Gheața din Groenlanda

7

Danemarca este încântătoare în zilele noastre. În schimb, ceva este putred acum în Groenlanda. Se topește 280 la sută.

În ziua de 16 iunie ziarul Adevărul titra „Groenlanda a pierdut 40% din gheaţa sa într-o singură zi”. Din știre aflăm că „Groenlanda a rămas joi fără 2 miliarde de tone de gheaţă”.

După șapte săptămâni, pe 6 august, Digi24 a anunțat „12 miliarde de tone de gheață topită în 24 de ore”. Înspăimântător. Gheața ca gheața, dar încălzirea globală a dat și matematica în întregime peste cap.

Cea mai simplă cale de a afla câtă gheață s-a topit în Groenlanda cumulat, în două zile din iunie și august, este de a pune la lucru regula de trei simplă.

2 miliarde …… 40%
12 miliarde …. X

Rezultă un X în valoare de 240%, reprezentând procentajul de gheață topită într-o singură zi de august. Așadar Groenlanda a pierdut într-un interval de 48 ore, repartizat parțial în iunie și restul în august, un total de 280% din cantitatea sa de gheață.

Astfel ne dăm seama că marele nostru dramaturg este și matematicianul preferat al redacțiilor de presă românești. Formula „steagurile lui Pristanda” și-a găsit o întrebuințare originală la determinarea ratei de topire a ghețurilor de peste mări și țări.

Păcat că doamna Ecaterina Andronescu nu mai este ministru la învățământ, ar fi putut introduce o nouă materie în programa școlară pentru clasele medii: modelări matematice ale climei pentru cei care vor lucra în presă.

Cele 14 miliarde tone de gheață topite pe parcursul a două zile, în această vară, reprezintă o cantitate impresionantă, fără îndoială. Oricine ar fi alarmat. De aceea este utilă o privire mai de ansamblu, care să răspundă la întrebarea „care este tendința observată pe parcursul timpului”?

Iată un grafic care prezintă evoluția masei totale de gheață din Groenlanda începând din 1971-1972 până în 2017-2018 (este intervalul de timp în care s-au făcut observații mai riguroase):

Se observă o scădere medie graduală până în 2001, apoi o scădere medie mai accentuată până în 2011, iar din acel an până în prezent o creștere medie semnificativă. Pe ansamblu, în intervalul de 30 ani cuprins în perioada 1981 – 2010 s-a înregistrat o pierdere de 103 miliarde tone de gheață.

Și aceasta este o cantitate enormă, dar adevărata semnificație poate fi apreciată numai prin raport la cantitatea totală de gheață și zăpadă din Groenlanda. Groenlanda este acoperită de 2,6E+15 (2.600.000.000.000.000) tone de apă sub formă de gheață și zăpadă.

Să presupunem că Groenlanda ar pierde, de acum înainte, 103 miliarde tone de gheață în fiecare an (așadar cantitatea topită într-un interval de trei decenii extrapolată anual în viitor): ar fi nevoie de aproximativ 12.500 ani pentru dispariția a jumătate din cantitatea de gheață din prezent.

O altă modalitate de a vizualiza pierderile de gheață din Groenlanda, pe parcursul aceluiași interval de timp 1970/71 – 2017/18, este oferită de un grafic al pierderilor anuale cumulative:

Este o modalitate de reprezentare și este modalitatea de prezentare preferată a disperaților climatici, deoarece produce impresia dispariției iminente a gheții din Groenlanda.

Pe de altă parte există și un alt gen de grafic care, în loc să scoată în evidență anomaliile anuale sau cumulative, arată fluctuațiile raportate la masa totală a stratului de gheață:

Acest gen de grafic pornește de la cele 2,6E+15 tone de gheață din Groenlanda și afișează schimbările în timp raportate la această cantitate. Surpriză: nu mai avem de a face cu un cataclism iminent, variațiile anuale sunt neglijabile atunci când avem în vedere întreaga masă de gheață a Groenlandei.

Întrebare de final: câți dintre dumneavoastră ați fost informați de presa românească despre faptul că în luna martie a acestui an a fost raportată creșterea substanțială în mărime a unui ghețar major din Groenlanda, după o perioadă de contracție?

Un ghețar major din Groenlanda, care se micșora într-unul din cele mai accelerate ritmuri de pe planetă, crește din nou. Aceasta este concluzia unui nou studiu întreprins de NASA.

Ghețarul Jakobshavn se retrăsese, în 2012, cu 3 kilometri și se subțiase cu aproape 40 de metri. Dar apoi, conform unui studiu publicat luni în revista Nature Geoscience, a început să se mărească din nou, cu aproximativ aceeași rată în ultimii doi ani.

Big U-turn: Key melting Greenland glacier is growing again

New York Times la comandă

5

Ediția din 6 august a ziarului New York Times a fost proiectată inițial cu prima pagină (reprodusă mai sus) conținând un articol de fond central prefațat de un cap de coloană cu textul „Trump Urges Unity Vs. Racism” și intitulat, mai jos, „A National Outcry Over Extremism”.

Cele două titluri înseamnă, în traducere, „Trump cheamă la unitate împotriva rasismului” și „Protest național la adresa extremismului”. Articolul de pe prima pagină prezintă reacția președintelui Trump și altor autorități față de atacurile recente săvârșite de doi bărbați înarmați, care au provocat numeroase victime.

Un bărbat identificat drept Patrick Crusius a împușcat, pe 3 august, 22 de persoane într-un magazin Walmart din El Paso, Texas. A doua zi, pe 4 august, un agresor a deschis focul în apropierea unui bar din Dayton, Ohio, ucigând 9 persoane și provocând rănirea altor 27. Făptașul a fost identificat drept Conner Betts, un tânăr de 24 ani simpatizant Antifa și al Stângii radicale.

Imediat după vizualizarea paginii inițiale numeroși cititori ai ziarului, în frunte cu o serie de politiceni Democrați (majoritatea înscriși în cursa de nominalizare pentru stabilirea candidatului Democrat la președinție în 2020) au stârnit un val de proteste.

Au fost exprimate critici și nemulțumirea față de cele două titluri de pe prima pagină, considerate insuficient de ostile față de președintele Trump.

Furtuna declanșată pe Twitter i-a avut drept protagoniști pe Beto O’Rourke (candidat Democrat la nominalizare) cu observațiile „Incredibil” și „Președintele, care a stimulat ura ce a făcut posibilă tragedia de sâmbătă, nu are ce căuta în El Paso”. Pe Kirsten Gillibrand (candidat Democrat la nominalizare) cu remarca „Nu este adevărat”, referitoare la capul de coloană din ziar unde se afirma „Trump cheamă la unitate împotriva rasismului”. Pe Cory Booker (candidat Democrat la nominalizare) solicitând, în alt tweet, „Vieți depind, la propriu, de o prestație corectă, NYT. Rog îndreptați”.

Pe Bill de Blasio (primarul orașului New York și alt candidat Democrat la nominalizare) cu tweet-ul „Nu este adevărat. Fără valoare”. Și pe nelipsita Alexandra Ocasio Cortez, cu indignare mobilizatoare: „Această primă pagină de ziar să servească drept aducere aminte despre modul în care suprematismul alb este asistat de – și adesea se bazează pe – lașitatea instituțiilor mainstream.”

Redacția New York Times și-a însușit criticile constructive și după puțin timp a difuzat o altă primă pagină, îmbunătățită.

Primul titlu a fost schimbat cu „Atacând ura, dar nu armele de foc”, iar al doilea s-a transformat în „Reacția ostilă față de extremism exercită presiune asupra președintelui”.

Chiar și această modificare a fost considerată drept necorespunzătoare. Jamil Smith, redactor la revista Rolling Stone, a conchis: „Noul titlu este de asemenea de proastă calitate. ‘Atacând ura’?”

O deviză celebră a ziarului New York Times, de-a lungul timpului, a fost „All the news that’s fit to print” sau, în traducere, „Toate știrile demne de tipar”.

Odată cu acest incident deviza s-a transformat în „All the news that’s fit to reprint” sau, în traducere, „Toate știrile demne de a fi retipărite”.

Adolph S. Ochs, antreprenorul care a preluat controlul ziarului în 1896, a exprimat crezul său publicistic într-un editorial din luna aprilie a acelui an și a concentrat viziunea sa în aforismul „Without fear or favor” – „Fără teamă sau favoruri”.

Din păcate incidentul din prezent consfințește, în mod oficial, ceea ce devenise implicit pe parcursul timpului: ziarul New York Times știe de frică și face favoruri, deoarece a devenit o oficină de presă a partidului Democrat.

Cea mai scumpă reclamă din lume: Gillette pierde 8 miliarde de dolari din cauza clipului #metoo despre „masculinitatea toxică”

4

foto: Men are bad.

CEO-ul Gillette, Gary Coombe, a declarat marți că nu regretă controversata campanie de marketing a companiei sale, orientată către mișcarea #MeToo, chiar dacă compania pe care o conduce a suferit în urma ei pierderi de 8 miliarde de dolari.

Gillette s-a asociat mișcării #MeToo, înfierând “masculinitatea toxică” in spotul central al campaniei “We Believe: The Best Men Can Be”, în care generalizează comportamente criminale si unele mai degrabă nepotrivite decât agresive, sugerând că toate sunt la fel de nocive, și cere bărbaților să se stapânească, să se ridice împotriva celor care nu o fac pentru că doar așa vor fi “mai buni”, doar așa vor da un exemplu bun fiilor lor. Ca fundal sonor rulează fragmente de știri despre hărțuire sexuală, intimidări, violuri.

„Boys will be boys will be boys will be boys”

Coombe a adăugat într-un interviu acordat Marketing Week că “merită plătit prețul”, dacă asta înseamnă să atragă tinerii și să oprească declinul brandului. Procter & Gamble, grupul care a achiziționat Gillette pentru 57 de miliarde de dolari în 2005, a anunțat marți că a încasat pierderi de peste 5 miliarde de dolari în ultimul trimestru, după ce valoarea Gillette a scăzut cu 8 miliarde de dolari.

Pe piața aparatelor de ras din SUA, afectată de contracție în ultimii ani, de la 2.4 mld USD în 2016 la 2.2 mld USD în 2018, Gillette, care este liderul dominant, a lansat în ianuarie o campanie de marketing riscantă, alăturându-se unei mișcări de stânga în încercarea de a atrage milenialii. Pe acest segment de vârstă, Gillette pierdea deja cotă de piață în fața competitorilor de la Harry’s, un startup performant care s-a impus online, și Dollar Shave Club, un alt startup online achiziționat în 2016 de grupul Unilever.

Spotul a fost criticat prompt în online, brandul și-a atras un val de antipatie și o reacție de boicot a aparatelor de ras Gillette “anti-masculinitate” din partea celor sătui de politicile identitare (identity politics), scrie Daily Wire

În timp ce unii au mulțumit Gillette pentru luare de pozitie împotriva “masculinității toxice”, multe din răspunsuri au fost în asentimentul primului comentariu de pe Twitter: ”Sper că a meritat să pierdeți mii de clienți din cauza politicilor voastre identitare stupide care spun că toți bărbații sunt răi”. 

“Nu am reușit niciodată să înțeleg prea bine definiția termenului. Este o construcție ambiguă, ce poate însemna orice, folosită de misandrii și bărbați dezgustați de ei înșiși pentru a înjosi bărbații doar pentru simplul fapt că sunt bărbați”, scrie editorialistul Daily Wire, Matt Walsh. “Așadar, ne rămâne să ghicim înțelesul acestei definiții vagi a unui termen ambiguu. Se pare că bărbații cu „masculinitate toxica” sunt acei bărbați agresivi, violenți, aspri și duri. Bărbații care nu vorbesc prea mult despre sentimentele lor sau care nu se străduiesc să se „conecteze” cu ele. Bărbați pe care-i mai vezi scuipând și înjurând sau facând glume grosolane. Bărbați care fac munca murdară. Bărbați care pun faptele înaintea sentimentelor. Bărbați care nu ar fi considerați iluminați sau progresiști după standardele noastre moderne. Ei bine, 24.000 de bărbați de acest fel au năpustit într-un uragan de gloanțe și sânge (…) în urmă cu 75 de ani [la Debarcarea din Normandia n.m.]”, scrie Walsh. “Au făcut tot acel drum ca să moară sau să ucidă – sau ambele. Erau bărbați violenți, bărbați aspri, bărbați toxici – toxici cel puțin pentru aceia care îi oprimă pe nevinovați și se opun libertății.”

Nici reacțiile din breasla oamenilor de marketing nu au fost neapărat favorabile, mulți atrăgând atenția că reclama ar putea alunga clienții fideli, acuzându-i de comportament toxic. În mai, Sean Gogarty, un fost CEO de la Unilever, spunea într-o analiză că “chiar dacă campania se poate să nu fi făcut prea mult rău [brandului], este, în cel mai bun caz, o pierdere de timp și bani”. A mai explicat că nepotrivirea dintre emoțiile pe care mizează reclama – compasiune, responsabilitate, grijă – și identitatea brandul Gillette, construită pe elemente ca putere, statut și împlinire, induce confuzie, ceea ce are un impact negativ în intenția de cumpărare. 

În mai, ca parte din aceeași campanie, Gillette a difuzat o reclamă înfățișând o scenă emoționantă cu un bărbat care-și învață “fiul transgender” (de fapt fiica, după un tratament hormonal) să se bărbierească pentru prima dată.

“Masculinitatea toxică”, o scorneală și o fraudă ideologică

Cu toată atenția acordată mișcării #MeToo în media, alimentată de vedete de la Hollywood, cu o ceremonie de decernare a premiilor Oscar sufocată de femei cu mesaje anti-“masculinitate toxică”, tema era cu siguranță în vogă. Atunci expresia a câștigat ceva popularitate pentru sensul de hărțuire sexuală a femeilor, dar, în lipsa unei definiții concrete, permite o interpretare atât de largă încât orice manifestare masculină poate fi catalogată drept “toxică”. 

De la un compliment, o înjuratură sau o glumiță cu blonde, până la violuri și crime – toate devin la fel de toxice. Bărbații agresivi, violenți, puternici, competitivi, aspri, duri, care-și înfranează ieșirile emoționale pot fi toți exemple de “toxicitate masculină”. Aparent nu e nicio diferențiere între eroi și criminali, între conducători și asupritori, între a folosi forța și agresivitatea pentru a proteja sau pentru a agresa. 

Răspunsul cerut de vocile #MeToo la “toxicitatea masculină” este estompare a masculinității, bărbați care trebuie să fie mai puțin bărbați pentru o lume în care violența și agresivitatea vor fi eradicate. Sigur, putem să contrazicem #MeToo și să susținem că un bărbat cu o conștiință sănătoasă își asumă pe deplin masculinitatea și își canalizează puterea, agresivitatea și competitivitatea către scopuri nobile, așa cum se întamplă dintotdeauna când bărbații asigură traiul familiilor lor, construiesc, apără și salvează cu prețul vieții lor, își asumă mai des poziții de conducere pentru care e nevoie să renunțe la viața personală, strâng din dinți și merg mai departe. Atunci însă și-ar pierde mult din sensul ideologic expresia și cum și-ar mai justifica Gillette alegerea? 

Gillette, cea mai mare companie de aparate de ras din lume, care de peste o sută de ani vinde produse de bărbierit bărbaților. E greu de înțeles cum a adoptat “masculinitatea toxică” și cum va reuși să convingă acționarii că a fost nu doar o idee bună, ci motorul care să propulseze pe piața compania. 

Gary Coombe, CEO Gillette

Acum, după 6 luni de la începutul campaniei, CEO-ul Gillette, în loc de șampanie și comunicate despre cum consumatorii au îmbrățișat îndemnul lor de a face din bărbați mai puțin bărbați și au salvat compania de la declin, își asumă consecințele unei decizii de marketing dezastruoase atât de onorabil cât poate. „A fost destul de dur: pierdeam din cotă de piață, pierdeam popularitate, scădea penetrarea pieței și trebuia să facem ceva”, a spus Coombe, așa că au decis “să riște o abordare cu încărcătura emoțională puternică”. A recunoscut că abordarea s-a dovedit a fi mai controversată decât se aștepta și reacția negativă, mai intensă.

“Nu mi-a plăcut să văd că unii oameni au fost jigniți de reclamă și, în consecință, s-au supărat pe brand. Nu e frumos și merge împotriva oricărei pregătiri pe care am primit-o în această industrie în mai bine de o treime de secol”, a spus acesta. „Dar sunt absolut de părere că pentru a face o majoritate de oameni să se îndrăgostească mai profund de brandurile din ziua de azi, trebuie să riști să superi o mica minoritate și asta am făcut”.

Peste trei sferturi din clienții Gillette sunt bărbați. 8 miliarde pierderi.

Nu doar P&G a riscat să supere o “mică minoritate” mizând pe cartea progresismului. În ultimul an mai multe multinaționale s-au asociat cu mișcări de stânga și luna iunie – declarată de activiști “Luna Pride” – a fost una plină de ieșiri mai mult sau mai puțin inspirate. Ce impact vor avea aceste decizii de marketing în termeni financiari sau în indicatori de piața, vom vedea. Cu siguranță însă Gillette a marcat eșecul cel mai costisitor de până acum.

Caracal. Țăndărei. Complicități.

