Poate aveți insomnii. Poate aveți un somn scurt, agitat și mai degrabă obositor. În acest caz să știți că nu vă poate ajuta niciun doctor și nicio pastilă. Nici măcar un regim alimentar dietetic, sau mai multă activitate fizică. Fără să vă dați seama sunteți victima unei boli mult mai cuprinzătoare și mai perfide decât un simplu dezechilibru somatic temporar. Buba e adâncă: capitalismul v-a distrus somnul.
Este teza cărții eseistului Jonathan Crary „24/7: Late Capitalism and the Ends of Sleep” / „24/7: Capitalismul tardiv și scopurile somnului”… De ce „24/7” ?… Pentru că piața operează astăzi 24 de ore din 24 și că piața ne dorește treji.
Scopul vieții fiind acela de a face bani si de a-i cheltui, e limpede că somnul stă în calea perfecțiunii capitaliste. Sculatul devreme a fost întotdeauna o virtute la calviniști, cei care, așa cum ne-a arătat Max Weber, au creat capitalismul.
„Planeta”, scrie Jonathan Crary, „a devenit un șantier care funcționează permanent, sau un gigantic shopping mall unde ești în continuu tentat de infinite oferte”. Asta duce la situații paradoxale: din această perspectivă, comunitățile de hackeri, simbol al libertății, permanent activi, sint de fapt cobai și victime ale sistemului… prin faptul că nu mai dorm.
Dormim din ce în ce mai puțin și mai prost. Majoritatea studiilor medicale afirmă azi că unui adult îi ajung șase ore de somn, cand, amintește Crary, încă in anii 1960-’70 se vorbea de opt ore. Pina si tehnologia diminuează valoarea somnului, scrie el. „Sleep mode” pe computer e doar o activitate oprită temporar, gata sa reînceapă unde era, în secunda ridicării capacului. Din păcate, însă, noi nu ne putem pune în „sleep mode” când vrem, coborând un capac. Somnul e așadar din ce în ce mai greu de găsit, absența lui a devenit cronică, iar specia umană e pe cale de a căpăta cearcăne înscrise genetic în ADN.
Așa este. Jean Calvin a inventat cocoșul deșteptător și în primul său edict către calviniști el a specificat clar, fără drept de apel, obligația ca toate gospodăriile calviniste să încadreze cel puțin unul, care să trâmbițeze deșteptarea preliminară la ora patru dimineața, iar cea finală – după o serie de cucuriguri pentru leneși – la cinci dimineața fix. După aceea, cei găsiți în pat erau despuiați de cămașa de noapte și tăvăliți prin pene și smoală, deoarece au încălcat al doilea edict al lui Calvin (la fel de clar și incontestabil): scopul vieții este acela de a face bani și de a-i cheltui, deci luați aminte la cocoș.
Astfel au trecut nopți după nopți și dimineți după dimineți (ne spune Max Weber în celebra sa lucrare “Cele o mie și una de nopți ale calvinismului”) și cearcănele capitalismului incipient s-au înscris treptat în (sau sub?) genele umanității. Apoi englezii au pus la punct cocoșul mecanic deșteptător cu aburi și au industrializat sculatul cu noaptea în cap, iar în prezent această maladie a devenit digitală și ubică în rețea. Nu încape îndoială, am fost implantați cu cipul insomniei.
Trebuie să comentăm puțin acest pasaj de o deosebită însemnătate teoretică și practică:
Dormim din ce în ce mai puțin și mai prost. Majoritatea studiilor medicale afirmă azi că unui adult îi ajung șase ore de somn, cand, amintește Crary, încă in anii 1960-’70 se vorbea de opt ore.
Știți dumneavoastră cum se dormea în Republica Socialistă România în anii 1960-’70? Opt ore, oameni buni, dar ce ore de somn vânjos! Păi știți cum se trezea omul muncii după opt ore de somn regulamentar și reconfortant?! Rupea munții, dom’le, zumzăia țara pe șantiere și ogoare! Zum-zum și uite așa sus cu hidrocentralele, cu holdele mănoase și blocurile noi de apartamente, unde după o zi de muncă spornică oamenii dormeau sfor-sfor neîntorși, pentru ca apoi să înceapă o nouă zi de hei-rup la alte hidrocentrale, holde și apartamente. Cincinalele în patru ani și jumătate nu s-ar fi putut realiza fără necesarul de somn planificat științific de către organele de partid și de stat! Zău, cine să vă mai dea somn de calitate în capitalismul acesta sălbatic, în care omul e hăituit la tot pasul de neoane și piețe?
Cartea despre care ni se vorbește este elogiată pe Amazon.com de un alt eseist și cărturar deosebit, nimeni altcineva decât seducătoarea Jodi Dean. Jodi cine? Profesoara de științe politice de la colegiul Hobart și William Smith, autoare a fermecătorului volum Orizonul Comunist și o leninistă destoinică.
Mințile sclipitoare se atrag și formează împreună ciorchini luminoși. Astfel e firesc ca la rendezvous-ul dintre eseistul Crary și profesoara Dean să participe și înzestratul Dan Alexe. Citatele de mai sus îi aparțin și fac parte din demonstrația de acuitate intitulată Somnul: ultima baricadă a rezistenței în fața capitalismului.
