Presa răstoarnă în cap realitatea despre reforma Justiției din Polonia. Plus ceva geopolitică

Scopul NATO, declarat în 1957 de Lordul Ismay, primul șef al NATO, era „să țină rușii afară, americanii înăuntru și germanii jos”.

În ultimele decenii, Germania a luat-o în sus (ca putere și influență în Europa), Rusia a început să bată iar cu bocancii la porțile Europei, iar în timpul administrației Obama, americanii au început să iasă din Europa – în 2009, la presiunea Rusiei, Obama a anulat construirea scuturilor antirachetă în Polonia și Cehia.

Vizita președintelui american la Varșovia este o reafirmare, poate mai mult de nevoie decât de voie, a cuvintelor Lordului Ismay: 
– garanții puternice privind Articolul 5 – „rușii afară„;
– sprijin pentru Polonia, perspectiva independenței de gazul rusesc (conducta Nord Stream 2 din Rusia în Germania este pusă în pericol) și sprijinul pentru Inițiativa celor Trei Mări, o alianță regională care să contracareze dominația germană (și pericolul înțelegerilor ruso-germane peste capul acestor țări) în Estul Europei – „germanii jos”;
– sprijin militar sporit, petrol și gaz american pentru Estul Europei – „americanii înăuntru”.

Apropo, ați mai auzit ceva de Inițiativa celor Trei Mări, o alianță împotriva Rusiei la care România s-a angajat și care va influența politica externă a României și a întregii regiuni pentru deceniile care vin? Nu, pentru ca presa vânează despoți închipuiți la Varșovia.

Întoarcerea americanilor și sprijinul hotărât acordat Poloniei și Europei de Est sunt perspecttive care nu au cum să nu deranjeze foarte mult Rusia, dar și Germania, iar campania mincinoasă împotriva Poloniei, pe care o vedeți amplificată din nou în aceste zile este, parțial, reacția isterică, dar sterilă, a Germaniei.

Jaroslaw Kaczynski „calcă pe cap”o Polonie bătută măr, la un carnaval din Duesseldorf, Germania, 8 feb. 2017 (Getty Images) În același stil este reprezentat guvernul din Polonia în media din Germania.

Reformele propuse de PiS în Justiție sunt legitime, pentru asta a fost ales PiS, asta a promis în campanie și sunt de mulți ani așteptate. Actualul sistem de justiție este hipercorupt, teleportat în 2017 direct din comunism, din multe puncte de vedere similar celui românesc dinaintea reformelor începute de Monica Macovei în 2005.

De altfel, reformele ar produce un sistem cu un grad mai mare de independență față de factorul politic decât sistemul actual din Germania. Reprezentarea Poloniei în Germania, cum vedeți în imaginea de mai sus, e motivată de geopolitică, nu de „grijă pentru democrație”. Guvernul din Polonia este mult prea pro-american pe gustul Germaniei ca să nu îi trezească ostilitatea.

Cât despre echivalarea, pe care o auzim în România, a guvernului PiS cu putinismul și pesedismul, și a reformelor propuse, cu OUG-13, asta e o obscenitate.

Bronislaw Wildstein spunea într-un interviu pentru ILD din martie 2017:

În Polonia avem un sistem de justiție, mai ales corporația magistraților, care provine direct din sistemul comunist. Adică, la Masa Rotundă, în anul 1989, s-a stabilit că judecătorii nu vor fi dați afară din motive politice. Ceea ce a însemnat, de facto, că toată componența magistraturii din regimul comunist s-a transferat în noua realitate.

Din acest motiv, un congres al judecătorilor medita recent la ce poate face pentru a-și îmbunătăți imaginea în sondaje, eventual o campanie de PR… O reformă nu le-ar fi trecut prin cap.

Vă amintiți probabil care era încrederea în justuția românească în urmă cu 10 ani. Aceeași e situația de azi în Polonia.

