Suburbii pitorești ale Parisului, pașnice și primitoare în tradiția recentă franceză, aceea că toți cetățenii republicii sunt egal francezi indiferent de religie sau rasă – o imagine de roman căreia realitatea măsurată în statistici și la pulsul străzii nu-i face dreptate. Cartiere cândva sigure, cu comunități evreiești așezate, sunt astăzi invadate de populația musulmană în creștere și, odată cu ea, de un nou val de antisemitism. De la magazine vandalizate și batjocorirea simbolurilor evreiești în public până la violuri și crime, musulmanii radicali își impun cultura sub privirile derutate ale autorităților care nu reușesc să facă față situației și eșuează în prima lor responsabilitate: siguranța cetățeanului.

50.000 de evrei au părăsit Franța după anul 2000 – față de 25.000 între 1982-2000 – și alte zeci de mii au fost nevoiți să se mute în ultimii ani din periferiile Parisului sau ale Lyonului. Tot ce pot spune liderii musulmani, plini de indignare, e că au plecat de prea bine, că s-au îmbogățit și nu-i mai mulțumea condiția de suburbie – și apoi, să se facă studii, să se măsoare nivelul de islamofobie al evreilor, insinuând că altul ar fi raportul dintre victimă și agresor.

Soldați și poliție în fața unei sinagogi din Marsilia, 2016. sursa

Aproape 40% din actele de violență pe criterii religioase sau rasiale au fost săvârșite, în 2017, împotriva evreilor, care sunt o minoritate de sub 1% din populația Franței. Chiar dacă guvernul francez a renunțat în 2011 la clasificarea cazurilor de antisemitism după religia vinovaților, datele anterioare și studiile realizate în ultimii 12 ani în Europa arată că antisemitismul este semnificativ mai mare printre musulmani, este aproape normă.

Conflictul israeliano-palestinian alimentează previzibil pornirile antisemitice – studiile arată o corelație puternică între ciocnirile militare din Orientul Mijlociu și agresiunile împotriva evreilor din Franța. În anul 2000, când a început o nouă revoltă palestiniană, a doua Intifada, numărul de acte antisemitice a crescut la 744, de 9 ori mai multe decât în anul anterior: în 2004 a fost arsă sinagoga din Trappes, o suburbie pariziană cu populație musulmană numeroasă, iar în timpul războiului din Gaza, 2008-2009, incidentele antisemitice s-au înmulțit de 10 ori într-o singură lună. După aceleași principii primitive, pe o străduță obișnuită din Sarcelles, în 2014, se potrivea să fie vina vecinului evreu pentru conflictul israeliano-palestinian și vecinul musulman era dator să împartă dreptatea după legile lui, să incedieze magazine kosher și să arunce cocktailuri Molotov în sinagogă, totul sub pretextul unei demonstrații pro-palestiniene.

Tensiunile dintre Israel și Palestina continuă să fie – după atâția ani de atacuri teroriste și retalieri – o problema controversată, în care legitimitatea oricăreia din părți e o chestiune subiectivă, și pentru cetățeanul care citește politică internațională în ziarul de duminică, și pentru marii lideri europeni. Cuprins de simpatie pro-palestiniană, președintele francez Emmanuel Macron i-a atras atenția prim-ministrului Israelului, Benjamin Netanyahu, că relocarea ambasadei Statelor Unite la Ierusalim a dus la moartea unor oameni și nu a făcut deloc un serviciu demersurilor pentru pace.

Rolul grupării teroriste Hamas în provocarea violențelor a fost omis și când Franța a luat parte la rezoluția Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite prin care se cereau măsuri de protecție pentru palestinieni și a amintit Israelului că e de datoria sa să apere civilii. Realitatea este că, indiferent de justificările revoltei, Hamas folosește la înaintare civili, mizând pe reticența soldaților israelieni de a deschide focul asupra lor și pe publicitatea pe care le-o aduc femeile și copiii uciși în confruntări – mai ales în presa de stânga. În termeni cinici de utilitate, vizibilitatea și compasiunea înseamnă ajutoare și donații gestionate invariabil de Hamas, organizație care are la vârf suspect de mulți miliardari și milionari în dolari.

Bunăvoința liderilor europeni față de palestinieni alimentează conflictul și, indirect, amplifică noul curent de antisemitism. Tot bunăvoința liderilor europeni a atras, în ultimii ani, milioane de imigranți musulmani, în condițiile în care printre zecile de milioanele deja stabilite în Europa există probleme grave cu integrarea.

Fostul președinte al Franței, François Hollande, și un fost prim-ministru, alături de un număr de intelectuali francezi, au semnat un manifest prin care avertizează asupra prigonirii evreilor și cer cu naivitate musulmanilor să renunțe la versetele antisemitice din Coran – e un pas spre recunoașterea problemei.

Între timp, după 130 de morți în urma atacului terorist de la teatrul parizian Bataclan în 2015 și încă 86 de morți în atacul de la Nisa, în 2016, după atacuri curente pe străzi și polițiști uciși în supermarketuri, autoritățile franceze abordează tot cu stângăcie radicalismului islamic. La nivel politic, reacția francezilor față de realitatea străzii este să împartă ramuri de măslin – sunt ocupați până peste cap să numere bani iranieni. Acel stat care se declară răspicat, în vorbe și în fapte, antisionist. La primul său drum în Europa după ridicarea sancțiunilor împotriva țării sale prin semnarea, în 2015, a acordului de la Viena, JCPOA (Planului Comun și Cuprinzător de Acțiune), președintele Hassan Rouhani a încheiat o înțelegere de 18-20 mld euro cu Airbus pentru livrarea a 100 de aeronave și a primit cu bucurie revenirea francezilor pe piața auto iraniană. Producătorii auto emblematici ai Franței, Grupul Renault și Grupul PSA (deținător al mărcilor Peugeot și Citroën) raportează vânzări-record în Iran, care a devenit cea mai mare piață de desfacere a francezilor în Orientul Mijlociu: în 2017, 21% din mașinile vândute la nivel mondial sub marca Peugeot și 6% din cele vândute de Renault au fost absorbite de piața iraniană. Grupul PSA își extinde operațiunile și în zona de producție, prin fuziune la nivel local cu producătorii Iran Khodro (IKPA) și SAIPA, pregătind o investiție de 700 mil euro pentru producerea și asamblarea unor modele din portofoliile Peugeot și Citroën. Încă 660 mil euro a promis să investească și Renault în Iran pentru producerea modelelor Kwid, Symbol și Duster, pe lângă operațiunile de asamblare deja existente pentru modelele Logan și Sandero.

Emanuel Macron și Hassan Rouhani, președintele Iranului, sediul ONU, nov 2017

Ieșirea recentă a Statelor Unite din JCPOA le-a mai temperat entuziasmul în relațiile de afaceri, companiile franceze luând în considerare să se alinieze poziției americanilor, chiar dacă președintele Franței vede părăsirea acordului ca o greșeală din partea SUA. Cu o dinamică economică, altfel, atât de benefică ambelor țări, e de înțeles ca Franța să aibă motive în plus să nu adopte o atitudine categorică impotriva exceselor țărilor care exportă terorism antisemitic. Poate compasiunea și bunăvoința nu au atât de mult de-a face cu politica domnului Macron, un președinte charismatic, un lider de opinie european cu influență asupra politicilor comunitare și cu o viziune riscantă din cauza căreia, în lipsa unor măsuri curajoase, am putea ajunge să căutăm civilizația europeană prin sinagogi părăsite.

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here