Acuitatea bacoviană și deprinderile de om umblat au făcut posibil momentul “evrika!”, în urma căruia dl. Alexe a descoperit principiul antisomn al capitalismului:
Una din cele mai scandaloase inițiative ale design-ului administrativ a fost inventarea acelor bănci pentru aeroporturi si gări pe care nu te poți întinde. Bănci de trei sau patru locuri împărțite dinadins în scaune cu sprijinitoare rigide pentru coate. Sprijinitoare ce nu se ridică, așa încât nimeni nu se poate întinde pe două sau trei locuri.
Explicația nu e dată de dorința de a economisi locurile, ci mai degrabă de evoluția — degradarea ar fi mai corect– noțiunii de somn. Somnul în public a devenit azi ceva obscen.
“Somnul în public a devenit azi ceva obscen” – iar somnul sub un acoperiș a devenit așa de mic-burghez…
Pentru unii, însă, somnul rămâne un spațiu de rezistență, ultima baricadă în fața capitalismului planetar.
…
Nu somnul în sine e scopul, somnul e mai degrabă o agasantă moștenire preistorică, sau cel puțin preștiințifică. El însă vine cu o solidă felie de rezistență subversivă, neținând seama de orare si constrângeri. Este ultima noastră baricadă.
Așadar, proletari, dormiți pe baricade! Capitalismul e doar un vis urât, iar după ce vă veți trezi lumea va fi iarăși nouă și neprihănită.
Psiho-dramoleta lui Alexe e publicată pe situl fostei Europe Libere. Fostă, deoarece Europa Liberă a apus odată cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Noel Bernard. Acum e nămiaza Europei Somnanbule, cu divan împărătesc la Bruxelles, detașamente de biro-tehno-experto-crați în teritoriu, întinerire prin copiii islamului și, ocazional, zen-marxism hipsteresc marinat în pseudo-studii culturale.
Somn ușor. Pe asta mizează și terapiștii șarlatani.
12 Comments
TranssylvaniaPhoenix
6 August 2013Expresia asta singura a facut sa fie meritata citirea intregului articol.
Bravo!
Vlad M.
6 August 2013Costin Andrieş
6 August 2013alexe sa plange ca nu avem somn, nici umor. mie imi place umorul lui, nu stiu de ce e asa uracios: https://www.facebook.com/dan.alexe/posts/607682642598911
Vlad M.
6 August 2013???? Lasa, bine ca are Invatatorul umor si pentru noi:
Vlad M.
6 August 2013Of, Emil, l-ai suparat si pe Pantone, doftorasul Political Compass.
John Galt
6 August 2013Bai nene, nici chiar asa. Sunt blocat de toata lumea, nu pot sa vad nimic.. ????
Silvapro
6 August 2013Ha, ha!
Noroc ca nu traiesc in calvinism! Ar fi trebuit inca putin sa ma trezesc!
emil borcean
6 August 2013Vlad, mulțam pentru link. Mai ții minte postarea despre Rică Venturiano pe stil nou – Polemistul necăjit?
Răspunsul polemistului era și el plin de chicoteli:
Alexe hohotește la concurență cu polemistul:
Și după el se amuză la comandă și restul. Fac glumițe, se dau superiori și relaxați, își dau ghionturi, tot tacâmul puberilor de școală generală. Pe modelul deșteptuților din fundul clasei. “Conservatorii” – pfui, ochelariști tocilari și plicticoși, fără umor. Ha-ha, ce umor avem noi (puțele gălăgioase din fund). Băi, dar ce bătuți în cap sunt ăștia!
Dacă iei hahalerele la bani mărunți, încep să râdă ca proasta în târg. E reflex automat.
Apoi, invariabil, recită și filozofuțul grupului una adâncă:
Maniheisme, nuanțe, alb-negru, nasuri, dreapta, binomice, doi bani…
Gândelul tras pe șablon. Masticația sofisticaților se exersează la aceeași placă.
Apoi avem umorul real. Involuntar, și de aceea cu atât mai șarmant:
CCCP își oferă serviciile celor perpeliți de insomnia capitalistă.
Avem și rebelul autentic. E “de veghe în lanul de secară”:
Remarca e mișto. Prin învăluire, ușor criptică, aproape ca un haiku. Bună treabă.
Și, pentru că Marius Delaepicentru e sprințar-ironic vizavi de capitalul uman, mi-am adus aminte că scutecele pentru pensionari sunt în mare vogă în Japonia. Ce să-i faci, piața insomniacă se orientează către satisfacerea nevoilor celor mulți. Nu sunt un fan al edictului lui Ceaușescu, dar mă îndoiesc că economia lui ar fi putut face față la cererea de scutece pentru pensionari din Japonia. Noroc că capitalismul îl va ajuta pe Delaepicentru în anul 2020.
Vlad M.
6 August 2013???? Pantone strikes again! Uite, Emil, daca nu stiai, faci parte din oculta neoconservatoare:
Nu e induiosator? Parca mi-e si mila de domnul doftor.
emil borcean
6 August 2013Asezonat… se îmbină armonios… coagulare… esențe… se pare că bucătarul din Pantone se străduie să iasă din oala sub presiune (încerc să parafrazez zicala despre dulapul LGBT).
Silvapro
6 August 2013Nu stiu daca ati observat, dar ni s-a facut un compliment (printre altele): sintem proaspeti si plini de ghidusii ca elevii din scoala generala! Deci vioi, curiosi, amuzanti…
Ei, uite, glumesc din nou, ca sa nu rusinez firma…
Alexandru
6 August 2013Dana Lexe lovește din nou.