Hai la revoluție! Micii, berea și pancartele le dăm noi!

    Print Friendly, PDF & Email

    Ultimele zile au demonstrat că majoritatea celor ieșiți la ”revoluție” nu susțin un anumit partid politic, nici măcar un anumit curent. Protestul celor independeți – nu discutăm aici de sindicaliști, de falșii revoluționari, și de cei plătiți sau cărora li s-au promis șpăgi fără ca măcar să le dea ceva– este îndreptat împotriva clasei politice, în ansamblul său. În ciuda încercărilor unora de a deturna mișcarările de stradă într-o singură direcție, adevărarat revoltă este îndreptată împotriva clasei politice ce a guvernat România în ultimii 22 de ani. Ideea e susținută atât de pancardele din piață, de genul ”PDL = UDL = Aceeași mizerie”, dar și de faptul că încercările unor lideri ai opoziției de a se strecura printre manifestanți au eșuat în cel mai penibil mod cu putință. Și nu mă refer aici doar la încercarea eșuată a domnului Orban, ci și la faptul că astăzi mai mulți uslași au fost alungați din Piața Universității.

    Sub 100.000, semn de slăbiciune

    Pe fondul de nemulțumire generală, ultimul lucru pe care l-ar fi putut face PDL sau USL era un miting politic. Crin Antonescu – adevăratul urmaș al domnului Geoană- nu a gândit însă în aceeași termeni, astfel încât la ora când scriu aceste rânduri, autocarele USL varsă la Romexpo (locul de întâlnire tradițional al stângii românești) nemulțumiții. Nici nu mai contează faptul că au carnet PNL, PC, PSD sau PRM, că sunt angajații lui Ioan Niculae (băiatul deștept din energie deranjat că este luat la întrebări de Justiția din România), că sunt sindicaliști sau doar niște pârliți de puștani plătiți să urle la comandă. Important este că mișcarea care va bloca câteva bulevarde din București va fi una eminamente politică. În mod normal, orice mișcare a opoziției care adună mai puțin de 100.000 de oameni va fi un eșec. Când clamezi seară de seară la televizor iminenta victorie în alegeri, când spui că toată România abia așteaptă să scape de Tiran, e penibil să te prezinți cu mai puțin de 100.000 de români. De la 100.000 în sus USL arată că este o forță. Sub 100.000 dovedește slăbiciune. Jurnaliștii lui Felix vor încerca să inducă ideea că e frig, că se anunță ninsoare sau că astrele nu sunt favorabile.

    Să ne amintim câteva evenimente din istoria recentă a României care demonstrează că atunci când oamenii simt că trebuie să fie într-un loc, atunci vor merge, indiferent de dificultăți:

    1. 1986 – Steaua câștigă Liga Campionilor. Zeci de mii de români merg pe jos, noaptea, la aeroport, pentru a-și aștepta eroii. Majoritatea au mers zeci de kilometri pe jos (nu exista transport de noapte nici măcar în oraș!)

    2. 1992 – Peste un milion de persoane au ieșit în București pentru a-și vedea Regele.

    3. 1995 – Sute de mii de oameni au venit din toată țara pentru a participa la funeraliile lui Corneliu Coposu. În niciunul din cele trei cazuri oamenilor nu li s-au promis bani, nu li s-a asigurat transportul și masa. Au venit singuri.

    Acum faceți diferența:

    De ce scad. Și de ce nu se vor opri aici.

    Cotidianul Adevărul a publicat în decembrie un sondaj de opinie în care USL era cotată cu 49% din intențiile de vot. Într-un sondaj mai recent, socialiștii au mai piedut un procent. Astăzi, liderii USL se tem că nu mai au suflu pentru a câștiga alegerile parlamentare din toamna acestui an. Cel mai neliniștit însă este șeful peneliștilor, ale cărui șanse de a dormi la Cotroceni începând cu 2014 sunt din ce în ce mai mici. Și, dintre toți, el știe cel mai bine asta, el fiind de altfel și liderul USL care a anunțat marele miting din ianuarie, cu toate că Victor Ponta declarase inițial că nu va fi o idee bună. Victor Ponta avea dreptate.

    Plimbarea socialiștilor prin București poate fi comparată, ca greșeală strategică, cu decizia socialiștilor de a merge în campania pentru alegerile prezidențiale din 2009, la Timișoara, de mână cu Ion Iliescu.

    După protest, uslașii vor merge să mânânce pe banii celor care i-au adus în piață. Noi, restul, vom merge acasă. Mâine e o nouă zi de muncă.

    http://baricada.wordpress.com/

    19 gânduri despre “Hai la revoluție! Micii, berea și pancartele le dăm noi!

    1. Marsul Alb, peste amintirea caruia s-a asternut uitarea a fost , alaturi de adevarata demonstratie de forta a dreptei romanesti prilejuita de venirea regelui, cea mai grandioasa miscare de protest din istoria ultimilor 22 de ani. Marsul Alb a avut loc la o saptamana sau zece zile( memoria bat-o vina) dupa plecarea minerilor din Bucuresti si a fost denumit asa, pentru ca toti participantii au fost imbracati in alb ca semn de protest impotriva violentei dezlantuite de hoardelor de mineri impotriva miscarii anti comuniste.
      S-a plecat din Piata Operei, pe bulevardul Elisabeta, Piata Universitatii, bulevardul Magheru, Piata Romana, Piata Victoriei. S-a cerut deasemenea eliberarea sutelor de arestati, multi dintre ei inchisi in unitatea militara de la Magurele. Erau vremurile luminoase ale adevaratei democratii iliesciene si nu intunericul dictaturii de azi.
      Potrivit estimarilor oficiale ale “militiei” tovarasului iliescu, la mars au participat 50-60 de mii de oameni. Au fost in realitate intre 500 de mii si 1 milion de oameni. Adevarul este, ca era imposibil de calculat deorece coloana se afla in miscare.
      Bulevardele pe care a mers coloana manifestantilor au fost ocupate pe toata largimea lor.
      A doua zi, un coleg de serviciu, comunist fanatic, care asteptase pe treptele Teatrului National sosirea coloanei povestea, vizibil impresionat, celor care-l ascultau, ca privise timp de 2 ore cum uriasa masa de oameni trecuse prin fata lui.
      Marsul Alb i-a aratat lui Iliescu, stapanul unei tari, ca fara mineri, in Bucuresti va sta inchis mereu in colivia aurita a Cotrocenilor

    2. Din filmuleţul vostru: „aduceţi, da’ mai vlăjgani, aşa, că dacă e nevoie de bătaie….”. Incredibile prostia şi ticăloşia stângiştilor, până unde merg. După nici 8 zile, filmuleţul acesta care dovedeşte limpede ca lumina zilei că violenţele din piaţă au fost şi sunt organizate, probabil deja circulă pe youtube. Sper să se afle cât de curând şi cine este proprietarul vocii care dialoghează cu puştii. Şi sper să găsească foarte curând un loc special pregătit pentru el, la pârnăica.

    3. Excelent articol ! Dacă se întâmpla totul vara poate mai reuşeau să convingă câţiva inşi în plus să participe, dar pe frigul ăsta…mai bine le dădeau o ţuică fiartă! Chiar puteau să aducă nişte cazane…că foc se găsea uşor! Cât despre liderii USL….doar nu vroiaţi să se dezmintă tocmai acum! Penibili au fost…penibili vor rămâne!

    4. Astia sunt oamenii pe care USL a reusit sa ii mobilizeze! Sa le fie rusine! Copii aia saracii habar nu au care e USL sau PNL sau PDL! Sunt atrasi cu bani si trimisi sa fac scandal si sa incite la violente! Sunteti tristi rau USL-istilor…

    5. Costin 5, eu am zis intr-un mail catre prieteni inca de saptamana trecuta ca asta trebuie facut. Spre deosebire de criticatacanti nu cred insa ca trebuie sa coboram in iarba. Sa-i lasam pe cei afiliati politic sa o faca.

      Liviu, filmarea e facuta de pedelisti. La final vei vedea un calendar PDL pe perete. Au „deturnat” cativa protestatari carora li se promisesera bani si i-au tras de limba. Sper sa fie preluata de televiziuni desi ma cam indoiesc. Nu ne intereseaza sa ne citeze, dar macar sa arate modul mizerabil in care au fost adusi astia la miting.
      Apropo Costin, pune o poza cu aia de aseara pierduti in pasajul de la Universitate, eu n-am scos inca pozele.

      Bogdan, mersi de poveste, a fost frumoasa ca toate povestile tale.

    6. Lollllll!! La asta recunosc, chiar nu mă aşteptam. Păcat. Aştept să apară filmările din sediul PNL, pt. că nu mă îndoiesc că vor apărea, cât de curând. Nu mi se pare deloc întâmplătoare recenta dezertare a lui Piedone din USL, totuşi omul e primar şi, aşa, cu mintea lui în formă de romb, se poate spune că a încercat măcar să mişte ceva în sectorul lui. Dar eu cred că, atunci când a auzit de „marile proteste” care se pregăteau, a zis brusc halt. Şi sunt convins că, aşa ca el, mai sunt încă mulţi „mărunţei” care fie n-au prins momentul fie n-au avut curajul să fugă din USL până acum, şi cred-sper că aceşti oameni tocmai îşi „ascut” webcam-urile.
      Bogdan #2:
      Încearcă USL-aşii iar să ne manipuleze prin frică. Sper că de data asta nu vor reuşi.

    7. Costin
      De acord cu tine
      Al doilea nu este, dpmv o „proba”, dar ilustreaza o realitate pe care o putem banui fara a …bate campii :))

    8. ERAM SINGURA TARA CARE SE OBISNUISE CU CRIZA SI NE PUTEAM RIDICA…ACUM BANI DATI DE VOI A DUS LA O CADERE SI MAI MARE….NU IESIM DIN CRIZA DACA DATI BANI LA COLTURI DE STRADA LOVIIND APOI CU BATE SI PIETRE…CI ADUCE NOI PAGUGE CE LE VOM PLATI DIN BANII DATI DUPA BLOCURI

    9. Radu Mazare s-a crezut la carnavalul de la Rio in Bucureşti în dispreţ faţă de protestatarii din ţară pentru că trec printr-o perioada foarte grea. Între două vacante, Mazăre vine şi ne ţine lectii de socialism ştiinţific. E uluitor.

    10. Clipul cu pustii care vor sa mearga la Bucuresti, pe 150 lei sa strige la mitingul din Pta Universitatii, intentioneaza sa incrimineze PNL de la Botosani. Cartierul, strada sint de pe acolo. Ceva nu se potriveste in tot acest film. In spatele pustilor este un dulap pe care este lipit un afis electoral cu culorile PDL. De ce ar tine PNL un afis cu PDL lipit pe dulapul din sediul lor? Numai ca sa-si „vizualizeze” oponentii? Miroase a intoxicare.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.