Progresiştii şi-au anulat logo-ul

    7

    Sâmbătă 5 aprilie şi duminică 6 aprilie a avut loc în Marea Britanie, la Watford, respectiv Londra, o conferinţă la care au participat aproximativ 20 de preşedinţi, prim-miniştrii şi alte persoane importante, uniţi sub flamura politicii de stânga, sau centru-stânga, după preferinţe. Reuniunea s-a numit Progressive Governance Summit şi a avut că idee centrală promovarea unei globalizari economice mult mai inclusive, cu sublinierea interacţiunilor la nivelul schimburilor comerciale, dinamica dezvoltare-sărăcie, reforma instituţiilor internaţionale şi schimbările climatice.

    Iată cine a participat (lista restrânsă) la conferinţă: preşedintele Ghanei, John Agyekum Kufuor; prim-ministrul italian Romano Prodi; Gordon Brown, prim-ministrul Regatului Unit; Kevin Ruud, prim-ministrul Australiei; preşedintele Republicii Sud-Africane, Thabo Mbeki; prim-ministrul Noii-Zeelande, Helen Clark; preşedinta Liberiei, Ellen Johnson-Sirleaf; preşedinta Chile, Bachelet Michelle şi Robert Fico, prim-ministrul Slovaciei.

    Au mai participat reprezentanţi ai ONU, UE, ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale şi ai Băncii de Dezvoltare a Africii. Ultimul, dar nu şi cel din urmă, a fost Bill Clinton, fost preşedinte al Statelor Unite, cel care a pus bazele unei astfel de conferinţe în 1999.

    S-a evitat în ultima clipă un mare scandal deoarece logo-ul conferinţei semăna foarte mult cu o zvastică nazistă. Ca să vezi! Tocmai conferinţa progresistilor să fie confundată cu o adunare naţional-socialistă! Iată logo-ul incriminat ce a fost retras la timp şi şters de pe bannere:

    Vinovat

    De ce se zice că extremele se atrag, oare pentru că uneori se confundă?

    S-au spus cuvinte mari, s-a cerut reformarea Băncii Mondiale şi a ONU deoarece numai aşa se va putea lupta atât împotrivă incertitudinilor economiei modiale cât şi asupra schimbărilor climaterice. Bineînteles că nu s-au pus întrebări incomode. Dar noi ne permitem să punem vreo câteva ca de exemplu:
    – De ce Italia are ca preşedinte un fost membru al Comitetului Central al PCI care în 1956 a votat condamnarea Revoluţiei Ungare?
    – De ce în Regatul Unit nu se mai poate vorbi în şcoli despre mamă şi tată ca nu cumva să fie ofensati “părinţii”- cuplurile gay?
    – De ce şi-a retras Gordon Brown soldaţii din Basra? Vede o legătură între recentele violenţe de acolo şi retragere?
    – Cum a reuşit d-l Clinton să se îmbogăţească cu nu mai puţin de 112 milioane dolari în cei 7 ani de când nu mai este în funcţie? Are domnia-sa de făcut o propunere globală de eradicare a sărăciei prin urmărea reţetei proprii?
    – De ce continuă emigrarea – unii îi zic fuga – sud-africanilor albi din ţara unde s-a ajuns la un trist record de 30-50 de morţi pe zi în urma unor acţiuni criminale?

    Nu aştept răspuns de la participanţii la conferinţă.

    Print Friendly, PDF & Email
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentO poveste sovietică
    Articolul următorClasă românească

    7 COMENTARII

    1. „Sunt agnostică… cred în Stat” a mai zis odinioară o altă participantă la conferinţă, Michelle Bachelet. Dar nu cred că are rost să mă întreb de ce…

    2. Francesco.
      Logo-ul pe care l-au ales initial, cel cu zvastica, e o scapare freudiana relevanta. E un subiect spinos si aluviunile istorice, cu deformari si amnezii, cer o arheologie de care nu am timp intr-un simplu comentariu. Deocamdata, citeva observatii generale.

      Zvastica e un simbol nazist. Nazismul este o forma de fascism. Fascismul este o ideologie totalitara. Dincolo de aceste banalitati, lucrurile devin mult mai complicate. In primul rind, fascismul nu este o ideologie unitara. Spre deosebire de comunism, unde Marx este teoreticianul pre-eminent, fascismul nu a avut parte de o evolutie organica dpdv teoretic. De aceea nu exista nici pina in ziua de azi o definitie general valabila a fascismului. Retrospectiv, se poate spune cu oarece grad de generalitate, ca fascismul este o ideologie statista si colectivista. Maxima lui Mussolini este cea mai apta descriere a esentei fascismului: „All within the state, nothing outside the state, nothing against the state.” Inca doua maxime ale Ducelui intregesc schita inceputa: „Fascism should rightly be called Corporatism, as it is the merger of corporate and government power.” si „Fascism is a religious concept.”
      In pofida diferentelor mari dintre felurile in care fascismul a fost aplicat in Italia, Germania, Japonia, Spania, Portugalia, Romania, cele trei caracteristici au fost comune miscarilor fasciste din aceste tari, chiar daca in ponderi diferite si insotite de o sumedenie de particularitati locale.

