Noua Romă

    11

    Statisticile vorbesc despre cele mai mult de 200.000 de cărţi noi ce apar anual în SUA, mărturie a unei vitalităţi intelectuale şi antreprenoriale ce au făcut mereu parte din spiritul acestei ţări. Aceste cărţi sunt de toate genurile şi orientările, diversitatea fiind aproape nelimitată, ca şi ideile vehiculate, indiferent de domeniu.

    O să exemplific această diversitate cu o carte – Are We Rome de Cullen Murphy – care face apropieri între situaţia din prezent a SUA cu momentul de apogeu al Imperiului Roman. Una din acele cărţi de speculaţie care folosesc apropieri forţate, foarte convenabile teoreticienilor apocalipsei occidentului.

    Este o lucrare ce proclamă că Halliburton este pe cale să-şi instaureze propriul stat în America, o idee provenind dintr-o idiosincrazie a stângii americane, pentru care de fapt a şi fost scrisă cartea. Oricine poate să citească în publicaţiile economice recente că, de exemplu, compania Petro China, cu o valoare de piaţă de 1200 miliarde dolari, este sprijinită activ de guvernul Republicii Populare, atât pe teritoriul propriu cât şi în tranzacţiile internaţionale. Este acesta un semn că se pregăteşte o transformare a feudei economice Petro China într-un stat separat pe teritoriul chinez? Sau oare Imperiul de Mijloc este imunizat la decadenţă? Imperiul manufacturier mondial instaurat de chinezi nu suscită angoase, nu este contestat, nu este blamat. Cel american, da.

    Articolul următor a apărut în ediţia online a publicaţiei britanice Daily Telegraph la data de 9 martie 2008, sub semnătura lui Noel Malcolm. Noel Malcolm trece în revistă Noua Romă: Căderea unui Imperiu şi Soarta Americii, o carte recent publicată de Cullen Murphy.

    Este America o nouă Romă?

    Noel Malcolm

    Ediţia americană a acestei cărţi, care a apărut acum câteva luni, purta titlul Are We Rome? În mod aparent, acesta este tipul de întrebare pentru care vechii romani ar fi utilizat cuvântul “nonne”, aşteptând răspunsul “da”; ediţia britanică este intitulată direct The New Rome — Noua Romă.

    Sidney şi Beatrice Webb au făcut ceva similar când au lăsat să cadă semnul de întrebare de la lucrarea lor Soviet Comunism: A New Civilisation? — dar cel puţin ei au aşteptat vreo doi ani până când au făcut asta.

    Cullen Murphy, un autor de articole de bună calitate, cu idei originale, publicate de revistele Atlantic Monthly şi Vanity Fair, a devenit obsedat de asemănările dintre Statele Unite de astăzi şi vechea Romă.

    Asemănarea cea mare, bineînţeles, este în geopolitică: la apogeu, Imperiul Roman a fost o superputere militară care a dominat mult din ceea ce este chemat tendenţios “lumea cunoscută” (cunoscută de către cine? — răspuns: de oamenii din Imperiul Roman).

    Amprenta Romei pe acea mare parte de lume nu a fost doar una militară. Cultura materială a vieţii romane — arta şi arhitectura, îmbrăcămintea şi hrana, chiar incluzând aici dezgustătorul sos roman fermentat din peşte — a avut o statură copleşitoare pentru aproape oricine care a devenit parte a imperiului, sau care era în contact regulat cu acesta.

    Iar pentru cei aduşi în imperiu, legea romană şi valorile morale romane aveau o influenţă puternică, deseori înlocuind valorile cu care trăiseră mai înainte. Pentru sosul de peşte, citeşte McDonald’s; pentru valorile romane, democraţia liberală (sau dogma neo-con, în funcţie de gust).

    Multe din aceste comparaţii largi sunt evidente şi familiare. Ele sunt pâinea şi untul comentariilor op-ed[1] snoabe despre statutul “imperial” al Americii. Dar Cullen Murphy merge mai departe, utilizând analogia romană ca să puncteze asupra a două lucruri pe care le vede împreună — mentalitatea îngustă a elitei imperiale şi felul miop în care acum îşi subminează fundaţiile propriei puteri.

    Unde discută despre elită, autorul se distrează comparând imensul circ de călătorie al oficialilor care îl acompaniază pe preşedintele american cu anturajul similar al împăratului roman. Atât circul cât şi anturajul înconjoară un lider răsfăţat şi cocoloşit care nu prea mai are decât un mic contact real cu lumea din afară.

    Şi exact cum se spunea despre Roma că ar conţine omphalos-ul sau buricul pământului, aşa şi membrii elitei de la Washington sunt înclinaţi să presupună că totul se învârteşte în jurul lor.

    În orice caz, cea mai originală comparaţie a lui Murphy este între politicile guvernelor americane moderne şi erorile fatale făcute de împăraţii romani ai perioadei finale a imperiului.

    Mai înainte, în acele vremuri bune de demult, triburile barbare care s-au mutat în imperiu au fost primite pe baza că se vor transforma în supuşi-cetaţeni romani obişnuţi. Greşeala fatală a fost că au fost lăsaţi să se aşeze în blocuri (grupuri masive de populaţie, n.t.), menţinând identităţile lor separate în porţiuni din Galia, Spania, sau Africa. Acestea au fost corpuri străine care au devenit embrioanele statelor separatiste non-romane.

    La început, s-ar putea ghici că această comparaţie ar putea fi folosită ca să avertizeze Statele Unite despre pericolul ca sudul Californiei să devină o enclavă unde se vorbeşte spaniola. Cullen Murphy are câte ceva de spus cu privire la imigraţia în masă în America, iar Rio Grande este contrapartida pe care o oferă la limes-ul sau frontiera romană — se subliniază că această frontieră a fost întotdeauna o membrană poroasă, nu o barieră impenetrabilă.

    În schimb, autorul întoarce comparaţia într-o direcţie foarte diferită.

    Fixat pe pericolele privatizărilor , el spune că echivalenţii reali ai Vizigoţilor şi Ostrogoţilor din perioada târzie a Imperiului Roman sunt corporaţiile gigant cum ar fi Halliburton, care ar prelua de fapt serviciile cheie ale guvernului.

    La fel ca şi împăraţii romani, se pare că acum guvernul american depinde de armatele aliate pe care nu le poate controla.

    Acest argument pare mai mult retoric decât istoric. Este puţin probabil ca Halliburton să jefuiască Washington-ul, indiferent cât de mari ar fi contractele de reconstrucţie care ar putea să urmeze unei asemenea evoluţii. Si nici nu va transforma Texasul într-un Regat Halliburtonia. Compania are desigur ţinte proprii, dar ţelul primar este acela de a face bani pentru directorii ei, pentru acţionari şi pentru angajaţi. Iar cea mai mare parte a acestora sunt cetăţeni americani, care vor plati taxe pentru acele venituri şi vor ramâne să se supună legilor americane.

    Multe din argumentaţiile lui Murphy merg numai în manieră retorică, deoarece depind de menţinerea cititorului în necunoaşterea unei distincţii elementare. În paginile lucrării, câteodată echivalentul Imperiului Roman este atotcuprinzatorul “imperium”, atât cultural cât şi geopolitic, al puterii americane de astazi; iar cu alte ocazii este doar America luată ca stat, cu frontierele sale trasate împotriva hoardelor barbare ale Mexicului (şi, ei bine, ale Canadei).

    Daca există astazi un “imperiu” american, acesta este imperiul care a fost căpătat de un stat deosebit – Statele Unite ale Americii, in care se întâmplă ca Washingtonul să-i fie capitala. Dar Imperiul Roman nu a fost creat de un stat italian, care prin întâmplare să fi avut capitala la Roma. Aceasta distincţie are importanţa pe mai multe planuri.

    De exemplu, America este un stat cu constituţie proprie; politicile democratice interne pot influenţa politica externă a statului. Tipul de imperiu-dincolo-de-graniţă de care se bucură puterea americană de acum este foarte diferit de imperiul-din-cadrul-frontierei al Romei antice. Et cetera, et cetera.

    În timp ce marea teză a acestei carţi eşuează în a convinge, există oricum multe momente plăcute pe parcursul lecturii. Murphy este un scriitor atent la detalii, cu lecturi extinse din autorii antici şi din istoricii moderni ai Romei antice.

    Dar pentru un autor pisălog, el face câteva erori surprinzătoare – de exemplu utilizează verbul “expostulate” (a discuta, a protesta, n.t.) când intenţionează să spună “expectorate” (a expectora, n.t.), sau când îl plasează pe Episcopul Berkeley pe la mijlocul secolului XIX, şi când îi atribuie o afirmaţie care provine dintr-o carte publicată în 1885 de Dr. Josiah Strong.

    Sa nu judecam aspru şi să presupunem că greşeala cu “Civus Romanus sum” (corect – Civis Romanus sum, n.t.) a fost o greşeală de redactare, nu o greşeală a autorului. Dar faptul că o asemenea greşeală putea sa treacă necorectată prin procesul de redactare finală sugerează ca barbarii sunt într-adevăr printre noi.


    În original   icon-caret-right  Is America the new Rome?

    Nota [1] Op-ed descrie un tip de articol care exprimă o opinie personală şi care este publicat pe pagina opusă editorialului curent din ziar.

    Print Friendly, PDF & Email

    11 COMENTARII

    1. eu, personal, credeam ca exista un „stat-in-stat” . daca observam ca dl. bush este prezident si dick cheney vize – este clar de ce ? halliburton ! nu doresc sa insist asupra celor discutate de noi -mai -tage – vis-a-vis de irak – si volumul de aufträge. acum, poate nu pricep eu ce se intampla- insa daca monsherul bush nu a reusit sa consolideze haushalt-ul , ei bine, cum ar putea ei sa se protejeze de datoriile pe care le au la china ? tendenz steigend !

      cred ca exista inca un mare monopolist-imperialist- pe nume : monsanto . acest amanunt nu este deloc ingrijorator pentru economia usa.

      parerea mea- este ca – aici vorbim de un ziklus care are loc periodic. intervalele de timp si factorii externi care influenteaza economia americana – sunt intotdeauna altii. imprevizibilul, este in acest caz „euro-iul”. sunt convinsa ca se va trece si peste acest lucru. insa, in virtutea globalizarii – sigur- cu efectele „domino” de rigoare.

      p.s.sorry pentru offtopic !
      dar ei-die usa- sunt „romanii „! „imperiu`” a fost unul sau mai degraba- cel mai fascinant posibil .in opinia mea . evident … daca suntem moralisti si suntem- mai mult sau mai putin putem sa pictam apocalipsa.

    2. emma, este numarul de ordine la care este inregistrat comentariul. La asta te referi?

      Interesanta intrarea acestui concept – efect de domino pe care ai facut-o. Chiar ca nu se stie in ce parte pica piesele, in toata aceasta nebunie cu raportul euro-dolar ce a ajuns la 1.58, cine pierde in plan economic? Pentru americani este f. scump sa calatoreasca in Europa. In schimb, orice slujbas italian (de exemplu) poate sa-si permita o saptamana in State cu salariul lunar pe care-l ia. Economia americana face eforturi sa-si mentina ritmul oricum superior celei europene.

    3. multumesc ! nu sunt „it-eista” . nu am fost ingrijorata- insa -usor iritata.

      da,da, ai dreptate- in principiu` .insa ,daca stai si ai asculti pe acei veterani de la NYSE – vei realiza ca asa a functionat intotdeauna. perioada de criza economica din `30 jahre pana la zdruncinarea börs-iana de la 9/11 . ne-a mers bine foarte mult timp … gandesc ca acesta este „timpul de regenerare”( regret -sarcastic) – pentru ca piata mondiala sa primeasca aer proaspat. priveste lucrurile ca pe o linie franta … temporar. vei vedea. stiu si nu doaresc a va contrazice- insa- i-am ascultat indelung pe wirtschaftsweiser-i.

    4. inca doi pioni „neglijati” china si india ! banuiesc ca stii- ce mare industrie de metal a existat in america -chicago- pana nu au inceput inderi-i sa preai tzepterul. au fost cele mai puternice 6-cooperatii de steel din lume. (stiu este offtopic – apartine insa de factorul economic ) – doresc sa spun ca amiiis , au nevoie de oxigen pana sa restabileasca balanta. spun acest lucru din punct de vedere strategic. sigur cu cei doi concurenti nu va mai fi ceea ce a fost. eu in schimb nu sunt „crizata” la numarul de 450 miliardari care traiesc si platesc la fisc impozit in usa. sa nu uitam rezervele lor „mostruoase” din care ar supravietuii 10 ani. cred ca va fi greu insa se va iesii la linia de plutire.

    5. Mi se pare exagerata teza lui Cullen Murphy. Desi nu neg puterea pe care o au grupurile de interese la Washington, imi vine greu sa cred ca se poate discuta despre stat in stat. Cu o astfel de situatie ne confruntam in Rusia lui Vladimir Vladimirovici Putin, acolo unde politica externa se foloseste si este folosita de Gazprom. Gazprom pare a fi o prelungire a statului rus atunci cand privesti relatiile Rusia-Ucraina, Rusia-Belarus, Rusia-Moldova etc. In anumite situatii insa, pare a fi exact invers: statul rus s-ar afla sub controlul Gazprom. Poate ca de fapt, lucrurile nu stau asa si ca intr-adevar statul rus controleaza Gazprom. Cert este insa ca a construi un asemenea gigant este o sabie cu doua taisuri. Iar cand vezi o stire ca asta

      In fine, si eu sunt de parere ca era mai nimerita o comparatie vizigoti – mexicani decat vizigoti – Halliburton. 😀

    6. draga, exact acest lucru nu l-am dorit a spune. dimpotriva. esti insa obligat a privii in ansamblu intregul itinerar al americanilor. asadar, cei puternici au resposabilitatea socio-economica. politica in casa alba a fost intotdeauna influentata de aparatul lobby , precum este si aici- de giganti.
      halliburton, monsanto, carlyle gruppe, haken, enron( mai mult sau mai putin actual ) .. j.p.morgenstern,citigrouppe, american-bank… usw, sunt doar cativa piloni ai economiei americane. fara ei … ce s-ar intampla ? intelegi ? nicidecum nu este vorba de acest totalitar monopol . ar fi un verstoß impotriva constitutiei americane. ei au freiemarktwirtschaft- ma refer la kapitalanlage.

    7. Off topic. Francesco, Emma.
      Cred ca acele numere misterioase la care se referea Emma sint cele care apar pe prima pagina a site-ului, la sumarul celor mai recente comentarii. Mi-au aparut si mie. E de la plugin. Nu poate sa reproduca ghilimelele ” sau ‘ si poate si alte caractere speciale de pe tastatura. Le inlocuieste cu codul HTML si pare ca a luat-o razna.

      Pluginul face lobby puternic pe linga blog si se impune.

    8. emil-eu nu pricep acesti „terminusi” de insideri – presupun ca nu este nimic dramatic.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here