    2
    tandarei trafic

    Cred că traficul de persoane este o problema uriașă, ascunsă a României. Nerecunoscută și necunoscută la adevărata ei dimensiune, așa cum era corupția generalizată nerecunoscută de autorități cu 15, 16, 17 ani în urmă. Vă mai amintiți de Adrian Năstase supărat că Michael Guest, ambasadorul SUA, era toată ziua „cu corupția în gură”? De atunci problema corupției a fost recunoscută la adevărata ei dimensiune și s-au făcut și pași importanție pentru combaterea ei.Dar traficul e problemă la fel de gravă și acoperită cum era atunci corupția. Puțini oameni de ocupă de acest domeniu extrem de sensibil și periculos.

    Aproape trei sferturi din victimele recrutate din state UE și exploatate in alte state UE  provin din România – 1.704 din 2.302, iar dintre acestea 61% au fost recrutate și exploatate pentru exploatare sexuală, arăta în 2018 raportul „Data collection on trafficking in human beings in the EU” (pag. 75).

    Gândiți-vă numai că rețeaua de traficanți din Țăndărei a fost apărata de avocatul Cătălin Dancu, numit de PSD consul general la New York. Acele clanuri țigănești au avut acces la un tip cu mare anvergură relațională precum Dancu.

    Urmăriți și documentarul excelent realizat de Cosmin Savu pentru ProTV, la „România, te iubesc”, să-i vedeti și pe traficanți.

    Cum de au reușit acești indivizi rudimentari din Țăndărei să traficheze sute de copii în Occident – dintre care britanicii au reușit să găsească 181 – pe sub nasul și fără știrea autorităților? Fiecare copil traficat aducea clanului 40.000 lire sterline pe trimestru.

    Cum de au reușit acești indivizi rudimentari din Țăndărei sa scape basma curată în justiția română după cel mai răsunător caz de trafic de persoane din Uniunea Europeană? (How Europe’s biggest child trafficking gang escaped justice?) Dosarul fusese instrumentat de o echipă mixtă de procurori, detectivi si polițiști din Marea Britanie și România (echipa britanică a fost condusă de un polițist celebru, Bernie Gravett), caz care a impus până și schimbarea unei directive europene privind formele de exploatare (pentru a înscrie și cerșetoria printre formele de exploatare)?

    Puteai să faci așa ceva și să scapi fără știrea și complicitatea autorităților? Căci aici, din păcate, nu cred ca putem vorbi de explicația cea mai simplă, aceea a prostiei, ori de incompetență, sexism, politizare și alte vorbe la modă, ci de-a dreptul de complicitate.

    Calomierea lui Iuliu Maniu sau scuipatul de jos în sus

    9

    Va trece multă vreme până când va apărea în România un om politic de talia lui Iuliu Maniu. Până acum, duşmanii săi nu au putut să depăşească jalnicul exerciţiu de a scuipa de jos în sus, iar rezultatul a rămas lipit pe veci de obrazul lor. Niciunul dintre ei nu ne-a rămas în memorie ca om de omenie. Toţi au ajuns la lada de gonoi a istoriei, începând cu Stalin, Hitler, Brucan şi Bunaciu şi terminând cu mărunţii trepăduşi comunişti şi cu nevertebraţii din ultimii 30 de ani, cu ifosele lor de moralişti sau de istorici.

    A devenit un fel de nărav inept ca o dată la câteva luni câte o nulitate care se pretinde om politic, de presă sau istoric să producă un articol calomnios la adresa marelui lider român. Anul trecut a apărut în Adevărul un articol cu iz hitlerist, ce relua şi clişeee staliniste despre Maniu, care ar fi fost îmbogăţit de englezi cu dolari şi diamante, ca să le dea date despre acţiunile nemţilor şi să-l aresteze pe Antonescu. Reieşea că Hitler nu a fost un nebun megacriminal, care participase la răpirea unor provincii româneşti, ci un om normal şi un aliat de nădejde al nostru, în care ar fi trebuit să credem mai mult decât credeau generalii nemţi. 

    Iată că acum Evenimentul Zilei scuipă de jos în sus atacându-l pe Iuliu Maniu şi arătând că nu a înţeles nimic din istoria noastră din ultimul secol. La autorul articolului, Mirel Curea, un cunoscut luptător împotriva „binomului”, nu au ajuns nici măcar cele mai de bază lucruri legate de Marea Unire, de Campania din 1919 sau de beatificarea celor şapte episcopi martiri, deşi despre acestea s-a vorbit foarte mult în ultimul timp. Date minime despre 1 Decembrie 1918 şi despre Campania pentru ocuparea Budapestei ar fi  fost suficiente pentru a înţelege care a fost autoritatea morală şi priceperea lui Iuliu Maniu. Câteva informaţii simple despre episcopii uniţi morţi în închisori ar fi scos la iveală faptul că Iuliu Maniu a fost rodul strălucit al culturii produse de Biserica Unită şi „fiu ales” al acesteia, după cuvintele cardinalului Iuliu Hossu. Liderul ţărănist împărtăşea pe deplin viziunea pentru ţară a Bisericii sale, profund patriotică şi orientată clar către Vest. Ca avocat al Mitropoliei Blajului, îi cunoştea bine pe ierarhii, preoţii, intelectualii laici şi o mare parte dintre ţăranii care contribuiseră la Unire. La 30 de ani de la Unire, în închisoarea de la Sighet, respectul şi încrederea reciprocă dintre liderii ţărănişti şi cei ai Bisericii Unite rămăseseră neatinse.

    Articolul din EvZ scoate totul din context şi, interpretând răuvoitor câteva declaraţii recente ale prof. Dennis Deletant, insinuează că Iuliu Maniu nu a făcut o politică proprie, ci doar a executat, pe bani, ordine primite de la serviciile secrete britanice. Spre deosebire de Adevărul, EvZ  lasă pe planul doi chestia cu banii transmişi prin Maniu pentru acţiunile de rezistenţă şi pune accentul pe morală. Autorul simte enorm şi vede monstruos. Se revoltă. E patriot şi justiţiar. Se crede în fotoliul Preşedintelui Instanţei de la Judecata de Apoi. Vede duşmani în toţi stăinii, mai ales în occidentali, şi vorbeşte de „spionaj” ca Avram Bunaciu şi Silviu Brucan, ca de o vină cosmică şi imprescriptibilă, aşa cum o concepeau creierele formate după mentalitatea lui Stalin. 

    ILD a prezentat de multe ori, ca pentru miliţieni, toate argumentele legate de poziţia lui Iuliu Maniu în al Doilea Război Mondial. Le reluăm pe scurt pentru cei care au IQ sub 15 şi nu ştiu să se uite la hartă. Repetăm deci că în al Doilea Război Mondial, România, ca toate ţările din Estul Europei, nu a avut opţiunea să se declare Elveţia şi să se izoleze sub un uriaş clopot de sticlă incasabilă. Interesul ţării era să fie alături de anglo-americani, nu de nemţi, nici de ruşi. Această opinie era împărtăşită de liderii democraţi ţărănişti şi liberali, de majoritatea militarilor, a diplomaţilor şi a populaţiei de rând. Războiul dincolo de Nistru nu a fost popular niciodată.

    Iuliu Maniu a enunţat foarte clar principiile sale şi le-a aplicat în viaţa sa publică şi privată cu o stăruinţă binecunoscută. El a fost foarte clar cu privire la poziţia sa pro-anglo-americană şi a acţionat în acest sens încă de pe vremea când ruşii se pupau bot în bot cu nemţii, furând împreună bucăţi mari din Estul Europei. Chiar şi Ion Antonescu a înţeles că politica lui Iuliu Maniu era îndreptată numai către intersele României. Schimbarea politicii României în al Doilea Război Mondial a avut loc, după cum a spus Victor Rădulescu-Pogoneanu, exact la momentul oportun, care a fost ales de liderii democraţi ai românilor, fără ruşi sau britanicii. Aşadar, Curea minte când insinuează că Iuliu Maniu nu a stabilit el însuşi linia politică pe care a adoptat-o şi a urmat doar ordinele unor străini. În mod profund abject, Curea pune colaborarea politrucilor comunişti cu KGB sau GRU pe acelaşi plan cu relaţia pe care un lider democrat român o stabilise cu englezii, în scopul de a apăra ce se mai putea din independenţa ţării sale.

