…şi m-am întors

    26

    Tocmai m-am întors din ţară. Dincolo de nevroza inerentă evenimentului în sine, o moarte în familie, şi a transbordării transatlantice, am acumulat o tolbă de poveşti, care de care mai tristă şi mai comică, de la obsesia eternă a mîncării – cîrnaţii şi soriciul de sezon pe primul loc – la cosmeticalele pe care Gabriel Liiceanu le foloseşte la duş, aşa cum mărturiseşte în recenta „Scrisori către fiul meu”, vîndută foarte bine la tirgul „Gaudeamus”. Cîrnaţi şi fleici pe de-o parte, şi Hegel pe fundal de gel de baie Bvlgari pe de alta, polurile între care se întinde viaţa aparentă de acasă.

    Am trecut printr-un serios „internet” si „patrupezi” „withdrawal”. Plus cafeaua, pe care o asociez navigării, e oribilă acolo. În lumea pe care o locuiesc în ţară, prin forţa afiliatei genetice, Basarabia nu există, Islamul nu există, Ardealul nu există decît prin prisma urii faţă de unguri, America există ca obiect de perpetuă invidie şi ranchiună, cu toată victoria lui Obama, care are succesul lui Petre Roman la femei („Spune-i lui Obama să mă angajeze ca secretară…”)

    Ce există, la gradul 0 sau 1 al civilizaţiei urbane post-comuniste, e ideea de ce cine „dă” mai mult şi cine „apucă” mai mult de la troaca/bugetul comunitar, în special la capitolul pensii. În lumea în care m-am scăldat 2 săptămîni, nevasta notarului milionar care mi-a făcut hîrtiile a ieşit la pensie „pe caz de boală” acum 20 de ani, e în perfectă stare de sănătate, ocupaţia principală fiind vila de la Snagov şi manechiura.

    Print Friendly, PDF & Email
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentIslam în Olanda
    Articolul următorA murit Constantin Ticu Dumitrescu
    Cristina Rotaru
    Ca fostă profesoară de română şi engleză în ţară nevoită să emigreze în SUA de regimul comunist, continui să iubesc limba şi cultura română cu o pasiune care-i deranjează pe leneşii în gîndire care intră pe situl nostru neavizat, sau crezînd că "orice merge". M-am alăturat "patrupezilor " nu numai pentru că le împărtăşesc filozofia politică, ci şi pentru că am recunoscut talentul lor eseistic în română, ca şi al celor care scriu aici regulat, cu miez, pătrundere, şi într-o bună limbă românească, chiar dacă uneori nu le împărtăşesc părerile.

    26 COMENTARII

    1. Despre „spune-i lui Obama sa ma angajeze ca secretara…”, lumea trebuie sa afle ca sunt deja peste 300000 de cereri pentru cele 7000 de slujbe gestionate de Casa Alba. Slaba speranta, concurenta e uriasa!

    2. Oare de ce ar vrea femeile astea sa se bage secretare la Obama? Sa-i faca cafea? Sa raspunda la telefon? Sa-i bata scrisorile la masina? Unde sint femeile carieriste si feministe, titrate si independente s.a.m.d.? Ba mai mult, cine vrea o slujba pentru patru ani, maximum opt, fie ea la Casa Alba, si sub Obama, ca sa zic asa … 😉

    3. „Cica e barbat bine: aratos, cult, inteligent si rafinat.” Mie nu-mi place; nici ca barbat 😀

    4. sa-mi zica si mie cineva va rog de unde se activeaza aici emoticonul asta: : D Ca apare mereu altceva

    5. Pai am lasat special spatiu, tocmai ca sa nu apara emoticonul asta: 😀 Eu vreau ca atunci cand tastez : D [fara spatiu] sa apara emoticonul ala cu dintii ranjiti; vad ca la imperialistu’ apare-emoticonul de culoare verde

    6. Aha.. inteleg. Dinny, deci te referi la acesta:

      :mrgreen:

      Apare cind scrii : mrgreen :
      (fara spatii)
      Dinny, vezi si lista de emoticoane de la linkul postat anterior. Se pare ca acest emoticon nu vine in alta culoare decit verde. 🙂

    7. Israelianca:

      Chestia cu secretara mi-a spus-o o romanca neaosa de 70 de ani, care votase pentru Roman din aceleasi motive….Ce feminism visezi?
      O alta, cam de aceeasi virsta, tremura de grija ca Obama va fi asasinat curind. „Nu-l vor lasa”, imi spunea uitindu-mi-se neguros si nelinistit in ochi. Citeva cotidiene publicasera rapoarte senzationaliste despre conspiratii impotriva lui Obama.

    8. O vignetta, din tolba:

      La notar, in sala de asteptare, 4-5 amarasteni in pufoaice stau cumintei sa apara dom’ notar, ca fusesera chemati la ora 9 dimineata. Si-au infundat fetele nerase in gulere si-si framinta degetele in poala.
      E 9:30 si dom’ notar nu e niciunde. La 9:50 da telefon ca va intirzia, ca are treburi importante la „ONU” (???)
      Aflu ca asta e ritualul de zi de zi. Dom’ notar nu respecta nici un orar. E boss, si face ce vrea el.
      Fetele notariatului (aviz Israeliencii: cam asta e profilul fetelor in Romania clar nefeminista) sunt adunate ciorchine la birfa din jurul cafelei de dimineata. Curatele, imbracatele, frumusele. Tipa care are sarcina imens de grea de-a-mi face hirtiile de succesiune copie prost adresa mea de aici pe actul final, si-si ridica sprincenele perfect desenate si se strimba cind ii arat ca a copiat prost.
      N-are ce face mai mult, ca sunt venita cu „relatii” si din S.U.A.. Stau in fata ei si o vad cum inghite galusca greu, dar o inghite, ca altfel m-ar fi expediat in camera de asteptare, cot la cot cu amarastenii locali.

    9. Nu e nimic de „bagat”, in Europa sau aiurea.
      E o cruzime si o indolenta pe care am vazut-o din totdeauna, si care se perpetueaza:

      Vignetta # 2:

      La capat de linie de tramvai, unde astept, in ploaie, sa vina tramvaiul care nu mai vine pen’ ca abia se misca din cauza automobilelor care circula pe sinele de tramvai. Ploua si e frig si noroi oriunde calc. Am mincat un mic la gratarul lui „Gil” de la strada, fata in fata cu un tip mult mai fomist ca mine, cu ochi tulburi si tristi si jacheta mincata de molii.
      Intors la statia de tramvai. O batrina abia tiraste o butelie de pe un trotoar pe altul.
      Am de ales intre a astepta tramvaiul si a lua un maxi-taxi, cam doua stationate la capat, al caror orar e si mai misterios ca al tramvaiului. Pleaca si vin cind le place.
      Dintr-un maxi-taxi incearca sa descinda un om in cirje, cu un picior amputat sub genunchi. Sar sa-l ajut,in timp ce omul din famelia mea imi da un ghiont in coasta si-mi spune: „Nu te amesteca”.
      Ma amestec. Amputatul, vazindu-se pe trotoar si in buna stapinire a cirjelor, vrea mai mult, sa fie dus la o adresa…

    10. Panseluta, haida de, ceea ce portretizezi tu e viziunea ta asupra Romaniei, pot spune ca am vazut aceleasi lucruri de care vorbesti si la altii, mai „domni”, viziteaza sudul Italiei, Grecia si vei vedea acolo ce prompt va fi notarul! si cat de dornica de relatii va fi secretara!
      Cat despre „amarastenii” locali…mai, prefer „amarastenii” in loc de red-necks si nu numai. )
      Pe langa aceasta expozitie de negativism ce ti-a placut in Romania? Nu se poate sa nu iti fi placut nimic, si daca tu nu ai remarcat nici o diferenta in tara inseamna ca ai fost legata la ochi 🙂

    11. Domni? Italienii si grecii? Nu i-as numi astfel, doar sunt colegii nostri de barbarie. Cel mai evident este cazul Italiei: Macaronaria este o Romanie mai mare. Din punctul meu de vedere, nu vad nici un motiv pentru a ne compara cu Grecia sau Italia, confrati de’ai nostri intru prostire. 🙂

      In ceea ce ii priveste pe „rednecks”, nu stiu exact la cine te referi. Daca prin redneck intelegi om semibarbar, avem o multime de „amaresteni” care se pot califica lesne la titlul de redneck. Ii stii si tu, oamenii aia care la prima vedere iti starnesc mila, dar dupa ceva mai mult atentie isi dau arama pe fata si demonstreaza inca o data, daca mai era necesar, ca „sarac si cinstit” este o fraz iliesciana extrem de tembela.

    12. Imperialistu’ „domni” cu Ghilimele! 🙂
      Tocmai de aceea i-am dat ca exemplu, pt a ilustra Panselutei ca neaosii nostri pot fi gasiti cu usurinta si pe alte plaiuri, asa ca nu are sens sa ne plangem de drama de a fi roman.
      Nu cred ca societatea romaneasca difera foarte mult de alte societati, fiecare isi are amarastenii ei, si mi se pare un pic exagerat sa revii in tara dupa nu stiu cat timp si sa nu vezi macar un aspect pozitiv!

