The Other European Volcano (NRO)
Cu cinci ani în urma, Uniunea Europeana se închipuia un soi de triumfalist sfârsit al istoriei. Socialismul democratic urma sa se raspândeasca în mod organic în est si sud, recivilizând vechiul Tratat de la Varsovia si Balcanii prin impunerea de drepturi din leagan pâna-n mormânt, sindicalism de stat si pacifism utopic. Nu e de mirare ca Turcia a implorat, umilindu-se adesea, sa-i fie permisa intrarea în aceasta uniune din ce în ce mai perfecta.
Aici (n.trad. – în SUA), progresistii ne-au predicat adesea ca aproape tot ce facea Europa era mai bine: transport public subventionat, studii universitare gratuite, concediu extins de maternitate, pensionare anticipata si diplomatia unei “puteri soft”. Intr-adevar, campania prezidentiala a lui Obama a fost în anumite aspecte un referendum mascat privind europenizarea. Iar odata ce a fost ales, deciziile presedintelui de a creste taxele, de a extinde administratia, de a expropia unele industrii private, de a creste exponential deficitele, de a subventiona ecologismul si de a-i pune pe inamici în balanta cu aliatii externi au reprezentat esenta unionismului european.
Putini au dorit sa auda atunci cand s-a atras atentia – cu mult inainte de tragedia greaca – ca în teme fundamentale precum demografia si imigratia, viitorul Uniunii Europene e sumbru. Ideea ca, in termeni istorici, socialismul, agnosticismul, pacifismul si hedonismul nu erau doar interrelationate ci si suicidale pentru civilizatie era considerata excentrica.
Visul Uniunii Europene – un socialism democratic continental care sa ofere occidentalilor o antiteza la Statele Unite – este acum spulberat.
Mai mult, chiar in epoca socialismului zgomotos, notiunea de „clasa” a Vechii Europe a facut dificila asimilarea imigrantilor islamici. Spre deosebire de alti nou-veniti, nord-africanii si turcii si-au directionat resentimentele prin fundamentalismul religios. Ceva caracteristic gazdelor lor europene – pacifismul, perspectiva liberala în materie de sex, proclamatiile agnostice si ateiste – i-au infuriat pe musulmani cum nici Marele Satan nu a izbutit. Cu cât a incercat sa menajeze Islamul în afara granitelor dar si acasa, în relatie cu propria subclasa musulmana neadaptata, cu atât Europa liberala a fost dispretuita ca fiind slaba, decadenta si, cel mai grav, din ce in ce mai irelevanta.
- Citeste si Uniunea Europeana: o coalitie a iresponsabilitatii (George F. Will)
Putini au dorit sa auda atunci cand s-a aratat ca, în termeni de putere militara traditionala, Europa era aproape fara aparare, incapabila sa se protejeze în fata agresiunii rusesti, Islamului radical sau a Iranului ce va deveni curând nuclear. Participarea ei reticenta la razboiul anti-taliban, salutata calduros de Washington, doar a facut mai clare toate acestea. Se pare ca tehnocratii de la Bruxelles considerau ca se terminase însasi epoca neanderthaliana a razboiului. Diplomati docti de la Haga si ONU aveau sa proclame “diferentele” care izvorasc fie din neintelegeri, fie din inechitati materiale ce puteau fi prevenite, în fata conceptului tucididean de onoare, teama si interes subiectiv, inerente conditiei umane si îndiguite de concepte „fosilizate” precum pregatirea militara si capacitate de disuasiune. Europenii considerau simplista, sau cel putin problematica, invocarea acestei pretentii in legatura cu reteaua de siguranta a NATO si bugetul apararii in SUA.(…)
Izbitor în lupta greco-germana nu este ca niste creditori avari sunt înfuriati de datornicii risipitori, ci cât de repede amintirile anului 1939 se agita de-a lungul continentului în timp ce pojghita subtire a fratiei socialiste europene este sparta.
Realitatile unei cresteri relativ modeste in ultimul deceniu in comparatie cu alte economii avansate, somajului ridicat si cronicizat in Europa, stagnarii productivitatii muncii, realitati produse de modelul socialist european, au fost intotdeauna minimalizate sau, cel putin, contrapuse “calitatii vietii”. Cui sa-i pese ca, în ultimul deceniu, majoritatea Europei înregistra doar 50 – 75 % din rata de crestere economica anuala a SUA, ca se zbatea cu o rata a somajului de 10% ori ca descuraja înfiintarea noilor companii când niciunde în lume nu se gasea o mai buna „calitate a vietii” ca în Europa?
De mirare la implozia greceasca nu este ca a venit atât de repede, ci mai degraba ca i-a luat atât de mult pâna sa apara, date fiind fenomenele paneuropene de iesire timpurie la pensie, scadere a populatiei, sectoarele publice balonate si militantismul sindical. Intr-un anumit sens, visul Uniunii Europene – un socialism democratic continental care sa ofere occidentalilor o antiteza la Statele Unite – este acum spulberat. Sa vedem motivele :
1. Expansiunea UE probabil ca s-a terminat. Ironia este ca cei care doresc sa devina membri, precum Turcia, vor fi poate usurati si nu invidiosi sau dezamagiti amarnic pentru ca sunt exclusi. In cel mai rau caz, Turcia poate sa-si aranjeze registrele contabile si sa-si devalorizeze moneda când vrea, fara creditori internationali care sa si aiba un control de facto asupra guvernului, ca în cazul Greciei. Nu vom auzi de decizii de extindere a UE în urmatorii ani. Mai degraba, vom auzi dezbateri despre retrageri voluntare sau fortate. In cel mai bun caz, întreaga schema nefunctionala va reveni la ideea originala a câtorva natiuni europene occidentale care sa accepte sa-si integreze lejer economiile, si sa adopte o politica externa comuna în cadrul NATO.
Pe masura ce li se duc banii, iar vederile utopice despre aparare se arata a fi la fel de suspecte ca pretentiile lor economice, natiunile UE vor fi mai fericite ca oricând cu umbrela americana. Intr-adevar, daca Turcia o sa vrea sa survoleze ceas de ceas insulele Egee sau sa isi arate muschii Ciprului, ma îndoiesc ca armata greaca, care va deveni în curând o gluma, va putea sa se împotriveasca sau ca îi va pasa de asta vreunui nord-european îndepartat.
2. Asadar sistemul comunizant paneuropean se destrama. Izbitor în lupta greco-germana nu este ca niste creditori avari sunt înfuriati de datornicii risipitori, sau chiar invidiosi, clientul mai slab care îi poarta pica patronului puternic si dispretuitor, ci cât de repede amintirile anului 1939 se agita de-a lungul continentului în timp ce pojghita subtire a fratiei socialiste europene este sparta. Mediile germane si elene aproape imediat au reluat lupta celui de al Doilea Razboi Mondial – grecii au cerut despagubiri de razboi mai mari si înapoierea pretinsului aur furat. Nemtii au fost doritori de a lua în schimb insulele grecesti nelocuite, dar pitoresti. Vechea teama europeana a unei Germanii puternice, distante si suparate a iesit la suprafata, împreuna cu stereotipele despre (lenesii si) iubitorii de soare mediteraneeni care au nevoie de pomana de la harnicii si sobrii (dar recii si nemilosii) nordici.
3. E foarte posibil ca NATO sa treaca dincolo de UE, pe masura ce laudarosenia armatei de reactie rapida moare sub propria-i slaba lovitura. Din ce se vede, oricum nu exista motive ca alianta NATO sa existe – afara de motivele initiale. Asta înseamna ca, în curând, europenii vor vrea sa vina americanii mai mult ca oricând (acum în epoca Obama, când o America socializanta, doborâta de datorii, pare ca nu vrea sa vina), rusii bogati în petrol sa plece (când fostele republici sovietice si est-europenii vor vedea ca asigurarile din trecut ale Vestului sunt goale de continut), si Germania sa fie la pamânt (la gândul paranoic ca este foarte posibil sa mearga pe drumul ei si sa faca cu banii ce a facut cu armata). Asa ca, oricât ar parea de ciudat, pe masura ce UE slabeste, europenii vor privi din ce în ce mai mult spre NATO. Pe masura ce li se duc banii iar vederile utopice despre aparare se arata a fi la fel de suspecte ca pretentiile lor economice, natiunile UE vor fi mai fericite ca oricând cu umbrela americana. Intr-adevar, daca Turcia o sa vrea sa survoleze ceas de ceas insulele Egee sau sa si arate muschii Ciprului, ma îndoiesc ca armata greaca, care va deveni în curând o gluma, va putea sa se împotriveasca sau ca îi va pasa de asta vreunui nord-european îndepartat.
Sa împodobesti Acropole cu secera si ciocanul pare un fel ciudat de a convinge capitalistii sa îi împrumute pe socialisti la începutul unui sezon turistic care ar trebui sa le salveze viata.
4. Socialismul democratic s-a aratat neviabil si acesta devine subtextul unei mari parti din furia populara contra Obamismului. Dupa septembrie 2008, caderea burselor pe Wall Street ar fi trebuit sa duca la un plebiscit asupra contradictiilor intrinseci ale capitalismului. Dar în acelasi timp, multi s-a întrebat de ce atunci unii europeni mai întelepti continuau sa si îndrepte economiile catre deschidere mai degraba decât spre sporirea guvernului, taxe si birocratie. De fapt, daca e ca Statele Unite sa ramâna o economie deschisa de piata, ele vor supravietui lui septembrie 2008 mult mai bine decât pot europenii sa supravietuiasca crizei din Grecia si urmarilor sale, în mare parte pentru ca, în ciuda lui Obama, America este mult mai antreprenoriala si usureaza mai mult afacerile. Statele americane sunt integrate într-un fel care nu exista în Europa. Californienii pot sa nu-i placa în acest moment pe cei din Arizona, dar animozitatile dintre ei nu afecteaza dolarul american, Rezerva Federala si securitatea sociala în felul în care confruntarea eleno-germana a pus în discutie politicile financiare de baza, reglementarea si pensiile – pe lânga diferentele lingvistice, culturale si istorice. Ne place sau nu, Europa, si mai ales Grecia, sunt o hârtie de turnesol pentru America. Pentru detalii, se poate cauta Grecia + California pe Google în cam 60 milioane rezultate.
Unei întregi generatii care a fost cocolosita ca socialismul e un drept din nastere, i se va cere curând sa renunte la cea mai mare parte din acesta. Cum se va duce economia etatizata asa se vor duce si fandoselile europene cu protectia radicala a mediului subventionata de stat, negarea sclifosita a fundamentalismului islamic si sperietoarea cu imperialismul american. Acestea au fost totdeauna ideologiile fanteziste ale unei populatii subventionate si înstarite.
Odata ce va cadea coaja birocratica, o sa vedem ca niciodata multe din ranile deschise ale UE. Revoltele din Grecia sunt instructive, lumea priveste socata cum prezumtivii beneficiari ai darniciei mondiale se dezlantuie împotriva binefacatorilor lor. Sa împodobesti Acropole cu secera si ciocanul pare un fel ciudat de a convinge capitalistii sa îi împrumute pe socialisti la începutul unui sezon turistic care ar trebui sa le salveze viata. Insa, când un dependent si-a taiat cheltuielile voluntar sau a simtit recunostinta pentru patronul sau? Putem foarte bine sa vedem mult mai multa violenta pe masura ce criza se raspândeste în Europa de Sud.
Unei întregi generatii care a fost cocolosita ca socialismul e un drept din nastere, fara memorie directa despre greutatile Depresiunii, ale celui de-al Doilea Razboi Mondial, reconstructiei postbelice, sau a faliilor de dupa violenta de stânga din Spania, Italia si Grecia, i se va cere curând sa renunte la cea mai mare parte din acesta.
Așa cum se va duce economia etatizata, așa se vor duce si fandoselile europene cu protectia radicala a mediului subventionata de stat, negarea sclifosita a fundamentalismului islamic si sperietoarea cu imperialismul american. Acestea au fost totdeauna ideologiile fanteziste ale unei populatii subventionate si înstarite. Sunt cu siguranta dincolo de mijloacele unor cetateni mult mai saraci si mai furiosi care trebuie acum sa traiasca într-o lume mult mai putin binevoitoare.
Povestea Uniunii Europene nu este numai nevoia a plati cautiunea pentru Grecia si scremetele pentru a o gasi, ci mai degraba demult adormitele tensiuni care o înconjoara. Pe scurt, în Europa nu e doar un vulcan, iar al doilea începe sa erupa si el.
Victor Davis Hanson is a classicist and historian at the Hoover Institution, Stanford University, and editor, most recently, of Makers of Ancient Strategy: From the Persian Wars to the Fall of Rome.
(Traducere Gelu Trandafir)