      Fascismul s-a inspirat dintr-o serie de surse filozofice si politice si s-a dezvoltat din mers, rezultind o varietate de incarnari. Singura organicitate a fascismului a constat in instinctul originar: idealism, plus vointa/necesitatea/obligatia de a schimba lumea in mai bine, plus increderea totala in destinul triumfator al societatii, inteleasa drept expresia suprema a intereselor individului. Ultima conditie postuleaza prioritatea societatii fata de individ si justifica orice efort de a forta/educa/pedepsi individul functie de nevoile superioare ale corpului social. La baza, e vorba despre impulsuri benigne si vechi de cind lumea. Puse cap la cap si in conditiile istorice specifice ale inceputului de secol 20, aceste impulsuri, formulate in modul imperativ al lui „acum ori niciodata” si „noi stim mai bine”, au generat fascismul. Ingredientele sint banale si universale.

      Acum despre Progresivism si legatura cu fascismul. Progresivismul a fost o miscare social-politica la inceputul secolului 20. In America a fost foarte popular si a produs trei presedinti: Theodore Roosevelt, Taft si Woodrow Wilson. (Taft e un caz aparte, spre deosebire de ceilalti doi s-a opus expansiunii prerogativelor prezidentiale si a fost destul de strict in respectarea Constitutiei parintilor fondatori).
      Progresivismul a lasat o mostenire de real progres social: salariul minim, dreptul femeilor la vot, interzicerea exploatarii muncii copiiilor, dezvoltarea sistemului public de educatie si sanitatie, sistemul de protectie a consumatorului, imbunatatirea conditiilor de munca, descurajarea trusturilor monopoliste, toate aceste initiative isi au originea in intentie si legislatie in acea era. Acestea sint realizari indiscutabile.
      Din pacate, la fel de indiscutabila – adica nu se discuta mai deloc – este si partea intunecata a Progresivismului. Intelectualul, activistul si politicianul progresivist al timpului era un admirator al sistemului politic pus la punct de Bismarck si un adept fervent al teoriei darwiniste aplicata societatii. Sint doua elemente importante. Prin filiera germana, progresivismul a preluat modelul german al statului asistential sau al statului dadaca (nanny state). Geniul lui Bismarck a constat in intelegera faptului ca revolutiile de la mijlocul secolului 19, dincolo de aspectul emanciparii nationale si de revolta impotriva vechiului sistem feudal-aristocratic, erau propulsate de cerintele imperioase ale capitalismului si ale noului individ produs de noul tip de economie. Un individ auto-suficient, intreprinzator, independent, conectat global, cosmopolit si mai ales, cu un acut simt al libertatii. Bismarck a inteles perfect Zeitgeist-ul si in loc sa opuna rezistenta, a inventat un tip de stat care sa incorporeze o serie de reforme institutionale si sociale inevitabile. Bismarck detesta democratia, insa a stiut ca spiritul timpului era prea puternic pentru vechea tactica a represaliilor. Solutia sa a fost sa reformeze statul. In acest fel, democratia si conceptul de cetatenie au devenit atribute ale statului. Modelul lui Bismarck a devenit suficient de matur pentru ca si alte atribute conferite individului de liberalismul clasic sa intre sub tutela si la discretia statului: libertatea, dreptul la exprimare, dreptul la proprietate, dreptul la viata. Darwinismul social este strins legat de statul benevolent si omnipotent. Teoria lui Darwin a avut un efect profund asupra ginditorilor in domeniul social si politic. Necesitatea obiectiva a supravietuirii celui mai dotat si evolutia lineara catre perfectiune, odata parafate stiintific, au oferit justificarea morala a eugeniei: exterminarea controlata a exemplarelor umane deficiente in scopul perfectionarii societatii. Darwinismul social a devenit o disciplina stiintifica imbratisata cu entuziasm de promotorii Progresivismului. De la darwinism social s-a trecut la ingineria sociala. Transformarea dirijata a societatii, re-educarea indivizilor, reconditionarea lor astfel incit societatea pe ansamblu sa devina mai justa. Guvernarea prin tehnocrati este tot o idee a acelor vremi. Progresivismul a preluat modelul statului omnipotent si progresist al lui Bismarck, l-a fuzionat cu darwinismul social si a adaugat o proprie inovatie: inhibarea capitalismului laissez-faire si promovarea capitalismului de stat – corporatismul.

      Legatura dintre progresivism si fascism incepe sa devina vizibila. De altfel, in anii 20 si la inceputul anilor 30, progresivistii americani si europeni au fost cit se poate de entuziasmati de Italia lui Mussolini, pe care o considerau un model de urmat. In aceeasi masura, progresivismul era fascinat si de modelul leninist al Rusiei. Lenin insusi l-a apreciat pe Mussolini (o remarca inaintea primului razboi mondial, cind Mussolini era un devotat Socialist) si Mussolini i-a admirat pe Marx si Lenin. Extremele se atrag?

