Este dificil pentru conservatori să vorbească în numele şi să apere adevăruri nepopulare în campusurile colegiilor şi universităţilor din SUA. Predominant, acestea sînt dominate de un corp profesoral stîngist, iar majoritatea asociaţiilor studenţeşti sînt şi ele tributare ideologiei stîngiste. Îndoctrinarea studenţilor, monopolul asupra mijloacelor de informare (publicaţii studenţeşti, catalogul bibliotecilor, emisiuni radio şi situri web) împreună cu marginalizarea şi persecutarea celor cu opinii diferite – profesori sau studenţi – contravin misiunii educative de bază a unei şcoli superioare: prezentarea echilibrată a mai multor puncte de vedere şi dezvoltarea facultăţilor raţionale şi critice ale tinerilor ce plătesc sume considerabile pentru a porni în viaţă echipaţi cu o bună înţelegere a principiilor care definesc lumea.
De această realitate s-a lovit şi Todd Hartch, profesor asistent de istorie la Universitatea Eastern Kentucky. Recent, conducerea universităţii a hotărît să instituie un program de asistenţă financiară pentru cupluri necăsătorite heterosexuale şi homosexuale din cadrul campusului universitar. Todd Hartch a publicat în jurnalul universităţii – Eastern Progress – un articol în care şi-a exprimat dezacordul faţă de noua măsură. Obiecţiile profesorului Hartch au fost următoarele: acest program de asistenţă financiară delegitimizează căsătoria tradiţională, deoarece transmite mesajul că relaţiile sexuale din afara căsătoriei merită sprijin şi protecţie într-un mod similar cu instituţia căsătoriei; noua măsură contravine paragrafului din constituţia statului Kentucky, care afirmă că „persoanele necăsătorite nu vor beneficia de un statut legal identic sau substanţial similar cu cel al persoanelor căsătorite”; noua măsură adaugă o povară financiară suplimentară pentru această universitate finanţată din fonduri publice, într-o perioadă cînd legislatorii statului Kentucky sînt nevoiţi să reducă bugetul şi programele pentru public.
Reacţia a fost rapidă şi previzibilă: condamnare cvasi-unanimă. În pofida atmosferei ostile, Todd Hartch a organizat o serată deschisă de lectură şi discuţie a unui articol despre căsătorie în era postmodernă, publicat de Stephen Heaney în revista Public Discourse. Atmosfera ostilă s-a înteţit, dar profesorul Hartch a refuzat să tacă. Subiectul a devenit intens dezbătut în campusul universitar de la Eastern Kentucky, iar pentru Todd Hartch a devenit evidentă o necesitate.
Predecesorii lui Ioan Paul al II-lea, papii Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea, au tratat blocul sovietic ca o prezenţă permanentă în Europa modernă. În acord cu gindirea politică vest-europeană a vremii şi ei au adoptat modelul prevalent de interacţiune şi raportare, sintetizat de expresia Ostpolitik. În plan ecumenic, aceasta a însemnat păstrarea a ceea ce se putea din viaţa catolică dincolo de Cortina de Fier, evitînd confruntarea şi preferînd co-operarea cu cerinţele guvernelor comuniste. Această tactică prudentă, reacţie la prestigiul dobîndit de URSS ca superputere victorioasă în al doilea război mondial şi la expansiunea şi consolidarea comunismului în deceniile imediat următoare, a fost abolită de papa Ioan Paul al II-lea. Recunoscînd în Ostpolitik doar o modalitate de a evita moartea şi nu de a avansa libertatea şi creştinismul, Ioan Paul al II-lea a iniţiat la sfîrşitul deceniului ’70 o campanie spirituală susţinută în ţara de baştină, care s-a extins în toată Europa de Est şi în final a dus la prăbuşirea comunismului. Peste timp, acest papă exemplar i-a răspuns lui Stalin la întrebarea „cîte divizii de tancuri are Papa?”, demonstrînd că exemplul personal, afirmarea adevărului şi crearea unei culturi a vieţii au cîştig de cauză în faţa tancurilor şi represiunii.
Pentru Todd Hartch, pilda desprinsă din istoria recentă este că Ostpolitik trebuie să înceteze a fi stratagema preferată a conservatorilor din campusurile universitare. Instituţiile de învăţămînt superior pot redeveni pluraliste şi vibrante intelectual, iar studenţii ar putea fi interesaţi să exploreze perspective diferite de ortodoxiile oficiale, dar pentru aceasta este nevoie de discursul public şi dialogul iniţiat de cadrele universitare care s-au ferit pînă acum de asumarea deschisă a propriilor valori.
O poveste a căsătoriei
Stephen J. Heaney, profesor asociat de filozofie la Universitatea Saint Thomas din Saint Paul, Minnesota
Abraham Lincoln a întrebat odată cîte picioare are un cîine, dacă numim coada picior. Răspunsul, a precizat el, este patru: luînd coada drept picior nu o şi face să devină un picior. Chicotim şi mergem mai departe.
Dar ce se întîmplă dacă oamenii încep să susţină că o coadă este într-adevăr un picior? Ei ar putea spune că definiţia unui picior constă în faptul că este o anexă a corpului câinelui, că piciorul conţine oase şi muşchi acoperiţi cu piele şi blană, la fel ca o coadă. Accidental, cozile se desprind din corp la un unghi diferit de picioare. Cine poate deosebi o coadă de un picior atunci cînd prima atîrnă în jos?
Acesta este un exemplu de definire a unui lucru în funcţie de caracteristicile ne-esenţiale. Este ca şi cum am spune că un soldat este „un om care poartă uniformă şi pistol”, sau că „un stadion de fotbal este un cîmp înconjurat de o mulţime de locuri pentru spectatori.” Sînt afirmaţii adevărate în fiecare caz, dar nu surprind caracteristicile esenţiale.
Pentru a continua primul exemplu, oasele şi muşchii unui picior sunt diferiţi de oasele şi muşchii cozii. Nu contează cât de bine poate câinele să dea din coadă, aceasta nu-l va propulsa niciunde. Problema nu este că piciorul are oase şi muşchi, ci cum sînt puse împreună şi de ce. O coadă nu este un picior deoarece este imposibil să funcţioneze ca unul.
Unii ar putea răspunde că mulţi câini au picioare care nu îi pot propulsa nicăieri. Au oase rupte, muşchi atrofiati, sau au pierdut un picior într-un accident. Dacă nu toate picioarele pot propulsa un animal înainte, atunci această capacitate nu este o caracteristică esenţială a unui picior. În cazul în care picioarele betege sunt picioare, atunci şi o coadă poate fi clasificată drept picior.
Dar un picior rănit este încă un picior. Vindecă-l şi va funcţiona ca unul. În cazul în care nu poate fi vindecat, acest fapt nu schimbă natura a ceea ce este. Rămîne un picior, deşi deteriorat. Coada rămâne o coadă.
Apelul pentru căsătoria între persoanele de acelaşi sex implică acelaşi gen de definiţie defectuoasă. În prezent, căsătoria este adesea caracterizată după cum urmează: 1) două persoane 2) care se iubesc una pe alta 3) doresc să realizeze acte sexuale împreună, astfel încât 4) ajung la consimţământul să îmbine viaţă lor sexuală, materială şi economică 5) cu aprobarea comunităţii. Deoarece cuplurile de acelaşi sex pot îndeplini primele patru criterii, cum poate societatea să îl refuze pe al cincilea?
Este uşor de înţeles de ce acest lucru ar putea fi o cauză de exasperare, nu doar pentru cuplurile de acelaşi sex care doresc aprobarea relaţiilor lor de către comunitate, dar şi pentru alte milioane de oameni. În cazul în care criteriile enunţate mai sus definesc de fapt căsătoria – şi în societatea occidentală contemporană mulţi consideră căsătoria drept nu mai mult de atît – atunci refuzul de a recunoaşte şi aproba relaţiile dintre două persoane de acelaşi sex este o nedreptate, nimic altceva decît un exerciţiu în bigotism sau stupiditate.
De obicei căsătoria are, de fapt, aceste caracteristici. Dar de ce are căsătoria aceste caracteristici? Amintindu-ne motivul ne va ajuta să ne aducem aminte de modul în care aceste caracteristici se exprimă într-o relaţie care are esenţă de căsătorie – şi modul în care o astfel de relaţie este diferită de alte relaţii.
În primul rând, fiinţele umane au o dorinţă puternică de a se angaja în relaţii sexuale.
În al doilea rând, actul sexual între un bărbat şi o femeie duce natural şi frecvent la copii. Bărbatul şi femeia au cîte o parte a unui sistem complet de reproducere. Fără ambele părţi, reproducerea nu poate avea loc. Fără rezultatul copiiilor ar fi un mister de ce posedăm aceste organe şi de ce simţim nevoia profundă de a ne angaja în acte sexuale.
În al treilea rând, creşterea copiilor este o responsabilitate pe viaţă. Ca fiinţe profund sociale, rămânem legaţi unii de alţii peste generaţii. Chiar şi adulţi cu copii au nevoie de înţelepciunea şi călăuzirea taţilor şi mamelor lor. Este mai uşor pentru cei care participă în acest proiect dacă au afecţiune reciprocă şi formează prietenii în care se dăruie pe sine. A împlini aceste lucruri cu iubire este uman.
În al patrulea rînd, deoarece relaţia dintre un bărbat şi o femeie duce la copii, are consecinţe publice extraordinare. Nu este, aşa cum am fi tentaţi să credem, doar un act exclusiv privat. Are o mare importanţă pentru comunitate cine îl face şi în ce condiţii. De aceea, comunitatea susţine anumite aranjamente sexuale; altele, care nu reuşesc să respecte deplin adevărul sexualităţii umane, sînt respinse ca nepotrivite pentru fiinţele umane. Comunitatea oferă instituţia căsătoriei pentru a susţine relaţiile considerate potrivite pentru oameni. În căsătorie, cuplul promite în faţa comunităţii că va îndeplini acest proiect, prin jurăminte de fidelitate şi perseverenţă, împreunîndu-şi trupurile şi vieţile pentru a face ca acest proiect să funcţioneze. Comunitatea promite să ofere cuplului intimitatea de care are nevoie pentru a efectua actul sexual şi a se îngriji unul de celălalt; mai mult, sprijină familia prin mijloace de protecţie adecvată şi beneficii. Poate că alţii ar putea primi beneficii similare pentru alte motive, dar acesta este motivul datorită căruia beneficiile sînt orientate către căsătorie: pentru a ajuta la împlinirea proiectului căsătoriei.
În cazul în care sexualitatea nu ar aduce în mod natural descendenţi, ar fi greu de explicat de ce există, deoarece nu ar servi niciun scop, indiferent dacă crezi într-o evoluţie pur materială sau într-un designer iubitor al universului. Dacă actul sexual nu ar duce firesc la descendenţi, ar fi la fel de greu de explicat modul în care căsătoria a apărut în istoria omenirii, deoarece nu ar servi nici unui scop.
Religiile pot binecuvînta căsătoria, dar nu au inventat-o. Deoarece implică realităţi umane profunde şi importante, nu este deloc surprinzător faptul că sexul şi căsătoria au căpătat semnificaţie religioasă. Dar sexul şi căsătoria au existat de la începutul comunităţilor umane.
Este imposibil să respingem căsătoria dintre persoane de acelaşi sex dacă vom accepta o definiţie defectuoasă a căsătoriei, folosind caracteristici ne-esenţiale în locul definiţiei complete. Însă, ţinînd cont de întregul adevăr, este imposibil să o acceptăm. Nu contează cît de superficial similare sînt cu căsătoriile adevărate, relaţiile de acelaşi sex nu pot funcţiona identic cu căsătoria.
Astăzi, căsătoriile se năruie, familii sînt rupte, iar societatea se destramă. De ce? Nu trăim în adevăr. Acceptăm o definiţie greşită a căsătoriei, consimţim la aproape orice fel de aranjament sexual, glorificăm căutarea plăcerilor sexuale, tratăm copiii ca pe un mijloc de a ne împlini dorinţele. Covîrşitor, cercetarea arată că creşterea copiilor în orice alt mediu decât cu ambii părinţi naturali este dăunătoare. Uneori prejudiciul este inevitabil, ca atunci cînd un părinte moare, dar nu dorim aşa ceva. Şi cu siguranţă nu va ajuta să spunem că imposibilul este real.
Avem nevoie de adevăr. Avem nevoie să stabilizăm picioarele. Numind coada un picior nu poate decît să înrăutăţească lucrurile.
În original A Marriage Tail
10 Comments
niav
15 November 2010Paralela coada-picior este un sofism. Casatoria este prin definitie o conventie sociala. Piciorul unui caine nu este. Conventiile sociale evolueaza cu timpul. Unele chiar dispar, altele isi schimba definitia sau sensul, deci inclusiv caracteristicile esentiale. Sigur ca putem include in casatorie orice doi adulti si nu doar doi adulti de sex opus, daca societatea doreste asa ceva. La fel de bine cum putem accepta ca tinerii sa isi aleaga partenerii de viata, in loc sa accepte alegerile parintilor, asa cum s-a intamplat, in anumite locuri, timp de sute de ani. Sau sa acceptam faptul ca o casatorie poate fi ne-religioasa (lucru de negandit pana relativ recent).
Dincolo de insuficienta demonstratiei, este remarcabil faptul ca aceasta parte a dreptei reprezentata de autorul sau autorii articolului isi defineste contributia sociala prin restrictii mai mult sau mai putin arbitrare aplicate altora. Acest articol nu este pro-casatorie in forma clasica cat este anti-„gay unions”. Ori aici este samanta insuccesului. Oportunitatile prin care o categorie de persoane putea sa impuna celorlalti ce sa creada, manance, invete, munceasca sau faca in dormitor – pe considerente morale – s-au redus covarsitor. O astfel de strategie este sortita esecului. Incercati ceva pozitiv.
Liviu Crăciun
15 November 2010niav
te rog sa observi ca de-abia dumneata folosesti o tehnica numita a ‘omului de paie’; formulezi o afirmatie convenabila, diferita de cea a articolului, pe care apoi o combati cu o argumentatie discutabila (contine mai degraba calificari, prezumtii si presentimente)
scopul articolului este igiena mentala, nu cea sexuala:avem casatorii, cupluri necasatorite hetero- si homosexuale si trebuie sa le numim ca atare; nu este o solutie buna pentru nimeni sa schimbam definitiile
sau altfel, daca tot ne hotarim sa numim cuplurile homosexuale casatorie, de ce nu am face acelasi lucru si pentru cuplurile heterosexuale necasatorite? doar pentru ca este absurd?
o data porniti pe acest drum, in acelasi fel am putea extinde definitia casatoriei la narcisisti celibatari, comunitati libere flower-power, bestialitate, pedofilie sau la orice altceva ne trece prin cap in materie de exprimare sexuala, nu?
pe scurt, claritatea conceptuala nu are nimic de a face cu eventuala calificare etica
Rosu
15 November 2010@niav:
Eu cred ca nu demonstratia autorului este insuficienta ci intelegerea dumitale. Acele asa numite „gay-unions” nu sunt simple acte intre doi adulti care consimt ci sunt pur si simplu ceea ce descrie autorul: anume legitimizarea unor situatii fara niciun aport la binele societatii.
Pentru ce ar sprijini o comunitate pe cineva care prin faptele lui nu aduce vreun beneficiu real, nu este o investitie in viitor?
In general „aceasta parte a dreptei reprezentata de autor” este acea parte a societatii care a facut intotdeauna ca lumea sa sara de pe panta decadentei pe tarmul valorilor perene. Progresismul si in general vizualizarea istoriei ca pe o evolutie liniara a „speciei” umane sunt matusa si mama ideologiilor de tip materialist-stiintific cum sunt fascismul si comunismul, ambele variante radicale ale „socialismului stiintific”.
Din punct de vedere al principiilor de dreapta, dintre care eficienta si nu jocul de suma zero este un punct central, acest articol si ideile exprimate de autorii lui in general sunt coerente si la obiect. Argumentele aduse de dumneata impotriva lor sunt din cu totul alt registru, nu combat logica autorului. Predica tinuta in cateva cuvinte poate parea una „liberala” dar este in fapt o simpla deturnare a discutiei. NU, dreapta nu incearca sa impuna conduita in dormitor, ci incearca sa pastreze sanatatea societatii prin sprijinirea acelor valori care asigura viitorul nostru al tuturor.
Vlad M.
15 November 2010Casatoria este o conventie sociala numai in masura in care sexul este o conventie sociala. Daca aplicam teoriile politicii de gen, putem crede, desigur, ca exista gen si nu sex, adica o constructie sociala artificiala impusa de societate bietului individ, dar, din nefericire pentru gender politics, caracteristicile sexuale ale omului nu pot fi subiect de disputa: esti barbat sau femeie prin simplul fapt ca te-ai nascut asa. Deviatiile, in masura care exista, nu demonstreaza irelevanta sexului, dupa cum existenta orbilor nu demonstreaza irelevanta vazului, din contra.
Casatoria nu este o simpla conventie sociala, asa cum lasi sa se inteleaga, niav. Institutia casatoriei nu se reduce la pierderea timpului impreuna, altfel nu ar mai fi cu nimic distincta de orice alta forma de agregare intre oameni. Rolul casatoriei este acela de a intemeia o familie, iar familia a presupus intotdeauna nasterea si cresterea copiilor, ceea ce nu este putin pentru nici o societate de pe lumea asta.