    De asemenea, explicăm tot pentru cei care au IQ sub 15 şi nu pot înţelege un text scurt, că nu prof. Deletant afirmă că Maniu a fost „spion”, ci el răspunde celor care formulează această nemerincă acuzaţie. Pentru aceasta, el se foloseşte cu bună ştiinţă de tehnica simplificării: „…dacă vrem să luăm la grămadă ce înseamnă agent şi spion, dar era spion în interesul României, el încerca prin atitudinea lui să creeze o situaţie în care ruşii n-ar avea motive să ocupe România.” De aici se înţelege că Maniu a făcut tot ce a putut ca ruşii să nu ocupe ţara, ceea ce este într-adevăr un act de mare patriotism. (În mod nefericit, prof. Deletant, care recunoaşte că nu înţelege tot ce se întâmplă în România, alătură termenul de „patriot” cu cel de „spion” şi dă involuntar apă la moară tocmai celor pe care vrea să îi combată, care slujesc în continuare reţeaua de putere a duşmanilor lui Maniu. Această reţea, metamorfozată şi perpetuată până astăzi, cunoaşte principiile staliniste descrise de Orwell şi ştie că trebuie să controleze trecutul pentru a controla prezentul şi viitorul.)

    Amintim din nou că Iuliu Maniu nu a folosit niciodată banii primiţi de la aliaţi pentru interesul propriu, ci a trăit auster, fapt recunoscut unanim de contemporanii săi, inclusiv de duşmani. Suma care nu a fost cheltuită pentru rezistenţă a fost returnată, „detaliu” uitat de Curea, care îl citează trunchiat pe Dennis Deletant. De asemenea, până acum nu s-au găsit rapoarte semnate de Iuliu Maniu, pentru că preşedintele PNŢ era cel care primea, nu cel care dădea rapoarte.

    Politica lui Iuliu Maniu faţă de nemţi a fost salutară în situaţia cu totul defavorabilă României din al 2-lea Război Mondial. După cum se arată într-o notă timisă de Grigore Gafencu, încă din 1943, ruşii ne ameninţau că după război putem să rămânem fără Transilvania şi fără toată Moldova, nu doar fără Basarabia. Vladimir Sokolin, un NKVD-ist aflat în Elvetia, afirma foarte clar: ,,Basarabia o pierdeţi. Dacă nu faceţi un pas concret să fiţi primii, pierdeţi întreaga Moldovă. Şi dacă ungurii fac pasul înaintea voastră pierdeţi şi Transilvania”. Fără acţiunile antihitleriste ale lui Maniu şi fără 23 august, realizat „în singura clipă posibilă”, după cum a spus Victor Rădulescu-Pogoneanu, numărul de victime ar fi fost mult mai mare, prigoana împotriva evreilor ar fi fost foarte mult intensificată, şi pierdeam Moldova şi Transilvania, ca să nu mai vorbim de prăpădul pe care l-ar fi produs luptele germano-sovietice pe teritoriul nostru. Aşadar, rămân perfect actuale cuvintele lui Camil Demetrescu: „învinuirea de trădare a Germaniei adusă de un român este o grosolănie intelectuală, ca să mă exprim eufemistic. Adusă de un străin, este pe lângă aceasta şi o dovadă a unei ostilităţi, deghizate sau nu”.

    Iată că la aproape 50 de ani decând Camil Demetrescu scria cele de mai sus, prostia şi duşmănia cu care este atacată poziţia lui Maniu în al 2-lea Război Mondial sunt încă foarte agresive. E uşor de văzut că atacurile nu decurg din respectul faţă de principiile morale sau adevărul istoric, ci din slugărnicie faţă de politicile istorice neprietene ale ruşilor, nemţilor sau ungurilor, singurii care au interesul de a ne eticheta drept neguvernabili şi fascişti, între altele, prin pângărirea sau măcar ignorarea meritelor liderilor democraţi interbelici. Aceasta înseamnă terfelirea României Mari, cu scopul foarte clar de a delegitima acest proiect acum şi în viitor. Din fericire, mai există şi o altă semnificaţie, anume că linia politică şi personalitatea Iuliu Maniu îşi păstrează actualitatea, pentru că altfel nu se explică virulenţa cu care preşedintele PNŢ este calomniat la peste 65 de ani de la moartea sa eroică în temniţa de la Sighet, într-o perioadă în care ţara comemorează momente istorice cruciale în care contribuţia sa a fost hotărâtoare. 

    Ce le putem răspunde celor care cer ca R. Moldova să iasă din „paradigma geopolitică”

    0

    Când ăştia vă spun, obsesiv, din 2015 cel puţin, presă, ong-uri, televiziunile lor, că trebuie să renunţăm în R. Moldova la „paradigma geopolitică”, pentru că „orientarea geopolitică nu contează, contează ca guvernarea să rezolve problemele concrete”, trebuie să înţelegeţi că asta înseamnă că pentru ei tema este extrem de sensibilă, contează şi e, din contră, foarte importantă.

    Dar haideţi să traducem un pic ce au ei, conştient sau inconştient, în vedere.

    Premisa de la care pornesc trepăduşii ăştia când vă spun să nu mai puneţi problema Moldovei în „termeni de orientare geopolitică” constă în observaţia, pe care ei o exprimă fatalist, că în R. Moldova „tot timpul vor exista oameni împărţiţi în aproximativ două părţi egale, unii pro-Vest, alţii pro-Est”. Aceste două orientări „se vor confrunta întotdeauna”, aşa că pentru instalarea păcii sociale, care să ne permită chipurile „rezolvarea problemelor concrete ale oamenilor” trebuie să instituim, cel puţin un moratoriu, frază uzată inclusiv de consilieri ai Maiei Sandu, fie să excludem total acest criteriu – geopolitica – din dezbaterea publică, din dezbaterea de idei, de valori, de soluţii în R. Moldova.

    Nu e vorba că observaţia despre caracterul „divizat” al societăţii moldoveneşti nu e adevărată. Problema e că folosesc această observaţie ca pe un „fatalism”. „Tot timpul va fi aşa, mereu ne vom certa pe temele astea, n-ai ce-i face”. Lucru care nu-i adevărat în sine, pentru că oricând poţi angaja puterea de convingere asupra oamenilor. Dar constatările astea fatale le convin, îi acoperă. Pentru că, de fapt, ce vor ei să spună, la o faza inconştientă (ajungem şi la cea conştientă), cu asta?

    Că au eșuat

    A exclude factorul geopolitic din discuţie înseamnă a recunoaşte, ca „societate civilă”, ca „esperţi”, ca onegişti, ca „formatori de opinie”, că ai eşuat în 25 de ani, pe bani occidentali, având la dispoziţie toate argumentele ce ţin de superioritatea netă, originile, explicaţiile morale, intelectuale şi tehnice ale acestei superiorităţi a Occidentului, să convingi 3 milioane de oameni că locul lor e în Vest.

    Din care 3 milioane de oameni, cel puţin jumătate erau deja în căruţa pro-occidentală, mai puţin din cauză că le-ai pus la dispoziţie argumente şi instrumente, cât din reflex, instinct istoric, identitar, cultural, lingvistic. Moldoveni români, românofoni, setaţi natural a face parte din civilizaţia asta. Reflexe şi instincte pe care le-au batjocorit 25 de ani ca fiind „retrograde”, „naţionaliste”, „ireconciliabile” cu o anumită perspectivă ideologică cu care ăştia au confundat Europa, Occidentul, civilizaţia şi sursele ei.

    Bref, a nu (mai) pune problema în termeni „geopolitici” înseamnă a recunoaşte că ai ratat să convingi 1 milion jumate de oameni că orientarea pro-Vest aduce mai multe beneficii, net, decât orice model rusesc sau post-sovietic. Nu i-ai putut convinge. Pe bani occidentali. Cu toate argumentele la dispoziţie. Ţi-ai ratat misiunea.

    Din două una: ori chestia aia cu care ai confundat Europa, Occidentul, civilizaţia nu e ceea ce trebuie, nu e ceea ce dă randament. Nici aiurea, nici în Moldova.

    Ori eşti prost. Incompetent. N-ai înţeles ce e Occidentul. Şi n-ai ştiut să convingi. Dă-te la o parte. Lasă-i pe alţii să pună, în continuare, problema soluţiei în şi pentru R. Moldova, în termenii orientării pro-vestice fără compromis. Fără compromis.

    E o şmecherie tipică a vulpoiului care nu ajunge la struguri, că nu vrea sau nu poate, şi spune că-s verzi. „Hai lăsaţi cu geopolitica”.

    „Hai lăsaţi cu geopolitica” vine la pachet cu o altă dumă, corolarul e următorul: „guvernarea, statul să rezolve problemele concrete ale cetăţenilor”. Cetăţeanul e în genere un ins care trebuie lipsit de vreun cuvânt în privinţa vreunei orientări valorice, el e un tip care n-are păreri şi când le are n-ar trebui îndeobşte lăsat să şi le exprime, cu riscul de „diviza societatea”. De aici violenţa etichetării tuturor celor care nu cântă în strună actualei paradigme drept „vânduţi oligarhului” şi alte asemenea mizerii. Ai lipit eticheta şi nu trebuie să mai discuţi, nu mai eşti dator să dialoghezi, să răspunzi nuanţelor, reclamaţiilor, să îţi justifici sau argumentezi poziţia. Cel care nu e de acord cu tine e „slugă plahotniucistă” şi s-a terminat discuţia.

    În plus, le trădează o anumită perspectivă asupra rolului statului, birocraţiei, tehnocraţiei. Ei ştiu mai bine, lăsaţi-i să rezolve problemele concrete, de-acolo de la guvern: să tragă apă, canalizare, veceu în sate, să paveze trotuare şamd. Cetăţeanul, prin iniţiativa privată, nu-i capabil de aşa ceva. Avem nevoie de implicarea guvernului. O simplă descătuşare de libertăţi, prin valorificarea modelului de dezvoltare occidental (iar geopolitica!), nu e destulă. Să dăm pace guvernului să se ocupe de problemele concrete. Nu geopolitice. Adică să-i oferim în continuare cea mai mare parte din banii noştri, şi controlul asupra lor.

    Partea constientă a șmecheriei cu „lăsați geopolitica”: Complicitatea cu Rusia.

    Daca îi convine cuiva imponderabilitatea asta geopolitică „nici cu Vestul nici cu Estul, şi cu Vestul şi cu Estul” e Rusia şi numai Rusia. Rusiei îi convine starea R.Moldova într-o zonă nedeterminată, suspendată. Mai ales că-şi poate face mendrele pe bani europeni deblocaţi de noua guvernare, care „a restabilit încrederea partenerilor de dezvoltare” şamd.

    Consecinţa este, aşa cum am spus şi altădată, una identitară. Consecinţa dar şi scopul foarte clar anunţat, de mă şi mir cum stau toţi şi se fac morţi în …Popşoi (sic!). Citiţi toate „studiile” despre identitate în R.Moldova ale consilierilor şi celor din anturajul actualei prim-ministre: moldoveanul este, sau dacă nu-i, trebuie să devină o sinteză polietnică de orientări, „clivaje” şi conţinuturi contradictorii pe care le interiorizează şi le depăşeşte în acelaşi timp. Nu le rezolvă, el doar le „împacă”. Sau se iluzionează făcând-o. Moldoveanul e în acelaşi timp cu Estul şi cu Vestul, el a fost şi ocupat şi eliberat în acelaşi timp, el are paşaport românesc dar nu-i român, el comemorează deportările şi fuga la festival, el este istoric într-o măsură selectivă, în sensul în care el se mândreşte şi defilează cu o identitate rudimentară, redusă adesea la folcloric şi gastronomic (a se vedea festivalurile plăcintei şi bostaniadele aferente); îşi recunoaşte cu greu coordonate identitare esenţiale, dar istoria în aspectele ei problematice nu-l interesează pentru că „divizează” societatea. Istoria ridică în faţa lui probleme morale, care îi implică şi identitatea, dar el le depăşeşte neangajându-le.

    Moldoveanul e fix pe mijloc. De asta „a nu pune problema în termeni geopolitici” nu e aşa banal precum pare.

    E inginerie identitară. E parte importantă a rezolvării, într-un anume fel, care sacrifică românii din R. Moldova şi potenţialul lor de afirmare, – a chestiunii identităţii în R.Moldova.

    Şi în bătălia asta sunt angajate absolut toate diviziile. Ori ne dăm seama de ce ni se întâmplă, ori pierdem.

    P.S.

    Am primit un comentariu foarte bun de la domnul Serghei Sprîncean:

    „ici mai există un argument „forte” al „civismului anti-geopolitic” din RM și de pe aiurea, la fel de absurd, dar care vă scapă in această analiză, am impresia. Este formulat extrem de simplu: geopolitica ca paravan al corupției și delapidărilor din bugetul de stat al RM: „Cei ce utilizează argumentul geopolitic au un singur interes, cel de a minți și a sărăci populația în propriul beneficiu”.

    Prin asta urmărindu-se discreditarea abordării concurențiale a proceselor sociale și de politică externă, lipsind individul uman, dar și comunitatea umană, de capacitatea unei reflecții critice și de imunitatea firească față de acțiunile inamice și destructive din exterior și interior.

    Prin urmare, abordarea geopolitică este trecută la probleme false sau neactuale, accentul fiind pus pe construirea optimistă a unei lumi noi bazată pe altruism, întrajutorare și conlucrare necondiționată.

    E clar că geopolitica poate deveni o falsă ”problemă” numai când se va realiza o prietenie totală dintre popoarele lumii (mari și mici), globalizarea se va curăța de toate elementele distructive și se va instaura Raiul pe Pământ. Adică niciodată.

    Până atunci vom continua, în mod firesc, să concurăm între noi la nivel de indivizi, comunități, regiuni, state, civilizații etc.”

    Repere culturale USR-PLUS: Star Trek, Game of Thrones, Matrix. Repere religioase: Papucii fermecați ai Micului Muc

    8

    Scurte impresii în urma Congresului USR-PLUS

    Așa cum se știe, orice proiect politic se raportează la un anumit sistem de referință cultural – iar acesta, la rândul lui, se raportează la un sistem de referință religios.

    Congresul USR desfășurat în Capitală ne-a permis să pătrundem pentru o clipă în universul cultural acestei formațiuni, mai ales al președintelui ei, Dan Barna, și să vedem cu ce e mobilat. Am aflat că reperele ar fi Star Trek, Matrix, Game of Thrones. Nu e chiar ce ne-am fi dorit noi, dar e mai mult decât am bănuit, din partea a șefului unei grupări atât de recente. Nu așteptam de la el referințe culturale chiar atât de vechi. Game of Thrones e din 2011. Matrix e din 1999. Star Trek e chiar din 1966. Asta ar fi putut trezi îngrijorarea progresiștilor săi tovarăși, dar stați liniștiți, ei nu-l vor bănui de ultraconservatorism întrucât niciunul nu-și mai amintește de serii Star Trek mai vechi de 2017 sau GOT mai vechi de 2019 – conștiința istorică a USR-istului fiind programată din fabricație să se reseteze o dată la cel mult 3 ani.

    Și mai important este că am putut să pătrundem și în profunzimile de trăire spirituală ale candidatului USR, ba mai mult, chiar am asistat la o mărturisire publică de credință religioasă din partea acestuia. USR e o formațiune cunoscută pentru propensiunea către mișto-ul de cele sfinte, de Doamne-Doamne și de Biserică. Dar, așa cum a confirmat prin faptă Dan Barna la Congres, ar fi greșit să punem aceste atitudini pe seama ateismului. (De fapt, se pare că ateism, ca atare, nici nu există, întrucât cei care se declară necredincioși aderă, de obicei, fără rezerve, la credința în pisici negre, reîncarnare, cifre norocoase, amulete, horoscoape, bioenergii și încălziri globale.) E vorba pur și simplu de altă religie. Barna crede în pantofii fermecați. Crede, și nu se rușinează a-și mărturisi credința, chiar se încalță cu pantofi albaștri în pătrățele și iese cu ei în public! Și, ca o confirmare a puterii pantofilor, candidează și câștigă!

    Să-i spunem „Bravo” lui Dan Barna, acest reload contemporan al Micului Muc, pentru curajul mărturisirii de credință, fie ea și în pantofi.

    În comparație cu el, Cioloș a trebuit să fie strâns cu ușa de ziariști ca să declare ce credință are, fiind bănuit că e yoghin de-al lui Bivolaru, sau mindful-budist-tibetan de-al Doamnei Cioloș-Villemin. A zis atunci, cu juma’ de gură, că e „creștin ortodox”, dar a adăugat imediat, de astă dată cu toată gura, că nu are de gând să lase ca acest lucru să se vadă (iar de jurat, a jurat pe Constituție, nu pe Biblie).

    Die Kozak Allianz: Maia și Năstase, idioții utili ai geopoliticii rusești

    2

    Maia Sandu si Andrei Nastase au ajuns un fel de anexă a PSRM-ului intr-o R. Moldova cu elite corupte, cand nu sunt mimetice in raport cu toate trendurile falimentare la nivel de UE. Un dialog relaxat cu Lucian Valsan, Freedom Alternative.

    Maia Sandu si Andrei Nastase au ajuns un fel de anexă a PSRM-ului controlat de Rusia.

    Socialistii controleaza Ministerul Apararii, Armata, SIS (serviciile), SPP – paza si protectie, si acum au oferit noi imputerniciri pentru Consiliul de Securitate, un fel de CSAT moldovenesc in care lui Dodon i se acorda mai multe puteri. Acest consiliu, care ere consultativ pe langa Presedinte, are un soi de rol executiv care presupune ca institutile statului – Ministerul de Interne (al lui Andrei Nasase), cel de Externele (condus de Nicu Popescu) i se subordoneaza lui Dodo. Dica Nastase si popescu sunt datori sa-i execute ordinele, sa ii dea rapoarte lui Dodon, CSAT-ului.

    A mai fost votata o lege prin care SIS a iesit de sub controlul Parlamentului si a fost votat tot sub controlul presedintelui Dodon. E clar ca au fost niste clauze. A venit Kozak de la Moscova si a spus: noi va garantam debarcarea tiranului, dar voi faceti asta, asta, asta si asta. Si toate legile astea in parlament, cu SIS-ul, cu SPP-ul, cu Consiliul de Securitate, cu extraimputernicirile pe care le-a primit Dodon, e reflectia unei intelegeri care a avut loc in culise, e limpede.

    Plus votul pro-Rusia al lui Nastase în APCE. Papsoi, apropiatul Maiei Sandu, a votat contra Rusiei, dar Adrian Nastase a votat pentru. De ce cred eu ca asta a fost o intelegere, de ce cred ca a fost o coordonare? Pentru ca atunci cand i s-a cerut sa comenteze votul lui Nastase la APCE, Ministrul de Externe Nicu popescu a dat-o pe dupa cires si a spus ca in RM exista separearea puterilor in stat iar el nu comenteaza. Iti dai seama ce argumente absurde? Dar Papsoi, asta micu al lui Maia Sandu, s-a scapat cu vorba la Europa Libera. A fost intrebat cum de a votat impotriva Rusiei, iar Nastase impotriva? „Sa stiti ca noi am avut o discutie, nu ne-am dus asa, pur si simplu la APCE, am vorbit cu Ministrul de Externe  (Nicu Popescu) cum sa votam. Genial. Ori v-ati coordonat, ori nu v-ati coordonat, ori Ministrul de Externe poate comenta votul lui Nastase, ori nu comenteaza.

    In 6 luni, toate cedarile in fata rusilor ale Guvernului ACUM or sa isi arate roadele, o sa vedem efectele cedarii catre socialisti si lui Dodon a structurilor de forta, in fond. Maia o sa se plimbe la Bruxelles, o sa deblocheze asistenta marcro financiara externa, prin care o sa plateasca aceiasI bugetari pe care i-a mai platit si pana acum… nu vad ce se poate schimba.

    Ca sa imi reiau gandul, ACUM s-a transformat intr-un soi de anexa a socialistilor pro-rusi si pactul lor cu Putin, cu Kozak, e tipicul pact faustian, adica or sa plateasca, si noi or sa platim, cu varf si indesat toata aventura asta de-a face alianta cu ta-su lui Dracu ca sa scapi de Dracu.

    Rusii au spalat nu stiu cate zeci de miliarde de dolari prin bancile moldovenesti, ca la urma Rusia sa puna umarul la debarcarea celui despre care se crede, dar nu avem inca dovezi, ca ar fi participat intr-un fel la acest furt al miliardului. Ca sa punem cireasa pe tort: Dodon e presedinte, Zinaida Greceanii e presedinta Parlamentului RM, si astia doi figureaza in raportul Kroll, deci au fost beneficiari ai acestor miliarde spalate. Ca sa intelegeti foarte clar cum are loc procesul de dezoligarhizare in Chisinau.

    Lucian Valsan: Pe 7 aprilie 2009, Zinaida Greceanii era prim minsitru de la PCRM, de la comunisti.

    Marcela Tusca: Am incheiat bucla, atata munca 10 ani ca sa ajungem de unde am plecat, dezoligarhizam Moldova cu cei care figureaza in raportul Krollin investigatia despre furtul miliardului.

    See you in six months!

    Urmariti intreaga discutie:

    cititi si:

    Autoritatea islamică de stat din Turcia îi recomandă lui Erdogan să supravegheze rețelele islamice care îl susțin

    2

    Turcia contemporană apare, la o vedere rapidă, ca o altă țară din Europa, chiar dacă este condusă neîntrerupt din 2003 de Erdogan, întâi ca premier, apoi ca președinte, într-o manieră care are reflexe comparabile cu felul în care Putin și Xi Jinping își conduc imperiile. E relativ ușor de înțeles de ce Turcia, care e de asemeni un fost imperiu, încearcă să își regăsească gloria și să își recâștige locul de mare lider regional. Despre felul în care e împărțită și funcționează, se știe că populația urbană, din rândurile căreia se formează și își găsește susținere opoziția, ar fi cea europenizată iar Turcia rurală, cu natalitate explozivă, cu oameni mai puțin instruiți și, în consecință, mai puțin avuți, ar fi locul unde își are susținerea masivă Erdogan și partidul AKP care îl susține. De asemeni, se știe că în zonele urbane credința islamică are o influență mai mică decât în ruralul unde Erdogan și partidul sau își au majoritatea susținătorilor. Termenul „stat paralel” (derin devlet) a fost multă vreme specific Turciei, acesta desemnând rețeaua de militari, academicieni, judecători, membri ai serviciilor secrete și înalți funcționari de stat, care funcționează din 1923 pentru a păstra laicitatea statului turc. Acum însă e evident că rețeaua nu a reușit să facă față valului islamic popular care l-a propulsat și îl susține pe Erdogan, absolvent de teologie islamică ce are un discurs politic și concepții specifice islamului nu tocmai moderat.

    Un raport secret al Directoratului Afacerilor Religioase (Diyanet İşleri Başkanlığı), autoritatea care se ocupă de problemele religioase ale țării, dezvăluit luna trecută de presă turcă, evaluează amenințările și riscurile produse de zecile de grupări islamice ale momentului actual, pentru a lămuri suplimentar situația care a dus la ceea ce e cunoscut ca lovitura de stat din 2016, dar și pentru a semnala potențiale pericole prezente și viitoare la adresa statului turc.

    Secret Diyanet report gauges threat posed by Turkey’s Islamists

    Directoratul, care este angajatorul imamilor din Turcia și se ocupă și de educația religioasă a copiilor turci, este una dintre instituțiile care dețin un loc foarte important în strategia președintelui Erdogan de reislamizare și control a țării, dar și de susținere a prozelitismului islamic în Occident. Directoratul funcționează și ca un serviciu foarte eficient de informații și propagandă pentru președintele Erdogan, având în subordine angajații din 85.000 de moschei în țară în peste 2000 în afara țării, multe dintre ele aflate în Occident. În 2006 bugetul Directoratului a fost mărit de patru ori iar numărul angajaților a ajuns la peste 150.000. Raportul secret venit din partea acestei armate aflata la dispozitia lui Erdogan analizează grupările religioase din Turcia, făcând previzibila referire la pericolul produs de mișcarea lui Gülen, care nu cu multă vreme în urmă a fost aliată partidului lui Edogan, AKP, până la momentul evenimentelor din 2016, când a fost catalogată ca organizație teroristă. Pe 9 iulie a fost dat cel mai recent ordin de arestare a unor membri ai mișcării guleniste, pentru 200 de ofițeri ai armatei turce, în continuarea prigoanei începute din 2016, în cursul căreia au fost arestați și condamnați zeci de mii de opozanți ai regimului Erdogan.
    https://www.aljazeera.com/news/2019/07/turkey-seeks-arrest-hundreds-alleged-gulen-links-190709064713175.html

    În raportul Diyanet sunt menționate la categoria care îi privește pe liderii care promovează tradiția salafist-jihadista gruparea lui Alparslan Kuytul, care este în închisoare din 2017 pentru propagandă teroristă, alături de gruparea lui Halis Bayuncuk, despre care se știe că a jurat credință Statului Islamic.

    Este recomandată supravegherea și pentru grupările a doi oameni care au fost bine conectați la instituțiile statului, unde au încă legături solide – İhsan Şenocak, un cunoscut imam tradiționalist care a lucrat în Directorat, de unde a trebuit să demisioneze după ce a declarat public că femeile care poartă pantaloni ajung în iad și Nurettin Yıldız, un predicator fundamentalist, susținător cunoscut al președintelui Erdogan.

    Frăția Musulmană și Hizb ut-Tahrir, alte grupări radicale care luptă pentru supremația Islamului și crearea Califatului universal, cu un număr foarte mare de membri în Europa Occidentală dar și în țările musulmane, deși sunt interzise în multe dintre acestea, sunt menționate în raport că având susținerea „puterilor mondiale”, care consideră că aceste grupări islamice sunt moderate si pot fi transformate în partenere împotriva ideologiei care susține terorismul.

    https://www.jstor.org/stable/26323252?seq=4#metadata_info_tab_contents

    E adevărat că Frăția Musulmană a beneficiat multă vreme chiar de susținerea președintelui Obama, care considera că aceasta ar practica un islamism moderat, deși gruparea era în legătură cu Iranul și cu rețele teroriste cunoscute că operau chiar împotriva Americii. Hillary Clinton a oferit de asemeni susținerea sa acestei organizații când a făcut apelul pentru eliberarea lui Mohamed Morsi, fost președinte al Egiptului susținut de Frăția Musulmana, dat jos din funcție printr-o lovitură de stat.
    https://www.jpost.com/Opinion/Why-did-the-Obama-administration-support-Morsis-Muslim-Brotherhood-563641

    Mișcarea islamică Nur este menționată în raport din cauza unei ramuri a acesteia, Yeni Asya (Noua Asie), care se opune politicii lui Erdogan și susține gruparea lui Gulen, care este dealtfel o altă ramură a mișcării islamice Nur. Fethullah Gulen însuși a activat inițial în Yeni Asya, de unde a plecat pentru a-și forma propria organizație, în anii ’70.

    Menzil Naqshbandi, unul dintre ordinele religioase cu cea mai mare creștere, apare de asemeni în raport. Deși era inițial un ordin religios sufi, ceea ce înseamnă că era apolitic și nonviolent, a suportat influențe salafiste majore care i-au deturnat concepțiile, făcându-l să fie favorabil partidului lui Erdogan, AKP, în rândurile căruia sunt înscriși mulți dintre discipolii sai. În 2005 gruparea a înființat TÜMSIAD, o asociație a oamenilor de afaceri care are peste 15.000 de membri, al cărei președinte, Hasan Sert, a fost ales în Parlament pe unul din locurile AKP, partidul lui Erdogan. Susținerea oferită președintelui Erdogan a permis membrilor săi să ocupe locurile lăsate libere de discipolii lui Gulen, aceștia ajungând să domine ministerele de justiție, interne, al energiei și cel al sănătății din Turcia. Urmând unei interpelări din parlament, făcute de Mahmut Tanal de la partidul de opoziție secular CHP (Partidul Republican al Poporului), parte din angajații care erau membri ai Menzil au fost concediați de la Ministerul Sănătății în 2017, dar acest lucru care nu a reușit să diminueze prea mult influența grupului între funcționarii guvernului. Chiar dacă mulți discipoli ai ordinului sufi Menzil Naqshbandi îl consideră pe Erdogan darul lui Allah pentru Turcia, despre care cred că e aflată sub atacul străinilor, așadar sunt susținători ideali ai președintelui, în raport este consemnat că aceștia ar putea crea probleme țării pe termen mediu-lung.

    https://www.politurco.com/political-sufism-the-case-of-menzil-nakshibendi-group-during-the-akp-governments.html

    Dar cel mai mare semnal de alarmă al raportului este dat pentru gruparea Süleymancılar, de asemeni activă de zeci de ani în politică turcă, care a beneficiat rapid, împreună cu alte grupări islamice, de eliminarea oamenilor lui Gulen din funcțiile publice. Süleymancılar are din 2017 o înțelegere cu guvernul pentru a se ocupa de educația religioasă din școlile publice și conduce mai mult de 1000 de internate pentru elevi în țară. Mustafa Akyıldız, fostul lider al Süleymancılar a declarat că formațiunea religioasă este organizată foarte riguros, cu șapte corpuri de comandă în toată Turcia. În raportul făcut de Diyanet se cere investigarea atentă a acestei puternice formațiuni, pentru a nu se transforma într-o nouă FETÖ, cum este numită gruparea lui Gülen în actele oficiale ale guvernului.

    La începutul lunii acesteia s-a terminat procesul celor 235 de militari de rang înalt, politicieni, jurnaliști și membri proeminenți ai societății civile, început în 2008, după ce au fost acuzați că fac parte din organizația naționalistă Ergenekon, care ar fi reprezentat acel stat paralel ce a vegheat că Turcia să nu devină un stat islamic. Cei judecați au fost achitați de toate acuzațiile, deși fuseseră multă vreme acuzați că au făcut parte dintr-un imperiu al crimei organizate care a luptat direct împotriva voinței populare și a partidului islamist AKP al președintelui Erdogan. Acum, după încheierea procesului, se pare că cei de la conducerea AKP aveau deja o un acord cu cei din Ergenekon deși, vreme de 17 ani, de când a venit la conducerea țării, discursul partidului islamist al lui Erdogan a fost invariabil îndreptat împotriva acestei organizații, despre care se spunea că ar fi trebuit anihilată.

    Acquittals in Ergenekon trial no surprise, says Turkish human rights lawyer

    O concluzie la ce se întâmplă acum în Turcia ar fi ca Erdogan și ai lui se folosesc fără probleme de credința islamică pentru a-și atinge scopurile politice, dar înțeleg foarte bine căt de mare e pericolul reprezentat de organizațiile care mărturisesc islamul riguros. De asemeni, turcii înțeleg că deși nu sunt prea bine tratate de statul turc, marile Biserici apostolice, Ortodoxă și Catolică, nu reprezinta nici cel mai mic pericol la adresa Turciei, fie ea laică ori islamică. Ba din contra, numirea unui turc care își iubește tara, etnic grec fiind, la conducerea influentei Arhiepiscopii Ortodoxe a grecilor din America, arată căt de folositoare poate fi Biserica pentru Turcia contemporană, mozaicată în tot felul de grupări islamice care nu au cum sa nu fie suspecte tocmai celor le cunosc cel mai bine.

    Istanbul native enthroned as archbishop of Greek Orthodox church in US

    ACP

    Cum relatează Europa Libera deportările: represiune comunistă fără comunism

    6

    Cam așa relatează Europa Liberă în fiecare an deportările. Nu tu referințe la ocupația sovietică, nu tu responsabilizarea Rusiei, nici măcar căutarea, oricât de vagă, a cauzelor deportărilor în natura ideologică a regimului comunist. Pe care nici comunist nu-l numește, ci, printr-o pudoare ticaloasă, stalinist.

    E un interviu cu regizoarea unui film documentar la temă, despre care pot să înțeleg că nu e o teoreticiană a fenomenului totalitar, dar care reflectă limitele înțelegerii acestui fenomen de către intelighenția locală.

    În fiecare an aceleași refrene, din care se înțelege că totalitarismul e un efect, un rezultat al unei sume de slăbiciuni omenești, o consecință a unei răutăți istorice. Niște oameni răi au intrat cu nagaica (pușcă rusească) în casele unor oameni buni, i-au urcat în vagoane și i-au deportat.

    Care să fie lecțiile acestor evenimente tragice? Ce învățături să tragem, noi, ca societate? Păi, să fim mai buni, să nu mai fim așa răi, să ne mai uităm la noi în oglindă, să începem de mâine să fim mai generoși, să oferim locul în troleibus pensionarilor, și poate că așa, în felul acesta, nu vom mai repeta greșelile trecutului.

    Care-s multe și grele. Și care constau spre exemplu în rautăți, ticăloșii, lașităti, trădări, violențe, complicități. Lăsați că regimul a fost cum a fost, dar au existat moldoveni care și-au părât vecinii, n-au sărit cu coada săpii la nagaică să-și apere megieșii, vecinii ridicați, ba mai mult decât atât, şi-au mai și furat unii altora hîrburile și măturile sprijinite de ușa casei celui proaspăt deportat.

    În fine, tot soiul de anecdote, dar absolut nimic despre natura ideologică a regimului care a exploatat asemenea tare și slăbiciuni. În acest context, al totalitarismului, banalitatea răului nu e o explicatie satisfăcătoare. E cel mult o explicație conjuncturală, nu una care să-i explice natura.

    Ideea e că totalitarismul nu e o simplă manifestare de slăbiciuni umane, de răutăți istorice. Condiția umană e predispusă prin natura ei la aceste defecte, pe care regimurile politice, puterea în general, cea totalitară cu atât mai mult, dar și simpla noastră aflare în lume nu fac decât să le reflecte și să le instrumentalizeze.

    Relația de cauzalitate e, așadar, alta.

    Totalitarismul nu e rezultanta acestor defecte general umane, care s-au manifestat și se vor manifesta în toate timpurile, înainte și după totalitarism, până la sfârșitul veacului. Slăbiciunile umane nu explică prin ele însele natura, dimensiunea și impactul acțiunii totalitare. Totalitarismul, ca orice alt regim, le exploatează, bineînțeles într-un mod absolut, la o scară excepțională în istorie.

    Totalitarismul e o construcție ideologică, în sens strict, adică intelectuală, de o anumită complexitate, dovadă că nu e accesibilă tot timpul oricui, dar care, în ciuda acestei complexități, reflectă niște trăsături foarte clare, precise, o natură concretă.

    Totalitarismul nu este nici o dictatură oarecare, nu este o oarecare autocrație, nu este un despotat, oricât de crâncen, nu este o monarhie cu un prinț atotstăpânitor care tronează peste suflete.

    Totalitarismul nu este rezultatul unei simple slăbiciuni sau răutăți umane, pe care e destul să le „conștientizăm”, și pe care îl putem astfel evita prin a „învăța să fim mai buni”.

