Un kaghebist la New York în anii 1960

3
Oleg Kalugin
Oleg Kalugin

Oleg Kalugin s-a născut în anul 1934 la Leningrad. Tatăl său a fost ofițer în NKVD. Kalugin a studiat la Universitatea de Stat din Leningrad și a fost recrutat de KGB, sub egida directoratului de spionaj extern. După instruire a fost trimis în Statele Unite, unde s-a înscris la Universitatea Columbia cu o bursă Fulbright, în 1958, împreună cu Alexandru Yakovlev. S-a prezentat drept jurnalist timp de mai mulți ani, în cele din urmă servind drept corespondent al radio Moscova la Națiunile Unite. În 1965, după cinci ani în New York, s-a întors la Moscova pentru a servi sub acoperirea de ofițer de presă în cadrul ministerului de externe sovietic.

Kalugin a fost apoi repartizat la Washington, cu titlu de ofițer adjunct de presă la ambasada sovietică. În realitate el a fost șeful interimar al serviciului de spionaj din cadrul ambasadei sovietice. În timp a devenit unul dintre ofițerii de rang superior ai KGB care operau din interiorul ambasadei sovietice de la Washington. Activitățile lui au dus la promovarea, în 1974, în gradul de general – cel mai tânăr din istoria KGB.

Apoi s-a întors la sediul KGB din Moscova, pentru a deveni șeful contrainformațiilor externe. A primit onoruri înalte pentru asasinarea scriitorului bulgar Georgi Markov.

Kalugin l-a sprijinit pe Boris Ielțin. În 1995 a acceptat o catedră la Universitatea Catolică din America și de atunci nu s-a mai întors în țara natală. În 2003 a devenit cetățean al Statelor Unite. Este un critic al fostului său subaltern, Vladimir Putin, pe care îl numește „criminal de război”, datorită atrocităților pe care le-a ordonat în timpul celui de-al doilea război cecen.

În anul 2002 a fost judecat in absentia de un tribunal din Moscova și a fost condamnat la 15 ani de închisoare, sub acuzația de trădare și spionaj în favoarea Occidentului.

Vă prezint în continuare un fragment din cartea sa de memorii Spymaster, publicată în 2008. Tacticile KGB din trecut sunt întrebuințate și de FSB în prezent, cu avantajul aplicării lor și în mediul online.

SPYMASTER

Oleg Kalugin (fragment)

Unul dintre trucurile noastre murdare a fost o campanie virulentă de scrisori împotriva diplomaților africani de la Națiunile Unite – o idee pregătită de sediul KGB de la Moscova și aprobată de Comitetul Central al Partidului Comunist. Personalul KGB, folosind mașini de scris noi și purtând mănuși pentru a nu lăsa amprente, a scris sute de scrisori anonime pline de ură și le-a trimis la zeci de reprezentanțe diplomatice africane. Scrisorile, provenind chipurile de la suprematiști albi și americani obișnuiți, erau pline de diatribe rasiste virulente. Diplomații africani au publicat câteva dintre aceste scrisori, ca exemple de rasism încă larg răspândit în America, iar membrii corpului de presă american și străin au citat din ele. Eu și ceilalți ofițeri KGB care lucram în Statele Unite, sub acoperirea de corespondenți de presă, am raportat pe larg despre această campanie furibundă de scrisori împotriva negrilor. Nu mi-a păsat de faptul că foloseam un astfel de truc murdar, gândindu-mă că nu era decât o armă oarecare din arsenalul războiului rece.

Campania noastră de măsuri active nu discrimina funcție de rasă, crez religios, sau culorea pielii: i-am vânat pe toți. În încercarea de a arăta că America era inospitalieră față de evrei, am trimis scrisori antisemite liderilor evrei americani. Colegii mei i-au plătit pe agenții americani să zugrăvească svastici pe zidurile sinagogilor din New York și Washington. Agenția noastră din New York chiar a angajat oameni pentru a profana cimitire evreiești. Eu transmiteam ascultătorilor de la Moscova rapoarte despre aceste ticăloșii, iar ei – la recepția emisiunilor mele – fără îndoială că-i mulțumeau celui de Sus, sau lui Lenin, că se născuseră într-un paradis socialist și nu într-un focar de tensiune rasială ca Statele Unite ale Americii. Măsurile noastre active nu cunoșteau limite. Când Dag Hammarskjöld, secretarul general al ONU, a murit într-un accident de avion, eu și colegii mei ofițeri am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a stârni zvonuri că CIA ar fi fost implicat. Am răspândit zvonurile la radio Moscova, afirmând că diverse surse credeau că CIA a vrut să se debaraseze de Hammarskjöld, deoarece promova prea multă libertate pentru țările africane negre.

Pentru adâncirea cauzei socialiste și a câștiga puncte de propagandă în favoarea Uniunii Sovietice, măsurile noastre active din New York au inclus și infiltrarea mișcărilor de stânga și de emancipare a negrilor. Împreună cu mai mulți colegi aveam contacte bune în organizațiile de culoare și chiar am finanțat Eliberatorul, o publicație african-americana. Aici am inserat articole care descriau felul în care America lua partea regimului rasist din Africa de Sud și felul în care Uniunea Sovietică și-a rezolvat problemele rasiale. M-am împrietenit cu un redactor de la Eliberatorul și am făcut cu el mai multe deplasări în Harlem, unde eram singurul alb în numeroasele cluburi pe care le-am vizitat. Știam că propaganda noastră exagera magnitudinea rasismului din America, dar cu această ocazie am putut să observ, ca martor ocular, discriminarea flagrantă împotriva negrilor. Nu aveam nicio reținere de a ațâța cât mai mult împotriva guvernului SUA. Era parte din meseria mea.

O persoană de Stânga cu care aveam legături strânse – și care a făcut fără să știe jocurile KGB – a fost redactorul M. S. Arnoni, care publica un jurnal numit Minority of One. Un supraviețuitor al Holocaustului, sionist ardent și redactor la Enciclopedia Britanică, Arnoni era un om elocvent și exuberant. Minority of One era o revistă de mare amploare pentru elita liberală americană și am decis să-i folosim pe Arnoni și publicația sa pentru a adânci susținerea sovietică în Statele Unite. I-am fost prezentat în calitatea mea de corespondent al postului radio Moscova și ne-am potrivit instantaneu, cu toate că el era cu zeci de ani mai în vârstă decât mine. El era extrem de bine informat despre situația din Israel – cercul său de prieteni includea personalitâți precum Golda Meir și David Ben Gurion – și de multe ori am trimis Moscovei evaluările sale cu privire la evenimentele din Orientul Mijlociu. La un moment dat m-am oferit să scriu un articol pentru Minority of One și el a fost de acord. De fapt acel articol despre militarismul american a fost scris de către departamentul de propagandă al KGB de la Moscova. Când i l-am arătat lui Arnoni chiar și el, liberalul faimos, l-a considerat prea pro-sovietic, așa că l-am ajustat puțin. Articolul a fost publicat sub un pseudonim și ulterior Arnoni a publicat mai multe materiale compuse de KGB. I-am spus lui Arnoni că audiența publicației sale era prea limitată și răsfățată și că susținătorii mei, împreună cu mine – pentru a-i oferi o platformă națională de mai mare amploare – am fi fericiți să plătim pentru o reclamă în New York Times, care să apară sub numele lui. Am lucrat împreună la textul anunțului, care critica implicarea americană în creștere din Vietnam. După ce am făcut câteva modificări șefii mei de la Moscova au aprobat textul, iar KGB-ul a furnizat câteva mii de dolari pentru publicarea anunțului. Au urmat mai multe astfel de anunțuri, unele dintre ele semnate de personalități americane de vârf. Arnoni se plângea frecvent de dificultăți financiare și la un moment dat i-am spus că unii sponsori sovietici ar dori să facă o donație revistei sale, deoarece a fost atât de fidelă în prezentarea punctelor de vedere sovietice asupra afacerilor internaționale. El a refuzat la început, dar a fost de acord în cele din urmă. KGB-ul i-a dat inițial 10.000 de dolari și, la sugestia mea, Arnoni a împărțit suma în contribuții mai mici, atribuite unor donatori anonimi din Statele Unite. Astfel KGB-ul a infiltrat o publicație americană mică, dar influentă. Relația noastră cu Arnoni a continuat ca unsă până în 1967, când sprijinul sovietic acordat părții arabe în războiul de șase zile l-a determinat să-și piardă încrederea în țara noastră și să întrerupă relațiile cu stația noastră din New York.

