Scurte impresii în urma Congresului USR-PLUS

Așa cum se știe, orice proiect politic se raportează la un anumit sistem de referință cultural – iar acesta, la rândul lui, se raportează la un sistem de referință religios.

Congresul USR desfășurat în Capitală ne-a permis să pătrundem pentru o clipă în universul cultural acestei formațiuni, mai ales al președintelui ei, Dan Barna, și să vedem cu ce e mobilat. Am aflat că reperele ar fi Star Trek, Matrix, Game of Thrones. Nu e chiar ce ne-am fi dorit noi, dar e mai mult decât am bănuit, din partea a șefului unei grupări atât de recente. Nu așteptam de la el referințe culturale chiar atât de vechi. Game of Thrones e din 2011. Matrix e din 1999. Star Trek e chiar din 1966. Asta ar fi putut trezi îngrijorarea progresiștilor săi tovarăși, dar stați liniștiți, ei nu-l vor bănui de ultraconservatorism întrucât niciunul nu-și mai amintește de serii Star Trek mai vechi de 2017 sau GOT mai vechi de 2019 – conștiința istorică a USR-istului fiind programată din fabricație să se reseteze o dată la cel mult 3 ani.

Și mai important este că am putut să pătrundem și în profunzimile de trăire spirituală ale candidatului USR, ba mai mult, chiar am asistat la o mărturisire publică de credință religioasă din partea acestuia. USR e o formațiune cunoscută pentru propensiunea către mișto-ul de cele sfinte, de Doamne-Doamne și de Biserică. Dar, așa cum a confirmat prin faptă Dan Barna la Congres, ar fi greșit să punem aceste atitudini pe seama ateismului. (De fapt, se pare că ateism, ca atare, nici nu există, întrucât cei care se declară necredincioși aderă, de obicei, fără rezerve, la credința în pisici negre, reîncarnare, cifre norocoase, amulete, horoscoape, bioenergii și încălziri globale.) E vorba pur și simplu de altă religie. Barna crede în pantofii fermecați. Crede, și nu se rușinează a-și mărturisi credința, chiar se încalță cu pantofi albaștri în pătrățele și iese cu ei în public! Și, ca o confirmare a puterii pantofilor, candidează și câștigă!

Să-i spunem „Bravo” lui Dan Barna, acest reload contemporan al Micului Muc, pentru curajul mărturisirii de credință, fie ea și în pantofi.

În comparație cu el, Cioloș a trebuit să fie strâns cu ușa de ziariști ca să declare ce credință are, fiind bănuit că e yoghin de-al lui Bivolaru, sau mindful-budist-tibetan de-al Doamnei Cioloș-Villemin. A zis atunci, cu juma’ de gură, că e „creștin ortodox”, dar a adăugat imediat, de astă dată cu toată gura, că nu are de gând să lase ca acest lucru să se vadă (iar de jurat, a jurat pe Constituție, nu pe Biblie).

Print Friendly, PDF & Email

8 COMENTARII

  1. Foarte bun acest portret despre autoportretul micului politician ivit din Sibiu – ca protest stupid contra lui Iohannis…
    „Profunzimile spirituale” de care vorbim demonstrează în fond penibile surse ale unui cât se poate de real discurs al urii – împrăștiat de acești pseudo-politicieni și de superficialii lor adepți către adversarii de pe scena politică dâmbovițistă…

    Și cu acestea, putem spune că oculta rusească a mai marcat un punct în mahalaua românească, cu acești idioți utilitari !! Tavarișci die nadiejda pentru gialul Geană, mânca-v-aș !!

  2. Ah, și am uitat o întrebare: „muc-ul” e acea lumânărică ce atârnă din nas copiilor prost-crescuți ???

  3. Pentru cei care mai aveau iluzii legate de USR…
    Așadar, avem:
    – stânga veche, PSD
    – stânga desprinsă din cea veche, Pro România
    – stânga nouă, progresistă, USR-PLUS
    – stânga de la dreapta celor de mai sus, ALDE
    – un partid despre care nu știm exact ce hram poartă, pentru că are mai multe aripioare, PNL – mai degrabă de centru.

    Pe când și un partid de dreapta?

  4. Mai suntem câțiva care așteptăm acel partid adevărat de dreapta în România ! Inclusiv cei dați afară din PNȚCD prin fax de către imbecilul ciorbist…

    Am tot urmărit încercările de coagulare („Alternativa Dreaptă” și altele) dar ecoul este minor… Semn că scena noastră politică nu acceptă adevărul și caracterele integre ! Cu adevărat, am rămas cam puțini, nu te poți lupta cu legile firii… (nu ale lui Firea)…

    Toto ce se poate face ( și o fac cu înțelepciune și perseverență un Papahagi, un Paleologu, ș.a.) este creșterea unor tineri capabili și scăpați de tentațiile ultrastângiste gen „uniți-salvăm” și „ambi-gen” și „gen-kremlin”…

  5. A ales pilula albastra . In alte cuvinte,
    „atentie la mine, doamnelor si domnisoarelor, hai la vot!

  6. Sunt de dreapta, dar deocamdata USR e singurul care se opune cu perseverenta si cu actiuni concrete si uneori reusite, vechii stangi securiste. Cat timp nu vad actiuni pro kremlin, ii votez doar ca sa nu ajunga Dancila in turul 2 cu Johannis. Simplu. Nu e vina mea ca dreapta e la pamant, iar in PNL nu am incredere prea mare.

  7. Cristi Cristescu

    Nu e o soluție.

    Dacă ți-au intrat șobolanii în casă, nu e o idee bună să-i dai foc cu totul, ca să gonești jegoasele rozătoare.
    S-a văzut de multe ori în istorie cum un rău nou, deghizat ca protest față de un rău mai vechi și mai bine cunoscut, poate aduce o țară din lac în puț.
    Leninismul nu a adus nimic bun față de satrapismul de pe vremea țarului. Stalinismul nu a adus nimic bun față de leninism.
    New-left nu aduce nimic mai bun decât old-left.
    Poate că new-left nu mai taie zeci de milioane de capete cu mâna ei, dar subminează atât de eficient Civilizația, încât deschide porțile barbarilor, să taie ei capetele – v. islamismul, rușii, chinezii.

    Nu știu dacă mai există vreo țară pe lumea asta în care entități ca USR, Cioloș, Soros să fie susținute și aplaudate de oameni de dreapta.

    „Acțiunile concrete” ale USR nu trec de maimuțăreli penibile, scenete prin Parlament, de tip mâncat-din-gunoi-în-semn-de-protest și altele asemenea.
    Nu au nimerit niciodata baricada aia bună. În 2012, când PSD dădea primele lovituri împotriva reformei justiției, ei erau cu roșumontanismul. În 2013 erau antigazdeșist – la fel ca Gazprom.
    Nu s-au omorât niciodată pentru statul de drept cum s-au omorât pentru cauza LGBTQRSTUVXYZ.
    De lustrație niciodată nu i-am auzit vorbind.
    Atacul permanent al userismului împotriva BOR nu e din acest unghi, e din stângism de iz neobolșevic.
    Din perspectiva USR, PSD nu de aia e rău, pt că e „ciuma roșie”, forma contemporană a PCR – ci pentru că e „vechi”.
    Pe vremea când figurantul principal era Nicușor Dan, aspirant la primăria București, acesta făcea mare caz de modelul său politic, Antanas Mokus, primarul din Bogota, Columbia, susținător al desființării armatei țării sale și prieten cu Hugo Chavez, dictatorul comunist din Venezuela vecină.
    http://inliniedreapta.net/modelul-lui-nicusor-dan-e-antanas-mockus-apropiat-al-lui-chavez-si-simpatizant-al-gruparii-terorist-marxiste-farc__trashed/
    Protestele anti-corupție din ultimii ani, mai ales cele mari, din 2017, care au fost cele mai relevante statistic, să zic așa, nu erau ale USR. Ajunge să te uiți din urmă la poze și clipuri. Steaguri tricolore, Imnul Național. USR a făcut tot posibilul să se urce pe val și să pretindă că reprezintă spiritul protestelor. Dar unde vedeți patriotism la USR?

    Chiar nu reușesc să-mi imaginez ce lucru bun se poate aștepta de la asemenea formațiune. Respect față de Civilizația Creștină – nu, patriotism – nu. În schimb, ecologism, legebetism – ce poate oferi această grupare unui alegător de dreapta?
    Vă spun eu, poate oferi o stângă atât de radicală cum nu s-a mai văzut niciodată pe pământul României.

    A propos de pro-kremilinsm. Nu uitați de personajul Matei Păun, fără de care nu ar exista USR. El e cel care știe drumul, așa cum istoria a dovedit, nu Clotilde, nici Nicușordan – chiar dacă ai fi zis că imaginea partidului depindea de aceștia doi, uite că se poate fără ei, și nu e nicio problemă. Dar n-am auzit să se fi volatilizat de acolo mult mai puțin vizibilul dar mult mai importantul Matei Păun.
    http://inliniedreapta.net/seful-de-campanie-allui-nicusor-dan-este-pro-rus-face-vizte-repetate-la-moscova/

    Kremlinului îi convine să configureze astfel dezbaterea publică în România, încât pe orice cale ai lua-o, să dai numai de pro-kremilinism. USR are distribuit în acest scenariu rolul de new-left. Și o să-l joace. Cine crede altfel, se înșeală amarnic. Chestie care o să ne coste pe toți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here