    Totalitarismul este o elaborare ideologică, care nu se contracarează doar printr-o abordare moralistă. Totalitarismul cere a fi înțeles intelectual. Dacă nu-i vom înțelege premisele intelectuale, nu vom înțelege nimic și-l vom trata în continuare anecdotic.

    Ce fel de stat de drept poți construi cu cineva care consideră că URSS a eliberat?

    1

    Cunoașteți și dvs toată propaganda asta în R. Moldova care spune că nu contează că ești pro-roman sau pro-rus, nu contează că a fost ocupație sau eliberare, ce atâtea discuții despre identitate și limba și istorie… Oamini s’ şim.

    Și iaca oaminii eștia, hominizii eștia fără istorie, fără limbă, fără identitate ne vorbesc nouă despre virtuțile identității civice. Adică despre virtuțile identității cetățenesti. Care se presupune a fi o identitate declinată prin drepturi și libertăți publice, supremația legii și patriotism constituțional, „necătînd” la limbă și etnie. Teoretic, n-am niciun reproș.

    Practic, le răspund așa: eu nu vreau să construiesc o identitate civică comună, mai mult decât atât – eu NU POT să construiesc o identitate civică comună, o agora, o cetate, o cetățenie comună cu oameni care consideră ca totalitarismul eliberează, ca sclavia e eliberare, ca în Soiuz „o fost ghini”, că-n ’92 a fost război civil între moldovenii lui Lebedi, că politica de manipulare identitară din perioada sovietică și efectele sale sociale, politice, culturale, lingvistice sunt o expresie națională legitimă.

    Virtuțile civice nu reprezintă niște expresii superficiale, nu înseamnă o sumă nulă de poziții și păreri: eu cred că a fost ocupație, dar altul crede că a fost eliberare, democrația noastră civică moldovenească presupunând tolerarea senina (nu știu dacă și reciprocă) a acestor poziții și păreri. Or pozițiile și „părerile” astea sunt moralmente exclusive.

    Virtuțile civice și democratice la care ne trimit descălecătorii ăștia de nații civice au, trebuie să aibă un conținut: nu e totuna dacă spunem că a fost ocupație sau eliberare, nu e totuna dacă evaluăm negativ sau pozitiv regimul sovietic, nu e totuna dacă în ’92 a fost război moldo-rus sau război civil, nu e totuna din perspectiva unei moșteniri, a unei revendicări, a unei definiri culturale dacă spunem că se numește româna sau moldovenească limba în care au fost expuse – după caz – cele mai prețioase sau cele mai rudimentare expresii intelectuale, politice, literare sau artistice ale acestei comunități. Nu că în română nu pot fi spuse și nu au fost spuse prostii. Ați înțeles.

    Nu e totuna, tocmai grație acestor virtuți civice, democratice și, intuiesc, liberale în sens larg, împărtășite de aceste mari spirite contemporane.

    Pentru că ce fel de stat de drept poți construi cu un concetățean care consideră ca URSS a eliberat? Ce dovadă a faptului că a înțeles ce e libertatea produce acest concetățean, dacă el consideră că totalitarismul eliberează, dar căruia eu, în virtutea reflexelor „civice” și „democratice”, trebuie să-i tolerez „opinia” și sa ma apuc să „consolidez” cu dumnealui „identitatea civică”? Ce fel de economie liberă poți construi cu cineva pentru care nu (mai) contează dacă a fost laie sau bălaie?

    O societate și o piață liberă cer un minim de valori comune, un minim de încredere: cum să nu conteze dacă ți-am dat sau nu ți-am dat, în schimbul unui produs sau al unui serviciu care costă 10 lei, 10 lei sau 7 lei?

    Păi dacă costă 10 lei, nu poți să-mi dai doar 7. Sau nu poți să umfli un preț, din deget, pentru că „nu contează”.

    Atitudinea relativă față de realitate nu e o simplă atitudine ideologică. Ea are consecințe la nivel practic.

    Vreți libertate, dar spuneți că evaluarea trecutului în termeni de ocupație/eliberare e relativă? Păi ce-a înțeles din libertate, și cum o poate construi, cum poate participa la o societate liberă cineva care socoate că totalitarismul l-a eliberat?

    Chestiunea asta de fond ar trebui, ar fi trebuit să reprezinte preocuparea „societății civile” și a jurnaliștilor „liberi” timp de 25 de ani. Nu cultivarea relativismului moral pe teme fundamentale.

    Uriașa confruntare discretă de la Marea Neagră

    0

    Pe lângă exporturile masive de gaze și petrol cu care Rusia ține parte din Europa captivă, dar cu care își asigură și veniturile care îi permit să supraviețuiască, Kremlinul a insistat în ultimii ani ca și în domeniul producției de cereale să reușească performanța de a obține producții care să îi aducă atât venituri consistente dar și posibilitatea de a interveni, atât cât e posibil, în piață internațională de produse alimentare de bază. Rusia ultimilor ani a fost într-un marș constant de creștere a producției de cereale, urcând către primele locuri la exporturi până când a ajuns să dețină chiar primul loc în topul mondial al exportatorilor de cereale intre anii 2016-2018.

    Pentru asta Kremlinul a luat măsuri serioase, ca taxarea zero a exportatorilor începând din 2016, măsură menținută până în 2021 printr-un decret publicat zilele trecute. La ultima ediție a emisiunii Linia Directă, la care Putin răspunde în direct la întrebările rușilor, acesta a spus că ținta pentru anii următori este dublarea exporturilor de cereale, ceea ce ar aduce bugetului Rusiei 45 miliarde dolari pe an la momentul atingerii acestui obiectiv. Numai că obiectivele rușilor sunt una, realitatea e alta. Anul acesta Ucraina ocupă primul loc în lume în clasamentul mondial al țărilor exportatoare de cereale, chiar în condițiile în care țara are o situație fantastic de complicată de războiul hibrid dus de Rusia împotriva sa, cu Crimeea ocupată de ruși, de unde ii sunt luate anual peste un milion de tone de cereale. Ucraina a depășit toate așteptările și va exporta 50 milioane tone de cereale, față de Rusia, care se estimează că va exporta 46-48 milioane tone.
    https://www.themoscowtimes.com/2019/07/02/ukraine-takes-worlds-largest-grain-exporter-title-from-russia-a66250

    Un alt exportator mondial de top este, pe lângă Ucraina, și țara noastră, iar în clasamentul primilor exportatori de cereale ocupă locuri bune și Polonia, Bulgaria și Ungaria, ceea ce face din estul Europei și în special zona Marii Negre o regiune extraordinar de importantă pentru producția și exportul de cereale la nivel mondial.
    În 2018, topul mondial la exportul de porumb a fost condus de Statele Unite, România a ocupat locul 6, înaintea Rusiei care a fost pe locul 7, Ungaria locul 8, Bulgaria 12 și Polonia a fost pe locul 14. La exportul de grâu țara noastră a ocupat locul 8 iar Rusia a fost primul loc mondial, Bulgaria Ungaria și Polonia ocupând locurile 11, 12 și 13.
    http://www.worldstopexports.com/corn-exports-country/

    In momentul de față se dă o luptă grea între exportatori, pentru piețe, Rusia începând anul trecut să exporte grâu și în Algeria, care este cel mai mare importator din Nordul Africii pentru grâul din Uniunea Europeană, dând frisoane Franței care era tradițional cel mai mare exportator de grâu pentru Algeria. Iar ceea ce complică foarte mult lucrurile pentru producătorii francezi, cel puțin în Algeria, este prețul mai mic decât cel al francezilor cu care rușii își exportă grâul.
    https://www.bloomberg.com/news/articles/2018-10-01/europe-has-most-to-lose-from-russia-s-expanding-wheat-empire

    Dacă Algeria este cel mai mare importator de grâu european, Egiptul este cel mai mare importator mondial de grâu, iar aici este prezentă numai România din toată Uniunea Europeană, 19% din totalul achiziționat de Cairo fiind grâu românesc. Anul trecut Egiptul a preferat la un moment dat să cumpere grâu din România și Ucraina, 120.000 tone la o singură licitație, în dauna grâului rusesc, ceea ce a fost o mare victorie pentru țară noastră și pentru Ucraina, împotriva Rusiei.
    https://agrobiznes.md/egiptul-cumpara-o-cantitate-mare-de-grau-din-ucraina-si-romania-in-defavoarea-celui-rusesc.html

    Producțiile masive de cereale din Ucraina și România, alături de cele din Polonia și Bulgaria, sunt un mijloc extraordinar de creare a unei zone de performanță economică foarte importantă geopolitic, care are va avea un cuvânt din ce în ce mai greu de spus în limitarea mișcărilor Rusiei, etern agresoare în estul Europei.

    ACP

    PUBLICATE RECENT

    JURNAL