Spre deosebire de misiunile mele ulterioare din cadrul KGB, care au inclus coordonarea de spioni și lucrul cu materiale ultra-secrete, slujba mea din New York la acea vreme era mai mult una de provocator, propagandist și culegător de informații la un nivel de jos. Îmi făceam veacul în restaurantul Petrușka, frecventat de emigranți ruși – o versiune din New York a cafenelei lui Rick din filmul Casablanca. Deținut de Marina Fedorovskaia, o cântăreață șarmantă și guralivă, restaurantul era localul preferat pentru comunitatea rusă din New York. Stabilimentul de la intersecția dintre străzile 78 și Madison era un punct de atracție pentru artiști ruși, scriitori, oameni de afaceri și o mulțime de emigranți din lumea interlopă. Erau și ofțeri KGB ca mine, dar noi nu frecventam locul în primul rând pentru că ne plăceau vodka, mâncarea, muzica și celelalte lucruri care ne aduceau aminte de acasă, ci pentru că Marina știa multe despre emigranții pe care vroiam să îi contactăm. Ea ne-a ajutat să găsim mai multe persoane pe care am încercat, cu oarece succes, să le recrutăm. KGB-ul reușise să infiltreze numeroase organizații ale emigranților ruși. Ziarul Vocea Rusiei din New York era o operațiune KGB de sus până jos, de la finanțare și până la angajarea redactorilor. Noi am reușit să penetrăm toate grupurile naționaliste ale emigraței sovietice – lituaniene, armene și așa mai departe. Mai târziu, după ce am devenit șef al direcției de contrainformații externe a KGB, am fost mai adânc implicat în în subminarea acestor grupuri antisovietice.

Un grup pe care colegii mei ofițeri îl controlau în totalitate era Partidul Comunist American al lui Gus Hall. Un ofițer KGB a fost alocat cu normă întreagă pentru legătura cu comuniștii americani, oferind bani și instrucțiuni de la Moscova. L-am întâlnit pe Hall în mai multe rânduri și nu am fost impresionat. Știam, de exemplu, că era la fel de ipocrit ca mulți dintre șefii de partid de la noi. Hall denunța corupția capitalistă, în timp ce deturna fondurile partidului (de fapt banii Moscovei) în scop personal, pentru a subvenționa propria crescătorie de cai. Știam, de asemenea, că Partidul Comunist American nu avea șanse serioase în Statele Unite. De aceea, când aflam că vreun tânăr american promițător avea de gând să ajute cauza noastră, îl avertizam să stea departe de organizația lui Gus Hall. Partidul Comunist American era atât de intens supravegheat de FBI încât ar fi fost o nebunie ca sursele noastre de informații să fie implicate în activitatea acestei organizații.

PRELUAT DIN   Spymaster: My Thirty-two Years in Intelligence and Espionage Against the West

Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAcum îl profesăm
Articolul următorDoar prin întoarcere la Credință putem reconstrui cu adevărat Notre Dame – C.C. Pecknold (Catholic Herald)
Emil Borcean
În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

3 COMENTARII

  1. Q.E.D.

    Cum foarte bine a spus președintele Reagan, nu e vorba de un „război rece”, ci de un imperiu al răului, condus de chiar diavolul contra Creștinismului !!!

  2. Alt exemplu: „incendierea” unui centru cultural maghiar din Ukraina, folosita de Orban, prieten cu Putler, pentru a bloca apropierea Ukrainei de vedt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here