Japonia a deschis prudent porțile imigrației temporare, în scopul aducerii de forță de muncă

3

Zona Koto din Tokyo abia se trezește când Dang Ngoc Hoang și cei patru colegi vietnamezi ai lui ajung pe șantier, la ora 6:30. Împreună cu un grup de colegi japonezi, aceștia își vor petrece ziua transportând piloni grei din lemn și turnând beton la fundația unui bloc de apartamente cu șapte etaje.

Este o muncă istovitoare dar Hoang, în vârstă de 22 ani, o vede ca o punte de lansare spre un loc de muncă superior, de funcționar, în Japonia, unde a trăit în ultimii doi ani.

Lucrătorii străini ca Hoang au devenit o prezență familiară în Japonia. Ca și alte industrii din Japonia, o țară care îmbătrânește rapid, domeniul construcțiilor caută forță de muncă. O treime din muncitorii din construcții au o vârstă de 55 ani sau mai mare, iar cei cu o vârstă de 29 ani sau mai mică însumează doar 11%. Pe măsură ce generația născută în intervalul 1940 – 1950 se pensionează, penuria de forță de muncă devine din ce în ce mai acută.

Cererea pentru lucrători în construcții se intensifică înainte de Jocurile Olimpice din 2020, iar Hoang este unul dintre cei 274.000 de muncitori străini aduși în urma unui program de formare profesională susținut de guvern, care a devenit o portiță pentru lucrătorii necalificați străini și fără de care nu ar fi fost autorizați să vină. Început în anul 1993, programul s-a dezvoltat mult în ultimii ani și este unul dintre motivele pentru care numărul lucrătorilor străini din Japonia a crescut aproape de patru ori în ultimul deceniu.

Afluxul de muncitori, în principal din China, Vietnam și Filipine, reprezintă o revoluție silențioasă în ce privește politica de imigrare japoneză. Deși numărul total al muncitorilor străini din Japonia este mic, comparativ cu cele peste trei milioane din Regatul Unit și Germania, acesta este în creștere – o schimbare remarcabilă pentru o națiune renumită pentru rezistența la imigrare.

Premierul Shinzo Abe a relaxat în mod constant politca de acordare a vizelor de ședere în Japonia, ceea ce a dus la dublarea aproape a numărului de lucrători străini în Japonia, ajungând la 1,28 milioane în ultimii cinci ani. Prin ultimele sale măsuri guvernul lui Shinzo Abe intenționează să creeze o nouă categorie de permise de muncă de cinci ani pentru lucrătorii necalificați, în speranța de a atrage peste o jumătate de milion de lucrători străini până în 2025. Noile reguli, care vor fi finalizate în iunie, vor ușura cerințele de cunoaștere a limbii japoneze pentru lucrătorii străini din construcții, agricultură, îngrijirea vârstnicilor și alte sectoare care suferă de cele mai serioase penuriii de forță de muncă. De asemenea va fi posibil ca aceștia, dacă îndeplinesc anumite condiții, să își extindă șederea până la 10 ani.

https%3A%2F%2Fs3-ap-northeast-1.amazonaws.com%2Fpsh-ex-ftnikkei-3937bb4%2Fimages%2F5%2F5%2F3%2F5%2F14015355-7-eng-GB%2F20180531JPForeignWokers.png?source=nar-cms

Imigrația rămâne o chestiune politică delicată în Japonia; o facțiune din partidul lui Abe avertizează că permiterea mai multor imigranți în țară va duce la probleme economice și sociale. Prim-ministrul a adoptat politici care permit companiilor japoneze să aducă lucrătorii de care au nevoie și a semnalat, prin declarațiile sale, că nu deschide ușa larg pentru imigranți. „Guvernul meu nu are intenția de a adopta așa-numita politică de imigrare deschisă”, a spus Abe în februarie.

Numărul total de rezidenți străini din Japonia a crescut în ultimii trei ani cu 20%, atingând 2,6 milioane în 2017, sau 2% din totalul populației.

În timp ce lucrătorii străini fac parte din viața de zi cu zi din Japonia – preparând alimente gata de consum în magazinele alimentare, cultivând fructe și legume în ferme agricole și sortând pachete pentru companiile de curierat – dezbaterea publică a fost limitată. Până acum discuțiile s-au axat pe chestiuni cum ar fi numărul de lucrători temporari care ar trebui să fie permiși în țară și pentru câți ani, mai degrabă decât întrebarea dacă pe termen lung Japonia are nevoie de imigrație permanentă, pentru a face față unei populații în scădere. În consecință măsurile lui Abe nu au suferit critici serioase din partea publicului, sau a politicienilor.

