Hai că Dughin întregește marea familie rusă

    Print Friendly, PDF & Email

    Aflăm din Hotnews că Dughin a vizitat România între 22-25 iunie.

    În vizita anterioară, din toamna anului trecut, s-a văzut cu Adrian Năstase, Ilie Bădescu și colonelul Dogaru – reprezentant al milițienilor și securiștilor „trecuți în rezervă”, puși la dispoziția diverșilor oligarhi și capi ai lumii interlope, mici și mari.

    La vizita asta, Dughin a jucat cartea pravoslavnică. Un vechi și de nădejde tovarăș al Maicii Ruse, Mircea Popa, a confirmat pentru Hotnews vizita lui Dughin, întâlnirea acestuia cu câțiva preoți ai BOR (Patriarhia spune că nu are nicio legătură) și vizitarea unor mănăstiri.

    Deocamdată nu știm ce fețe bisericești a întâlnit Dughin. Informația cu IPS Teodosie Snagoveanu a fost puternic dezmințită, și putem presupune că a fost prin Moldova, pe la noi mănăstiri care-l au pe căpitan în icoană alături de icoana Mântuitorului și a Maicii Domnului, pe acolo pe unde mișună călugări despre care nu se știe de ce patriarhie ascultă, de cea de la București ori de cea de la Moscova.

    Robert Turcescu publică și o fotografie a lui Dughin de la ultima vizită în România, în care apare la masă alături Eugen Mihăescu, vechi și de nădejde colaborator al Antenei 3.

    Putem, așadar, întregi poza de familie și, bineînțeles, mulțumi contributorilor.

    Să revenim la Dughin, care și-a pierdut recent contul de Facebook din pricina îndemnurilor la uciderea câtor mai mulți ucraineni.

    În 1998, un interviu-fluviu intitulat „Îl aștept pe Ivan cel Groaznic” acordat de Dughin unui cunoscut jurnalist polonez, Grzegorz Górny, de la ziarul Fronda, a produs vâlvă în Polonia.

    Dar de atunci si pâna acum vreun an, un singur gânditor occidental – filosoful brazilian Olavo de Carvalho – a avertizat constant asupra acestui nocivitatii extreme a gândirii și influenței acestui individ.

     „Ţineţi minte acest nume, Alexandr Dughin, veţi mai auzi de el, spunea Olavo de Carvalho acum cinci ani, in 2009.Eu deja de ani de zile vorbesc de Aleksandr Dughin. Aleksandr Dughin este omul cel mai important din lume! Nimeni n-are habar. Nu veţi citi niciodata numele individului în New York Times şi n-o să-l vedeţi la CNN! Fiţi atenti. Este omul cel mai important din lume! E un filosof rus nebun. Nebun şi dement, gnostic. Ar vrea să facă, spune el, Uniunea celor Trei. Cei Trei sunt: A Treia Romă (Biserica Ortodoxă Rusă), al Treilea Reich şi Internaţionala a Treia. Deci, alăturarea tradiţionalismului rus, în plus nazi-fascismul şi comunismul, totul pentru ca să lovească Occidentul.”

    Între timp, un soi de „Ivan cel Groaznic”, căruia îi place să pozeze la bustul gol în prezența unor animale sălbatice a sosit la Kremlin și i-a dat lui Dughin posibilitatea să-și pună nebunia la lucru.

    Și acum, două fragmente din interviul lui Dughin din 1998, traduse din polonă de Anca Cernea.

