Fotbalul ar fi trebuit să se întoarcă acasă. Şi s-a întors, însă doar în accepţiunea birocraţilor de la FIFA, o minoritate coruptă care se ocupă, şi nu de azi de ieri, şi cu politica. De cel puţin două decenii, FIFA s-a decis să apese puternic pedala multicultaralismului şi să joace rolul de agent al globalizării. În numele noilor invenţii progresiste, birocraţii forului mondial au trimis ultimul Campionat într-o ţară africană nesigură, cu o rată a criminalităţii uriaţă. Suporterii nu au fost în siguranţă, telespectatorii n-au înţeles nimic din jocul enervant al vuvuzelelor, însă cui i-a păsat? Jocul nu mai este de mult al suporterilor, ci al acelora ce conduc fotbalul, din birouri înalte, cu scaune de piele neagră şi conturi uriaşe în paradisurile fiscale.
În 2018, fotbalul ar fi trebuit să se întoarcă acasă, acolo unde a fost jucat prima dată, în Anglia victoriană. A luat în schimb drumul stepei ruseşti, dus în bagajele de cală, de Vladimir Putin, cel care a coordonat personal grupul de „lobby” dar şi sumele uriaşe de bani investite în acest proiect. Învinşii au acuzat direct membrii comitetului FIFA de corupţie. Preşedintele Federaţiei Engleze de Fotbal, Roger Burden, a demisionat acuzând faptul că nu poate colabora cu actualii lideri ai forului internaţional: „Nu pot colabora cu oameni în care nu am încredere”, a fost explicaţia.
Ceea ce nu înţelege Burden este cum de şapte membri ai comitetului, ce anunţaseră că vor susţine Londra, şi-au schimbat votul după ce joi dimineaţă s-au întâlnit, la un hotel din Zurich, cu echipa de campanie a Rusiei. Să fie clar: votul nu se acordă în urma unor discuţii, la o cafea, ci vine ca urmare a verificării dosarelor statelor candidate. Operaţiunea durează câţiva ani şi include vizite la faţa locului. Cu atât mai şocant este cu cât majoritatea jurnaliştilor dar chiar şi oamenii de fotbal declarau anterior cu Anglia are cel mai puternic dosar, şi, deci, şansele cele mai mari de a organiza Mondialul din 2018. La urne însă, Anglia a luat două voturi.
„Fault!” Lumea secretă a organizaţiei FIFA
Un jurnalist scoţian, Andrew Jennings, publica în urma cu patru ani o carte cu dezvăluiri senaţionale: „Fault! Lumea secretă a organizaţiei FIFA”. Jennings descria, bazându-se atât pe surse din interiorul FIFA dar şi pe documente oficiale, cum alegerile trucate, afacerile, vânzarea de voturi sau corupţia au ajuns să domine activitatea organizaţiei. Jennings atrăgea atenţia, încă de atunci, că există legături de corupţie între şefii fotbalului mondial şi mafia rusă.
„You`ll never cry alone”
Media internaţională s-a declarat şocată de decizia FIFA, cu atât mai mult cu cât Anglia pornea ca mare favorită. „Aranjat”, a titrat The Sun, în timp ce Daily Mirror anunţa că Mondialul a fost câştigat de „Rusia, un stat mafiot, corupt până în inimă”. „Sistemul de acordare a organizării CM este corupt”, atrăgea atenţia şi The Times, susţinut şi de El Mundo, care vorbeşte despre „puterea gazului şi a petrolului”. Şi totuşi, cea mai frumoasă încurajare a venit din partea jurnaliştilor de la Die Welt, ce au publicat un articol în limba engleză, ce parafrazează imnul echipei Liverpool, „You`ll never walk alone”.
Nu veţi plânge niciodată singuri
“Anglia a fost abuzată de FIFA deoarece are ziare care spun adevărul. Vă simţiţi trădaţi pentru că Rusia a avut succes şi nu voi. Dosarul vostru de candidatură a fost perfect şi delegaţia trimisă la Zurich foarte bună. Ei au cucerit inimile şi minţile, au stârnit imaginaţia. A fost ca şi cum Picasso, Michelangelo şi Van Gogh şi-au unit talentele pentru a picta un tablou. Dar pentru că mass-media britanică şi-a făcut datoria pe care o are, de presă liberă, şi a făcut dezvăluiri privind corupţia din cadrul FIFA, nimeni nu a vrut să vadă tabloul. Două voturi – atât aţi obţinut. Sper doar că al doilea vot – după cel al delegatului vostru – a venit de la Franz Beckenbauer. Înţeleg durerea şi furia voastră”. (traducere www.prosport.ro)
De ce Qatar?
Micuţul stat islamic va organiza CM din 2022, în ciuda faptului că există numeroase probleme, atât de securitate cât şi de organizare. În primul rând, FIFA a ignorat ameninţările fundamentaliştilor islamici ce anunţă că până în 2022 nu va mai exista un stat care să se numească Qatar. În al doilea rând, în lunile de vară, temperatura depăşeşte frecvent 45 de grade Celsius, ceea ce va afecta deopotriva fotbaliştii şi spectatorii. În al treilea rând, suporterii care vor merge în Qatar vor suferi interdicţiile religiuei musulmane, astfel încât nu vor putea consuma nici măcar berea, băutura „neoficială” a tuturor competiţiilor sportive.
Cel mai probabil, odată cu Qatar 2022, va apune şi ultima speranţa de a readuce fotbalul în epoca romantică, atunci când subiecţii erau doar fotbaliştii şi spectatorii. În Qatar se va încheia, oficial, epoca începută în 1930, pe Centenario din Montevideo, un stadion neterminat, unde s-a jucat prima finală a unui Campionat Mondial. Montevideo va rămâne unul dintre templele fotbalului, în timp ce stadionul din Vladivostok sau cel din Doha nu vor fi decât temple ale birocraţiei şi corupţiei. Ce-i drept, vor avea aer condiţionat.
16 Comments
Logosfera
5 December 2010Devine evident de ce Sepp Blatter nu doreste introducerea camerelor video pentru judecarea fazelor controversate. In NBA 3 arbitri gestioneaza un teren minuscul comparativ cu cel din fotbal iar fazele controversate sunt judecate cu ajutorul inregistrarii video.
Noi vorbim de meciuri aranjate in liga lui mitica? Cati bani s-or fi facut legal la pariurile sportive, numai… Blatter stie.
Riddick
5 December 2010Un punct de vedere de pe un blog al unui expat britanic (în Filipine):
World Cup Host Nation 2018 Assassinates British Citizens With Impunity
Alexander Litvinenko was a British citizen murdered by Russian agents in London, after he revealed that the FSB had placed spies at high level within the EU, and that a former President of the EU Commission, Romano Prodi had been a KGB agent. The Russian agents wanted to face questions about Litvinenko’s murder by British Police are still free men in Russia, which is the decision of the Russians. But why has there never been a Coroner’s Court hearing to formally establish Litvinenko’s cause of death? That is the normal procedure when an unexplained death occurs. […]
http://the-tap.blogspot.com/2010/12/world-cup-host-nation-2018-assassinates.html
emil b.
5 December 2010Fotbalul este si el viu si nu sta pe loc… golul e discriminatoriu si islamofob! FIFA este cu adevarat vizionara si a acordat campionatul mondial din ’22 tarii cu echipa cea mai bine pregatita pentru fotbalul din viitor, cind nimeni nu va va mai fi oprimat de Occidentul care a acaparat ca o caracatita colonialista acest sport al oamenilor muncii de pretutindeni.
Pataphyl (Andrei R.)
5 December 2010Emil, te contrazic, probabilistic e atît de greu s-o dai în bară… și totuși se-ntîmplă! ???? Agenturili nu doarme!
emil b.
5 December 2010Pai, tocmai! Cum sa nu admire FIFA maiestria Quatarului!
George Daniel
5 December 2010Daniel Hannan
http://blogs.telegraph.co.uk/news/danielhannan/100066826/fifa-the-un-the-eu-all-international-bureaucracies-tend-to-corruption/
Francesco
5 December 2010Neil W Blackmon
Qatar 2022 The Culmination of Blatter’s Flawed, Corrupt Personal Ambition
Costin A.
5 December 2010fotbalul si sharia isi dau mina dar nu prea se pupa
Alcoolul si sarutul, interzise la Campionatul Mondial al cluburilor
George Daniel
5 December 2010Un campionat mondial de fotbal la 45 de grade ar fi trebuit sa fie visul oricarei firme producatoare de bere. Dar na, e bun si sucul de cactus.
Liviu Crăciun
5 December 2010costin
sa nu uitam cel mai important aspect: fanii vor trebui sa aiba imbracamintea si comportarea modeste, sa circule doar ziua si ordonat, fara galagie si fara tot soiul de drapele, imagini sau tatuaje fudule sau de-a dreptul satanice cum am vazut ca se practica in occidentul decadent
emil b.
5 December 2010… uite ce dezmat islamofob are loc la campionatul mondial al infidelilor:
argesanu
5 December 2010bravo, insfarsit cineva care spune lucrurilor pe nume, care vede ce sa intampla cu adevarat. RESPECT!!
andrei1205
5 December 2010@logosfera
ref:NBA unii sustin ca fragmentarea excesiva pentru a amenda orice neregula cat de mica chiar taie pofta spectatorilor, altii sustin ca pauzele sunt binevenite, mai un hotdog, o cola, o bere, cei de acasa au timp sa mearga la baie for #1 …. for #2 sunt pauzele dintre sferturi normal ???? … s-a ajuns pana intr-acolo incat se calculeaza meschin # de faulturi, de care fel, in ce moment, practic sunt mai importante decat pasa/dribling-ul … face parte din joc
insa nu numai NBA a adoptat aceasta pozitie de toleranta zero fata de infractiuni/nereguli in joc
sa luam spre ex. tenisul …. sunt deja de notorietate hawkeye-ul, sensorul pt nets, multi arbitri de linie pe langa cel de centru … cine insa impiedica un jucator sa faca un blat? nici nu ar avea cum …. ii mai controleaza din cand in cand de dopaj insa subtire …. in afara de Puerta, Hingis nu prea sunt nume mari in disputa …..
bine, in tenis nu testeaza chiar cum fac in ultimii ani in le Tour unde trebuie sa ai calendarul zilnic cu un an inainte la dispozitia organizatorilor si n-ai voie sa te abati de la schedule nici macar pt o zi sau un km… altfel patesti ca Rassmusen care a iesit bine la teste insa doar pt banuiala a fost exclus tocmai cand era pe locu’1!
la rugby de ani buni proba video rules …. este considerat total inacceptabil sa se acorde un beneficiu unei echipe daca nu merita … am vazut meciuri unde s-a asteptat un sfert de ora timp in care s-a reluat faza din toate unghiurile de zeci de ori pana cand arbitri au putut decide intr-un sens sau altul … deci azi rgby este foarte aproape de ideal … vdtzi si stadioanele arhipline din tarile unde conteaza …. ftblul este in paleolitic din acest pct de vdr
prin modul in care fotbalul este jucat/ambalat/livrat astazi practic si-a pierdut una dintre fctziile de baza … sportul ar trebui sa ajute la cladirea caracterelor …. ar trebui sa vezi mostre de determinare, de vointa, de fair-play ….. cum poate un copil sa mai creada in dreptate cand vede cum s-a calificat franta la CM din AdS in dauna Irlandei? spun asta chiar francez fiind acel copil … sau vazand arbitrajele de la CM din Korea&Japan din 2002
sau aduceti-va aminte de non-combat-ul dintre doua echipe deja calificate “la meci egal” cind au plimbat mingea un sfert de ora fara sa se atace una pe alta pt ca le permitea regulamentul … numai si din acest motiv dar si pentru ca scopul declarat este sa inscrii in plasa adversarului => cele doua echipe ar fi trebuit excluse din competitie …. practic, daca nu ar exista dopaj in atletism ar fi mult mai corect sa te uiti acolo decat la fotbal … se alearga nene, castiga cel care alearga mai tare, care s-a antrenat mai bine, care trage de el mai mult … nu se duce nimeni cu mingea la steguletul de la corner sa tina mingea … sa fure sportul
George Daniel
5 December 2010Sepp Blatter spune că FIFA este incoruptibilă, iar Anglia a reacţionat urât când Rusia şi Qatar au câştigat organizarea Cupelor Mondiale din 2018 şi 2022. Chiar dacă de-a lungul timpului au apărut mai multe dovezi despre cazuri de mită, şeful FIFA preferă să bage gunoiul sub preş şi anunţă că organismul condus de el este curat: „Nu există corupţie sistematică la noi, Anglia nu ştie să piardă”.
FIFA a suspendat deja doi membri cu drept de vot, după ce în ziarele din Anglia au apărut informaţii că aceştia şi-au vândut dreptul de decizie în schimbul a mai multor milioane de euro. Blatter spune că a rămas surprins de reacţia Angliei, pe care o numeşte „patria fair-play-ului”, dar care dă dovadă de „aroganţă occidentală.”
George Daniel
5 December 2010Fifaleaks
December 8th, 2010 | T.R.U
După atribuirea candidaturii Rusiei, a început războiul total între englezi şi Blatter
Mondialele 2018 în Rusia? Am înţeles. Putin nu putea fi refuzat, mai ales dacă te-ai afundat deja în combinaţii cu Estul sălbatic. Evident, candidaturile hispano-portugheze şi belgo-olandeze cad. Erau prea bune şi puneau la dispoziţie prea puţin spaţiu de manevre dubioase. Evident, candidatura Angliei, de asemenea impecabilă, cade pentru că Anglia e o veche eurosceptică şi, spre deosebire de ruşi, are o presă prea liberă. O anchetă de presă cu înregistrări de şpagă-Fifa-live şi o emisiune tv pe aceeaşi temă au fost de ajuns. Deşi, e de notat că emisiunea tv a fost difuzată în săptămîna votului şi asta e suspect. A decis oare BBC că Anglia guvernului conservator nu are nevoie de Cupa Mondială? În orice caz, decizia FIFA a declanşat războiul total. Anglia şi FIFA se vor aştepta şi se vor lovi, cu fiecare prilej şi prin orice mijloace. Deocamdată, Herr Blatter a fost scos în stradă. Blatter, mare doritor de hoteluri princiare, făcuse demersuri pentru cazare pe timpul Olimpiadei 2012 de la Londra. Ţinta: un apartament magnific la Dorchester Hotel, pe Park Lane, strada faimei şi a protipendei din sau în trecere prin Londra. Primarul Londrei i-a trimis vorbă lui Blatter cî îşi poate căuta un bed&breakfast cu baie la comun şi calorifer cu fise în loc de apartamentul de 1000 de lire pe noapte de la Dorchester. Reacţia lui Blatter e de aşteptat. N-are rost să mai pariaţi pe cluburile englezeşti în Liga Campionilor.
Mondialele din 2022 în Qatar? O ţară care cunoaşte fotbalul de la televizor şi va trebui să cucerească statele vecine pentru a face loc stadioanelor. Dar timp mai e pînă în 2022 şi ţara se poate lărgi. FIFA contează în aceeaşi măsură şi pe schimbarea climatică. Cu atît mai mult cu cît expertiza FIFA declarase candidatura Qatar-ului necorespunzătoare. Apoi? Apoi, money speaks. Unul din puţinele enunţuri britanice de care FIFA a ţinut şi ţine tot mai mult cont (bancar).
Aşadar, Rusia şi Qatar în 2018 şi 2022. Fie, dacă aşa trebuie şi dacă asta îi face pe viaţă pe membrii Comitetului Executiv şi pe mai multe vieţi pe Marele Lider Sepp. Atîta doar: încetaţi cu discursul despre fotbalul transferat spre noi frontiere, despre incluziune, diversitate şi avantajele nedrepte ale infrastructurii occidentale. E greţos. Apropo: dacă se poate în Rusia lui Putin, de ce nu s-a putut în Spania lui Franco? Să sperăm că într-o zi cineva o să iasă pe piaţă cu Fifaleaks. Wikileaks? O miuţă!
http://blogsport.gsp.ro/opinii/2010/12/08/fifaleaks/
emil b.
5 December 2010Cupa Al Jazeera: