Guvernul Poloniei donează 10 milioane de dolari pentru construirea Muzeului Victimelor Comunismului la Washington

1

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a anunțat donația Republicii Polonia, în valoare de 10 milioane de dolari, pentru proiectul Fundației Memoriale a Victimelor Comunismului (Victims of Communism Memorial Foundation – VOC) de contruire a unui muzeu la Washington DC. Primul Ministru Morawiecki a făcut anunțul printr-un mesaj video adresat sutelor de persoane care s-au adunat la Washington DC’s Union Station, la cina de gală Triumph of Liberty a Fundației, scrie victimsofcommunism.org.

„Fundația Memorială a Victimelor Comunismului se asigură că generațiile viitoare înțeleg pe deplin diferența dintre opresiunea colectivistă și societatea liberă”, a declarat Primul Ministru. Viitorul „muzeu, în capitala lumii libere, este un loc potrivit pentru a spune această poveste și pentru a aduce argumente în favoarea libertății. De aceea, Polonia este mândră să sprijine proiectul. ”

„Ca organizație nepartizană autorizată în unanimitate de Congresul Statelor Unite în 1993 pentru a educa publicul despre pericolul comunismului și moștenirea sa, Fundația Memorială a Victimelor Comunismului este ideală pentru înființarea un muzeu care să se asigure că generațiile viitoare apreciază pe deplin diferența dintre opresiunea colectivistă și o societate liberă și că înțeleg costul uman enorm al utopiilor totalitare”.

„Vă urez succes în campania de strângere de fonduri. Cele peste 100 de milioane de victime ale comunismului din întreaga lume merită să fie onorate și comemorate. Ideologia marxistă care a cerut sacrificarea lor trebuie să fie identificată în mod clar drept rațiunea din spatele brutalelor ucideri în masă. Noi, polonezii, înțelegem asta prea bine; credem că povestea lor merită să fie cunoscută. Aștept cu nerăbdare să văd că Fundația dvs. folosește muzeul pentru a spune această poveste care lipsește. ”

Marion Smith, directorul executiv al Fundației, a mulțumit primului ministru și poporului polonez reamintind publicului că „valul de libertate a scăzut în întreaga lume în 2018. De la Hong Kong la Venezuela până în Nicaragua, dictaturile cu partid unic care apelează la marxism pentru a-și justifica pretenția la justiție și socialism drept calea lor de urmat, au adus unor noi populații o formă de tiranie extrem de familiară. Polonezii știu că ideile au consecințe și că darul lor de astăzi ne va ajuta să punem comunismul la groapa de gunoi a istoriei prin educarea generațiilor viitoare”.

Dr. Lee Edwards, președintele consiliului de administrație VOC, a declarat că „atunci când am conceput pentru prima oară acest muzeu la Washington DC, Republica Polonă era o democrație tânără care trecea prin reforme economice dureroase și necesare după căderea comunismului. Astăzi, aceștia [polonezii n.t.] sunt avangarda NATO și un purtător de cuvânt pentru țările postcomuniste libere și prospere. Este potrivit și special ca darul lor principal să contribuie la inspirarea multora.”

SURSA VICTIMS OF COMMUNISM MEMORIAL FOUNDATION

Print Friendly, PDF & Email

1 COMENTARIU

  1. vreau să dau și eu, măcar de sufletul bunicului meu, născut în Ardeal în 1896, trecut prin primul război mondial, printr-al doilea, prin prizonierat 8 ani la Donbas la mină după ce luptase în Tatra și trăit cu 5 lei/lună de la ceapeu după ce „le-a dat” 10 ha de pământ, 100 și ceva de oi și o pereche de cai, celor din”partidul muncitorilor”și pe 200 de lei”pensie de veteran”, nu 3000 de”revoluționar”.S-a stins în ’76, la 79 de ani de viață chinuită.A fost, cumva, un „norocos”c-a avut-o și pe asta.Dumnezeu să-l odihnească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here