Traducerea articolului „Germany and the Failure of Multiculturalism” de George Friedman, aparut in STRATFOR la data de 19/10/2010.

Germania şi Eşecul Multiculturalismului

George Friedman

Cancelarul german Angela Merkel a declarat la o întâlnire de 16 octombrie cu membrii tineri ai partidului ei, Uniunea Creştin-Democrată, că multiculturalismul, sau Multikulti cum îi spun germanii, „a eşuat în totalitate”. Horst Seehofer, ministru-preşedinte al Bavariei şi preşedintele partidului frate al creştin-democraţilor, a spus la aceeaşi şedinţă că cele două partide „susţin o cultură germană dominantă şi sunt opuse uneia multiculturaliste”. Merkel a mai spus că fluxul de imigranţi este o frână în economia germană, cu toate că Germania are nevoie de mulţi specialişti cu înaltă calificare, însă nu de muncitori necalificaţi care au căutat doar avantaje economice în Germania.

Declaraţiile au fost izbitoare în sinceritate şi dorinţa lor de a vorbi de o cultură dominantă germană, un concept pe care germanii, din motive evidente, au fost prea sensibili ca să-l afirme după al Doilea Război Mondial. Declaraţia trebuie să fie luată în considerare cu cea mai mare seriozitate şi analizată pentru implicaţiile sale sociale şi geopolitice. Ar trebui de asemenea să fie luată în considerare în contextul mai larg al răspunsului Europei la imigrare, nu doar al răspunsului Germaniei.

Originile Problemei Germane a Imigraţiei

Să începem cu originile problemei. Germania de după cel de-al Doilea Război Mondial s-a confruntat cu o lipsă severă de forţă de muncă pentru două motive: un bazin al forţei de muncă sleit de un război devastator – la care s-au adăugat lagărele sovietice de prizonieri de război – şi miracolul economic care a început în spatele unei industrii reînviate în anii ’50. Iniţial Germania a fost în măsură să compenseze lipsa prin admiterea de etnici germani care fugeau din Europa Centrală şi Germania de Est comunistă. Dar afluenţa lor doar a ajutat la liniştirea problemelor legate de pierderilor populaţiei din al Doilea Război Mondial. Germania avea nevoie de mai multă forţă de muncă pentru alimentarea industriei sale bazată pe export şi aflată în plină dezvoltare, în special muncitori necalificaţi pentru industria prelucrătoare, construcţii şi alte industrii.

Pentru a rezolva lipsa forţei de muncă care continua, Germania a apelat la o serie de oferte succesive pentru recrutarea forţei de muncă, prima cu Italia (1955). După ce izvorul de muncitori din Italia a secat din cauza propriei economii înfloritoare, Germania a apelat la Spania (1960), Grecia (1960), Turcia (1961) şi apoi Iugoslavia (1968). În societatea germană, recrutarea de muncitori a condus la un aflux masiv de „Gastarbeiter”, cuvântul german pentru „muncitori sezonieri”. Germanii nu au văzut acest lucru ca pe ceva care ar putea schimba societatea germană: ei au considerat migranţii ca forţă de muncă temporară, în niciun sens ca imigranţi. Aşa cum implică termenul, muncitorii erau invitaţi şi urmau să se întoarcă în ţările lor de origine atunci când aceştia nu mai erau necesari (mulţi spanioli, italieni şi portughezi chiar au făcut-o). Germanii nu s-au preocupat prea mult de acest lucru, ei erau interesaţi în primul rînd de muncă.

Germanii pur şi simplu nu se aşteptau ca aceasta să fie o problemă pe termen lung. Ei nu au luat în considerare modul în care să-i asimileze pe aceşti migranţi, un subiect rareori abordat în discuţiile de natură politică. Între timp, prezenţa forţei de muncă migrante a permis la milioane de germani să treacă de la munca necalificată la locuri de muncă cu guler alb în perioada anilor 1960.

Încetinirea economică din 1966 şi recesiunea deplină ca urmare a şocului petrolului din 1973 a schimbat condiţiile de muncă în Germania. Germania nu mai avea nevoie de un flux constant de forţă de muncă necalificată şi de fapt, a constatat ea însăşi că se confruntă cu o creştere a şomajului în rândul imigranţilor aflaţi deja în ţară, ceea ce a condus la „Anwerbestopp”, termenul în germană din anul 1973 pentru „oprirea recrutării forţei de muncă”.

Cu toate acestea, stoparea migraţiei nu a rezolvat faptul ca în Germania lucrătorii oaspeţi erau deja în număr mare, migranţi care acum au dorit să-şi aducă la ei pe membrii familiilor. Anii ’70 au văzut cea mai mare parte a migraţiei schimbându-se în „reîntregirea familiei” iar atunci când guvernul german s-a hotărât să închidă aceasta portiţă, în azil. În timp ce italienii, spaniolii şi portughezii s-au întors acasă extinzând către ţările lor miracole economice succesive, turcii musulmani au devenit majoritatea covârşitoare a migrantilor din Germania – veniţi în Germania în special ca solicitanţi de azil, dintre care cei mai mulţi nu au fugit de o ameninţare reală din partea guvernului. Nu a ajutat nici faptul că Germania a avut legi deschise de azil în mare parte datorită culpei Holocaustului, o portiţă pe care migrantii turci au exploatat-o în masă în urma loviturii de stat din Turcia în 1980.

Germanii au trebuit să se confrunte cu problema migranţilor transformaţi dintr-o exigenţă temporară la o comunitate de mai multe generaţii. În fond, ei nu au vrut ca migranţii să devină o parte din Germania. Dar dacă aceştia urmau să rămână în ţară, Berlinul a vrut să se asigure că migranţii au devenit loiali Germaniei. Sarcina asimilării migranţilor în societatea lărgită a crescut cu nemulţumirea musulmanilor care a zguduit Europa în anii ‘80. Soluţia la care au convenit germanii la mijlocul şi către finalul anilor ’80 a fost multiculturalismul, un concept liberal şi umanist, care a oferit migranţilor un chilipir major: păstraţi-vă cultura în schimbul angajamentului de loialitate faţă de stat.

În acest concept, imigranţi turci de exemplu, nu sunt aşteptaţi să se asimileze în cultura germană. Mai degrabă, ei îşi vor păstra propria lor cultură, inclusiv limba şi religia, iar acea cultură ar putea coexista cu cultura germană. Astfel, ar exista un număr mare de străini, dintre care mulţi nu ar putea vorbi germana şi, prin definiţie, nici nu împărtăşesc valorile germane şi europene.

În timp ce respectă diversitatea, politica părea să se reducă la cumpărarea loialităţii migranţilor. Explicaţia mai profundă a fost ca germanii nu au vrut şi nu au ştiut să asimileze diverse populaţii din punct de vedere cultural, lingvistic, religios şi moral. Multiculturalismul nu reprezintă în proporţie majoră un respect pentru diversitate, ci o modalitate de a scăpa de întrebarea ce însemnă a fi german şi ce căi ar trebui să urmeze străinii că să devină germani.

Două noţiuni ale Naţiunii

Acest lucru se duce înapoi la noţiunea europeană a naţiunii, care este substanţial diferită de noţiunea americană. Pentru cea mai mare parte a istoriei sale, Statele Unite s-au gândit a fi o naţiune de imigranţi, dar cu o cultură de bază pe care imigranţii ar trebui să o accepte într-un proces multicultural binecunoscut. Oricine ar putea deveni american, atâta timp cât acceptă limba şi cultura dominantă a naţiunii. Acest lucru a lăsat o mulţime de spaţiu pentru unicitate, dar unele valori au trebuit să fie împărtăşite. Cetăţenia a devenit un concept juridic. Necesita un proces, un jurământ şi valori comune. Naţionalitatea putea fi dobândită; dar avea un preţ.

Pentru a fi francez, polonez sau grec însemna nu numai învăţarea limbilor respective sau adoptarea valorilor lor – această înseamnă că eraţi francez, polonez sau grec, deoarece părinţii tăi au fost, aşa cum au fost şi părinţii lor. Aceasta a însemnat o istorie comună de suferinţă şi de triumf. Asta nu s-ar putea dobândi.

Pentru europeni, multiculturalismul nu a fost respectul liberal şi umanist pentru alte culturi aşa cum se pretindea a fi. A fost o modalitate de a face faţă realităţii că un mare grup de migranţi a fost invitat în ţară în calitate de lucrători. Oferta multiculturalismului a fost un chilipir enorm menit a bloca loialitatea migranţilor în schimbul permisiunii de a-şi păstra cultura – şi pentru a proteja cultura europeană de influenţele străine prin izolarea imigranţilor. Germanii au încercat să-i aibă pe lucrătorii lor şi o identitate germană în acelaşi timp. Nu a mers.

Multiculturalismul a dus la înstrăinarea permanentă a imigranţilor. După ce li s-a spus să-şi păstreze identitatea, ei nu au mai avut un interes comun în soarta Germaniei. Ei s-au identificat cu ţara din care au venit mult mai mult decât cu Germania. Turcia era acasă. Germania a fost o oportunitate. A urmat că loialitatea lor principală a fost către patria lor şi nu către Germania. Ideea că un angajament al cuiva la cultura patriei de origine era compatibil cu loialitatea politică la o naţiune unde trăia era prea simplistă. Lucrurile nu merg în acest fel. Ca urmare, Germania nu a avut doar o masă străină în mijlocul ei: având în vedere starea de lucruri între lumea islamică şi Occident, cel puţin unii imigranţi musulmani au fost implicaţi în terorism potenţial.

Multiculturalismul este profund dezbinant, în special în ţările care definesc naţiunea în termeni europeni, de exemplu, prin naţionalitate. Ceea ce este fascinant este că Merkel, Cancelarul german a ales să devină cel mai agresiv lider major european care să vorbească împotriva multiculturalismul. Motivele ei, politice şi sociale, sunt evidente. Dar trebuie amintit de asemenea, că aceasta este Germania, care a abordat anterior problema naţiunii germane prin intermediul Holocaustului. În cei 65 de ani de la sfârşitul Celui de-al Doilea Război Mondial, germanii au fost extrem de atenţi pentru a evita discuţiile de această problemă, iar liderii germani nu au vrut să spună astfel de lucruri cum că ar fi dedicaţi unei culturi germane dominante. Prin urmare, avem nevoie să privim la eşecul multiculturalismului în Germania într-un alt sens, şi anume ţinând cont la ceea ce se întâmplă în Germania.

Într-o exprimare simplă, Germania revine în istorie. Ea a petrecut ultimii 65 ani încercând cu disperare să nu se confrunte cu problema identităţii naţionale, cu drepturile minorităţilor în Germania şi cu exercitarea interesului propriu german. Germanii s-au încorporat în grupuri multinaţionale precum Uniunea Europeană şi NATO pentru a încerca să evite o discuţie despre un concept simplu şi profund: naţionalismul. Având în vedere ceea ce au făcut ultima dată când s-a ivit problema, ei trebuie să fie felicitaţi pentru exerciţiul lor de tăcere decentă. Dar acea tăcere este acum de domeniul trecutului.

Reapariţia Conştiinţei Naţionale Germane

Două lucruri au forţat reapariţia conştiinţei naţionale germane. Primul este desigur problema imediată – o masă mare şi greu de digerat de lucrătorii turci şi alţi musulmani. Al doilea este starea organizaţiilor multinaţionale la care a încercat să se limiteze Germania. NATO, o alianţă militară care constă în principal din ţări lipsite de militari demni de remarcat, este o organizaţie muribundă. Apoi este starea Uniunii Europene. După crizele greceşti şi de natură economică, certitudinile despre o Europă unită s-au destrămat. Germania se vede acum pe sine modelând instituţiile UE, astfel încât să nu fie forţată să fie ultimul garant financiar al Uniunii Europene. Şi acest lucru obligă Germania să gândească despre Germania dincolo de relaţiile sale cu Europa.

Este imposibil pentru Germania să îşi reconsidere poziţia privind multiculturalismul fără să facă în acelaşi timp şi validarea principiului naţiunii germane. Odată ce principiul naţiunii există, există la fel şi ideea unui interes naţional. Odată ce există interesul naţional, Germania există în contextul Uniunii Europene numai prin ceea ce Goethe a numit o „afinitate electivă”. Ce a fost o certitudine în mijlocul Războiului Rece acum devine o opţiune. Şi dacă Europa devine o opţiune pentru Germania, atunci nu numai că Germania a reintrat în istorie dar, dat fiind că Germania este principala putere europeană, istoria Europei reîncepe de la capăt.

Acest lucru nu este un fel de a spune că Germania trebuie să urmeze orice politică externă specială dat fiind noua ei opinie oficială asupra multiculturalismului; ea poate să aleagă dintre mai multe căi. Dar un atac asupra multiculturalismul este simultan o afirmare a identităţii naţionale germane. Nu poţi să o ai pe prima fără a o avea şi pe a doua. Şi odată ce acest lucru se întâmplă, multe lucruri devin posibile.

Să avem în vedere că Merkel a spus clar că Germania are nevoie de 400000 de specialişti instruiţi. De asemenea, să luăm în considerare că Germania are nevoie de muncitori de toate felurile, care nu sunt musulmani care locuiesc în Germania, în special având în vedere problemele demografice ale ţării. Dacă Germania nu poate importa muncitori din motive sociale, se pot exporta fabrici, call-center-uri, centre de analize medicale şi birouri de suport IT. Nu departe la est este Rusia, care are o criză demografică proprie dar, cu toate acestea, are totuşi o rezervă de capacitate de muncă determinată de dependenţa exclusivă pentru economie de resursele naturale extractive. Germania deja depinde de energia din Rusia. Dacă este vorba să se bazeze pe lucrătorii din Rusia, şi în schimb Rusia începe să se bazeze pe investiţii germane, atunci harta Europei ar putea fi redesenată încă o data iar istoria europeană va fi reluată într-un ritm mai mare.

Prin urmare, declaraţia lui Merkel este de o importanţă enormă pe două niveluri. În primul rând, ea a spus cu voce tare ceea ce mulţi lideri deja ştiu, că multiculturalismul poate deveni o catastrofă naţională. În al doilea rând, prin aceste declaraţii, ea pune în mişcare alte procese care ar putea avea un impact profund nu numai asupra Germaniei şi Europei dar de asemenea şi asupra balanţei de putere globală. Nu este clar în acest moment care este intenţia ei, care poate să fie doar pentru a impulsiona popularitatea scăzută a guvernului său de coaliţie de centru-dreapta. Dar procesul care a început nu este nici uşor de controlat, nici curat gestionat. Într-adevăr, toată Europa şi o mare parte din lume, în interiorul graniţelor lor se confruntă cu lupta dintre culturi. Dar germanii sunt diferiţi din punct de vedere istoric şi geografic. Atunci când încep să se gândească la aceste idei, miza se ridică foarte sus.

The article “Germany and the Failure of Multiculturalism” is republished with permission of STRATFOR.
PS The translation respects the original, only minor adjustments have been made to match the content with Romanian language.

Print Friendly, PDF & Email

10 COMENTARII

  1. omuleţul purtător de opinie MuCu habar nu are despre ce vorbeşte, doar colportează papagaliceşte textele propagandei, un tarabagiu de dezinformări şi impresii SH. nici nu trebuie băgat in seamă.

  2. Germania se trezeste , incet , metodic , nemteste . Din ce in ce mai multe personalitati din diverse domenii , i-au pozitie contra invaziei musulmane . De curand Ralph Giordano , un respectat scriitor german , i-a adresat o scrisoare deschisa , presedintelui federal Christian Wulff , ca reactie la declaratia acestuia : „Nu este nicio indoiala , crestinismul face parte din Germania . Nu este nicio indoiala ca judaismul face si el parte din Germania . Este mostenirea noastra iudeo-crestina .Dar si Islamul face parte , in egala masura din Germania .”
    Ralph Giordano il acuza pe Wulff de ignoranta si naivitate , ce provoaca neliniste . El spune ca ” Islamul politic si militant este incapabil de integrare . Nu a adus pana acum nicio dovada convingatoare ca este compatibil cu libertatea de expresie , egalitatea sexelor , pluralismul , separarea Bisericii de Stat ” si subliniaza ca ” Nu Imigratia ci Islamul reprezinta problema ” datorita faptului ca „Comunitatea musulmana , indiferent cat de diversificata ar fi , este amenintata sa se sufoce datorita imobilismului si inapoierii culturale si religioase „. Giordano subliniaza ca civilizatia europeana si Islamul sunt ” Doua culturi total straine una de alta , care se gasesc in etape de dezvoltare foarte diferite , ceea ce va provoca ciocnirea .”

  3. Un interviu cu cunoscutul scriitor german, Dr. Udo Ulfkotte:
    Go Back to Where You Are Happy

    “What I believe is there is a place for Muslim in this world and for their culture, they have a place to live in,” Ulfkotte told RT. “And there is a place for European and Western culture to live in. What I don’t believe is they will live peacefully together. We have a clash not only of civilizations and religions, we have a clash of ideologies, like we had a clash between communism and capitalism. Now we have a clash because Islam is also an ideology. I believe that Islam is not going to win a battle.”

    The journalist claimed that he does not believe that Muslims will overrun Europe. “Because I believe that what we have done in the past several times — the people will stand up and say ‘We are fed up, we don’t want that any more,’ and try to push them back. And that will be violent. I belong to Europe and to European culture and the Muslims belong to the places where they came from. Because whenever I ask the majority of Turks I speak to, and I ask them, ‘Are you German or are you Turkish?’ Even if they are second or third generation, they will say, ‘I’m Turkish.’”

  4. Germania se trezeste, Germania face … Oare?

    Germania nu poate renunta la EU, pentru ca au nenumarate avantaje datorita acestei zone economice unite. Iar legat de multikulti, inca nu au facut nimik in afara de declaratii. Pana una alta pe Sarazin l-au scos din joc. Dar grija mare este ca problema multikulti nu se poate rezolva fara discrimarea imigrantilor shi cred ca stim cu totii ca acest lucru nu este posibil in actualul sistem european.

    In orice caz, Rusia incepe sa se comporte ca un stat normal. Indiferent de cate tampenii au facut rushii, cultura lor este europeana shi era timpul sa revina la sentimente normale fata de Europa. E doar parerea mea.

  5. NU NOI ! Altii da, dar NU NOI !. ” In orice caz Rusia incepe sa se comporte ca un stat normal . Indiferent de cate tampenii au facut rusii, cultura lor este europeana si era timpul sa revina la sentimente normale fata de Europa . E doar parerea mea. ”
    Parerea mea este ca Rusia a constituit si va constitui si pe viitor o amenintare pentru Europa civilizata . Marchizul De Custine scria in exceptionala si profetica sa carte SCRISORI DIN RUSIA ( o recomand celor care mai au vise frumoase in legatura cu rusii ) : „Poporul acesta , precumpanitor cuceritor si avid din cauza atator privatiuni , isi ispaseste dinainte , la el acasa printr-o supusenie injositoare , speranta de a-si exercita tirania in alte tari . RUSIA VEDE IN EUROPA O PRADA CE II VA FI CEDATA MAI DEVREME SAU MAI TARZIU ” ( scris la 1839 ).
    Cine lectureaza Scrisorile lui Custine , face , foarte usor legatura cu Arhipelagul Gulag al lui Soljenitin si descopera uluit ca fratele ” geaman ” al lui Ivan cel Groaznic (sec16 ) a fost Stalin ( sec. 20 ) . Nimic nu s-a intamplat , nu s-a schimbat in aproape patru secole . Inspaimantator . Boierii lui Ivan , mureau in chinuri groaznice , sub ochii tarului , strigandu-i vorbe de dragoste si slava , iar peste secole activistii bolsevici , cadeau sub gloantele plutoanelor de executie , strigand Traiasca Stalin . ” Numai la acest popor , s-au putut intalni martiri prosternati in fata calailor „, cand a scris aceste cuvinte , Custine stia de Ivan cel Groaznic dar nu si de Stalin. Astazi cand noul tar a desfiintat opozitia , cand cei putini care mai au curajul sa protesteze cad sub gloantele asasinilor profesionisti , cand marile companii ruse sunt conduse de ofiteri FSB , cand Rusia opreste , de cate ori vrea Tarul , alimentarea cu gaz a intregii Europe , nu putem vorbi despre ” cultura europeana si sentimente normale fata de Europa „.
    Nu NOI . Agentii de influenta ai rusilor da , dar NU NOI. Cultura europeana ” a atins ” doar elitele , rusii de rand au ramas aceeasi ” Popor de iobagi care nu se pot descurca fara stapan ” ( Ana Politovskaia ) . La fel ca pe vremea lui Ivan cel Groaznic , a lui Stalin , Brejnev sau Putin ” in Rusia carmuirea stapaneste totul si nu da viata la nimic . In imparatia aceasta uriasa , POPORUL CAND NU ESTE LINISTIT ESTE MUT „. Daca cultura europeana ar fi ajuns si la popor , n-ar fi fost asa .
    La 1839 , Custine tragea urmatoarea concluzie : „Rusii inca nu s-au civilizat . Sunt niste tatari inregimentati „. Peste 100 de ani , cand au navalit in Europa , nu pe cai ci pe tancuri , erau la fel . N-avem voie sa uitam . NU NOI .

  6. Germany: Minister criticizes Muslim youths for hostility towards Germans

    German Family Minister Kristina Schroeder on Tuesday criticized Muslim youths for displaying hostility towards Germans.

    ‘Such abuse is unfortunately commonplace amongst youths in certain areas – in the school yard, but also in the underground,’ Schroeder told daily tabloid Bild.

    ‘We are dealing with fundamentally hostile attitudes towards other groups – particularly against Germans and Christians,’ the minister continued, adding, ‘We need to act as decisively against this as against xenophobia.’
    (…)

    Schroeder emphasised that she was criticizing a small group of Muslim youths, and said their hostile behaviour was down to ‘poor education and bad friends, as well as macho norms and family violence.’

    esecul multiculturalismului in scolile nemtesti


  7. FLORIN, EROUL DATOR VÂNDUT DIN GERMANIA

    „Mă socotesc un caz norocos. Poate puţin «demolat»”

    În august 2009, Florin Gavrilă, un tehnician-îmbuteliator fluide de 35 de ani din Bucureşti, tocmai ce trecea pe lângă opera din Frankfurt, oraşul unde a emigrat, când soarta i-a ridicat o dilemă în cale. Din câte povesteşte românul, un individ african dădea târcoale, cu un aer suspect, privind, cu atenţie prea mare, la poşetele, laptopurile şi telefoanele trecătorilor.

    Gavrilă a trebuit să aleagă: trece indiferent mai departe sau aşteaptă să vadă ce are de gând bărbatul. În scurt timp, românul putea fi văzut tăvălindu-se în plină stradă, încleştat de agresorul care îl lovea cu un cuţit. Africanul atacase, până la urmă, o femeie, o înjunghiase, iar Florin a intervenit la timp. De jur împrejur, de la mesele restaurantelor de lux de lângă Opera din Frankfurt, perechi de ochi au privit toată situaţia, fără să mişte un deget, minute în şir, până la venirea poliţiei.

    După ce l-a oprit pe atacator, Florin a avut nevoie de spitalizare, de tratament, de medicamente. Nu avea asigurare medicală şi, în ciuda mulţumirilor poliţiei, a scrisorilor de recomandare de la primărie şi a mediatizării cazului său în presa română, Florin are şi acum o datorie de 12.000 de euro la medicii care l-au tratat.

    Eroismul lui a pălit brusc în faţa legii nemţeşti: dator fiind, şi-a pierdut casa, a ajuns să mănânce la cantina socială, ba chiar, pe numele lui, s-a eliberat şi un mandat de arestare, pe motiv că nu plăteşte sumele datorate. S-a zbătut cu acte, dovezi de la poliţie, primărie, care îi amână executarea.

    Ziua eroului

    Pe Florin îl fac să râdă întrebările care conţin cuvintele „eroul Gavrilă”. „Eroul Gavrilă ?. Literar sună frumos, realitatea e alta”, zice bărbatul. Descrie, sistematic, cam prin ce trece zi de zi. În primul rând, de când a fost înjunghiat, nu poate dormi nopţile. „Şi până acum un an nici măcar nu mă puteam concentra din cauza problemelor. Durerile de cap erau îngrozitoare”, zice Florin. Era copleşit de durere. Până şi televizorul l-a dat după accident, ca să uite „de violenţă şi durere”.

    Aşa că acum au rămas nopţi albe, nedormite. „Adorm obosit, într-un târziu, spre dimineaţă, când se luminează, în ţiuitul care nu se opreşte, enervant, din urechi. Restul zilei sunt obosit, mă duc la progrămarile pe care le am – nu am maşină şi nici cu bicicleta nu pot merge o perioadă din cauza altei complicaţii de sănătate. Aşa că o iau pe jos, cu mijloacele de transport în comun. Aşteaptă autobuzul, schimbă metroul…”, zice bărbatul.

    Aproape zilnic trebuie să urmărească situaţia datoriilor şi să nu se reactiveze ordinul de arestare. „Am încercat să plătesc lunar datoriile, dar nu s-au mulţumit cu 20 de euro pe lună. Au zis totul sau nimic, aşa că am ajuns la mandat de arestare, care acum e „îngheţat” pentru că am un atestat medical care nu-mi permite detenţia. O parte din datorii le-am mai plătit, altele le-am îngheţat şi aştept o minune. Iar prin toată fuga asta, încerc să lucrez câte ceva, ca să mă întreţin. Seara cad obosit gândindu-mă la planul de a doua zi”, spune Florin.

    „Luna asta am mâncat chiar şi o pizza!”

    Dacă are timp liber, „eroul Gavrilă” caută multă linişte. Caută plimbări prin locuri liniştite, îşi închide telefonul, nu vrea să mai audă de nimeni. Pentru că-s destule de uitat. Chiar dacă, zice el, acum parcă este mai bine. „Durerile s-au mai ameliorat, rănile fizice şi sufleteşti s-au închis şi am înţeles că totul are un sfârşit. Dar, slavă Domnului, trăiesc, mă mişc şi, mai ales, pot lucra ceva”, vine rezumatul situaţiei în care se află românul.

    Financiar, susţine că e aproape de un dezastru. Dar pare optimist. Zice că măcar nu mai mănâncă la cantina săracilor, unde mânca acum ceva vreme. Are cam 280 de euro lunar „bani de trăit”, adică pe care statul sau cei cărora le este dator nu pot să pună mâna. Din ei plăteşte curentul electric, mâncarea şi cele necesare. Dar Frankfurtul este un oraş foarte scump, „al doilea sau al treilea după Berlin şi München”, vine explicaţia.

    „Aşa că îmi permit să cumpăr mai mult cartofi, orez şi paste. Luna asta am mâncat chiar şi o pizza! Haine găsesc destule la centrele „Caritas”, unde am acces, din cauza accidentului, pe gratis. Dar o duc bine în comparaţie cu românii care vin din ţară. Mulţi dorm prin parcuri şi trăiesc din cerşit, furat şi prostituţie”, zice Gavrilă.

    Un sindrom ciudat

    În ciuda tuturor problemelor, Florin spune că nu regretă nicio clipă că a intervent atunci, pe stradă. Victima salvată, Irina, a luat legătura cu el, când a aflat că va fi premiat de poliţia din Frankfurt şi, de atunci, se întâlnesc, mai mult pe ascuns. Irina e gravidă şi de asta Florin simte înzecit că totul a meritat. „A meritat, nu regret şi sunt gata oricând să salvez o viaţă din nou. Când am văzut-o pe Irina în genunchi şi pe ,,bestia” aia cum stătea deasupra ei, înfigând cuţitul ca într-un porc, am văzut-o imediat pe mama mea şi pe sora mea în faţa ochilor”, îşi aminteşte Florin.

    Românul susţine că le-a spus şi unor psihologi de ce „s-a băgat”. Le-ar fi zis că dacă fata ar fi fost omorâtă lângă el, fără să facă nimic, ar fi fost ca şi cum ar fi făcut el însuşi crima. „Doctorii s-au întors cu spatele la mine, vorbind între ei, şi au spus că gândirea asta a fost cândva şi în Germania, dar demult, pe timpuri. Şi au zis că dacă ceilalţi se uită şi numai eu acţionez sufăr de fapt de un sindrom, sindromul „de a ajuta”. Atunci l-am întrebat pe şeful clinicii dacă nu şi-ar dori să fie un „bolnav” ca mine prin preajmă dacă nevasta lui ar avea nevoie de ajutor, ca Irina. Mi-a mulţumit”, spune Florin.

    „Poliţia e una, justiţia alta”

    Sunt zile când Gavrilă stă cu scrisoarea de recomandare a poliţiei într-o mână şi cu mandatul de arestare pentru datorii în cealaltă. Şi mai-mai că nu-i vine să creadă că totul se petrece în realitate. „Stau şi nu-mi vine să cred… Dar aici aşa este: poliţia e una, justiţia alta. Nu au prea multe în comun una cu alta, decât după lege. Şi nu este nicio lege care să spună ce poţi să faci cu un om care are o diplomă de onoare dar a intrat şi în datorii”, zice Florin.

    La o scurtă analiză, „politica şi sistemul” sunt de vină. „De exemplu, eu nu aveam bani să plătesc chiria şi mâncarea, eram bolnav, fără asigurare, cu datorii, iar agresorul se află la o puşcărie tip hotel, singur în cameră, cu televizor, cu canalele TV din ţara sa (că doar e lege, sunt drepturile omului), are sală de sport, bazin de înot, bibliotecă şi cabinet medical. Totul gratis. Iar statul îi plăteşte o mică sumă în cont, pentru pensie”.

    Florin Gavrilă e dezamăgit. Dar nu plănuieşte totuşi să se întoarcă prea curând în România. Nu acum, când, spune el, e pe punctul să mai clarifice situaţia. „Am trecut piscul muntelui, ca să zic aşa”, îi place să zică. „Acum trebuie să văd cum cobor din nou jos şi merg mai departe. Măcar că au rămas urme adânci. Mă socotesc un caz norocos ca sunt întreg. Poate puţin „demolat”, dar întreg, când alţii sunt la ora asta sechestraţi pe undeva şi suferă mai mult ca mine”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here