Încă de la lansarea publică a entității politico-religioase numită “Statul islamic”, discursul militanților extremiști făcea invariabil referire la “cruciați” și la atacarea Bisericii, preoți și credincioși.

Asta e, printre altele, una din temele care apropie islamul, militant sau nu, de stânga politică. Care stângă și-a satisfăcut pornirea criminală cu asupra de măsură, ucigând încă de la Revoluția Franceză un număr imens de clerici și credincioși, oameni nevinovați, dar a căror credință îi făcea candidați imposibili pentru statutul Omului Nou care să trăiască în Noua Lume visată de toți cei virusați de socialism /comunism /orice alt stângism. Atacarea și cucerirea Romei, despre care vorbesc explicit frontmanii Statului Islamic, ar avea aceeași însemnătate pentru musulmani ca și pentru comuniștii militanți – distrugerea centrului religios celui mai cunoscut din Europa, nu doar pentru valoarea lui simbolică ci și pentru a închide sursa de difuzare cea mai prestigioasă a învățăturii și vieții creștine, care a format și influențat cel mai mult formarea culturii occidentale.

În condițiile astea toată lumea știa că nu va trece mult timp până când bisericile din Europa vor fi atacate iar preotii vor fi martirizați, așa cum se întâmplă prea des și de prea multă vreme în Orientul islamic, unde uciderea slujitorilor Bisericii și a credincioșilor mărturisitori a ajuns o înspăimântătoare banalitate.

Una din încercările cunoscute de atentat asupra unei biserici a avut loc cu ceva vreme în urmă, la Paris. Un accident a făcut ca atentatorul să nu poată duce la îndeplinire planul criminal, gândit de Statul Islamic și transmis via Siria în Franța. Dar astfel a fost confirmată una din cele mai urâte așteptări – campania de teroare începe să lovească, așa cum dealtfel fusese anunțat, și bisericile catolice. Gradul de alertă a fost dus la cel mai înalt nivel în ceea ce privește eventualitatea unui atac asupra unei biserici, asupra clericilor si credinciosilor practicanti, dar având un număr imens de suspecți de supravegheat și un sistem politic ce sabotează orice acțiune eficientă a serviciilor secrete și a poliției, era de așteptat ca cineva din Biserică să platească cu viața pentru alegerile poltice ale statului francez.

Nordul Franței, loc cu o populație mult mai redusă de imigranți decât orice altă regiune a țării, cu orașe curate și liniștite, are o mulțime de biserici-monument în care slujitorii altarului sunt cunoscuți pentru ajutorul constant dat celor aflați la nevoie, adică și imigranților, fie ei creștini sau musulmani. Dar jihadul e jihad, detaliile contează mai puțin și războiul nu are treabă cu recunostința când e vorba de ordinele imamilor radicali.

În condițiile astea, martiriul unui slujitor al Bisericii era de așteptat. Părintele Jaques Hamel a murit asemeni multor creștini mărturisitori din Siria, Irak sau Egipt, dar și conform unei tradiții a Stângii care și-a început războiul cu Biserica tocmai în Franța, prin uciderea a zeci de mii de preoți și credincioși în timpul Regimului Terorii. Terorismul și anticlericalismul în Franța nu sunt așadar deloc creații ale musulmanilor jihadiști ai zilelor noastre. Din contra, Danton, Robespierre și Napoleon, părinți ai unui stat francez ce se vroia modern, laic, s-ar mira de volumul mic de victime comparat cu genocidul pornit de ei în numele unui Stat al Rațiunii. Cât despre actualul stat francez, acesta pare că doar îi ține din treabă pe jihadiști atât cât poate, după ce, involuntar, le-a creat toate condițiile să lupte acest război împotriva civilizației europene creștine și a celor nevinovați ce nu se pot apăra singuri.