Trebuie s-o spunem de la bun început: ideologia stângii nu este o modă oarecare, ea îşi are izvorul în învăţătura marxist-leninistă şi se autojustifică prin existenţa dualităţii exploataţi-exploatatori. Pe această temelie se ţese o plasă uriaşă pentru atragerea unor persoane şi grupuri sociale în schimbul impunerii unor lideri. Nu este o lucrare uşoară. Mai întâi trebuie să defineşti injustiţia după care să propui soluţiile şi calea de urmat. Lucrările clasicilor marxişti au eşuat pe mai multe planuri, dar a rămas dialectica şi prin ea o definiţie a progresului prin lupta contra altora. Omorându-l pe Dumnezeu, stânga şi-a confecţionat idolii, conducătorii, elitele după asemănarea cu modelul ideal al revolutionarului perfect, eliberatorul cvasi-divin. Eseistul brazilian Olavo de Carvalho scria că punctul trei din revoluţia mesianică constă în teorema:

„cei săraci sunt nevinovaţi şi puri, dar nu îşi înţeleg locul în proiectul mântuirii şi de aceea trebuie să se aşeze sub ordinele unei elite conducătoare, „sfinţii”.

Elita stângii însă nu mai reprezintă un bloc uniform, şi-a pierdut divinitatea în momentul în care a arătat cum funcţionează raiul comunist. Pe de altă parte, majoritatea membrilor clasei muncitoare şi-a pierdut elanul revoluţionar când a văzut cum arată mântuirea din lagărul socialist. Substanţa pură s-a înlocuit cu ersatz-ul, Marx cu Lenin, apoi cu Stalin şi aşa mai departe, transformările modelului original al exploataţilor au condus şi la noi modele de sfinţi ai stângii. Din avatar în avatar s-a pierdut din substanţa originară a luptei, s-a pierdut direcţia, instabilitatea a luat locul certitudinii. Nu mai există un înainte de nediscutat. România nu face excepţie din acest tablou, simbolistica instabilă dată de culoarea steagului se vede cel mai bine la PSD. Renunţând declarativ la comunism dar nu şi la „nobilele idealuri” cum le-a definit Iliescu, PSD-istii au aruncat secera şi ciocanul şi au împrumutat trandafiri evropeneşti, şi-au luat apoi un steag albastru, au revenit la roşu (pe vremea lui Geoană), doar-doar o să se reîncălzească ciorba revoluţiei permanente. Ani de zile, zîmbetul lui Ilici a înlocuit Capitalul lui Marx şi Hotărârile ultimului Congres PCR din alte vremuri. Când nu le-a mai fost de ajuns un lider charismatic, PSD-istii şi-au descoperit vocaţia conducerii colective centrale şi/sau teritoriale. Membrii acesteia din urmă au fost numiţi baroni locali de către ziarişti dar gloria lor a trecut odată cu apusul guvernării Adrian Năstase. Cu toate sfâşierile interne dintre diferitele personalităţi PSD-iste, principiul conducerii colective a fost menţinut spre beneficiul partidului. Mircea Geoană l-a înlocuit pe Adrian Năstase, iar Victor Ponta l-a înlocuit pe Mircea Geoană, PSD-ul punând eşecul de moment pe seama greşelilor persoanei de la vîrf conform principiului că nu partidul este de vină, ci doar acei conducători care denaturează deciziile colective.

Bun, PSD-ul decide, dar în numele cui şi cu ce scop? Partidul există, are conducători, dar cui i se adresează? Acestea sunt întrebările pe care şi le pune şi Adrian Năstase care se gândeşte la misiunea stângii şi la cei pe care vrea să-i reprezinte. Un steag este o culoare, dar nu ţine loc de discurs politic. Îmi este imposibil să cred că Adrian Năstase, formidabilul nepoţel spiritual al granzilor roşii ar fi putut să citească pe inliniedreapta.net articolul Inamicul e unul singur al lui Olavo de Carvalho. Nu, e doar vorba despre o analogie curioasă ce nu are nimic de-a face cu consensul iliescian. Având în minte discuţiile proaspete de la întrunirea socialiştilor şi social-democraţilor europeni de la Warsovia, Adrian Năstase scrie pe blog următoarele:

„Formaţiunile de stânga nu mai sunt în situaţia de a se adresa un categorii socio-profesionale distincte, cu o conştiinţă de sine puternic ancorată ideologic. Fragmentarea societăţilor, odată cu diluarea solidarităţilor tradiţionale şi izbucnirea individualismului a pus partidele social-democrate să găsească soluţii şi mesaje pentru interese tot mai diverse. Stânga a păstrat în nucleul valorilor sale egalitatea, însă această nu mai este considerată suficientă de către generaţiile de tineri, care doresc mesaje speciale pentru nevoile lor tot mai complexe. A fi „egal” nu mai este „cool” într-o societate puternic influenţată de modelele aspiraţionale impuse cu ajutorul marketingului comercial.”

Pornind de la directiva lui Gramsci pentru includerea altor grupuri sociale în categoria mai generală de defavorizaţi, Adrian Năstase vrea să înlocuiască pierderile de susţinere prin ieşirea naturală din scenă a maselor de salariaţi la stat care, alături de pensionari, au fost votanţii tradiţionali ai PSD. El vede o ieşire prin aplicarea unor mesaje globaliste, ieşite din chinga privitului în ograda naţională. Disputa dintre adepţii moderaţiei, care văd ieşirea din criză a social-democraţiei prin rebrănduire şi radicali, care susţin o „noua stângă” obţinută prin demolarea întregului eşafodaj de valori tradiţionale ale stângii actuale, este soluţionată solomonic de fostul prim-ministru. El este de acord cu ambele, numai să fie el cel care să aleagă dintre mijloacele propuse. Dacă binomul exploatat-exploatator nu mai este suficient, vom asista probabil la un coş de mesaje deja probate la scară mondială. Neputând apela la soluţia discursului apărării imigranţilor atât de drag partidelor social-democrate din vestul Europei, lui Adrian Năstase îi rămân alte căi de atac ca feminismul, ecologismul, drepturile tinerilor şi a minorităţilor prezente şi viitoare, care se vor adăuga la critică „exceselor” societăţii capitaliste. Deja Năstase şi-a confecţionat o variantă personală a vechiului mesaj antirasist şi antifascist adresat de stânga la orice corijare a exceselor corectitudinii politice. Pentru el „imigratia foarte vizibilă” din occident a îndepărtat cetăţenii de social-democraţia care o susţinea şi i-a determinat să voteze „partidele populiste”. Prin sintagma „imigratie foarte vizibilă” se poate înţelege orice, de la musulman la hindus, negru, asiatic sau ţigan, că doar intenţia elitei stângii este de a se motiva prin extinderea auditoriului. Pentru România şi alte ţări din est, Adrian Năstase pune o precondiţie pentru un succes viitor: să nu se mai discute de trecut. Acesta este mesajul principal, el spune că vorbind despre „fantomele trecutului” în contextul unei lustraţii cerute şi mereu amânate, nu se deschide calea către „batalia pentru viitor”.

Pentru Adrian Năstase România începe să fie un stat totalitar, încă nu-l numeşte fascist, dar îi recunoaşte semnele din momentul în care a fost denunţat comunismul ca fiind ilegal şi criminal. Nu o spune, dar nici nu trebuie pentru că el personal nu a aprobat Raportul din 2006. Dacă ar fi făcut-o, trebuia să iasă din PSD. Era prea mult, aşa încât Adrian Năstase denunţă dreapta politică pentru „crearea unui complex de vinovăţie pentru trecutul totalitar”. Asumarea proiectelor utopice uitând de trecut, mankurtizarea, eludarea adevărului şi minimalizarea răspunderii decăderii morale şi spirituale din Europa pentru punerii în operă a politicilor partidelor comuniste, socialiste sau social-democrate, iată propunerile lui Adrian Năstase. Să fim fericiţi: s-a găsit soluţia pentru salvarea Utopiei !

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

5 COMENTARII

  1. OK, am gasit 🙂 Iaca limbajul de lemn (tinar) al tov. Adrian Nastase:

    „Viitorul luminos al lumii va fi comunist

    Teoria marxista este interesata de sensul evolutiei societatii capitaliste si de teoriile care o reflecta. Este evident ca aceasta societate s-a transformat in cei 3-400 de ani de existenta, dar progresul uman impinge inevitabil acest sistem catre disparitie.”

    Din „Tinarul leninist” nr. 10 / 1972

    Un lemn putin mai „copt”, din ’83 („Viitorul social”, revista a Academiei Stefan Gheorghiu):

    „Conceptia romaneasca in problemele pacii si dezarmarii se intregeste intr-un tot unitar ce s-a amplificat in permanenta prin contributia majora a presedintelui Nicolae Ceausescu la formularea orientarilor de ansamblu si a propunerilor concrete prezentate in acest domeniu in cadrul diferitelor foruri internationale.”

    Trist ca tinerii care n-au apucat „iepoca de aur” n-au cum sa detecteze ironia…

  2. Cocota asta parfumată Domnul prim-ministru e purificaţionist sadea. Confirmă, cu sau fără ştiinţă (nu are importanţă), observaţiile lui Ernest Sternberg, în special metamorfoza cadavrelor comuniste în agenţi zombificaţi ai noii ideologii de transformare a lumii.

    Noua ideologie este cel mai uşor de identificat prin lucrurile la care se opune. Inamicul ei este monolitul global numit Imperiu, care exercită dominaţie sistemică peste vieţi omeneşti…

    Lucrurile în favoarea cărora se declară noua mişcare sunt mult mai puţin clare…
    Exprimat într-un termen de contrast, lumea prefigurată de această mişcare este pură. Pământul va fi protejat, justiţia va domni, economiile vor fi durabile, iar energia va fi regenerabila. Comunităţi diverse vor sărbători alte comunităţi, cu condiţia să adere la doctrină. Mult mai pur decât democraţiile din trecut, acest regim viitor va funcţiona prin intermediul reuniunilor participative la nivel local, astfel realizîndu-se împuternicirea tuturor comunităţilor. Pe măsură ce dispar graniţele vechi ale statului-naţiune, comunităţile se vor coordona reciproc la nivel global, prin intermediul unor cadre de ajustare şi rectificare numite organizaţii non-guvernamentale (ONG-uri).

    Chiar dacă este greu de crezut, aceste idei nu sunt un mişmaş sentimental ci mai degrabă principiile unei dogme mai mult sau mai puţin organizate. Această perspectivă conţine chiar un concept de schimbare istorică: agenţii de schimbare vor fi noduri în reţea, numite “mişcări sociale”. Milioane de oameni din întreaga lume deja găsesc această dogmă suficient de convingătoare încât să dea un contur pregnant politicilor lor. Pentru unii, această dogmă funcţionează ca ideologiile fanatice din trecut, ca un ghid pentru sensul vieţii şi o sursă de inspiraţie pentru angajament exaltat şi sacrificiu de sine.

    … e timpul să mă apuc de tradus şi ultima parte din lucrarea lui Sternberg. Bombonel Domnul prim-ministru aşteaptă indicăţii preţioase.

    PS
    Editat părţile neprotocolare.

  3. @DanCanada,
    BC Romanian Community Center a publicat articolul Adrian Nastase – 20 de ani de comunism cu o lista a lucrarilor sale dinainte de decembrie ’89.

    A schimbat Era Socialista cu Jurnalul National, la fel cum a stiut sa sara din barca gaurita a comunimului in corabia FSN (pe urma PSD) trasa de batranul edec…

    Articolul din BC Romanian contine o multime de citate de a caror celebritate autorul nici nu vrea sa auda!

  4. DanCanada:

    @Francesco: Scuze, n-am stiut!
    Am pus citatele pre ’89 pentru ca nu inteleg cum Nas4case e inca “politician” de anvergura cind are atitea belele si inainte de ’89 si dupa. Intr-o tara normala ar fi trebuit sa-si dea demisia de muuult timp si sa nu aibe voie sa spuna nimic in spatiul public (inchisoare)
    E ridicol sa vezi cum pe de o parte PSD-istii se musca intre ei ca hienele si pe de alta parte Nastase e preocupat chipurile de ideologii si filozofii de stinga. De fapt Nastase e un Vanghelie putin mai rafinat pe deasupra.

    se pierduse

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here