Secta Gretei. Best VIDEOs from #ExtinctionRebellion

2

Eroul „Solidarității luptătoare”, Kornel Morawiecki (1941-2019)

2
kornel morawiecki

A murit Kornel Morawiecki, fondatorul „Solidarității luptătoare” (Solidarnosc Walczaca), un personaj fabulos al rezistenței anti-comuniste din Polonia, tatăl actualului premier al PiS.

Să fi fost prin ’88 sau chiar ’89. Era înainte de negocierile de la Masa Rotundă, deci cel târziu februarie 1989. Ascultam cu înfrigurare Europa liberă. Eram foarte atent la tot ce se petrecea în Polonia. Mă marcase profund uciderea părintelui Jerzy Popieluszko. Vestea dispariției, căutarea, apoi anunțul tragediei – găsirea trupului preotului ce fusese răpit le-am trăit și eu, ca adolescent, la Europa liberă.

La sfârșitul lui 1988 începuseră tatonări între Solidaritatea și regimul Jaruzelski privind organizarea Mesei Rotunde. Atunci, în iarna lui ’88/’89 m-au frapat informațiile de la Europa liberă privind o formațiune poloneză care se ponunța contra negocierilor. Cerea de-a dreptul desființarea Tratatului de la Varșovia, a URSS, sistem politic liber, resetat, în care comuniștii să nu aibă niciun avantaj. Discuția în vederea organizării Mesei Rotunde era despre un power sharing, comuniștii păreau dispuși să cedeze doar o parte din putere. În acest context se vorbea la Europa Liberă despre formațiunea respectivă, care refuza categoric asta. Pe mine m-au neliniștit. Dacă se dau peste cap „negocierile”, îmi ziceam? Atunci mi se părea imposibil de obținut ce voiau polacii „disidenți” ai Solidarității care nu erau de acord cu poziția lui Walesa. Atât eram, pe atunci, de mărginiți de lipsa de speranță, de orizont, chiar și cei bine-infomați, care ascultam Europa liberă, încât consideram de nerealizat ce voia acea formațiune aparte a Solidarității.

Aveam să înțeleg mai târziu că era vorba de „Solidaritatea luptătoare” și de Kornel Morawiecki, fondatorul acestei formațiuni. Morawiecki denunța negocierile tip power-sharing („Masa Rotundă”) cu comuniștii. Nu se mulțumea cu concesii făcute de comuniști, ci doar cu înfrâgerea sistemului.

Timp de șase ani, între 1981 (impunerea Legii marțiale)-1987 (anul arestării), fusese în fruntea listei „the most wanted” a dictatorului Jaruzelski și a ministrului de interne, generalul Kiszczak (care a condus delegția guvernului la Masa Rotundă). Schimbase în această perioadă 40 de domicilii. „Solidaritatea luptătoare”, care număra câteva mii de membri în deplină clandestinitate, ajunsese să intercepteze comunicațiile serviciilor secrete și chiar să le infiltreze. Morawiecki gândise o rețea de luptă anticomunistă în mai multe state din Estul Europei (Cehia, Ungaria) și URSS  (țările baltice, Belarus și Ucraina), voia desființarea URSS, a Tratatului de la Varșovia și reunificarea Germaniei.

Kornel Morawieki, abia ieșit din pușcărie, primit de Papa Ioan Paul II în mai 1988.

A fost prins în noiembrie 1987 în Wroclaw și dus cu elicopterul securității la Varșovia și închis la închisoarea Rakowiecka. Biserica Catolică a negociat plecarea lui la Roma pentru un tratament medical. În 30 aprilie 1988, comuniștii i-au permis să-și vadă soția și copiii 15 minute și să plece câteva zile la Roma pentru tratament, unde a fost primit de Papa Ioan Paul II. La reîntoarcerea în Polonia, în 4 mai 1988, a fost ridicat de pe aeroport, reținut câteva ore și expulzat. Institutul Memoriei Naționale a dat publicității astăzi filmarea realizată de Securitatea poloneză cu reținerea lui Morawiecki pe aeroport și expulzarea.

După câteva luni, Kornel Morawiecki s-a reîntors în Polonia comunistă sub identitate falsă.

Actualul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, este fiul fondatorului „Solidarității luptătoare”. Mateusz Morawiecki avea 20 de ani în 1989 și fusese arestat deja in repetate rânduri și bătut, securiștii sperând că vor reuși astfel să-l facă pe tată-său să iasă din ascunzătoare.

Kornel Morawiecki - Rakowiecka
În celula închisoarii Rakowiecka din Varșovia.

De la sfârșitul anilor ’80 și până ieri, Morawiecki a fost vârful de lance al acelei părți a rezistenței anticomuniste care considera negocierile cu regimul Jaruzelski – oficializate prin „Masa Rotundă” – un compromis grav care avea să marcheze viața Poloniei după ’89: absența lustrației, nepedepsirea criminalilor din partid și serviciile secrete subordonate KGB și GRU, prelungirea puterii comuniste în justiție, servicii și economie. Privind înapoi, a avut sau nu dreptate Kornel Morawiecki?

Sigla „Solidarității luptătoare”

Pagina dedicată „Solidarității luptătoare” de către Institutul Memoriei Naționale din Polonia.
Fighting Solidarity https://sw.ipn.gov.pl/ws/history/5515,Fighting-Solidarity.html 

https://en.wikipedia.org/wiki/Fighting_Solidarity

Las aici și un link pe Wikipedia cu informații despre Kornel Morawiecki https://en.wikipedia.org/wiki/Kornel_Morawiecki cu speranța diminuării neroziilor care fac paralelă între Dragnea, Dăncilă, PSD etc. cu conservatorii aflați acum la putere în Polonia.

New York Times și alți apologeți ai comunismului din Occident este firesc să aibă adversitate viscerală față de PiS, de conservatorii din Polonia. Prin intransigența lor anticomunistă au stricat jocurile celor care voiau un comunism cu față umană. Dar noi, ca est-europeni, nu am fi fost liberi acum dacă nu ar fi existat oameni precum Kornel Morawiecki, Antoni Macierewicz (fostul ministru al Apărării), Jarosław Kaczyński. Ori Lech Kaczyński, Anna Walentynowicz care au murit la Smolensk. Să le purtăm recunoștință, nu să nu facem paralele idioate.

Capitalismul, demonul de serviciu. Acum şi pentru fanii Gretei.

2

Milioane de oameni au ieșit vineri pe străzi să ceară „măsuri pentru salvarea plantei”. Deși soluțiile nu sunt prea clare, se vrea mai vehement ca niciodată un nou model economic, devenind tot mai populară ideea că societatea de consum occidentală și implicit sistemul capitalist vestic sunt la originea dezastrului planetar.

La Madrid, coloana de mii de oameni, formată în principal din tineri, studenți, a avut în frunte un banner pe care scria „Capitalismul omoară planeta” (vezi video, sunetul nu e ușor de suportat).

În alte părți ale Spaniei, mesajul a fost mai voalat:„Schimbați sistemul, nu planeta”. În America de Nord, au fost bannere cu Chevron în flăcări. Iar afișele din Germania au arătat ce mare inamic este industria cărbunelui, deși, alternativa viabilă și nepoluantă la momentul acesta, energia nucleară, este la fel de indezirabilă pentru ecologistul neînduplecat.

Vocile care sunt preocupate de mediu și care să le spună acestor oameni că sunt în plin haloimăs, că societatea prosperă capitalistă occidentală este soluția nu cauza problemei se aud greu în frenezia partizanilor Gretei Thunberg. Și probabil se vor auzi și mai puțin peste o săptămână când fata va primi Nobelul. Iar faptul că fiind copilă atrage atâta oprobriu nu face decât să ajute cauzei pe care o susține căci ideile victmei perfecte sunt adesea îmbrățișate fără prea multă implicare cerebrală.

Dincolo de cei care caută să se folosească de ea, o vină o au numeroșii indivizi din tot felul de parlamente și organisme internaționale, care deși nu cred în mesajele uneori isterice și cel mai adesea rupte de realitate ale fetei, asistă placizi la ele. Săptămâna aceasta, la ONU, când junioara i-a strigat opărită asistenței că nu e la școală din cauza celor ca ei, nu s-a găsit nimeni să-i potolească avântul cvasiimpertinent, cu duhul blândeții, eventual s-o ia pe codană de o aripă, și s-o ușchească de pe scenă, aducându-i aminte că este o adunare a oamenilor mari în fața căreia nu are nicio autoritate epistemică cu cele 9-10 clase ale ei și îndemnând-o să meargă la școală, să citească, să călătorească pentru a descoperi, să iubească, adică să-și trăiască adolescența pe care nu i-a furat-o nimeni, așa cum i-au băgat în cap neisprăviții din jur. Consecința unei așa indolențe este că astăzi, sistemul capitalist occidental este tot mai des pus la zid. Asta deși Vestul este avanpostul măsurilor ecologice. Deși, – un exemplu la îndemână – după cum se poate vedea și pe harta alăturată, 95% din plasticul adus de râuri în oceane (titlul imaginii este inexact, nu e vorba despre 95% din tot plasticul din oceane) provine din râuri din Africa și Asia.

Chestiunea poluării nu este de luat în derâdere și sunt cel puțin superficiale certitudinile că nu e mare scofală acumularea de deșeuri nereciclabile, de noxe sau că nu e nimic de făcut. Dar soluții pentru a trăi în cea mai curată dintre lumile posibile nu sunt strigătul gregar împotriva capitalismului și nici boicotarea școlii, ci studiul științific riguros și prosperitatea.

Ce-au reuşit oamenii ăştia în 30 de ani? Subvenționarea eșecului în R. Moldova

2

Dacă Republica Moldova ar fi o piaţă cu adevărat liberă, de idei, de orice vreţi voi, nu doar de partea noastră, dar şi de partea „partenerilor externi”, absolut toţi cei care lucrează în proiecte finanţate din afară ar trebui daţi afară pentru faptul de a nu livra ceea ce e teoretic de livrat în acest Est de Europă.

Nu spun că n-am avansat, că suntem la nivelul anilor ’90. Dar nici în afară de spoiala unui mimetism care o să se întoarcă tot împotriva noastră nu observ altceva. Vorbesc de R. Moldova. Sute de mii de oameni pleacă în continuare din acest stat, care, tehnic, e pe butuci şi unde guvernările îşi fac titluri de glorie dintr-un viciu moral: asistenţialismul macrofinanciar extern. Cum să nu se întoarcă împotriva ta confortul de a nu munci, de a nu te inventa, de a nu produce? De a trăi din „asistenţă financiară externă” ca semn al neputinţei şi păcatului.

Revenind la „investiţiile partenerilor externi” de toate felurile. Acelea nu sunt investiţii reale, decît într-o altă logică: ideologică.

