În 1989 aveam credinţa că existau patru naţiuni pe care destinul le făcuse să construiască ziduri de despărţire şi puncte de frontieră pe unde treceau rar numai delegaţiile oficiale. If any. Gardurile de sârmă ghimpată făceau parte din peisaj, erau emblema, reprezentau Europa Cortinei de Fier. Oamenii aflati de o parte si de alta îşi cultivau cu asiduitate diferenţele. Atunci când totul părea încremenit, cei mai ordonaţi – redegistii – s-au încolonat şi-au pornit către Vest prin Sud-Est, un ocol făcut cu mâncare în sacoşe mergând cuminte în imense coloane de Trabanturi şi Wartburguri. Cei din Vest – refegistii – au sărbătorit cu bere şi focuri de artificii demolarea marelui zid, apoi s-au pus sârguincios la treabă pentru a readuce Landurile din Est în Europa. Au muncit, au plătit, au dat fiecăruia o şansa să arate că este neamţ indiferent de cât de mult crezuse sau nu în utopia comunistă. Dreptul la a avea un Mercedes şi de a da la topit Trabanturi şi Wartburguri.
Mai târziu avea să se vadă că Ossies aveau ceva schimbat, că erau lenţi, cârcotaşi, invidioşi pe bogăţia fraţilor lor din Vest. Voiau să aibe totul dintr-o dată dar mai ales să li se dea totul de-a gata. Că doar de aceea veniseră către Vest cu toată inerţia Estului, cu boala lui a lua cu japca sau a primi de pomană.
Momentul decembrie 1989 avea să proclame dreptul la trezire al locuitorilor RSR-ului şi al RSSM-ului. Mulţi mai ştim că RSR se numea România de-dincoace şi că aşa se numea Romania de-dincolo de Prut, RSSM(oldovenească).
Românii împărţiţi în două state au hotărât că este în firea lor să treacă peste zidul de apă numit Prut pe poduri de flori sărbătorind atunci libertatea şi regăsirea; acum, odată ce-a trecut momentul de emoţie, nu se mai ştie bine ce şi de ce a fost ce-a fost, că ne este în fire năpasta uitatului rapid. Germanii au dărâmat ditamai zidul şi au topit mii de tone de sârmă ghimpată rezultată din unire, noi, românii de-dincoace ne-am mulţumit să tăiem doar RS-ul iar cei de-dincolo SS-ul. Aşa suntem noi, artişti, esteţi, avem imaginaţie bogată şi o proclamăm astăzi că să o schimbăm mâine, că totul ni se trage din acea parte de sânge latin. Un blestem ne-a făcut să ne simţim mai apropiaţi, chiar ne ziceam fraţi când ne conduceau comuniştii sau urmaşii lor de după 90. Iar când am pus steguleţele NATO şi UE pe parii apăraţi de aceeaşi sârmă ghimpată ce ne străjuieşte din 1944, părem că ne-am trezit dintr-o beţie clasică a neamului nostru. Acea beţie cruntă, abrutizantă, ce izvorăşte din mizerie şi plictis, din conştiinţa unui adevăr ce nu poate fi schimbat. Că fraţii pe care-i chemăm de-dincolo, sunt de fapt locuitorii unei gubernii imuabile şi fără leac a colosului rus. Că fraţii de-dincoace sunt aceiaşi nepoţi şi strănepoţi ai jăndarilor ce controlau satele şi-i băteau pe mujicii bolşevici sau nu.
O naţiune se desparte mai întâi în imaginar, în visele şi în poveştile pe care le spunem copiilor sau pe care le-am auzit în copilărie. Când balaurul-cu-şapte-capete are sălaş la Bucureşti, veteranii Armatei Roşii defilează fără ruşine la Chişinău. Oasele celor ce au pierit într-un război ce ni s-a tot repetat că a fost nedrept, au rămas în cea mai mare parte să albească imensitatea Estică, din Caucaz până la Cotul Donului, Nipru, Nistru, Prut. Câte cimitire au aceştia? Dar chiar aşa, au oare cimitire? Aici a început-sau s-a întărit – înstrăinarea fraţilor de-dincoace, pentru că bunicii şi străbunicii lor plecaseră să îi dezrobească pe ai lor, pe cei de-dincolo. Şi să ducă acolo Crucea lui Cristos. Iar acum, poţi ţipa cât vrei peste Prut, de auzit dincolo se aude doar vocea Kremlinului. Iar în satele şi oraşele acelor locuri se spun poveşti copiilor despre vitejia şi măreţia vremurilor “când am intrat în Cehoslovacia” sau despre cât de bine era pe vremea Komsomolului. Când îl venerăm pe Eminescu să ne uităm bine împrejur, Sadoveanu este printre noi! Stiţi care, acel Sadoveanu ce pescuia în ape tulburi…Cel care uitase Cernăuţiul.
Şi totuşi. Şi totuşi noi stăm mult, mult mai bine decât stau cei din îndepărtatele Corei, acolo nu există decât o spărtura ghintuită într-un zid de oţel continuu. În Sud, perfecţiunea unei vieţi dinamice, dense, o ţară la limita de sus a prosperităţii. În Nord, foamete, mizerie, întuneric dar o dinastie roşie ce a reuşit. Prima. Dar nu ultima la milion. La milionul-milioanele de morţi de foame făcut şi de alţii ca ei, comunişti din alte zări. Toţi cei din Nord – inclusiv transfugii – au o constantă. Îl venerează pe Kim Întâiul şi se tem de Kim al Doilea. Ce aşteaptă cei care stau în Nord? Aşteaptă probabil să vadă cum vin cei din Sud să fie iluminaţi sub Soarele Roşu şi să plătească pentru asta cu bunuri, mâncare şi băutură. Ce vor cei din Sud? Se mulţumesc cu puţină bataie de cap şi nu cer bunuri sau mâncare şi băutură deoarece prin muncă au tot ce le trebuie. Vor doar să trăiască în libertate deci să nu fie ca sau cu fraţii lor din Nord.
Mai sunt oare fraţi cei care nu visează la aceleaşi lucruri şi la aceleaşi plaiuri? Dar ei, coreenii măcar vorbesc aceaşi limbă şi nu inventează dicţionarul român-moldovean cum au făcut unii fraţi de-dincolo. Ne întoarcem la germani. Redegistii au plecat către mirajul Vestului ca să-l descopere peste gard. Dar gardul era în aceeaşi curte. Românii şi moldovenii au plecat către Vest ştiind că Vestului îi cam place să rămână la casa lui. Urăm ceva în noi, nu de acum, este clar. Şi asta nu este bine, ne duce la nestatornicie. Muncim bine afară şi prost acasă. Deoarece pentru noi acasă este Estul şi afară este Vestul. Românii şi moldovenii nu au plecat unii către alţii, au fugit unii de alţii, ca şi când ar purta boli ruşinoase.
Ceilalţi. Numărul patru. O insulă pitică pe lângă măreţia Regatului de Mijloc. Republică China contra RP Chineză, reluare a poveştii lui David şi Goliath. Taiwan şi China Comunistă despărţite de zidul de mare. Numai că s-a schimbat sfârşitul poveştii, chiar dacă a câştigat moral tot David. Acum aproape 30 de ani mărimile roşii de la Pekin au văzut bine în viitor, au botezat într-un fel ciudat întoarcerea la highway-ul pieţei şi acum avem tot Republica China şi RP Chineză, dar Goliath şi-a pus jeanşi şi gustă din Cola pe care o bea şi fratele său David.
Din nou la germani.
Si totuşi Landurile din Est încă se depopulează, există un blestem al ruşinii pe care îl au foştii purtători de cravate roşii. Ruşinea de a sta printre ai săi, printre Ossies. Nevoia de a fi german, deci printre cei din Vest este aşa de mare că Landurile din Est sunt fericite că vin noi locuitori din Polonia ca să cumpere casele lăsate în paragină. Oraşul Leipzig, cândva mândru şi înfloritor, îşi vinde apartamentele la preţul unui Volkswagen, iar noi ne mirăm că nu ni se mai intorc acasă cei plecaţi.
Suntem un fel de Ossies, atat noi cât si fraţii de-dincolo, avem nevoie de Vest ca să începem să trăim. Iar Vestul nu-şi mută graniţa odată cu steagurile NATO sau UE.
20 Comments
emil
11 March 2008„Suntem un fel de Ossies, atat noi cât si fraţii de-dincolo, avem nevoie de Vest ca să începem să trăim.”
Adevarat, sau adevarat pentru anii ’90. Nu dau sentinte aici, recunosc doar validitatea afirmatiei atit cit mai sint la curent cu situatia din tara. Pentru acest prim deceniu al secolului 21 nu prea mai stiu care este dinamica. Ghidul meu este rata de nou veniti in Canada. Intre 2000-2005 (in linii mari anii guvernarii PSD-Nastase) trendul stabilit in anii 90 s-a accentuat. Au sosit multi romani. Acum, am aflat recent ca in Quebec cel putin, s-ar infiripa un trend contrar. Se pare ca un numar de romani a inceput sa se intoarca in Romania sau discuta aprins despre intentiile lor pe diverse forumuri online ale diasporei. Nu stiu cit de raspindit e fenomenul, dar e normal. Viata de imigrant nu e deloc usoara. Chiar si dupa ajungerea pe un platou material cel putin stabil, ramin destule aspecte culturale si psihologice care necesita ajustare sau gasirea unei cai optime de raportare la sentimentul acut al „strainatatii” sau al instrainarii. Tind sa cred ca e vorba de un recul minor. E o impresie empirica bazata pe forta realitatii. Exista, cred, doua praguri. Dupa 3 ani si dupa 5 ani. In primii 3 ani situatia oricarui imigrant e fluida, durerile adaptarii puternice. Intre 3 si 5 ani e perioada cind prinzi radacini adinci si daca nu le prinzi in cel mult primii 5 ani nu le vei prinde niciodata. De aceea banuiesc ca majoritatea celor care se intorc sint din valul recent. Oricum, cei care se intorc fac foarte bine, in primul rind pentru ei.
Am deviat, dar ar fi multe de spus. Inapoi la subiect. Incearca institutiile noastre sa mentina cel putin limba romaneasca vie in Moldova? Conteaza enorm si se poate face in atitea feluri. Biserica, burse de studiu pentru moldoveni in Romania, carti, comert, tv, radio. E nevoie sa fim agresivi (in sensul bun al cuvintului) cultural. Sintem?
Abia atunci cind una din urmatoarele doua se vor intimpla, vom avea iarasi o sansa ca in 91-92 de a intregi Romania.
1. Un numar suficient de moldoveni fuge in Romania pentru ca acest fenoment sa devina imposibil de ignorat. Ar fi un caz de atractie economica.
2. Sentimentul romanesc se raspindeste suficient in suprafata si adincime pentru a dizloca identitatea indiferenta sau filorusa. Ar fi un caz de redesteptare nationala.
Ce mi se pare interesant este ca primii beneficiari ai implinirii acestor conditii ar fi de fapt romanii din Romania.
emma
11 March 2008germania de est a fost singura tara comunista din europa care a avut un noroc extraordinar. prin facilitatile financiare atat de generoase daruite de germaniei de vest prin acel soli-zuschalag introdus obligatoric…ei au reusit mai mult sau mai putin sa iasa din vidul acela post-comunist in care s-au scufundat cei din ost-block. cu toate acestea , deci, dupa ce s-au pompat sute de miliarde pentru wiederaufbau, problemele lor inca persita. se presupune ca acest „tempo de melc” al est-ului este legat de mentalitatea lor . problema comunismului a fost aceea de a prelua procesul de gandire al cetateanului. fatal este ca le-a ruinat complect sentimentul de responsabilitate sociala. care este prin excelenta foarte puternic pregnat din partea de vest.
