Polonia. Cum de-a ajuns Ioan Paul II să citeze din Trump, iar 60.000 polonezi să fie „neo-naziști”?

Print Friendly, PDF & Email

„Polonia fascistă” este narațiunea care convine Rusiei. Ca și în cazul Georgiei ori al Ucrainei, astfel de narațiuni desolidarizează opinia publică occidentală de țările cele mai expuse. De aceea, nu este nevinovată explozia de nerozie cu „60.000 neo-naziști”, care ar fi cerut la Varșovia „un holocaust islamic” sub lozinca trumpistă ”We Want God”.

Un exercițiu de imaginație. Închideți ochii și imaginați-vă numai ce ar însemna marșul a „60.000 neo-naziști, fasciști, suprematiști albi”, așa cum acuza liberalul belgian Verhofstadt în Parlamentul European. Vedeți morga sinistră a participanților, distrugerile provocate, teama sădită în sufletele celor de pe margine? Mai mult – ăștia 60.000 neo-naziști să fie din Polonia, țara care a avut cel mai mult de suferit de pe urma adevăraților naziști și adevăraților suprematiști… germani. Să deschidem ochii acum.

 

Marș nazist? La Varșovia?
Da! Au mărșăluit cu zecile de mii.

Nu putem nega faptele. La Varșovia a avut loc un marș nazist. Și a fost cum nu se poate mai oribil, atât marșul, cât și tot ceea ce l-a precedat, tot ceea ce l-a făcut posibil, tot ceea ce a urmat.

Doar că… marșul nazist de la Varșovia nu a avut loc în 11 noiembrie, ci în septembrie.
Și nu în 2017, ci în 1939.
Și nu au fost polonezi, ci germani.
Nu erau civili, ci militari, trupe de ocupație – după Germania și Rusia sovietică ocupaseră Polonia în perfectă coordonare. La Brest-Litvosk chiar au mărșăluit împreună – naziștii germani și rușii sovietici.
Faptul că imaginile sunt alb-negru nu înseamnă că e vreo făcătură de-a lui Jaroslaw Kaczynski. E pe bune! Marș nazist a fost la Varșovia, sub privirile Führer-ului și cancelarului de atunci.

Analizând, după cum veți vedea, știrile pe această temă, spunem și de această dată: „e adevărat, așa e, doar că nu era o Volgă, era o bicicletă, și nu i s-a dat, ci i s-a luat”.

La 11 noiembrie 2017, zecile de mii de polonezi din Varșovia au ieșit în stradă pentru că era Ziua Independenței, nu ca să mărșăluiască pentru obiectivele dubioase ale unor organizații extremiste. Participarea nu însemna nicidecum adeziunea la doctrinele unora din organizațiile controversate care au creat tradiția recentă a acestui marș.

60.000 de oameni au celebrat 99 de ani de la (re)dobândirea independenței de către Polonia în 1918 și rolul credinței creștine, în particular al Bisericii Catolice, în menținerea națiunii în vremurile cele mai întunecate, în care Polonia fusese, timp de mai bine de o sută de ani, împărțită între Rusia, Prusia, Austria.

La două decenii după 1918 începea un alt calvar pentru Polonia, o cincime din populația țării pierind din cauza adevăraților naziști. Iată de ce a numi 60000 polonezi neo-naziști pentru provocările câtorva zeci, maximum sute, de descreierați (cu misiune, cel mai probabil), e o ticăloșie. Și merită analizată la rece acum, la o lună de la marșul de la Varșovia.

 

O explicație: Eu sunt mic, tu fă-mă mare!

Încerc o explicație. Atât pentru numărul mare de participanți cât și pentru aceia care, de bună credință fiind, au înghițit asemenea nerozii. Pentru cei care le-au propagat și le-au menținut în ciuda evidențelor nu am explicații aici, mai ales că nu-s jurnalist de investigații.

La originea marșului care se ține din 2006 încoace sunt două formațiuni fascistoide, marginale – Tineretul polonez și Tabăra Națională Radicală. Acestea se revendică de la tradiția lui Roman Dmowski, cel mai important oponent al Mareșalului Józef Piłsudski.

Doi rivali - Pilsudski și Dmowski.

Doi rivali – Pilsudski și Dmowski.

Dmowski a fost un gânditor și om politic polonez cu contribuții de seamă la obținerea independenței Poloniei, dar ulterior cu o acțiune politică foarte controversată (m-aș gândi pentru comparație la Goga ori chiar Iorga). PiS, conservatorii lui Kaczyski aflați la putere, se revendică de la tradiția interbelică a Mareșalului Piłsudski.

Dmowski și Piłsudski aveau viziuni radical diferite de consolidare a independenței Poloniei recâștigate acum 99 de ani. Piłsudski vedea în Rusia principalul inamic și urmărea (re)crearea unei federații cu Lituania, Ucraina, Belarus. Dmowski considera Germania drept principal inamic (de altfel, favorizase apropierea de Rusia, pentru a contracara influența germană) și susținea un stat național polonez, mai redus ca dimensiuni, dar omogen(izat), de aici și  propunerile lui radicale și apropierea de fascism în anii ’30.

Astăzi, agentura de influență rusească, de inspirație dughinistă, cultivă, bineînțeles, în Polonia, organizațiile fascistoide care se revendică de la Dmowski. Ele nu-și ascund ostilitatea față de conservatorii de la PiS, pe care îi acuză de slugărnicie față de SUA, NATO și Israel.

Dacă am zis că cele două organizații care au creat tradiția marșului sunt marginale, este important de înțeles atunci de unde acest număr mare de participanți.

În primii ani ai marșului – 2006-2009 – abia dacă participau câteva sute, strict membrii organizațiilor, după cum vedeți în fotografiile de atunci ale acestui adept. În 2010, puternica publicație a stângii liberale, Gazeta Wyborcza, a declanșat o campanie dură contra organizațiilor, crescându-le și vizibilitatea.

Tot în 2010, tragedia de la Smolensk, în care au pierit președintele Kaczynski și o bună parte a conducerii PiS, conducerea armatei și vârfuri ale elitei și opoziției anticomuniste poloneze, a creat o emoție profundă în societate. Manifestarea patriotică a acestei emoții era însă desconsiderată de elita liberală, al cărei exponent este Gazeta Wyborcza,  resimțită drept un fenomen periculos, ce trebuie combătut.

Din punct de vedere politic, după Smolensk și câștigarea alegerilor prezidențiale anticipate în 2010, liberalii erau pe cai mari, ajungând să domine total instituții ale statului, Parchet, media publică etc. (eu am mai scris aici despre Consiliul Audiovizual și Curtea Constituțională).

În 2010 și 2011 au existat acțiuni provocatoare în care au fost ridiculizate memoria Președintelui Kaczynski, apoi simboluri precum crucea, steagul ori vulturul heraldic pentru care polonezii obișnuiți își arătaseră cu asupră-măsură respectul în momentele de cumpăna ce au urmat tragediei de la Smolensk.

Reacția oamenilor obișnuiți a fost un atașament și mai profund, și mai vizibil pentru aceste simboluri batjocorite, folosirea oricărei ocazii pentru manifestarea acestui atașament. Și marșul de Ziua Independenței a fost o astfel de ocazie. Din 2011, de 11 noiembrie au început să iasă pe străzi, la Varșovia, peste 20.000 de oameni.

O altă explicație pentru creșterea numărului de participanți ține și de dispariția, în ultimii doi ani, a provocărilor care duceau invariabil la confruntări de stradă în trecut: fie că vorbim de posibile provocări polițienești în vremea guvernelor Tusk și Kopacz (au existat informații credibile în acest sens), fie că vorbim de confruntări cu extremiștii de stânga de la Antifa, veniți mai ales din Germania pentru bătaie, neîmpiedicați de liberalii aflați la guvernare.

De altfel, din 2013, după incidente violente, pentru a nu a fi asociați cu extrema dreaptă, liderii PiS aflați atunci în opoziție au ales cu precădere Cracovia drept loc de celebrare a Zilei Independenței. Acolo au celebrat și acum  o lună.

Astfel de incidente au dispărut după ce președintele Duda și PiS au câștigat alegerile. Fără frica unor confruntări cu poliția ori între extremiști, au ieșit pe stradă foarte mulți oameni obișnuiți, familii întregi – bunici, părinți, copii – iar „nucleul dur” al Tineretului Polonez și Taberei Naționale Radicale s-a pierdut printre zeci de mii de oameni care voiau pur și simplu să celebreze Ziua Independenței.

Să învățăm să numărăm.  Despre fracții și proporții

Se zice că la o dezbatere parlamentară, de pe poziția unui istoric, mare savant și gânditor, Nicolae Iorga l-a întrebat superior pe Ionel Brătianu, inginer constructor și premier al României reîntregite la 1918:

– „Ce aș avea de învățat eu de la un inginer?”
– „Măsura, Domnule Profesor, măsura”, i-ar fi răspuns Ionel Brătianu.

Măsura, proporțiile, comparațiile sunt importante. Ne situează în realitate.

E important de observat că, deși la marșul de la Varșovia au început să participe zeci de mii de polonezi, din punct de vedere politic formațiunile care îl organizau au rămas cu totul irelevante. Partidul Mișcarea Națională alianța politică a Tineretului Polonez și Taberei Naționale Radicale – a obținut doar între 0.5% și 1.4% la diferitele alegeri din Polonia și un singur deputat din 460 în Seim.

Manifestanții Antifa, de extremă stânga, care au devastat Hamburgul în vară.

Formațiunea este, evident, mai irelevantă politic decât mișcări similare din Vest, de exemplu din Germania, unde Partidul Național Democratic a reușit să-și trimită un reprezentant în Parlamentul European, și a obținut constant în ultimul deceniu între 1,5-1,8%, ori decât grupări antisemite din Suedia, să zicem, unde la începutul săptămânii 10 indivizi cu cagule au încercat să incendieze o sinagogă din Gothenburg în care se aflau copii și tineri evrei, iar la Malmo 200-300 manifestanți  islamiști au cântat pe stradă, nestingheriți, despre uciderea evreilor; ori decât falanga germană de extremă stângă stalinistă a Antifa, care a devastat Hamburgul cu ocazia summitului G20 din vară, rănind 476 polițiști. Numele sub care s-au desfășurat acțiunile acesteia a fost Welcome to Hell („Bun-venit în Iad”).

Mișcarea Națională din Polonia este mai marginală decât partidul frate din România – Partidul România Unită (2.5% la ultimele alegeri), „proiectul rusesc” pilotat de Bogdan Diaconu și Sebastian Ghiță despre care a scris Costin Andrieș, dar stă mai bine decât Noua Dreaptă legionaroidă de la noi.

Admit că este posibil ca, din afară, văzând 60000 polonezi în stradă, publiciștii care asociau marșurile de 11 noiembrie noiembrie de la Varșovia cu extrema-dreaptă, cu confruntările cu stânga extremă de la Antifa ori cu poliția, să fi crezut că a crescut adeziunea pentru extremiști. Dar nu este cazul. Compoziția mulțimii nu are legătură cu vremurile de început ale marșului, fiind, firesc, foarte diversă, cum se întâmplă la o zi națională. Și oricum, astfel de presupoziții nu justifică propagarea unor minciuni clare ori menținerea lor în ciuda evidențelor.

Poate părea paradoxal, dar în cazanul cu isterii anti-PiS se simt bine tocmai „bestiile” pe care progresiștii spun că vor să le combată. Marginale în Polonia, grupuscule fascistoide, pro-ruse, capătă o proeminență nejustificată de realitate, iar media occidentală care vehiculează astfel de nerozii se discreditează.

 

„Neo-nazistul” lipsă

Locotenent Leszek Zabłocki, 94 de ani, arestat de nemți în 1942, supraviețuitor al lagărelor germane de concentrare de la Pawiak și Majdanek, a vorbit de la tribună chiar în momentul focurilor de artificii și aprinderii torțelor.

Veteran al mișcării de rezistență și supraviețuitor al lagărelor germane de concentrare, lt. Leszek Zabłocki li s-a adresat participanților acum o lună:

Numai republica națională poloneză ne va aduce securitate și libertate. Republica Polonă a fost întotdeauna conectată la cultura latină, iar podul către această cultură a fost Biserica Romano-Catolică. De aici și sloganul acestui marș: „Vrem pe Dumnezeu!”

Autorizat de primarul liberal al Varșoviei, marșul a fost o manifestare a patriotismului polonez. Primăria este condusă de Hanna Gronkiewicz-Waltz, o membră a Platformei Civice, partidul liberal de stânga, al lui Tusk, aflat în „opoziție totală” față de guvernul conservator al PiS – partidul lui Jarosław Kaczyński.

Marginali printre marginali

În manifestație a intrat pentru o vreme și un grup compact de provocatori cu cagule și 5-6 pancarte tip „Toți diferiți, toți albi”, „Europa, doar pentru albi”, „Europa albă”.

Provocatorii rasiști au copiat tactica Antifa: grup compact, separat de restul lumii prin bannere.

Au strigat lozinci antisemite  „Jos cu evreii de la putere”, „Putere albilor”, fiind repede izolați chiar de organizatori și  ulterior anchetați de parchet.

Provocatorii provin din grupuscule anarhiste, panslaviste, anticatolice, care au demonstrat sub numele generic de Czarny Block – „Blocul negru”. Același nume generic i-a reunit și pe anarhiștii comuniști din trecut din Vest și pe cei de extremă stânga din vară de la Hamburg (provine de la hainele și cagulele negre pe care le poartă). Când au intrat în marș erau foarte bine organizați și coordonați, separați prin bannerele rasiste de restul lumii, îmbrăcați în negru, mulți având fețele acoperite. Organizatorii marșului spun că a fost vorba de 50-60 de persoane, în timp ce Czarny block, provocatorii cu bannere rasiste, s-au lăudat pe forumuri de internet că ar fi fost 400.  Șase indivizi sunt dați în urmărire generală de Poliție, cel mai probabil ei sunt autorii bannerelor rasiste. Ancheta parchetului vizează  propagarea fascismului și incitarea la ură națională, etnică și rasială.

În mod specific provocatorii au fost din două organizații, Niklot și Szturmowcy.

Asociația pentru Tradiție și Cultură „Niklot” – panslaviști, antiamericani, fascisto-păgâno-antisemiți. Se numește „Niklot” după numele unui prinț slav care a luptat contra creștinării. În această organizație și-a făcut debutul Mateusz Piskorski, aflat pe Lista lui Dughin, reținut în Polonia pentru spionaj în favoarea Rusiei la două luni după ce semnase un Protocol de colaborare cu Bogdan Diaconu.  O bună descriere a „Niklot” e făcută de Anton Shekhovtsov înRussia and the Western Far Right: Tango Noir”.

Cea mai „populară” fotografie de la marș a autorilor bannerelor rasiste a adunat 39 de likeuri.

Szturmowcy – „Trupa de asalt” – o nouă organizație din Polonia care a adoptat drept logo simbolul Uniunii Fasciștilor Britanici al lui Oswald Mosley, partid interbelic. Antisemiți, în 14 decembrie celebrau 30 de ani de la înființarea Hamas. Szturmowcy îl invitase în acele zile pe Richard Spencer, organizatorul mitingului din Charlottesville. Ministrul de externe polonez a declarat însă că acest personaj nu este binevenit și nu trebuie să apară în public. Spencer și-a anulat vizita în Polonia intuind că nu i se va permite intrarea în țară.
Președintele Duda, care provine din PiS, a condamnat fără echivoc atitudinea acelor
persoane iresponsabile care au adus bannere al căror mesaj este inacceptabil pentru orice persoană onestă din Polonia.
Liderul PiS Jaroslaw Kaczynski a vorbit despre „marginali printre marginali” și a evocat posibilitatea unor provocări:

Marșul Independenței a fost marcat de incidente inacceptabile, dar acestea au fost marginale și este foarte probabil să fi fost provocări (…) Dar a vorbi despre „60.000 de nazişti” înseamnă să insulţi oamenii oneşti, chiar dacă au avut loc incidente extrem de nefericite şi absolut inadmisibile.

 

Geneza dezinformării cu 60000 polonezi neo-naziști

Tulburate de provocatori pro-ruși, păgâni, antisemiți, agitate de un conflict politic în care liberalii au anunțat „opoziție totală” față de conservatori, apele curg rapid către morile dezinformării prin albiile rămase în Vest de pe vremea Războiului Rece, dar decolmatate acum de hărnicia incultă și intoleranța „noii stângi”.  Iar morile macină minciuni fără răgaz, propagate apoi cu zel căci, indiferent de cât de neplauzibile ar fi, confirmă prejudecăți.

Articolul care a inflamat fantezii cu zeci-de-mii-de-polonezi-naziști a fost publicat de Wall Street Journal, publicație cumpătată altfel.

Când și-a distribuit pe Twitter articolul, care oricum avea foarte multe erori, autorul a inflamat cu un comentariu:

60000 polonezi au mărșăluit azi în spatele unor stindarde naziste și a unui grup care a ars imagini cu evrei.

Ziaristul de la WSJ și-a șters acest tweet, dar minciuna era deja preluată și rostogolită. Despre tweet vom vorbi mai târziu. Revenim la articol.

Articolul a acreditat ideea că acele bannere au fost purtate de mulțime. Așa cum am arătat, au fost între 50-60 (susțineau organizatorii) și maximum 400 (se lăudau provocatorii) extremiști, bine organizați, o formațiune compactă, marginală și izolată, care a intrat la un moment dat și doar pentru o vreme, cât să facă poze, în marș.

Formată în majoritate din tineri, mulțimea poartă bannere pe care scrie „Europa va fi albă” și „Sânge pur”.

Autorul a inventat și un banner odios – Să ne rugăm pentru un holocaust islamic – care ar fi fost afișat pe un pod la Varșovia. Sugera apoi fanatism religios și trumpism: organizatorii au adoptat ca titlu pentru marș un slogan al lui Donald Trump – We Want God. Să recunoaștem, toate acestea au fost ingrediente perfecte pentru o explozie progresistă. De prostie. Și de infamie.

 

We Want God… Ioan Paul II, inspirat de Trump?

Proba evidentă pentru prostie este legată chiar de titlul marșului polac: We Want God.

Ziaristul de la Wall Street Journal crede că venerabilul imn religios polonez „Îl vrem pe Dumnezeu” este de fat un slogan al lui Donald Trump.

Ziaristul de la WSJ arată că:

Anul acesta, gruparea [Tabăra Radicală] a spus că adoptă un nou slogan, un citat dintr-un discurs ținut aici în iulie de Președintele Donald Trump: „Vrem pe Dumnezeu”.

Această din urmă nerozie a fost reprodusă în mii de tweet-uri de progresiștii americani. Își vedeau confirmate profețiile cu consecințele catastrofale ale politicii lui Trump în lume: răspândirea intoleranței și bigotismului.

Patru zile i-au luat ziaristului de la Wall Street Journal să admită că a greșit. În 15 noiembrie a precizat că era de fapt vorba de un cântec religios polonez citat de Trump, iar nu invers.

 

Îl vrem pe Dumnezeu (My chcemy Boga) este de fapt primul vers al unui imn religios cu o semnificație aparte. I-a însoțit pe polonezi în suferințe și lupte de-a lungul ultimului secol. A fost intonat de mulțimi imense cu ocazia vizitei istorice a Papei Ioan Paul al II-lea în Polonia, în 1979, vizită care a schimbat fața acelei țări, a Europei de Est și a lumii întregi, constituind începutul sfârșitului comunismului clasic.
Vedeți și ascultați acele câteva minute memorabile din 1979, de la Varșovia, ce pot fi considerate momentul zero al eliberării noastre de sub tirania comunistă.  În acea zi, 2 iunie 1979, polonezii au înțeles foarte bine mesajul Papei care cerea pogorârea Duhului Sfânt pentru „reînnoirea acestui pământ”.

Imnul cere prezența lui Dumnezeu în familie, în școală, în legi, în sălile de judecată, în armată, în poruncile regilor, în slujirea pe mare și pe uscat. Sigur, nu-i deloc progresist, e disconfort mare pentru adepții statului laic, dar nici dovadă de trumpism/extremism/fascism/nazism nu este. Pur și simplu așa a supraviețuit Polonia.
În predica de atunci, din 2 iunie 1979Karol Wojtila a sugerat că nu întâmplător a ajuns Papă „un fiu al pământului Poloniei”, că „Polonia a devenit în zilele noastre un pământ ce poartă responsabilitatea unei mărturii anume”, de a fi „martor al Crucii Sale și al Învierii Sale”, că polonezii „au mari sarcini și obligații” în acest sens. „Suntem capabili să ni le asumăm?”, a întrebat el mulțimea. Și a adăugat profetic, și la fel de actual și azi:
„Excluderea lui Hristos din istoria omului este un act contra omului. Fără Hristos este imposibil de înțeles istoria Poloniei.”
Un milion de oameni i-au răspuns atunci Papei cântând Îl vrem pe Dumnezeu. Asta i-a scos din minți pe comuniști în 2 iunie 1979. Și, așa cum vedem, asta îi scoate din minți și astăzi, după aproape patru decenii. De fapt, aceasta-i miza.
Culmea ironiei este că tocmai Wall Street Journal (ziarul care a lansat acum nerozia cu We Want God – sloganul lui Trump) publicase în 2005 un editorial despre acest moment de grație în istoria contemporană. Editorialul era scris de Peggy Noonan (laureată în 2017 a premiului Pulitzer pentru comentariu).

Cred că știu momentul în care a început prăbușirea comunismului sovietic. S-a petrecut în văzul lumii. Oricine a putut vedea. A fost unul dintre marile momente spirituale ale secolului 20, poate cel mai mare. (…)

Ce moment în istoria modernă: „Îl vrem pe Dumnezeu!”  Strigat de bărbați și femei moderne trăind într-o dictatură atee modernă. (…) „Polonia nu era o țară comunistă; Polonia era o națiune catolică încălecată de un stat comunist”, ca să folosim cuvintele lui George Weigel.

Despre acest moment miraculos a vorbit Donald Trump în discursul său de astă-vară de la Varșovia. Nu era nicidecum un slogan preluat de polonezi de la Trump. Dimpotrivă.
Și bisericile catolice românești au o variantă – Noi vrem pe Domnul!

S-au rugat 60000 polonezi pentru un „holocaust islamic”?
Nu!

Aceasta a fost cea mai odioasă dezinformare. Și cea mai de efect, căci a dat tonul și titlurile „analizelor” despre marșul de Ziua Independenței. Sursa acestei minciuni a fost tot articolul din Wall Street Journal, preluat de CNN.

Minciuna privind un afiș pe care scria „Să ne rugăm pentru un holocaust islamic” care a fi fost pus pe un pod în Varșovia.

Gruparea [Tabăra radicală] organizează periodic evenimente de marcare a unui pogrom contra evreilor din 1936. Simbolurile sale au fost afișate pe un afiș pus pe un pod din Varșovia pe care scria: „Să ne rugăm pentru un holocaust islamic”.
Era vorba de fapt de un incident local, fără amploare, petrecut în 2015,  la Poznan. Nicidecum, așadar, la Varșovia, de Ziua Independenței din 2017, cu 60000 polonezi trecând fericiți pe sub ori pe lângă un asemenea afiș.
Acum doi ani, după atentatele Statului Islamic de la Bataclan (Franța, 130 de morți), un afiș care invoca un holocaust islamic a fost expus pe un pod din Poznan. Afișul a fost îndepărtat imediat, fără incidente, de poliție, iar știrea a rămas la nivel local.
Poznan, 2015

Abia după trei zile de la publicarea dezinformării, în 14 noiembrie, jurnalistul de la Wall Street Journal se îndura să facă o (semi)corecție. A precizat doar că afișul fusese pus de fapt pe un pod din Poznan.

Nu a simțit nevoia să precizeze că bannerul era de fapt din 2015 și s-a explicat astfel în Daily Caller:

Noi nu am spus că bannerul a fost la acel marș. Cred că unele publicații e posibil să fi relatat greșit articolul nostru, dar asta e problema lor.

Răspândirea.
Nu lăsa adevărul să stea în calea unei știri bune

Dacă Wall Street Journal a scris așa ceva, vă închipuiți ce au înțeles, cum s-a rostogolit informația în progresime, ce analize și editoriale apocaliptice au produs publicațiile de stânga: New York Times, Washington Post, CNN etc. Acestea sunt informațiile care au pătruns în casele dumneavoastră acum o lună și care au rămas în conștiința publică.

Remarcăm totuși că jurnalistul WSJ și-a retras de pe Twitter postarea chiar în seara lui 11 noiembrie:

Șterg acest tweet deoarece simt că frazarea dă impresia că 60.000 de oameni au manifestat azi pentru grupări etniciste autoritare, pe când majoritatea a mărșăluit bucuroasă, conștientă, pe lângă [aceste grupări] – diferență.

Jesse LehrichJesse Lehrich, fost purtător de cuvânt pentru politică externă al campaniei lui Hillary Clinton, a înțeles ce era de înțeles din articolul din Wall Street Journal:

60.000 de naziști au mărșăluit în Varșovia astăzi.
pe bannere scrie:
„Sânge pur”
„Europa va fi albă”
„Să ne rugăm pentru un holocaust islamic”

Ca să înțelegem proporțiile dezinformării propagate, observăm cum lui Lehrich i-au dat retweet 25.497 persoane, în timp ce dezmințirea făcută chiar de autorul articolului din WSJ a avut doar 157 de retweet-uri.

Realizând, probabil, consecințele neroziei, jurnalistul WSJ a intervenit chiar în noaptea respectivă, scriindu-i un comment pe Twitter fostului purtător de cuvânt pe politică externă al lui Hillary Clinton:

 

Dar chiar dacă a fost atenționat de autorul articolului inițial, și de o mulțime de alte persoane, Lehrich nu și-a șters tweet-ul.

 

Fake news-ul cu 60.000 neo-naziști ce s-au rugat la Varșovia pentru un holocaust islamic a fost preluat imediat, ajungând, bineînțeles, în titluri de articole și de analize. CNN a preluat de la WSJ, Washington Post – de la CNN șamd. După câteva zile au corectat informația.

În cazul Washington Post, informația a fost corectată abia după trei zile.

Jurnalista explică de ce: Why I wrote ‘fake news’ for The Washington Post.

 

 

Newsweek însă a refuzat să facă vreo rectificare. Păstrează și astăzi minciuna în titlu, la o lună de la lansarea acestei dezinformări.

 

Verhofstadt și bârna

Dezinformarea cu cei 60000 polonezi neonaziști  avut efecte grave pentru Polonia în plan politic. Cea mai delirantă intervenție a avut-o în Parlamentul European șeful eurodeputaților liberali, belgianul Guy Verhofstadt.

Într-o ședință condusă de Ioan Mircea Pașcu, și în aplauzele PSD-istei Maria Grapini, cum vedeți din VIDEO, Verhofstadt a avut o confruntare cu eurodeputatul Ryszard Legutko.

Ryszard Legutko (PiS) este un intelectual conservator polonez, profesor de filosofie la Universitatea Jagelonă, opozant curajos al regimului comunist. La Cracovia, Legutko a înființat în 1983 revista samizdat ARKA, una dintre cele mai populare publicații cultural-politice clandestine din timpul legii marțiale. L-am menționat alătri de Ioan Mircea Pașcu și Grapini căci îmi pare o bună imagine despre cine este IN și cine este OUT acum în Parlamentul European.

Șef al grupului conservator din Parlamentul European, polonezul Legutko a părăsit în semn de protest sala. În contextul dezbaterii statul de drept din Polonia, Verhofstadt a cerut activarea articolului 7 (suspendarea dreptului de vot al Poloniei) și a continuat, aberând și despre marș:

„Sâmbătă, 60.000 fasciști, neonaziști, suprematiști albi, au mărșăluit pe străzile Varșoviei, și nu vorbesc de Charlottesville în SUA. Vorbesc de Varșovia, la circa 300 km de Auschwitz și Birkenau.

Paradoxal, tot în 11 noiembrie 2017, exact la ora la care la Varșovia zeci de mii de oameni manifestau pașnic pe străzi, centrul Bruxelles-ului era devastat, iar 22 de polițiști erau răniți de o altă celebrare, a victoriei Marocului contra Coastei de Fildeș și calificării la Campionatul Mondial.

Pe 11 noiembrie, 300 de oameni au făcut prăpăd în Bruxelles – capitala țării al cărei premier a fost Verhofstadt între 1999-2008 și sediu al instituțiilor europene. Imaginile din ferestre paralele sunt cât se poate de sugestive. Și servesc drept punct și virgulă acestui articol.

P.S. Dacă 300 de tifosi sărbătorind victoria Marocului au făcut ce au făcut la Bruxelles, imaginați-vă ce prăpăd ar fi produs 60000 polonezi fasciști, neo-naziști, suprematiști albi în Varșovia. Este exercițiul de imaginație pe care vi l-am propus la începutul articolului. Ca să realizați proporția dezinformării.

The following two tabs change content below.
Gelu Trandafir
Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

2 gânduri despre “Polonia. Cum de-a ajuns Ioan Paul II să citeze din Trump, iar 60.000 polonezi să fie „neo-naziști”?

  1. „La originea marșului care se ține din 2006 încoace sunt două formațiuni fascistoide, marginale.”

    Deci nu conservatorii au organizat marșurile de celebrare a zilei independenței la care au participat 60.000 de polonezi? – E o secțiune a articolului care ar putea duce la confuzii.

  2. Exact. Nu conservatorii PiS, aflați la guvernare, au organizat marșul.
    Conservatorii de la PiS nu participă la marș. De câțiva ani deja (inclusiv 2017), ei sărbătoresc Ziua Independenței la Cracovia.
    Tocmai pentru că nu vor să se confunde cu organizatorii controversați ai marșului de la Varșovia, și nu vor să fie expuși la provocările aferente.
    Dar locuitorii Varșoviei, chiar simpatizanți PiS, nu pot să plece toți la Cracovia, ca să fie alături de Kaczynski. Unii preferă să participe, cu pancarte decente și cu steaguri, cu bunici și cu copii, la marșul din capitală.

    Participanții nu sunt totuna cu organizatorii.

    Marșul a fost organizat de grupări care nu numai că nu se înrudesc politic cu PiS, ci îi sunt ostile. Sunt rusofile, anti-NATO, în general anti-SUA și anti Israel. Și nu se bucură de sprijin popular, așa cum s-a văzut la alegeri. Iar provocările, acele pancarte cu mesaj rasist, nu aparțineau nici măcar acelor organizatori, ci unor grupări și mai microscopice, și mai rusofile, și mai radicale.

    Ceea ce spune articolul este că oamenii, praticipanții, cei 60 000, nu au fost membrii sau simpatizanții grupărilor organizatoare, nici, cu atât mai puțin, ai grupărilor responsabile de provocări. Participanții s-au dus la marș ca să-și manifeste patriotismul, fără excese și fără simpatii fascistoide.

    Dacă PiS, despre care știe toată lumea că e pro-american, pro-NATO, cât se poate de lucid în privința pericolului rusesc, a obținut majoritatea la alegerile din 2015, sprijinul popular pentru PiS (deci, pentru această orientare) a continuat să crească. Un sondaj recent dădea 50%! La jumătatea mandatului!
    Asta arată foarte clar ce orientare politică au polonezii normali. Formațiunile fascistoide nu au loc în spectrul frecventabil.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.