    13. Am inteles, Seherezada, dar nu am reusit sa imi redau putinele idei intr-un mod inteligibil. 🙂 Am vrut sa spun ca indiferent cum arata Italia sau Grecia, nu avem de ce sa fim mai ingaduitori cu ai nostri, din moment ce ne dorim sa accedem la un grad superior de civilizatie, nivel pe care nici italienii, nici grecii, nu l-au atins, din moment ce se zbat intr-o asemenea mediocritate.

      mi se pare un pic exagerat sa revii in tara dupa nu stiu cat timp si sa nu vezi macar un aspect pozitiv!

      Te doare sa vezi ca in ciuda trecerii atator ani, proastele obiceiuri sunt tot acolo.

    14. Seherezada,
      M-am dus in tara dupa un an si o luna de la ultima vizita, si dupa ce ma facusem excursia an de an.
      Ce scriu aici sunt experiente subiective, nefiltrate ideologic. N-am nici o obligatie sa scriu in sabloane prescrise, si in nici un caz sa fiu „pozitiva” cind tot ce-am trait e mai degraba pe un vector de la trist la oribil.
      Eu n-as folosi cuvinte asa de radicale, lipsite de nuante, ca „pozitiv”. Imi aduce aminte de sedintele de pionieri de alta vreme.

    15. Vignetta # 3:

      Ma duc sa-mi iau tigari si o sticla de apa la alimentara. Ii dau casieritei exact cit costa cumparatura in bani noi, RON, si femeia isi scutura capul si ii plinge pe batrinii care nu stiu sa trasforme milioanele vechi in RONI, si sunt trasi in piept peste tot. Cum e posibil, intreb.
      E posibil. Ai in mina 50 de RONI si mintea ii trasforma, automat, in milioanele inflationare ale lui Iliescu. M. insista, la masa si cafea si oricind, desi are bancnotele in mina: Nu sunt 50 de RONI, sunt 50 de mii, sau o suta de mii. Nu-i e clar care e diferenta.

    16. Unde sunt zapezile de alta data….

      „Tineretea noastra a fost frumoasa”, imi spune un om cam de 70 de ani, a carui fata se lumineaza de bucuria amintirilor, „cu toate lipsurile de dupa razboi si venirea comunistilor. Descoperisem baia comunala, unde-ti lasai jegul pentru citiva lei, dupa care mergeam la Zori de Zi, plecati, fiind, in „delegatie” de la serviciu. Aveau cel mai bun vin rosu din Bucuresti. Cind nu mai aveam bani de consumatie, il sunam pe X, sa ni se alture, ca stiam ca va plati tot.”

    17. Panseluta,
      am vrut sa intru si eu in discutie sa te intreb 1-2 lucruri, dar am uitat si acum dupa ce am citit comentariul care mi l-ai lasat pe postul despre Vaclav Klaus, (pe care nu l-am inteles 😀 ) am ajuns aici. Observasem atunci ca ai disparut si ma gindeam ca despre o calatorie e vorba.

      nu stiu exact ce vrea sa intreb, dar vreau sa aflu mai multe despre impresiile care le-ai avut si de ce le-ai avut. te asteptai sa se fi schimbat ceva, sa se fi schimbat mai multe? vezi ceva schimbat cit de cit? spui ca faci excursia cam in fiecare an, cum vezi Romania de la an la an? mie, cind am fost plecat pt un an, mi-a fost teribil de dor. cu tot provincialismul si scenele macabre pe care le povestesti, m-am intors si ma simteam acasa. de atunci, oriunde m-as duce in tara, tot acasa ma simt. lucru care nu era asa de tare valabil inainte. acasa era doar Brasovul. Sint constient ca tu ai capatat mai multa detasare de „componenta afectiva” (cum suna!), dar eu tot ma bucur de vitalitatea citeodata bolnavicioasa a oamenilor, sa vad cum sintem macinati de problemele absurde, specifice romanilor, lucruri pe care nu am putut sa le explic unui strain. Asa am incercat sa ii explic unui belgian cum e cu isteria termopanelor la noi. Iti dai seama cit a inteles din ce ziceam. Imi dau seama ca Romania este alta planeta vis-a-vis de occidentul, cel putin. Incerc sa imi dau seama de citiva ani.. oare ma simt bine aici dintr-un fel slabiciune de-a mea? Poate am ajuns la virsta la care despartirea este mult mai grea decit ar fi fost la o virsta mai frageda, in care remodelarea ar fi fost mai usoara. cred ca asta e. am observat ca nu sint singurul care plecat pt cel putin citeva luni, s-a intors bucuros de redescoperire. spune-mi si parerea ta. tu ce crezi? 🙂

    18. costin,
      Mi-ai dat tema pentru acasa grea de tot. Fac ce pot. Putintica rabdare, ca sa distiliez ce s-a imtimplat acum de amintiri mai vechi.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here