FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Principiile politicii conservatoare

Diário do Comércio, 27 iunie 2011

Aceste principii nu sunt reguli de urmat în politica practică. Sunt un ansamblu de criterii de recunoaştere, pentru a putea distinge, atunci când auzi un politician vorbind, dacă te afli în faţa unui conservator, a unui revoluţionar sau a unui „liberal”, în sensul brazilian, de astăzi, al termenului (care este un amestec incert dintre primii doi).

1. Nimeni nu e stăpânul viitorului. „Viitorul ne aparţine” este un vers din imnul Tineretului Hitlerist. Aceasta este esenţa mentalităţii revoluţionare. Un conservator vorbeşte în numele experienţei trecute, acumulate în prezent. Revoluţionarul vorbeşte în numele unui viitor ipotetic, investit cu autoritate de tribunal de ultimă instanţă; el crede că reprezintă în prezent această autoritate, chiar şi atunci când nu ştie nimic despre acel viitor şi nu e în stare să-l descrie decât prin intermediul unor laude generice, neavând nici cea mai mică idee despre ce este acesta. Atunci când fostul preşedinte(al Braziliei n.t.), Lula, spunea „Nu ştim ce fel de socialism dorim”, el presupunea că ştie (1) că socialismul este viitorul luminos şi inevitabil al Istoriei, când experienţa arată că de fapt este un trecut sângeros, cu o moştenire de mai mult de 100 milioane de morţi, (2) că el şi complicii săi au dreptul să ne conducă spre o repetare a acestei experienţe, fără nici o garanţie că aceasta va fi mai puţin mortală decat cea precedentă, cu excepţia unei promisiuni verbale, ieşite din gura cuiva care, în acelaşi timp, recunoaşte că nu ştie încotro ne duce. Mentalitatea revoluţionară este un amestec de îngâmfare psihotică şi iresponsabilitate criminală.

2. Fiecare generaţie are dreptul de a alege ceea ce consideră de cuviinţă. Acest lucru implică faptul că nici o generaţie nu are dreptul de a le angaja pe cele următoare în decizii drastice ale căror efecte, aproape sigur malefice, fie nu vor putea fi reparate niciodată, fie vor putea fi reparate numai prin jertfa mai multor generaţii. Poporul are, prin definiţie, dreptul de a experimenta şi de a învăţa din experienţă, dar tocmai din acest motiv, nu are dreptul de a-şi folosi copiii şi nepoţii drept cobai pentru experimente nechibzuite.

3. Nici un guvern nu are dreptul de a face ceva ce guvernul următor nu poate desface. Este un corolar inevitabil al principiului precedent. Alegerile periodice nu ar avea nici un sens dacă fiecare guvern ales nu ar avea dreptul şi posibilitatea de a corecta greşelile guvernelor anterioare. Democraţia este, prin urmare, esenţialmente ostilă oricărui proiect de schimbare profundă şi ireversibilă a ordinii sociale, oricât ar fi aceasta de rea la un moment dat. Nici o ordine socială generată de curgerea secolelor nu este atât de rea pe cât este o nouă ordine impusă de către o elită luminată care se crede, fără motiv, deţinătoarea unicului viitor dezirabil. În cursul ultimelor trei secole nu a existat niciun singur experiment revoluţionar care să nu fi dus la distrugere, omor, războaie şi mizerie generalizată. Nu vedem cum ar putea experimentele viitoare să fie diferite.

4. Nici o propunere revoluţionară nu este demnă de a fi dezbatută ca o alternativă respectabilă într-un cadru politic democratic. Revocabilitatea măsurilor de guvernare este un principiu de neocolit al democraţiei şi orice propunere revoluţionară, prin definiţie, neagă de la bază acest principiu. Este imposibil a pune în practică vreo propunere revoluţionară fără concentrarea puterii şi fără excluderea, deschisă sau camuflată, a oricărei propuneri alternative. Nu se pot discuta alternative pe baza interdicţiei alternativelor.

5. Democraţia este opusul politicii revoluţionare. Democraţia este guvernarea încercărilor experimentale, pe termen scurt şi întotdeauna revocabile. Propunerea revoluţionară este în mod necesar de termen lung şi ireversibilă. De fapt, orice proiect revoluţionar îşi propune să transforme nu numai o anumită societate, ci Pământul întreg şi însăşi natura umană. Este imposibil să discuţi democratic cu cineva care nu respectă nici măcar natura interlocutorului, nevăzând în el decât materia provizorie a umanităţii viitoare. Este stupid să credem că socialiştii, comuniştii, fasciştii, eurasienii şi toţi cei asemenea lor se vor putea integra în mod paşnic întru convieţuire democratică alături de facţiuni politice infinit mai puţin ambiţioase. Va fi întotdeauna convieţuirea democratică a lupului cu mielul.

6. Eradicarea totală a mentalităţii revoluţionare este condiţia esenţială pentru supravieţuirea libertăţii în lume. Mentalitatea revoluţionară nu este o caracteristică permanentă a naturii umane. A avut o origine istorică – în jurul secolului al XVIII-lea – şi aproape sigur va avea un sfârşit. Perioada de apogeu, secolul XX, a fost cea mai violentă, cea mai ucigaşă din toată Istoria umană, depăşind ca număr de victime nevinovate toate războaiele, epidemiile, cutremurele şi dezastrele naturale de orice fel, observate de la începutul timpurilor. Nu este nici o exagerare în a spune că mentalitatea revolutionară este cel mai mare flagel care s-a abătut vreodată asupra omenirii. Este o chestiune de numere, nu de păreri. Cine refuză să vadă acest lucru este un monstru de nesimţire. Orice politică ce nu este orientată spre eradicarea completă a mentalităţii revoluţionare, în felul cel mai intens şi mai explicit cu putinţă, este o pălăvrăgeală criminală şi inacceptabilă, oricât şi-ar împodobi omisiunea cu frumoase pretexte democratice, liberale, religioase, moraliste, egalitare, etc.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Olavo de Carvalho

Olavo de Carvalho

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *