Vătafi și paraziți la prestigiul eroilor

    Print Friendly, PDF & Email

    Anul trecut, Lucia Hossu Longin a anunţat că va continua Memorialul Durerii cu un episod legat de „lotul” Năstase. Până acum, nu şi-a retras promisiunea şi nici nu a realizat vestitul episod, ca să vadă toată lumea cum arătă pe peliculă comparaţia dintre procesele corupţilor de azi şi cele ale eroilor rezistenţei anticomuniste din perioada stalinistă. Dna Longin a creat în schimb un precedent periculos și astăzi prestigiul moral al celor care s-au ridicat împotriva comunismului este folosit de oricine, de la penali și interlopi, până la militanții celor mai bizare ONG-uri stângiste.

    Memorialul Durerii a fost valoros în măsura în care a prezentat dovezile de omenie şi eroism ale unora dintre înaintaşii noştri. Informaţiile nu au fost inedite. Portretele personalităţilor au fost sumare, cu totul insuficiente pentru o cunoaştere adecvată a lor. Insistenţa asupra lătratului câinilor, a gratiilor sau a zgomotului metalic al uşilor au redat atmosfera din închisoare, însă nu trebuie totuși să distragă atenția de la ce este cel mai important de reţinut în legătură cu închisorile comuniste, anume biruinţa morală. Ce a impresionat la Memorialul Durerii nu a fost realizatoarea, ci oamenii drepţi pe care i-a prezentat, statornicia, cumsecădenia, curajul, smerenia, înţelepciunea şi chiar umorul lor. Doamna Longin nu poate fi specialistă în eroi aşa cum alţi realizatori sunt specialişti în delfini. Jertfele eroilor nu sunt viaţa subacvatică. Pentru a face filme despre eroi nu ajunge competenţa profesională, ci trebuie să se vadă şi consideraţia cuvenită unor personalități puternice şi împlinite. Eroii nu sunt nişte simpli subiecţi, utili doar ca material documentar sau chiar ca trambulină socială.

    Comparaţia dintre corupţii de azi şi eroii închisorilor nu indică doar că experienţa profesională nu a ajutat-o pe Dna Longin să deosebească valoarea de ratare după ce a văzut şi atins (fără să insiste să restituie) mărturiile atâtor sacrificii. Arată mai ales că nu înțelege ce greutate are autoritatea morală a eroilor sau chiar că vrea să o aservească în favoarea USL. Urmările cuvintelor sale de anul trecut se văd bine acum. Jurnalul Naţional a publicat fotografia lui Năstase alături de Iuliu Maniu şi alţi prim miniştri care au fost încarceraţi. Iliescu a comparat teroarea şi brutalitatea colectivizării cu investigaţiile legitime legate de fraudele de la referendumul din 2012. A fost netezită imaginea şifonată a lui Năstase, care jubila deunăzi, alături de Iliescu, la beatificarea Monseniorului Ghika. Mai recent, Ponta a preluat aceiaşi idee în favoarea lui Dragnea. Şi probabil că și alţi penali vor avea în viitor pretenţia să fie puși în rând cu Nicolae Steindardt, Mircea Vulcănescu sau Ecaterina Lovinescu.

    Deşi nu e uşor de acceptat, Dna Longin putea fi ispitită să creadă că este managerul prestigiului celor pe care i-a filmat şi că poate da liber lotului Năstase să îşi prezinte isprăvile drept eroism autentic şi să îşi peticească găurile de moralitate cu prestigiul lui Iuliu Maniu. Ispite şi derapaje pot să existe oriunde, însă ele sunt ţinute sub control în societăţile normale. În cazul nostru acest rol îi revine, moral şi legal, IICCMER.

    Din păcate, în ultimul an, IICCMER nu pare să aibă în vedere că toate activităţile sale au o latură morală. Nu înţelege că rolul său nu este doar să gestioneze fonduri pentru proiecte pe teme legate de trecutul comunist. Nu e vorba de bifarea unor indicatori, publicarea unui anumit număr de pagini, prezentarea unor diapozitive interesante şi de organizarea de conferinţe. Toate acţiunile pe care le realizează nu sunt decât mijloace. Scopul este însănătoşirea morală a societăţii traumatizate de comunism prin prezentarea celor care au învins acest sistem. Au importanţă planul de activităţi şi indicatorii de evaluare a realizării acestora. Contează şi nivelul fondurilor primite şi modul în care au fost folosite. Degeaba însă se respectă indicatorii şi contabilitatea e în regulă dacă absolvenţii de liceu nu ştiu de Greva de la Aiud şi diplomaţii români de Victor-Rădulescu Pogoneanu.

    Misiunea IICCMER-ului este să recunoască şi demaşte ce ţine de lectura securistă, mincinoasă, a trecutului şi să scoată la iveală ceea ce poate să însănătoşească prezentul şi viitorul, adică eroii, martirii şi momentele în care ei au făcut ca omenia, curajul, curăţia sufletească, să nu fie surclasate de rău şi de absurd. Este vorba de valori şi de credibilitate în primul rând. Din acest punct de vedere închisoarea de la Râmnicul Sărat este un tezaur unic pentru că este locul în care răul nedisimulat a fost folosit cu scopul clar de a strivi tăria celor care au refuzat compromisurile şi, totodată, locul în care răul a fost înfrânt în ciuda puterii aparent nelimitate care i s-a dat. De aceea, eroii anticomunişti, şi mai ales cei de la Râmnicul Sărat, au prestigiu moral foarte mare şi tot de aceea acapararea acestuia îi ispitește pe intelectualii vulnerabili la relativismul moral.

    Există o diferență fundamentală, care se vede de la o poştă, între cei care vorbesc cu dragoste și respect despre eroi şi cei care îi amintesc numai cât să se folosească de numele lor. E ca în Judecata lui Solomon (Cartea a treia a Regilor 3,16-28). Regele înţelept o deosebește pe mama adevărată de cea mincinoasă după faptul că cea mincinoasă nu se sinchisește dacă pruncul va fi tăiat în două de viu, pe când cea adevărată acceptă să i se ia copilul mai degrabă decât să i se facă vreun rău. Tot aşa, adevăraţii cinstitori ai eroilor nu se fălesc cu ce fac ei pentru eroi, ci le lasă lor locul de cinste, se străduiesc să ţină vie amintirea lor şi să îi facă cunoscuţi. Cei mincinoşi însă se scot în faţă pe ei şi agendele lor, cu riscul de a sacrifica memoria oamenilor şi a locurilor.

    În fond, cum se prezintă IICCMER-ul actual din punct de vedere moral? Ce autoritate morală mai are astăzi Dinu Zamfirescu după ce a afirmat că nu vede ce îl desparte pe el de D. Voiculescu? Cum îl poate înţelege Zoe Petre pe Ion Mihalache, când dânsa consideră că putem să o lăsăm mai moale cu moralitatea în politică? Cum îl respectă Dl Muraru pe Ioan Bărbuş dacă e deranjat de asemănarea dintre procesele staliniste şi cel al lui L. Dragnea? Ce poate înţelege Cristian Pârvulescu din mărturia lui Alexandru Todea? Ajuns la aproape 80 de ani, cardinalul Todea celebra slujbe în școli, parcuri, cimitire și îndemna credincioșii să îl urmeze. Pârvulescu în schimb avertizează că simbolurile creștine în școli ar instaura “o formă de inegalitate”. Cât despre Marius Oprea, nu mă mai intreb nimic după ce l-a numit pe Vişinescu “peştişor” şi a găsit cu cale să îl apere pe ofițerul de securitate Nicolae Paraschiv în proces împotriva CNSAS.

    Se ştie bine că personalitățile marcante ale rezistenței anticomuniste erau creștini și își puneau nădejdea în primul rând în Dumnezeu. Crescuseră în valorile tradiționale și rămăseseră fideli acestora. Iubeau România şi poporul român, respectau Biserica și Armata, cinsteau istoria țării. Se cunosc personalităţile, se ştie ce credeau, se cunoaşte activitatea lor, se cunosc familiile lor. Toţi au fost supravegheaţi îndeaproape multă vreme înainte de arestare, în închisoare și după aceea. Datele sunt consemnate, nu este loc de prea multe interpretări. Pe această temă, metaforele, parafrazele şi relativismul moral arată incompetenţă şi lipsă de decență.

    Toate atitudinile pe care le adoptă IICCMER transmit mesaje morale. Credibilitatea instituției depinde de modul în care respectă şi afirmă valori morale. Dacă cineva îmi va spune că aceste valori nu pot fi evaluate, nefiind măsurabile, îi răspund că tocmai a arătat că nu a înțeles un lucru esenţial, care era foarte limpede pentru rezistenţii anticomunişti, anume că există adevăr în domeniul moral şi că valorile morale se văd atunci când acest adevăr este afirmat. De aceea, diferența dintre Dl Muraru și profesorul Tismăneanu nu este doar de nivel academic, ci și de credibilitate. Lucrul a fost înțeles demult de toți inamicii decomunizării, de la fosilele comuniste la trolli-ii care se află în treabă pe bloguri. De ce oare nu dl Muraru, ci Vladimir Tismăneanu îi deranjează pe aceștia?

    Administrarea memoriei rezistenţei anticomuniste este un test moral. Până acum IICCMER-ul recent a tratat acest test ca pe unul de PR și și-a asumat riscul de a bruia mesajul eroilor, ocupându-se mai mult de tam-tam pe tema decomunizării și mai puțin de impactul moral al gesturilor sale. Succesul decomunizării nu se măsoară în număr de apariții televizate sau de păreri și like-uri înregistrate la articolele legate de acest subiect, ci se vede atunci când este afirmat adevărul despre comunism și când eroii primesc ce merită.

    Cei care și-au luat asupra lor sarcina decomunizării trebuie să se gândească ce mai rămâne din ce au făcut după ce se ia la o parte zgomotul din presă și evaluările bazate pe indicatorii aplicați în orice altă activitate. Dacă rezultatul nu e semnificativ, să nu se mire că atât victimele comunismului, cât și posteritatea îi vor percepe ca pe niște vătafi și paraziți la prestigiul eroilor.

    Mihaela Florina Bărbuş e membră în Fundația Ioan Bărbuș

    15 gânduri despre “Vătafi și paraziți la prestigiul eroilor

    1. Aberatia d-nei Longin cu lotul Nastase o fi fost doar o ‘oferta’ pentru Bombo/PSD. Vremurile sint tulburi, doamna Longin a imbatrinit, o fi avind nevoie de bani, nu?
      E posibil ca asteapta oferta (citi bani o sa primeasca ca sa produca o asemenea mizerie).

    2. În afară de lătratul câinilor din generic, mă mai deranja ceva la memorialul durerii: Lătratul prezentatoarei. Eram fascinat de subiect, mă uitam la fiecare episod, dar simţeam (şi mă minţeam la început că nu simt) ceva fals în vocea ei. Era eterna voce de mâncător de căcat, de craininc comunist care înfierează ceea ce îi spune Partidul. Contrasta neplăcut cu intervenţiile celor care suferiseră cu adevărat în comunism.
      Scuze pentru autocitare: http://www.kmkz.ro/opinii/edit.....ment-70902

    3. Acelaşi recul îl aveam şi eu când priveam memorialul durerii, ca şi al domnului ”Nea” căruia îi cer permisiunea să-l salut cu respect pentru directeţea cu care abordează subiectele. Ceva nu se lega între ceea ce era prezentat şi felul în care era prezentat. Pur şi simplu îmi zgârâia urechea stridenţa de activistă pătimaşă din vremuri nu prea îndepărtate. De altfel, am putut vedea turme întregi ale colegelor dumneaei nu numai din presă ci şi din învăţământ sau din alte instituţii, luând bisericile cu asalt. Le priveam convertirea bruscă şi în masă cu detaşare amuzată, chiar dacă eram conştient că lucrul e necurat la mijloc şi nu prea de bun augur pentru anii care vor urma, ipocrizia luând forme pe cât de neaşteptate pe atât de greu de detectat. Bine, în biserică are loc fiecare, dar acelaşi tip de convertire a fost şi în direcţia partidelor istorice, a grupurilor din societatea civilă, concomitent cu pârtiile spre sălaşul clarvăzătoarilor, vrăjitoarelor, ghicitoarelor, aceste preotese ale atotproteguitoarei securităţi. Despre ONG-euri ce să mai zic. În ciuda semnelor mai speram, totuşi. Personal cred şi eu că Vişinescu a fost doar un os scăpat sau aruncat de la masa stăpânilor pentru a-şi petici aura de justiţie. E o cunoscută şi destul de veche practică. Dacă domnul Oprea ne spune că era doar o plevuşcă, atunci ar trebui să ştie şi cine sunt rechinii.

    4. Mulţumesc, Doru, pentru confirmare, uneori mă temeam că sunt eu paranoic (asta până ca LHL să-şi dea în petec concret). Dreapta-mprejurul executat de cei numiţi de tine m-a uimit şi pe mine prin rapiditate şi naturaleţe. Îmi povestea un prieten că, strigând „Jos Comunismul în Piaţa Universităţii, în 1990, a văzut că lângă el striga cu foc şi un oarecare Chitian, tartor comunist şi şef de sindicat la ICPE, pe vremea lui Ceaşcă. Prietenul, când l-a văzut i-a spus: „Ai încurcat-o, nea Chitian, acum, dacă ai strigat, o să cadă comunismul şi o să te jupoaie ăştialalţi pentru ce ai făcut sub comunişti. Sau, poate, nu o să cadă, şi atunci o să te jupoaie comuniştii că ai strigat Jos comunismul. Oricum ai da-o, e nasol.” Ăla a plecat bolborosind, cine ştie pe la ce ONG o fi acum. De, societatea în civil.

    5. Încă ceva. Primul şoc l-am avut în seara de 22 decembrie 89. Mă aşteptam să fie două tabere, poporul şi băieţii răi, securiştii şi activiştii.
      La câteva ore după ce începuse să se tragă, l-am văzut pe Iulian Vlad, şeful securităţii, spunând că el şi oamenii lui apără revoluţia şi că cei care trag sunt nişte izolaţi. Şi noi dormean, soro, nu ştiam că securitatea ne apără în continuare de rele.

    6. Domnul Vladimir Tismaneanu fiind un ‘erou’ anti-comunist..o stie toata lumea, inclusiv colegii de scoala in viata sau raposati (toti odrasle de ‘anticomunisti’..toti cu bone si soferi de la Secu si Volga neagra’ n poarta..rautu, gheorghiu, doicaru, nicu ceausescu, etc)..nu dati cu pietre, informatiile se gasesc pe ‘wiki’ . chiar credeti ca mai prostiti pe cineva cu manipulari din astea ieftine?

    7. Siiigur ca da, to’ar’su ion. Daca tatal lui Tismaneanu (deci nu Vladimir in persoana) a fost cine si ce a fost, asta inseamna ca nu mai avem voie sa ne atingem de tortionari. „Lojica” de stalinist sadea. Ca sa extrapolez un pic, pe cine crezi matale ca mai prostesti cu astfel de manipulari… scumpe?

    8. Nu, nu sunteţi paranoic domnule ”Nea”. (Sună cam ciudat, dar şi amuzant.) Bineînţeles că cei care am trecut prin ‘iepocă’, conştienţi de ceea ce ni se întâmpla, am fost supuşi, cu toţii, acestui tratament. Subliniez: conştienţi de ceea ce ni se întâmpla. Este adevărat, aşa credeam şi eu. Erau ei, securiştii, activiştii şi noi dar s-a dovedit apoi că păienjenişul era şi a râmas mult mai adânc. Ştiam că există colaboratori printre noi dar personal, în naivitatea mea, îi vedeam ca pe ceva abstract, nu-mi puteam închipui că bunul meu prieten, săritor la nevoie, frate, prietena mea, pot fi capabili de aşa ceva. Ca să se dovedească apoi că tocmai aceştia erau cei care făceau ca securitatea să pară invizibilă, lucru care-i conferea un fel de aură, de putere. Falsă, e adevărat, dar imaginarul săpa adânc în noi, potrivit cu capacitatea noastră de a ni-l proiecta. Că lucrurile erau mult mai simple, prostesc de simple în mizeria lor, mi-am dat seama după. Când spuneau că ştiu până şi laptele pe care l-am supt, o luam ca pe o metaforă şi nu era deloc aşa. Şi suntem cam aceeaşi de atunci. Trist. Dar, cu siguranţă, nu spun o noutate pentru dumneavoastră. Cu stimă.

    9. Geronimo
      ai cam ratat momentul ‘sa te atingi’ de ADEVARATII tortionari, cei care au fost la butoanele represiunii. ultimu rechin stalinist pur-sange a murit prin 2006, acum am ramas cu plevusca.. sau asta s-a urmarit? disparitia naturala a generatiei staliniste (sau emigrarea celor veniti pe tancurile armatei rosii ca ‘eliberatori’ si a odraslelor educate prin occident in acelasi ‘spirit’ dar cu o spoiala ‘democratica’..).da-ti singur raspunsul. si nu te enerva asa ca strica la ten, delicata mica..