      Nu. Extremele au aceleasi radacini.

    3. Emil,
      Asa este, extremele au aceleasi radacini, de aceea isi ating si ramurile. Comentariul tau cred ca trebuie sa fie separat sau reluat ca un articol de sine statator.

      Gradinariu, multumesc, au facut corectura la d-na Bachelet. Are o biografie foarte interesanta iar chestia cu agnosticismul este (ca la Ion Ilici Iliescu, care s-a declarat agnostic) doar de fatada intr-o tara catolica.

    4. Eu nu prea înţeleg exact poziţiile astea (a)religioase (poate şi pentru că definiţiile li se schimbă în permanenţă). Spre exemplu, acum vreo lună, când i-am expus profesorului meu de religie părerile mele referitoare la religie, el a exclamat: „Păi, tu nu eşti ateu! Eşti agnostic!” La fel, conform unei enciclopedii de filozofie pe care am răsfoit-o recent, alcătuită de nişte italieni, nu mi se potrivea nimic de la definiţia ateismului, ci mai degrabă de la agnosticism.
      *
      Nuş’ de ce aveam impresia că Ilici şi-a spus „liber-cugetător”, nu agnostic.

    5. Gradinariu,
      Asa este, mi-am adus aminte, I.I.Iliescu s-a declarat liber-cugetator, adica: „Adept al unui curent ideologic care promoveaza o atitudine critica fata de religie si fata de biserica”. Asta din Dexonline.
      Agnosticism: „Doctrina filozofica idealista care neaga, partial sau total, posibilitatea cunoasterii obiective a lumii, a esentei fenomenelor.”-Dexonline.

      Agnosticism: „Agnosticismul e concepţia filozofică potrivit căreia adevărul anumitor afirmaţii, mai ales afirmaţii teologice privind existenţa unui Dumnezeu sau a unor zei, este fie necunoscut fie imposibil de aflat. Termenul agnostic a fost creat de Thomas Henry Huxley în 1869 şi este folosit şi pentru descrierea celor neconvinşi de existenţa zeităţilor sau altor aspecte religioase. Cuvântul agnostic provine din greacă, compus din particula a (fără) şi gnosis (cunoaştere).” – Wikipedia

      Deci I.I.I. are o atitudine critica fata de religie, iar M-me Bachelet este neconvinsa de existenta lui Dumnezeu si asteapta/sau nu fapte, dovezi, revelatii ca sa creada. Unul este pe fata adeptul sloganului „religia este opiul popoarelor”, iar doamna are alte lucruri mai importante de facut decat sa se hotarasca fara motiv.
      Multumesc inca o data ca mi-ai reamintit de liber-cugetatorul sef.
      Treaba este ca pe un agnostic nu ai cum sa-l acuzi de ceva, pentru ca iti cere fapte, iar un om obisnuit nu are cum sa le produca, nici macar pentru el. Merge sa fi agnostic intr-o societate libera care nu are nimic de-a face cu fortarea, constrangerea religioasa. Agnosticul nu ia o decizie, nu isi alege o parte a baricadei, ii lasa pe activistii atei sa se manifeste, la fel cum ii lasa pe credinciosii ferventi sa-si expuna ideile.

    6. Gradinariu.
      Uite, ca ai mentionat acest lucru, iti pot zice si eu m-am mirat in sinea mea de faptul ca te-ai autocaracterizat in citeva rinduri drept ateu. Imi pari mai degraba agnostic. Iti dai seama, daca se vede pina si din Canada 🙂
      Foarte simplist. Agnosticul este un sceptic, pe cind ateul este un credincios pe dos. Ateul este convins ca Divinitatea nu exista. De aceea vei observa ca ateii au tendinta de a fi agresivi fata de religie si credinciosi.

      Am omis sa-ti raspund la mesajul despre filmul cu Bezmenov. Ma bucur ca l-ai vazut si ca l-ai gasit util.
      Sa nu uiti, Darie…. 🙂

      PS
      Francesco, ai dreptate. Era mai degraba o infloritura retorica din partea mea, menita sa atraga atentia asupra motivului datorita caruia cele doua extreme in discutie se atrag. De fapt, gasesc ca sintagma „fascismul si comunismul sint fenomene opuse” e o diversiune. Cel care a lansat-o a fost Stalin si i-a reusit. A intrat in folcor si e luata ca un fapt evident.

    7. Că nu sunt convins de inexistenţa Divinităţii mi-e clar. Că asta nu s-ar încadra în definiţia ateismului nu mi-e la fel de clar (vezi articolul lui George H. Smith). Acuma, sper doar să nu supăr pe nimeni aici că discut despre un subiect care ar putea cauza… lehamite multora (ateismul).

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here