Ion-Andrei Gherasim şi Mihai Marinescu, martori în procesul Vișinescu, despre bărbaţii ce au trezit conştiinţa de sine a acestui neam

Ion-Andrei Gherasim şi Mihai Marinescu, martori în procesul lui Alexandru Vişinescu şi urmaşi ai unor eroi de la Râmnicu Sărat, vorbesc despre moştenirea morală a lui Iuliu Maniu şi Ion Mihalache transmisă nouă prin eroii de la Râmnicu Sărat.

Ion Mihalache și Iuliu Maniu

Ion Mihalache și Iuliu Maniu

Mihai Marinescu

ILD: Ai cunoscut bine persoane care au colaborat îndeaproape cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Care crezi că fost rolul mărturiei personale a celor doi lideri ţărănişti în rezistenţa anticomunistă a PNŢ? Cum vorbeau despre ei ţărăniştii care îi cunoscuseră înainte de 1947?

Mihai Marinescu: Vorbeau de ei destul de des, nu doar în legătură cu politica. Erau reperele lor. Eu fiind din familia lui Ion Mihalache, am auzit vorbindu-se mai mult de el. În familia noastră se păstrează legăturile dintre generații, ne cunoaștem și ne întâlnim. Am văzut fotografii ale bătrânilor noștri, știam ce a făcut Ion Mihalache pentru că e respectat și iubit în familie. Noi suntem o familie unită, avem și o asociație a descendenților lui Nicolae și Niculina (sora lui Ion Mihalache) Popescu și ne întâlnim în fiecare an 300-400 de rude.

ILD: Ai depus mărturie în procesul lui Alexandru Vişinescu. De ce ai acceptat să vorbeşti public despre mărturiile pe care le-ai auzit despre Râmnicu Sărat? Cei care au avut de-a face cu Vişinescu la Râmnicu Sărat nu erau revanşarzi.

Mihai Marinescu: Nu m-am gândit la revanșă și nici unchiul meu, Ion Diaconescu, nu se gândea la așa ceva. El vorbea despre Râmnicu Sărat pentru că ce s-a întâmplat acolo nu trebuie să rămână ascuns și să se uite. Era convins că numai dacă se va cunoaște adevărul, astfel de lucruri nu se vor mai repeta. La prima vedere, ororile de la Râmnicu Sărat par unice, însă e suficient numai să citim știrile ca să vedem că tortura și umilirea adversarilor, reali sau închipuiți, încă se mai practică frecvent, și nu foarte departe de noi. Nu a venit încă timpul să uităm de ce s-a întâmplat la Râmnicu Sărat. De aceea am depus mărturie.

ILD: La şedinţa din 8 ianuarie a procesului lui Vişinescu s-a vorbit foarte mult liderii PNŢ sau de personalităţi foarte apropiate de ei, precum Camil Demetrescu şi Victor Rădulescu Pogoneanu. De fapt, la Râmnicu Sărat ţărăniştii au fost partidul cel mai reprezentat. De ce comuniştii vedeau în ţărănişti cei mai mari duşmani? 

Mihai Marinescu: Eu pot să îți spun cum era în familia mea. Erau oamenii care își iubeau țara și își vedeau de rostul lor. Așa erau românii cinstiți atunci. PNȚ-ul apăra aceste valori. Ținea foarte mult ca țăranii să fie proprietari, să își păstreze legăturile cu istoria, cu tradițiile. Mihalache a luptat foarte mult pentru legea funciară, pentru votul universal. Era foarte respectat. După ce au venit comuniștii la putere i s-a propus chiar postul de prim ministru și l-a refuzat din loialitate față de țară și față de Maniu. Comunismul a vrut să dezrădăcineze oamenii, să le distrugă rostul și identitatea, să îi facă niște zombi ai regimului. Mihalache, liderii PNȚ, țărăniștii, între care și rude ale mele, și-au dat seama că țara e în pericol dacă reușește planul comuniștilor, de aceea foarte mulți au încercat să se opună bolșevizării. Și mulți chiar au fost arestați.

ILD: Ce ai spus la tribunal?

Mihai Marinescu: Am amintit că, împreună cu Ion Diaconescu, am încercat transformarea închisorii de la Râmnicu Sărat din aprozar în muzeu. Am sugerat IICCMER-ului, care inițial urma să funcționeze doar pe o perioadă limitată, să adopte această idee. Am editat, din banii mei, un mic volum, pe care l-am pus la dispoziția instanței, în care am cules mărturii despre ce s-a întâmplat la Râmnicu Sărat în timpul lui Vișinescu relatate de Ion Diaconescu, Ioan Ovidiu Borcea, Corneliu Coposu, Cicerone Ionițoiu, etc.

Am relatat modul inuman în care au fost tratați Jenică Arnăutu și Ion Mihalache de către Vișinescu, care a fost văzut de Ioan Ovidiu Borcea când a înfipt baioneta în trupul neînsuflețit al vicepreședintelui PNȚ. Pentru astfel de orori, Victor Anca spunea că România ”a avut si ea de alde Beria, Djerzinschi, Himmler, Eichman, sau alţi odioşi criminali, și ai noştri se numeau Alexandru Vișinescu, Nicolschi Alexandru, Pantiușa Bodnarenco sau alte nume tot așa de sinistre.”

Am vorbit despre condițiile de izolare și teroare la care erau supuși deținuții, frigul îngrozitor și foamea. Hrana era de calitate slabă și în cantitatea insuficientă. Supraviețuitorii au rămas cu problemele serioase de sănătate – boala de plămâni a lui Ion Diaconescu fusese ”tratată cu pământ” din pardoseala celulei. Când au ajuns în Bărăgan, Ion Diaconescu și Corneliu Coposu vorbeau greu după ani de zile în care li se interzisese să își audă glasul și trebuiau să facă eforturi ca să se facă înțeleși de ceilalți. Izolarea era totală și era întreruptă cu mare greutate, prin comunicarea prin morse – bătăi în zid sau tuse. Tentativele descoperite de conducerea închisorii erau pedepsite foarte sever. Pentru transmiterea de mesaje în morse, în franceză, Ioan Ovidiu Borcea a fost bătut timp de trei zile de Vișinescu și de oamenii lui și ținut alte câteva zile la izolare. Plimbările erau și ele foarte strict supravegheate. Deținuții trebuiau să se plimbe cu mâinile la spate, cu capul în jos, fără să privească cerul la împrejurimile.

Am atras atenția și că Vișinescu nu pare să regrete deloc ce a făcut. În august 2013 l-a numit ”jigodie” pe Ion Diaconescu și a spus că a mințit ”ca un porc” când a spus că a fost închis la Râmnicu Sărat. Chiar eu am consultat dosarele de la CNSAS ale lui Ion Diaconescu, Ion Puiu și Nicolae Adamescu și am văzut că fuseseră trimiși la izolare, pe baza unor ordine semnate tocmai de Vișinescu.

ILD: Ce este încă actual în mesajul lui Maniu şi Mihalache? 

Mihai Marinescu: Este actual să îți duci viața după principii creștine, să îți pese de țara în care trăiești și să nu vrei să poată fi în pericol să fie condusă de un grup de oameni fără scrupule sau vânduți. Toți știm cât de mult lipsesc astăzi reperele adevărate. PNȚ-ul ne pune în față niște caractere de care avem nevoie. Mi-a povestit o mătușă, care l-a vizitat pe Ion Diaconescu la Rubla, după ce a venit de la Râmnicu Sărat. A fost foarte impresionată de lumea foștilor deținuți deportați în Bărăgan. Erau slabi și palizi, însă se vedea ce oameni de calitate sunt. Foarte politicoși, buni vorbitori de limba franceză (dădeau citate franceze în timpul discuțiilor). se purtau atent și erau foarte deosebiți de manierele mârlănești și incultura care se generaliza în societatea din afară.

Ion-Andrei Gherasim

ILD: Ai cunoscut bine persoane care au colaborat îndeaproape cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Care crezi că fost rolul mărturiei personale a celor doi lideri ţărănişti în rezistenţa anticomunistă a PNŢ? Cum vorbeau despre ei ţărăniştii care îi cunoscuseră înainte de 1947?

Victor Anca, Ioan Bărbuş, Camil Demetrescu și Victor Rădulescu Pogoneanu

Victor Anca, Ioan Bărbuş, Camil Demetrescu și Victor Rădulescu Pogoneanu

Ion-Andrei Gherasim: M-am născut într-o familie în care se respira aerul de național-țărănist, o familie care însuma ani grei de pușcărie, pentru credință și neam, pentru jertfă și ideal. Bunicul meu, Ilie Lazăr, a fost alături de Președintele Iuliu Maniu, încă din primele momente ale creării P.N.Ț., octombrie 1926, și nu l-a părăsit niciodată, în ideal, în crez și în luptă! Dragostea pentru “Sfinxul de la Bădăcin” era nețărmurită, admirația sa față de principalul creator al României Mari, fiind totală. Într-o scrisoare trimisă Bibliotecii Municipale din Cluj, la 1 decembrie 1972, Ilie Lazăr i-a făcut o caracterizare și o descriere minunată lui Iuliu Maniu : “ …din fragedă tinerețe am făcut parte din Partidul Național Român Ardelean, înainte de Unire și pe urmă din Partidul Național Țărănesc, după Unire. Pe acest partid l-am considerat ca singurul reprezentant al neamului românesc sub toate aspectele, iar după Unire a fost condus de Iuliu Maniu, căruia i se datorește, înaintea tuturor ardelenilor, marele merit de a fi introdus regimul românesc în Dacia Superioară și de a fi avut rol principal în unirea tuturor românilor…“ Am făcut așadar parte din puținii tineri, care au știut ADEVĂRUL despre istoria acestui neam, într-o perioadă în care la școală se învăța istoria lui Roller. Pe lângă mărturiile și povestirile din familie, am avut marea șansă și onoare să cunosc, din fragedă pruncie, oameni care au fost în preajma lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache, totul culminând cu anul 1990, când am fost ales să fiu șeful de cabinet al președintelui PNȚCD, domnul Corneliu Coposu. În acel an, am cunoscut direct și am auzit o sumedenie de mărturisiri, de la toți național-țărăniștii, care avuseseră onoarea să stea și să lupte împotriva oricărei forme de dictaturi, alături de cei doi mari bărbați ai acestei nații, Maniu și Mihalache. Cred și mărturisesc, cu toată tăria, că prin faptele sale și prin viziunea politică, pe care o avea, Iuliu Maniu a fost cel mai mare om politic român al secolului 20.

ILD: Ai depus mărturie în procesul lui Alexandru Vişinescu. De ce ai acceptat să vorbeşti public despre mărturiile pe care le-ai auzit despre Râmnicu Sărat? Cei care au avut de-a face cu Vişinescu la Râmnicu Sărat nu erau revanşarzi.

Ion-Andrei Gherasim: Apariția mea ca martor în procesul Vișinescu, pentru prima dată în viață, în fața unui complet de judecată, a fost o datorie și o responsabilitate, în primul rând, pentru băiatul meu, care trebuie să înțeleagă și să se plece cu pioșenie în fața luptei anticomuniste și a jertfelor bunicilor și străbunicului lui, precum și pentru toți cei care au suferit, nu numai în închisoarea de la Râmnicu-Sărat, ci în toate pușcăriile din România. Dacă depoziția mea va folosi pentru o judecată dreaptă, dar vai!, venită atât de târziu, pot să ridic capul mândru și fericit, că mi-am făcut datoria. Deși bunicul meu, care a petrecut 4 ani în pușcăria de la Râmnicu-Sărat, nu era deloc un om revanșard, ca mai toți foștii deținuți politici, povestirea și mărturia noastră, a copiilor, nepoților și strănepoților celor care au suferit, este VITALĂ pentru viitor, deoarece, dacă continuăm să trăim în minciună, ură și dezbinare, soarta noastră ca popor va fi cumplită. Cred că este necesar pentru România și pentru toate țările care au trăit în întunericul comunist, timp de 45 de ani, să se creeze un Muzeu al Holocaustului comunist, în care să se prezinte toate atrocitățile acestui regim, așa cum au fost prezentate și crimele și genocidul asupra poporului evreu.

ILD: La şedinţa din 8 ianuarie a procesului lui Vişinescu s-a vorbit foarte mult liderii PNŢ sau de personalităţi foarte apropiate de ei, precum Camil Demetrescu şi Victor Rădulescu Pogoneanu. De fapt, la Râmnicu Sărat ţărăniştii au fost partidul cel mai reprezentat. De ce comuniştii vedeau în ţărănişti cei mai mari duşmani? 

Ion-Andrei Gherasim: Încă de la crearea sa, acest partid martir, PNȚ, a fost împotriva oricăror forme de dictatură, plătind tribut mereu, pentru că nu a vrut să cedeze sub nici o formă. Nu trebuie niciodată să uităm că liderii și membrii simpli ai acestui partid au făcut închisoare și și-au dat viața, și pe vremea dictaturii legionare, și pe vremea dictaturii regale, și pe vremea dictaturii lui Antonescu, și, mai ales, pe vremea dictaturii comuniste. Adevărații lideri ai acestui partid au învățat de la mentorul și prezidentul lor, ce înseamnă a fi intransigent și de a avea principii curate, în politica și viața românească. Comuniștii și neocomuniștii de după 1989, au fost însă, cei care au pus și pun umărul la distrugerea și dispariția acestui partid românesc mare și cu destin unic. Din poveștile și mărturisirile supraviețuitorilor lagărului comunist, au fost 273.000 de membri ai PNȚ, care au trecut prin gulagul românesc! Marea lor majoritate au știut să spună NU la orice ispită, s-au sacrificat pentru un crez, pentru un ideal. Ceea ce i-a salvat pe toți a fost CREDINȚA ÎN DUMNEZEU. Pentru un regim ateu asta e de neconceput! Morala creștină în politica românească a fost adusă de către Iuliu Maniu și PNȚ! Diavolul comunist și neocomunist a înțeles asta, și a încercat și încearcă, prin toate mijloacele, prin unealta sa, securitatea, nouă sau veche, să termine acest partid, chiar și acum, când, din păcate, el nu este reprezentat cum se cuvine. Datoria noastră, a celor care am avut jertfe de sânge național-țărănist, în familiile noastre, este să ne batem cu ei până la capăt!

ILD: Ce ai spus la tribunal?

Ion-Andrei Gherasim: În depoziția mea, de la Curtea de Apel, am relatat tot ceea ce mi se povestise în familie despre suferințele îndurate de bunicul meu, Ilie Lazăr, despre Râmnicu-Sărat și Alexandru Vișinescu, precum și cele aflate de la alte victime ale regimului de teroare de acolo, cum ar fi : Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ioan Bărbuș și Camil Demetrescu. Tot în depoziția mea, am mai povestit momentul în care l-am cunoscut, în mod direct, pe Vișinescu, în februarie 1990, când eram cu președintele PNȚCD, Corneliu Coposu, în drum spre o reuniune politică, și, am asistat la o lecție de iertare, din partea victimei, pe care la vremea aceea nu am înțeles-o, fiind foarte tânăr. Ce m-a impresionat teribil, au fost cuvintele pe care Seniorul i le-a adresat călăului său : “..dacă vreodată vei apărea în fața unui tribunal, să mă chemi ca martor al tău, pentru că voi spune că nu ai fost normal, că ai fost nebun, deoarece numai un nebun putea să facă ce ai făcut tu acolo“.

Între altele, am amintit şi de un episod de la Râmnicu Sărat legat de una din multele situaţii în care Ion Mihalache era chinuit şi striga că este maltratat şi umilit. Se auzeau bufnituri şi lovituri. Toţi deţinuţii ştiau că este bătut. Erau revoltaţi şi nu puteau să facă nimic. În acea tensiune şi tăcere bunicul meu a început să cânte, cu vocea lui baritonală, „Cu noi este Dumnezeu”. A fost bătut şi el, i s-au pus lanţuri la picioare şi a fost ţinut la izolare şapte zile. De altfel, a stat de multe ori la izolare, în condiţii absolut mizerabile. Avea cicatrici de la rănile din Primul şi din al Doilea Război Mondial care supurau şi dacă cerea ajutor medical era bătut din nou.

În finalul depoziției mele, am rugat-o pe doamna judecătoare, în mod retoric, să-i pună următoarea întrebare inculpatului: dacă știa, în momentele în care îl bătea neîncetat și-l schingiuia, pe Ilie Lazăr, că bunicul meu a fost cel mai tânăr semnatar al Actului Marii Uniri de la Alba-Iulia din 1918?

ILD: Ce este încă actual în mesajul lui Maniu şi Mihalache? 

Ion-Andrei Gherasim: Pentru mine cele patru principii de bază, pe care s-a constituit PNȚ și pentru care membrii săi au luptat rămân de mare actualitate : fără morală creștină în politica românească nu putem să avem pretenția că putem să ne curățim! fără o democrație desăvârșită, îndreptată spre valori adevărate, nu putem să mergem înainte! patriotismul nostru nu trebuie să fie înțeles ca un naționalism exacerbat, de genul “noi ardelenii suntem mai buni decât ceilalți și numai de la noi poate să pornească ceva bun “, pentru că marii ardeleni ai acestui partid, au fost unioniști! Dreptatea socială este cea care ne poate ajuta pe noi, ca partid, în secolul 21, să revenim cu vigoare, în politica românească, prin crearea cu adevărat a unei clase de mijloc, care să poată să ofere dreptate și prosperitate acestei nații.

5 gânduri despre “Ion-Andrei Gherasim şi Mihai Marinescu, martori în procesul Vișinescu, despre bărbaţii ce au trezit conştiinţa de sine a acestui neam

  1. Imi cet scuze anticipat daca nu am dreptate cu urmatoarea afirmatie, insa, din cate stiu eu, ea este adevarata: cei doi, pare-mise, evita sa rosteasca un adevar, probabil dureros, anume faptul ca mai exista un motiv pentru care comunistii i-au prigonit cu precadere pe membrii PNT – faptul ca PNT, pana la desfiintarea lui in ’47, fusese un partid de stanga; stanga democratica, e drept, insa tocmai de asta, fiind vorba de o stanga democratica, ei le faceau concurenta comunistilor (o stanga ceva mai….hmmm….intelegeti ce vreau sa zic). Va rog sa ma contraziceti daca nu am dreptate.

  2. Da, PNȚ-ul era ceea ce am numi azi centru stânga, deși nu cred că această încadrare spune totul despre PNȚ. Maniu și Mihalache sprijiniseră foarte mult măsuri legate de proprietate (legea funciară, împroprietărirea țăranilor, legi legate de circulația capitalului) și se adresau unui electorat cu o mentalitate destul de conservatoare, țărani proprietari, creștini (nu se discuta de ateism la PNȚ), patrioți.
    Pe vremea când era PNȚul activ nu se discuta foarte multă teorie, idei politice, economice. Somitățile erau la curent cu ele, se țineau conferințe, însă nu stătea nimeni cu cartea vreunui mentor în mână când stabilea linia partidului. Se comentau și se făceau propuneri și programe pe baza a ceea ce se vedea. PNȚul era un partid de mase, deci se discuta politică f mult (și în timpul răboiului, când partidul era interzis), însă treburile zilnice, nu sofisticării. Au existat și cercuri de studii. Și studenții inițiaseră ceva la nivel de facultăți prin 46-47 (erau f mulți și clubul PNȚ nu era destul de încăpător).
    Vasile Sedici (un tip cu un caracter cam nenorocit, RIP) a făcut un rezumat al cărții Drumul către Servitute a lui Hayek și se discutase subiectul în PNȚ prin 46.
    Înainte și după 23 august se apropiaseră de Maniu câțiva intelectuali care erau foarte departe de gândirea de stânga, mai ales cei din MAS, frații Grigore și Radu Niculescu-Buzești, Victor Rădulescu-Pogoneanu și Camil Demetrescu. Ei erau adepți convinși ai democrației anglo-saxone. Gr. N-Buzești era un posibil succesor al lui Maniu. Probabil, dacă vremurile ar fi rămas normale, aceste idei s-ar fi văzut mai mult în politica PNȚ. Oricum, cam asta era orientarea și în 1990, înainte ca partidul să fie sufocat de lepre. În 1990, de ex., PNȚul avea relații mai bune cu conservatorii din UK decât cu laburiștii.

  3. Nu cred că evită nimeni să vorbească despre orientarea PNȚului. Dimpotrivă, cei doi sunt foarte mândri de antecesorii lor. Eu cred că, pe de o pate, centru stânga în România agrară din perioada interbelică nu e chiar ce știm noi astăzi despre centru stânga. Și pe de altă parte, cred că dacă PNȚul accepta compromisuri, vreo ”democrație în cadrul frontului”, adică să accepte să fie un fel de anexă a PCR, ar fi avut o soartă mai bună. Au fost momiți cu tot felul de ispite. Eu cred că urau PNȚul pentru că era un partid democrat, nu neapărat pt că era orientat spre stânga. Stalin și comuniștii au persecutat cel mai mult pe antifasciștii democrați. Ei au fost duși la Sighet și Rm. S. Și în alte țări din Est a fost la fel – v. cazul lui Witold Pilecki în Polonia http://inliniedreapta.net/moni.....auschwitz/ și al lui Milada Horakova în Cehoslovacia http://coldwarradios.blogspot......atred.html

  4. Aha. Cu alte cuvinte, PNT fusese de centru-stanga inainte de 45, insa dupa 45 tindea sa alunece usurel spre dreapta, ceea ce ar fi si facut, daca vremurile, cum spuneti, ar fi fost normale; ele nefiind asa, trecerea definitiva la dreapta s-a facut dupa 1990. Ok, now it makes sense.

  5. Acum, eu spun ce cred eu că ar fi fost dacă s-ar fi urmat linia dinainte de 1947. Despre PNȚul de azi prefer să nu mă pronunț.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.