    10. @Ion
      Ai nimerit-o,ti-ai castigat titilul de raspandac! Esti un unul dintre cei care repeta prostia lansata de Rrrrrromania Mare. Nu are rost sa ne obligi sa-ti citim tampeniile.

      Pasol na (turbinca) spam, Vidma! – Asta pentru ca tot te pricepi la tancuri sovietice.

    11. Domnule Doru, în primul rând propun să renunţăm la adresarea la persoana a şasea. Probabil că suntem de vârste apropiate şi, oricum nu are rost.
      Pe mine m-a lămurit în plus cartea lui Florescu, Confesiunile unui cafegiu. Ştiam deja multe când a apărut, dar mărturiile unui om care a cunoscut securismul mai de aproape mi s-au părut foarte interesante.
      În legătură cu turnătorii, mi se pare că au avut un rol încă şi mai nociv decât securiştii şi activiştii. Exact cum spui, ei subminau relaţiile normale între oameni, din cauza lor nu mai aveai totală încredere nici în unii buni, care ar fi meritat. Fără ei, trădătorii pe care îi aveam în preajmă mereu, la muncă şi la distracţie, puterea securiştilor asupra noastră ar fi fost aproape nulă.

    12. Sunt de acord ”Nea”. Admiţi, totuşi, că reţinerile sunt fireşti, în ciuda faptului că avem aceeaşi părere despre subiect. Mie chiar mi s-a întâmplat să calc în câteva cuiburi de viespi, şi înainte, şi după ’89, aşa că vorbesc din experienţă personală. În unele am intrat conştient, în altele nu, acestea din urmă fiind atât de aproape încât, pur şi simplu, nu le vedeam. Îmi pare rău că nu am citit cartea domnului Florescu despre care, dacă nu mă înşel, am citit ceva semnale, că de auzit, aici unde mă aflu în ţară, nu aud nimic. Şi nu confund cu Cerşetorul de cafea, pastilele poetului Brumaru. Am eliminat până şi radioul din viaţa mea, singurul mijloc de informare rămânănd doar internetul. În sfârşit. Cu doamna Longin am avut o experienţă personală, aş zice, mai de la distanţă. Era prin ’96, undeva, în centrul ţării, la o comemorare unde se afla şi domnul Ogoranu. Am surprins-o discutând cu un colonel de securitate, pensionar, colonel T.O. din câte aveam să înţeleg. Era o discuţie ferită, de taină şi păreau cunoştinţe mai vechi. Când m-a văzut, mi-a aruncat o privire complice, galeşă, vinovată. Nu mă cunoştea, chiar dacă am fost de câteva ori în locuri cu ceva vizibilitate. Atunci, lampa care mi se tot aprindea urmărind emisiunea dumneaei mi-a luat foc. Cred că ajutase puţin şi ţinuta foarte sexy în care se afla, frivolă aş zice, ţinând seama de locul şi momentul în care se afla, dar şi de rolul important pe care-l deţinea în acea împrejurare. O precizare, totuşi. Singura circumstanţă atenuantă a doamnei Longin ar fi aceasta: Domnul preşedinte Băsescu are darul, atunci când se află pe cai mari, mai ales, de a scoate din sărite pe oricine prin comportamentul său, chiar şi când are dreptate. Mulţi am dori, desigur, ca această dreptate ( mă refer la aceea ce ţine de prerogativele funcţiei) s-o împartă altcineva, dar asta e. De aici poate şi reacţia dumneaei. Şi cu toate acestea aberaţia afirmaţiei e prea de tot şi cu consecinţele grave arătate în articol. Scuze pentru întârziere dar sunt sub un tratament medical dur care mă face să mă adun cu mari eforturi.

    13. Doru, în primul rând, sănătate şi succes cu tratamentul medical. În rest, cinismul în exploatarea suferinţei nu cred să are circumstanţe atenuante. În ce-l priveşte pe Băsescu, sunt fan, prefer stilul lui direct, chiar când mai deranjează pe unii sau cănd scapă câte o gafă.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.