„Veghea permanentă este prețul libertății.” Am auzit-o de multe ori. Un alt preţ al libertăţii este și tolerarea imperfecțiunilor. Dacă orice merge prost în lumea asta devine un motiv de a da mai multă putere vreunui mântuitor politic, libertatea începe să se erodeze,în timp ce noi repetăm fără să ne gândim lozincile la modă, fie că e vorba de „schimbare”, „sistem universal de asigurări de sănătate” ori „justiție socială”.

Utopia Versus Freedom

Thomas Sowell

Dacă putem fi atât de simplu striviți de o retorică pe care nici publicul, nici Congresul nu se obosește să o citească, cu atât mai puțin să o analizeze – legi care schimbă masiv sistemul de îngrijire medicală, atunci să nu te miri când decizii de viaţă şi de moarte ce te privesc pe tine sau familia ta sunt luate din mâinile tale și ale medicului tău şi transferate birocraților din Washington.

Să o luăm de la început. Universul nu a fost făcut după cerințele noastre. Nici ființele umane. Așa că nu e nimic surprinzător în faptul că de multe ori suntem nemulțumiți de multe lucruri. Întrebarea esenţială este dacă suntem pregătiți să ne luăm după orice politician care pretinde că e în stare să ne „rezolve” „problema”.

Dacă suntem gata să-l urmăm, atunci vom avea o serie nesfârșită de „soluții”, fiecare dintre acestea antrenând noi probleme care vor cere și mai multe „soluții”. E deschis un drum al căutărilor fără sfârșit, care îi va costa din ce în mai mult pe contribuabili și, mai important, va conduce către pierderi din ce în ce mai mari din libertatea pe care o ai de a-ți  trăi viața așa cum crezi de cuviință, și nu după cum îţi dictează elite arogante.

De fapt, avem de ales între a renunța la căutări utopice sau a renunța la libertatea noastră. Unii ştiu asta de veacuri, mulți alții nu au înfruntat nici măcar astăzi această realitate. Dacă tu crezi că guvernul ar trebui „să facă ceva” pentru orice lucru care te scoate din sărite sau pentru orice îţi doreşti şi nu ai, atunci ai făcut alegerea între Utopie şi libertate.

În secolul 18, Edmund Burke a spus că „Nu e o parte neglijabilă a înţelepciunii, să ştii cât de mult rău poate fi tolerat” şi “trebuie să îndur neputinţele până când acestea dau în acte penale.“

Dar zeloţii zilei n-au treabă cu tolerarea relelor sau a neputinţelor. Când companiile de asigurări nu se comportă aşa cum unii cred că ar trebui, răspunsul lor este înfiinţarea unei birocraţii guvernamentale care să le controleze sau înlocuiască.

Dacă medicii, spitalele ori companiile farmaceutice cer mai mult decât unii sunt dispuşi să plătească, atunci răspunsul e controlul preţurilor. Istoricul recent al politicienilor, birocraţiilor guvernamentale sau al controlului preţurilor nu prezintă vreun interes pentru cei care gândesc astfel.

Politicienii reprezintă deja unul dintre principalele motive pentru care asigurarea medicală e atât de scumpă. Asigurarea e concepută să acopere riscuri, dar politicieni se ocupă cu distribuirea mărinimiei. Nimic nu e mai simplu pentru politicieni decât să decidă asupra unor lucruri pe care companiile de asigurări trebuie să le acopere, fără cea mai mică grijă faţă de costurile adiţionale care vor creşte preţul asigurării.

Dacă asigurarea ar acoperi doar acele situaţii care-i preocupă pe cei mai mulţi – costul ridicat al unei cheltuieli pentru o intervenţie medicală majoră, atunci preţul ar fi mult mai mic decât este astăzi.

Din moment ce asigurarea acoperă riscuri, nu e niciun motiv ca ea să acopere consultaţiile medicale anuale pentru că se ştie dinainte că acestea au loc o dată pe an. Asigurarea automobilului nu acoperă schimbul de ulei, cu atât mai puţin alimentarea cu benzină, din moment ce acestea sunt evenimente obişnuite, repetitive, nu riscuri.

Dar politicienii implicaţi în businessul distribuirii mărinimiei – mai ales pe banii altora, nu pot rezista tentaţiei de a promova legi care să adauge situaţii la cele acoperite deja de asigurare. Mulţi dintre cei care cer o mai mare implicare guvernamentală în ceea ce priveşte îngrijirea sănătăţii vorbesc deja despre extinderea asigurării medicale şi în ceea ce priveşte „sănătatea mentală“, ceea ce înseamnă să le dai doctorilor de ţăcăniţi şi ipohondrilor un cec în alb pentru un ordin de plată la trezoreria federală.

Mai există încă unele voci cumpătate, care se fac ecoul a ceea ce Edmund Burke a spus cu mult timp în urmă. „Studierea instituţiilor umane e întotdeauna o căutare a celor mai tolerabile dintre neputinţe“, spune prof. Richard Epstein, de la Universitatea din Chicago. Dacă nu poţi tolera neputinţele, fii pregătit să spui „la revedere“ libertăţii tale.

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

9 COMENTARII

  1. Costin:

    Tom Sowell are mare dreptate cind spune ca Papa Bush a dat semnalul republicanilor ca e vremea sa-si coboare stindardul conservator ca sa fie vazuti mai bine de catre democrati: „kinder” and „gentler”, prin asta repetind si consfiintind ideea generala a „democratilor” ca republicanilor nu le pasa de copii si oprimatii soartei, de minoritati, ca sunt partidul bogatanilor egoisti. Imi aduc perfect aminte ca o mare parte a dezbaterilor ideologice din Congres pe vremea aceea, ca si dupa, in administratia Clinton, legate de reforma asistentei sociale–pe care pragmaticul Clinton a semnat-o–s-au axat pe demonizarea republicanilor ca „ucigasi de copii”.
    Bush Junior a invatat lectia tatalui, si s-a agatat de conceptul de „compassionate conservatism” avansat de unii dintre ideologii de la Casa Alba ca sa se ingratieze elitei democrate … din nou in defesiva ideologica, din nou punindu-si cenusa in cap, din nou disperati sa dovedeasca ca nu sunt lipsiti de mila fata de copii, saraci, minoritari, handicapati, homeless…
    Amindoi Bushii au facut un rau urias miscarii conservatoare pe plan ideologic: au cedat presiunilor stingistilor care denuntau conservatorismul (sau democratia liberala in sens clasic) ca inuman, dur, rece, si egoist, fara alt scop decit imbogatirea celor deja bogati.

    Notiunea de „compassionate conservatism” va intra in istorie ca una din cele mai idioate idei politice ale modernitatii, si va atirna de coada lui Bush Junior in perpetuitate.

  2. Ce-am uitat sa spun e ca ideologia „conservatorismului empatic” a dus, in regimul lui Bush Junior, la extinderea guvernului mult dincolo de limitele stabilite de Constitutie, la umflarea agentiilor guvernamentale care stiu mai bine ce bine pentru „populatie”.

  3. ok, e doar partial on topic, dar trebuie sa va arat asta:
    Nu vreau scut antiracheta.Prefer o lume intreaga

    Citeva pasaje:

    Probabil ca, in ultimii multi ani, am pierdut momentul ostilitatilor dintre Romania si o alta tara. Oi fi dormit, eram in padure sau ma jucam pe calculator. Dar, de fapt, nu imi aduc aminte ca Romania sa fi fost amenintata de o armata distrugatoare. Si poate din acest motiv nu inteleg de ce ar trebui sa ma linisteasca un scut anti-racheta.
    Poate nu inteleg acest lucru pentru ca sunt pacifist. Sau poate pentru ca sunt “eco”. Probabil ca altii or sa ma considere stangist, comunist sau pro-Rusia, pro-China sau pro-orice altceva. Iar eu nu o sa inteleg despre ce vorbim.

    In continuare, o sa refuz sa impart lumea in doua. Nu ma tem de nimeni, pentru ca nu dau motive sa fiu atacat de nimeni. Si sunt convins ca majoritatea cetatenilor de pe aceasta planeta este la fel ca mine. Oameni simpli, care nu inteleg de ce pe vreme de pace cheltuim sume exorbitante de bani pe armament. Mai toate tarile. Oameni care nu inteleg de ce ne inarmam daca nimeni nu vrea sa atace pe nimeni. Niciodata nu m-am gandit sa ma duc la plimbare cu o bata de baseball. Sa fie, just in case. In caz ca m-ar ataca cineva. Si dupa cum am vazut, nici multi altii nu fac asa ceva.

    Probabil ca am fost loviti in sentimentul national atunci cand nici un terorist nu a vrut sa ne faca nimic. Suntem printre putinele tari din lume fara teroristi, explozii, fundamentalism de orice fel, violente seculare etc. Poate in sfarsit ne baga si pe noi cineva in seama.
    …prefer in continuare investitia intr-o rampa ecologica (cum trebuia deja sa avem), in paduri, in agricultura, in invatamant sau in multe alte domenii, decat in gandirea stragetica a celor care impart lumea in doua, peste capul cetatenilor. Care ne spun ca trebuie sa ne fie frica. Care spun ca noi nu intelegem nimic.
    Au dreptate. Nu inteleg nimic. Dar as alege altceva.

    Autorul articolului este e Magor Csibi, tipul care are grija de Think Outside the Box de pe hotnews. Este Europarlamentar. In tipul asta nu as avea incredere nici sa duca gunoiul. Observati-i logica. eu am ramas fara cuvinte. Cel putin recunoaste: „eu nu inteleg nimic”.

  4. Olavo de Carvalho si Thomas Sowell sunt foarte importanti nu doar pentru ca sunt destepti si „o zic bine”, ci si pentru ca au credibilitate personala.
    Eu cred ca lui Sowell i se datoreaza o parte din victoria din 2 nov. A fost amintit de foarte multe ori si de prea multi. Are o contributie imensa pentru faptul ca de data asta conservatorii si-au facut temele si in ce priveste lupta de idei.
    Faptul ca Bush jr a scarntit-o cu conservatorismul compatimitor nu a fost numai problema lui personala, ci a conservatorismului american in general. Sper ca acum si-au dat seama importanta luptei de idei si de ce responsabilitate au cand scot ceva pe gura. Din pacate, prea multa vreme au neglijat teoria si strategia pe termen lung, si in ce priveste pregatirea lor si la analiza dusmanului.
    Experienta e utila si pentru noi, poate chiar pentru exprimarea cat mai buna a identitatii acestui site.

  5. „We enjoy freedom and the rule of law on which it depends, not because we deserve it, but because others before us put their lives on the line to defend it. „
    Thomas Sowell

  6. Cu alte cuvinte, asa cum bine a formulat Traian Ungureanu in recenta sa carte „Prostii Europei”, dreapta (republicana) a început „sa intre la apa” din momentul in care care, citez: „s-a complăcut sa ciugulească teme din palma stângii”.
    Din păcate, situația asta si mai grava in Europa. Astăzi nu mai are absolut nicio relevanță faptul ca după o anumita succesiune de alegeri asa-zisa dreapta a obținut majoritatea in Europa sau in parlamentul european. Toți sunt o apa si-un pământ. Cu excepția notabila a guvernanților polonezi si parțial a ungurilor lui Orban.
    In rest, Thomas-Sowell are perfecta dreptate: statolatria majorității contemporanilor nu prevestește nimic bun..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here