Judecătoriile din Polonia sunt pline și azi de securiști, de fiii și fiicele lor. E vorba de un sistem închis, care se reproduce intern, în care mai sunt încă judecători care, în anii 80, în timpul regimului comunist, îi băgau în pușcării pe cei din Solidaritatea. Nici vărbă de lustrație.
Bronislaw Wildstein explică:

Desigur, se poate spune că au trecut de atunci mulți ani, 27 de ani. Dar aceasta este o corporație foarte specifică, una care se auto-reproduce. Judecătorii înșiși sunt cei care numesc noi judecători. Îi numesc după chipul și asemănarea lor. Există o anumită tipologie foarte caracteristică. Există relații de familie, judecătorii se reproduc în cadrul familiei, sunt acele caste care provin din regimul comunist, dar nu numai. E vorba, mai ales, de o anumită atitudine.

Cei aflați azi la guvernare sunt liderii mișcării anticomuniste din acei ani. Nu s-a auzit să fie printre ei comuniști sau securiști. E vorba de acea parte a Solidarității care s-a opus compromisului cu comuniștii la Masa Rotundă din 1989, compromisul ține încă justiția poloneză cu 10 ani ani în urma justiției din România. E adevărat că și în opoziția actuală sunt mulți care au aparținut mișcării Solidaritatea, dar ei sunt aceia care s-au împăcat cu comuniștii. De aceea, dacă e să căutăm comuniști și securiști, dogari și iliești, îi vom găsi la protestele opoziției față de PiS, nu la guvernare.

Aud că se pregătește o demonstrație de „#Solidaritate” la București cu protestatarii din Polonia. „Pentru apărarea democrației”. Dragi protestatari, veți protesta împotriva reformelor unei justiții rămase neschimbate din comunism, veți protesta în #solidaritate cu judecătorii care au contribuit la strivirea opoziției în timpul Legii Marțiale. Și veți fi #solidari  cu ei – cei care în decembrie 2016 erau #solidari, la rândul lor, cu bătrânii securiști și protestau împotriva micșorării pensiilor lor.

Reformele din justiția poloneză nu au ca scop „transformarea Poloniei într-o dictatură”, „desființarea democrației”, cum probabil ați aflat din presă – ci transformarea justiției din instrument al sistemului oligarhic postcomunist, într-o instituție normală a statului de drept, funcțională, echitabilă, transparentă, în slujba cetățenilor. Polonia face azi ce România a făcut începând cu 2005.

În încheiere, pe principiul „nu era Volga, era bicicleta, si nu s-a dat, s-a luat„, aproape tot ce veți citi sau vedea în presă zilele astea despre Polonia nu va fi simplă minciună, ci răsturnarea în cap a realității.

p.s.

în ianuarie 2017 Anca Cernea scria:

În 2012, studentul Robert Frycz, autorul blogului Antykomor.pl conținând bancuri, caricaturi și jocuri pe calculator în care se făcea mișto de președintele alguvernării PO Komorowski (de exemplu, un joc în care puteai arunca în șeful statului cu legume virtuale), a fost condamnat să presteze muncă în folosul comunităţii timp de un an și trei luni, câte 40 de ore/lună. A protestat până și OSCE. (De Lech Kaczynski, viu sau mort, e chiar un merit să-și bată joc toți vitejii jurnaliști ai stângii, sub bagheta Gazetei Wyborcza). La locuința periculosului Frycz au descins băieții de la ABW, mai ceva ca în filmele cu teroriști, și i-au luat tot echipamentul electronic la puricat.

Jurnaliști arestați pe vremea guvernării PO
În noiembrie 2014, au fost arestați doi jurnaliști (Maciej Pawlicki de la TV Republika și Tomasz Gzell de la agenția PAP) care relatau despre protestul de la Biroul Electoral Central

În vara lui 2014, când tabloidul Wprost a publicat înregistrările unor discuții compromițătoare între politicieni PO cu mari funcții în stat (cum ar fi miniștrii PO R.Sikorski, J. W. Rostowski, B. Sienkiewicz, S. Nowak, etc) agenții ABW au năvălit la redacție, înarmați și violenți, ca să caute și să confiște materialele.

http://inliniedreapta.net/polonia-aparatorii-democratiei-i…/

p.s.2
intersant de citit. o conversație cu organizatorii protestului de azi de la Ambasada Poloniei:
https://www.facebook.com/events/254582145028672/permalink/255706321582921/
protestul s-a anulat:
https://www.facebook.com/events/254582145028672/permalink/255892928230927/?ref=1&action_history=null
https://www.facebook.com/events/254582145028672/permalink/255869931566560/?ref=1&action_history=null

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.