wikipedia e mai mult „progresista” decat neutra… Exista un edit war al paginii cu privire la titlu (lovitura de stat sau criza politica); evident marxistii sunt majoritari…
    Nici macar editorii de pe wikipedia care sunt din Honduras nu sunt luati in seama.
    O sursa interesanta aflata la fata locului
    si o mica comparatie intre cele doua tabere: pro si contra 😀

  2. Asta e versiunea oficiala a Partidului Republican?
    Nu foloseste si sintagma conspiratie „iudeo-bolsevica”,nu?
    Cred ca atunci cand v-au trimis textul in retea trebuiau sa specifice si aceste cuvinte pentru ca in Romania astfel de referiri sunt placute unui anumit tip de public (din pacate majoritar).
    Dar nu are nimic- e OK si asa -au inteles oamenii cam cum e cu pericolul marxist in Honduras si vor fi vigilenti si la noi. Ii prevenise oricum si Capitanul cand traia…

  3. Partizanu, tu ai un blog pe care lauzi nou’ partid comunist roman sau ceva de genu. mi-ar fi groaznic de rusine sa deschid gura pe aici. groaznic, i tell ya

  4. Nu prea am inteles care sunt referintele „placute pentru publicul majoritar” din Romania, dar nu cred ca e important. Mai interesant e ca partizanii au si inceput sa agite pericolul legionar („tovarasi, cand nu aveti argumente, scoateti din palarie fantoma fascismului! Garda si Capitanul!”). Ce repede invata astia micii de la Iliescu! Cresc intr-un an cat alti marxisti in 10 ani grei de lupta pe viata si pe moarte cu dujmanii poporului. Nomenclatura tre’ sa fie tare mandra de teribilistii care prizeaza socialism a la Indymedia.

    Costin > Uita-te mai atent: nu lauda NPCR. Castro si Chavez sunt simpatici pentru pustii Indymedia, nu si Ceausescu, doar Ceausescu a intinat nobilele idealuri ale socialismului stiintific.

  5. Avocatul Miguel Estrada explica in termeni clari de ce indepartarea lui Zelaya este constitutionala si un act legitim de protectie a democratiei din Honduras. Singura greseala a constat in expulzarea lui Zelaya; autorul considera ca Zelaya trebuia sa fi fost arestat si judecat/condamnat in Honduras de un tribunal local.

    Honduras’ non-coup

  6. Mi-am adus aminte de ceva. Emil, protestez fata de comparatia cu Metternich! 😀 Cu atat mai mult cu cat Metternich ar fi luat partea celor care i-au dut un sut in dos revolutionarului marxist de Zelaya; nici nu ar fi ezitat! Contele are pe nedrept o presa cam proasta, desi a-l rezolva drept „reactionar” e simplist.

    In era revolutiei franceze, Metternich a facut ceea ce orice om de stat responsabil ar fi facut daca se afla in functia lui: a incercat sa salveze ce se mai putea din Imperiul multinational al Casei de Habsburg, concentrandu-si fortele pe evitarea unui conflict de proportii in Europa. Nu putem spune ca nu i-a reusit, doar pacea a rezistat cateva decenii, pana la razboiul franco-prusac din 1870.

    Nu a fost un mare reformist, dar poate fi asta un pacat mortal, mai ales daca tinem cont de natura revolutionara a vremurilor? Revolutionarii vor revolutii, nu reforme.

  7. Si cei de la Huffington Post sint suparati pe Obama, dar ca de obicei pentru ca nu este destul de progresiv si pentru ca nu sustine intoarcerea neconditionata a presedintelui marxist la putere.

    President Obama is making a big mistake in coddling the dictatorship in Honduras, and putting his administration at odds with the rest of the hemisphere. It also looks terrible to the world that his government so easily abandons its professed commitment to democracy and the rule of law.

    President Mel Zelaya of Honduras was overthrown by the military on June 28. Most of Latin America saw this as a threat to democracy in the hemisphere, immediately condemned the coup, and strongly supported Zelaya’s return. [majoritatea, adica venezula si celelalte tari care se indreapta vertiginos inspre comunism?] The Organization of American States as well as the General Assembly of the United Nations called for Zelaya’s „immediate and unconditional” return.

    But the Obama administration has issued a series of conflicting statements, and last week the U.S. State Department sent a letter to Republican Senator Richard Lugar that appeared to blame Zelaya himself for the coup. The letter also said that U.S. policy was „not based on supporting any particular politician or individual,” thus further distancing Washington from Zelaya.

    These statements were widely publicized in the Honduran media and helped to bolster the dictatorship.

    Perhaps more ominously, the Obama administration has not said one word about the atrocities and human rights abuses perpetrated by the coup government. Political activists have been murdered, independent TV and radio stations have been shut down, journalists have been detained and intimidated, and hundreds of people arrested. Human rights groups in the U.S. and internationally have denounced this political repression. But Washington has been silent. On the contrary, Secretary of State Hillary Clinton criticized Zelaya — who is not linked to any violence whatsoever — for attempting to return peacefully to his own country. [sarmanul Zelaya, el nu are nici o vina]

    On Tuesday, 16 Democratic Members of Congress, including Raul Grijalva of Arizona and Jan Schakowsky of Illinois, sent a letter to President Obama calling on him to „publicly denounce the use of violence and repression of peaceful protestors, the murder of peaceful political organizers and all forms of censorship and intimidation directed at media outlets.” Can he ignore this public appeal from his own party?

    The Members of Congress also asked President Obama to ” freeze the bank accounts and assets of individuals involved in the coup, and deny them entry into the United States.”

    These and other measures that are easy to implement could force the dictatorship to allow the President Zelay’s return. But the Obama administration has shown no interest in using them.

    This problem is not going to go away. On Tuesday the governments of South America issued a joint statement that they will not recognize any president in Honduras that is elected under the dictatorship. This is important because there is a presidential election scheduled for November, and the coup government hopes to stall until then.

    But South America had made it clear that this is not an option.

    Secretary of State Hillary Clinton is very close to the Honduran dictatorship’s chief strategists such as Lanny Davis and Bennett Ratcliff, who are powerful Washington lobbyists. Davis was a former counsel to President Bill Clinton and also helped Hillary’s own presidential campaign. Most likely Clinton hopes to return Zelaya as close to the election as possible.

    This would guarantee an unfair election that her friends in the dictatorship would easily win. The Presidential election campaign has already started, and the longer it continues under conditions of political repression and censorship, the less likely it is that anyone outside of Washington will consider it legitimate. And an illegitimate government in Honduras would become a festering sore, with boycotts and economic sanctions of the type that targeted the South African apartheid regime in the 1970s and 80s.

    The Obama administration can still change course and support democracy in Honduras. But time is rapidly running out.
    Obama Should Change Course and Support Democracy In Honduras

    Huffington Post este revoltat ca un marxist cu tendinte totalitare a fost inlaturat de la putere. Revoltat!

    Articolul nu mentioneaza nimic, dar absolut nimic despre protestele majoritar impotriva presedintelui expulzat, ca tarile din America de sud care sustin reintoarcerea sint deja dictaturi sau in proces de a deveni dictaturi marxiste.

    Ce ti-e si cu progresismul asta, cum sustine el tot timpul tendintele totalitare in detrimentul democratiei si libertatii, dar se pricepe foarte bine la a striga ca din gura de sarpte ca sustine tocmai contrariul…. dezgustator 😐

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.