Fragmente din scrisoarea pastorală a PS Mihai, episcop greco-catolic de București (la acest link poate fi accesat: textul integral):

De mai bine de nouă luni viețile noastre au fost bulversate de virusul care atacă sănătatea, viața și ne ține departe unii de alții. Niciun cuvânt parcă nu mai oferă sens acestei aventuri teribile, care ne a pus în fața slăbiciunii noastre omenești. În aceste luni, tulburător de lungi, la fel ca timpul în care un copil așteaptă în sânul maicii sale un trup complet pentru a se putea naște, nu ne am putut întâlni decât fugitiv cu cei apropiați. Când ne puteam întâlni, prețuirea bucuriei de a fi împreună lăsa atât de mult de dorit. Lunga despărțire și frica de contagiere ne au permis, însă, vederea multor lucruri mici, al căror înțeles arată valoarea ființei noastre. Câte suflete generoase în spitale au îmbogățit lumea în aceste luni prin devotamentul lor! (…)

Întruparea și nașterea lui Hristos nu au fost o aventură de fațadă. „Născându-se din femeie și murind în grele chinuri înseamnă că smerenia și suferința au fost preferate”1 înaintea oricăror lucruri. Dumnezeu nu s-a prefăcut, a coborât între noi, s-a jertfit pentru mântuirea noastră ca să ne poată purta cu El în drumul Lui spre veșnicie. El a venit să poarte alături de noi nedreptatea lumii în suferința sa, tocmai de aceea, se naște în lume: pentru a da un nou curs vieții. Cu discreție, pe străzile pribegiei, Dumnezeu se face părtaș soartei noastre, „devine mic pentru ca noi să l putem înțelege”2.

Vestea nașterii lui Isus a fost oferită celor mai disprețuiți oameni din vremea lui. Păstorilor, simpli și umili, pe care societatea îi disprețuia, și regilor magi, străini, dar care „de la stea au învățat să se închine Soarelui dreptății”. Credința conferă, așadar, prin har, luciditate și discernământ. Unii creștini, sub pretextul că aduc cinstire familiei creștine și patriei, se folosesc de lozinca goală a tradiției pentru a-și ascunde pofta de stăpânire. Oamenii consumați de dorința de putere sfârșesc, din păcate, în curtea Celui rău. Ei vor „să aducă pe toată lumea la aceeași opinie prin orice mijloc de persuasiune, inclusiv manipularea deschisă sau clandestină. Acest model este acela al sistemelor totalitare și ideologice […] Adevărul lui Dumnezeu nu este un adevăr abstract… și face apel la o definiție complet diferită: Dumnezeu este izvorul vieții și al sensului acesteia! El nu poate fi umbră și întuneric. Din momentul în care îl eliberează pe om din minciună, El îl așază în lumina adevărului, permițându-i să se împărtășească din acest izvor veșnic al înțelepciunii sale”3. Deci, dacă adevărul lui Hristos ne face liberi, este pentru că Isus desființează voința de putere, înlocuind-o prin slujire și jertfă. De aceea, Isus nu a venit spre noi prin strategiile puterii și continuă să se descopere celor smeriți.

Pofta de putere face rău sufletelor simple și bune care caută, zi de zi, să apere prin viața lor moștenirea creștină de pe continentului nostru! Fără iubirea și respectul în Hristos totul poate deveni idolatrie. Unirea cu Roma a Bisericii românilor din Ardeal a conferit nației noastre beneficiul unei mai profunde trăiri în Isus și străduința pentru demnitatea libertății. Aceste lucruri au dat naștere mai târziu atașamentului firesc și corect față de națiune, ca slujire și devotament creștin, lucru care nu poate fi contestat.

Isus a fost prevestit de Isaia profetul ca „Domn al păcii”. El s-a născut și a venit să instaureze pacea, o pace pe care lumea n-o vrea, sub pretextul de a nu avea tulburări sau conflicte deschise. Ce ciudat este să vezi cum societatea secularizată de azi, care nu se sfiește să folosească minciuna pentru a și apăra interesele, pretinde creștinilor să tacă pentru a nu crea tulburări! Ei, bine, tocmai în aceste momente nesigure, când se proclamă îndepărtarea stărilor de conflict, Isus ne propune adevărata Lui pace. Pacea lui Isus „dezvăluie în orice caz minciunile noastre. Ea ne smulge din comoditate, conducându-ne la luptă, spre suferința pe care o implică adevărul. Doar așa poate lua naștere adevărata pace în comparație cu pacea aparentă, în spatele căreia se ascund fățărnicii și conflicte de toate felurile”4. (…)

Judecata lui Isus nu pune preț pe prejudecățile omenești și nu face caz de merite, așa cum le consideră în general lumea profană. Sfântul Părinte Papa a așezat Noul An 2021 sub oblăduirea Sfântului Iosif. Ascultător față de inspirațiile Cerului, convins că harul se desăvârșește în neputință, Dreptul Iosif s-a știut expune pentru a proteja pe copilul Isus și pe Maica Preacurată. Umilul tâmplar din seminția lui David ne poate călăuzi și pe noi prin întunericul încercărilor de față, fără să pierdem gustul încrederii și al speranței. (…)

+ MIHAI, episcop

1 Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, 235.

2 Joseph Ratzinger în dialog cu Peter Seewald, Dumnezeu și lumea. A crede și a trăi în epoca noastră, 390.

3 Jean-Marie Lustiger, Le choix de Dieu (Alegerea lui Dumnezeu), 355.

4 Joseph Ratzinger, Idem, 259.

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here