FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Copiii abandonați de ieri, alegătorii de azi!

Evenimentele din 1989 ne-au găsit cu peste 100.000 de copii abandonați în România. Fiecare județ avea cel puțin un leagăn de copii, o casă de copii, sau/ și un cămin spital. Fotografiile de atunci au făcut înconjurul lumii și erau foarte asemănătoare, fie că proveneau de la Nicorești, Siret, Tătărani sau Poiana Mare.

Dintre copiii abandonați pe care revoluția i-a găsit în orfelinate, unii, mai norocoși poate, au fost adoptați. Alții, însă, au crescut și au devenit și ei cetățenii de azi ai României. Cred că ar fi util, ca societate, să înțelegem ce fel de cetățeni ar fi putut deveni.

Abandonul la naștere și rămânerea acestor copii în leagăne a constituit și constituie încă o mare problemă de sănătate publică.

Psihologia copilului arată că aproape 50% din inteligența adultului se câștigă în primii 4 ani de viață, or creșterea acestor copii în instituțiile statului în primii ani de viață nu poate să favorizeze dezvoltarea lor psiho-afectivă. Dacă un copil născut și primit într-o familie normală este înconjurat încă din primele zile de la naștere de părinți, bunici, frați, vecini etc. fiecare dintre aceștia contribuind în felul său la „trezirea” inteligenței și dezvoltării psihoafective a copilului. Un copil cu „parametrii normali” la naștere (greutate, scor Apgar, reflexe) pus în salon cu alți 8 – 10 – 20 de copii de vârstă apropiată și îngrijiți de personalul adult al instituției, este stimulat psiho-emoțional cu mult, mult mai puțin. Proporția ar fi: în familie, un copil și 4-5 adulți, iar în orfelinat, 10 copii și un adult!

Simplul fapt al instituționalizării precoce a copiiilor, practicate pe scară largă la noi în țară până prin anii ’97-’98, a făcut ca adulții rezultați din aceste generații să aibă, în marea lor majoritate, grave întârzieri mintale și să fie greu de integrat în societate. Ca să nu mai vorbim de trecutul plin de privațiuni nutritive, de instruire și educație etc.

Societatea actuală are nevoie să țină seama de aceste realități. Dacă anul 1989 ne-a găsit cu 100.000, încă și acum ei sunt 60.000! În fiecare an rămân abandonați cam 2.000 – 3.000 de copii!

Dacă nu se iau măsuri inteligente și urgente pentru evitarea sau tratarea acestor abandonuri, tot societatea este cea care va avea de suferit în ansamblul ei. Prof. Al. Vlad Ciurea, reputat neurochirurg, atrăgea atenția că „Odată cu intrarea Bulgariei şi României în UE populaţia acesta în surplus a venit şi cu un bagaj de boli psihice. S-a adăugat monitorizarea unor noi afecţiuni precum alimentaţia nesănătoasă, tulburările de somn, retardarea mentală, afecţiuni în dezvoltarea sistemului nervos la copii şi adolescenţi. Prin urmare a crescut costul economic legat de afecţiunile creierului”.

În analiza publicată în România Liberă de Petre Bădică și Petrică Răchită, intitulată „Bolile creierului costă România 11 miliarde de euro. Investim în combaterea lor de 4.000 de ori mai puţin” este citat Raul Mureșan, cercetător la Institutul Român de Știință și Tehnologie, care explică la ce se referă costurile anuale de 11,2 miliarde: costul direct medical (ceea ce se cheltuiește cu diagosticul, tratamentul și intervențiile chirurgicale), costul direct non-medical, care se referă la îngrijirea acestor pacienți (sanatorii, internări, recuperare și chiar, dintre foștii copii abandonați deveniți adulți, unii rămân internați pe viață în cămine spital). Și, în fine, există și un cost indirect, adică suma pe care o pierde economia prin faptul că acești oameni nu sunt activi. Dintre aceștia, cei care ajung să aibă identitate, pot fi și alegători!

Ar mai fi multe de făcut pentru combaterea abandonului și pentru integrarea cât mai precoce în familii a copiiilor abandonați. Societatea ar trebui să privească cu mult mai multă atenție și grijă această problemă, dar este necesară și o legislație înțeleaptă.

Dr. Maria-Emanuela Zaharia
Vicepreședinte Asociația „Iubiți copiii”

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Dr. Maria-Emanuela Zaharia

Dr. Maria-Emanuela Zaharia

2 Comments

  1. Carmen Lapadat
    25 March 2015

    Eu cred ca trebuie sa avem in minte atunci cand vorbim despre categorii de persoane, ca acei oameni sunt fiinte rationale si sa nu vorbim ca si cum ar fi o gramada care nu ar putea sti si afla ceea ce se crede si se vorbeste despre ei. Multe fapte, asa zis ‘aratate’ de psihologie, se infirma zi de zi si putem vedea lucrul acesta cu ochiul liber. Chiar daca exista neajunsuri/ handicapuri intelectuale, doar acest lucru nu ii ia unui om calitatea de a avea discernamant ori de a rationa. Niste lipsuri vizibile pot compensa in alt fel, mai putin vizibil pentru… marea masa… — ca sa “lovesc”, ironic, doar pentru a fi mai sugestiva, si eu, cu generalizari. Cred ca este si un mod de a ii lovi si pierde inca o data cu acest fel de titluri — “iata cine voteaza azi!” — si pierde nu numai voturile lor , dar prin nepricepere, ajungem sa ii dezinformam si sa ignoram faptul ca ii putem informa… Nu cumva o mare parte dintre ei sa nu fi votat niciodata cu stanga… s-o fi facut vreun studiu…

  2. Anca Cernea
    25 March 2015

    Ceea ce spune comentariul @1 este adevărat, dar nu se potrivește sub acest articol.

    Articolul nu spune că adulții-foști–copii-abandonați ar fi „o grămadă”, că nu ar fi ființe raționale, etc.

    Articolul este despre altceva: despre necesitatea urgentă de a se face ce trebuie astfel încât copiii să nu fie abandonați, iar, dacă sunt, adopția să fie făcută cât mai repede, așa încât copiii să nu sufere consecințele descrise în articol. Aceste consecințe pot fi depășite (știu și eu cazuri în care au fost depășite, chiar cu mare succes). Dar e mai bine să previi decât să tratezi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *