Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Franța cu capul în nisip

Nu cu mult timp în urmă, după atacul terorist de la Nisa în care au fost uciși 84 de nevinovați, Manuel Vals, primul ministru al Franței, a declarat într-un discurs public, adresându-se francezilor, că țara lor trebuie să accepte să învețe să traiască în teroare. Pur și simplu! Să accepte existența terorismului, ca și cum acesta e absolut inevitabil și lupta împotriva lui nu poate fi câștigată categoric.

Oricât de mare ar părea nebunia asta, omul vorbea despre o realitate ușor de înțeles într-o țară unde 10% din populație e formată din oameni veniți din Maghreb și Orientul Apropiat și prin care tranzitează, într-un număr practic necunoscut, numai foarte aproximativ estimat, mulțimi de oameni plecați din zone cu terorism la scara largă, anarhie, sau măcar instabilitate politică cronică.

Pe 11 septembrie, într-un articol al New York Times e preluată altă declarație a aceluiași Manuel Vals care spune că potrivit estimărilor oficiale, pe teritoriul Franței sunt acum peste 15.000 de persoane “radicalizate”, numai că nu se specifică în ce s-a radicalizat mulțimea asta imensă de foarte posibili soldați ai terorismului anti-francez. Apoi a mai declarat că sunt investigați 1.350 de suspecti, din care 293 sunt acuzați că au legături cu organizatii teroriste. Peste asta, aflăm că tinerii se radicalizează foarte rapid.

Așadar avem o armată mare de radicalizați și o rată mare de contagiune în rândul tinerilor, lucuri care fac practic imposibilă lupta poliției și a serviciilor secrete franceze împotriva acestora. Dezastru în derulare, anunțat public, cu acribie funcționarească. Toate datele astea au fost făcute publice de premierul Vals, dar cel mai important lucru a rămas nespus, adică cine și ce sunt oamenii ăștia care atentează la viața francezilor nevinovați. Ce îi aduce împreună. Sunt creștini practicanți? Preoți? Monahi? Văzând câtă ostilitate e îndreptată împotriva creștinilor în spațiul public european, aproape că pare credibil faptul că există oameni care se gândesc că și multi dintre aceștia ar putea fi intre teroriștii ultimilor ani. Asta mai ales când despre teroriștii care ucid acum în Europa și Statele Unite se spune că sunt indoctrinați religios, fără să se specifice explicit, de multe ori, cărei religii îi sunt credincioși. Sau poate că sunt microbiști teroriștii ăștia, că se cunoaște violența suporterilor de pe stadioanele anilor trecuți.

Apoi, de la o vreme s-a anunțat că atentatorii ăstia sunt oameni cu probleme psihice.

E clar, un om întreg la cap nu începe să ucidă nevinovați pe stradă, dintr-o dată. Și problema e mare în Franta, unde la o populație de 65 de milioane, 12 milioane de francezi suferă de una sau mai multe boli psihice, conform datelor din anul 2012, așadar problema e inevitabilă și terorismul, dacă e produs de suferință psihică, e obligatoriu parte din cotidian, cu atât de mulți posibili teroriști.

Pentru oricine gândește cât de cât logic, încadrarea asta a teroristilor produce discriminarea unei categorii foarte sensibile la acuzații publice, și asta nu numai după categoriile celor ce vânează incorectitudinea politica. Organizațiile nonguvernamentale care îi apără pe cei discriminați chiar ar avea motive să protesteze, iar mainstream media ar avea material de comentat, dar nu am găsit să fi protestat cineva, nimeni să sară în apararea celor bolnavi psihic, pe nedrept investiți cu o nouă problemă, anume că sunt și potențiali teroriști, între multe altele care li se pun în seamă pe nedrept. Așadar, pentru nucleul dur al celor ce coordonează și supraveghează opiniile și toată mass media corecte politic, contează puțin cine sunt cei discriminați, contează numai cei care pot fi folosiți la un anumit moment ca discriminați.

Dacă ar fi trăit și acum, Gramsci ar fi fost deplin satisfăcut de situația asta.

Altfel, motivele evitării rostirii adevărului evident sunt clare. Pe de o parte, Franța e prizoniera discursului corect multicultural al noii stângi și se vede prea bine acum, încă o dată, că viața asta în minciună și negare a realității produce victime.

Pe de altă parte, toți francezii știu că sursa problemei e islamul militant și că teroriștii care atacă populația statelor europene sunt toți, invariabil, musulmani radicali. Când islamul se mută din orientul mijlociu în țara ta, vine cu toate probleme știute, asta e clar. Asta mai era obligatoriu de spus de către Manuel Vals.

Numai că el a evitat să numească cel mai important element al dezastrului prin care trece Franța, anume sursa problemei. Genul ăsta de discurs paralel realității a fost practicat mulți ani și la noi în țară, în perioada comunistă, un exemplu fiind atunci când pentru crunta criza alimentară din anii ‘80 erau facuți vinovați cei câțiva vânzători care opreau câte un pui sub tejghea sau când era prins vreun țăran că ia știuleți de pe câmp pentru animalele flamade de acasă. Alt exemplu de evitare a realității, cu mult mai grav, a fost când băncile de sânge din spitalele românești au fost infectate cu HIV iar conducerea comunistă a refuzat să numeasca public problema, din interzicerea adevărului rezultând un dezastru în care au murit o multime de copii și tineri. Asta numai pentru că în discursul comunist SIDA era o boală a capitalismului decadent. Situații diferite, dar e același gen de manipulare a datelor realității când aceasta nu corespunde discursului oficial.

The following two tabs change content below.
Preot Alexandru Coman

Preot Alexandru Coman

Hirotonit preot în anul 1994, Parintele Alexandru Coman este și absolvent de Psihologie, specializat cu Master în Logopedie (Terapii și compensare în tulburările de comunicare), membru în Colegiul Psihologilor, având și cursuri post-universitare de Jurnalism/Publicitate (anul 2001), timp în care a slujit neîntrerupt în Biserică.

4 gânduri despre “Franța cu capul în nisip

  1. „Numai că el a evitat să numească cel mai important element al dezastrului prin care trece Franța, anume sursa problemei.”

    Pai si de ce va feriti si dvs. sa numiti sursa problemei, cel putin in articolul de fata? Ala e prim-ministru, deci om politic, deci ipocrit, o avea motive politice sa se fereasca de a numi sursa dezastrului. Faceti-o dvs., preacucernice parinte, cu subiect si predicat, aici si acum.

    Va multumesc,

    George Coman

  2. @1 George Coman

    Pe de altă parte, toți francezii știu că sursa problemei e islamul militant și că teroriștii care atacă populația statelor europene sunt toți, invariabil, musulmani radicali. Când islamul se mută din orientul mijlociu în țara ta, vine cu toate probleme știute, asta e clar. Asta mai era obligatoriu de spus de către Manuel Vals.

    Pe de altă parte, toți francezii știu că sursa problemei e islamul militant și că teroriștii care atacă populația statelor europene sunt toți, invariabil, musulmani radicali. Când islamul se mută din orientul mijlociu în țara ta, vine cu toate probleme știute, asta e clar. Asta mai era obligatoriu de spus de către Manuel Vals.

    Pe de altă parte, toți francezii știu că sursa problemei e islamul militant și că teroriștii care atacă populația statelor europene sunt toți, invariabil, musulmani radicali. Când islamul se mută din orientul mijlociu în țara ta, vine cu toate probleme știute, asta e clar. Asta mai era obligatoriu de spus de către Manuel Vals.

    Acum se vede?

    Am și bolduit partea esențială a mesajului, dar cel mai bine ar fi să recitiți tot fragmentul, de trei ori.
    Apoi subliniați subiectele și predicatele.

    PS
    Era bine să o fi făcut înainte de a comenta, dar nicodată nu e prea târziu…
    Părintele o să vă ierte sigur.

  3. I stand corrected, era clar, aveți dreptate, mea culpa.

    Si? Mai departe? Cum procedati? Sa presupunem ca sunteți la cârma Franței si ați identificat corect problema. Ce faceți exact? Ii Dati afara pe toți musulmanii din Franța? Sau doar pe cei radicali, cum visează Madame Clotilde? Si mai ales, cum faceți ca măsurile anti-Islam radical sa nu ii radicalizeze pe cei 50 % din musulmanii care își vad de treaba? (As fi zis 99%, cum am văzut cu ochii mei timp de 5 ani in Canada, dar ma abțin.)

  4. George Coman
    Tema articolului nu era găsirea de soluții pentru Franța.
    Era o expunere a stărilor de fapt, destinată românilor, mai degrabă ca învățătură de minte, ca să nu ajungem și noi așa.

    Pe de altă parte, întrebarea e interesantă. E și asta o temă de reflecție. Nu vă ascund că m-am întrebat de multe ori ce s-ar putea face într-o situație ca aceea din Franța.
    Nu zice nimeni că ar fi ușor. Nici nu garantează nimeni că nu s-a depășit deja stadiul în care se maiputea face ceva cu adevărat eficient, s-ar putea prea bine ca lucrurile să fie deja ireversibile.

    Dar totuși. Îndrăznesc să avansez câteva idei.

    Soluția, dacă ar fi să fie, nu poate fi una strict politică: un lider bun, cu un program bun, face campanie, convinge, e ales, apoi trece legi bune prin parlament, gestionează bine și scoate țara din dezastru.
    Dezastrul e mult mai profund.
    Nu poate nimeni să-l rezolve, oricât ar fi de genial și de bun, dacă are la dispoziție doar pârgiile puterii politice.
    Țara aia e de mult căpușată de sindicalismul comunist, cultura e distrusă de spălarea de creier ateist-stângist-corect-politică, societatea e roasă de ingineriile sociale care au distrus familiile și comunitățile, lipsesesc convingerile, caracterele, liderii adevărați. Lideri morali, lideri intelectuali, lideri politici.

    Dar caracterele vin din educație, din familie, din modele din cultură.
    Politica vine și ea din cultură.
    Cultura și Civilizația vin din religie.

    Deci nu e suficient ca un lider bun să ia puterea politică nominală. Ca să poată schimba ceva cu adevărat, e necesară o schimbare mult mai profundă în societate și în mentalități.
    Veți spune, păi nu mai e timp. Cam așa e. Dar altfel oricum nu se rezolvă nimic.

    Ar fi necesară o revenire la creștinism. În Franța sunt încă mulți creștini practicanți, multe familii creștine, multe comunități creștine deosebit de fervente.

    Dar, de unde stau eu și privesc, poate mă și înșel, deși nu cred că mă înșel de tot, această resursă posibilă de revigorare pentru societatea franceză este împiedicată să acționeze cu eficiență prin aceea că:

    – episcopatul catolic francez nu e la înălțimea situației, adică nu e în stare să ofere îndrumare, leadership spiritual și moral – așa cum e cazul în Polonia

    – din motivul expus mai sus, aceste comunități nu au – și, zic eu, nici nu pot avea, o reprezentare politică;
    ar mai fi de dezvoltat tema asta, ideea de bază e că, dacă episcopatul vorbește limba stângii și n-are altă grijă decât toleranța, nediscriminarea, clima, etc, atunci un lider politic catolic nu va avea altă soluție decât să o ia obligatoriu la stânga – altfel se va vedea că ceea ce spune contrazice direct vocea Bisericii, adică a episcopatului, ceea ce îl va discredita la lider politic catolic

    – mentalitatea acestor oameni, care nu sunt neapărat puțini, nici neapărat atât de slabi cum se cred ei, este una de cetate asediată; se văd mereu luați la mișto de media, călcați în picioare de instituțiile Statului, lipsiți de apărare față de agresiunea islamică, etc

    – în fața acestor greutăți, în loc să facă precum polonezii de ex pe vremea Solidarnosc, adică să-și ia soarta în propriile mâini, să facă ceva deși lumea din jur nu pare să le ofere vreo șansă, creștinii francezi își pun speranțele în Putin, că va veni pe un cal alb să-i elibereze; de cine? păi de americani, de evrei, de Mc Donald, Coca-Cola și Orbit-fără-zahăr. E stupid? Da, e prostie uriașă, sinucigașă. Dar iată că cineva a știut cum trebuie calibrată propaganda rusească astfel încât să-i tâmpească și le dea să aleagă numai între Satana, Scaraoțchi și Belzebut: stânga laicista care a dus țara aia la acest dezastru, islam sau putinism. E suficient să aruncați oprivire în blogosfera „de dreapta”, creștină, de limbă franceză. Îți vine să te urci pe pereți. Chiar și pe tavan.

    Din perspectivă creștină, lucrurile nu sunt însă niciodată pierdute cu totul. Poate s-o găsi și în țara aia un sfânt – s-a mai întâmplat și înainte – și poate Dumnezu va face o minune, va aduce păstori buni la turmă, îi va lumina pe cei existenți, nu știu eu cum ar trebui să facă, El știe. Poate se va milostivi până la urmă de Franța, pentru jertfa martirilor lor de până acum, care nu sunt puțini, și a celor care foarte probabil vor mai veni la rând nu peste mult.

    Din orice altă perspectivă, greu de zis, mai degrabă pare că prăbușirea va continua accelerându-se.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.