Numeroși japonezi iau notă de diviziunile profunde din Occident cu privire la imigrație și concluzionează că ar trebui evitată o politică mai deschisă. Prudența de până acum a prim-ministrului japonez, pe fondul unei relaxări constante a normelor privind migrația, nu a dus la fisurile sociale văzute în alte părți.

Japonia se confruntă cu cea mai restrânsă piață a forței de muncă din ultimele decenii, iar comunitatea de afaceri ar dori ca Abe să mențină, sau să întețească cursul adoptat. Rata șomajului este de 2,5%, cel mai mic nivel din ultimii 25 de ani. Acum există 1,59 locuri de muncă pentru fiecare solicitant de loc de muncă, cel mai ridicat raport din 1974.

Având în vedere demografia Japoniei – este cea mai bătrână economie avansată din lume – lipsa forței de muncă se va intensifica. Populația de vârstă activă, definită prin numărul de persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani, va scădea cu peste 40% în următorii 50 de ani, ceea ce înseamnă aproape 45 de milioane de angajați. În schimb cei cu vârsta de 75 de ani sau mai în vârstă, numiți „super-vârstnicii”, vor reprezenta mai mult de un sfert din populație.

Programul guvernului cere ca stagiarii străini să rămână la același angajator timp de trei ani. Stagiarii sunt descurajați să se întoarcă în țara lor înainte de a termina termenul de trei ani și nu pot să-și aducă soțul sau soția în această perioadă.

Inițial au existat cazuri de abuz față de imigranții veniți la muncă. Presiunea internațională și rapoartele din presă au dus la o modificare a legii în noiembrie 2017, permițând participarea numai a organizațiilor certificate la programele de formare profesională pentru străini. O nouă agenție guvernamentală a primit un mandat legal de a efectua inspecții aleatorii. De asemenea, a fost creat un sistem de avertizare care permite raportarea cazurilor de abuz prin e-mail, o linie telefonică sau un site web dedicat. Majoritatea cursanților primesc câte un telefon inteligent și au acces Wi-Fi gratuit în dormitoarele lor.

După ce guvernul lui Abe și-a dat seama că Japonia se confruntă cu o lipsă acută de lucrători IT – o estimare din 2015 a situat deficitul la 170.000 – administrația sa a introdus în 2017 un program de viză permanentă pentru specialiștii străini.

Spre deosebire de guvernul de la București, care prin intermediul ambasadorului de la Islamabad și-a arătat disponibilitatea de a aduce o jumătate de milion de pakistanezi în România, programul japonez de import de mână de lucru nu apelează la lucrători din această țară.

SURSA   Nikkei Asian Review

Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPresa germană: Ambasada Germaniei în SUA face lobby pentru Nord Stream 2 și politica externă a Rusiei
Articolul următorUniunea Europeană nu este bine văzută de către cehi
Emil Borcean
În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

3 COMENTARII

  1. Isi pot rezolva problemele multumitor fara a importa islamici, chiar si din cei “ moderati”!!

  2. Problemele ar trebui rezolvate pe cât posibil pe plan intern.Shamingul public al celor care mai iau o pauză ar trebui, ușor, scos din cultură și înlocuit cu un cult al familiei și casei.Munca de dragul laudei celorlalți și traiul la baterie nu e pentru oameni sănătoși și o societate cu orizont pozitiv.Toate țările dezvoltate umblă cu sperietoarea robotizării și se plâng concomitent de lipsă de personal.O țară care trage doar pe dezvoltare economică cu orice preț seamănă cu un culturist care-și dezvoltă doar brațele într-atât încât nu mai poate sta în picioare.E vremea să ne întrebăm ce ne-a adus bun creșterea economică și ce a stricat.Dacă privim la perspectivele și viața cotidiană a celor de acum 30÷40 de ani dintr-o țară dezvoltată și la cele ale vieții celor de azi, bilanțul pentru cel de-al doi-lea grup nu este neapărat pozitiv.Și asta e valabil pentru aproape toate țările industrializate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here