FUNDATIA IOAN BARBUS

Tusk, îmbrăţişat şi abandonat

Raportul ruşilor nu ar fi trebuit de fapt să surprindă pe nimeni. Zice exact ce era de aşteptat sa zică. Este formulat însă într-un fel atât de neruşinat, ignorând sau contrazicând fapte cunoscute de toata lumea, încât, putem spune că întrece aşteptările.

Din cauza raportului rusesc, premierul Tusk, liberal-rusofil, pică tare prost faţă de opinia publică. Aşa că a facut-o iniţial pe indignatul, zicând că raportul e „inacceptabil”.  Apoi a lăsat-o mai uşor (cineva l-o fi dat mai încet?), trecând la critica constructivă, adică e de acord cu conţinutul, dar sunt şi unele lipsuri, etc. Ce mai, ruşii l-au pus într-o situaţie penibilă. Adică, prietenii lui, ruşii, oamenii lui Putin, cu care el şi guvernul său liberal pregatiseră detaliile vizitei fatale a lui Kaczynski la Smolensk, Putin cu care s-a îmbrăţişat atât de drăgăstos la câteva ore după tragedie, ruşii cărora, prin acrobaţii juridice a reuşit să le cedeze în întregime ancheta asupra dezastrului, lăsând la o parte interesele ţării sale şi mizând totul pe cartea prieteniei ruso-polone regăsite, ruşii, iată, şi-au batut joc de el.

Iar vuvuzelele stângii poloneze dau acum din colţ în colţ, deconcertate. Până mai ieri sarcinile lor erau relativ simple, Tusk zicea acelaşi lucru cu Putin şi toţi cei care ziceau altfel erau extremişti de dreapta, cumpăraţi de Kaczynski, adepţi ai teoriei conspiraţiei, obscurantişti, intoleranţi, rusofobi, etc. Acum lucrurile s-au mai încurcat, Gazeta Wyborcza a devenit nuanţată, premierul e scos curajos, dar şi diplomat, contăm pe răspunsul ruşilor la obiecţiile poloneze bla, bla, bla.

Raportul Tatianei Anodina era făcut pentru planetă, nu avea de ce sa ţină cont de Tusk, să-l menajeze, să-i lase şi lui loc de o virgulă – două, ca să se mai pretindă totuşi credibil. E şi asta o pildă spre învăţare de minte, aviz politicienilor rusofili.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Anca Cernea

Anca Cernea

De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

7 comentarii

  1. Florina B.
    15 ianuarie 2011

    Cred ca ar trebuie sa fie o lectie pentru oricine are drept de vot, mai ales intelectualii care s-au „detasat de stereotipele Razboiului Rece” si cred ca s-a schimbat situatia, ca rusii si-au schimbat si naravul odata cu blana si ca ce li s-a intamplat polonezilor sau georgienilor nu poate sa se intample si altora.

  2. Vlad M.
    15 ianuarie 2011

    Hai ca-i amuzant, mai, Anca. ???? Macar aici sa radem si noi un pic!

  3. Anca Cernea
    15 ianuarie 2011

    Florina,
    Va amintiti desigur declaratiile ambasadorului rus Ciurilin in campania prezidentiala din 2009; Geoana tocmai fusese prins cu rata in gura, cu vizita secreta la Moscova, putin iainte de alegeri. Ciurilin da-i si da-i, a trecut vremea razboiului rece, dormiti linistiti, nu va luati dupa Basescu. Mi-a placut replica Marinarului, i-a zis ca daca mai incearca centre de influenta pe la noi, „vor fi retezate”. Doamne, ajuta.
    Deunazi Ponta iar cu aceeasi chestie, s-a terminat razboiul rece. Cred ca, la meditatii, Iliescu il pune sa-si decupeze tot ce zic rusii prin ziare, sa-si lipeasca intr-un caiet, sa sublinieze cu rosu, sa-si repete, tot, frumos, si dupa aia il asculta. Asa se calesc liderii.

    Vlad,
    Da, nu zic, chiar e amuzanta situatia. Dar o sa radem mai bine cand isi termina Obama nenorocitul de mandat, si punem scutul ala, cand castiga Jarek alegerile in Polonia si se pune pe retezat, cand mai reuseste si Base sa reteze pe aici. Ca e mult de retezat in zona.

  4. Anca Cernea
    15 ianuarie 2011

    Florina,
    PS. blana? solzii?

  5. Vlad M.
    15 ianuarie 2011

    Din pacate, mai e cale lunga pana acolo. Hussein abia a inceput a doua jumatate a mandatului de distrugere a Americii, iar urmatoarele alegeri prezidentiale din Polonia sunt 2015. Cred ca trebuie sa ne multumim cu un ras mai putin sanatos. ????

  6. Florina B.
    15 ianuarie 2011

    @ 4 chiar metamorfozate gusturile vestimentare ale rusilor raman indoielnice…

  7. Vlad M.
    15 ianuarie 2011

    Lasa, Florina, e bine ca sunt consecventi in ceea ce priveste substanta. Stii la ce sa te astepti din partea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian