Un Bambi stalinist

    Print Friendly, PDF & Email

    Final-che-UNESCO-281x300De pe blog.unwatch.org aflăm că directorul general al UNESCO Irina Bokova a aprobat pe 18 iulie a.c. includerea în Memory of the World Register a 432 de manuscrise ale lui Che Guevara şi a încă 567 de documente referitoare la el, sub titlul „The Life and Works of Ernesto Che Guevara”. Vă oferim în cele ce urmează un articol mai vechi, dar încă actual, semnat de Michael Miersch şi apărut în cotidianul german Die Welt din 14.10.2004.

    Un Bambi stalinist

    Ce are Che Guevara în comun cu spanacul şi cu Osama bin Laden

    de Michael Miersch

    Unele animale sunt iubite de toată lumea, de exemplu focile şi ursuleţii koala. Chiar şi când devin o pacoste, tot nu avem voie să le facem nimic. Sunt pur şi simplu prea drăguţe. Fenomenul este cunoscut su denumirea de „sindromul Bambi”. Cultul lui Che Guevara este sindromul Bambi în politică. Toată lumea ştie că lumea comunistă a fost (şi în Cuba încă este) un imperiu crepuscular al sărăciei şi opresiunii. Toată lumea şite că lupta de gherilă din America latină a fost (şi în Columbia încă este) un joc înfiorător al fanteziilor ideologice. Şi totuşi, comunistul şi guerillero-ul sunt consideraţi buni precum pâinea caldă sau Dalai Lama. În timp ce tovarăşii săi au fost de mult daţi jos de pe soclurile lor din beton, Figura lui Che se lăfăie în continuare pe tricouri şi postere, pe ceasuri, sticle de vin şi skateboard-uri, baruri şi cafenele îi poartă numele, şi apar în continuare cărţi în care este proslăvit eroticul său „parfum de munte şi murdărie, de piele şi arşiţă” (Ana Menéndes: Iubite Che).

    De ce un potentat totalitar a ajuns să fie venerat ca luptător pentru libertate? De ce cară unii pe la toate manifestaţiile pentru pace figura celui care voia să declanşeze cel de-al treilea război mondial? De ce a ajuns un simbol al individualismului rebel unul care propovăduia supunere colectivă şi disciplină de fier?

    Atât de insistent se mai ţine şi mitul spanacului. În 1890, chimistul care a făcut prima oară analiza de laborator a spanacului, a omis o virgulă. 2,2 miligrame de fier la suta de grame de spanac au devenit astfel 22. Deşi greşeala a fost descoperită încă prin anii 1930, părinţii au continuat să-şi forţeze copiii să mănânce spanac, pentru că se considera că ar conţine o cantitate mare de fier.

    La Guevara, greşeala de virgulă este fotografia lui Alberto Korda, care îl reprezintă pe Comandante cu beretă şi părul în vânt, privind în zare. Se năştea astfel icoana nonconformismului juvenil. Stylingul şi accesoriile au fost copiate de milioane de ori: părul lung (Beatles), obrazul neras (Rudi Dutschke), trabucul (Schröder). „Oamenii nu au faţă de mit o relaţie de adevăr, ci de utilizare,” scria Roland Barthes. „Ei depolitizează în funcţie de necesităţile lor.” Această metamorfoză mitologizantă nu a reuşit atât de bine cu niciun alt politician (şi cultul lui Kennedy este depolitizat, dar nici pe departe atât de răspândit). Ernesto „Che” Guevara a devenit postum o icoană pop, la fel ca James Dean sau Elvis. Să-l cităm pe Sartre: „Che a fost cel mai desăvârşit om al timpului nostru.”

    Faptul că astăzi un al nu-ştiu-câtelea val retro îl dezgroapă pentru a nu-ştiu-câta oară, că tricouri cu Che Guevara se găsesc chiar şi în magazinele „de fiţe” iar o sosie a lui Che face reclamă la scaune, este doar continuarea consecventă a genezei unei legende, care a început la scurt timp după moartea sa. Guevara era încă de atunci un simbol al irelevanţei politice. Studenţii stângişti toceau Marx şi Lenin, nu şi Guevara. În figura lui Che se regăseau însă toţi cei care mergeau cu Zeitgeist-ul acele epoci, de la cititorii revistei twen până la tinerii socialişti.. Chiar şi deviaţionişti critici, cărora Stalin şi Mao li se păreau cam suspecţi, şi-l închipuiau pe frumosul revoluţionar ca pe un fel de hipiot înarmat, un rebel prietenos şi nedogmatic care radia căldura Caraibelor, nu ger siberian. Nu spusese el oare că în Cuba ar fi „socialism cu cha-cha-cha”? Sună foarte liberal, nu?

    Che Guevara nu a fost citit, ci doar venerat: o suprafaţă de proiecţie pentru totul şi nimic. Şi tocmai acest lucru face ca mitul să-şi păstreze forţa de iradiere. Irelevanţa este cea de-a treia componentă necesară naşterii unei icoane pop de o asemenea longevitate. Frumuseţea tinerească şi moartea timpurie sunt celelalte două. Semnificaţia nu trebuie să fie foarte clară, foarte bine definită. Tricourile cu Che se armonizează foarte bine chiar şi cu drapelul sudist de pe geaca de piele. Iar purtătorul lor nu este neapărat nici rasist, nici de stânga.

    Naivitatea romantică cu care tinerii poartă tricouri cu Che este adesea însoţită de îngăduinţa binevoitoare a părinţilor: ia uitaţi aici, ce rebel e băiatul nostru! La o manifestare dedicată lui El Comandante la un teatru de tineret din München, părinţi mândri puneau în pieptul copiilor lor insigne cu idolul tinereţii lor. Conducerea teatrului pusese la dispoziţie chiar un automat de unde puteau fi achiziţionate insignele. Toţi aceşti taţi ar fi avut destul timp să-şi facă gânduri despre cult, mit şi realitate. Au ales să n-o facă, preferând să-şi conserve ignoranţa adolescentină şi s-o vândă drept curaj: Che trăieşte şi eu n-am ajuns un mic-burghez.

    În timp ce actualii admiratori ai lui Osama bin Laden cunosc măcar faptele idolului lor, adoratorii lui Ghevara ţin ochii închişi. Însă cei doi idoli nu sunt chiar atât de diferiţi. În fond, şi El Comandante ar fi vrut să transforme oraşul New York într-un deşert de cenuşă şi moloz. După încheierea crizei rachetelor cubaneze, el mărturisea unui jurnalist britanic că cubanezii ar fi lansat rachetele, dacă le-ar fi permis sovieticii. El nu era un revoluţionar „de catifea”, ci un stalinist declarat, care milita pentru introducerea sistemului sovietic – împotriva voniţei altor revoluţionari cubanezi, care îşi doreau un socialism mai liberal. Che devenise astfel omul de legătură al KGB din noua conducere da la Havana. De democraţie nu se sinchisea, după cum a declarat de nenumărate ori. În schimb, jurase „în faţa tabloului bătrânului şi întristatului tovarăş Stalin” să distrugă capitalismul, oricât ar fi de mare preţul. Che Guevara sublinia mereu şi mereu importanţa, grandoarea, chiar frumuseţea violenţei oarbe. Viziunile lui nu sunt departe de retorica lui Goebbels despre lupta finală: „Ce reprezintă primejdiile sau sacrificiile unui om sau ale unui popor, atunci când în joc este însăşi soarta omenirii. Moartea […] este binevenită dacă […] alţi oameni sunt gata să intoneze cântul funebru cu salve de mitralieră şi cu noi strigăte de luptă şi de biruinţă.” În viitorul război atomic planetar ”vor muri mii de oameni peste tot, dar acest lucru nu trebuie să ne neliniştească.” Fiindcă această luptă finală urma să fie câştigată de comunism. În această perspectivă orice sensibilitate trebuie lăsată la o parte, după o reţetă cât se poate de simplă: „O ură nemiloasă care ne propulsează înainte, dincolo de limitele moştenite de om, transformându-l întro maşinărie de ucis violentă, irezistibilă şi rece ca gheaţa”. Bun-venit în mijlocul furtunii de oţel.

    Spre deosebire de Rosa Luxemburg, cealaltă sfântă, fanteziile violente ale lui Guevara nu rămân doar pe hârtie. El comandă plutoanele de execuţie din fortăreaţa Cabana, unde, după intrarea trupelor lui Fidel Castro în Havanna, au fost executaţi între 200 şi 700 de prizonieri. Victimele sunt în mare parte acoliţi ai dictatorului Batista. Însă puţin mai târziu, îi cad victime represiunii şi stângişti opozanţi, sau alţi adversari ai noului regim. Che Guevara este cel care înfiinţează „lagărele de resocializare”. La Guanacahabibes ajung nu numai disidenţi, ci şi homosexuali. Ca preşedinte al Băncii Naţionale şi, mai târziu, ca ministru al industriei mizează pe o planificare deosebit de rigidă, care, în cel mai scurt timp, ruinează economia Cubei pe termen lung. De atunci au început lipsurile de alimente şi bunuri casnice. Ce dacă? „În general, cubanezii sunt viguroşi, sănătoşi şi mulţumiţi”, ne explică un ghid turistic nemţesc.

    Pe urmă s-a dedicat turismului revoluţionar. Însă niciuna dintre scânteile sale nu s-a transformat într-un incendiu de proporţii. Masele resping avangarda. La ultima încercare a lui Guevara să exporte revoluţie, în Bolivia, niciun ţăran sau lucrător agricol nu i se alătură. Nu face nimic, Sfântul Che a murit pentru noi, păcătoşii. Chiar dacă noi, în vieţile noastre mărunte suntem şovăielnici şi lacomi, invidioşi şi laşi – ştim însă că a fost unul care a privit încrezător spre zări, zări de unde se aude încet-încet un cha-cha-cha socialist. El este pur.

    Traducerea: Alex M.

    The following two tabs change content below.

    Alex M.

    Născut pe 22 septembrie 1969 la Bucureşti romano-catolic Absolvent al Facultăţii de limbi străine, Universitatea Bucureşti Jurnalist TV Căsătorit, fără copii

    11 gânduri despre “Un Bambi stalinist

    1. Am vazut pe-aici (uneori chiar si romani) purtind Che-tricouri/Che-sapci sau alte Che-kitch-uri. Toate cumparate bineinteles in timpul vacantelor all-inclusive in Cuba. Sint 2 alternative:
      1. Esti inconstient pur (Bambi) – nu stii de asta nimica si porti tricoul ca-ti place.
      2. Esti aurolac socialist (tip Ponta) – stii ceva de Che si tocmai din motive ‘revolutionare’ porti mizeria aia. Deci cistigi bani in capitalism insa militezi in mod activ pentru distrugerea sistemului care de fapt ti-a permis financiar sa te duci la acel all-inclusive. Astia-s inconstienti + boi.

    2. Nu știu dacă ați văzut interviul în care Marlen Gonzalez, jurnalistă americană de origine cubaneză, l-a făcut KO pe Benicio del Toro în mai puțin de 4 minute:
      Enjoy!

      Chestiunea este ca Che, filmul Che, arată o imagine întru totul pozitivă a lui Ernesto Guevara şi pe această temă m-am contrazis cu Benicio del Toro, iar el a rămas pe gânduri, s-a bâlbâit, s-a emoţionat, la anumite răspunsuri a spus ca nu are destule informaţii, deşi zicea că a studiat acest rol mai mult de 7 ani.

      Să vedem interviul:

      După Oscar, aceasta este ştirea cea mai importantă despre Benicio del Toro, alias Ernesto Che Guevara;
      De ce se lansează acest film tocmai la Miami, unde locuiesc atâţia cubanezi, victime, sub o formă sau alta, ale unui sistem care se află implantat în Cuba în acest moment? E o provocare?

      Nuuuu …nu este o provocaaaare, eu cred că e importaaaaaaaaaant… eee … să aducem, şiiii … să vedem… nu cred că…că… toţi cubanezii să fie neaparat de aceeaşi părere în privinţa unui film despre El Che.

      Dar închipuie-ţi că filmul are o influenţă puternică, eu am văzut filmul, o imagine pozitivă a lui El Che, închipuie-ţi că tu ai arăta în Miami Beach, aici la Miami, sau în oricare oraş din lume, partea bună a lui Hitler, ai jigni cincisprezece milioane de evrei, amintirea a şase milioane.

      … eeee… nu cred căăăă… că El Che a făcuuut… lagăre de concentrare…

      Bine, dar vorbim de asasinate; oare nu este tot un asasin cel care omoară un om, ca şi cel care omoară o sută, ca şi cel care omoară şase mii? Nu putem să-i dăm şi lui titlul de asasin?

      Bine, el credea în pedeapsa cu moartea, sunt de acord, aşa cum creeeed generalii care sunt în armate şi cum crede oricine este în favoarea pedepsei capitale…

      Dar nu e vorba de pedeapsa cu moartea, ci de ordine de împuşcare. Iar, pentru tine, ştiu că interpretarea acestui rol este o muncă de actor, dar părerile pe care le-ai emis, îl reprezintă pe deja pe Benicio del Toro, conştiinţa lui, şi tu ai spus că Che Guevara a fost asasinat ca un criminal de război şi nu a fost, dar tu ştii că atunci când a triumfat revoluţia, tu ştiai că el s-a pus la comanda unei închisori din Cuba, care se numea La Cabaña, şi acolo a pus să fie împuşcaţi peste patru sute de cubanezi. Ştiai asta?

      Eee.. da, ştiam, de asta…, daaaar eraaau…, din câte am înţeles, sunt filmaţi, e filmat, eeee… am vazut o parte din această înregistrare…, eee… mulţi dintre aceia care au fost împuşcaţi erau, fuseseră, … exista un … un teroriiiiiiism… din … din partea guvernului lui Batista…

      90% erau prizonieri de conştiinţă, pur şi simplu pentru că nu erau de acord cu sistemul care se instala, pur şi simplu pentru că erau de altă părere.

      Eeee.. nu ştiam de asta, nu ştiam, nu …, undeee… de unde ai scos aaaasta?

      Este documentat istoric, până şi în Argentina, nu numai de noi, cubanezii. Şi de ce nu se arată în film partea cu împuşcările, de ce se arată în film că împuşcă pe cineva care coboară de pe munte, apoi se sare la discursul de la Naţiunile Unite, unde spune ”în Cuba se împuşcă şi se va mai împuşca” – s-a împuşcat, se împuşcă şi se va mai împuşca – dându-se de înţeles că împuşcările erau justificate pentru a se face dreptate, dar nu este arătată La Cabaña, nu sunt arătate asasinatele, nu sunt arătate împuşcăturile pe care le-a tras El Che cu sânge rece.

      Eee… nuuu.. nu ştiiiiu…

      El a spus că modalitatea mai pozitivă şi mai puternică decât orice manifestaţie, este un glonte bine tras, cui trebuie, atunci când trebuie.

      Cum e?

      El Che a spus că manifestaţia cea mai pozitivă şi mai puternică din câte există, dincolo de toate ideologiile, este un glonte bine tras, cui trebuie, atunci când trebuie.
      Ai citit asta despre El Che? E scris de El Che, cu mâna lui.

      Eee… n-mi amintesc exact.

      Uite. Guevara, apostolul violenţei. De Pedro Corzo. Cubanez. Ca să citeşti un pic mai mult despre Che.

    3. Nu stiu cum se spune bou in spaniola, probabil Benicio, dar boul a fost scos la tabla si, pentru ca nu stia lectia, a fost batut cu rigla la palma, nu in fata clasei ci, mai rau, in fata telespectatorilor. 🙂 Secventa este super dementiala!

    4. @4

      La noi bou-i bou si taurul e altceva. La astia, la Hollywood, vad ca si taurul e bou. 🙂

    5. @6 Bogdan, tocmai ai descris transformarea dialectică a sovietomarxistului în marxist cultural.

    6. Are dreptate Bogdan. Uite ce zice DEXul :
      http://dexonline.ro/definitie/bou
      BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, cu talia mai mare decât a vacii, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus).
      Nu voiam sa fiu veterinara, dar prea m-a provocat El Buey…

    7. @7

      Multumesc! 🙂 Am ajuns sa fac dialectica, la fel de usor ca personajul lui Molliere, care facea proza fara sa stie. Nu mai intru pe google sa vad cum il cheama – il stiti voi 🙂

      @8 Super! 🙂

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.