FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

„Get Back, Jojo!” Americanii migrează în masă dinspre statele democrate în cele republicane

Jojo left his home in Tucson, Arizona
For some California grass

The Beatles, în actualitate! 

Cred că nu există fan al binecunoscutei formații engleze care să nu știe aceste două versuri din ”Get Back”. Melodia a fost înregistrată în ianuarie 1969, lansată ca single în același an, în aprilie, devenind nr. 1 peste tot în lume. Marele success a făcut să fie inclusă și pe LP-ul ”Let It Be”, apărut în 1970.

Atunci, acțiunea descrisă era una care devenise un adevărat curent: mulți tineri se mutau din diferite state americane (Arizona, Texas etc.) în California, atrași desigur de avântul economic al zonei, dar și de legile mult mai premisive (”California grass”). Atunci, refrenul melodiei era unul prin care se sugera că ar fi bine ca tinerii respectivi să se întoarcă acolo de unde proveneau (”Get back to where you once belonged”). Să fi fost doar o glumă a lui Paul McCartney (autorul textului și melodiei)? Sau o premoniție a ceea ce urma să se întâmple, e drept, muuult mai târziu, adică … acum: goana în sens invers, anume din California în Arizona (voi reveni asupra acestui aspect, cu multe argumente).

O potriveală, veți zice. The Beatles n-aveau cum să bănuiască ce se va întâmpla peste … 50 de ani! Posibil! Dar atunci cum vă explicați versul din a doua strofă a melodiei, care ne trimite în actualitatea imediată a anului 2021:

Sweet Loretta Martin thought she was a woman
But she was another man.

Hopa! Tipa credea că e femeie, dar era … bărbat! Un transgender în anul 1969? Adică iarăși ceva care pe-atunci era aproape imposibil, dar se întâmplă frecvent acum, sub oblăduirea globaliștilor. Cam multe coincidențe! Din păcate, sunt convins că nici măcar Paul nu poate să explice aceste două versuri, cam aiurea în 1969, dar extrem de actuale în 2021. Artiștii au antene care captează semnale nereperate de muritorii de rând!

Fuga din California în Arizona 

Cum am promis mai sus, revin la fenomenul care mi se pare important de remarcat: în America de azi are loc o mutare de populații care ar fi părut bizară acum 10-15 ani. Oamenii (fii sau nepoții celor din 1969) părăsesc statele precum California sau New York și se mută în Texas, Arizona sau Idaho. Cel puțin asta ne spune Raportul migrației mondiale pe anul 2020 (wmr_2020.pdf). O analiză a situației din SUA, extrasă din raportul menționat, este dată în articolul New Yorkers, Californians flee to move to Arizona, de unde se pot desprinde câteva idei interesante.

Dacă primele patru state la numărul de plecări sunt Illinois, New York, California și New Jersey, în ceea ce privește intrările, pe primele locuri de află Idaho, Arizona, Carolina de Sud, Tennessee și Carolina de Nord (Tennessee depășind Carolina de Sud față de rezultatele din 2019). Pandemia nu joacă deocamdată niciun rol, tendințele din 2019 păstrându-se în 2020.

În ceea ce privește orașele americane, pe primele locuri la intrări sunt Phoenix (Arizona), Houston și Dallas (Texas), în timp ce la plecări în top se află New York (statul New York), Anaheim și San Diego (California).

Fuga de Democrați 

Americanii pleacă din state precum statul democrat California, unde totul este foarte scump (începând cu locuințele și impozitele). E clar, oamenii încep să părăsească statele în care constrângerile globaliștilor democrați (corectitudinea politică, cultura anulării, ”trezirea”) sunt puternice în domeniul învățământului, culturii, chiar al afacerilor, iar manifestațiile BLM s-au desfășurat nestingherite în 2020. Nu întâmplător, toate aceste state sunt conduse de guvernatori democrați.

În plus, afacerile încep să se mute și ele din statul democrat California, așa cum au procedat în 2020 companii precum giganții Oracle, Hewlett-Packard și Digital Realty, dar și CBRE, XOJET sau Charles Schwab. Iar direcția spre care se îndreaptă cele mai multe dintre aceste companii este statul republican Texas. Acolo unde își mută și celebrul Elon Musk afacerile sale californiene (Why Are so Many People Leaving California? | by Vladislav Khaustovich | Medium).

Într-un cuvânt, are loc o migrare masivă a populației dinspre statele democrate înspre cele republicane. Iată câteva informații interesante în acest sens, dintr-un articol recent apărut în revista ”Forbes”. Conform U.S. Census Bureau, statele democrate California, New York, New Jersey, Michigan și Illinois au pierdut un număr total de 4 milioane de rezidenți între 2010 și 2019. Pe de altă parte, un studiu efectuat de compania U-Haul (specializată în mutări dintr-un oraș/stat în altul) a raportat că primele 5 state cu cel mai mare aflux de rezidenți sunt Florida, Texas, Tennessee, Ohio și Arizona, toate republicane.
Un sondaj de opinie efectuat printre cei care lucrează la companii tehnice a arătat că 42% din cei domiciliați în San Francisco Bay Area, respectiv 40% din cei din New York ar fi doritori să părăsească acele zone dacă ar putea continua să lucreze de la distanță. Deci doar teama că nu și-ar găsi ușor un loc de muncă în altă parte îi face să rămână pe loc!

E limpede că America este divizată pe motive politice. S-a produs o polarizare puternică, cetățenii nu mai vor să suporte guverne locale care are iau măsuri pe care ei le consider aberante. Și, în general, nu mai vor să aibă vecini cu alte păreri politice. Concentrarea republicanilor în zone care le sunt favorabile politic e un răspuns al lor la ceea ce se întâmplă.

Și ca să încheiem tot cu muzică, poate vă amintiți o altă melodie a formației The Beatles: ”Back in the U.S.S.R.”. Înregistrată în 22-23 august 1968 (și lansată în noiembrie), a fost considerată ca fiind direct legată de invazia Cehoslovaciei din 21 august. Probabil așa a și fost. Dar acum, când planurile lui Vladimir Putin de refacere a fostei U.R.S.S. sunt destul de clare, titlul melodiei poate fi citit și altfel. Sper din toată inima să nu fie așa, deși, în condițiile actuale, orice e posibil!

foto copertă: Ferma din Texas. sursa: liveroughcreek.com

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Marius Bâzu

Marius Bâzu

Marius Bâzu. Doctor inginer în domeniul fiabilității, a lucrat 44 de ani la Institutul de Cercetări pentru Componente Electronice (devenit din 1996 Institutul Național de Cercetări în Microtehnologie – IMT București). Autor al multor articole de specialitate și al unui număr de 3 cărți apărute la edituri din străinătate, pentru una dintre ele primind în 2013 premiul Academiei Române. Redactor la mai multe reviste științifice și editor al unor volume colective despre orașul natal, Ploiești. Publicistică politică în ziare și reviste din România, cu puncte de vedere conservatoare. Membru al Senatului Alianței Civice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto