Progresismul nu are nevoie de libertate de exprimare.

Canada, sub Trudeau, a devenit un incubator al demenței progresite. La umbra gigantului poltic și mediatic de la sud de aceștia, Canada nu prea răzbate în știrile internaționale. Însă numărul scandalurilor legate de suprimarea libertăților individuale, sub pretextul unei agende liberale, crește de la an la altul. Mark Steyn, Jordan Peterson sau Ezra Levant sunt doar câteva dintre numele care au ajuns să fie târâte prin tot felul de comisii și tribunale pentru că au îndrăznit să nu se supună noii ordini a gândirii. Dar pe lângă aceștia, mulți alții se trezesc cu un căluș în gură, fără a se putea folosi de o platformă online pentru a-și apăra dreptul.

Septembrie 2019 – Jurnalistul canadian Ezra Levant de la Rebel Media publică volumul Libranos, o carte despre gangsterismul politic al lui Trudeau.

Octombrie 2019 – Autoritatea electorală a guvernului condus de Justin Trudeau refuză jurnaliștilor de „extremă-dreapta” de la Rebel Media accesul la dezbaterea electorală din 10 Octombrie, din Gatineau, Quebec. În instanță, Rebel Media obține anularea acestei decizii neconstituționale.

Noiembrie 2019 – Noul guvern minoritar al lui Justin Trudeau este învestit, cu promisiunea de implementare a unei agende și mai progresiste.

Ianuarie 2020 – Autoritatea electorală demarează procedura de investigare a jurnalistului Ezra Levant sub acuzația oficială de „promovarea unei cărți care ar putea influența rezultatul alegerilor în timpul scrutinului.” Agenți guvernamentali îl interoghează pe jurnalist și îl acuză că nu a înregistrat cartea la Autoritatea electorală. Investigatorii recunosc că nu sunt supuși la același tratament autorii celor două cărți pro-Trudeau, apărute tot premergător alegerilor.

Februarie 2020 – Comisia guvernamentală canadiană de Radio, Televizune și Telecomunicații (CRTC) propune noi reglementări în vedere controlării informațiilor care ajung în spațiul public. Printre acestea propun introducerea registrului organizațiilor media în vederea „protejării […] libertăților colective de conținutul primejdios și vătămările sociale pe care acesta le aduce.” Steven Guilbeault, ministrul canadian al patrimoniulu și al multiculturalismului (nu, nu e o glumă) a încercat să liniștească lumea, explicând că nu se dorește decât aducerea tuturor entităților media (inclusiv a celor din online) sub o singură autoritate de reglementare, fără a se pune problema încălcării dreptului la exprimare.

Dreptul de a gândi altfel decât acceptă o Stânga „progresistă” și „tolerantă” care devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai totalitară și lipsită de toleranță față de oricine îndrăznește să gândească altfel. Iar dacă îndrăznești să atragi atenția asupra abuzurilor ești, invariabil, etichetat cu tot soiul de nume care ar trebui să arate că ești inferior moral, deci incapabil de judecată dreaptă.

P.S. Ieri, un prieten din spațiul acesta virtual, ne readucea aminte despre anuarul Publicațiilor Interzise pe care Ministerul (comunist) al Artelor și Informațiilor îl completa copios cu un supliment în 1948. Dar noi să stăm liniștiți. Stânga de azi nu e ca cea de ieri.

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here