Familia homosexuala, despre care am tot auzit vorbindu-se pe la cursurile noastre corecte politic, este un nonsens si o aberatie. In discutiile pe marginea ei se porneste de la comportamentul sexual deviant al unor persoane si se stabileste ca simplul act sexual intre doi adulti se poate afla la baza intemeierii unei familii, ceea ce nu este adevarat. Doi homosexuali nu pot avea copii impreuna, fizic vorbind, iar in ceea ce priveste cresterea lor, este greu de crezut ca le pot oferi ceea ce le poate oferi o familie adevarata. Modelul masculin si modelul feminin nu pot fi recreate de doua persoane care au probleme in ceea ce priveste propria identitate sexuala. Daca ne dorim o societate inca si mai plina de dereglati, putem sustine cu tarie ca Ionel si Vasile pot creste un copil la fel de bine ca Vasile si Ioana, dar am indoieli ca un copil ar avea ceva de invatat de la un barbat care caricaturizeaza comportamentul feminin, imbracandu-se in haine femeiesti, machiindu-se strident si facandu-si operatie de sex pentru a-si „pune” o pereche de sani.
Dincolo de insuficienta argumentatiei, este remarcabil faptul ca aceasta parte a stangii reprezentata de autorul comentariului de mai sus isi defineste contributia sociala prin eliminarea restrictiilor naturale pe care orice societate sanatoasa le impune cetatenilor ei. Ceea ce deranjeaza pe vizitatorul nostru este ca prin respingerea „dreptului” la casatorie in cazul „cuplurilor” homosexuale se impun limite de comportament, pornindu-se de la obiceiul, azi cazut in desuetudine, al utilizarii facultatilor mintale pentru analizarea realitatii si formularea unor concluzii pertinente. Cu alte cuvinte, niav aplica inversiunea morala a lui Michael Polanyi: intoarce dezaprobarea impotriva celor care o emit si judecata impotriva siesi. De ce? Pentru ca judecata este, in sine, o manifestare a intolerantei, intrucat discrimineaza intre adevar si minciuna, intre posibil si imposibil, intre dezirabil si indezirabil, iar daca Stanga recunoaste vreun pacat, ei bine, acesta este.
Anca Cernea
15 November 2010Niav
Casatoria, angajamentul dintre un barbat si o femeie, luat in fata lui Dumnezeu si a oamenilor, precum ca vor fi impreuna la bine si la rau, se vor iubi pana la moarte, si isi vor creste impreuna copiii, nu este o simpla conventie sociala, ci o institutie fundamentala a Civilizatiei Iudeo-Crestine. Familia traditionala a functionat, asa ca toate realitatile pamantesti, mai bine sau mai rau, dar a functionat, timp de milenii. Si mai functioneaza si acum daca este lasata in pace. Dar nu este, pentru ca de la o vreme, ideologii, in dispretul suveran al realitatii, pot sa redefineasca totul, si omul, si familia, si legile firii, si pot incerca sa-si impuna aberatiile prin autoritatea statului sau suprastatului.
Pretentia de redefinire radicala a unui element atat de fundamental al civilizatiei, cum este familia, constituie un proiect utopic revolutionar. Are toate caracteristicile patologiei revolutionare pe care le gasiti explicate aici: http://inliniedreapta.net/perversiuni-definitorii-ale-mentalita%C8%9Bii-revolu%C8%9Bionare-olavo-de-carvalho/.
Nimeni nu stie ce va iesi daca statul va recunoaste familia formata din trei sau mai multi indivizi, indiferent de ce sex, etc – nu exagerez, deja s-a cerut asta in Bundestag, revendicarile nu se opresc doar la legalizarea de gay unions… (http://www.dijg.de/fileadmin/dijg-uploads/pdf/Stellungnahme_DIJG_hess_landtag.pdf).
Chiar daca s-au pomenit tot felul de practici in istoria omenirii, niciodata, nicaieri, nu a fost socotita drept familie legatura dintre homosexuali.
Ca si alte proiecte utopice, insa, redefinirea familei nu numai ca nu va aduce mai multa fericire in dragoste, dar ca se realizeze, trebuie sa darame mai intai ceva extrem de important, ceva la care foarte multa lume nu vrea sa renunte. Pretul de platit rezulta din valoarea a ceea ce trebuie distrus, si din suma abuzurilor necesare pentru aceasta: trebuie distrusa familia traditionala, trebuie redusi la tacere cei care o apara, pentru ca probabil, nu se vor lasa „educati intru progresism”.
Noi, „acea parte a dreptei”, nu avem de gand sa permitem asemenea experiment sinucigas.
Costin A.
15 November 2010Articolul este relativ usor de combatut pentru ca are o fisura. Nu ia in considerare „barbatii” care dau nastere copiilor: ‘Pregnant Man’ Gives Birth to Girl
Casatoria poate avea loc doar intre un barbat si o femeie pentru ca de bine de rau, aceasta este definitia casatoriei. Prin redefinire nu se mai vb de casatorie, ci de altceva.. „comuniune”, etc.
Familia in care parintii sint un barbat si o femeie nu este preferabila, cum spune autorul articolului (sper ca am citit destul de atent) doar pentru ca ar fi imposibil ca barbatii sa dea nastere copiilor (se pare ca a devenit posibil) ci pentru ca in dezvoltarea optima a unui copil nevoile psihologice pot fi satisfacute doar in cadrul unei familii cu o mama si un tata. Daca un tata naste, asta nu il face mama, ci il face o mutatie care va avea dezechilibre nu doar biologice dar si psihologice. Ceea ce se poate reprosa familiei homosexuale nu este infertilitatea ci joaca de-a Dumnezeu.
———–
„tatal”de mai sus nu e nici macar barbat. e femeie care a facut schimbare de sex (cica). confuzia e atit de mare ca sarmana nu mai stie nici macar ce nu este. de ce sa se inscrie in tipare? „constructele sociale” trebuiesc doar depasite.
Cristina R.
15 November 2010rosu @ 3:
Habar n-am ce principii de dreapta ai citit, dar „eficienta” insului uman intr-un grup nu e una din ele. Ce spui tu miroase mai mult a eugenism fascist, scurt pe doi, in care individul e evaluat dupa „productivitate” si „eficienta”, nu dupa valoarea intrinseca, metafizica–evident, pentru ca ateii nu cred in valoarea absoluta a individului.
Uita-te la discursul eugenistului progresist ales de Obama ca sa administreze „Centers for Medicare & Medicaid Services”, adica fondurile care merg la batrini si saraci.
Vizionare placuta:
http://pajamasmedia.com/blog/donald-berwicks-motto-rationing-for-thee-but-not-for-me/
Please embed.
Rosu
15 November 2010@Cristina R: Uite ce principii de dreapta am citit: „Cresteti si va inmultiti si umpleti Pamantul…”
M-am referit strict la beneficiul unei comunitati in incurajarea casatoriei. A legaturii firesti intre barbat si femeie ca baza asigurarii unui viitor pentru intreg grupul. Nu e deloc fascista, de ce ma acuzi de asemenea atitudini fara sa intelegi mai bine ce vreau sa transmit.
Unde am scris eu ca sustin principiile eugeniei? Am scris ca sustin cu toata inima sustinerea vitalitatii societatii, prin incurajarea casatoriei. Am scris ca nu are niciun sens ca o societate sa legalizeze „casatoriile” homosexuale.
Nu inteleg interventia dumitale si sunt oarecum confuz. Oare sa fie vorba de atingerea unei corectitudini politice? Sper si vreau sa cred ca nu.
Eu sustin valorile pe care acest blog le promoveaza si interventia mea a vizat comentariul in favoarea libertinajului postat de niav.
M-am referit la eficienta ca principiu general, nu la vreo viziune nemiloasa despre uebermenschen. Sunt crestin ortodox, asa ca inteleg rostul compasiunii si al responsabilitatii personale a fiecaruia in societatea umana si cred in dreptul la viata al oricui, indiferent de ce are de indurat.
Eficienta la care m-am referit este cea a utilizarii banului si suportului comunitatii acolo unde este nevoie si unde da rezultate, tocmai impotriva curentului obamist sau socialist de la noi, unde se acorda „subventii” unor „categorii sociale” in loc ajutor punctual in cazuri concrete.
In final as vrea sa mentionez ca vreau sa cred ca e vorba de o neintelegere si ca nu ne suspectam cumva de gandire pe cai batatorite.
Rosu
15 November 2010O oarecare erata: rogu-va iertati „sustin … sustinerea” – mi-a scapat in graba redactarii.
Rosu
15 November 2010Inca cev, ce cred ca se cere spus: „Rosu” nu reprezinta orientarea mea politica ci pur si simplu numele meu. Asa ma numesc, nu e „drapelul” sub care stau. ????