Pe data de 3 iunie 2005, Oriana Fallaci a publicat pe prima pagină a cotidianului Corriere della sera articolul “Noi canibalii şi fiii Medeei” în care cerea femeilor să nu voteze în referendumul public pentru Legea 40 organizat pe 12 şi 13 iunie din acel an. Oriana Fallaci era o voce distinsă şi distinctă, care se adresa Italiei într-un moment de răscruce din primii ani ai mileniului 3, atunci când s-a decis ca ingineriei genetice să i se dea deplina libertate de acţiune.

În articolul “Noi, canibalii şi fiii Medeei” autoarea demonstrează natura criminală şi imorală a ingineriei genetice aplicate omului, consecinţă a degradării spiritului occidental. Apelul la conştiinţă avea să influenţeze un număr de persoane, dar nu va conta în economia unui consultări populare în care da-ul era propovăduit prin mijloacele mass-media de un număr impresionant de doritori ai soluţiilor magice (Avatar avant la lettre), de susţinătorii celor care promit binele absolut. Traducerea acestui articol s-a făcut nu pentru a pune stavilă ştiinţei sau pentru lăudarea reţetelor “obscurantiste”, ci pentru a lua în considerare moralitatea acţiunilor noastre.

Cititorule, nu trebuie să fi de acord cu Oriana, trebuie doar să încerci să-ţi pui întrebări. Italienii au un proverb: Non e tutto oro quello che lucica – nu tot ceea ce luceşte este din aur.

Noi, canibalii şi fiii Medeei

Oriana Fallaci

“Sper că acest referendum să se prăbuşească în mod mizerabil”. “Nu îmi place acest referendum la care mecenaţii doctorilor Frankenstein vor vota dintr-un simplu partizanat politic sau din miopie morală iar pe 12 iunie nu voi utiliza buletinul electoral, şi cu toată inima îmi doresc ca ofensiva să se prăbuşească în mod mizerabil.” O scrie Oriana Fallaci într-o lungă intervenţie în Corriere della sera, convinsă că în spatele referendumului asupra Legii 40 există “un proiect, ba chiar o ţintă incceptabilă şi terifiantă. Proiectul de a reinventa omul în laborator, de a-l transforma într-un produs de vânzare ca un biftec sau o bombă”. “Înlătur flecărelile şi făţărniciile – urmează Fallaci – dacă în locul lui Birkenau, al lui Dachau etcetera, ai pune Institutele de cercetare administrate de democraţie, dacă în locul gemenilor vivisectionaţi de Mengele ai pune embrioanele umane care dorm în congelatoare, discursul nu se schimbă”.

Nu, nu îmi place acest referendum la care mecenaţii doctorilor Frankenstein vor vota pentru un simplu partizanat politic sau din miopie morală. Mai exact fără să raţioneze cu propriul cap, fără să-şi asculte propria conştiinţă, poate şi fără să cunoască semnificaţia cuvintelor staminal, ovocit, blastocit, eterolog, clonare şi desigur fără să se întrebe sau fără să înţeleagă ce este în spatele ofensivei pentru libertatea nelimitată a cercetării ştiinţifice. Într-adevăr, pe 12 iunie nu voi utiliza buletinul de vot, şi cu toată inima mi-aş dori ca ofensiva să se termine în mod penibil, prevestire întărită de când la Liceul Mamiani din Roma cel mai prestigios promotor al celor patru întrebări referenţiale a scandat o replică ce pare o nostimadă de director de trupă al unui vechi theatre varieté: „Dacă embrionul e viaţă, a te masturba este sinucidere”.

[Domnul meu, în locul masturbării eu le-aş fi vorbit despre Libertate acelor elevi de liceu. Le-aş fi adus aminte de ceea ce spune Platon când în cartea a VIII-a din Republica scrie că din libertatea degenerată în licenţă se naşte şi se dezvoltă o plantă rea: planta rea a tiraniei. Într-adevăr, aici nu este vorba despre masturbare. Se tratează despre cum să explici oamenilor că libertatea nelimitată, deci aceea fără nicio frână şi fără niciun sens moral, nu mai este Libertate, ci licenţă. Inconştienţă, arbitrar. Este vorba de lămurirea că pentru menţinerea Libertăţii, pentru protejarea Libertăţii, trebuie să-i pui limite libertăţii cu judecată şi cu bun simţ. Cu etică. Este vorba despre recunoaşterea diferenţei dintre permis şi interzis.]

Nu îmi place acest referendum, deoarece pe lângă şantajul şiret cu care aşa-numita clonare terapeutică îşi justifica nedreptăţile, adică promite să trateze bolile, dar şi faţă de evidentul folos al celor care cu acel şantaj îşi umplu buzunarele (de exemplu, industriile farmaceutice al căror cinism depăşeşte cinismul negustorilor de arme), în spatele acestui referendum este un proiect, ba chiar o ţintă inacceptabilă şi terifiantă: proiectul de a reinventa Omul în laborator, de a-l transforma într-un produs de vânzare ca un biftec sau o bombă; tinta de a se substitui Naturii, de a manipula Natura, de a schimba sau mai degrabă a desfigura rădăcinile Vieţii, de a o dezumaniza masacrând creaturile cele mai dezarmate şi lipsite de apărare. Deci copiii noştri nicicând născuţi, ai noştri viitori noi înşine, embrionii umani care dorm în congelatoarele băncilor şi ale Institutelor de Cercetare. Masacrându-i şi reducându-i la remedii gata de injectat sau de înghiţit cu lăcomie sau făcându-i să crească numai atât cât trebuie pentru a-i măcelari aşa cum se măcelăreşte un bou sau un miel, apoi recuperând ţesuturi şi organe de vânzare cum se vând piesele de schimb pentru automobile.

Toate aceste îmi amintesc de Lumea Nouă a lui Huxley, da, lumea abominabilă a oamenilor Alfa şi Beta şi Gamma, dar în special îmi aminteşte de obscenitatea eugeneticii cu care Hitler visa să creeze o societate constituită numai din blonzi cu ochi albaştri. Îmi aminteşte de lagărele de concentrare de la Auschwitz şi de la Mauthausen, de la Dachau şi de la Birkenau unde, pentru grăbirea producţiei rasei ariene – mai exact pentru a intensifica naşterea gemenilor de către blondele cu ochii albaştri -, doctorul Mengele conducea experimente asupra copiilor gemeni. Mulţumită libertăţii de cercetare nelimitate pe care i-o dăduse Hitler, el îi martiriza, îi asasina, uneori îi vivisecţiona.

Prin urmare înlătur flecărelile şi făţărniciile: dacă în locul lui Birkenau, a lui Dachau etcetera ai pune Institutele de Cercetare administrate de democraţie, dacă în locul gemenilor vivisecţionaţi de Mengele ai pune embrioanele umane care dorm în congelatoare, discursul nu se schimbă. Deloc întâmplător, când cu opt ani în urmă englezii au creat oaia Dolly, în loc să mă exaltez am avut un fior de oroare şi mi-am spus: „Ne-am ars. Aici ne regăsim într-o societate făcută din clone. Aici ne întoarcem la Nazism.”

Este o tragedie a inocenţilor

„Adevăratul obiectiv este clonarea umană, deci visul hitlerist de a fabrică în laborator superbărbaţi şi superfemei, iar terapeutica este o minciună crudă. Adesea celulele stem dezvoltă cancer.”

Frankensteinii şi mecenaţii lor (juriştii, ziariştii, editorialiştii, actriţele, filozofii, greierii cântători, membrii Academiei dei Lincei, politicieni care caută voturi, medici aflaţi în căutarea gloriei) nu vor să audă acel „Ne-am ars, aici ne regăsim cu o societate făcută din clone, aici ne întoarcem la nazism”. Când conduci discursul la Hitler şi la nazism, la Mengele, se arată jigniţi, ba chiar scandalizaţi.

Trăncănesc despre prejudecăţi, obiectează la ilegitimitatea comparaţiei. Apoi, în cel mai pur stil bolşevic te pun la stâlpul infamiei. Te numesc bigot, habotnic, slugă a Papei şi a Cardinalului Ruini, mercenar al Bisericii Catolice. Te batjocoresc cu cuvintele retrogradobscurantistreacţionar şi pozând în neo-iluminişti, în progresişti, avangardişti, îţi aruncă în faţă obişnuitele banalităţi. Ţipă că nu i se pot impune chiloţi Ştiinţei, că nu se poate pune frână la Cunoaştere, că Progresul nu poate fi oprit, că faptele sunt mai puternice ca raţionamentele, că lumea merge înainte contra unor obtuzi ca tine. Ca mine.

Cu orgoliul de marionetă declară că embrionul nu este o fiinţă umană: este o simplă propunere de fiinţă umană mai degrabă decât o fiinţă vie, un cocoloş de celule negânditoare. Cu o siguranţă de paiaţă ei proclamă că nu are suflet, că sufletul există dacă există gândirea, că sediul gândirii este în creier, iar creierul începe să se dezvolte la două săptămâni după ce embrionul s-a ataşat de uterul matern. Sau că un făt începe să gândească numai în a opta sau a noua lună de graviditate, că după Sfântul Toma d’Aquino până în luna a patra suntem animale şi deci valorează tot cât protejarea embrionilor de cimpanzeu.

Este inutil să obiectezi că Sfântul Toma d’Aquino a trăit la 1200, că de genetică avea habar cât am eu de ciclism sau de pugilat. Este inutil să replici că este o prostie să te pui la adăpost în spatele silogismului Creier, Gândire, Suflet egal Uman. O ofensă adusă logicii. Chiar şi animalele au creier, la naiba. Chiar şi animalele au o gândire. Aşadar, rămânând la acel silogism, chiar şi ele ar trebui să aibă un suflet şi să fie considerate umane.

În sfârşit, este inutil să observi că despre formarea creierului suflet nu ştim chiar nimic. Nici ceea ce se ştia despre atom când Enrico Fermi a scindat pe acela de Uraniu 235 şi a descoperit că nucleul său măsura a sutamiliarda parte dintr-un milimetru şi totuşi că poate să dezintegreze într-o clipită oraşe ca Hiroshima şi Nagasaki. Şi dacă nemărginirea mică ar conţine mult mai mult decât nemărginirea mare? Şi dacă creierul suflet al embrionului ar măsura încă mai puţin de a sutamiliarda parte dintr-un milimentru, iar miopia morală (şi de asemenea intelectuală) nu ar reuşi să îl individualizeze? Iar drept consecinţă embrionul ar gândi şi ar suferi cum suferim noi când Zarqawi ne taie capul cu cuţitul său halal?

Faptul este că afirmaţiile lor niciodată sprijinite de probe sunt doar teorii şi atât, presupuse certitudini pentru convenienţă şi oportunism împrăştiate ca certitudini absolute, puncte de vedere cu care se face paradă în mirajul prezumtiv de a primi un Nobel pentru care se ambiţioneaza puternic fără nicio pudoare şi fără niciun merit. Sunt o dogmă care nu valorează mai mult decât a mea. Ba dimpotrivă, valorează mult mai puţin decât a mea care este lipsită de calcule, de convenienţe, de oportunisme.

Care este dogma mea? Păi, e aceea pe care o exprim în Scrisoare către un copil nicicând născut, carte care începe cu aceste cuvinte: „În această noapte am ştiut că erai. O picătură de viaţă ieşită din neant.” Este ceea ce am afirmat în interviul dat în Foglio când neoiluminiştii şi progresiştii şi avangardiştii aprobau condamnarea la moarte a lui Terri Schindler sau dacă vrei a lui Terri Schiavo. (După ei, vinovată de a nu avea un gând, de a nu avea un suflet, de a nu putea asista în fiecare duminică la Liturghia care se cheamă Partida de Fotbal).

O, da: la rândul meu fără a avea probele pe care Fermi le-a furnizat asupra nucleului atomului, eu cred că începînd chiar din momentul în care spermatozoidul fecundează ovulul şi celula primară devine două celule apoi patru apoi opt apoi şaisprezece, în sfârşit, începe să se multiplice, noi suntem ceea ce vom fi. Deci fiinţe umane. Poate nu încă persoane, văzând că o persoană este rezultatul esenţei native şi a experienţelor avute după naştere, dar cu siguranţă o fiinţă umană. Embrionul care se naşte în ovulul unui păduche este un păduche. Embrionul care se naşte în ovulul unui câine este un câine (exemplul câinelul îl aduce chiar monseniorul Sgreccia). Embrionul care se naşte în ovulul de elefant este un elefant. Embrionul care se naşte în ovulul unei fiinţe umane este o fiinţă umană şi nu îmi pasă că de data asta opinia mea coincide cu aceea a Bisericii Catolice, Cu aceea a Papei Woityla şi a Papei Ratzinger, cu aceea a Cardinalului Ruini, a episcopilor, al arhiepiscopilor, a preoţilor care s-au opus divorţului şi avortului (şi eu detest avortul şi pentru votul în favoarea avortului am avut dileme sfâşietoare, dar consider divorţul o cucerire a civilizaţiei şi pentru divorţ m-am bătut cu unghiile şi cu dinţii).

Într-adevăr, dacă o asemenea opinie ar fi coincis cu aceea a Bisericii Marxiste, a lui Lenin, a lui Stalin, a lui Mao Tse Tung, şi chiar cu a regelui Cubei, deci cu a ultrademnului de dispreţ Castro, aş fi exprimat-o cu aceeaşi candoare. Nu îmi pasă deloc nici chiar de şantajul şiret, deci de promisiunea lor de vindecare a diabetului, a distrofiei, a Alzheimer-ului, a sclerozei multiple a lui Stephen Hawking (marele cosmolog care trăieşte de decenii într-un cărucior şi atîrnă mai rău ca o floare veştedă).

Cum am spus în interviul din Foglio, nu îmi pasă nici chiar dacă celulele stem ar servi la vindecarea cancerului meu, ori mai precis a cancerelor mele. Dumnezeu ştie dacă iubesc viaţa, dacă aş vrea să trăiesc cât mai mult timp. Eu sunt îndrăgostită de viaţă, dar ca să-mi vindec cancerele injectându-mi celula unui copil nicicând născut mi-ar părea că aş fi un canibal. O Medee care îşi ucide proprii fii. („Femeie blestemată, urâtă de zei, de mine, de întregul neam omenesc. Să crăpi, fiinţă obscenă, asasină a fiilor tăi” îi spune Euripide prin Iason.).

Îmi păsa chiar mai puţin de faptul că Frankensteinii şi mecenaţii lor mă expun batjocurii cu acuzele de retrogradăobscurantistăreacţionarăbigotăhabotnicăslugă a Vaticanului. Oricum cu ei nu serveşte nici să explici că o atee (fie şi atee creştină) nu poate fi bigotă, nu poate fi o habotnică etcetera. Sau că o laică ce s-a bătut mereu pentru justiţie şi libertate nu poate fi retrogradă, obscurantistă, reacţionară. Şi adaug: într-adevăr nu există o limită a incoerenţei oportuniştilor.

Mai demult, actualii propovăduitori ai canibalismului urlau că este o cruzime să sacrifici animalele în laborator. Şi cu asta sunt de acord.

[Am văzut lucruri cumplite în laboratoare. Odată, la New York am văzut cum i-a fost tăiată inima unei căţeluşe, pe care au înlocuit-o cu o inimă de purcel, iar apoi i-au pus-o sub nasul bietei creaturi pentru a vedea dacă o recunoaşte. Ea a recunoscut-o şi a început să chelălăie cu disperare. Altă dată la Chicago am văzut cum i-au tăiat capul unei biete maimuţe. De vie, iar creierul trebuia să rămână viu prin intermediul unei stropiri cu sânge. Se numea Libby, şi în timp ce o legau de pătuţul operator ea mă fixa ca şi când îmi implora ajutorul. Într-adevăr m-am ruşinat. Am vomitat şi Frankensteinul de serviciu, un cunoscut cercetător, m-a întrebat uimit: “Why, de ce? Vă credeam mai puţin năzuroasă. Less squeamish. Libby nu are suflet”.]

Plângeau şi pentru şoarecii utilizaţi pentru experimentarea produselor farmaceutice, acei flecari. Îi defineau ca martiri şi pentru a-i apăra înscenau cortee belicoase similare acelora ale pacifiştilor care îşi doresc pacea doar dintr-o parte şi atât.

În schimb, acum acceptă ca fii nostri nicicând născuţi să fie cobai, sacrificaţi ca şi căţeluşa de la New York sau ca Libby. Acceptă ca şi celulele acestor noi cobai să meargă să îmbogăţească întreprinderile farmaceutice al căror cinism îl depăşeşte pe acela al negustorilor de arme, acceptă ca embrionii să fie tăiaţi în bucăţi ca bovinele în măcelarii pentru a recupera ţesuturi şi organe de vânzare cum se vând piesele de schimb pentru automobile. Acceptă ca toate acestea să ţintească la realizarea Lumii Noi a lui Huxley, să ne facă să devenim oameni Alfa sau Beta sau Gamma sau Dumnezeu ştie ce altceva. Campioni ai sănătăţii şi ai frumuseţii, dar fără creier sau monştri foarte inteligenţi, dar fără braţe şi fără picioare?

[Apropo: altă dată, în laboratoarele de cercetare am văzut o pasăre pe care cine ştie de ce, presupun că pentru a se distra, au făcut-o să se nască fără aripi. Părea o mingie făcută din pene şi atât. Şi mă privea cu nişte ochi care, comparativ cu Prizonierii lui Michelangelo, deci cu cele patru statui cu capetele şi membrele încă aflate în piatră… acestea păreau creature fericite…]

Şi e de la sine înţeles că acum suntem şi noi cobai. O femeie care suferă o extracţie a ovulului este, desigur, un cobai. Una, care pentru a rămâne gravidă, îşi implantează unul, este acelaşi lucru. Mulţumită unei ştiinţe care e din ce în ce mai mult o tehno-ştiinţă, mulţumită unei medicine care e din ce în ce mai mult o tehno-medicină, deci din ce în ce mai inumană, suntem cobai chiar şi în cazuri străine fecundării artificiale.

Când mă supun unei radioterapii, de exemplu, în special în America, nu văd fiinţe umane. Intuiesc prezenţa undeva a medicilor şi a tehnicienilor, da. Poate în spatele acelui geam care separă camera lor de camera unde mă găsesc cu aparatura şi atât. Dar de la ei nu-mi ajunge nici chiar vocea. Nu îmi vorbesc niciodată. Chiar şi când primesc ordinul să-mi ţin respiraţia, este o maşină care vorbeşte. Reproducerea vocei umane. Şi mă simt singură ca un embrion în congelator, neapărată ca un cobai la mila unui cercetător. Acelaşi lucru, când trebuie să completez formularele care servesc la îmbogăţirea statisticilor asupra metodelor de vindecare, a supravieţuirilor, a deceselor. Module în care sunt un simplu număr. Un număr al unui produs de pe a cărui etichetă lipseşte doar data scadenţei.

Cei care de bună-credinţă favorizează noua lume se pun mereu la adăpost sub umbrela cuvintelor Ştiinţă şi Progres, poate cele mai abuzate după cuvintele Dragoste şi Pace. Dar asupra interpretării cuvântului Progres, mai exact asupra conceptului aşa-numitului Progres, părerile nu concordă. Şi devine din ce în ce mai dificil să stabileşti de ce naiba se discută.

Pentru Giordano Bruno era astronomia copernicană. Pentru Voltaire, ascuţirea minţii prin arte şi obiceiuri. Pentru Kant, Dreptul care înlocuieşte Forţa. Pentru Darwin, evoluţia biologică. Pentru Marx, căderea sistemului capitalist. Pentru străstrăbunicii mei, telegraful, trenul, vaporul, iluminarea cu gaz, monarhia constituţională. Pentru străbunicii mei iluminarea electrică, termometrul, vaccinarea anti-variolă a lui Pasteur, radiul lui Madame Curie, democraţia fără sufragiul universal. Pentru bunicii mei automobilul, avionul, telefonul, radioul lui Gugliemo Marconi, penicilina, sufragiul universal fără votul femeilor. Pentru părinţii mei votul femeilor, aerul condiţionat, maşina de spălat vase, TV-ul, motoreta, republica.

Pentru lumea mea transplantul de organe, navele spaţiale, călătoriile pe Luna şi pe Marte, blestematele de computere, blestematele de telefoane mobile şi blestematul de Internet cu care poţi calomnia pe oricine şi poţi fura munca altuia fără să ajungi la închisoare. De asemenea, arhicunoscutele Drepturi ale Omului care însă nu includ drepturile omului pentru cine ca mine merge contra curentului sau drepturile omului pentru copii. Drepturi călcate în picioare cu spălarea creierelor din şcoli, cu maltratări, cu răpiri, asasinate produse chiar de Medee care îşi ucid propri copii cu lovituri de ciocan sau înecându-i în căzi de baie sau în piscine. Asta fără să-i punem la socoteală pe copiii pedofilizaţi în colegii şi în sacristii sau violaţi şi strangulaţi, apoi îngropaţi de vii ca Jessica Lundman.

Ei bine, vrem să punem şi holocaustul embrioanelor umane în lista discutabilă a unui Progres care în nouăzeci la sută din cazuri se bazează pe succesele tehnologiei şi nu ale moralei. După cât se pare, da. Şi răbdare, dacă eram mai avansaţi când eram mai ignoranţi, mai bolnavi, mai săraci, mai umani, astfel că moartea unui fiu născut sau nenăscut ne umplea de durere. Cristoase! Are dreptate Ratzinger (mulţumesc, Sanctitate, ca aveţi mereu curajul să spuneţi pâine pâinii şi vin vinului) când scrie că Progresul nu a născut niciodată Omul mai bun, o societate mai bună, şi începe să fie o ameninţare pentru neamul omenesc.

Cât despre Ştiinţă, oh, Doamne… În tinereţe mă închinam Ştiinţei cu acea devoţiune pe care o au musulmanii pentru Coran. Aceeaşi veneraţie pe care o au pentru Mahomed. Voiam să devin um om de ştiinţă, iar pentru asta m-am înscris la Medicină. În rest, chiar şi astăzi am un respect instinctiv pentru Ştiinţă, o pasiune pe care nici chiar Frankensteinii nu reuşesc să o stingă şi aş fi o imbecilă dacă aş nega ca umanitatea nu a avansat mulţumită ei. Ştii, şi mie îmi place mersul pe Lună sau pe Marte. Ba chiar îmi place mai mult decât le place avangardiştilor. Şi mie îmi place să utilizez telefonul, radioul, avionul, TV-ul. Şi dacă acum sunt încă în viaţă o datorez Medicinei care, deşi adesea mă face să mă simt că un embrion în congelator, un cobai aflat la milă unui cercetător, m-a îngrijit şi mă îngrijeşte. Insă…

Însă Ştiinţa e ca focul. Poate face un mare bine sau un mare rău. Ca şi focul te poate încălzi, dezinfecta, salva, sau să te transforme în cenuşă. Să te distrugă. Ca şi focul, adesea face mai mult rău decât bine. Şi motivul este exact acela că, la fel ca şi focul, nu îşi pune probleme morale. Pentru ea tot ce este posibil este permis. Nu are importanţă retorica: scrupulele Ştiinţei au fost mereu puţine. Remuşcări, încă mai puţine. Şi-a arogat mereu dreptul de a face ceea ce voia să facă, ce vrea să facă deoarece se poate face. Şi făcându-l, nu şi-a pus niciodată întrebarea dacă era drept. Mă rău: ca o femeie stricată care îşi vinde corpul, s-a vândut mereu celui mai bun ofertant. A alergat mereu după premiile Nobel, vanitatea sa, delirul său de atotputernicie, râvna sa de a se substitui Naturii. (Ratzinger spune “sa se substituie lui Dumnezeu”). Iar despre victimele sale a ţinut întotdeauna o socoteală parţială.

Nu ţinea cont nici chiar sublimul Leonardo da Vinci care ca pictor zugrăvea rafinate Madonne şi rafinate Monne Lise şi foarte rafinate Doamne cu Hermelină, dar ca om de ştiinţă îşi oferea serviciile lui Ludovico Sforza şi proiecta maşini de război inimaginabile pe atunci. Super tunuri, super mitraliere, super tancuri, super elicoptere pentru bombardarea oamenilor. Nu ţinu cont nici chiar onestul Oppenheimer care împreună cu Teller au construit bomba atomică. Şi nu mă consolează deloc să-mi amintesc că înainte de a o face să explodeze la Fort Alamos a trimis colegilor de la Berkeley telegrama în care, citând un pasaj din testul sacru hindus Bhagavad Gita şi comparându-se cu zeul Krishna, se blestema fără milă. “Am devenit Moartea, distrugătorul lumilor”. În rest, nu a fost un chirurg, doctorul Joseph Ignace Guillotin, cel care în 1789 a inventat ghilotina? Nu a fost un alt medic, doctorul Louis, cel care în 1791 i-a condus fabricarea? Pentru orice penicilină, Ştiinţa ne face cadou o ghilotină. Pentru orice Pasteur sau Madame Curie sau Marconi, ne face cadou un Mengele. Sau cel puţin un Oppenheimer, cel puţin un Teller.

Iar discipolii săi cei mai periculoşi sunt chiar cercetătorii. Aproape întotdeauna (onoare şi gratitudine excepţiilor), cercetătorilor nu le pasă de neamul omenesc. Îi mişcă numai demonul curiozităţii căsătorit cu ambiţia personală şi interesul bănesc (cum se va comporta o pasăre fără aripi? Cum va funcţiona un copil conceput în eprubetă? Ce şi cât îmi va aduce această descoperire?). Şi la naiba cu principiile, la dracu cu valorile pe care se bazează sau ar trebui să se bazeze o societate civilă.

Dragii mei, Ratzinger are dreptate chiar şi când spune ca în numele Ştiinţei se fac răni din ce în ce mai grave asupra drepturilor Vieţii. Are dreptate chiar şi când spune că prin experimentele asupra embrionilor umani se desconsideră, chiar se neagă demnitatea Omului. Are dreptate şi atunci când zice că dacă nu vrem sa pierdem respectul pentru Om, trebuie să demistificăm cercetarea ştiinţifică, să demitizăm Ştiinţa, deci să încetăm a o considera un idol sau o divinitate. Cuvinte sacrosante care după părerea mea se potrivesc şi pentru Etică.

Etica se defineşte în orice dicţionar ca acea parte a filozofiei care se ocupă de Morală. De ceea ce este bine pentru Om, de ceea ce este bine să faci sau să nu faci. Într-adevăr, din Etică se inspiră în general legile Ţărilor non-barbare sau nu pe de-a întregul barbare şi până mai ieri în Occident am folosit-o la asta. Necazul e că în era modernă Etica a născut o fiică degenerată care se cheamă Bioetica. Mereu după dicţionar, Bioetica este o disciplină care „se ocupă de probleme morale şi individuale şi colective conexe avansării studiilor în câmpul geneticii şi de tehnologia relativă formării proceselor vitale”. Dar asupra unei asemenea discipline eu gândesc aşa cum o făcea Erwin Chagaff, marele biochimist american care numai când auzea vorbindu-se de procrearea asistată sau de fecundarea artificială sau de embrioni congelaţi şi decongelaţi se enerva teribil şi urla: „Etica stă bioeticii ca şi muzica la marşurile militare!”.

Ei bine… lumea occidentală face risipă de marşuri militare. Institute de Bioetică, Comitete de Bioetică, Academii de Bioetică. De fiecare dată, în mâna învăţaţilor care spun că vor să apere viitorul nostru, să pună în balanţă bucuria Cunoaşterii cu utilitatea socială, să stăvilească aviditatea intereselor industriale şi financiare. Însă, în faţa Idolului Ştiinţei, ba chiar a Divinităţii Ştiinţei, în faţa mitului Cercetării Ştiinţifice, bioetica se umileşte de fiecare dată.

În 1997, când s-a născut oaia Dolly şi a fost clar că prin intermediul aceloraşi artificii clonarea se putea extinde asupra fiinţelor umane, reprezentanţii nobilei discipline au definit faptul ca inacceptanbil din punct de vedere etic. “Niciodată! A-l permite ar echivala cu a merge împotriva legii biologice de bază! Ar fi un ultraj adus Naturii care prin ea însăşi produce evoluţia speciei noastre! Ar conduce la un declin al civilizaţiei noastre!”.

Aici înving Frankensteinii

”Occidentul este bolnav de un cancer moral, intelectual şi moral. Dar Binele şi Răul nu sunt opinii. Sunt realităţi obiective, concrete care ne disting (sau ar trebui să ne distingă) de acei Zarqawi şi de alte animale.”

Toţi au spus-o, toţi. Comitetul International de Bioetică al UNESCO, United States Bioethics Commission, Consiliul pentru Etică şi Bioetică al Comisiei Europene, de exemplu, dar şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi diversele Academii Naţionale de Medicină. Pentru naşterea primei fetiţe concepută în eprubetă, fetiţa engleză, acelaşi lucru. Pentru eutanasie, la fel. Pentru actualul holocaust al embrionilor, idem. Luări de poziţie, vetouri, condamnări. Dar apoi toţi încep să închidă ochii. Cu piciorul pe două trepte, avansând compromisuri care în realitate erau consensuri. Este strategia lor. Modul lor de a fi politically correct. La început urlă şi fac scandal, declarând ca anumite lucruri jignesc decenţa, apoi încep să bodogănească, declară că trebuie să reflectăm mai bine, că descoperirile ştiinţifice nu se pot elimina, că înapoi nu ne putem întoarce, şi îşi retractează luările de poziţie. Îşi retractează vetourile, îşi retractează condamnările. De-a dreptul devin complici la delict. Mereu cu pretextul terapeuticii, se intelege…

Ultimul exemplu este italian. Vine de la Comitetul Naţional de Bioetică din cursul lunii mai precedente care a aprobat o părere favorabilă utilizării celulelor stem isolate din fetuşi avortaţi. „Utilizarea ţesutului fetal recuperat de la întreruperea voluntară a gravidităţii şi utilizarea sa în scopuri ştiinţifice şi terapeutice nu se configurează ca ilegal din punct de vedere bioetic”. Angajându-se să nu pună mâna pe “material proaspăt” (un copil abia avortat este numit “material proaspăt” ca şi peştele proaspăt) şi explicând că asta nu va fi oricum necesar deoarece mii de celule fetale sunt crioconservate într-o bancă milaneză, stemiştii noştri vor putea deci să amestece fără scrupule şi fără să fie jenaţi. Şi răbdare că ştiu foarte bine că lucrul este o încurajare la avort, pardon, la întreruperea voluntară a gravidităţii (în limbajul politically correct aşa se zice). Răbdare, că ştiu la fel de bine că pentru multe femei şi multe cupluri comerţul cu fii avortaţi este un business foarte profitabil.

Gândeşte-te la „turismul de procreare” prin care multe ţări europene sau vecine Europei se îmbogăţesc aşa cum Cuba şi Thailanda se îmbogăţesc din turismul sexual (pentru cinci mii sau şapte mii de euro, Ucraina oferă biletul de călătorie, hotelul de clasa întâi cu hrană inclusă, ghid turistic dar şi ovocit. Şi când debarci la aeroport nu treci nici măcar prin vamă). Este profitabil şi business-ul spermatozoizilor. Împreună cu ovulele congelate, băncile occidentale dau pe dinafară de spermă congelată. În ambele cazuri marfă care vine din Ucraina, din România, din Albania, din Coreea, din ţările cele mai sărace din continentul Asiatic. Însă vine şi din Elveţia, din Norvegia, din Grecia, din Malta, din Portugalia, din Spania. În mod special din Barcelona, oraş în care trăiesc multe emigrante din Europa de Est. Dau pe dinafară în special băncile englezeşti. Nu este o întâmplare că Parlamentul European (a sa bunătate) a transmis un avertisment Angliei unde înfloreşte ruşinos piaţa cu ovule care provin din clinici româneşti. În cea mai mare parte, ovule vândute pentru o mie sau două mii de euro o duzină de ţigănci Sinti sau Rom. Iar în cartea cea mai tulburătoare pe care am citit-o pe această temă, Viaţă de vânzare, autorii Christian Godin şi Jacques Testart povestesc că în Europa ovulele fetelor blonde şi înalte (de regulă modele) costă mult mai mult. Cel puţin cinsprezece mii de euro fiecare.

Garantează fii de concurs de frumuseţe, înţelegi? Fii la măsură, selecţionaţi, aleşi pe meniul eugeneticii şi ai biotehnologiei. Godin povesteşte că a găsit o atare propunere într-un anunţ pe un sit Internet: „Se caută ovul frumos şi inteligent care sa vină de la o studentă foarte sportivă şi care învaţă la un colegiu foarte renumit”. Şi acum spune-mi dacă aceste cercetări pentru care promotorii referendumului invocă o libertate nelimitată nu sunt asociabile cu lagărele de la Dachau şi Birkenau şi Auschwitz şi Mauthausen. Spune-mi dacă aceste cercetări aparent făcute pentru vindecarea bolilor nu ţintesc în realitate la ceva ce seamănă foarte mult cu visul hitlerist al unei societăţi compusă numai din blonzi cu ochi albaştri. Spune-mi dacă nu cu pretextul terapeuticii Ştiinţa şi Progresul nu contemplează o lume de super bărbaţi şi super femei de fabricat în laborator (super este un mod de a vorbi, văzând că laureatul premiului Nobel doctor Kary Mullis propune să ne cloneze cu DNA provenind de la atleţi faimoşi şi rockstar-uri…).

Şi totuşi, cei şaizeci de membri ai Comitetului nostru Naţional de Bioetică au acordat sus-numita autorizaţie cu cvasi-unanimitate. Doar un vot contra şi o abţinere. Mai rău: printre ei erau destui catolici şi printre catolici era monseniorul Elio Sgreccia, preşedintele Pontificia Accademia delle Scienze, dar şi episcop şi autoritate foarte omagiată în câmpul Bioeticii. Am sărit în sus când am citit ştirea. Şi chiar ştiind că votul său a fost unul foarte chinuit, mi-am spus: e posibil?!? Nu a fost Wojtyla acela care a spus primul că unui embrion i se datorează acelaşi respect care este datorat unui copil născut sau unei persoane oarecare? Ştiinţei care vrea să se substituie până şi legislatorilor îi cedează de acum chiar şi Biserica? În afară de cardinalul Ruini şi alţi câţiva cardinali, nu a rămas decât Ratzinger ca să se ţină tare? „Ştiinţa nu poate genera ethos” a scris Ratzinger în cartea sa, Europa. „O reînnoită conştiinţă etică nu poate veni din dezbaterea ştiinţifică”.

Este natural că Ratzinger o zice în cheie religioasă, ca filozof sau mai degrabă ca teolog care nu face abstracţie de la credinţa sa în Dumnezeul Creator. Un Dumnezeu bun, un Dumnezeu milos, un Dumnezeu care a inventat universul şi a creat omul după chipul şi asemănarea sa (teză pe care uneori o invidiez deoarece rezolvă şarada cu privire la cine suntem, de unde venim, unde mergem, dar în care ateismul meu vede doar o poveste frumoasă; dacă Dumnezeu ar fi existat şi ar fi fost un Dumnezeu bun, un Dumnezeu milos, de ce ar fi creat o lume atât de rea?). Însă spunând-o, Ratzinger apără Natura. Refuză un om inventat de om, deci un om produs de el însuşi, de eugenetica mengeliană, de biotehnologia frankensteiniană. Ceea ce spune e adevărat. E moral. E de bun simţ. Este un discurs care merge dincolo de religie, un discurs civil, şi nu e vorba aici de povestea frumoasă. Aici e vorba de obligaţiile pe care noi fiinţele umane le avem faţă de Natură, faţă de specia noastră, faţă de principiile noastre, principiile fără de care Omul nu mai este un om: e un lucru, un obiect de carne fără suflet.

Reflectează în profunzime şi îţi vei da seama că vina pentru această nebunie nu este a oamenilor de ştiinţă şi atât, a cercetătorilor şi atât, a celor fără criterii pentru care totul este permis dacă este posibil, iar dacă se materializează devin bogaţi şi faimoşi. Se trece în Istorie ca doctorul Guillotin. Şi cine îi susţine, şi cine îi protejează. Mulţi politicieni, de exemplu.

Politicieni care, odată falimentate ideologiile nu ştiu la ce sfânt să se întoarcă şi pentru a rămâne pe linia de plutire caută Soarele Viitorului în nemernicii care vor să îl refacă pe Om cu DNA-ul rockstarurilor şi al atleţilor faimoşi (măcar că e foarte posibil să iasă prostănaci, şi drogaţi). Politicieni care pentru a-şi regăsi puterea pierdută consimt ca ai noştri (şi ai lor) copii niciodată născuţi să sfârşească în noile lagăre de exterminare. Care pentru a cristaliza puterea nepierdută pozează în luminaţi şi iau în râs conceptul de familie, deci conceptul biologic pe care se bazează oricare societate. Care nu mai definesc căsătoria pentru ceea ce este – uniunea dintre un bărbat şi o femeie ipotetic în grad de procreare, instituţia juridică ce reglează necesitatea de perpetuare a speciei -, ci mai curând o uniune şi o instituţie care conferă aceleaşi drepturi la doi indivizi de acelaşi sex. Deci, care nu sunt în grad să o perpetueze. Şi răbdare, dacă (am scris-o în Apocalipsa) va conta pe homosexualitate, specia noastră se va stinge cum s-au stins dinozaurii. Răbdare dacă, în cazul adopţiei gay, făcută posibilă de căsătoria gay, în loc de un tată şi o mamă copilul adoptat se va găsi cu doi taţi sau două mame. Răbdare dacă, având doi taţi sau două mame nu creşte ignorând conceptul de paternitate şi de maternitate… Nici chiar copiii născuţi din embrioane congelate nu-şi ştiu într-adevăr cine este tatăl lor. Asta n-o vor şti vreodată. Nemernica de Bioetică interzice să li se spună, iar în figura tatălui vede doar un armăsar care lasă iepele gravide, un taur care le lasă gravide pe vaci. În timp ce despre figura mamei, gândeşte-te bine: dacă se nasc din ovulul unei ţigănci anonime sau al unei manechin care evident nu vor să-şi dea numele, acei copii nu vor şti cine este adevărata mamă a lor. E clar că acest nou sistem de născut place foarte mult soţilor de acelaşi sex. Pare într-adevăr făcut pentru ei.

Vina este şi a intelectualilor pe care unchiul Bruno, fratele tatălui meu, îi numea inteligenţi cretini, ba chiar cretini inteligenţi. Intelectualii care din oportunism sau profit sau mania de a influenţa viitorul aprobă şi fac propagandă pentru faptele rele ale Frankensteinilor, de parcă ar fi fost într-adevăr cuceriri ale Umanităţii. Şi chiar ziarele, televiziunile, media prezintă acele fapte rele cu satisfacţie, ba chiar cu pălăria în mână. Cu pălăria în mână le descriu laudativ, cu acurateţe, de parcă ar fi fost reţete culinare de Pellegrino Artusi sau de Anthelme Brillat Savarin.

Reţeta sud-coreeană: „se iau unele celule ale epidermei corpului unui pacient şi se extrage materialul genetic, deci DNA-ul. Apoi se ia un ovocit donat pentru o remuneraţie bănească de o femeie ucraineancă sau româncă sau slovenă sau coreeană sau albaneză sau malteză, se verifică să nu fie fecundat şi se goleşte. I se goleşte nucleul, care se aruncă. Lucrul asta odată făcut, în locul acelui nucleu se pune DNA-ul recuperat din corpul pacientului. Operaţiune care se cheamă transfer nucleic. Va fi stimulat cu şocuri electrice până când celulele se multiplică în viteză ca şi când ovulul ar fi fost penetrat de un spermatozoid, se obţine blastocitul deci ovulul care corespunde primei faze a dezvoltării embrionare. În sfârşit, se crează un embrion. Când embrionul a crescut, va fi secţionat. (Vivisecţionat). Celulele sale stem se injectează în corpul pacientului…”.

Reţeta engleză, deci aceea furnizată de cercetătorii din Newcastle imediat după colegii sud-coreeni, e aproape identică. Unică diferenţă consistă în procurarea în avans a trei blastociţi şi, după trasferul nucleic, să stimuleze în ei o dezvoltare rapidă chiar şi chimic. Lucruri pentru care oncologul meu american se enervează şi murmură: „Această vânturare a scopului terapeutic este o înşelătorie murdară, o minciună crudă. De acord, noi oncologii nu am reuşit să eliminăm cancerul. Totuşi îl vindecăm. Uneori îl blocăm. În schimb, contra bolilor pe care le citează pentru a justifica noul masacru al inocenţilor, ei nu au descoperit nicio cură. Dar dacă întâmplător ar descoperi-o, şi dacă întâmplător ar exista o terapie, aş spune la fel: trebuie să ne opunem. Trebuie, deoarece a distinge una de alta echivalează a ne ascunde în spatele unui machiaj semantic. Trebuie deoarece injectarea celulelor stem într-un bolnav înseamnă să-l ucizi. Ştii de ce? Deoarece celulele stem ale embrionilor sunt atât de viguroase şi de puternice pe cât sunt de dezordonate. Nu se înmulţesc unde şi cum vrem, ci oriunde le place şi cum le place. Ergo, cauzează tumori. Recent au fost injectate în creierul unei maimuţe. Creierul a dezvoltat imediat un cancer fulgerător, iar maimuţa a murit în decurs de câteva săptămâni”.

Vina este şi a aşa-numiţilor oameni obişnuiţi. Oameni care din cumsecădenie sau ingenuitate sau disperare cred în istoria maladiilor care pot fi vindecate. Crezând în asta, se lasă duşi de nas de falsele promisiuni şi de falsele speranţe deoarece, ca şi savanţii Bioeticii, chiar şi oamenii pe dată ţipă şi fac scandal. Se înfricoşează, spun „oh, Doamne ce vor să-mi facă, ce mi se va întâmpla”, dar apoi, imbecilizati de spălarea creierelor exercitată de politicieni şi de intelectualii care îi prezintă pe Frankensteini ca pe nişte binefăcători, seduşi de satisfacţia şi de elogiile ziarelor care îi tratează cu pălăria în mână, cedează în faţa dubiilor. Nu îşi dau seama că sunt înşelaţi, nu îşi dau seama că sunt la o răscruce tragică a destinului nostru şi îşi schimbă părerea. Pentru a se simţi moderni, lansaţi către viitor, se adecvează. Pentru a nu merge contra curentului, pentru a nu pierde avantajele aşa-numitei modernităţi (avantaje care la sfârşit se rezumă într-un telefon mobil lipit mereu de ureche,) urlă la miracol. Se pliază, ba chiar aplaudă, chiar şi când asta înseamnă să masacrezi propri copii ca şi Medeea.

Să vorbim deschis: trăim într-o societate care priveşte Viaţa în termeni hedonişti şi atât, care caută numai bunăstarea, avantajele materiale, îndestulările. O societate unde sufletul nu contează. Spiritualitatea, chiar mai puţin. Şi nu numai în Italia, nu numai în Europa, văzând că se întâmplă acelaşi lucru şi în America. Dacă nu mai rău. America a răspândit cultul hedonismului. Este America cea care a lansat moda căsătoriilor şi a adopţiilor gay. Este America cea care a dat drumul la acele cercetări. Unica diferenţă este că în America cea mai mare parte a cetăţenilor se opun şi că preşedintele le spune acelor cercetători: „Eu nu vă dau bani că să duceţi la capăt Masacrul Inocenţilor. Eu, în ştiinţa care ucide o persoană că să vindece o altă persoană, care distruge Viaţa ca să salveze viaţa, nu cred”. (Bravo Bush!).

De la Pacific la Atlantic, de la Atlantic la Marea Mediterană, de la Marea Mediterană la Marea Arctică, Occidentul este bolnav de o maladie pe care nici miliarde de celule stem nu ar putea să o vindece: cancerul moral, intelectual şi moral, de care am vorbit în Trilogia mea şi mai ales în Forţa Raţiunii. Tocmai din cauza acelui cancer nu mai înţelegem semnificaţia cuvântului Morală, nu mai ştim să separăm moralitatea de imoralitate şi de amoralitate. Tocmai din cauza acelui cancer mecenaţii Frankensteinilor ar dori o cercetare ştiinţifică fără vetouri şi fără condamnări. Tocmai din cauza acelui cancer pe cei de tipul meu îi numesc bigoţi, habotnici, slujitori ai Papei şi ai Cardinalului Ruini sau îi expun batjocurii publice cu cuvintele retrogradeobscurantistreacţionar. Dar Moralitatea nu este bigotism. Nu este habotnicie, obscurantism, conservatorism. Este raţionament, judecată, bun simţ. Uneori, Revoluţie. Etica nu este o modă care se schimbă ca şi hainele sau anotimpurile. Este un cod de comportament care are valoare mereu şi oriunde, o disciplină care ne ajută să identificăm Binele şi Răul, ca să nu eşuăm în gunoi. Binele şi Răul nu sunt opinii, puncte de vedere. Sunt realităţi obiective, lucruri concrete care ne disting (sau ar trebui să ne distingă) de acei Zarkawi şi de alte animale. Nu degeaba le-am folosit încă din zilele când locuiam în caverne.

Poate că foamea ne-ar fi făcut canibali. Totuşi, cunoşteam acest adevăr elementar: Binele este ceea ce face bine, ceea ce ne face să ne simţim bine. Răul este ceea ce face rău, ceea ce ne face să ne simţim rău. În schimb, astăzi Binele este considerat de cei mai mulţi ca fiind ceea ce este util. Răul, ceea ce nu este util. Şi puţini înţeleg că alegerea Răului este treabă de masochişti, de cretini. Nu cretini inteligenţi sau inteligenţi cretini: cretini şi atât.

Cu costul de a fi batjocorită şi judecată o nouă achiziţie a Vaticanului, o atee pe cale de convertire, o anticlericală în căutarea iertării, în sfârşit o pocăită înainte de a muri, mă întorc deci la Ratzinger. Şi spun: Ratzinger are dreptate când scrie că acum Occidentul nutreşte un fel de ură contra sa însăşi, că nu se mai iubeşte. Că în istoria sa vede numai lucrurile pentru care să-şi ceară iertare, care din sine nu mai reuşeşte să perceapă ce conţine măreţ şi pur. Are dreptate şi atunci când spune că lumea valorilor pe care Europa şi-a construit identitatea (valori moştenite de la grecii antici şi de la romanii antici şi de la Creştinism, clarific eu) pare ajunsă la sfârşit şi ieşită din scenă. Că Europa este paralizată de o criză în sistemul sau circulator şi că îşi tratează această criză cu transplante (imigrare şi pluriculturalism, clarific eu) care pot doar să-i elimine identitatea. Şi apoi are dreptate când zice că renaşterea Islamului nu se hrăneşte doar din noua bogăţie a ţărilor care posedă petrol: este nutrită şi de conştientizarea că Islamul poate să ofere o platformă de spiritualitate. Spiritualitatea la care au renunţat vechea Europă şi întregul Occident. În sfârşit, are dreptate când îl citează pe Spengler conform căruia Occidentul se grăbeşte inexorabil către propria sa moarte, nu numai o moarte culturală, iar din această grăbire se va prăbuşi cum s-a prăbuşit Civilizaţia Egiptului, Imperiul Roman, Sacrul Imperiu Roman. Cum s-au prăbuşit şi cum se prăbuşesc (adaug eu) toate popoarele care uită că au un suflet.

Ne sinucidem, dragii mei. Ne ucidem cu cancerul moral, cu lipsa de moralitate, cu absenţa spiritualităţii. Şi această chestiune a lumii de refăcut cu escrocheria eugenetică, cu minciună biotehnologică, nu este decât etapa definitivă a masochismului nostru.

Iată de ce Bin Laden şi acei Zarkawi, indivizi imorali şi amorali, totuşi susţinuţi de o formă de moralitate paradoxală a lor, au un joc bun. Iată de ce coreligionarii lor ne invadează aşa de uşor şi cu atâta dezinvoltură se comportă ca stăpâni în casa noastră. Iată de ce ei sunt primiţi cu atâta servilism sau atâta inerţie în casa noastră. Cu atâta frică. Iată de ce Europa a devenit Eurabia şi America riscă sa devină acelaşi lucru. Şi iată de ce, însemnaţi în frunte cu semnul de care vorbesc în Apocalipsa, semnul sclaviei şi al ruşinii, mulţi occidentali vor sfârşi îngenunchiaţi pe covoraşul de rugăciune ca să se roage de cinci ori pe zi la noul stăpân, Allah.

Referendum? Nu e nimic de supus unui referendum. Termenul însuşi de procreere asistată evochează gestul ridicării steagului alb, de a sfârşi într-o lume contra naturii. Fără să ţii cont că, oricum ar fi, acest referendum se va sfârşi ca şi acela despre vânătoare. Deci cu vânătorii care continuă sa tragă sub ferestrele noastre ucigând păsărelele.

Articolul Orianei Fallaci în limba italiană se află aici. Pentru înţelegerea trimiterilor la gândirea filozofică a Papei Ratzinger, puteţi citi articolul Dacă Europa se urăşte pe sine.

Print Friendly, PDF & Email

21 COMENTARII

  1. Chair ma gandeam zilele astea care este rezultatul:”birth control”-ului al anticonceptionalelor etc -dupa 50-60 de ani?
    Scaderea populatiei Europei civilizate.
    Pe undeva s-a gresit ,cu siguranta.Desigur ca ne dorim sa fim emancipate, ca femei ,ca dorim sa avem acitivitate sociala, etc,dar ce ne facem cu copii,cu familia?
    Iar povestea cu clonarea -pe mine ma ingrozeste,intr-un fel
    Am auzit cred ca la RFI ca a inceput sa se manifeste in America un curent care incurajeaza femeile sa revina in sanul familiei, sa nu lucreze.Eu cred ca desigur este un lux.Trebuie sa ai mijloace maeriale sa-ti cresti copii,sa le dai educatie

  2. Francesco

    „Toţi au spus-o, toţi. … Luări de poziţie, vetouri, condamnări. Dar apoi toţi încep să închidă ochii. Cu piciorul pe două trepte, avansând compromisuri care în realitate erau consensuri. Este strategia lor. Modul lor de a fi Politically Correct. La început urlă şi fac scandal, declarând ca anumite lucruri jignesc decenţa, apoi încep să bodogănească, declară că trebuie să reflectăm mai bine, că descoperirile ştiinţifice nu se pot elimina, că înapoi nu ne putem întoarce, şi îşi retractează luările de poziţie. Îşi retractează vetourile, îşi retractează condamnările. De-a dreptul devin complici la delict. Mereu cu pretextul terapeuticii, se intelege…”

    Mulțumiri pentru efortul de a traduce acest articol cutremurător al Orianei Fallaci! Cred că toți cei ce cutreierăm aces blog se regăsesc în multe dintre ideile aceste noi La Pasionaria. Și că multe dintre răspunsurile la întrebările ce ne frămîntă coincid cu ale noastre! Ultimul paragraf este sfîșietor… și adevărat.

  3. PS – E ușor de imaginat ce ar fi scris Oriana dacă ar fi trăit aburcarea la Casa Albă a lui BHO.

  4. … stii de interviul ei cu ayatolahul? cred ca da… ce continuare de scintei ar fi fost cu acest pigmeu care se crede un ayatolah… cel putin cu cel original a fost o extraordinara inclestare intre doua minti si vointe puternice si mindre… how she would have cut through Obama’s ineptitude and pretense, like a laser beam through butter. Francesco, multumiri multe pentru aceasta postare.

  5. Multumim pentru link Juditha, ca de obicei foarte util ideilor discutate. Dar nu cred ca aceste cercetari au schimbat „problema de etica”, poate doar au deschis un camp paralel. Frankensteinii nu se lasa, iata ca le-a sarit in ajutor Presedintele Barack Obama, al carui decret – executive order – de anul trecut a permis cercetarile pe embrioni umani (cu bani de la stat) pe care nu le-a acceptat Bush.

    The proposed policy would make it much easier for scientists to work on hundreds of new cell lines, including some that have been derived from embryos known to have genetic diseases (in fact, that’s why couples declined to implant them). Under the Bush policy, scientists were allowed to work on any human embryonic stem cell lines they wanted as long as none of their supplies – including equipment, lab space or salaries for personnel – were paid for with federal dollars.

    Some scientists would also like to get federal funding to try to make stem cells that are genetically matched to patients using a technique called nuclear transfer or therapeutic cloning. To do that, they first need to figure out how to make embryos that are clones of specific patients, then turn those embryos into stem cells.

    Link-ul:
    http://latimesblogs.latimes.com/booster_shots/2009/04/new-details-on-obamas-stem-cell-policy.html

    Obama n-a auzit sau nu crede in „probleme de etica”.

  6. Sunt bulversat de articol şi recunosc cu ruşine că nu m-am gândit niciodată serios la această problemă. Am căzut şi eu, ca atâţia alţii,în apa călduţă a relativismului practicat în mass media (oiţa Dolly,bancuri cu clonarea etc), dar practicat deloc inocent.
    Cât despre Oriana,sunt invidios pur şi simplu.Parcă o aud „de dincolo”: „Ciao, Radu, come stai?”Iar eu de colo: „Păi, scriu” Oriana: „Mascalzone, mai bine mi-ai văcsui botinele.”

  7. Inca un articol de Oriana Fallaci care m-a facut pur si simplu sa ramin cu gura cascata. Ca toate pina acum…
    juditha,
    prietenul tau pasionat de stiinta si tehnologie nu a citit articolul Orianei. Stiu ca este foarte lungi. Eu abia acum am apucat sa il parcurg. Problema de etica nu este depasita. Iata ce spunea Oriana despre ce spune prietenul tau:

    Etica se defineşte în orice dicţionar ca acea parte a filozofiei care se ocupă de Morală. De ceea ce este bine pentru Om, de ceea ce este bine să faci sau să nu faci. Într-adevăr, din Etică se inspiră în general legile Ţărilor non barbare sau nu pe de-a întregul barbare şi până mai ieri în Occident am folosit-o la asta. Necazul e că în era modernă Etica a născut o fiică degenerată care se cheamă Bioetica. Mereu după dicţionar, Bioetica este o disciplină care “se ocupă de probleme morale şi individuale şi colective conexe avansării studiilor în câmpul geneticii şi de tehnologia relativă formării proceselor vitale”. Dar asupra unei asemenea discipline eu gândesc aşa cum o făcea Erwin Chagaff, marele biochimist american care numai când auzea vorbindu-se de procrearea asistată sau de fecundarea artificială sau de embrioni congelaţi şi decongelaţi se enerva teribil şi urla: “Etica stă bioeticii ca şi muzica la marşurile militare!”. Ei bine… lumea occidentală face risipă de marşuri militare. Institute de Bioetică, Comitete de Bioetică, Academii de Bioetică. De fiecare dată, în mâna învăţaţilor care spun că vor să apere viitorul nostru, să pună în balanţă bucuria Cunoaşterii cu utilitatea socială, să stăvilească aviditatea intereselor industriale şi financiare. Însă, în faţa Idolului Ştiinţei, ba chiar a Divinităţii Ştiinţei, în faţa mitului Cercetării Ştiinţifice, bioetica se umileşte de fiecare dată. În 1997, când s-a născut oaia Dolly şi a fost clar că prin intermediul aceloraşi artificii clonarea se putea extinde asupra fiinţelor umane, reprezentanţii nobilei discipline au definit faptul ca inacceptanbil din punct de vedere etic. “Niciodată! A-l permite ar echivala cu a merge împotriva legii biologice de bază! Ar fi un ultraj adus Naturii care prin ea însăşi produce evoluţia speciei noastre! Ar conduce la un declin al civilizaţiei noastre!”.

    si apoi:

    Toţi au spus-o, toţi. Comitetul International de Bioetică al UNESCO, United States Bioethics Commission, Consiliul pentru Etică şi Bioetică al Comisiei Europene, de exemplu, dar şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi diversele Academii Naţionale de Medicină. Pentru naşterea primei fetiţe concepută în eprubetă, fetiţa engleză, acelaşi lucru. Pentru eutanasie, la fel. Pentru actualul holocaust al embrionilor, idem. Luări de poziţie, vetouri, condamnări. Dar apoi toţi încep să închidă ochii. Cu piciorul pe două trepte, avansând compromisuri care în realitate erau consensuri. Este strategia lor. Modul lor de a fi Politically Correct. La început urlă şi fac scandal, declarând ca anumite lucruri jignesc decenţa, apoi încep să bodogănească, declară că trebuie să reflectăm mai bine, că descoperirile ştiinţifice nu se pot elimina, că înapoi nu ne putem întoarce, şi îşi retractează luările de poziţie. Îşi retractează vetourile, îşi retractează condamnările. De-a dreptul devin complici la delict. Mereu cu pretextul terapeuticii, se intelege…

    Problema de etica a fost depasita, ia acest depasit inseamna de fapt ignorat. A fost inlaturata.

