INTERVIU Paul Lăzărescu, un martor al istoriei: Se vorbește prea puțin despre Iuliu Maniu

    Print Friendly, PDF & Email

    Originar din Ţinutul Herţa, Paul Lăzărescu a fost nevoit să se refugieze de două ori, împreună cu familia, pentru a evita invazia sovietică. Ajuns la Bucureşti în 1944, a studiat literele şi a devenit ziarist, colaborator şi prieten al lui Nicolae Carandino, directorul ziarului Dreptatea al PNŢ. Implicat activ în mişcarea anticomunistă ca lider al studenţilor ţărănişti, a fost arestat în Procesul Tineretului Universitar Naţional-Ţărănesc şi a petrecut opt ani în închisoare. După eliberare a lucrat mai întâi în munci necalificate, apoi ca lingvist şi în domeniul difuzării de carte. A fost primul şi cel mai eficient şi apreciat director al ziarului Dreptatea după reluarea activtăţii oficiale. În această calitate a contribuit foarte mult la formarea unor jurnalişti de marcă şi la relansarea presei libere în România. A fost director al ziarului Cotidianul şi editor al unei culegeri de articole ale lui Nicolae Carandino.
    Cum ultimul său proiect editorial este legat de Actul de la 23 August 1944, la rugămintea ILD, a avut amabilitatea să ne împărtăşescă amintirile sale despre acea zi şi să comenteze importanţa şi impactul actual al deciziei Regelui.

    ILD: Unde eraţi în august 1944?

    Paul Lăzărescu: În august 1944 eram în refugiu, pentru că m-m refugiat din teritoriul ocupat. Eu sunt de la Herţa. Intraseră deja ruşii. La sfârşitul lui mai-iunie, ruşii deja acolo intraseră.

    ILD: Şi când v-aţi refugiat, în mai?

    Paul Lăzărescu: Cred că în martie am plecat eu de acolo. Ultima dată eram la Iaşi. Terminasem liceul, luasem bacalaureatul şi toamna intram la facultate. Eram refugiat la Pucioasa. Pucioasa e pe Valea Argeşului. Erau diferite etape de refugiere. Eram acolo cu toată familia, cu cât am putut lua atunci. Ăsta era al doilea refugiu. A fost primul refugiu în 40, când ne-au ocupat la Herţa. Aşa că am gustat din plin toate…, nenorocirile din perioada 40-44, şi după aia au venit altele, mai mari poate. Lumea era foarte îngrijorată, era destul de încărcată fiindcă toată lumea se săturase de război, de atâtea. De abia intrasem din nou în Nordul Moldovei, acolo în Bucovina, şi acum fugeam din nou în nici patru ani. Când am venit spre Bucureşti, am venit cu puţin înainte de 23 August, fiindcă trebuia să dau admitere la facultate şi, mă rog, să iau contact cu Bucureştiul. Eu, în mod teoretic, aş fi făcut facultatea probabil la Iaşi. Am făcut liceul la Iaşi, liceul-internat la Iaşi. În Bucreşti, toată lumea era plecată. Începuseră bombardamentele în Bucureşti. Eu nu am mai prins bombardamente în Bucureşti, adică până la 23 August. Lumea era foarte speriată, mai ales după bombardamentul de la Gara de Nord, ăla mare, când au murit mii de oameni. Era o atmosferă foarte încărcată. Dar lumea era nemulţumită mai ales de faptul că noi pierdeam mereu. Au fost mii de morţi, mai ales după iarna lui 42-43, cu retragerea, cu Stalingradul. A fost îngrozitor. Au trecut oamenii ăia prin nişte chinuri îngrozitoare. Ce cătam noi tocmai la Stalingrad? În Caucaz? Aveam armată în Caucaz! Mureau acolo şi de condiţii rele, frig. Nu erau bine îmbrăcaţi. Erau flămânzi. Nemţii se purtau urât cu soldaţii români. Dacă se urca unul într-un camion, îi dădea peste mâini, să nu se agaţe de camion [când se retrăgeau], deşi erau militari ca şi ei şi, vorba aia, luptau alături. Aşa că la 23 August toată lumea a crezut că, într-adevăr, gata, vine eliberarea, se termină războiul, o să fie o mare fericire. Asta a fost la 23 August. Atmosfera asta era. Şi primele zile, mai ales până au intrat ruşii aici, era o bucrie generală şi o atmosferă de satisfacţie.

    ILD: Ce imagine avea Ion Antonescu pe vremea aceea?

    Paul Lăzărescu: Nu avea o imagine bună, acum o are mai bună. În primul rând pentru că el, de capul lui, hotărâse să continue războiul peste Nistru. Toată clasa politică, sau poate nu toată, dar majoritatea, erau împotriva acestui lucru. S-a văzut că [oamenii] nu îl iubeau pe Antonescu din faptul că la 23 August nu a fost nici o unitate militară, sau ceva care să îl apere sau să ia poziţie faţă de arestarea lui Antonescu. Nu mai vorbim de generali… Majoritatea au fost împotriva războiului ăsta dus de Antonescu împotriva ruşior. Sigur, noi teoretic eram împotriva ruşilor, dar nu şi-a închipuit nimeni că Aliaţii noştri, pe care ne-am bazat, ne vor trăda. Nu au făcut nici un gest de a ne salva. Dacă citeşti conferinţa de presă pe care a ţinut-o Maniu la 15 septembrie [1944], după 23 August. A fost un Consiliu de Miniştri şi a ţinut o onferinţă de presă, unde a spus ce s-a întâmplat, că, de fapt, am fost trădaţi.

    ILD: Mulţi spun că mai bine făceam şi noi ca Ungaria, să fi rămas şi noi alături de nemţi până la capăt.

    Paul Lăzărescu: Nu, ar fi fost o nenorocire, ne-ar fi distrus complet.
    Oricum, dacă nu ne ocupau ruşii, ne ocupau nemţii, dacă soarta războiului ar fi fost alta. Nemţii aveau şi ei acelaşi scop, de a se extinde şi de a forma aici o bază de unde să dezvolte o economie care să fie în favoarea lor.

    ILD: Dacă am fost totuşi pe Frontul de Vest, de ce nu s-a recunoscut cobeligeranţa?

    Paul Lăzărescu: Fiindcă ruşii au amânat totul, nu au vrut să semneze, că ei aveau interesul să ocupe toată Moldova.

    ILD: Cum adică să ocupe toată Moldova? Până la Carpaţi?

    Paul Lăzărescu: Da bineînţeles, a şi fost o vreme ocupată. Se înfiinţaseră acolo şi comitete de-astea politice, chiar şi la Iaşi, în toate localităţile mari se fixaseră.

    ILD: Ce fel de comitete?

    Paul Lăzărescu: Comitete sovietice.

    ILD: Am văzut în Chişinău tricouri cu Moldova Mare, până la Carpaţi, cu harta. E un proiect care e marginal acum, dar de câţiva ani a început iar.

    Paul Lăzărescu: Da, dintotdeauna.

    ILD: Eu ştiu de proiectul Moldova Mare.

    Paul Lăzărescu: În primul rând aici e propaganda ruşilor, ca să nu se vorbească de România, să se vorbească de Moldova şi populaţia, generaţia de acum să creadă că nu suntem români, suntem moldoveni.

    ILD: Da, ei spun că românii au ocupat Moldova şi că e putere asupritoare, imperialistă.

    Paul Lăzărescu: Da, imperialistă, asupritoare, au venit şi au ocupat Chişinăul – propagandă de-asta perfidă!

    ILD: Augustin Vişa spune că a găsit în nu ştiu ce bibliotecă din Gulag documente despre limba moldovenească şi despre Republica [Autonomă] Sovietică [Socialistă] Moldovenească, creată prin [1924].
    Paul Lăzărescu: Da, era şi înainte de război era Republica Moldovenească, La Tiraspol, asta despre care se discută şi acum. Nu vedeţi că vor să ocupe acuma ruşii? Au armată acolo, în Transnistria şi…

    ILD: … organizează alegeri.

    De ce e important astăzi 23 August?

    Paul Lăzărescu: 23 August e important fiindcă a fost un act foarte bine chibzuit şi făcut. De altfel, ruşii nici nu l-au vrut şi au amânat atâta semnarea armistiţiului. De aceea, când a venit Pătrăşcanu, reprezentantul comuniştilor, [La Moscova, la semnarea armistiţiului] Jdanov sau altcineva, l-a întrebat „ce cauţi aici?”. Adică, cum de s-a putut el să se combine cu burgezii, cu partidele burgheze. Au amânat să semneze şi pe urmă nu au respectat nimic. Au ocupat totul, au luat totul, şi vapoare, și toată marina, au luat-o ruşii. Fabrici – le-au demontat şi le-au dus în Rusia, nu mai vorbim de produse şi ce a urmat după 23 August, sovromurile. A fost o pradă generalizată, conductă directă de la Ploieşti [în Rusia]…
    La ei nu e nimica normal. E ce vor ei: puterea! Atâta. Nu vezi? Şi acuma, în Rusia e altfel? Nu mai e partidul comunist, dar ei tot comunişti au rămas. Nu mai e Uniunea Sovietică, acuma Putin e ţar.

    ILD: Cum vă explicaţi imaginea pe care o are acum Antonescu? Era un om popular? În 44, spuneaţi că nu mai era. Acum avem impresia că e un star, cu o popularitate extraordinară.

    Paul Lăzărescu: Popularitate mai ales făcută printr-o propagandă susţinută de o anumită categorie de istorici care în ciuda adevărurilor spun ce le convine. Ce s-a întâmplat la 23 August a fost singura cale de a scăpa şi de a rămâne ca stat România, fiindcă altfel ruşii ne ocupau complet, desfiinţau România, ocupau tot, că vedeau că americanii înghit orice, şi ar fi fost o nenorocire şi mai mare. Dacă făceau o rezistenţă, cum propuneau, pe linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi, nu ar fi rezistat, dar s-ar fi întâmplat un dezastru general, adică, în primul rând, ar fi bombardat toată Valea Prahovei, ar fi distrus oraşe. Nu mai vorbesc câtă lume ar fi murit. Şi Aşa au murit în Rusia 200.000 de oameni la Stalingrad şi 100.000 de oameni au murit la Odessa.

    ILD: Spuneaţi că aveţi un proiect editorial…

    Paul Lăzărescu: Am depus la Editura Academia Civică, pentru reeditat, [lucrarea] apărută în 1988, în America, un volum mic, cam o sută şi ceva de pagini, a lui Corneliu Coposu despre Armistiţiul din 1944 şi Implicaţiile Lui. Este o carte foarte bună şi foarte corectă în care se pomeneşte toată activitatea lui Maniu pentru reuşita [acţiunii]

    ILD: … în special din Ministerul de Externe. Coposu a vorbit cu Camil Demetrescu…

    Paul Lăzărescu: Da, dar nu numai cu Camil. Lupta asta împotriva lui Antonescu şi împotriva fascismului a pornit din anii 41. [Augustin] Vişa era şeful echipei care a făcut un aparat de emisie-recepţie. Au luat primii legătura cu englezii. Ei au fost arestaţi, au fost prinşi de GESTAPO, arestaţi şi ţinuţi [la închisoarea Malmaison].

    ILD: Vişa a fost condamnat la moarte…

    Paul Lăzărescu: Nu au fost judecaţi, fiindcă au tot amânat procesul. Dacă îi predau nemţilor, sigur, îi împuşca pe loc. Fără nici o judecată, nimic. Dar aşa, pocesul s-a tot amânat sub influenţa lui Maniu, care a ţinut foarte mult, s-a dus la Antonescu şi i-a explicat. Au tot amânat procesul până a venit 23 august şi au fot eliberaţi. Aşa s-a întâmplat şi cu a doua echipă, care a fost paraşutată, a lui Ivor Porter. El fusese în Bucureşti funcţionar în cadrul Ministerului de Externe, la Consiliul Britanic, cum se cheamă acum. Şi era şi lector la catedra de engleză de la Universitatea din Bucureşti. După ce a început războiul, englezii din Bucureşti au trebuit să plece. Pe urmă Ivor Porter a fost pregătit special în Anglia şi a fost paraşutat cu o echipă, aici, în jurul Bucureştiului. Au fost descoperiţi, arestaţi, dar tot aşa, nu judecaţi, nu nimica, ţinuţi prizonieri la Comandamentul General al Jandarmeriei, care e aici, pe Ştefan cel Mare. Acolo au stat ei doi ani aproape şi de acolo au fost eliberaţi după 23 August, aşa că ei cunoşteau foarte bine ce s-a întâmplat. Toţi aceştia, şi Rueben Marcham [ziarist la Christian Science Monitor], toţi aduc un elogiu lui Maniu. Numai noi nu îl mai socotim demn de pomenit.

    Am fost de faţă, eram gazetar la Dreptatea, şi cu mare greutate am reuşit să intru, şi am asistat la mărturia lui Maniu în procesul Antonescu. Vă povestesc un episod care e interesant: Maniu a fost chemat martor în proces. Depoziţia lui Maniu a durat opt ore. A început la 9 dimineaţa. La sfârşit a trebuit să semneze depoziţia. Maniu a refuzat să semneze depoziţia. A spus că până nu citeşte, nu semnează nimic. Era foarte mult. Vă închipuiţi dacă stenografiază opt ore… Spune: „Îmi pare rău, eu am timp.” Până la urmă au aprobat să vină după masă ca să citească, deşi era oerecum împotriva regulamentului. Mi-aduc aminte, când a intrat în sala, la tribunalul de pe Ştirbei Vodă. Era un tribunal mai mare acolo unde s-a ţinut şedinţa. Maniu a venit însoţit de Corneliu Coposu şi de Bani [Şerban] Ghika. Bani Ghika îl adusese cu maşina. A apucat să intre şi Bani. Au început întrebările, Maniu a stat în picioare, nu s-a aşezat. Era şi o stratagemă a lui… Avea probleme cu genunchii şi dacă s-ar fi aşezat şi ridicat probabil i-ar fi fost mai greu. Avea şi un stil al lui, nu se aşeza respectând autoritatea în sine. Vine momentul când i se pune întrebarea dacă a fost de acord cu războiul împotriva Uniunii Sovietice. (Nu spun că în sală erau numai aduşi special, tot numai comunişti acolo. Din presă erau trei-patru inşi care făcusem tot felul de tertipuri ca să ajungem acolo. Carandino nu a avut voie să intre. Eu eram cel mai tânăr din redacţie.) Şi în momentul când a întrebat dacă [a fost de acord cu Războiul], Maniu a spus „Da, fiindcă Basarabia a fost, este şi va fi pământ românesc”. În momentul ăla s-a făcut o linişte mormântală în sală. În sală era un maior rus şi în momentul când Maniu a spus că Basarabia a fost, este şi va fi pământ românesc, s-a făcut o linişte mormântală şi ăsta de emoţie a scăpat creionul din mână şi s-a auzit un zgomot.

    Iuliu Maniu la simulacrul de proces organizat de comuniști.

    La sfârşit, când a terminat depoziţia, Maniu s-a dus şi i-a întins mâna lui Antonescu. A dat mâna cu Antonescu. În momnentul ăla a început o huiduială, dar lui Maniu nu i-a păsat.

    ILD: Afară era lume pentru Maniu sau pentru Antonescu?

    Paul Lăzărescu:
    Nu! Erau comunişti, numai comunişti. Era armată, tot înconjurat, nu putea să intre nimeni. Numai comunişti băgaţi special, şi l-au huiduit pe Maniu îngrozitor.

    ILD: Cum se explică faptul că România, românii în general, au ales de fiecare dată Vestul, Occidentul, deşi toată lumea zice că eram primitivi şi nu ştiam ce-i democraţia. Cum se face că lumea a vrut cu anglo-americanii?

    Paul Lăzărescu: Cum spune [Rueben] Markham, în cartea lui. Se ducea şi el la diferite adunări şi stătea de vorbă cu ţăranii şi întreba „Pe la voi ce politică e?” „Păi noi nu facem politică.” Dar atunci?” „Aa, păi noi votăm cu Domnul Maniu”. Adică, nu facem politică, dar votăm cu Domnul Maniu, asta nu se discută. Avea o popularitate mare.

    ILD: De ce?

    Paul Lăzărescu: În primul rând, fiindcă era împotriva ruşilor şi împotriva comuniştilot. De fapt, organizaţiile comuniste erau foarte slabe în România până au venit ruşii. Şi toţi cei care erau membri în internaţionala comunistă majoritatea erau unguri, cei mai mulţi erau unguri, maghiari din Ardeal… Prin multe am trecut şi mai avem de trecut…!

    ILD: L-aţi cunoscut pe Maniu?

    Paul Lăzărescu: Da, sigur că da.

    ILD: Cum era?

    Paul Lăzărescu:
    Vorbea la studenţi.

    ILD: Cum era? Se spune că era foarte scorţos…

    Paul Lăzărescu: Nu, scorţos, nu. Era foarte corect din toate punctele de vedere, ca îmbrăcăminte, comportament şi ca judecată. Scorţos nu era.

    ILD: Era la curent cu mişcările de tineret?

    Paul Lăzărescu: Da bineînţeles, vorbea la şedinţele tineretului, şi el şi Mihalache. Mihalache era un mare orator. Vorbea extraordinar de frumos. Acum avem pe Dl Becali, şi pe Dl Dragnea…

    4 gânduri despre “INTERVIU Paul Lăzărescu, un martor al istoriei: Se vorbește prea puțin despre Iuliu Maniu

    1. „Sigur, noi teoretic eram împotriva ruşilor, dar nu şi-a închipuit nimeni că Aliaţii noştri, pe care ne-am bazat, ne vor trăda. Nu au făcut nici un gest de a ne salva. Dacă citeşti conferinţa de presă pe care a ţinut-o Maniu la 15 septembrie [1944], după 23 August.”
      Nu inteleg ce vrea sa spuna aici, ce aliati?

    2. Interesantă remarcă. Paul Lăzărescu, Camil Demetrescu, Victor Rădulescu-Pogoneanu, Corneliu Coposu şi alţii se referă la anglo-americani (nu la nemţi) cu termenul de Aliaţi.

    3. Interviul este recent, dl.Lazarescu traieste? Daca da m-as bucura teribil, pe 30 martie 1990 m-am inscris in Organizatia de Elevi PNTcd, tin minte si acum cu cata frenezie citeam ziarul „Dreptatea”….Ce vremuri…Noi, cei de la Organizatia de Elevi eram cei mai fanatici anticomunisti…Desi n-am scos carnetul de partid, adevarul este ca Piata Universitatii era plina de noi si de studenti.

    4. Mulţumesc pentru comentariu, pe care l-am comunicat Domnului Lăzărescu.
      Tatăl meu aprecia foarte mult organizaţia de elevi. Spunea că eraţi curaţi, generoşi şi f anticomunişti.
      Da, Piaţa Universităţii era plină de elevi, studenţi şi pensionari ţărănişti. A fost o mare greşeală tamtamul ăla cu apolitismul.
      Domnul Lăzărescu este activ. Ultimul său proiect e reeditarea unui volum despre 23 august 1944 (https://tudorvisanmiu.wordpress.com/2015/02/03/corneliu-coposu-armistitiul-din-1944-si-implicatiile-lui/), care cred că va fi lansat la Gaudeamus, 16-20 nov.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.