„Cuvântul care se potrivește noii realități e război. Unul care ne-a fost declarat. Un război în care sunt vizați fie doar evreii  — caz în care putem și trebuie să vorbim despre un război împotriva evreilor —, fie evreii și creștinii, blasfemiatorii, polițiștii și,în general, autoritățile și instituțiile națiunilor occidentale, fie cei numiți deja, plus musulmanii «apostați».” (Situation de la France, 2015, trad. rom.: Cristian Preda).

Ocurența atâtor conflicte sângeroase ne confruntă scenariul unui război civil între minoritatea unor jihadiști și majoritatea unor cetățeni pașnici din societățile liberale construite pe temeliile democrației și ale Statului de drept (fie că vorbim despre SUA, Marea Britanie, Germania, Spania, Franța, Belgia sau Israel). Nu vorbim despre un război civil convențional (precum cel ilustrat de conflictul armat între Iulius Cezar și generalul Pompei ori de Războiul de secesiune din Statele Unite), ci despre reconfigurare a violenței endemice într-un context marcat de globalizare (finanțarea terorismului islamist fiind făcută din exteriorul Europei).

Să observăm că una este violența animalică a individului pur irațional, lipsit de aspirații mesianice, și alta e originea violenței ideologice, prin care ucigașul justifică crima politică printr-un limbaj metafizic. Pentru indivizii care au obiceiul să împuște oameni inocenți pe stradă, modernitatea a construit spitale psihiatrice, închisori fortificate ori scaune electrice. Pentru teroriștii care, după ce au descărcat o mitralieră AK-47 în capul unor caricaturiști, strigă Allahu akbar!, modernitatea recentă mai caută încă soluții. Vor învinge instituțiile Statului de drept și societățile libere ale Occidentului mișcarea de enclavizare a populației musulmane care se reunește, astăzi în Europa, sub cupola faimoasei Sharia?

Replica la acțiunea beligerantă continuă a teroriștilor trebuie să fie, în opinia lui Pierre Manent, o apărare a instituțiilor care au dat naștere lumii occidentale: libertatea de conștiință, raționalitatea discursului public, ordinea legală, proprietatea privată, exercițiul politic de reprezentare, comerțul liber cu bunuri și servicii, dar și cetățenia modernă (opusă identităților tribale). În mod evident, Occidentul n-a însemnat doar știință, drept, economie sau filozofie. Sufletul Europei s-a hrănit din virtuțile creștinismul ne-a lăsat moștenire sentimentul pudorii, lăcașuri pentru meditație și reculegere, catedrale gotice și biserici romane, muzee pline de alegorii biblice și ceea ce Novalis numea prin eine mächtige friedenstiftende Gesselschaft – „o puternică societate pacificatoare”.

Trecutul Europei îl cunoaștem. Dar ce știm noi despre istoria Islamului militant?

Dincolo de indignare, emoție și sloganuri, e bine să recurgem în aceste clipe la adevăruri istorice rostite de savanți, specialiști sau mari erudiți. De imbecilitățile corecte politic mestecate la televizor ne-am săturat. Să auzim ce spune unul dintre istoricii de geniu ai secolului XX: Bernard Lewis, profesorul care și-a dedicat o viață întreagă studiului textelor originale scrise în limba arabă, turcă sau persană. Iată câteva observații din lucrările sale (‘Islam and the West’ sau ‘What Went Wrong?’):

(1) Războaiele de cucerire (jihad) împotriva reprezentanților Dar al-Harb (‘necredincioșii’) sunt o constantă în istoria militară a Islamului.
(2) Regula supunerii s-a aplicat mereu, fără excepție, tuturor minorităților religioase (evrei sau creștini) aflate pe teritoriul Dar al-Islam.
(3) Sabia omniprezentă în faza ofensivă a propovăduirii Coranului e greu compatibilă cu noțiunea de „religie a păcii”.
(4) Instituţia sclaviei a fost tolerată de Islam chiar și după abolirea acestei noțiuni juridice în țările occidentale.
(5) Omogenitatea religioasă a reprezentat mereu un deziderat al lumii arabe, la antipozii pluralismului pe care modernitatea occidentală l-a amenajat.
(6) Retardarea culturală (vizibilă în absența tiparnițelor otomane la trei veacuri după Gutenberg, dar și în numărul mic de traduceri din limba engleză în limba arabă) are până astăzi efecte dramatice în plan economic: în anul 1992, World Bank estima că populația islamică genera 11% din totalul producţiei economice mondiale (faţă 48.9% atribuită societăţilor occidentale, net inferioare sub raport demografic).

Pe scurt: Europa are o uriașă problemă.

Terorismul islamic e alimentat cu bani din afara Europei. Societățile occidentale sunt vulnerabile. Statele naționale au slăbit. Creștinismul e muribund.

Adversarii libertății își vor continua asaltul.