    “Ştiinţa nu poate genera ethos” a scris Ratzinger în cartea sa, Europa. “O reînnoită conştiinţă etică nu poate veni din dezbaterea ştiinţifică”.

    a ignora o problema nu e acelasi lucru cu a o rezolva/in cazul de fata, depasi.

    Etica nu este o modă care se schimbă ca şi hainele sau anotimpurile. Este un cod de comportament care are valoare mereu şi oriunde, o disciplină care ne ajută să identificăm Binele şi Răul, ca să nu eşuăm în gunoi. Binele şi Răul nu sunt opinii, puncte de vedere. Sunt realităţi obiective, lucruri concrete care ne disting (sau ar trebui să ne distingă) de acei Zarkawi şi de alte animale.

  8. In primul rand, spre deosebire de Oriana Fallaci, eu nu consider ca viata incepe la conceptie, ci in momentul in care bebelusul are capacitatea sa gandeasca, ceea ce se intampla in luna a treia, deci nu asta mi se pare imoralitatea din spatele inginerii genetice umane, ci faptul ca asta practic duce la sfarsitul umanitatii. Daca am avea tehnologia sa ne modificam corpul – de exemplu, sa ne crestem inteligenta artificial printr-un microcip, ce ne-ar opri sa ne modificam creierul in asa fel incat ca singurul lucru pe care sa il facem este sa avem placeri senzitive? Este un drum periculos – o slippery slope. Si de aceea, sunt de acord cu Oriana Fallaci. In momentul in care ne modificam natura ca oameni, este inceputul sfarsitului. Si daca vi se pare ciudat si imposibil ca oamenii sa isi inlocuiasca creierul cu o fabrica de senzatii placute, uitati-va la societatea de azi si mai ales in vest – oamenii dupa asta fug in fiecare zi. Intr-un fel, deja lumea a uitat ce inseamna sa fii om in cursa catre egalitate, nediscriminare si ajutoare de la guvern… De fapt toate astea au ca scop sa faca viata ta sa aiba aceleasi rezultate indiferent de ce decizii iei adica daca iei o decizie ca sa beneficiezi de un cheap thrill, chiar daca e rea pe termen lung, viata ta va fi la fel ca a celui care a luat decizia corecta. Si totul se rezuma la tine, niciodata la cum o decizie ii afecteaza pe ceilalti – si de ce te-ar interesa, toata societatea este construita in asa fel.

    despina, ca femeie am ajuns la concluzia ca noi nu chiar ne dorim emancipare(un cuvant gresit oricum). Acum 50 de ani femeia, cel putin in vest, avea o casa placuta si un rol relativ usor comparat cu acum cand muncim ca disperatele si ne luptam cu infertilitatea din cauza amanarii avutului de copii. Asta pe langa familii distruse de divort, mame singure si altele. Vechile roluri jucate de oameni in societate nu erau o greseala, civilizatia era construita pe ele. Oferea majoritatii barbatilor ocazia sa aiba copii si o femeie ceea ce le dadea un motiv sa mentina si imbunatateasca civilizatia, iar ca femeie cineva avea grija de tine si de copii tai. Ma amuza ca dupa toata emanciparea lui peste si activitatiile sociale(care de multe ori se rezuma la hipergamia catre care ca femei tindem – practic revolutia sexuala asta a fost – ocazia femeilor de a isi pune in practica instinctele hipergamice, care intotdeauna tind spre topul 20% din barbati, care isi puteau practica instinctele poligamice) suntem mai nefericite ca acum 50 de ani. Aici ma refer in vest, fiindca la noi in tara acum 50 de ani erau mai fericiti decat securistii si membri de partid. Practic, am fost mintite ca putem sa le avem pe toate, ceea ce este imposibil. Nu poti avea si o familie fericita si o cariera.

    O sa iti dau un citat, care rezuma absolut tot ce ai zis: „Liberalism gives people what it thinks they want, which is unimpeded satisfaction of their desires and impulses. But in doing so, it closes them off from what they really want, which is beauty, truth, and goodness, and membership in an enduring human community that embodies those things.”

    Practic, noi ne-am urmarit dorintele si impulsurile si ne-am bagat picioarele in familie si poporul nostru. Atata timp cat lumea nu o sa vrea sa recunoasca existenta unor diferente fundamentale intre femei si barbati, rase, intre o virgina si o tarfa, nu vom iesi din impasul care ameninta civilizatia de origine Europeana. Nediscriminarea si relativismul moral sunt fundatia problemelor cu care ne intalnim.

    Ah, si sa stii ca femeile si-ar permite sa stea acasa daca guvernul nu ar fura banii celor care muncesc(daca aduni taxele de la angajat si angajator sunt in jur de cat iei tu in mana, la care adaugi TVA si alte nebunii). Plus, ca eu daca as sta acasa, nu mi-as da copii la scoala, i-as invata eu. Dupa ce am terminat liceul, mi-am dat seama ca nu m-a ajutat cu nimic si ca majoritatea lucrurilor tot eu le-am invatat singura.

  9. Rebeliousvanilla, urmarim cu atentia PJTV si suntem fani Bill Whittle, Andrew Breitbart, Andrew Klavan, etc. etc. etc. 🙂 Voi incerca sa revin mai tarziu cu un mesaj ceva mai complex.

    P.S. Ii voi da embed clipului de pe PJTV.

  10. Rebeliousvanilla, da, imi plac. Ma uit la PJTV din prima zi in care s-au lansat 😀 ..ah, si Bill Whittle este preferatul meu. Chiar daca poate parea un pic nerdy la inceput, comentariile sint in asa fel construite incit multe dintre ma pun pe ginduri la sfirsit. o sa folosesc acum un cuvint ciudat.. tipul este un om intelept.

  11. Bill Whittle e un bun orator si daca isi scrie propriile materiale e si un om citit. 🙂 Insa la unele idei nu se duce pana la capat. De exemplu, la filmuletul cu Frankfurt School, e impropriu spus ca cei de acolo au „deturnat” occidentul. Practic, nu e asa de greu sa iti dai seama de ce au avut succes daca stai sa te gandesti la etic pe care o folosim si la cum „opera” ei din punct de vedere cultural poate fi o continuare a unor anumite moduri de gandire. In fine, e a breath of fresh air, ca sa zic asa. Daca as avea PJTV la TV, l-as mai deschide si eu. :))

  12. video de la et 16 minutul 2:16

    „… so they use lies, fraud, subterfuge, intimidation… and did I mention lies? they’re big on lies”

    bill asta are o atitudine cam stangista, asa.

    iar la sfarsit: ” we’re not goin’ anywhere”?
    bill, nu ti’a cerut nimeni sa te duci acasa 🙂

    cam derapeaza si bill asta.

  13. pepper, apropos de minciuni, nu te-ai mai uitat de mult la msnbc? 😆

    cit despre „we’re not going anywhere”.. cum nu le-a cerut nimeni sa se duca acasa? celor de la tea parties nu li se spune pe toate canalele ca sint rasisti si nazisti. nu e asta nu fel de a da un pumn in gura prin delegitimizare? uita-te mai atent pepper, bill rocks! 😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here