Ponta contra poporul masochist

Motto: „Suntem un popor masochist, avem o energie în a ne denigra singuri… Cred că nu la Bruxelles vom rezolva această problemă, ci acasă… Sistem de autodenigrare ca în România, nu mai există in Europa.”tov. Victor-Viorel Ponta

A fost nevoie de acest motto din cel puțin două motive: primul ca să arătăm că în România filosofia se naște și când ai ceva de ascuns sau când vrei să minți, iar al doilea ca să înțelegem că USL-ul va continua să acționeze furibund împotriva oricărei persoane, grupare sau instituție care critică sau care i se opune.

Vedem prea bine că nu s-a produs minunea-minunilor, adică acea alunecare către normalitate pe care au sperat-o unii analiști la Victor Ponta, comparat cu personalitatea turbionară a lui Crin Antonescu sau cu nefrecventabilul Felix-Dan Voiculescu. Ponta nu este cel pe care și l-ar dori aceia care își imaginează conducerea guvernului ca pe o activitate matură, de mare responsabilitate în față națiunii. Adevăratul Ponta este cel cu stofă de procuror venal venit la ceas de noapte să-și sperie colegul care apoi se aruncă pe fereastră.

Cred că nu există nicio confuzie pentru cititorii avizați, chiar mă refer la cazul Cristian Panait, a cărui moarte a coincis cu sfârșitul vizitei pe care i-a făcut-o Victor Ponta, pe atunci un procuror oarecare devenit ulterior Șeful Corpului de Control al lui Adrian Năstase, cu rangul aproape de cel al unui ministru. Ultimele cuvinte ale lui Cristian Panait ar fi fost: „Câinele ăsta de Ponta m-a omorât”. Oare de ce o fi spus aceste cuvinte? Pentru că suntem un popor de masochiști sau pentru că un om aflat în fața eternității spune adevărul?

imagesCA6F5IGI

Niciun jurnalist nu a vrut să afle ce i-a spus Victor Ponta lui Cristian Panait, iar acest dezinteres este una din excepțiile la masochismul din afirmațiile actualului premier. Nimeni nu știe ce conține dosarul prin care s-a dat NUP în cazul sinuciderii fostului procuror, cine i l-a trimis în vizită noaptea taman pe Victor Ponta, care a fost lanțul aprobării acțiunii sale și dacă Adrian Năstase era sau nu la curent cu acțiunea Procuraturii. Oare s-ar mai putea re-deschide dosarul Cristian Panait și dacă nu, de ce?

Cei care s-au mirat de nepăsarea actualului prim-ministru în fața acuzațiilor și a rușinii dovedirii că a plagiat trebuie să înțeleagă că un om cu păcate mult mai mari nu se împiedică de mărunțișuri. Profesorii universitari au tăcut deja, rectorii pro-USL conduși de Ecaterina Andronescu au grijă ca subordonații lor să nu miște în front. Tac și profesorii și învățătorii care făceau greve peste greve în timpul lui Emil Boc, fiind ocupați acum să își țină capul plecat și umerii încovoiați în fața noilor jupâni USL. Fosta grevista a foamei Cristinela Anghel a luat potul la Senat pe lista Varanului, plevușca se mulțumește cu salariul pe care îl considera prea mic acum 2 sau 3 ani.

Victor Ponta rămâne astfel cu titlul supervizat de infractorul condamnat Adrian Năstase, iar cârcotașii s-au văzut dați afară din orice organism din subordinea guvernului cu putere de decizie în aceasta speță. Așa înțelege Victor Ponta să rezolve lucrurile, precum a promis și acum în motto eliminând critica prin acțiunea directă asupra celor care o fac. Îl supăra Cristian Panait pe Adrian Năstase? Da. Ponta a reușit să-i închidă gură. De tot, deci se pricepe.

Și Ponta merge înainte. În fiecare zi vorbește ore în șir la televiziune, radio, dă interviuri ziarelor, dar și scrie. Așa cum a făcut-o acuzând Evenimentul Zilei de toate relele pe care Raportul MCV le-a enumerat. Cuvintele premierului au atins zona delirului politic mincinos, ziarul fiind un critic redutabil al USL-ului, dar și un sprijinitor constant al independenței Justiției. Nu are importanță pentru Victor Ponta. Premierul vrea să împuște doi iepuri cu un singur foc: să dea vina pe ziarul amintit pentru eșecul unui raport extrem de critic, acuzând în același timp Bruxelles-ul că nu a cooperat.

Presiunile asupra Justiției sunt făcute la comanda lui Felix-Dan Voiculescu, atât pentru a-și apăra pielea într-un dosar care îl va duce după gratii, cât și pentru acțiunile de mare anvergură pe care și le propune USL-ul. Victor Ponta se apără pe sine și își apără guvernul, din care nu lipsesc indivizi cu dosare de corupție (mă refer la Relu Fenechiu și Liviu Dragnea) pe care premierul refuză să-i de-a afară. Și am aflat că orice critică a poziției sale înseamnă automat masochism, treabă pe care fostul procuror de noapte a promis că o rezolva.

Mulți și-au pus întrebarea care a fost soluția miraculoasă care a condus la înregimentarea unei mari părți a electoratului în siajul USL-ului, o grupare politică stângistă care nu și-a ascuns niciun moment intenția de a croi din statul de drept un stat de fapt în care cetățeanul se supune unei clici care nu vrea să răspundă în fața legii. Mai constructiv ar fi pentru viitor să explicăm de ce s-a ales această cale, refuzându-se discursul rațional pentru lege și progres. Răspunsul nu constă doar în neacceptarea evidenței (din care ar fi de reamintit aici suveica pe care a pus-o în aplicare Felix senatorul sau nesenatorul), ci în modul în care Ministerul Propagandei (după expresia lui Grigore Cartianu, în care a inclus în el Antena3, Realitatea TV și RTV) a reușit să denatureze adevărul. Victor Ponta este cu adevărat șeful atotputernic al Ministerului Propagandei pe care și l-a subordonat prin idei și interese comune.

Unora li se pare ciudat că în scrisoarea lui Ponta către Evenimentul Zilei apare și ideea că ziarul s-a opus deciziilor CNA și că prin aceasta s-a opus Justiției. Explicația am găsit-o în schimbarea de la sfârșitul lunii decembrie a componenței CNA, care a primit forțe proaspete USL. Instituția a suspendat OTV, un concurent al Ministerului Propagandei, dar puțini au văzut că nu s-au mai dat amenzi în zona aceluiași Minister. Antena 3 înjură și calomniază judecători și îi face hoți și incompetenți, CNA nu vede și nu aude, dar pe Ponta îl supără Evenimentul Zilei.

Prin denigrarea raportului MCV și a UE, Ponta și USL au mai pus o cărămidă la monumentul ridicat Rolului Prostiei în Istorie, după cum bine a observat profesorul Vladimir Tismăneanu.

Minciuna sfruntată și calomnia reprezintă motorul media al succesului USL, iar orice breșă pe care reușim s-o facem în această cumplită conspirație va reprezenta încă o șansa de salvgardare a statului de drept. Ponta nu trebuie lăsat să facă din țara asta moșia unora care, în mod normal și legal, ar urma să-și schimbe costumele Armani cu altele din stofă călduroasă, de penintenciar, dacă justiția ar fi lăsată să-și facă treaba.

Refuzăm acceptarea etichetării ca „popor masochist”, refuzăm falsul patriotism care are ca unic scop ascunderea mizeriilor marca USL, respingem slăbiciunile și incompetența – adeseori vinovate – organelor și a instituțiilor de stat. Nu Uniunea Europeană l-a făcut pe Dragnea să fure la referendum și nici pe Fenechiu să înșele cu acte. Aici este vorba despre infractori, nu despre tricolor, și nu avem nevoie de „patrioți” marca Antena 3.

Da, Victor Ponta s-a dovedit a fi un mincinos patologic, dar ar fi o greșeală să nu vedem că este un tip calculat și foarte răzbunător, asemenea modelelor sale politice. Procesul de înțelegere a oricărei mișcări pe care o face actualul premier trebuie să pornească de la această realitate. Vizita de mâine de la Bruxelles nu face excepție.

Întrebarea este ce înfățișare va lua tovarășul Pisicuț în fața lui Barroso.

P.S. Nimeni nu e perfect așa cum au fost Nicolae Ceaușescu și Che Guevara, idolii criminali ai primului-ministru al României.

4 gânduri despre “Ponta contra poporul masochist

  1. Ponta are dreptate! Din moment ce unul ca el a ajuns prim – ministru, este clar ca suntem un popor de masochisti.

  2. Da, da, da – cu privire la continutul articolului. Nu – cu privire la comentariul lui Bogdan Calehari : mie mi se pare mai grav , si astept, doresc, caut, visez, incerc sa-mi imaginez ( si nu pot) contra-argument. Eu cred, faptic, ca suntem ( ma refer la majoritate, nu la toti) paraleli cu realitatea, inconstienti, and, therefore, suicidali de-a dreptul:
    http://ihincu.wordpress.com/20.....la-sau-nu/
    Ba mai mult, acum o jumatate de ora, pe facebook, un domn arhitect, mai batran decat mine auto-declarat de dreapt, imi zice: mai usor cu ganditul, cu justitia, cu integritatea morala, ca poporu-i satul de astea pentru ca nu i-au adus niciun beneficiu, economia e in rahat!!! Poporul vrea actiune, economie, ca actiunea conteaza!!! Inchei citatul. Adica hai sa facem ceva, pe negandite Sigur, pe el l-am putut combate ( nu stiu cu cat succes) scurt: economie functionala, fara legi economice eficiente ( de tip capitalist, libertatea pietelor, concurenta loiala, impozite rezonabile spre mici) nu se poate; legi economice fara cadru legislativ corespunzator nu se poate; cadrul legislativ care sa se respecte, fara justitie care sa santioneze pe oricine il incalca nu se poate, deci QED.
    Dar problema mea ramane: cum facem sa ajunga ideile astea la populatia inerta si care nu raspunde la niciun argument, oricat de simplu ( care, repet, mie nici macar masochista – pe bune sau la misto- nu mi se pare). Ok. sa scriem. Sa explicam. De acord. Da cui? Ca internetul nu pentru asta-i de mare succes. Cum si cu cine ( politicieni adica sau organizatii neguvernamentale, pentru ca ei au aparat, militanti in teritoriu, etc) se poate ajunge la lume. Nu la cateva mii, hai, zeci, hai o suta de mii, care stiu oricum? Zau, ma apuca disperarea cateodata. Pentru ca vad cum ne sinucidem in masa, pe baza de prostie generalizata ( sub forma lenii, nu incapacitatii de a gandi) si eu cu asta nu mai stiu cum sa ma lupt.
    ziceti ceva pe tema, daca va duce capul. Va rog. Serios. Va rog pentru ca sper ca sunteti mai destepti decat mine. Si eu nu cunosc destui oameni destepti. Zau.

  3. Iar argumentele despre Ponta- politrucul fara scrupule ( de mic), desi le-am spus de nenumarate ori oamenilor , in viu ( le stiu dinaintea presei, prin procurori, judecatori, avocati, se stia de atunci), nu le-au inregistrat in cap. Li s-a parut neimportant ca Ponta este un potential criminal 9 si complicitatea la crima, si determinarea sinuciderii – admitand ca ar fi fost asa – tot crima/infractiune deosebit de grava este).
    Deci…eu nu stiu la ce ar mai putea reactiona oamenii, ca sa faca diferentele intre Ponta si alti politicieni, nu tocmai grozavi, dar nici asa…

  4. @2 Ioana

    Am mai reflectat oleaca…si retrag ce-am spus; nici vorba de masochism! Ma declar de acord cu tine: majoritatea este paralela cu realitatea, inconstienta si suicidala de-a dreptul.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.