    „Îl aștept pe Ivan cel Groaznic”

    – Se spune adesea despre cercul dumneavoastră că este echivalentul rus al Noii Drepte Vest-europene. Această orientare, ce porneşte de la premiza că bătălia pentru soarta omenirii nu se poartă pe teren politic, ci cultural, deci şi-a declarat un Kulturkampf specific…

    – Nu îmi place să fiu comparat cu ei pentru că este în fond o comparaţie cu perdanţii. De-a lungul anilor de opoziţie în Rusia am făcut lucruri la care ei nici nu au visat. Nu m-am ocupat de Kulturkampf, ci de inseminarea ideologică a forţelor politice serioase. Am lucrat cu istoria vie, nu cu arheologia. Singurul om din Vest, ale cărui idei mă frapează prin dimensiunea lor a fost Jean Thiriart – autorul ideii unui imperiu euro-sovietic. Înainte să moară a venit la Moscova, l-am găzduit aici, l-am prezentat lui Igor Ligaciov, lui Ziuganov, Baburin, …

    Europa azi are de ales: eurasianism sau atlantism. Fie merge cu Rusia, fie cu America.

    Dacă Noua Dreaptă europeană ne alege pe noi, înseamnă că alege elementul barbar, şi deci trebuie să adopte metodele noastre de acţiune. Trebuie să organizeze atacuri, să se ocupe de sabotaje, incendieri, să arunce în aer poduri. Anti-globalismul adevărat este distrugere şi teroare.

    Şi ce face Noua Dreaptă? S-a transformat într-o sectă intelectuală. De treizeci de ani se adună şi bat câmpii la seminare domni supraponderali cu părul cărunt şi cu aer de bunici. Sigur că trebuie să citeşti cărţi, însă nu e suficient. Trebuie să creezi gherilă. Dacă eşti împotriva Noii Ordini Mondiale, atunci ia un cuţit şi pune-ţi o mască, ieșidin casă în fiecare noapte şi omoară măcar un iancheu.

    De aceea sunt apropiat de Noua Stângă, de Brigăzile Roşii, de Rote Armee Fraktion. Sarcina noastră nu se limitează la cultură, sarcina noastră este să facem o revoluţie reală. Pentru aceasta avem nevoie de ideologie şi pregătire intelectuală, dar fără participare concretă la acţiune, fără experienţa de front, fără botezul luptei – ne va rămâne inaccesibilă.

    Nu ştiu dacă vreunul din activiştii Noii Drepte a fost vreodată sub tir de artilerie, însă oamenii noștri nu merg numai la mitinguri, sau luptă pe baricade, ci merg și la războaie adevărate, de ex. în Transnistria sau Iugoslavia.

    Noua Dreaptă este doar un proiect, dar noi suntem și proiectanţi şi realizatori, arhitecţi şi contructori. Viitorul e al nostru.

    (…)

    – Există elemente în tradiţia poloneză, care să vi se pară atrăgătoare?

    – Îmi sunt în mod constant mai apropiate izvoarele slavo-eurasiatice ale polonității, elementul lor etnic, și chiar păgân. Mă atrag unele elemente estice, chiar orientale. De fapt, mă interesează în Polonia tot ceea ce a fost anticatolic: francmasoneria poloneză şi ocultiştii, Jan Potocki, şi Hoene- Wroński, Mienżyński şi Dzierżyński… Toţi aceştia au ales calea eurasiatică.

    – Feliks Koneczny credea chiar că Prusia, ca și Rusia, aparține civilizației bizantine, și nu latine.
    – Koneczny avea dreptate. Germania este divizată pe dinăuntru. Bavaria înclină către Apus, Prusia către Răsărit. Prusia este un fel de mică Rusie în interiorul Germaniei.

    – Noi întotdeauna am văzut în aceasta cel mai mare pericol pentru noi: o alianţă prietenească a Germaniei și Rusiei.

    – Aceasta este sarcina noastră. Să ne unim cu Germania şi să facem un bloc continental puternic.

    – Şi atunci cum rămâne cu Polonia?

    – Noi, ruşii şi nemţii, gândim în conceptele expansiunii şi niciodată nu vom gândi altfel. Nu suntem interesaţi doar să ne prezervăm statul sau naţiunea. Suntem interesaţi să înghițim, cu ajutorul presiunii exercitate de noi, numărul maxim de categorii complementare nouă. Nu suntem interesaţi de o colonizare ca cea a englezilor, ci de demarcarea graniţelor noastre strategice geopolitice, chiar fără o rusificare deosebită, deşi, o oarecare rusificare trebuie să existe.

