FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: Dan Puric

HomeDan Puric

Ca să auzi că pandemia este „un steag fals inventat să îngenuncheze omenirea”, că alte steaguri false – adică dușmani închipuiți pentru a supune oamenii, mă-nțelegi – au fost „Afganistan, Irak și Iran” (perfizii americani), că scopul pandemiei este controlul total al omenirii prin vibrațiile 5G și apoi prin vaccinarea obligatorie, că Ceaușescu a fost …

Nu înțeleg „patriotismul” selectiv al celor care admiră Rusia și denigrează America. În fața vecinilor care te-au violat, vârtutea se înmoaie; în fața aliaților care te-au ajutat, obrăznicia se umflă. Pentru cei care au uitat, raptul teritorial rusesc se numește Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța; la celălalt pol, ajutorul american a însemnat Unirea …

Orice fel de pretins naţionalism românesc care reclamă alierea, fie şi de convenienţă, cu Rusia, pentru a scăpa de nu ştiu ce sperietori din Occident, nu este îndreptat în favoarea României ci împotriva ei, nu este patriotism românesc, chiar dacă purtătorii săi îl clamează ca atare, ci colaboraţionism cu o putere străină duşmănoasă ţării noastre, …

Mai tineti minte ca, dupa incendiul din Colectiv, aparut un val de tampenii sinistre, pretins ortodoxe, care spuneau ca cei din club si-au cautat-o? Ca erau cam satanisti? In subsidiar era Occidentul cel rau si decadent, cu Halloween-ul lui cu tot, care ne perverteste etc A prins binisor magaria. Noroc ca a fost dezmintita de …

Câțiva dintre prietenii lui Dughin în România și alți putinofili incurabili: Iulian Capsali, Bogdan Duca, Dan Puric, Vasile Ernu, Cristi Rogozanu, Marius Văcărelu, Victoria Stoiciu, Daniel Gheorghe, Liviu Pleșoianu, Mihai Aldea.

Pentru cei grăbiți: nu vă lăsați înșelați de cântecul de sirenă al putiniștilor, dughiniștilor, puriciștilor și al altor ideologi care denaturează patriotismul și ortodoxia, topindu-le într-o peltea propagandistică toxică. Orice construcție ideologică, fie ea tradiționalistă sau progresistă, este înșelătoare. Nu vedeți cum apostolii autohtonismului naționalist se unesc cu cei ai stângismului criticatacist în ura față …

ro_RORomanian