FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: Terorism

HomeTerorism

În Columbia a fost ieri un referendum istoric, cu o mare o încărcătură simbolică, iar rezultatul este considerat o mare surpriză. Acordul de pace al guvernului cu gherila de extremă stângă FARC a fost respins cu puţin peste 50%, anume cu circa 62.000 de voturi. Prezenţa la vot a fost de 37%, iar pentru validare …

Nu cu mult timp în urmă, după atacul terorist de la Nisa în care au fost uciși 84 de nevinovați, Manuel Vals, primul ministru al Franței, a declarat într-un discurs public, adresându-se francezilor, că țara lor trebuie să accepte să învețe să traiască în teroare. Pur și simplu! Să accepte existența terorismului, ca și cum …

Încă de la lansarea publică a entității politico-religioase numită “Statul islamic”, discursul militanților extremiști făcea invariabil referire la “cruciați” și la atacarea Bisericii, preoți și credincioși. Asta e, printre altele, una din temele care apropie islamul, militant sau nu, de stânga politică. Care stângă și-a satisfăcut pornirea criminală cu asupra de măsură, ucigând încă de …

„Franța este într-o situație mult mai dificilă decât Polonia. Polonia nu s-ar fi găsit într-o astfel de situație dacă nu ar fi avut loc schimbarea de guvern. Deja am avea mii de imigranți din Orientul Mijlociu și Africa, pentru că așa hotărâse coaliția PO-PSL [liberali-socialiști n.e.]”, a spus Ministrul Afacerilor Interne și Administrației din Polonia, …

Pray for France. Războiul european civil este în plină derulare. Carnagiul de la Nissa scoate la iveală existența unui conflict ireductibil între o minoritate teroristă și o majoritate pașnică. Situația Franței a fost rezumată de filozoful Pierre Manent: „Cuvântul care se potrivește noii realități e război. Unul care ne-a fost declarat. Un război în care …

Femeia de 34 de ani a deschis ușa casei sale medicului și reporterului, având o figură liniștită. Pare liniștită, dar “Eva” suferă, de fapt, de o severă depresie cronică. A încercat să se sinucidă dar nu a putut duce la capăt fapta îngrozitoare și acum a cerut ajutorul medicului. Ajutor să se sinucidă. Acestea au …

După atentatele de la Bruxelles, soldate cu peste 30 de morți, publicația olandeză dagelijksestandaard.nl scrie că în media s-a prezentat imaginea oamenilor uniți împotriva terorismului, belgieni nativi și musulmani cu copii. Prima imagine Un pompier din Bruxelles, preluat de publicația olandeză, povestește că realitatea nu are, de fapt, nici o legătură cu această imagine. Grupuri-grupuri …

ro_RORomanian