Venerabililor frați și iubiților fii, episcopilor,
clerului și poporului român,
în pace și comuniune cu Scaunul Apostolic.

[perfectpullquote align=”right” bordertop=”true” cite=”” link=”” color=”#fff” class=”perfect_pull_quote” size=”13″]Este ușor de înțeles: e vorba aici de Dumnezeu, de Biserică și de suflete; de aceea nu trebuie să vă pierdeți niciodată curajul; nu trebuie niciodată nesocotite sau încălcate acele lucruri care sunt impuse de conștiința creștină sau cerute de poruncile dumnezeiești, ci trebuie respectate întotdeauna cu statornicie nezdruncinată și cu zel neobosit, punându-le în practică cu toată convingerea.[/perfectpullquote]

Venerabili frați și iubiți fii,
salut și binecuvântare apostolică.

„Veritatem facientes in charitate – ținând adevărul în iubire” (Ef 4,15), în timp ce considerăm tristele împrejurări în care se găsește la voi Biserica Catolică, nu putem să nu lăudăm admirabilul vostru exemplu de tărie creștină și să nu ne întristăm din cauza marelui pericol la care sunt expuse drepturile sacre ale religiei catolice, în primul rând libertatea care i se cuvine.

De aceea, iubirea părintească pe care o nutrim față de toți frații și fiii noștri în Hristos, și în mod particular față de voi, ne îndeamnă să vă aducem mângâierea care stă în puterea noastră în situația actuală dificilă: adresându-vă cuvântul nostru prin această scrisoare, ca și cum ați fi de față, și asigurându-vă că și noi luăm parte la necazurile și suferințele voastre, și că înălțăm pentru voi către Dumnezeu, Tatăl îndurărilor, rugăciunile noastre, la care se unesc cele ale întregii lumi catolice.

Conștiința pe care o avem despre misiunea noastră apostolică ne impune să ne ridicăm glasul pentru apărarea cauzei lui Dumnezeu și a Bisericii; „căci împotriva adevărului nu avem nici o putere; avem doar pentru adevăr” (2Cor 13,8).

Știm bine câte și ce suferințe a trebuit să îndurați până acum; știm că în mijlocul vostru nu mai există nici un episcop care să-și poată păstori liber dieceza, să îi îndrume pe preoți și să dea credincioșilor săi normele și îndrumările potrivite. Într-adevăr, toți au fost ridicați din scaunele lor și se află fie în închisoare, fie surghiuniți departe de turmele lor. Se verifică astfel, în mod tragic, cuvântul Scripturii: „Voi bate păstorul și se vor risipi oile turmei” (Mt 26,31; cf. Zah 13,7).

[perfectpullquote align=”full” bordertop=”false” cite=”” link=”” color=”” class=”” size=””]Numeroși preoți, datorită fidelității lor față de credința strămoșească și față de Scaunul Apostolic, și pentru că nu au consimțit sub nici o formă să se clintească din statornicia lor creștină, să își păteze conștiința sau să își trădeze istoria, fie au fost deportați din patria lor în regiuni îndepărtate, fie au fost osândiți la muncă silnică sau aruncați în închisoare.[/perfectpullquote]

Mai știm apoi că Biserica Greco-Catolică, atât de înfloritoare între voi prin numărul credincioșilor și prin virtuțile ei, este considerată de lege ca fiind dispărută, iar sfintele lăcașuri și instituțiile ei au fost destinate altor scopuri, ca și cum acest lucru ar corespunde dorințelor și aspirațiilor credincioșilor înșiși; numeroase comunități călugărești, de bărbați și de femei, au fost risipite, iar școlile în care tinerii, sub îndrumarea acestor călugări, își deschideau mintea spre lumina înțelepciunii umane și creștine, și creșteau în integritatea moravurilor și în deprinderea virtuților, au fost interzise, ca fiind dăunătoare și periculoase pentru națiune, și încredințate altora.
Numeroși preoți, datorită fidelității lor față de credința strămoșească și față de Scaunul Apostolic, și pentru că nu au consimțit sub nici o formă să se clintească din statornicia lor creștină, să își păteze conștiința sau să își trădeze istoria, fie au fost deportați din patria lor în regiuni îndepărtate, fie au fost osândiți la muncă silnică sau aruncați în închisoare, unde duc încă o viață plină de mizerii, dar glorioasă în ochii lui Dumnezeu și ai oamenilor cinstiți.

(…)

Prin urmare, venerabili frați și iubiți fii, dacă sunteți loviți de persecuții și de necazuri de tot felul, pentru că doriți să păstrați întreagă credința catolică în sufletele voastre, aceasta este spre onoarea și nu spre înjosirea voastră, spre gloria și nu spre defăimarea voastră. În ochii noștri, și ai tuturor celor care pot cunoaște adevărul și își pot face auzit în mod liber glasul, voi reînnoiți măreția Bisericii primare.

Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, cel care a citit la 1 Decembrie 1918 Proclamația de la Alba Iulia, a fost întemnițat de comuniști la Sighet și ținut până la moarte cu domiciliu forțat, sub pază, în mănăstirile ortodoxe Dragoslavele, Curtea de Argeș și Căldărușani. A fost numit Cardinal „in pectore” (în taină, în inima Papei) de către Papa Paul VI.

De aceea, noi, care nutrim față de poporul vostru sentimente părintești și îi înconjurăm cu o iubire deosebită pe „cei prigoniți pentru dreptate” (Mt 5,10), dorim să sărutăm lanțurile celor care, întemnițați pe nedrept, plâng și se întristează mai mult de atacurile împotriva religiei, de prăbușirea instituțiilor sacre, pentru mântuirea veșnică a poporului lor pusă în pericol, decât de propriile suferințe și de libertatea lor pierdută.

Înălțați-vă cu încredere ochii și sufletele spre Cer; amintiți-vă, venerabili frați și iubiți fii, că acolo sus vă așteaptă o răsplată, adică lumina și fericirea veșnică; nu uitați că toți catolicii, împreună cu noi, părintele tuturor, înalță în întreaga lume rugăciuni fierbinți către Dumnezeu, pentru ca el să binevoiască să grăbească sfârșitul atâtor dureri și mâhniri, și să dea tuturor sufletelor, popoarelor și națiunilor pacea; acea pace care asigură drepturile sacrosante ale religiei, care apără demnitatea și libertatea de conștiință a fiecăruia, care unește printr-o legătură de prietenie toate popoarele, fără nici o deosebire nedreaptă. Aceasta este pacea pe care o dorim și pe care de atâta vreme o recomandăm prin cuvânt, prin îndemn și prin faptă; nu aceea care reduce Biserica la sclavie, știind bine că dacă religia este oprimată sau suprimată, înseși temeliile societății se clatină, iar cetățenii nu pot ajunge la o adevărată prosperitate și fericire.(…)

Continuați deci, așa cum faceți și acum, să răbdați cu neclintită tărie sufletească persecuțiile, suferințele, temerile; continuați mai degrabă să suportați exilul, închisoarea și pierderea tuturor bunurilor voastre, decât să vă trădați credința și să rupeți sau să slăbiți legătura foarte strânsă care vă unește cu scaunul principelui apostolilor. Să fiți siguri că niciodată nu vă va lipsi ajutorul divin, implorat prin rugăciuni.

Avem încrederea că aceste încurajări și aceste mărturii ale iubirii noastre fierbinți vor ajunge la cunoștința voastră și că prin ele veți primi puterea mântuitoare și ajutorul supranatural, ca să puteți continua să dați dovadă de neînfrânta tărie care vă caracterizează.

Episcopul greco-catolic de București Vasile Aftenie a fost primul episcop martir, fiind ucis în timpul anchetei în 1950 și îngropat în secret de către Securitate.

Este ușor de înțeles: e vorba aici de Dumnezeu, de Biserică și de suflete; de aceea nu trebuie să vă pierdeți niciodată curajul; nu trebuie niciodată nesocotite sau încălcate acele lucruri care sunt impuse de conștiința creștină sau cerute de poruncile dumnezeiești, ci trebuie respectate întotdeauna cu statornicie nezdruncinată și cu zel neobosit, punându-le în practică cu toată convingerea.

Vă vor asista fără îndoială, cu ocrotirea lor eficace și cu mijlocirea lor puternică, acei sfinți din cer cu care se mândrește patria voastră; și în primul rând preasfânta Fecioară Maria, Mama lui Dumnezeu, pe care voi o cinstiți cu o evlavie fierbinte, și care pentru voi, fiii săi aflați în mare pericol, va mijloci de la unul său născut ajutorul dumnezeiesc de care aveți atâta nevoie; vă vor asista, de asemenea, rugăciunile noastre și cele ale întregii lumi catolice, care, într-o întrecere sfântă, vor implora de la Părintele îndurărilor ceea ce constituie dorința noastră, a voastră și a tuturor oamenilor buni: deplina libertate de a mărturisi, în particular și în public, religia voastră, și de a păstra intacte instituțiile, normele și preceptele ei.

Pentru a vă obține aceste daruri cerești și pentru a vă da mărturie de iubirea noastră părintească, vă acordăm tuturor, cu iubire în Domnul, venerabili frați și iubiți fii, binecuvântarea noastră apostolică.

Roma, „Sfântul Petru”, 27 martie 1952, anul al paisprezecelea al pontificatului nostru.

Papa Pius al XII-lea

SURSĂ: http://www.magisteriu.ro/veritatem-facientes-1952/

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here