„Războiul total” al lui Marian Munteanu cu băncile neprietenilor lui

Între indignările electorale ale momentului se văd cel mai bine două direcții clare: cea a antisistemiștilor, care sunt, cum evident este, cu toții oameni ai Stângii (indiferent din ce partid ar fi ei) și cea a noilor bravi naționaliști care luptă cu asuprirea „străinilor” și vor să apere țara de tot ce vine din Occident. … Continuare

Daniel Uncu: Ieşirea din marasm

Aşa a câştigat puterea Syriza în Grecia. Aşa a acumulat puncte procentuale Podemos, în Spania. Aşa a preluat puterea Chavez, în Venezuala – ajunsă între timp în faliment. Pe acest tip de discurs, care evită orice referire la diferenţierea doctrinară şi exultă ideea – cât se poate de frecventabilă şi de fastă, de altfel – … Continuare

Cum l-a turnat Vadim Tudor pe „extremistul de dreapta” Andrei Pleșu

Dosarul de Securitate al lui Corneliu Vadim Tudor demonstrează  că a fost unul dintre protejații regimului comunist. Vadim s-a plâns în repetate rânduri că a fost urmărit de Securitate. Parțial adevărat: a fost urmărit, însă pentru a fi protejat, nicidecum pentru a fi persecutat. Acest lucru reiese clar din notele informative aflate la dosarul lui Corneliu Vadim … Continuare