Un cunoscut artist chinez rezident în Germania se duce până în Grecia cu un pian pe care-l oferă unei refugiate. Acolo, în ploaie şi în glod, protejată de o folie ţinută de câteva persoane, femeia încearcă să cânte, în faţa camerelor de filmat. Urmează declaraţiile. Tânăra, numită în ştire pianistă, deşi nu aceasta părea meseria ei, spune că a întrerupt studiul muzicii în urmă cu câţiva ani, dar acum, prin acest gest nobil, îl poate relua. La rândul său, chinezul comentează ceva despre arta care învinge războiul. Nu ştim ce se întâmplă cu pianul, pe care probabil tot donatorul urmează să-l care înapoi în Germania, după filmări.

Este o ştire care a fost şi la televiziunile noastre zilele trecute. Povestea vine de pe un front mediatic pentru care mişcarea welcomerefugistă şi-a concentrat resurse masive, iar centrul acţiunii este acum graniţa Greciei cu Macedonia.

Mai multe publicaţii din Germania se întreabă astăzi: „Cine se află în spatele hărţii?” Este vorba despre un fluturaş cu o schiţă, însoţită de un text în arabă, răspândit în sute sau poate mii de exemplare, în tabăra de refugiaţi creată la Idomeni, localitatea de la graniţa Greciei cu Macedonia. Desenul şi textul îi încurajau pe oameni să-şi continue drumul: „Graniţa greco-macedoneană rămâne închisă. Nu există autobuze sau trenuri pentru transportul spre Germania. Cine rămâne va fi dus în Turcia. Cine va merge mai departe ilegal (sic!) în Europa, va putea însă să rămână în Germania.” După care avertismentul e repetat:

„Tabăra din Idomeni va rămâne închisă, iar voi veţi fi nevoiţi să plecaţi în Turcia.” Urmează un ghid al trecerii frontierei din care se desprind două idei principale:
– cinci kilometri mai jos nu mai sunt garduri, ci drum liber spre Macedonia;
– poliţia sau armata vă pot întoarce, dar dacă sunteţi cu miile, nu poate nimeni să va facă nimic.
În fine, oamenilor li se mai atrage atenţia: „Distrugeţi aceste informaţii pentru a nu ajunge în mâinile armatei, poliţiei sau ale jurnaliştilor.”
(traducere realizată de publicaţia krone.at)

Oficial nimeni nu-şi asumă acest mesaj, semnat de un grup cu un nume inventat ad-hoc, dar în reţelele sociale, în principal pe Twitter, sunt vizibile mai multe persoane şi grupuri implicate. Scopul lor este clar: impresionarea opiniei publice din Uniunea Europeană, pentru a se obţine accesul neîngrădit al noului val de refugiaţi spre centrul şi nordul Europei.

Imaginile joacă un rol major în acest demers. Sunt postate în mod repetat fotografii cu copii plângând, cu adulţi chinuindu-se cu copii în braţe sau chiar refugiaţi bând apă din iarbă. Este totuşi o contradicţie între numărul de mare de poze cu femei şi copii aflaţi la ananghie şi pozele de grup, cu refugiaţii în marş, în care majoritatea figurilor sunt de bărbaţi.

Gardurile, în diverse situaţii – cel de graniţă, pe care poliţia macedoneană îl reface, după ce a fost tăiat de refugiaţi, sau cel al taberei de refugiaţi – sunt expuse în mai multe ilustraţii. Gardul e important în imagini pentru că e un simbol care poate fi uşor decodat de oricine: în spatele lui sunt oamenii ţinuţi precum animalele.

Cele mai multe fotografii sunt de la momentul trecerii râului. Sute de imigranţi apar traversând o apă învolburată, ţinându-se de o coardă. Sunt puse în evidenţă chipurile tragice ale unor femei şi copii. Câteva figuri apar mereu în numeroase imagini, de o parte a frânghiei. Sunt figuri occidentale, probabil din organizaţiile care încearcă să-i aducă pe refugiaţi în Europa, figuri pe care presa germană încearcă să le identifice.

Se merge mai departe cu imaginile care ar trebui să afecteze emoţional. Sunt pozate mai multe corturi distruse. Activista unui ONG din Dresda comentează într-un video că refugiaţii sunt nevoiţi să-şi abandoneze corturile, deşi sunt mai multe alte relatări care arată că acele corturi le fuseseră aduse oamenilor tocmai pentru a-şi face tabără acolo. Deci nu le aparţineau şi probabil că vor primi altele pe traseu, dacă vor reuşi să înainteze.

Pentru a provoca indignarea opiniei publice, pentru a crea tabloul unei lupte inegale, sunt alăturate imagini din tabăra de la Idomeni cu poze ale armatei macedonene, costumată adecvat unei misiuni de luptă. De asemenea, sunt puşi în paralel bocancii militarilor şi încălţările distruse, înfundate în noroi, ale refugiaţilor. Europa trebuie să afle astel că cei care apără graniţa sunt o forţă opresoare, care umileşte nişte amărâţi.

Circulă şi imagini cu copii purtând mesaje pe cartoane rupte: „Sunt un copil şi poate că nu ştiu multe, dar să tratezi oamenii fără respect, pentru că sunt născuţi pe cealată parte a planetei, se numeşte RASISM”, scrie pe unul dintre aceste cartoane, într-o engleză fără cusur.

Se aminteşte lumii în mod repetat că în băjenie sunt femei însărcinate în luna a noua şi că sunt copii care au câteva zile sau săptămâni, deci născuţi pe drum. Autorii mesajelor nu se întreabă cum de au pornit la drum mamele în aceste condiţii. De un impact major ar trebui să fie imaginea unei femei spălând un nou născut în apa de ploaie adunată în faţa cortului.
În schimb, imaginile de la o bătaie din tabără, între afgani şi pakistanezi, sunt omise de mai toate organizaţiile implicate.

Este important ca europenii să afle că oaspeţii le sunt pianişti, nu persoane agresive.
Trei oameni au murit încercând să traverseze râul, iar acum presa se întreabă cine e de vină, cine a făcut harta, cine de fapt i-a îndrumat pe oameni să treacă prin râul umflat de ploile ultimelor zile.

La graniţa Greciei cu Macedonia pare că se dă o bătălie grea dintr-un război mediatic amplu. Ca orice acţiune de luptă şi aceasta are slogane. Unul este strecurat în postări, sub forma unei acuze care să-i facă pe europeni să se simtă vinovaţi: Ce ruşine, în Europa anului 2016! Un al doilea slogan e explicit: Deschideţi graniţele! Umanismul avântat a mai pus o sentinţă şi şi-a mai strigat o dată crezul iresponsabil. Soluţia pentru câţi oameni poate Europa să adopte trebuie însă s-o găsească însă alţii.

https://www.facebook.com/Mondorama/