    Rusia, în dezvoltarea sa, atât geopolitică, cât şi sacral-geografică nu este interesată sub nicio formă de existenţa unui Stat polonez independent. Nu este interesată nici de existenţa Ucrainei. Nu pentru că nu ne plac polonezii sau ucrainienii, ci pentru că aşa sunt legile geografiei sacre şi geopoliticii.

    Polonia trebuie să aleagă: ori identitatea slavă, ori cea catolică. Înţeleg că e greu să o rupi pe una de cealaltă, însă este inevitabil. Nici Hitler nu putea lupta pe două fronturi, trebuia să aleagă: ori cu Anglia împotriva Rusiei, ori cu Rusia împotriva Angliei, așa cum l-a sfătuit Haushofer. Însă Hitler nu a vrut să aleagă. „Nu vreau să mă rup. Vreau să rămân eu însumi.” – a spus el, şi a început războiul pe două fronturi. Şi aşa i-a înfundat pe nemţi, 20 milioane de ruşi şi o bucată frumuşică din lume. Şi pentru ce? Pentru ca McDonald să îşi deschidă acum barurile la Berlin, ca să se prăbușească Uniunea Sovietică, și pentru ca ca trupele NATO să fie staţionate peste tot. Identitatea germană a fost atât de importantă atunci pentru Hitler, încât nu a vrut să aleagă. Tot aşa, Polonia trebuie să aleagă, identitatea nu e importantă. Dacă Polonia se va încăpăţâna să-şi păstreze identitatea, o să și-i facă dușmani pe toți şi o să devină din nou zonă de conflict.

    Există naţiuni care ştiu să se lărgească la dimensiunile unei civilizaţiei. Atunci ele îşi pierd identitatea, rasa, uneori chiar limba, dar acesta este riscul ce trebuie asumat dacă vrei să fii un impreiu. Aşa sunt Statele Unite, aşa este Rusia. Polonia nu a ştiut să-şi creeze propria civilizaţie şi de aceea trebuie să facă o alegere. Cred că există însă posibilitatea să faceţi alegerea normală, adică cea bizantină. Aceasta cere mult curaj, non-conformism, forme de acţiune atipice, ceva skinheads, anarhişti, mistici. Haosul polonez împotriva ordinii poloneze.

    – Într-un cuvânt, din punctul dumneavoastră de vedere, orice activitate anticatolică în Polonia este utilă?

    – Exact. Trebuie să descompunem catolicismul dinăuntru, să întărim francmasoneria poloneză, să sprijinim mişcările seculare dizolvante, şi să promovăm un creştinism heterodox şi antipapist. Catolicismul nu poate fi absorbit de tradiţia noastră, în afară de cazul în care este profund reorientat într-o direcţie naţionalistă şi antipapistă.

    Daca în Polonia ar acţiona o lojă, precum Zorile Aurite din Irlanda, ai cărei lideri, ca William Butler Yeats şi Maud Gonne, ar fi catolici pe de o parte şi, pe de altă parte, ocultişti fanatici, inspiraţi de cultura celtă, ai putea avea o oarecare nădejde. Astfel de oameni pot descompune catolicismul dinăuntru şi să-l reorienteze către o direcţie mai heterodoxă şi chiar ezoterică. Prietenii mei din Polonia îmi spun dealtfel că aveţi astfel de grupuri care au legătură cu telemismul sau cu moștenirea lui Alistair Crowley.

    – Ca să spunem drept, este mai răspândită la noi opinia potrivit căreia, dacă sunt forţe în Polonia care descompun catolicismul, acestea sunt mai apropiate de Vest decât de Est.

    – Cum spuneam, vă aflați între două blocuri în fricțiune, între două concepte civilizaţionale: eurasianismul şi altantismul, care vrea să creeze o Nouă Ordine Mondială, adică o civilizaţia golită de tradiţie, sacru şi metafizică.

    – Atunci când în Polonia Noua Ordine Mondială este prezentată astfel, aproape de fiecare dată se adaugă că salvarea de secularizarea totală nu poate fi decât catolicismul.

    – De ce să mă ascund… Eu nu sunt ca Ziuganov, care promite ceva drăguț fiecărei fete orfane şi şchioape întâlnite pe drum.

    Polonia se află într-o situaţie geopolitică tragică. Atât ei (adică Noua Ordine Mondială), cât şi noi (Eurasiaticii) vrem să vă luăm catolicismul.

    Oferta noastră este totuşi mai bună, pentru că la noi cel puţin veţi putea să vă dezvoltaţi și să vă realizați identitatea slavă. Cu cât sunt deci mai puţin influente forţele pro-Estice în lobby-ul anticatolic, cu atât devine mai tragică situaţia voastră. Sper totuși că vor apărea la voi forţe care să încline către eurasianism, poate se va produce vreo fuziune între extrema dreaptă şi extrema stângă. Păcat că în Polonia, comunismul nu a avut un curent esoteric, aşa cum a avut în Rusia…

    The following two tabs change content below.
    Gelu Trandafir
    Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

    11 gânduri despre “Hai că Dughin întregește marea familie rusă

    1. Atenție la protocronismul deșănțat, destul de activ în mediile pseudoculturale ale clasei de mijloc, mai ales, cu noile teorii care l-ar oripila până și pe Iosif Constantin Drăgan. Schizofrenia înclinațiilor spre est în numele unui patriotism care frizează rasismul îi face de pe acum niște vajnici soldați ai opricinicului Dughin. Și vor avea cu siguranță sprijin din partea foștelor cadre militare, de miliție și securitate dar și dintre cei activi. ”Conlucrarea” acestora fiind destul de veche și de demult pe relația informator- ofițer de legătură. Spun aceste lucruri din experiența personală pe care am avut-o și o mai am sporadic cu astfel de patrioți. Sporadic pentru că nu mi-a mai ajuns simțul umorului ca să-i pot înțelege, pe de-o parte, pe de altă parte încep să fiu din ce în ce mai convins că nu prea e de glumit.

    2. Nu stiu de ce ma nelinisteste orice noua stire despre Dughin. Poate pentru ca am impresia ca e un nou Rasputin? Putin si Rasputin dau din nou cosmaruri lumii civilizate ? Cum adica: „Polonia se află într-o situaţie geopolitică tragică…[…] vrem sa va luam catolicismul” ? ! ? Adica vor sa-i faca pe polonezi sa-si abjure credinta ? Asta imi aminteste de avertismentul acela din nu mai stiu care Evanghelie (citez aproximativ): Sa nu va temeti de cei ce vor sa va ia viata, ci sa va temeti de cei ce vor sa va ia sufletul !

      Coroborat cu articolul din rev. Capital despre comenzile armatei ruse din Ucraina (adevarata miza a destabilizarii Ucrainei) si pregatirea Rusiei pentru un nou razboi mondial… si, defapt, cu tot ce se intampla in fostul bloc al tratatului de la Varsovia, am presentimentul iminentei unei nenorociri pentru noi toti.
      Unde mai pun ca brusc s-au intetit atacurile jihadistilor, parca la comanda rusilor, care deschid un nou front pentru americani, anume ca sa-i imparta in mai multe directii…
      Lumea arde iar baba se piaptana. Adica lumea arde si batrana Europa se piaptana !

      Dumnezeu sa ne aiba in paza.

    3. Ce individ Dughin ăsta… Pe de o parte crede că te strivește cu viziunile lui magmatice și bombastice, cu profetismul lui catastrofic; pe de alta, la bază are o concepție de strungar asupra fundamentelor lumii, un strungar care nu și-a făcut ucenicia la masa de lucru, dar a trecut pe la școala posedaților lui Stavroghin. Prima parte a viziunii lui cu distrugerea și cu dizolvarea civilizației occidentale este, într-adevăr, tulburătoare și îngrijorătoare. Provoacă la tensiune și la emoții puternice. Și la vândut cămașă și cumpărat sabie. Cealaltă parte, cea care ar trebui să se ocupe de construcție, adică de problema „ce punem în locul a ceea ce distrugem”, e de o confuzie soporifică și diletantă. Ai impresia că-l asculți vorbind pe un adolescent onanist de clasa a IX-a care a descoperit revistele porno și are o vagă și sugestivă idee despre cum are să pună-n practică fanteziile aberante din paginile respective. Tipul ăsta e un idiot spiritual. Partea proastă e că și-a găsit criminalii care să-l asculte și să-i ofere resurse pentru a încerca să-și dea fanteziilor carne.

    4. Cristian, foarte interesant. Se incearca stigmatizarea BOR si radicalizarea impotriva BOR, ca si cum ar fi pro-rusa si antioccidentala, ceea ce e departe de a fi curentul dominant in BOR. Prin natura ei, ideologia lui dughin, eurasianismul, se foloseste de stanga radicala, fascism si de sectarism ca sa creeze confuzie si ca sa radicalizeze.

      “Dacă Noua Dreaptă Europeană ne alege pe noi, înseamnă că alege elementul barbar, şi atunci trebuie să adopte metodele noastre.[…] Dacă ești împotriva Noii Ordini Mondiale, ia un cuţit şi pune-ți o mască, ieși seara din casă şi omoară măcar un yancheu. De aceea eu sunt atât de aproape de Noua Stânga, Brigăzile Roşii, Rote Armee Fraktion”

      de ex, in R moldova, organizatorii marsurilor lgbt sunt 2 rusi, alexei marcicov si galina pavlov, iar cei mai violenti opozanti ai „gheismelor” sunt cei din Mitropolia Moldovei, adica biserica subordonata Rusiei. In RM sunt doua mitropolii, Mitropolia Basarabiei, apropiata de BOR, si Mitropoliua Moldovei, apropiata de KGB-istul Kiril si Moscova. De ex, popa Marchel, agent al rusilor in cel mai propriu sens al cuvantului http://inliniedreapta.net/moni.....a-la-cale/

      detalii http://www.timpul.md/articol/-.....34036.html

      alti mari luptatori impotriva „putreziciunii occidentale”, Vocea Rusiei http://romanian.ruvr.ru/2013_0.....n-Romania/

    5. @Cristian
      Mult mai periculoasă este „Turma lui Ilie” sectă care își are rădăcinile în fosta URSS. De altfel ucenica celui care a inițiat această sectă,repet, în URSS, a murit acum 5 ani. Nu mai știu dacă în capitala Rusiei sau în provincie. Este adevărat că fiind și stiliști, coincide, și chiar în bună măsură, cu cei care au păstrat calendarul iulian. Despre această sectă care, sigur, a fost în atenția unității antiKGB desființată de Iliescu și ai lui, e răspândită în toată țara ca o caracatiță invizibilă ( sunt maeștrii în disimularea apartenenței; îi cunosc din interior) atât pe orizontală cât și pe verticală, inclusiv în structurile de securitate națională, administrative, politice, patriarhie, prin afacerile pe care le derulează și nu cred că se limitează doar la acestea. Din motive personale nu o să intru în detalii aici. Tot ceea ce mai pot spune este că sunt preoți care sub aparenta ascultare de BOR, fac ascultare șefului acestei secte. Am convingerea că patriarhul știe de acestea, e la mintea oricui, dar banii au mai multă greutate decât veșmintele pe care le poartă.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.