Spre exemplu. Pentru ce stă Fundaţia Soros în R. Moldova de mai bine de 25 de ani? Avem stat de drept? E mai multă prosperitate în Moldova? Mai puţină influenţă rusă? Mai mulţi cetăţeni lucizi care nu se lasă vrăjiţi de propagandă? E mai multă înţelegere în sînul poporului despre ceea ce înseamnă libertatea individuală, politică, economică, de conştiinţă?

Sau peste ignoranţa noastră în materie s-a aşternut pojghiţa drepturilor inflaţioniste şi misecuvenismului? Libertatea politică o înţelegem ca pe o responsabilitate, ca pe o luciditate ce trebuie hrănită prin educaţie şi spirit, sau o desfăşurare de „tehnologii”, sondaje şi „consultanţă de imagine”? Climaxul libertăţii economice e atunci cînd se apucă guvernul să ia „măsuri” de „stimulare a economiei”? Despre asta e vorba? Libertatea de conştiinţă e un anticlericalism mascat?

E mai multă „libertate” în sensul ăsta în Moldova? O fi. Dar de sensul adevărat suntem departe. Şi atunci pentru ce stau „partenerii” ăştia în Moldova?

Pentru o investiţie ideologică şi de putere. Iar asta nu o face o investiţie reală, ci o subvenţionare. În cazul R. Moldova – a eşecului.

E ferită astăzi R. Moldova de influenţa şi ameninţarea rusă?

Nu. Şi atunci dacă am urmări logica pieţei, care nu e ideală, dar unica reală, de ce n-a zburat nimeni pînă acum din funcţii de la director la jurnaliştii de la Europa Liberă spre exemplu?

Pentru că dacă realitatea moldovenească livrează zilnic dovezi că oamenii ăştia au eşuat, că nu au fost eficienţi în a cultiva cultura libertăţii şi roadele sale în R. Moldova, că şi-au ratat misiunea, job-ul, de ce nu sunt daţi afară?

De ce stau aceiaşi oameni de 25 de ani? De ce este subvenţionat eşecul?

Ce-au reuşit oamenii ăştia în 30 de ani? Uitaţi-vă la moldoveni. La cei mai articulaţi dintre ei. Care-i paradigma zilei? Ce-au reuşit aceste canale de comunicare să comunice, şi, în consecinţă, să înrădăcineze ca reflex, ca clişeu în mintea omului de rînd?

„Hai s trăim ghini şî cu ruşîi şî cu Europa. Ruşîi ne-or da gaz da europenii ne-or da parale.”

Atît. Asta-i filosofia politică în spaţiul public la ora actuală as we speak. Atîta au putut inventa. Asta-i teza vehiculată de Europa Liberă şi de către restul mass-media şi a actorilor publici, gen ONG-uri, subvenţionaţi din Occident!

Asta-i starea minţii pe care au produs-o şi reprodus-o!

Dar în ce sens? De pe ce poziţii să se-mpace Moldova „ghini” cu „tăţ”, ca să nu mai „agităm spiritele geopolitice” în zonă, vorba Maiei Sandu pentru ITAR-TASS?

De pe poziţia unei superputeri ca SUA, care nu pot să nu stea la masă şi cu China, şi cu Rusia, şi cu Coreea de Nord, dacă trebuie, şi în anumite condiţii?

Nu. Moldovenii să „beneficieze” din toate părţile pentru că li se cuvine. Toată lumea ne este datoare. Noi nu trebuie să depunem niciun efort, nu trebuie să formulăm nicio idee despre sine şi realitatea noastră. Orice am formula despre noi şi această realitate va fi diviziv. Va fi o alegere. Deci nu trebuie să o întreprindem.

O hiperprudenţă ticăloasă, o laşitate ordinară întreţin de ani de zile refrenul inhibant: „să nu exploatăm chestiunile geopolitice”, în iluzia că astfel evităm să fim obiectul tranzacţiilor geopolitice, „sclavii intereselor geopolitice în regiune”.

Şi repetăm mantra asta idioată, neobservînd că SUNTEM OBIECT DE TRANZACŢIE tocmai atunci cînd nu ştim sau nu vrem să alegem! Abia atunci cînd nu ne exersăm această libertate, această inevitabilă ALEGERE, devenim sclavi. Sclavii propriilor iluzii: că putem împăca două paradigme („şi cu Estul şi cu Vestul”).

R.Moldova spune, prin gura unor caraghioşi ajunşi prim-miniştri şi miniştri de externe, că „nu mai vrea să fie obiect al tranzacţiilor internaţionale”, dar abia dacă îşi mai exersează PROPRIA SUVERANITATE de a alege ireversibil calea civilizaţiei occidentale şi a spune adio cochetăriei (putin spus!) păguboase cu Rusia!

Paradox.

Politica externă e o bîlbă ruşinoasă. Şi asta se explică prin faptul că liderii acestei republici sunt tributarii unor reflexe ideologice externe. Ei nu se reprezintă nici pe sine înşişi, cu atît mai puţin R. Moldova. Ce vedeţi e un spectacol de umbre care arată ce vor alţi actori să vadă în R.Moldova. Este ceea ce proiectează ei.

Iar eu personal sunt sătulă de condiţia asta de cobai. Înţeleg să-ţi înţelegi limitele şi să-ţi spui că numai pînă aici şi numai aşa poţi să joci, în anumite condiţii pe care ţi le impune realitatea. Dar nu poţi să te destructurezi pînă în punctul în care să-ţi refuzi ţie însuţi libertatea de a alege. Să faci din asta un mod de viaţă, o raţiune de a fi. Să stai încremenit în faţa comandamentelor externe.

Sau chiar şi dacă ajungi la concluzia că eşti prea mic să faci alegeri, cedează-ţi suveranitatea unui corp vecin mai mare care să ia deciziile strategice pentru tine. Dar şi asta e o alegere.

Comunsimul n-a eliberat pe nimeni: un adevăr care „divizează societatea” la Chişinău

4

Din nou vine 23-24 august, ziua „eliberării Moldovei de sub ocupaţia româno-faşîstă”.

Lucru care tulbură nespus spiritele în R. Moldova.

„- Voi, ruşii, aţi ocupat Moldova şi acum topăiţi pe morminte, celebrînd victorii şi „eliberări”!
– Da, dar voi, românii, v-aţi aliat cu naziştii şi v-aţi năpustit asupra Moldovei, participînd la genocid în Transnistria!”

Ca să facem faţă acestor zile, trebuie să ne înarmăm cu argumente, bun simţ, un strop de renunţare la sine, care nu e decît o altă formă a curajului: nu sunt infailibil, dar s-ar putea să fiu mai bun decît tine măcar şi pentru că gîndesc contre moi-meme.

Asta-i prima lecţie pe care trebuie s-o învăţăm în Basarabia: penser contre soi-meme. Nu pentru a ceda din poziţie, ci din contra, pentru a o întări.

Fraţilor, nemţii au exterminat milioane de oameni în lagăre, au instigat şi participat la un război nemilos care a lăsat în urmă alte milioane de jerfte. „The Blood Lands” – tărîmuri însîngerate a numit Timothy Snyder aceste teritorii răvăşite de războiul „fratricid” între totalitarisme. Basarabia e unul dintre aceste spaţii.

Aşa că nu putem trata perioada 1941-1944, cea a revenirii Basarabiei în componenţa României, nici binar, nici anecdotic (că în Basarabia şi la Odessa nemţii şi românii împărţeau ciucalate).

Să fim serioşi. Circumstanţe şi circumstanţe care nu schimbă natura regimurilor. De aceea nu putem să realizăm scări valorice de genul „nemţii au fost mai buni decît ruşii” samd, tot aşa cum nici reciproca nu e valabilă.

Ambele regimuri au fost odioase, e adevărat poate în grade diferite pentru oameni diferiţi, pentru grupuri de oameni diferite. Şi dacă vrem să nu ni se refuze nouă dreptul la pomenire, ca grup de oameni ce ne socotim, pe bună dreptate, păgubiţi de ocupaţia şi represiunea sovietică, trebuie şi noi să recunoaştem acelaşi drept altor grupuri de oameni păgubite în marşul Armatei române.

Trebuie să mai înţelegem, în acest efort de a gîndi contre soi-meme, că, oricît de legitimă ar fi fost recuperarea Basarabiei în 1941, şi, în acelaşi timp, de constrîngătoare nu ar fi fost realitatea şi natura alianţelor la acel moment, participarea la genocidul antisemit al regimului antonescian de atunci a compromis actul şi efortul de recuperare.

Eliberarea Basarabiei a eşuat, nu doar pentru că n-a durat în timp, ci pentru că a fost compromisă prin crimă.

Şi această compromitere a marcat şi a tulburat într-un mod anume actualele relaţii dintre România şi ceea ce este astăzi R. Moldova.

Înseamnă asta că Basarabia, R. Moldova în forma sa actuală, a pierdut orice şansă, orice pretext, orice argument moral pentru unirea cu România? Înseamnă asta că România a pierdut orice pretext, premisă sau argument moral de a recupera acest teritoriu, cîndva, cumva?

Nu!

La fel cum poporul german a avut tot dreptul să răstoarne Zidul Berlinului, în ciuda faptului că la sînul său, cu 50 de ani mai devreme, crescuse un regim criminal şi belicos.

Dar tocmai recunoaşterea acestei istorii tulburătoare ne oferă, dacă vreţi, superioritate morală asupra celor care insistă că ne-au „eliberat”. Noi am recunoscut că am dat-o-n bară. Noi, românii, am condamnat Holocaustul. Iar această recunoaştere nu ne lipseşte de argumente, nu ne lasă descoperiţi: din contra – arată că suntem, politic, mai pregătiţi decît ei să ne asumăm un act democratic. Sau un proiect de libertate.

Aş vrea să pot spune că orice proiect românesc pentru Moldova nu se va confrunta cu acel trecut. Dar nu e aşa. Va trebui să fim convingători prin a fi civilizaţi.

Aşa că reluăm: Comunismul totalitar a ocupat Basarabia în 1940.

Tentativa românească dintre 1941-1944 de a elibera acest teritoriu, în condiţiile constrîngătoare pe care le ştim, a fost compromisă prin genocid şi întreruptă de revenirea ocupaţiei sovietice, de data asta inclusiv la Bucureşti.

Ne lipseste asta de argumentul pentru o Moldovă românească? Da, numai dacă nu înţelegem ce s-a întîmplat.

E acesta un exerciţiu de relativizare şi genoflexiuni în faţa „eliberatorilor”?

Absolut deloc!

E un exerciţiu între noi, oamenii civilizaţi din R. Moldova. Talibanii care „serbează eliberarea” nu participă la acest exerciţiu. Ei trebuie desfiinţaţi printr-un adevăr simplu şi clar: totalitarismul nu eliberează.

Apoi putem vorbi de Moldova, de Romania, de ce mai dorim noi. Dar asta este premisa dialogului: totalitarismul nu eliberează. Noi nu cerem „moratorii ideologice”, cum face prim-ministra.

„Maia Sandu este de acord cu propunerea lui Igor Dodon privind instituirea moratoriului pe subiecte ce țin de geopolitică și ideologie. Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii „Moldova în direct” la postul public de televiziune.

„Moldova a repornit pe calea integrării europene. Dacă Igor Dodon a propus scoaterea din instituții a subiectelor care ne dezbină, atunci suntem de acord”, a spus Maia Sandu.

Noi nu vrem să ţinem gunoiul sub preş, doar pentru a „nu dezbina societatea”. Noi suntem în plina abordare ideologica: totalitarismul nu eliberează. Dar în afara acestei premise, noi nu avem ce discuta. Cu riscul de a diviza societatea în smintiţi, mişei şi oameni civilizaţi.

 „Nu contează ce haină a purtat călăul. Eliminarea fizică și distrugerea psihică a oamenilor nu poate fi întreptățită în niciun fel. Haideți să nu mai discutăm despre moartea a milioane de oameni din perspectivă ideologică”, a fost îndemnul premierului Maia Sandu.”

Predica Arhiepiscopului Jędraszewski la comemorarea Insurecției Varșoviei a scos din minți stânga sexomarxistă

4

Predica Arhiepiscopului Marek Jędraszewski, Mitropolitul Cracoviei, de la 1 august 2019, cu ocazia comemorării a 75 de ani de la izbucnirea Insurecției Varșoviei, a scos din minți stânga sexomarxistă. De fapt, predica era despre Insurecție, despre pomenirea eroilor, despre spiritul acelor zile. Dar, venind vorba de prețul libertății și de obligațiile ce decurg din jertfa celor care au apărat-o atunci – împotriva „morții negre”, adică nazismului, dar și împotriva „ciumei roșii”, adică bolșevismului – Arhiepiscopul nu s-a sfiit să menționeze, spre finalul predicii, amenințarea actuală la adresa libertății, ce vine din partea „ciumei în culorile curcubeului”, ideologia neomarxistă. Și datoria de a-i opune rezistență. 

Insurecția Varșoviei a fost cea mai importantă operațiune de rezistență militară în Europa ocupată de Germania Nazistă. Conducătorii Statului Subteran polonez au încercat, prin această acțiune, să elibereze capitala țării de ocupanții germani, înainte de intrarea Armatei Roșii, care se apropiase de Varșovia. Din cauza disporoporției dintre forțele poloneze și cele germane, precum și din cauza lipsei oricărui ajutor, Insurecția a fost înfrântă. Ea a durat 63 de zile, de la 1 august la 2 octombrie 1944. 18.000 de insurgenți și 200.000 de civili și-au pierdut viața. Varșovia a fost complet distrusă de germani, în timp ce rușii așteptau de partea cealaltă a Vistulei. Populația civilă rămasă în viață a fost forțată de trupele germane să părăsească orașul îndreptându-se în marș către lagărul de la Pruszków și apoi către alte lagăre de concentrare germane.

Un video realizat de Fundacja Narodowa care prezintă pe scurt contextul și desfășurarea Insurecției:

Predica, a cărei traducere o veți putea citi mai jos, a avut loc în contextul în care, în ultimele luni, s-au întețit extrem de mult atacurile împotriva Bisericii Catolice Poloneze și provocările legate de tema „LGBT”.

Practic, opoziția politică față de guvernul conservator din Polonia – de la extrema stângă, postcomuniști cu cefe groase, până la liberalii lui Tusk – nu pare să mai aibă de propus nimic altceva în afară de educație sexuală obligatorie, radicală, începută din grădiniță, cf. standardelor Organizației Mondiale a Sănătății, gay marriage, adopția de copii de către cuplurile homosexuale și marginalizarea Bisericii din viața publică. 

Acest zel pro-LGBT se manifestă și în mass media sprijinitoare a opoziției. Să luăm, de exemplu, Gazeta Wyborcza, organul condus de binecunoscutul Adam Michnik – acest adevărat guru al „dreptei” românești. De la o vreme, Gazeta pare să fi dezvoltat o obsesie legată de tematica LGBT. Sunt zile în care pe pagina sa de internet poți găsi și douăzeci de articole în acest sens și nici măcar unul care să mai vorbească și despre altceva. În ziua de 17 august, de exemplu, pe pagina GW puteai găsi o pledoarie în favoarea homosexualității și adopției de copii de către cuplurile homosexuale, folosind ca argument… doi pinguini-băieți de la grădina zoologică din Berlin, care au găsit un ou fără părinți și acum îl clocesc împreună!

Interesant de notat că Sputnik, trâmbița oficială a Kremlinului, în varianta ei în limba polonă susține pe față „cauza LGBT” – deși nouă, în România, bărboșii de pe lista lui Dughin ne dau asigurări că Putin e pravoslavnic și numai el ne poate salva de decadența occidentală.

Activiștii și oengiștii LGBT nu mai prididesc cu paradele gay în Polonia; nu sunt mulți, dar se tot plimbă din oraș în oraș, încercând să ajungă mai ales în zonele cele mai conservatoare, sperând că vor reuși să provoace vreo reacție violentă, ca să se victimizeze.

Recent, la Bialystok a ieșit într-adevăr cu îmbrânceală, dar îmbrânceala s-ar putea să nu fi fost totuși chiar atât de spontană: defilarea LGBT a fost atacată de „naționaliști” – o specie despre care am mai scris pe ILDnu e nici ea prea relevantă în Polonia, nu i-a reușit până acum trecerea pragului de intrare în parlament, dar e zgomotoasă și este legată prin multe multe fire cu… Rusia.

Małgorzata Gosiewska, vicemareșal al Seimului, a apreciat că manifestațiile LGBT, precum și reacțiile pe care le provoacă, sunt „în multe locuri rezultatul activității serviciilor rusești”.

Dacă e să tragem linie, ar veni așa: nici una dintre „victimele” LGBT în urma incidentelor de la Białystok nu a ajuns la spital. Dar, în contrast cu bilanțul îmbrâncelii de la Białystok, în ultima vreme s-au întețit atacurile violente împotriva preoților, precum și actele de profanare de biserici și batjocură de simboluri sfinte.

Agresivitatea cu care stânga atacă Biserica Poloneză, verbal și fizic, amintește de dușmănia bolșevică din trecutul care nu a trecut de tot, față de credință și de tot ceea ce e sfânt.

De aceea, publicistul Wojciech Reszczyński scrie în revista wSieci:

Cuvintele Arhiepiscopului Jędraszewski au sosit la timp. A diagnosticat corect pericolul.

„Ciuma în curcubeu” a început să ia în stăpânire Polonia cu o nemaipomenită viteză și dinamică. În fiecare săptămână prin orașele guvernate de primari favorabili „curcubeului” trec marșuri primitive și ordinare ale dușmanilor Bisericii, culturii poloneze, tradițiilor și moravurilor. Sloganul sub care se grupează și care slujește drept pretext pentru manifestație este egalitatea. Chipurile, lipsește egalitatea, de aceea avangarda sexuală contemporană – urmașii proletarilor bolșevici – se simte nedreptățită și are de gând să lupte pentru acea egalitate. Pentru că, se știe, fără luptă nu este revoluție. Ies pe stradă cohorte de oameni ca aceia de acum o sută de ani, reparatorii lumii, dorind să existe pe scena politică având sprijinul activ al vechiului comunism și al stângii europene contemporane.

Se pare că există și acum forțe pe lumea asta care sunt gata să investească mult pentru a frânge rezistența polonezilor la „progres”.

Dar, dacă ne întrebați pe noi, tindem să-i dăm dreptate popularului blogger Piotr Wielgucki:

„Din nou, Kaczyński este cu un kilometru înaintea opoziției, și încă în pas de plimbare. Dar foarte curând va începe campania pe bune, iar atunci distanța se va mări cu hectare. Mucoșii se distrează alergând pe străzi în chiloți în culorile curcubeului, sau chiar fără chiloți, oamenii politici serioși fac politică serioasă. Niciodată nu am fost atât de liniștit în privința rezultatului alegerilor ca aici și acum.” 

Mulți polonezi consideră că poporului lor îi revine misiunea să oprească această nouă ofensivă globală împotriva Civilizației, așa cum, la 15 august 1920, au respins, cu ajutorul Maicii Domnului, atacul bolșevicilor asupra Poloniei și asupra Europei („Minunea de pe Vistula”). Este semnificativ că o întrebare în acest sens a fost pusă de portalul conservator wPolityce ca sondaj în rândul cititorilor săi.

Aceasta este atmosfera în care și-a rostit predica Arhiepiscopul Marek Jędraszewski, Mitropolitul Cracoviei, la 1 august, iar ecourile ei nu au încetat până în clipa de față.

Stângiștii îl înjură, îl fac „diavol întrupat”, îl acuză că „instigă la omor”. Deunăzi, la Poznań, în cadrul unui show „Mr. Gay”, un drag queen a tăiat, simbolic, gâtul unei păpuși cu imaginea arhiepiscopului

Dar au apărut și continuă să apară nenumărate manifestări de solidarizare, de sprijin și de recunoștință adresate Mitropolitului Cracoviei, din partea colegilor din episcopatul polonez, din partea autorităților Statului, din partea multor cetățeni – care semnează scrisori și organizează mitinguri de susținere. Episcopi catolici din alte țări – Cehia, Slovacia, Ungaria, i-au trimis și ei mesaje călduroase arătându-și aprecierea pentru curajul ierarhului polonez.

„Ca oameni de știință, privim critic presupusa natură științifică a studiilor de gen – printre altele datorită amestecului de concepte magice (voluntarism magic, reinterpretare magică a teoriei lingvistice a actelor vorbirii) și a lipsei compatibilității acestora cu diferitele științe despre om (inclusiv biologia și antropologia fizică în sens strict). Constatăm că în sfera publică funcționează fără îndoială platforma ideologică a „mișcării LGBTQ”. Este o ideologie atât datorită pedigree-ului său (sincretism cultural modern, concepte de la Marx și Engels, neo-marxism), cât și datorită scopului său (o transformare juridică și politică profundă, revoluționară). Este o ideologie a emancipării, orientată spre crearea de conflicte în societate; ideologie care își are, de asemenea, puternicii săi beneficiari economici  declarați.”

(Fragment dintr-o scrisoare de susținere – care a înregistrat până acum peste 15 mii de semnatari)

Cei care îl cunosc personal pe Mitropolitul Cracoviei sunt convinși că acesta nu-și va schimba atitudinea, deci presiunile asupra lui nu numai că nu par să aibă rost, dar reușesc să-i mobilizeze cercuri tot mai largi de susținători. În ultimele două săptămâni ierarhul a mai ținut câteva predici, în care a repetat și a extins cele spuse la 1 august.

Teama pe care acesta o inspiră în rândul stângiștilor este justificată. Nu degeaba Gazeta Wyborcza se lamenta în 2017, echipei lui Adam Michnik nevenindu-i să creadă că un papă atât de progresist precum Francisc a putut să-l numească la Cracovia tocmai pe Marek Jędraszewski!

Arhiepiscopul este un redutabil polemist, un distins intelectual, profesor de filosofie, dar și un om de profundă spiritualitate și de mare curaj personal. Rețineți acest nume. Probabil veți mai auzi de el. 

Iată textul predicii care a aprins atâtea reacții:

Sub conducerea lui Moise, Dumnezeu a scos pe poporul lui Israel din pământul păgân al Egiptului – din casa robiei, pentru a-l aduce în Țara Făgăduinței – în casa libertății. La un moment dat, această cale a fost întreruptă. Dumnezeu a poruncit să I se construiască un Cort al Întâlnirii. Ca să fie în mijlocul poporului lui Israel ca un semn deosebit al prezenței lui Dumnezeu. Ca sub coperișul Cortului să se afle Chivotul, iar în acesta, Legământul, adică cele două table de piatră, cuprinzând Legea lui Dumnezeu, rezumată în Zece Porunci. Încă un mesaj foarte însemnat din pasajul din Cartea Ieșirii, pe care tocmai l-am citit: Dumnezeu era Cel care hotăra ritmul mersului către Țara Făgăduită. Numai când norul se ridica deasupra Cortului Întâlnirii, israeliții își înfășurau corturile lor și luau drumul către casa libertății. Dumnezeu este în mijlocul poporului său. Dumnezeu hotărăște ritmul îndreptării spre țelul pe care El îl statornicește. Dumnezeu este viața poporului Său.

Dragi frați și surori! Înainte de a intra în Bazilica Mariacka (Sf. Maria, NT) din Cracovia, în liniștea impresionantă, umplută de geamătul sirenelor, ne-am oprit în fața ei timp de cinci minute la ora 17.00. A fost clipa noastră sfântă de pomenire a celor petrecute la Varșovia în urmă cu 75 de ani. Această sfântă clipă își găsește acum urmarea în Casa lui Dumnezeu, când ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu și unim rugăciunile noastre cu jertfa sfântă a Domnului nostru Iisus Hristos, care ne-a chemat la libertate. Acesta este timpul nostru sfânt și sfânta noastră pomenire a luptătorilor Insurecției, a populației civile, a nenumăratelor victime care au fost atunci înghițite de sfânta cauză numită Polonia. Noi suntem paznicii amintirii acelor vremuri și a acelor oameni. Puțini dintre ei mai sunt în viață astăzi. Cei care erau ofițeri de legătură, infirmierele, care erau atunci adolescenți, băieți și fete, au acum peste nouăzeci de ani. Alții, mai bătrâni decât ei, au plecat deja în veșnica slujire. Ceea ce s-a întâmplat atunci a marcat pentru noi un timp sacru al memoriei, care dăinuie și îndatorează – la fel cum memoria israeliților a fost pătrunsă de îndatoririle Decalogului săpate pe cele două tăblițe de piatră. Cărțile sfinte din august și septembrie 1944 ne reînnoiesc amintirea. Sunt cântecele Insurecției: o consemnarea acelor vremuri – o consemnare redescoperită și aprofundată întru înțelegerea sensului acesteia, care nu încetează să oblige. Așa precum Cărțile Sfinte, ca acel fragment pe care l-am citit din Cartea Ieșirii, au fost mai întâi tradiții înrădăcinate în memoria fiilor lui Israel și abia mai târziu trecute în scris.

Ne întoarcem astăzi la aceste cărți sfinte ale Insurecției Varșoviei și încercăm să înțelegem sensul acelui eveniment, care nu a fost doar o mobilizare pur militară, ci o mare revendicare a Poloniei, al cărei simbol era capitala țării noastre – Varșovia. Am vrut să fim stăpâni în ea, după alungarea nemților și ca stăpâni să-i întâmpinăm pe cei care veneau din est. Aceasta a fost intenția organizatorilor operațiunii „Burza” („Furtuna”, NT) – am vrut să fim stăpâni în Polonia, nu o mulțime înrobită, lipsită de memorie, îndatoriri și onoare. Această clipă a fost pregătită, după cum dă mărturie cântecul, care a fost transmis la 1 august (1944, NT) de postul de radio insurgent „Błyskawica” – „Copiii Varșoviei”. Textul a fost scris de Stanisław Ryszard Dobrowolski „Goliard”, iar muzica a fost compusă de Andrzej Panufnik. Cântecul dădea glas așteptărilor și sensurilor clipei când avea să vină Ora „W” (criptonimul pentru momentul desemnat al izbucnirii Insurecției, 1 august 1944 ora 17.00, NT): „Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă, / Pentru fiecare piatră a ta, capitală, vom da sânge / Pe cei liberi nu-i frânge nicio nenorocire, / Pe cei îndrăzneți nu-i înfricoșează nicio greutate – / Vom merge împreună la victorie, / Când poporul se va ridica umăr la umăr / Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă, / Pentru fiecare piatră a ta, capitală, vom da sânge / Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă, / La comanda ta, ne vom ridica mânia asupra dușmanilor! / Powiśle, Wola și Mokotów (numele unor cartiere ale Varșoviei, NT) / Fiecare stradă, fiecare casă – / Când se va trage primul glonț, fii gata, / Ca tunetul în mâna lui Dumnezeu / Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă, / Pentru fiecare piatră a ta, capitală, vom da sânge / Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă … „.

Și au plecat. Atmosfera acestei plecări este redată de poezia citită la începutul acestei sfinte Liturghii de către părintele protopop. Poezia lui Józef „Ziutek” Szczepański. „Astăzi plec la luptă – Mamă!” În această hotărâre a tânărului de a pleca, știind, în același timp, că astfel se alătură altor mii care și-au dat deja viața pentru Polonia și și-au vărsat sângele, citim un ecou îndepărtat, dar limpede, al despărțirii tăcute a lui Hristos de Maica Sa. A lăsat-o în nesiguranță și durere, deoarece știa că sunt momente și sunt cauze pentru trebuie spus: „Rămâi cu bine, plec astăzi să-mi duc crucea”. Și și-au dus-o. La început, plini de încredere – la urma urmei, insurecția trebuia să dureze doar între trei și cinci zile. Nici chiar măcelul din Wola din primele zile ale Insurecției, nici uciderea cu sânge rece a zeci de mii de civili nu au împiedicat bucuria că, iată, Varșovia este liberă – că este alb-roșie (culorile steagului Poloniei, NT). Că astfel, ea simbolizează toată Polonia, care de cinci ani tânjea după ziua libertății, după ruperea cătușelor, după suveranitate. De aceea, printre insurgenți domnea un optimism constant, răsunând chiar în Wola, exprimat într-un alt poem minunat – cântat atunci și mai târziu – al lui „Ziutek” Szczepański: „Palatul Michla”: „Palatul Michla, Żytnia, Wola, / Băieții de sub „Umbrelă” se apără. Deși au arme pentru „tigri” / Sunt băieți faini din Varșovia. / Veghează credința și încordează-ți auzul, / Încordează-ți spiritul tânăr, / Lucrând ca pentru doi. / Veghează credința și încordează-ți auzul, / Încordează-ți spiritul tânăr, / ca oțelul! “.

Trebuia într-adevăr să ai un spirit de oțel, ca să aștepți și să te aperi și să lupți – chiar dacă sângele curgea din belșug și nu venea niciun ajutor. E adevărat că Armata Roșie se apropia dinspre est, dar aceasta s-a oprit la un moment dat, așteptând ca nemții să împlinească ordinul lui Hitler de a distruge complet orașul și să-și ducă la capăt toate planurile lor criminale. Pentru că Stalin nu voia ca polonezii să fie stăpâni la Varșovia, să fie la ei acasă în țara lor. Așadar, încet-încet, s-a stins speranța că va veni vreun ajutor din afară și s-a născut convingerea disperată că vor trebui să vină de la est cei care nicidecum nu vor aduce libertatea. De aici următorul poem al lui „Ziutek” Szczepański, de la sfârșitul primei luni a Insurecției, când a căzut Orașul Vechi. Nu mult după aceea, el însuși avea să fie rănit de moarte, apoi purtat prin canale de colegii săi în Śródmieście, ca să moară acolo. Poezia „Ciumă roșie”: „Te așteptăm, ciumă roșie, / să ne salvezi de moartea neagră, / ca după ce ne vei fi sfâșiat Țara în sferturi, / să ne fii mântuire primită cu scârbă. / (…) Te așteptăm, nu pentru noi, soldații, / ci pentru răniții noștri – avem cu miile / sunt și copii aici și mame care alăptează / și molima se răspândește prin pivnițe / Te așteptăm – tu zăbovești și zăbovești, / Te temi de noi și noi știm asta. / Vrei să cădem cu toții, unii lângă alții / aștepți nimicirea noastră lângă Varșovia / (…) Nu vei face nimic – ai dreptul să alegi, / poți să ne ajuți, poți să ne salvezi / sau să aștepți și să ne lași morții… / Moartea nu este groaznică, știm să murim. / Dar să știi că din mormântul nostru / o nouă Polonie se va naște – învingătoare – / Și nu vei umbla pe acest pământ, / stăpânitorule roșu al puterii sălbăticiei”.

După cum știm, trupele de pe cealaltă parte a Vistulei au intrat în Varșovia abia la jumătatea lunii ianuarie 1945 – doar în ruinele ei. Înainte de aceasta a fost și marșul, în special al populației civile, părăsind orașul după semnarea capitulării la 2 octombrie 1944. Marșul către Pruszków și apoi către alte lagăre. Duminica trecută dimineața, pe programul trei al postului de radio național, D-na redactor Agnieszka Trzeciakiewicz a stat de vorbă cu D-na Anna Żochowska. Din relatările acelor oameni, care au părăsit Varșovia, după 63 de zile de luptă inegală, eroică, s-a născut poezia ei, „Zece pași” – pentru că trebuiau să meargă, părăsind Varșovia, ducând și copii mici, care nu reușeau să țină pasul, dar trebuiau să meargă la Pruszków , erau forțați. „Copilașul meu, încă puțin, încearcă / încă zece pași / pentru tata, pe care l-au ucis la Pawiak (închisoare germană pe teritoriul Poloniei ocupate, NT), încă zece pași / pentru bunica cea moartă în beci, / acum zece pentru surioara / ca neamțul să nu o audă cum plânge. Și pentru mine, fiul meu, încă zece / ca să nu cad sub greutatea copilului / și a vieții … / zece, zece sau măcar unul … ”.

Astăzi, când au trecut deja 75 de ani de la acele evenimente, știm: s-a împlinit ceea ce a scris Józef „Ziutek” Szczepański. Din mormintele luptătorilor Insurecției s-a născut noua Polonie, deși a trebuit să așteptăm foarte mult nașterea ei – mai întâi până în 1989, până la primele sclipiri de redobândire a suveranității de către țara noastră. Iar astăzi deja știm că ciuma roșie nu mai umblă pe pământul nostru. Ceea ce nu înseamnă câtuși de puțin că nu există una nouă, care să vrea să ne stăpânească sufletele, inimile și mințile. Nu marxistă și bolșevică, dar născută din același spirit – neo-marxistă. Nu roșie, ci în culori de curcubeu. Trăim un paradox pe care atât de potrivit l-a exprimat societatea romană din vremuri îndepărtate, când puterea imperiului a fost ridicată pe legea acestuia. Atunci a apărut zicala: Summum ius, summa iniuria – „acolo unde este legea cea mai înaltă, acolo foarte adesea este și cea mai mare nedreptate”.

Din experiențe tragice, printre altele, cele din cel de-al Doilea Război Mondial, știm perfect că dacă legea nu face referire la Dumnezeu, atunci ea poate fi astfel manipulată încât în numele „domniei legii” se poate face foarte mult rău unor oameni nevinovați. Referindu-mă la această afirmație, voi repeta, dragii mei, ceea ce am spus ieri la Jasna Góra: cea mai mare toleranță este și culmea intoleranței. Pe buzele celor care predică tuturor și peste tot toleranța, apar violența, ocara și batjocura de cele mai sfinte semne: de Preasfânta Taină, de Maica Domnului de la Częstochowa, de însăși Sfânta Fecioară și, zilele trecute, și de simbolul Poloniei Luptătoare. Amintirea mormintelor, despre care a scris Józef „Ziutek” Szczepański, ne poruncește să ne ridicăm pentru a ne împotrivi și să nu ne oprim, spunând ca eroina poemului „Zece pași”: Nu te opri, fiule, „încă zece pași, (…) zece sau măcar unul”. Să apărăm adevărata libertate, să-i cinstim pe eroi, să avem sentimentul datoriei care decurge din acele 63 de zile tragice cuprinse între 1 august și 2 octombrie 1944. Și să repetăm cu Zbigniew Herbert „Mesajul Domnului Cogito”: „Fii credincios, du-te”.

UPDATE 19 aug 2019, 16.30:

Pe pagina de internet a Arhiepiscopiei Cracoviei a apărut textul scrisorii adresate Mitropolitului Jędraszewski în numele Conferinței Episcopale Romano-Catolice a Ucrainei, de către Președintele acesteia, Bronisław Bernacki, Episcop de Odessa-Simferopol.

Iată un fragment:

Noi, Păstorii țării ucrainene, am trăit de-a lungul multor ani, și astăzi încă trăim, urmările distrugătoare ale ideologiei comuniste, care a dus multe vieți omenești la pustiire spirituală și care, ca și ideologia de gen, a luat masca luptei pentru egalitate. Cu durere în suflet, privim cum această nouă ideologie își seceră astăzi recolta nimicitoare, punând în pericol instituția căsătoriei și a familiei. Aceasta amintește de începuturile regimului din URSS care, printre primele decizii ale sale, a permis divorțul rapid și avortul. Nu este de mirare că susținătorii ideologiei de gen acționează într-un spirit care cu siguranță nu este de la Dumnezeu! Un vechi proverb slav spune: „Mărul nu cade departe de pom” – ambele ideologii au apărut din ateism, din negarea lui Dumnezeu Creatorul, care este Izvorul vieții adevărate și Viața însăși.

În înfruntările actuale, în numele Păstorilor Bisericii Romano-Catolice din Țara Ucrainei, doresc să transmit dragului nostru Arhiepiscop solidaritatea noastră frățească, sprijinul nostru și, mai ales, să-L asigur de rugăciunea noastră!

Gheața din Groenlanda

7

Danemarca este încântătoare în zilele noastre. În schimb, ceva este putred acum în Groenlanda. Se topește 280 la sută.

În ziua de 16 iunie ziarul Adevărul titra „Groenlanda a pierdut 40% din gheaţa sa într-o singură zi”. Din știre aflăm că „Groenlanda a rămas joi fără 2 miliarde de tone de gheaţă”.

După șapte săptămâni, pe 6 august, Digi24 a anunțat „12 miliarde de tone de gheață topită în 24 de ore”. Înspăimântător. Gheața ca gheața, dar încălzirea globală a dat și matematica în întregime peste cap.

Cea mai simplă cale de a afla câtă gheață s-a topit în Groenlanda cumulat, în două zile din iunie și august, este de a pune la lucru regula de trei simplă.

2 miliarde …… 40%
12 miliarde …. X

Rezultă un X în valoare de 240%, reprezentând procentajul de gheață topită într-o singură zi de august. Așadar Groenlanda a pierdut într-un interval de 48 ore, repartizat parțial în iunie și restul în august, un total de 280% din cantitatea sa de gheață.

Astfel ne dăm seama că marele nostru dramaturg este și matematicianul preferat al redacțiilor de presă românești. Formula „steagurile lui Pristanda” și-a găsit o întrebuințare originală la determinarea ratei de topire a ghețurilor de peste mări și țări.

Păcat că doamna Ecaterina Andronescu nu mai este ministru la învățământ, ar fi putut introduce o nouă materie în programa școlară pentru clasele medii: modelări matematice ale climei pentru cei care vor lucra în presă.

Cele 14 miliarde tone de gheață topite pe parcursul a două zile, în această vară, reprezintă o cantitate impresionantă, fără îndoială. Oricine ar fi alarmat. De aceea este utilă o privire mai de ansamblu, care să răspundă la întrebarea „care este tendința observată pe parcursul timpului”?

Iată un grafic care prezintă evoluția masei totale de gheață din Groenlanda începând din 1971-1972 până în 2017-2018 (este intervalul de timp în care s-au făcut observații mai riguroase):

Se observă o scădere medie graduală până în 2001, apoi o scădere medie mai accentuată până în 2011, iar din acel an până în prezent o creștere medie semnificativă. Pe ansamblu, în intervalul de 30 ani cuprins în perioada 1981 – 2010 s-a înregistrat o pierdere de 103 miliarde tone de gheață.

Și aceasta este o cantitate enormă, dar adevărata semnificație poate fi apreciată numai prin raport la cantitatea totală de gheață și zăpadă din Groenlanda. Groenlanda este acoperită de 2,6E+15 (2.600.000.000.000.000) tone de apă sub formă de gheață și zăpadă.

Să presupunem că Groenlanda ar pierde, de acum înainte, 103 miliarde tone de gheață în fiecare an (așadar cantitatea topită într-un interval de trei decenii extrapolată anual în viitor): ar fi nevoie de aproximativ 12.500 ani pentru dispariția a jumătate din cantitatea de gheață din prezent.

O altă modalitate de a vizualiza pierderile de gheață din Groenlanda, pe parcursul aceluiași interval de timp 1970/71 – 2017/18, este oferită de un grafic al pierderilor anuale cumulative:

Este o modalitate de reprezentare și este modalitatea de prezentare preferată a disperaților climatici, deoarece produce impresia dispariției iminente a gheții din Groenlanda.

Pe de altă parte există și un alt gen de grafic care, în loc să scoată în evidență anomaliile anuale sau cumulative, arată fluctuațiile raportate la masa totală a stratului de gheață:

Acest gen de grafic pornește de la cele 2,6E+15 tone de gheață din Groenlanda și afișează schimbările în timp raportate la această cantitate. Surpriză: nu mai avem de a face cu un cataclism iminent, variațiile anuale sunt neglijabile atunci când avem în vedere întreaga masă de gheață a Groenlandei.

Întrebare de final: câți dintre dumneavoastră ați fost informați de presa românească despre faptul că în luna martie a acestui an a fost raportată creșterea substanțială în mărime a unui ghețar major din Groenlanda, după o perioadă de contracție?

Un ghețar major din Groenlanda, care se micșora într-unul din cele mai accelerate ritmuri de pe planetă, crește din nou. Aceasta este concluzia unui nou studiu întreprins de NASA.

Ghețarul Jakobshavn se retrăsese, în 2012, cu 3 kilometri și se subțiase cu aproape 40 de metri. Dar apoi, conform unui studiu publicat luni în revista Nature Geoscience, a început să se mărească din nou, cu aproximativ aceeași rată în ultimii doi ani.

Big U-turn: Key melting Greenland glacier is growing again

New York Times la comandă

5

Ediția din 6 august a ziarului New York Times a fost proiectată inițial cu prima pagină (reprodusă mai sus) conținând un articol de fond central prefațat de un cap de coloană cu textul „Trump Urges Unity Vs. Racism” și intitulat, mai jos, „A National Outcry Over Extremism”.

Cele două titluri înseamnă, în traducere, „Trump cheamă la unitate împotriva rasismului” și „Protest național la adresa extremismului”. Articolul de pe prima pagină prezintă reacția președintelui Trump și altor autorități față de atacurile recente săvârșite de doi bărbați înarmați, care au provocat numeroase victime.

Un bărbat identificat drept Patrick Crusius a împușcat, pe 3 august, 22 de persoane într-un magazin Walmart din El Paso, Texas. A doua zi, pe 4 august, un agresor a deschis focul în apropierea unui bar din Dayton, Ohio, ucigând 9 persoane și provocând rănirea altor 27. Făptașul a fost identificat drept Conner Betts, un tânăr de 24 ani simpatizant Antifa și al Stângii radicale.

Imediat după vizualizarea paginii inițiale numeroși cititori ai ziarului, în frunte cu o serie de politiceni Democrați (majoritatea înscriși în cursa de nominalizare pentru stabilirea candidatului Democrat la președinție în 2020) au stârnit un val de proteste.

Au fost exprimate critici și nemulțumirea față de cele două titluri de pe prima pagină, considerate insuficient de ostile față de președintele Trump.

Furtuna declanșată pe Twitter i-a avut drept protagoniști pe Beto O’Rourke (candidat Democrat la nominalizare) cu observațiile „Incredibil” și „Președintele, care a stimulat ura ce a făcut posibilă tragedia de sâmbătă, nu are ce căuta în El Paso”. Pe Kirsten Gillibrand (candidat Democrat la nominalizare) cu remarca „Nu este adevărat”, referitoare la capul de coloană din ziar unde se afirma „Trump cheamă la unitate împotriva rasismului”. Pe Cory Booker (candidat Democrat la nominalizare) solicitând, în alt tweet, „Vieți depind, la propriu, de o prestație corectă, NYT. Rog îndreptați”.

Pe Bill de Blasio (primarul orașului New York și alt candidat Democrat la nominalizare) cu tweet-ul „Nu este adevărat. Fără valoare”. Și pe nelipsita Alexandra Ocasio Cortez, cu indignare mobilizatoare: „Această primă pagină de ziar să servească drept aducere aminte despre modul în care suprematismul alb este asistat de – și adesea se bazează pe – lașitatea instituțiilor mainstream.”

