Firoozeh Bazrafkan s-a născut în Iran, adică în țara care face parte dintr-o lume in care povața: “Bateți nevasta de șapte ori pe zi. Dacă nu știi pentru ce, fii liniștit, știe ea” este la mare cinste! S-a născut în Republica Islamică Iran, țara în care deseori femeile si rareori barbații, sunt omorâți prin lapidare, și asta nu oricum, așa, anarhic, ci conform codului penal. Acesta prevede la articolul 116: “Pietrele utilizate pentru lapidare nu trebuie să fie prea mari, astfel încât să omoare de la primele lovituri, nici mici ca niște pietricele”.

Inexplicabil, artista iraniană și-a părăsit țara – în care nu e ilegal a ucide cu pietre, dar a face asta cu pietre nepotrivite, este – pentru a începe o nouă viață pe “bătrânul continent”. S-a stabilit în Danemarca. Poate a făcut bine – spun asta gândindu-mă la altă artistă, la actrița iraniană Marzieh Vafamehr. Aceasta a rămas. Și pentru că a jucat într-un film ce evoca dificultățile pe care le întampină artiștii în republica islamică, a fost “premiată” de către justiția iraniană cu un an de închisoare și 90 de lovituri de bici. Știe ea de ce! În Iran, libertatea de exprimare, chiar și prin artă, e inexistentă.

Cam în aceeași perioadă în care actrița Marzieh încerca, în Iran, să scape de “mângâierea” biciului, cealaltă artistă, Firoozeh își exercita și ea dreptul la libera exprimare, scriind pe blogul său, în Danemarca: “Sunt convinsă că bărbații musulmani, peste tot în lume, își violeaza fetele, abuzează de ele și le ucid. Ca daneză născută în Iran”, adauga ea, “cred că acest lucru provine dintr-o cultură greșită și inumană, presupunând că este vorba de o cultură. Aș spune, totuși, că este mai degrabă vorba de o religie greșită și inumană, a cărei carte sfântă, Coranul, este mai inumană, deplorabilă și nebună decât celelalte două religii majore împreună”.

Nu comentez spusele lui Firoozeh Bazrafkan. Libertatea de expresie e garantată în democrațiile recunoscute – le-as spune, cu “pedigriu” – cum este și cea daneză. Acolo, în codul penal, putem fi siguri ca “articolul 116” nu reglementează lapidarea și nici dimensiunea pietrelor utilizate în timpul acestui procedeu. Se spune ceva, într-adevăr, la secțiunea 266 despre rasism, dar este normal: într-o democrație cu “pedigriu” cel mai mare pericol pentru omenire este rasismul – și el trebuie combătut.

Prin urmare, Curtea Supremă a Danemarcei a condamnat-o de curând pe Firouzeh Bazrafkan la plata unei amenzi de 5000 de coroane sau 5 zile de închisoare. Știe ea de ce! Un număr oarecare de lovituri de bici? O macara, ca în Iran, de care să fie spânzurată pentru blasfemie? Nici vorbă…încă! Danemarca e o democrație.