Thomas Morus stabileşte în Utopia sa patru trebuinţe fundamentale ale omului: foamea, dorinţele sexuale, urinarea şi defecarea. Varlaam Şalamov, scriitor poate la fel de mare ca Soljeniţân, dar mai puţin cunoscut la noi şi aiurea, analizează, ca medic şi puşcăriaş de Gulag, aceste trebuinţe în condiţiile extreme ale spaţiului concentraţionar. Dorinţa sexuală este prima care dispare la deţinuţii Kolâmei (abstinenţa asceţilor de toate felurile demonstrează şi ea acest lucru; aşadar, domnul Freud ar putea să-şi facă bagajele cu teoriile lui bazate pe visele cucoanelor irascibile!?). În lipsa hranei, urinarea şi defecaţia ajung să fie nevoi tot mai rare în lagăr. Doar foamea persistă şi te poate duce până la canibalism. Dar, spune Şalamov, oricât de avare ar fi aceste nevoi, nimic nu se compară cu a cincea nevoie fundamentală: poezia. Ea are o funcţie mântuitoare, aduce o necesară rază de umanitate în spaţiul vid în care homo homini lupus est.

Ei, bine, scriitorul român de azi nu renunţă cu nici un chip la trebuinţele fundamentale pomenite, ba putem zice că le are pe toate cu prisosinţă. Mai mult, mai are o astfel de nevoie (basic necessity pre limba lui Morus şi la modă): RECLAMA. Autorul de azi nu poate trăi fără ea, îşi sparge capul, se dă de ceasul morţii, de-a dura, de-a curu-n cap pentru ea, se strofoacă, se face luntre şi punte pentru un strop de reclamă. Scriitorul român, care se respectă, se gândeşte non-stop (şi, de preferinţă, la „non-stop”-ul cel mai apropiat de domiciliu, în faţa uneu „cincizeci” de „adio, mamă”) cum să ajungă faimos.

Pentru aceasta trebuie mai întâi să aibă o biografie pe măsură. Astăzi se vinde anormalul, ţi-o spune orice editor. Să fii, de pildă, o ţâră nebun ca Velimir Hlebnikov ori ca atâţia alţii sau măcar diliu ca răposatul Marin Mincu. Sau să te dai nebun şi să te invite Mihaela Tatu sau Zăvoranca la emisiunile lor sau Oreste la Codul smintiţilor. Sau să fii homosexual, transsexual, pedofil, cum se lăuda Dostoievski pe la amici, supersexos… în fine, chestii de astea. Sau măcar să fii un Barbă Albastră, un monstru de cruzime conjugală, ori să violezi şi eviscerezi babe. Astea se vând. Sau barem să ai vreo 5-6 neveste, plus amantele, să te dai în stambă în paginile ziarelor de scandal, să scrii jurnale „intime” , atingând categoria estetică a „porcosului” sau măcar frecând excitant… menta ca în De ce iubim femeile. Sau să fii un mare beţivan ori revoluţionar, să te caftească o leacă la Securitate, de să-ţi meargă buhul, să fii un revoltat cu socoteală, să amesteci injuria subţire cu lauda şi să cazi mereu ca pisica în picioare.

Fiecare caută, care cum poate şi cât îl duce mintea, să se facă remarcat. Alina Mungiu, de exemplu, a dat cu barda-n Dumnezeu şi a ajuns celebră cu o piesişoară de doi lei. Acuma nu-i mai ajungi cu prăjina la nas şi, vorba cuiva, nu mai discută decât cu persoane de la Patapievici în sus. Alta, i-am uitat numele, a fost celebră juma de lună fără zile lucrătoare cu un roman uşurel – Băgău, care dovedeşte că nu poate să dea la o parte penisul din calea propriei opere. Mai şmecher, Mircea Dinescu face nişte emisiuni tv cu un alt fost scriitor, Stelian Tănase, în care vorbesc ca de la borfaş la borfaş. Băieţii de băieţi au ce învăţa de la ei. Cică aşa trebuie să faci educaţie azi: nu mai tragi loaza înspre starea de humanoid, ci te cobori tu la nivelul dobitocului.

Dacă nu are o biografie mai acătării, scriitorul român şi-o fabrică. Totul e să epatezi, să şochezi, să-l apuci de guler pe cititor şi să spui ca Adrian Păunescu: „Da, sunt un porc”. Scriitorii mai tineri nu scapă trenul ăsta. Iată, un poeţel de pe Dâmboviţa, Adrian Şchiop, a frecat menta vreo trei luni pe un şantier în străinătate şi şi-a „tras” o biografie de uvrier a la Panait Istrati. Pe lângă asta, ca rebel ce e, Şchiop(ul) declară că îi place să danseze pe melodii de manea. Îi mai plac, fireşte, drogurile. Să fii drogat, să vorbeşti despre „iarbă” , ca şi cum ai anunţa cotele apelor Dunării, e la modă. S-a constatat că avem o mare lipsă în literatura română: nu avem o literatură propriu-zisă a extazului artificial!!! Vai, nu avem drogaţi, unde ni sunt narcomanii? Au venit însă, slavă Domnului, noii prooroci ai crizelor narcotice: Al.Vakulovski, Dragoş Bucurenci, Stoian G. Bogdan. Punând la bătaie distileria sofisticată a minţii lor, au norocit literatura aborigenă cu nişte opere cam şese despre droguri şi drogaţi. Şi încă aceştia au ceva talent, se vede, le lipseşte orientarea. Dar ce te faci cu puzderia de veleitari ale căror opere sună cool, dar nu spun nimic!

Sărmanul idealist Şalamov! El vorbea de scânteioara de dumnezeire a poeziei, de dispariţia dorinţelor sexuale… A, nu, literatul român e mort după sex , sex şi iar sex. Exerciţiile autoerotice de puberi, ceva în genul „uite ce mare o am, când mi-o frec”, sunt la mare căutare. Totul făcut cu un scop „fumat” de mult de alţi scriitori de pe alte meleaguri: epater le bourgeois! Elena Vlădăreanu, bunăoară, descrie dezabuzată cum îşi schimbă chiloţii după o partidă de … să-i zic amor. Cornel Ghica îşi imaginează raiul ca un loc unde poţi să faci sex în draci şi „unde te poţi scărpina în cur/fără să-ţi pută mâna”(rog să mă ierte cititorul mai sfiicios, dar aşa scrie autorul în cauză). Asta e! Totu-i să scuipi împotriva vântului, ca să caşte gura „canalia de uliţi”, vorba lui Eminescu, la tine. Că astfel literatura ajunge la nivelul Vacanţei Mari, nu contează. Că eshibarea viciilor tinde să devină o virtute, nu interesează pe nimeni.

Când se trezeşte în lumina cenuşie a propriei persoane nedrogate şi dincolo de anxietăţile sale falice, autorul român vede realitatea în negru. Având o imagine supraevaluată a propriului grad de înţelegere a realităţii, acesta e negru în cerul gurii şi porneşte cu elanuri de muscă la arat să tune şi fulgere împotriva României şi românilor. Dar, să vedeţi chestia dracului, urând realitatea, literatul român o şi caută cu ardoare. Mai precis, caută, asemeni câinelui care îşi linge vomitura, succesul. El se vrea heideggerian, dar şi becalizant, se vrea vândut, dar să nu fie comercial, se vrea subtil ca Proust, dar şi popular ca Adi de la Vâlcea, se doreşte un Condillac, dar şi cu cadillac. E elitist până la Dumnezeu, dar şi ahtiat de plebeianism de Ferentari, făcând zâmbre după succesul lui Coelho. Îi plac Ţuţea şi urcuşurile spiritului, dar şi cei procreaţi pentru alocaţie, eliberaţi de îndoielile inteligenţei. Vrea să intre cât mai repede cu putinţă în manuale, pe „sticlă”, în cotidiene. A-l prezenta Horia Brenciu printre hăhăieli înseamnă o bucurie mai mare ca a-l lăuda Urian sau Cristea-Enache. A-i apărea poza în Libertatea sau a fi „gugălit” copios e mai mult decât o binecuvântare a lui Nicolae Manolescu. Iar dacă îl recomandă Oana Zăvoranu, este cu adevărat fericit. Asta înseamnă notorietate, faimă, afişări pe Google…Să fii acolo, sus, între Cosmina Păsărin şi Gina Pistol, între Cătălin Botezatu şi Esca…Ce şi-ar putea dori mai mult?

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

16 COMENTARII

  1. Un articol bun. Instantanee satirice, accente critice corecte, informaţii „la zi” şi ironie cât cuprinde, toate descriind perfect starea sub-culturii române. Asta-i moralitatea românească şi nu are rost să ne mai ascundem după degete. Trist şi adevărat.
    Aş zice chiar: asta e moralitatea postcomunistă şi post-tranziţie din societatea românească.
    Un gust amar şi o dilemă rămân : dacă aşa se manifestă „elita” intelectualităţii româneşti, ce mai urmează să vedem în România?

  2. Am cunostinte sumare despre literatura romaneasca dupa 1989. Prin 2006 am fost in vizita acasa si am cumparat, la nimereala, cateva titluri de pe rafturile librariei Mihai Eminescu din Bucuresti. „69” de Ionut Chiva, „Fisa de Inregistrare” de Ioana Baetica, „Pupa Russa” de Gheorghe Craciun, „Marilene” de Mircea Danieliuc, „Singur sub dus” de Dan Chisu, „Sfirsitul Lumii” de Tudor Calin Zarojanu.

    Din „Sfirsitul Lumii” (pulp-fiction apocaliptic cu ocazia trecerii in anul 2000):

    7 februarie, Roma. Rarefierea stratului protector de ozon, semnalata saptamina trecuta in citeva zone alte atmosferei, mai exact deasupra Arizonei, Capului Bunei Sperante si Kabulului, a devenit brusc, astazi la prinz, o realitate si in zona de nord a Mediteranei… Astfel, o sinteza intocmita in regim de urgenta de Institutul Meteohidrologic din Roma a relevat ca media temperaturilor acestei zile pe litoralul mediteranean a fost de 28 grade Celsius, cu peste zece grade deasupra mediei multianuale a acestei luni.
    – Capitolul I, pagina 148 –
    Stiu. Te gindesti, cu oarecare ironie, ca mi-am pierdut pe drum personajele principale. Te inseli de doua ori. In primul rind, Liviu si Carmen, daca la ei te gindesti, sint aici. Nu au cum sa nu fie aici, de vreme ce in lipsa lor aceasta carte n-ar fi existat. In al doilea rind, nu Liviu si Carmen sint personajele principale ale acestei carti (iarta-ma daca abuzez: poate ar fi fair-play sa te intreb mai intii: esti de acord sa-i spunem „carte”?). Dar asta sint sigur ca stii deja.
    – Capitolul I, pagina 283
    (numerotarea capitolelor este si ea apocaliptica)

    Din „Fisa de Inregistrare” (roman de salon de coafura)
    Cand ne iubeam noi mult de tot – adica pe vremea cand ma iubea si el -, imi placea uneori dupa ce faceam dragoste sa-i impletesc in trei parul pubian sau sa i-l desfac in suvite pe care sa le lipesc cu saliva si sperma ca un fel de fixativ. Ii faceam nemaipomenite coafuri cu bucle si carare pe mijloc, pe care le sustineam cu inelele mele de inox sau le lasam sa cada liber de-a lungul penisului zvelt, desi obosit. Cred ca e una din meseriile carora mi-as dedica intreaga viata – sa fiu coafeza lui pubiana!
    (pagina 19)

    Din „69” (anti-roman care „pune stapinire pe intinderea paginii si ne surprinde, ne socheaza, ne fascineaza”, ne asigura Mircea Martin, critic literar intins pe coperta verso)
    Totul e asa, minunat. Vine si Lazy, cu blugii lucind de jeg si un tricou albastru. Cu o mina te prinde de dupa git si cu alta iti ia sticla:
    – Auzi, stii cit de misto poa’ sa fie sa i-o bagi unei tipe intre tite, sa simti prin pula ta cum ii bate inima?
    – Nu, mai… da’ cred ca trebuie sa fie ceva, asa, extraordinar si semnificativ totodata…
    Vladimir sta in fata voastra si din cind in cind isi pupa bicepsii.
    – Auzi, uitindu-se spre Lazy, nu cautam si noi niste fete, tu, Muiut, n-ai nevoie, nu-i asa?”

    (pagina 36)

    „Pupa Russa” mi s-a parut carte. Dar, ce stie cititorul cum se piaptana sofranul?

  3. Perfect adevărat.
    Aş nuanţa că reclama de care au nevoie scriitorii din România mai mult ca de onoare şi aer curat este de două feluri: reclama care li se face lor şi reclama pe care o fac ei contra cost (de obicei strecurată hoţeşte prin bloguri sau articole laudative camuflate în analize, critică, prefeţe, articolaşe rozulii de duminică).

  4. Mulţumesc pentru aprecieri.
    Din citatele pe care le dai, Emile, eu aş extrage două „păcate” fundamentale ale prozei de după ’89 Pe scurt, am avea:1. O tentă mizerabilistă, care s-a făcut simţită în special în primii cam zece ani. Realitatea românească e văzută numai în negru, iar românii sînt cloaca răului lumii. Sex cît încape şi adîncime a analizei realităţii ioc! 2. O autoreferenţialitate păguboasă şi „fumată” de mult prin alte părţi. Mulţi autori vor cu orice preţ să arate la vedere tehnica scrierii, procedeele, etc, de parcă asta i-ar interesa pe cititori!
    Sînt însă prozatori buni, numesc pe cîţiva, care au publicat cărţi remarcabile în ultimii doi-trei ani: Cristian Teodorescu (o carte despre Medgidia), Radu Aldulescu cu mai multe romane, Ovidiu Nimigean cu Rădăcina de bucşău, Gabriela Adameşteanu, vechiul deja Orbitor al lui Cărtărescu..
    În privinţa poeţilor, chiar sînt poeţi mari. Nu-i mai numesc. Uite, chiar ieri am fost la lansarea antologiei unei mari poete, Mariana Codruţ, care nu este atît de cunoscută pentru că este o persoană discretă. Ea nu umblă după reclamă contra cost, cum bine spune Nea, nu apare prin jurii bazate pe coterii literare etc. Tot se vorbeşte de România profundă. Ei, bine, sînt autori profunzi, care nu se scălămbăie la televizor, nu sînt ahtiaţi după succese efemere. Eu nu pot aproba în totalitate art. lui Baştovoi (postat de Vlad P. la art. Sîntem o ţară de turnători), căci, dacă l-aş urma, ar însemna să mă las de scris literatură, dar patima asta a gloriei deşarte roade multe conştiinţe scriitoriceşti. Văd că aşa e peste tot în lume, dar eu nu pot să accept. Asta-i.

  5. Am citit si ma gandeam : articol, spectaculoasa locomotiva cu aburi , viteza mare , imprastiat , turma pe sine . Pentru ca n-am fost in stare sa lipesc cu inteles cuvintele astea spun si eu doar : excelent articol !

  6. Bine spus, Radu! Ai surprins f. bine fascinatia anormalului care poate fi intalnita in randul „intelectualilor”.

  7. Da’ Radu Pavel Gheo? In general scrie foarte bine. A scos anu’ trecut parca „Noapte buna copii!”
    Mi s-a parut foarte bun…

  8. Cu Gheo mă știu, sînt 100% convins că știe de acest pamflet al lui Radu, sînt la fel de convins că îl aprobă!

  9. Radu P:

    1. Morus a scris Utopia in latina, a publicat-o in 1516. A fost tradusa, post-mortem, mai intii, in italiana, in 1549, si, un an mai tirziu, in engleza.

    2. Nici „basic”, nici „necessity” nu existau in engleza la vremea publicarii traducerii lui Morus, deci sarcasmele ieftine sunt neavenite.
    Prima data cind „necessity” e atestat, in limba scrisa, e la 1658:

    Necessity is the Mother of Invention. [Richard Franck, c.1624-1708, English author and angler, „Northern Memoirs,” 1658] („Angler” inseamna „Unditzar/Pescar impatimit”

    „Basic” e mult mai recent. E derivat de la „base” (baza) din chimie, circa 1832.

  10. Coniţă CîRî (itoare), eu am scris „pre limba lui Morus”, adică limba engleză, nu că ar fi scris Morus aşa ceva. Asta înţelege orice om cu scaun la cap, dar dumneata, împinsă de un excedent de foliculină, nu vrei să înţelegi. Eşti o rrrrromâncă verde cu ifose de Miţa Baston şi mă plictiseşti cu bîzîielile de viespe, care nu produce decît fiere.

  11. Controleaza-te, Radu, si renunta la jigniri. Puteai sa raspunzi si fara trimiterile la foliculina, „rrrrromanca verde” , „Mita Baston”, „biziieli de viespe” si alte asemenea expresii care nu fac altceva decat sa demonstreze ca tu produci fiere, spre deosebire de Cristina R. care s-a marginit la redactarea unui comentariu sec. Cat de mult ti-ar placea sa ne atacam toti pe aici, cu trimiteri la hormoni si aplicarea de etichete? Ca doar hormoni n-or fi avand doar femeile , de testosteron am auzit toti si two can play the game of name-calling.

    Gandeste-te la asta, inainte de a raspunde.

    Cristina R. > Ti-am trimis un mail.

  12. Vlad M.
    Citeşte mai întîi de cîte ori şi-a vărsat ea fierea iraţională, iar eu i-am explicat de fiecare dată cu răbdare de înger (supraponderal, ce-i drept) unde greşeşte. Iar apoi să dai sfaturi. Nu am nevoie de sfaturile tale bigote, incompatibile cu felul meu de a fi. Adio.
    Şi vă rog pe toţi să nu-mi trimiteţi mesaje, că nu am să mai răspund.

  13. Vlad M. nu e doar bigot, e și rasist (fac apel la memorie: o polemică destul de recentă pe marginea termenului ”rasism” și ce presupune această ipostază pentru cel care-l îmbrățișează).

    ILD stă singur – în momentul actual – ”stâlp și temelie” Dreptei autentice în România. Știu, o viziune cam bigotă, nu pretind că n-aș crede în ”rasa mamii mele”.

    Țin să reamintesc tuturor:
    ”A Man Must Stand for Something or He Will Fall For Anything!”

    Dacă Sfântul Pavel a fost bigot, pentru că nu se lăsa ”îndulcit” de orice dimensiune mai ”literară” a boemiei păgâne (a se citi decrepitudine morală), atunci și noi, pe același drum strâmt, paralel cu bulevardul Stângii. Iar dacă cineva s-a întristat, să privească la Echipă și la cei care ne sunt alături. Cel mai recent exemplu (preluat și de Hotnews, cu link):
    http://www.contributors.ro/politica-doctrine/un-trecut-utilizabil-modelul-ioan-barbus/

    PS: Presupun că nu e nicio noutate, pentru niciun coleg, faptul că suntem bigoți. Am știut din startul proiectului ce ne pot auzi urechile. Suntem pe drumul Drept, iar sita își dă măsura (”intrați pe poarta cea strâmtă”). Ne surprinde? Aici, în țara chioară, ce-și folosește doar ochiul stâng pentru decriptarea Realității?

  14. Care va fi noul record mondial la 100 de metrii?
    si cand ?
    Cum va arata viitoarea capodopera literara,urmare a ani de studiiu si de experiente „pe viu” ?
    si cand?

    si atunci ce vreti?
    manelistii sa traiasca in opulenta?
    becalistii sportivi sa traiasca in opulenta?
    circarii politici sa traiasca in opulenta?
    VIP-urile de doi bani la fel ?
    si numai scriitorul sa ramana geniul pustiu?
    pardon !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here