Redacția New York Times și-a însușit criticile constructive și după puțin timp a difuzat o altă primă pagină, îmbunătățită.

Primul titlu a fost schimbat cu „Atacând ura, dar nu armele de foc”, iar al doilea s-a transformat în „Reacția ostilă față de extremism exercită presiune asupra președintelui”.

Chiar și această modificare a fost considerată drept necorespunzătoare. Jamil Smith, redactor la revista Rolling Stone, a conchis: „Noul titlu este de asemenea de proastă calitate. ‘Atacând ura’?”

O deviză celebră a ziarului New York Times, de-a lungul timpului, a fost „All the news that’s fit to print” sau, în traducere, „Toate știrile demne de tipar”.

Odată cu acest incident deviza s-a transformat în „All the news that’s fit to reprint” sau, în traducere, „Toate știrile demne de a fi retipărite”.

Adolph S. Ochs, antreprenorul care a preluat controlul ziarului în 1896, a exprimat crezul său publicistic într-un editorial din luna aprilie a acelui an și a concentrat viziunea sa în aforismul „Without fear or favor” – „Fără teamă sau favoruri”.

Din păcate incidentul din prezent consfințește, în mod oficial, ceea ce devenise implicit pe parcursul timpului: ziarul New York Times știe de frică și face favoruri, deoarece a devenit o oficină de presă a partidului Democrat.

Cea mai scumpă reclamă din lume: Gillette pierde 8 miliarde de dolari din cauza clipului #metoo despre „masculinitatea toxică”

5

foto: Men are bad.

CEO-ul Gillette, Gary Coombe, a declarat marți că nu regretă controversata campanie de marketing a companiei sale, orientată către mișcarea #MeToo, chiar dacă compania pe care o conduce a suferit în urma ei pierderi de 8 miliarde de dolari.

Gillette s-a asociat mișcării #MeToo, înfierând “masculinitatea toxică” in spotul central al campaniei “We Believe: The Best Men Can Be”, în care generalizează comportamente criminale si unele mai degrabă nepotrivite decât agresive, sugerând că toate sunt la fel de nocive, și cere bărbaților să se stapânească, să se ridice împotriva celor care nu o fac pentru că doar așa vor fi “mai buni”, doar așa vor da un exemplu bun fiilor lor. Ca fundal sonor rulează fragmente de știri despre hărțuire sexuală, intimidări, violuri.

„Boys will be boys will be boys will be boys”

Coombe a adăugat într-un interviu acordat Marketing Week că “merită plătit prețul”, dacă asta înseamnă să atragă tinerii și să oprească declinul brandului. Procter & Gamble, grupul care a achiziționat Gillette pentru 57 de miliarde de dolari în 2005, a anunțat marți că a încasat pierderi de peste 5 miliarde de dolari în ultimul trimestru, după ce valoarea Gillette a scăzut cu 8 miliarde de dolari.

Pe piața aparatelor de ras din SUA, afectată de contracție în ultimii ani, de la 2.4 mld USD în 2016 la 2.2 mld USD în 2018, Gillette, care este liderul dominant, a lansat în ianuarie o campanie de marketing riscantă, alăturându-se unei mișcări de stânga în încercarea de a atrage milenialii. Pe acest segment de vârstă, Gillette pierdea deja cotă de piață în fața competitorilor de la Harry’s, un startup performant care s-a impus online, și Dollar Shave Club, un alt startup online achiziționat în 2016 de grupul Unilever.

Spotul a fost criticat prompt în online, brandul și-a atras un val de antipatie și o reacție de boicot a aparatelor de ras Gillette “anti-masculinitate” din partea celor sătui de politicile identitare (identity politics), scrie Daily Wire

În timp ce unii au mulțumit Gillette pentru luare de pozitie împotriva “masculinității toxice”, multe din răspunsuri au fost în asentimentul primului comentariu de pe Twitter: ”Sper că a meritat să pierdeți mii de clienți din cauza politicilor voastre identitare stupide care spun că toți bărbații sunt răi”. 

“Nu am reușit niciodată să înțeleg prea bine definiția termenului. Este o construcție ambiguă, ce poate însemna orice, folosită de misandrii și bărbați dezgustați de ei înșiși pentru a înjosi bărbații doar pentru simplul fapt că sunt bărbați”, scrie editorialistul Daily Wire, Matt Walsh. “Așadar, ne rămâne să ghicim înțelesul acestei definiții vagi a unui termen ambiguu. Se pare că bărbații cu „masculinitate toxica” sunt acei bărbați agresivi, violenți, aspri și duri. Bărbații care nu vorbesc prea mult despre sentimentele lor sau care nu se străduiesc să se „conecteze” cu ele. Bărbați pe care-i mai vezi scuipând și înjurând sau facând glume grosolane. Bărbați care fac munca murdară. Bărbați care pun faptele înaintea sentimentelor. Bărbați care nu ar fi considerați iluminați sau progresiști după standardele noastre moderne. Ei bine, 24.000 de bărbați de acest fel au năpustit într-un uragan de gloanțe și sânge (…) în urmă cu 75 de ani [la Debarcarea din Normandia n.m.]”, scrie Walsh. “Au făcut tot acel drum ca să moară sau să ucidă – sau ambele. Erau bărbați violenți, bărbați aspri, bărbați toxici – toxici cel puțin pentru aceia care îi oprimă pe nevinovați și se opun libertății.”

Nici reacțiile din breasla oamenilor de marketing nu au fost neapărat favorabile, mulți atrăgând atenția că reclama ar putea alunga clienții fideli, acuzându-i de comportament toxic. În mai, Sean Gogarty, un fost CEO de la Unilever, spunea într-o analiză că “chiar dacă campania se poate să nu fi făcut prea mult rău [brandului], este, în cel mai bun caz, o pierdere de timp și bani”. A mai explicat că nepotrivirea dintre emoțiile pe care mizează reclama – compasiune, responsabilitate, grijă – și identitatea brandul Gillette, construită pe elemente ca putere, statut și împlinire, induce confuzie, ceea ce are un impact negativ în intenția de cumpărare. 

În mai, ca parte din aceeași campanie, Gillette a difuzat o reclamă înfățișând o scenă emoționantă cu un bărbat care-și învață “fiul transgender” (de fapt fiica, după un tratament hormonal) să se bărbierească pentru prima dată.

“Masculinitatea toxică”, o scorneală și o fraudă ideologică

Cu toată atenția acordată mișcării #MeToo în media, alimentată de vedete de la Hollywood, cu o ceremonie de decernare a premiilor Oscar sufocată de femei cu mesaje anti-“masculinitate toxică”, tema era cu siguranță în vogă. Atunci expresia a câștigat ceva popularitate pentru sensul de hărțuire sexuală a femeilor, dar, în lipsa unei definiții concrete, permite o interpretare atât de largă încât orice manifestare masculină poate fi catalogată drept “toxică”. 

De la un compliment, o înjuratură sau o glumiță cu blonde, până la violuri și crime – toate devin la fel de toxice. Bărbații agresivi, violenți, puternici, competitivi, aspri, duri, care-și înfranează ieșirile emoționale pot fi toți exemple de “toxicitate masculină”. Aparent nu e nicio diferențiere între eroi și criminali, între conducători și asupritori, între a folosi forța și agresivitatea pentru a proteja sau pentru a agresa. 

Răspunsul cerut de vocile #MeToo la “toxicitatea masculină” este estompare a masculinității, bărbați care trebuie să fie mai puțin bărbați pentru o lume în care violența și agresivitatea vor fi eradicate. Sigur, putem să contrazicem #MeToo și să susținem că un bărbat cu o conștiință sănătoasă își asumă pe deplin masculinitatea și își canalizează puterea, agresivitatea și competitivitatea către scopuri nobile, așa cum se întamplă dintotdeauna când bărbații asigură traiul familiilor lor, construiesc, apără și salvează cu prețul vieții lor, își asumă mai des poziții de conducere pentru care e nevoie să renunțe la viața personală, strâng din dinți și merg mai departe. Atunci însă și-ar pierde mult din sensul ideologic expresia și cum și-ar mai justifica Gillette alegerea? 

Gillette, cea mai mare companie de aparate de ras din lume, care de peste o sută de ani vinde produse de bărbierit bărbaților. E greu de înțeles cum a adoptat “masculinitatea toxică” și cum va reuși să convingă acționarii că a fost nu doar o idee bună, ci motorul care să propulseze pe piața compania. 

Gary Coombe, CEO Gillette

Acum, după 6 luni de la începutul campaniei, CEO-ul Gillette, în loc de șampanie și comunicate despre cum consumatorii au îmbrățișat îndemnul lor de a face din bărbați mai puțin bărbați și au salvat compania de la declin, își asumă consecințele unei decizii de marketing dezastruoase atât de onorabil cât poate. „A fost destul de dur: pierdeam din cotă de piață, pierdeam popularitate, scădea penetrarea pieței și trebuia să facem ceva”, a spus Coombe, așa că au decis “să riște o abordare cu încărcătura emoțională puternică”. A recunoscut că abordarea s-a dovedit a fi mai controversată decât se aștepta și reacția negativă, mai intensă.

“Nu mi-a plăcut să văd că unii oameni au fost jigniți de reclamă și, în consecință, s-au supărat pe brand. Nu e frumos și merge împotriva oricărei pregătiri pe care am primit-o în această industrie în mai bine de o treime de secol”, a spus acesta. „Dar sunt absolut de părere că pentru a face o majoritate de oameni să se îndrăgostească mai profund de brandurile din ziua de azi, trebuie să riști să superi o mica minoritate și asta am făcut”.

Peste trei sferturi din clienții Gillette sunt bărbați. 8 miliarde pierderi.

Nu doar P&G a riscat să supere o “mică minoritate” mizând pe cartea progresismului. În ultimul an mai multe multinaționale s-au asociat cu mișcări de stânga și luna iunie – declarată de activiști “Luna Pride” – a fost una plină de ieșiri mai mult sau mai puțin inspirate. Ce impact vor avea aceste decizii de marketing în termeni financiari sau în indicatori de piața, vom vedea. Cu siguranță însă Gillette a marcat eșecul cel mai costisitor de până acum.

Caracal. Țăndărei. Complicități.

    2
    tandarei trafic

    Cred că traficul de persoane este o problema uriașă, ascunsă a României. Nerecunoscută și necunoscută la adevărata ei dimensiune, așa cum era corupția generalizată nerecunoscută de autorități cu 15, 16, 17 ani în urmă. Vă mai amintiți de Adrian Năstase supărat că Michael Guest, ambasadorul SUA, era toată ziua „cu corupția în gură”? De atunci problema corupției a fost recunoscută la adevărata ei dimensiune și s-au făcut și pași importanție pentru combaterea ei.Dar traficul e problemă la fel de gravă și acoperită cum era atunci corupția. Puțini oameni de ocupă de acest domeniu extrem de sensibil și periculos.

    Aproape trei sferturi din victimele recrutate din state UE și exploatate in alte state UE  provin din România – 1.704 din 2.302, iar dintre acestea 61% au fost recrutate și exploatate pentru exploatare sexuală, arăta în 2018 raportul „Data collection on trafficking in human beings in the EU” (pag. 75).

    Gândiți-vă numai că rețeaua de traficanți din Țăndărei a fost apărata de avocatul Cătălin Dancu, numit de PSD consul general la New York. Acele clanuri țigănești au avut acces la un tip cu mare anvergură relațională precum Dancu.

    Urmăriți și documentarul excelent realizat de Cosmin Savu pentru ProTV, la „România, te iubesc”, să-i vedeti și pe traficanți.

    Cum de au reușit acești indivizi rudimentari din Țăndărei să traficheze sute de copii în Occident – dintre care britanicii au reușit să găsească 181 – pe sub nasul și fără știrea autorităților? Fiecare copil traficat aducea clanului 40.000 lire sterline pe trimestru.

    Cum de au reușit acești indivizi rudimentari din Țăndărei sa scape basma curată în justiția română după cel mai răsunător caz de trafic de persoane din Uniunea Europeană? (How Europe’s biggest child trafficking gang escaped justice?) Dosarul fusese instrumentat de o echipă mixtă de procurori, detectivi si polițiști din Marea Britanie și România (echipa britanică a fost condusă de un polițist celebru, Bernie Gravett), caz care a impus până și schimbarea unei directive europene privind formele de exploatare (pentru a înscrie și cerșetoria printre formele de exploatare)?

    Puteai să faci așa ceva și să scapi fără știrea și complicitatea autorităților? Căci aici, din păcate, nu cred ca putem vorbi de explicația cea mai simplă, aceea a prostiei, ori de incompetență, sexism, politizare și alte vorbe la modă, ci de-a dreptul de complicitate.

    Calomierea lui Iuliu Maniu sau scuipatul de jos în sus

    9

    Va trece multă vreme până când va apărea în România un om politic de talia lui Iuliu Maniu. Până acum, duşmanii săi nu au putut să depăşească jalnicul exerciţiu de a scuipa de jos în sus, iar rezultatul a rămas lipit pe veci de obrazul lor. Niciunul dintre ei nu ne-a rămas în memorie ca om de omenie. Toţi au ajuns la lada de gonoi a istoriei, începând cu Stalin, Hitler, Brucan şi Bunaciu şi terminând cu mărunţii trepăduşi comunişti şi cu nevertebraţii din ultimii 30 de ani, cu ifosele lor de moralişti sau de istorici.

    A devenit un fel de nărav inept ca o dată la câteva luni câte o nulitate care se pretinde om politic, de presă sau istoric să producă un articol calomnios la adresa marelui lider român. Anul trecut a apărut în Adevărul un articol cu iz hitlerist, ce relua şi clişeee staliniste despre Maniu, care ar fi fost îmbogăţit de englezi cu dolari şi diamante, ca să le dea date despre acţiunile nemţilor şi să-l aresteze pe Antonescu. Reieşea că Hitler nu a fost un nebun megacriminal, care participase la răpirea unor provincii româneşti, ci un om normal şi un aliat de nădejde al nostru, în care ar fi trebuit să credem mai mult decât credeau generalii nemţi. 

    Iată că acum Evenimentul Zilei scuipă de jos în sus atacându-l pe Iuliu Maniu şi arătând că nu a înţeles nimic din istoria noastră din ultimul secol. La autorul articolului, Mirel Curea, un cunoscut luptător împotriva „binomului”, nu au ajuns nici măcar cele mai de bază lucruri legate de Marea Unire, de Campania din 1919 sau de beatificarea celor şapte episcopi martiri, deşi despre acestea s-a vorbit foarte mult în ultimul timp. Date minime despre 1 Decembrie 1918 şi despre Campania pentru ocuparea Budapestei ar fi  fost suficiente pentru a înţelege care a fost autoritatea morală şi priceperea lui Iuliu Maniu. Câteva informaţii simple despre episcopii uniţi morţi în închisori ar fi scos la iveală faptul că Iuliu Maniu a fost rodul strălucit al culturii produse de Biserica Unită şi „fiu ales” al acesteia, după cuvintele cardinalului Iuliu Hossu. Liderul ţărănist împărtăşea pe deplin viziunea pentru ţară a Bisericii sale, profund patriotică şi orientată clar către Vest. Ca avocat al Mitropoliei Blajului, îi cunoştea bine pe ierarhii, preoţii, intelectualii laici şi o mare parte dintre ţăranii care contribuiseră la Unire. La 30 de ani de la Unire, în închisoarea de la Sighet, respectul şi încrederea reciprocă dintre liderii ţărănişti şi cei ai Bisericii Unite rămăseseră neatinse.

    Articolul din EvZ scoate totul din context şi, interpretând răuvoitor câteva declaraţii recente ale prof. Dennis Deletant, insinuează că Iuliu Maniu nu a făcut o politică proprie, ci doar a executat, pe bani, ordine primite de la serviciile secrete britanice. Spre deosebire de Adevărul, EvZ  lasă pe planul doi chestia cu banii transmişi prin Maniu pentru acţiunile de rezistenţă şi pune accentul pe morală. Autorul simte enorm şi vede monstruos. Se revoltă. E patriot şi justiţiar. Se crede în fotoliul Preşedintelui Instanţei de la Judecata de Apoi. Vede duşmani în toţi stăinii, mai ales în occidentali, şi vorbeşte de „spionaj” ca Avram Bunaciu şi Silviu Brucan, ca de o vină cosmică şi imprescriptibilă, aşa cum o concepeau creierele formate după mentalitatea lui Stalin. 

    ILD a prezentat de multe ori, ca pentru miliţieni, toate argumentele legate de poziţia lui Iuliu Maniu în al Doilea Război Mondial. Le reluăm pe scurt pentru cei care au IQ sub 15 şi nu ştiu să se uite la hartă. Repetăm deci că în al Doilea Război Mondial, România, ca toate ţările din Estul Europei, nu a avut opţiunea să se declare Elveţia şi să se izoleze sub un uriaş clopot de sticlă incasabilă. Interesul ţării era să fie alături de anglo-americani, nu de nemţi, nici de ruşi. Această opinie era împărtăşită de liderii democraţi ţărănişti şi liberali, de majoritatea militarilor, a diplomaţilor şi a populaţiei de rând. Războiul dincolo de Nistru nu a fost popular niciodată.

    Iuliu Maniu a enunţat foarte clar principiile sale şi le-a aplicat în viaţa sa publică şi privată cu o stăruinţă binecunoscută. El a fost foarte clar cu privire la poziţia sa pro-anglo-americană şi a acţionat în acest sens încă de pe vremea când ruşii se pupau bot în bot cu nemţii, furând împreună bucăţi mari din Estul Europei. Chiar şi Ion Antonescu a înţeles că politica lui Iuliu Maniu era îndreptată numai către intersele României. Schimbarea politicii României în al Doilea Război Mondial a avut loc, după cum a spus Victor Rădulescu-Pogoneanu, exact la momentul oportun, care a fost ales de liderii democraţi ai românilor, fără ruşi sau britanicii. Aşadar, Curea minte când insinuează că Iuliu Maniu nu a stabilit el însuşi linia politică pe care a adoptat-o şi a urmat doar ordinele unor străini. În mod profund abject, Curea pune colaborarea politrucilor comunişti cu KGB sau GRU pe acelaşi plan cu relaţia pe care un lider democrat român o stabilise cu englezii, în scopul de a apăra ce se mai putea din independenţa ţării sale.

    De asemenea, explicăm tot pentru cei care au IQ sub 15 şi nu pot înţelege un text scurt, că nu prof. Deletant afirmă că Maniu a fost „spion”, ci el răspunde celor care formulează această nemerincă acuzaţie. Pentru aceasta, el se foloseşte cu bună ştiinţă de tehnica simplificării: „…dacă vrem să luăm la grămadă ce înseamnă agent şi spion, dar era spion în interesul României, el încerca prin atitudinea lui să creeze o situaţie în care ruşii n-ar avea motive să ocupe România.” De aici se înţelege că Maniu a făcut tot ce a putut ca ruşii să nu ocupe ţara, ceea ce este într-adevăr un act de mare patriotism. (În mod nefericit, prof. Deletant, care recunoaşte că nu înţelege tot ce se întâmplă în România, alătură termenul de „patriot” cu cel de „spion” şi dă involuntar apă la moară tocmai celor pe care vrea să îi combată, care slujesc în continuare reţeaua de putere a duşmanilor lui Maniu. Această reţea, metamorfozată şi perpetuată până astăzi, cunoaşte principiile staliniste descrise de Orwell şi ştie că trebuie să controleze trecutul pentru a controla prezentul şi viitorul.)

    Amintim din nou că Iuliu Maniu nu a folosit niciodată banii primiţi de la aliaţi pentru interesul propriu, ci a trăit auster, fapt recunoscut unanim de contemporanii săi, inclusiv de duşmani. Suma care nu a fost cheltuită pentru rezistenţă a fost returnată, „detaliu” uitat de Curea, care îl citează trunchiat pe Dennis Deletant. De asemenea, până acum nu s-au găsit rapoarte semnate de Iuliu Maniu, pentru că preşedintele PNŢ era cel care primea, nu cel care dădea rapoarte.

    Politica lui Iuliu Maniu faţă de nemţi a fost salutară în situaţia cu totul defavorabilă României din al 2-lea Război Mondial. După cum se arată într-o notă timisă de Grigore Gafencu, încă din 1943, ruşii ne ameninţau că după război putem să rămânem fără Transilvania şi fără toată Moldova, nu doar fără Basarabia. Vladimir Sokolin, un NKVD-ist aflat în Elvetia, afirma foarte clar: ,,Basarabia o pierdeţi. Dacă nu faceţi un pas concret să fiţi primii, pierdeţi întreaga Moldovă. Şi dacă ungurii fac pasul înaintea voastră pierdeţi şi Transilvania”. Fără acţiunile antihitleriste ale lui Maniu şi fără 23 august, realizat „în singura clipă posibilă”, după cum a spus Victor Rădulescu-Pogoneanu, numărul de victime ar fi fost mult mai mare, prigoana împotriva evreilor ar fi fost foarte mult intensificată, şi pierdeam Moldova şi Transilvania, ca să nu mai vorbim de prăpădul pe care l-ar fi produs luptele germano-sovietice pe teritoriul nostru. Aşadar, rămân perfect actuale cuvintele lui Camil Demetrescu: „învinuirea de trădare a Germaniei adusă de un român este o grosolănie intelectuală, ca să mă exprim eufemistic. Adusă de un străin, este pe lângă aceasta şi o dovadă a unei ostilităţi, deghizate sau nu”.

    Iată că la aproape 50 de ani decând Camil Demetrescu scria cele de mai sus, prostia şi duşmănia cu care este atacată poziţia lui Maniu în al 2-lea Război Mondial sunt încă foarte agresive. E uşor de văzut că atacurile nu decurg din respectul faţă de principiile morale sau adevărul istoric, ci din slugărnicie faţă de politicile istorice neprietene ale ruşilor, nemţilor sau ungurilor, singurii care au interesul de a ne eticheta drept neguvernabili şi fascişti, între altele, prin pângărirea sau măcar ignorarea meritelor liderilor democraţi interbelici. Aceasta înseamnă terfelirea României Mari, cu scopul foarte clar de a delegitima acest proiect acum şi în viitor. Din fericire, mai există şi o altă semnificaţie, anume că linia politică şi personalitatea Iuliu Maniu îşi păstrează actualitatea, pentru că altfel nu se explică virulenţa cu care preşedintele PNŢ este calomniat la peste 65 de ani de la moartea sa eroică în temniţa de la Sighet, într-o perioadă în care ţara comemorează momente istorice cruciale în care contribuţia sa a fost hotărâtoare. 

    Ce le putem răspunde celor care cer ca R. Moldova să iasă din „paradigma geopolitică”

    0

    Când ăştia vă spun, obsesiv, din 2015 cel puţin, presă, ong-uri, televiziunile lor, că trebuie să renunţăm în R. Moldova la „paradigma geopolitică”, pentru că „orientarea geopolitică nu contează, contează ca guvernarea să rezolve problemele concrete”, trebuie să înţelegeţi că asta înseamnă că pentru ei tema este extrem de sensibilă, contează şi e, din contră, foarte importantă.

    Dar haideţi să traducem un pic ce au ei, conştient sau inconştient, în vedere.

    Premisa de la care pornesc trepăduşii ăştia când vă spun să nu mai puneţi problema Moldovei în „termeni de orientare geopolitică” constă în observaţia, pe care ei o exprimă fatalist, că în R. Moldova „tot timpul vor exista oameni împărţiţi în aproximativ două părţi egale, unii pro-Vest, alţii pro-Est”. Aceste două orientări „se vor confrunta întotdeauna”, aşa că pentru instalarea păcii sociale, care să ne permită chipurile „rezolvarea problemelor concrete ale oamenilor” trebuie să instituim, cel puţin un moratoriu, frază uzată inclusiv de consilieri ai Maiei Sandu, fie să excludem total acest criteriu – geopolitica – din dezbaterea publică, din dezbaterea de idei, de valori, de soluţii în R. Moldova.

    Nu e vorba că observaţia despre caracterul „divizat” al societăţii moldoveneşti nu e adevărată. Problema e că folosesc această observaţie ca pe un „fatalism”. „Tot timpul va fi aşa, mereu ne vom certa pe temele astea, n-ai ce-i face”. Lucru care nu-i adevărat în sine, pentru că oricând poţi angaja puterea de convingere asupra oamenilor. Dar constatările astea fatale le convin, îi acoperă. Pentru că, de fapt, ce vor ei să spună, la o faza inconştientă (ajungem şi la cea conştientă), cu asta?

    Că au eșuat

    A exclude factorul geopolitic din discuţie înseamnă a recunoaşte, ca „societate civilă”, ca „esperţi”, ca onegişti, ca „formatori de opinie”, că ai eşuat în 25 de ani, pe bani occidentali, având la dispoziţie toate argumentele ce ţin de superioritatea netă, originile, explicaţiile morale, intelectuale şi tehnice ale acestei superiorităţi a Occidentului, să convingi 3 milioane de oameni că locul lor e în Vest.

    Din care 3 milioane de oameni, cel puţin jumătate erau deja în căruţa pro-occidentală, mai puţin din cauză că le-ai pus la dispoziţie argumente şi instrumente, cât din reflex, instinct istoric, identitar, cultural, lingvistic. Moldoveni români, românofoni, setaţi natural a face parte din civilizaţia asta. Reflexe şi instincte pe care le-au batjocorit 25 de ani ca fiind „retrograde”, „naţionaliste”, „ireconciliabile” cu o anumită perspectivă ideologică cu care ăştia au confundat Europa, Occidentul, civilizaţia şi sursele ei.

    Bref, a nu (mai) pune problema în termeni „geopolitici” înseamnă a recunoaşte că ai ratat să convingi 1 milion jumate de oameni că orientarea pro-Vest aduce mai multe beneficii, net, decât orice model rusesc sau post-sovietic. Nu i-ai putut convinge. Pe bani occidentali. Cu toate argumentele la dispoziţie. Ţi-ai ratat misiunea.

    Din două una: ori chestia aia cu care ai confundat Europa, Occidentul, civilizaţia nu e ceea ce trebuie, nu e ceea ce dă randament. Nici aiurea, nici în Moldova.

    Ori eşti prost. Incompetent. N-ai înţeles ce e Occidentul. Şi n-ai ştiut să convingi. Dă-te la o parte. Lasă-i pe alţii să pună, în continuare, problema soluţiei în şi pentru R. Moldova, în termenii orientării pro-vestice fără compromis. Fără compromis.

    E o şmecherie tipică a vulpoiului care nu ajunge la struguri, că nu vrea sau nu poate, şi spune că-s verzi. „Hai lăsaţi cu geopolitica”.

    „Hai lăsaţi cu geopolitica” vine la pachet cu o altă dumă, corolarul e următorul: „guvernarea, statul să rezolve problemele concrete ale cetăţenilor”. Cetăţeanul e în genere un ins care trebuie lipsit de vreun cuvânt în privinţa vreunei orientări valorice, el e un tip care n-are păreri şi când le are n-ar trebui îndeobşte lăsat să şi le exprime, cu riscul de „diviza societatea”. De aici violenţa etichetării tuturor celor care nu cântă în strună actualei paradigme drept „vânduţi oligarhului” şi alte asemenea mizerii. Ai lipit eticheta şi nu trebuie să mai discuţi, nu mai eşti dator să dialoghezi, să răspunzi nuanţelor, reclamaţiilor, să îţi justifici sau argumentezi poziţia. Cel care nu e de acord cu tine e „slugă plahotniucistă” şi s-a terminat discuţia.

    În plus, le trădează o anumită perspectivă asupra rolului statului, birocraţiei, tehnocraţiei. Ei ştiu mai bine, lăsaţi-i să rezolve problemele concrete, de-acolo de la guvern: să tragă apă, canalizare, veceu în sate, să paveze trotuare şamd. Cetăţeanul, prin iniţiativa privată, nu-i capabil de aşa ceva. Avem nevoie de implicarea guvernului. O simplă descătuşare de libertăţi, prin valorificarea modelului de dezvoltare occidental (iar geopolitica!), nu e destulă. Să dăm pace guvernului să se ocupe de problemele concrete. Nu geopolitice. Adică să-i oferim în continuare cea mai mare parte din banii noştri, şi controlul asupra lor.

    Partea constientă a șmecheriei cu „lăsați geopolitica”: Complicitatea cu Rusia.

    Daca îi convine cuiva imponderabilitatea asta geopolitică „nici cu Vestul nici cu Estul, şi cu Vestul şi cu Estul” e Rusia şi numai Rusia. Rusiei îi convine starea R.Moldova într-o zonă nedeterminată, suspendată. Mai ales că-şi poate face mendrele pe bani europeni deblocaţi de noua guvernare, care „a restabilit încrederea partenerilor de dezvoltare” şamd.

    Consecinţa este, aşa cum am spus şi altădată, una identitară. Consecinţa dar şi scopul foarte clar anunţat, de mă şi mir cum stau toţi şi se fac morţi în …Popşoi (sic!). Citiţi toate „studiile” despre identitate în R.Moldova ale consilierilor şi celor din anturajul actualei prim-ministre: moldoveanul este, sau dacă nu-i, trebuie să devină o sinteză polietnică de orientări, „clivaje” şi conţinuturi contradictorii pe care le interiorizează şi le depăşeşte în acelaşi timp. Nu le rezolvă, el doar le „împacă”. Sau se iluzionează făcând-o. Moldoveanul e în acelaşi timp cu Estul şi cu Vestul, el a fost şi ocupat şi eliberat în acelaşi timp, el are paşaport românesc dar nu-i român, el comemorează deportările şi fuga la festival, el este istoric într-o măsură selectivă, în sensul în care el se mândreşte şi defilează cu o identitate rudimentară, redusă adesea la folcloric şi gastronomic (a se vedea festivalurile plăcintei şi bostaniadele aferente); îşi recunoaşte cu greu coordonate identitare esenţiale, dar istoria în aspectele ei problematice nu-l interesează pentru că „divizează” societatea. Istoria ridică în faţa lui probleme morale, care îi implică şi identitatea, dar el le depăşeşte neangajându-le.

    Moldoveanul e fix pe mijloc. De asta „a nu pune problema în termeni geopolitici” nu e aşa banal precum pare.

    E inginerie identitară. E parte importantă a rezolvării, într-un anume fel, care sacrifică românii din R. Moldova şi potenţialul lor de afirmare, – a chestiunii identităţii în R.Moldova.

    Şi în bătălia asta sunt angajate absolut toate diviziile. Ori ne dăm seama de ce ni se întâmplă, ori pierdem.

    P.S.

    Am primit un comentariu foarte bun de la domnul Serghei Sprîncean:

    „ici mai există un argument „forte” al „civismului anti-geopolitic” din RM și de pe aiurea, la fel de absurd, dar care vă scapă in această analiză, am impresia. Este formulat extrem de simplu: geopolitica ca paravan al corupției și delapidărilor din bugetul de stat al RM: „Cei ce utilizează argumentul geopolitic au un singur interes, cel de a minți și a sărăci populația în propriul beneficiu”.

    Prin asta urmărindu-se discreditarea abordării concurențiale a proceselor sociale și de politică externă, lipsind individul uman, dar și comunitatea umană, de capacitatea unei reflecții critice și de imunitatea firească față de acțiunile inamice și destructive din exterior și interior.

    Prin urmare, abordarea geopolitică este trecută la probleme false sau neactuale, accentul fiind pus pe construirea optimistă a unei lumi noi bazată pe altruism, întrajutorare și conlucrare necondiționată.

    E clar că geopolitica poate deveni o falsă ”problemă” numai când se va realiza o prietenie totală dintre popoarele lumii (mari și mici), globalizarea se va curăța de toate elementele distructive și se va instaura Raiul pe Pământ. Adică niciodată.

    Până atunci vom continua, în mod firesc, să concurăm între noi la nivel de indivizi, comunități, regiuni, state, civilizații etc.”

    PUBLICATE RECENT

    JURNAL