lucrul acesta a generat si conflictul puternic intre est si vest. ddr-ul este obisnuit sa ceara,sa primeasca, mai rau sa pretinda. in multe sectoare economice le lispeste pur si simplu initiativa. din acesta cauza si somajul in extrema- de ridicat. „clientela”fiind si foarte tanara . faptul ca omul beneficiaza in egala masura ( cu mici diferente pentru est ) de sistemele sociale , pentru multi tineri insemnand acest lucru un tiket liber pentru o „cariera „in domeniul „sozialamt-ului”. aceasta monstruoasa rata de somaj din est-ul germaniei a avut un efect foarte negativ ( economic) asupra vest-ului.
iar partea cu” immobilien-biznis” a fost un atat de mare fake pentru muuuulti din vest si investitiile aferente incat s-a creat un bancrot dupa altul. in rest … multe lucruri foarte bune s-au intamplat in est . ma refer la investii . multe companii au hotarat sa nu paraseasca germania in favoarea unor tari precum china, ramanand in est ( desigur subventiile statului fiind foarte apetisante) . insa le trebuie foarte multa disciplina spre a intelege ca fara o participare de 100% nu vor reusi sa intre in balanta, moderat. cu alte cuvinte … incetati sa va plangeti mereu si puneti osul pe munca.
emma
11 March 2008emil, gasesc foarte interesant ce ai scris despre canada si status-ul de imigrant. poate faci o postare cu o nota personala …despre o canada vazuta prin prisma ta.
din fericire pentru mine-nu am avut acest status-quo de imigrant.insa … intr-adevar , se pare ca ai dreptate. lispa multora de adaptabilitate ( si acel dor de tara natala) le creeaza multe conflicte cu viata lor privata.
grüße
emil
11 March 2008Emma, odata anul acesta voi incropi o postare de impresii personale despre Canada. Un lucru la care ma gindesc de un timp este in ce masura sint canadian. Ca orice imigrant, uneori imi zboara gindul la identitatea mea. Cine sint, ce sint? In ce ma priveste, gasesc utila variatia la zicatoarea cunoscuta: nu da vrabia gindului pe cioara de pe gard. Mai pe sleau, nu voi fi niciodata un canadian 100% — in primul rind canadianismul e ca un peste care iti fuge mereu din mina — si atunci am un oarece grad de libertate in a-mi improviza/defini identitatea. E bine, rau? Who knows. Depinde de fiecare. Sint curios cum te raportezi tu la „germanism”.
Gindeste-te si poate ne spui odata.
Panseluţa
11 March 2008emma:
Din cite imi dau seama, ai mare dreptate. Nemtii din Est se comporta ca masele de romani care ii voteaza pe securisto-comunistii din Romania de ani de zile. S-au invatat sa astepte sa le fie „dat” totul de guvernanti, fara nici o initiativa personala, fara nici un sacrificiu. Generatia de virsta parintilor si rudelor mele in virsta a iesit pe capete la pensie la 50 de ani sau mai putin, multi pe un „caz de boala” imaginar sau ridicol, obtinut cu spaga la doctor, si-au trait din pensie facind nimic. E drept ca munca in Romania nu le oferea nici o perspectiva, si ca pensia, nu mult sub salariu, era atractiva. Pina in ’89 mai stateau la cozi pentru nepoti. Dupa ’89, au devenit circotasi, resentimentari, pentru ca banutii de la guvern nu mai corespundeau nevoilor si standardelor afisate de vecini si ale ologarhilor in presa.
In toti anii astia n-am auzit de o singura asociere independenta de pensionari care, pe bani sau voluntar, sa faca ceva pentru cei si mai greu incercati de soarta ca ei. Trebuie sa vina celebritati din Vest si misionari baptisti si de ale culori evangelice din America pentru a salva orfanii, copiii handicapati legati cu sfori de patutzuri, batrinii din azile mizerabile in care se moare de foame.
Si de ce vorbesc doar de pensionari? „Elitele” sunt la fel. Isi urmaresc strict interesul personal, banii si/sau prestigiul.
Panseluţa
11 March 2008Francesco:
Interesant eseu. Nu stiu mai nimic despre Moldova de peste Prut.
Ce stiu e ca venerarea lui Eminescu si a unei „identitati” arhaice, nebuloase, pe care nimeni in cultura romana nu o poate identifica exact, nu va salva nici Moldova, nici Romania. Cioran avea dreptate sa intrebe care ar fi „sentimentul fiintei „la patagonezi…
In experienta mea, romanul de rind citadin sau din sfera Bucurestilor nu crede in nimic decit binele personal si al familiei, si citeva ritualuri semi-religioase pe care le indeplineste in virtutea inertiei, de ochii lumii.
Romanii de la tara sunt mult mai adinc implintati in traditie si crestinism, dar, daca te uiti mai atent, de multe ori „traditia” e degenerata in pura superstitie inculta si malefica.
emil:
Nu numai cei instrainati ca noi trebuie sa-si gaseasca o identitate.
Romanii de acasa nu au una. Eu n-am avut una cind am venit aici. Identitatile sunt precare si multiple, prin definitie, mai ales pentru imigranti.
Un semn imbucurator e ca din ce in ce mai multi tineri resping „mioritismul”–fatalismul pagubos al romanului–si „miticismul”, pe care nu trebuie sa ti-l definesc.
Ce i
Nu e ca in Weber
emma
11 March 2008heiliger pic-poc !
dragul meu emil,
eu te respect cu profunzime si sfiala. crezi tu ca am fost ironica ? caci te simt usor ofensat.
ma duc sa imi rasfat papilele gustative cu un mic dejun – inainte de a scripturaliza si tastaturaliza ale mele prostioare.
emma
11 March 2008panseluta draga mea …pe tine incep sa te iubesc. dar pesemne si tu m-ai inteles inversualizat .
emma
11 March 2008panseluta : nu sunt sigura ca te-am inteles bine . daca a fost sarcasm din partea ta – privitor la situatia pensionarilor – sa stii ca eu nu am implicat aceasta grupa sociala de oameni care sunt afectati in mod special- fiind de fapt victimele sistemului metastazat de coruptie. as regreta sa crezi despre mine ca sunt lipsita de sensibilitate.
Panseluţa
11 March 2008emma:
Esti prea obsedata de „ironii” si „sarcasme” la adresa ta. Uita-te la mesajele tale din ultima vreme. Constata si menuetul politicos, delicat, din partea corespondentilor in jurul sensibilitatilor tale. Eu, cel putin, n-am intentionat nimic asa de oribil, adica sa te iau peste picior.
Nu sunt sensibila la ideologia victimizarii. Cred ca oamenii sunt inzestrati cu minte, ratiune, responsabilitate, mai ales cind sunt la o avansata maturitate.
Nu stiu la ce pensionari-victime te gindesti, dar cei mai multi pe care ii cunosc direct nu sunt victime. Unii s-au lasat manipulati de sistem pentru o pomana, altii s-au servit de sistem pentru o pensie pe caz de boala obtinuta prin spaga la doctor la 50 de ani ca sa se poata ocupa de afaceri pe piata neagra, adica aspiratoare si blanuri si masini de calcat aduse din Rusia, sau ca sa nu faca nimic. Pur si simplu. Comunismul incuraja lenea si uitarea de sine.
Altii, saracii, au fost redusi la o viata mult diminuata, la a se uita la TV toata ziua, in pijama, cind nu au mai putut fura carne sau brinza sau suruburi sau acumulatori sau materiale de constructie de la blocuri si poduri, pe bani grei cheltuiti la „Cina” unde si ultimul chelner ii intimpina cu ” Sa traiti, dom’ Nelu”.
Sunt la pensie si legiunile de profesoare din scolile din Romania care traiau din cartuse de Kent si alte plocoane pentru o nota de 10 in anii 70-80, si din denuntari la „Partid” despre colegi care nu pareau suficient de patrunsi de geniul Ceausestilor. Sunt la pensie mii de ofiteri din securitatea comunista, cu pensii obscene, de mii de euro pe luna, fara sa-i luam in considerare pe cei care sunt activi in cercurile mafiote, ca Voiculescu.
emil
11 March 2008Of, ce dampf iese din damigeana amintirilor. Ai scos dopul cu aceste rinduri. Acum trebuie sa fac un efort ca sa retraiesc cu vechea acuitate senzatia de incremenire intr-o eterna fojgaiala a acelor ani. Multi ani. E de munca sa redevii om din gindac. Si daca nu se poate, vorba ta, gindacul are si el parte de-o pensie.
Panseluţa
11 March 2008emil:
e dampf, dar si mult sentiment al vinei din partea mea, daca vrei sa-i zici „guilty conscience”, pentru ca am facut si eu compromisurile mele, am participat la rau, l-am vazut in jurul meu si n-am facut nimic sa-l opresc, pina cind am inceput sa ma trezesc, si trezirea asta m-a adus aici, fortat.
Mi-aduc aminte de un articol al lui Mircea Mihaes din Romania Literara de acum citiva ani, cind se dovedise ca Iliescu fusese adus la Presedentie de trei ori cu votul masiv al pensionarilor. Articolul era profund ofensiv la adresa pensionarilor, si propunea a le lua dreptul de vot ca forta retrograda, legata ombilical de comunism si statism. Mai mi-aduc aminte ca si pe mine m-a socat virulenta si lipsa de nuanta a articolului.
Ideea de a lua dreptul de vot oricarei categorii de adulti e profund anti-democratica, si nu tine la nici o analiza politica si rationala/practica. In plus, sunt multi pensionari care gindesc independent de grup, chiar si la tara, tipi de genul celor care se adunau la dezbateri la „Fieraria lui Iocan”, care au un scepticism genetic fata de politicianism si autoritate–cu toate ca nu au cum sa schimbe realitatea, si poate nici dorinta. Bunicu-meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, era cam asa. Se ascundea in pivnita la vremea alegerilor, ca veneau la el in batatura unii sau altii, liberalii sau conservatorii, sa-l ademeneasca sa voteze, si bunica trebuia sa minta ca omul avea treaba in alt judet, sau ca era la bai.
Ce e clar e ca pensionarii au contribuit, masiv, la persistenta vechii ideologii reciclate. N-ai cum te ascunde de realitatea asta. A-i vedea ca victime ale sistemului nu corespunde realitatii. Peste tot unde am fost in tara, in toti anii de dinainte si de dupa ’89, am intilnit oameni cu o „gindire politica” oricit de rudimentara, care se rezuma la „Ce ni se da?”
Chiar si cei pe care noua ordine i-a lasat sa-si recupereze o bucatica de pamint, sa-si vinda o casa de chirpici dar la oras la suprapret, dar incapabili sa-si imagineze ca venitul obtinut poate fi folosit la altceva decit la a cumpara un SUV argintiu ca sa le ia moaca vecinilor. Ii cunosc bine. Continua sa voteze cu alde Nastase si Iliescu si demagogul populist local.
emma
11 March 2008panseluta : gasesc ca ai judeci foarte exigent . te folosesti de cazuri particulare spre a generaliza situatia grea a celor mai multi pensionari – victime reale – in sensul larg al cuvantului. oameni harnici si onesti cu un mare potential de suferinta – insa lipsiti de „carte” deci, puterea de a discerne intre ceea ce este danunator unui sistem de drept si democratic si perceptia lor -oarecum- naiva in speranta de a contribuii la schimbari facile in sistem.
p.s. fac referinta la majoritatea care nu reusesc din acea inumana pensie sa isi acopera cheltuielile in domeniul de medicina ( vorbesc de medicamente , tratamente respectiv terapii) , alimentatie si acel monstruos de exorbitant consumul de energie.
Panseluţa
11 March 2008emma:
ai dreptate. stiu ce spui pentru ca ma confrunt si eu cu problema asta cind gindesc cum gindesc. Sunt limitata de experientele mele, dar incerc sa vad dincolo de ele.
Cind am scris mesajul am facut-o dupa ce am decis ca a fi „lipsit de carte” nu e criteriul esential in a actiona ca om liber, ca individ sau ca pion intr-un sistem care decide ce e bun pentru tine si cit de mare va fi osul pe care ti-l arunca.
Cred ca sunt alti factori culturali, in sens larg, care actioneaza, si care nu tin strict de cit de scolit esti: experienta seculara a proprietatii individuale, pe care romanul, mai ales in Regat, nu a avut-o in masa (adica saracia lucie), a responsabilitatii pe care a avea ceva si a administra acel ceva o inculca, responsabilitatea pentru propriile acte si decizii, o cultura a mobilitatii, in care nu functioneaza criteriul lui „asa a fost sa fie” sau „asa a vrut Dumnezeu” (fatalismul mioritic, mai aproape de „Inshallah!”-ul mahomedan decit de etica din Vest).
Toate astea, si mai multe, intra in mixer. Habar n-am de ce regateni necolectivizati, care reusisera sa-si pastreze bruma de proprietate si demnitate in comunism si care visau sa-si sporeasca avutul in mici ferme pe care sa le cultive cu tractorase „nemtzesti” dupa ’89 au votat tot pentru Iliescu si Nastase, ciclu dupa ciclu. Absolut toti aveau cel putin 10 clase, iar copiii lor cel putin bacalaureatul.
Singurul studiu sociologic al romanilor de dupa ’89 pe care-l cunosc e cel al Alinei Mungiu Pippidi, si nu e „pretty”, oricum te-ai uita la el, si oricite deficiente i-ai gasi. Voi reveni cind gasesc cartea in vrafurile mele.
Si despre ideea de „victima” e mult de vorbit. Nu suntem toti victime, intr-un fel sau altul? Ale geografiei, ale istoriei generale si personale, ale parintilor divortati sau abuzivi, etc.?
Nu e zi sa nu ma trezesc si sa nu multumesc lui Dumnezeu ca nu m-am nascut in Coreea de Nord sau in Arabia Saudita.
Daca vorbesti de victime, hai sa ne aducem aminte de adevaratele victime, ca majoritatea cetatenilor Coreii de Nord, prizonierii din pruncie in lagare de concentrare despartiti de parinti, pentru tot felul de vini ideologice, care nu au nici macar notiunea de parinti, care nu stiu nici macar in ce secol traiesc, minati doar de frica de pedepsele comisarilor politici daca nu-si indeplinesc cota la adunat pietre si taiat lemne, schelete umblatoare in ale caror baraci e totdeauna unul pregatit pentru denunt ca sa obtina o farfurie de zoaie in plus.
Banuiesc ca nu l-ai citit pe Soljenitzin.
Helga
11 March 2008EMINESCU SI ISTORIA INTERZISA
Eminescu interzis. Gandirea politica
http://www.scribd.com/doc/4511…..A-POLITICA
Spre Eminescu. Raspuns romanesc la amenintarile prezentului si la provocarile viitorului
http://www.scribd.com/doc/2167…..L-EMINESCU
Istoria interzisa
http://www.scribd.com/doc/9362741/istoriainterzisa
Aceste carti au copyLIBER.
Daca ai html-ul dezactivat: cu PASTE duci link-ul in browser si apesi ENTER.
Helga
11 March 2008Testamentul politic al lui Nicolae Iorga
http://www.1-clickshare.com/do…..705fd_8422
Testamentele politice ale lui Ion Antonescu si Corneliu Zelea Codreanu
http://www.1-clickshare.com/do…..ed39e_8425
Comandantii legionari Mota si Marin. Testamentele lor politice
http://www.1-clickshare.com/do…..55efe_8426
Si aceste carti au, de asemenea, copyLIBER.
Daca ai html-ul dezactivat: cu PASTE duci link-ul in browser si apesi ENTER.
Panseluta
11 March 2008Helga:
Iti pierzi vremea vrinturindu-te pe aici, si mi-o pierzi si pe a mea.
Panseluta
11 March 2008Erata: „vinturindu-te”
costin
11 March 2008Zelea Codreanu, Helga?
emil
11 March 2008Helga, saru-minusitele, nu le avem cu Capitanul… nu e o persona non-grata din principiu, dar te rog fii o Krimhildă si zi-ne care e shpielul cu Mota si Marin… comandantii legionari. Ceva recrutari la umbra testamentelor politice?