Ioan Stanomir: „Anii urii” de Horia-Roman Patapievici, probă cheie când se va scrie istoria ultimilor 15 ani din viaţa publică a României

2

“Anii urii” şi vitalitatea resentimentului

Atunci când se va scrie istoria ultimului deceniu şi jumătate din viaţa publică a României, “ Anii urii” ai lui Horia- Roman Patapievici vor constitui una dintre probele cheie ale acestui dosar. Atunci când se va reconstitui traseul resentimentului în România, traseu ce evocă, prin înaintarea sa implacabilă, avansul metastazei în corpul uman condamnat să dispară, cartea sa va fi una dintre mărturiile ce ilustrează capacitatea unei conjuraţii mediatice şi politice de a infesta cu teribilul microb o întreagă naţiune. Atunci când se va încerca identificarea genealogiei regimului Dragnea, depoziţia lui Horia- Roman Patapievici va dezvălui rădăcinile răului ce trimit la toată acumularea de patimi precedând anul 2012 şi triumful electoral al USL.

“Anii urii” sunt,dincolo de impresionanta acribie cu care un material al trecutului este reordonat , o formă de introspecţie individuală şi comunitară, ca şi un exerciţiu de exorcizare al demonilor care bântuie România. Citită distinct, prefaţa cărţii este una dintre cele mai pătrunzătoare şi sobre tentative de a înţelege mecanismul de naştere şi de propagare al unui sentiment aproape ubicuu, ura. Fiecare atac, fiecare invectivă,fiecare minciună adaugă un alt strat la acest edificiu al detestării colective. Paginile din “Anii urii” transcriu efortul de a înfrunta, prin luciditate, curaj şi credinţă, acest baraj teribil al invectivei şi al stigmatizării.

Se poate spune că Horia- Roman Patapievici este urât, în anii de până la 2012 şi după aceea, în mod ecumenic şi sistematic. A-l denunţa era o formă de normalitate intelectuală şi umană. A rezista urii contagioase era simptomul unei periculoase rătăciri. Alianţa dintre suveranitatea mediatică a televiziunilor de ştiri şi ostilitatea ignară a omului de pe stradă dă naştere unei realităţi populate de demonii urii. Patapievici încetează să mai fie un om concret, un semen. El este numele unei tumori care se cere extirpată din corpul naţiunii prin truda românilor de bună- credinţă. Identitatea publică sa se constituie din succesiunea de denunţuri publice şi de insinuări mârşave. Personalitatea sa este expusă unei dejecţii fără precedent de resentiment. El este, acum, în anii urii, Duşmanul, Inamicul, Ereticul.

Între aceşti ani ai urii şi anii de stalinism feroce ai RPR, afinitatea ţine şi de strategiile similare la care recurge o propagandă imundă . Dacă România anului 2012 ar fi fost RPR a anului de graţie 1950, Horia- Roman Patapievici ar fi fost plasat în categoria celor pe care statul de democraţie populară era obligat să-i elimine, în cadrul unei operaţiuni dialectice de ecarisaj. În locul detenţiei, anii de după 2012 i-au oferit lui Horia- Roman Patapievici vămile solitudinii şi ale retragerii din viaţa publică. Devastarea ICR este însoţită de impunerea exilului intern: denunţat, acuzat, demonizat, Patapievici este o relicvă a epocii “ băsiste”. Locul său este la groapa de gunoi a istoriei, spre a relua judecata implacabilă a bolşevicilor. Andrei Marga tronează, suveran, asupra unei instituţii reduse la postura de portavoce a “ Cântării României”.

Angrenajul de complicităţi şi de agresivitate care a alimentat USL şi ofensiva ei resentimentară este acelaşi angrenaj de care s-a servit regimul Dragnea. Istoria şi are ironiile ei: cei care, în 2012, luptau în rândurile USL împotriva “băsismului “ dictatorial, descopereau, peste şapte ani, pericolul mortal al erdoganizării României. Cei care instigau la linşarea lui Horia- Roman Patapievici evocă, peste ani, implinirile ICR.

Trecutul din paginile acestei cărţi este temelia pe care s-a ridicat regimul Dragnea. Suveranitatea mediatică şi abjectul colaboraţionism au fost elementele care au încadrat ascensiunea lui Liviu Dragnea. OUG 13 nu este decât continuarea puciului constituţional din vara lui 2012. Anii urii, documentaţi de Horia- Roman Patapievici, au fecundat un teren şi au pregătit o ambiţie demonică de dominaţie. Înainte de Liviu Dragnea se află Crin Antonescu şi Victor Ponta. Cartea lui Horia- Roman Patapievici este un baraj pe care memoria lucidă îl ridică în faţa uitării complice.

Ioan Stanomir

PRELUAT DIN   Marginalia

Print Friendly, PDF & Email

2 COMENTARII

  1. Aceste luări de poziție, ca atâtea altele, demonstrează încă o dată că mareea „neamului prost/prostului gust/politicii resentimentare” provocată de comunism și-a lăsat zoaiele peste tot în România, și mai ales prin „micul Paris”, care a devenit o uriașă mahala ce atrage scursura Teleormanului, a țigănimii naționale și pseudo-elitelor !

    Există, e-adevărat mult mai târzie, o reparație pe care o aduce Istoria: toți netoții vor fi „ejaculați” (recunoașteți proveniența termenului…) de pe scena durabilă a societății normale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here