Vestimentația politică românească este notorie pentru portul obligatoriu de maiou. Indiferent de haina la vedere, de obicei în nuanțe mai mult sau mai puțin intense de Stânga, partidele politice de la noi poartă pe dedesubt un maiou de Dreapta.
Este un accesoriu necesar în era democratică, pentru a mima diversitatea și a pretinde că toate preferințele politice sunt servite în egală măsură. Dar din păcate este o iluzie și, de fapt, o impostură. România nu a avut, în perioada după 1989, decât o singură forță politică de Dreapta (PNȚCD), iar aceea a sucombat sub povara propriilor ezitări și contradicții.
Există câțiva oameni politici cu sensibilități și abordări de Dreapta, iar astfel de abordări se regăsesc uneori și la nivel de partid, dar întreaga politică românească este, în general, un exercițiu de etatism, paternalism și demagogie.
Însă lucrurile par să se schimbe. De câteva luni a început să devină din ce în ce mai vizibilă o formațiune politică numită Alternativa Dreaptă, care prin mesaj și propuneri își asumă o identitate nu conjunctural, ci integral de Dreapta.
Este o formațiune tânără, la început de drum, dar plină de energie și ambițioasă. În prezent strânge semnături pentru participarea la alegerile europarlamentare din luna mai și, indiferent de rezultat, se pregătește pentru următoarele alegeri parlamentare din România.
Îi mulțumim doamnei Adela Mîrza, președinta partidului M10 (partid membru al alianței), pentru persistența de a duce la bun sfârșit interviul pe care i l-am solicitat, într-o perioadă foarte încărcată. A rezultat un portret amplu și convingător. Cei în căutarea unui partid românesc autentic de Dreapta se pot bucura acum de o ofertă consistentă.
Și, într-o altă premieră politică, această formațiune nu poartă maiou ideologic. Identitatea este la vedere, în fibra sacoului. What you see is what you get.
ILD De ce s-a format această alianță electorală? Care este istoria alianței?
Adela Mîrza Această alianță s-a născut dintr-o necesitate. Era nevoie ca de aer de o mișcare de dreapta autentică în România căci după cum putem observa pe scena politică a României avem foarte multă Stânga (cea veche: PSD-ALDE și cea nouă: USR-PLUS-DEMOS). Așa cum îi spune și numele, ”Alternativa Dreaptă” reprezintă o forță politică nouă, una corectă, o alternativă pentru toți cei nereprezentați până acum, cei de dreapta, care nu mai aveau ce vota sau care până acum nu au votat, neregăsindu-se în nici una dintre ofertele politice existente. Și fostele partide de dreapta sau care ar fi trebuit să fie de dreapta au defectat mai mult sau mai puțin la stânga, prin mezalianțe de neconceput pentru un conservator, creștin democrat sau liberal clasic autentic.
Istoria Alternativei este una simplă și firească: în 2017, la invitația generoasă a domnului Cristian Șoimaru (fondatorul Asociației ”Alternativa Dreaptă”), ne-am întâlnit mai multe forțe de dreapta (partide și mișcări civico-politice) pentru a discuta posibilitatea uni parteneriat politic. Ne-a strâns prima dată la Brașov (Partidul M10, Partidul Forța Moldova, Uniunea Creștin Democrată din România, Clubul Libertății, Alternativa Dreaptă, conservatori, creștin-democrați, oameni de media, iar concluzia a fost una unanimă: trebuie coagulate toate aceste mișcări și partide politice de dreapta într-un singur vehicul: un partid politic – Alternativa Dreaptă. A mai durat puțin până ne-am omogenizat (fiecare entitate mai avea de rezolvat probleme interne, de organizare. Un exemplu: M10 a trecut prin alegeri interne, asumarea unei doctrine prin statut, o nouă conducere). Apoi ne-am reunit, am lansat platforma în 15 noiembrie la București, iar în 24 ianuarie, la Iași, am semnat Alianța Electorală „Alternativa Dreaptă”.
ILD Vă considerați o formațiune politică de Dreapta. Pe scurt, care sunt valorile pe care le susțineți?
Adela Mîrza Cea mai lapidară formulă ce poate descrie organizația noastră este creștinism și capitalism. Creștinismul este coloana vertebrală a doctrinei conservatoare moderne. El constituie, pe de o parte, valorile, pe de alta, criteriul de acțiune politică, poziția pe care o asumăm în istorie. Capitalismul, de cealaltă parte, ține de modalitatea prin care înțelegem să punem la lucru valorile creștine și să asumăm modernitatea: prin primatul libertăților și drepturilor individuale într-un stat minimal de drept. Dar, repet, aceste ultime repere au Creștinismul drept criteriu moral și comunitar.
ILD În manifestul politic pe care l-ați publicat menționați că AD subscrie la liberalismul clasic și conservatorism. Există puncte de tensiune și antagonism între cele două? Dacă da, cum credeți că pot fi soluționate?
Adela Mîrza Desigur. Liberalismul este situat la dreapta propriu-zisă din punct de vedere economic.
Cultural, însă, liberalismul tinde adesea să fie iconoclast și să adopte puncte de vedere antitradiționale căci pleacă de la premisa generală a reducerii tradițiilor religioase – care sunt miezul oricărei tradiții – la superstiții ce ar urma să fie depășite prin progres educațional, științific și social. Din punct de vedere filosofic, liberalismul tinde mai degrabă să fie o expresie a raționalismului și, din cauza asta, cade în iluzia revoluțiilor sociale perpetue și a societății fără lipsuri, violență, tensiuni și rele.
Din acest punct de vedere, Alianța „Alternativa Dreaptă” este conservatoare și opune revoluționarismului civil și instituțional al liberalismului moderația tradiției și subsidiaritatea grupurilor sociale și culturale. Noi credem că trebuie înfrânată tendința tot mai acută de câteva decenii de a revoluționa și schimba instituțiile și baza lor legală și constituțională de la o legislatură, la alta, de la un partid radical, la altul, fără considerații cu adevărat sistematice și fundate pe principii stabile, perene. Statul trebuie redus la minim și lăsat în pace să arbitreze. El trebuie să înceteze să devină instrumentul de inginerie socială care a ajuns astăzi.
Împăcarea dintre conservatorism și liberalism e posibilă mai degrabă pe teren economic.
Cultural, conservatorismul nu poate să accepte raționalismul și iluzia societății civile perfecte. Conservatorul știe că ființa umană e, în esență, ambiguă și imperfectă, deci supusă nu doar greșelii, dar și pasiunii, fanatismului sau chiar relelor intenții. Conservatorismul afirmă că, deși îmbunătățiri locale și adesea temporare, pot fi făcute la nivel instituțional și social, totuși, ele nu conduc la reformarea ființei umane înseși. Pentru așa ceva e nevoie de o prefacere interioară. De aici și susținerea tradiției religioase.
Dar, în acest context, al limitării statului, un alt aspect care îi poate împăca foarte bine pe conservatori și liberali este statul minimal și neîncrederea în soluțiile etatiste.
ILD În manifestul politic vă identificați și drept creștin-democrați. Vă referiți la creștin-democrația de tip german, italian, sau la o tradiție generică în Europa secolului trecut?
Adela Mîrza Mai degrabă la cel german. Ne gândim la creștin democrația catolică a lui Adenauer și susținerea comunităților locale. Chiar dacă susținem inițiativa economică individuală și piața liberă, nu suntem absurzi să ignorăm faptul că pot să apară situații de excepție în care anumite sectoare sau comunități să aibă dificultăți temporare care nu pot fi rezolvate pe piața liberă pentru că nu există suficientă motivație economică pentru asta. Mă gândesc la persoane vulnerabile, precum orfanii și copiii în general, familiile monoparentale, bătrânii, anumite situații datorate unor dezastre naturale etc. În aceste cazuri, punctual, statul poate interveni prin anumite mijloace indirecte de durată mai mare sau mai mică precum avantajele economice (mă gândesc la anumite facilități fiscale, de exemplu) oferite celor care sunt interesați să ajute.
Creștin democrația este un curent cu nuanțe mai pestrițe. Are numeroase elemente de dreapta, dar are și nuanțe socialiste pe care le-a preluat tocmai pentru a contracara efectele socialismului asupra proletariatului, mai ales în secolul XIX și la începutul secolului XX. Motiv pentru care anumite curente creștin democrate au avut inițiativa de a reorganiza comunitățile de proletari și mici meșteșugari după modelele breslelor sau ale ghildelor medievale.
Atât timp cât asemenea formule nu devin instrumente de cartelizare și monopolizare a pieței de muncă sau a oricăror altor piețe, nu văd un inconvenient în faptul că oamenii se organizează la nivel local așa cum doresc. La urma urmei, principiul subsidiarității este consacrat la nivelul întregii Uniuni Europene. Desigur, principiul creștin-democrației afirmă că tocmai în asemenea organizări locale statul poate să intervină și să sprijine asemenea organizații.
Or, tocmai aici e problema. Intervenția statului este tocmai cea care conduce la cartelizare și monopol. Așa că, în afara unor situații cu adevărat de excepție, care pot privi situații în care e vorba despre valori culturale deosebite ce nu au nici o soluție alternativă sau a unor categorii foarte vulnerabile, intervenția statului trebuie limitată la facilități fiscale. Creștin democrația trebuie să fie una comunitară, nu una etatistă. Este singura modalitate prin care diversele grupuri sociale cu interese opuse se pot ține în control unele pe celelalte și prin care acest curent politic e compatibil cu conservatorismul.
ILD Nu este de natură să provoace confuzie revendicarea simultană a trei curente de Dreapta, mai ales că între acestea există suprapuneri și uneori divergențe? Care dintre cele trei (liberalism clasic, conservatorism, creștin-democrație) considerați că vă reprezintă cel mai bine?
Adela Mîrza Tocmai pentru că există între ele suprapuneri și divergențe am revendicat elemente din toate trei.
Dar aveți dreptate. Unul dintre ele este cel care reprezintă pentru noi elementul definitoriu. E vorba de conservatorism. Tocmai în virtutea spiritului său de moderație, în virtutea moralității creștine, a modernității, a spiritului tradițional și comunitar, care, toate, sunt traversate de adevărul libertății individuale revelat de același creștinism — conservatorismul este singurul dintre cele trei curente care poate să facă sinteza necesară între elementele care le sunt reciproc compatibile.
ILD Vă adresez următoarele trei întrebări cu scopul de a ilustra mai bine, pentru cititori, orientarea dumneavoastră ideologică.
Este egalitatea o valoare în sine care trebuie înfăptuită prin mijloace politice?
Este libertatea (de exprimare, de asociere, antreprenorială, confesională) o valoare în sine care trebuie susținută prin mijloace politice?
Viața începe la momentul conceperii, sau după naștere?
Adela Mîrza Răspunsurile noastre sunt simplu de dat.
Egalitatea nu este o valoare în sine, ci ea dobândește valoare contextual. Tocmai pentru că starea naturală și firească în universul în care trăim este de fapt inegalitatea. O constatăm oriunde în jurul nostru, de la oameni, la elementele naturii. Egalitatea este doar procedurală sau metodologică, fiind folosită tocmai pentru a vedea cu adevărat, mai bine, diferențele autentice care deosebesc indivizii și lucrurile. În acest sens, rolul ei e de contrast. Prin egalitatea procedurală eliminăm, pe cât posibil, prejudecățile și încercăm să vedem adevărata stare de fapt, inegalitățile autentice. Dar nu avem voie să transformăm însăși starea de fapt în naturalitatea ei ca s-o facem să se plieze pe ideea de egalitate. Căci, în acest caz, însăși egalitatea devine o prejudecată. Sau, cum s-a mai spus, a privi ca obligatoriu egale situații și persoane care sunt natural, firesc inegale este o formă la fel de mare de nedreptate, dacă nu mai mare, decât cea în care avem preferințe personale și aplicăm tratament inegal din capul locului. Credința creștină afirmă că fiecare persoană umană e unică. A încerca să nivelezi așa ceva se împotrivește chiar ordinii care ne vine de la Dumnezeu.
Libertatea este o valoare în sine tocmai pentru că e fundamentul voinței umane. Iar fără voință umană reală, deci liberă, nu există individ, nu există persoană. Adică am contrazice atât spiritul, cât și litera revelației creștine care cere pentru Dumnezeu însuși sufletul, deci acceptă că sufletul se poate opune.
Viața începe, evident, de la concepție. Și credem că este o eroare monumentală ca și o inconsistență legală faptul că acest principiu e prevăzut de Codul civil când vorbește de anumite drepturi patrimoniale și moștenirea lor de către copilul nenăscut, dar e total ignorat de Constituție.
ILD Când veți fuziona într-un singur partid? În ce condiții considerați că nu poate avea loc acest lucru?
Adela Mîrza Acum ne concentrăm pe Alegerile Europarlamentare. Dar după acest moment, oricând. Ne dorim foarte mult conjugarea eforturilor și a energiilor într-un singur proiect comun, de suflet, pe care cu toții ni-l dorim: un partid autentic de dreapta, care să poată ajunge în Parlamentul Europei, al României și la guvernare.
ILD Ați luat în considerare o alianță sau fuziune cu alte partide existente (USR, Plus, PNL, PMP)?
Adela Mîrza Vreau să exclud ca principiu vreo posibilă alianță sau fuziune cu oricare dintre partidele numite de dvs, cel puțin în stadiul actual al doctrinelor lor. Dar putem avea colaborări punctuale cu ele, în situații determinate în care e vorba despre interesul public în măsura în care se va impune așa ceva vreodată. Nu e greu de ghicit că putem colabora mai fructuos în general cu oameni de la PNL și PMP. USR-ul și Plus au platforme mult prea încărcate de principii de stânga, mai ales culturală, pentru a avea apropieri politice.
ILD Luna ianuarie a consemnat lansarea Mișcării Pentru Dezvoltarea Moldovei, o inițiativă regională al cărei scop este dezvoltarea acestei regiuni și eficientizarea relației cu guvernul de la București. În manifestul mișcării, distribuit pe Facebook, se face și afirmația: „Sunt 160 ani de când Moldova plătește, discret, factura Unirii Principatelor.”
Cum comentați această afirmație?
(https://www.facebook.com/dan.radu.501/posts/10212870052841267)
Adela Mîrza Mi se pare bizară. Dacă am sta de vorbă cu alte persoane, am afla convingerea foarte diferită că, de fapt, Ardealul se află în situația asta. E o întreagă poveste cu Unirea, nu doar cu privire la prima, dar și cu privire la a doua. Ne amintim că unii ardeleni nu voiau o unire netă, ci o federație.
Până la urmă, avem, totuși, un stat național unitar, adică un loc al nostru pe pământ. Facturi plătim cu toții, tot timpul, pe ineficiența sistemului socialist în care trăim. Nu știu dacă inițiativa de a calcula contribuțiile în felul acesta, revanșard și provincial, după cum pare să sune citatul, este o atitudine echilibrată.
ILD În Occidentul postbelic a fost adoptată și adâncită formula de stat social, stat asistențial, sau welfare state (așa cum este denumit în engleză). Însăși constituția României stipulează că „România este stat de drept, democratic şi social”.
În esență este vorba despre extinderea puterii de stat în toate domeniile de viață ale cetățeanului, în ideea că numai astfel poate fi asigurată o viață decentă sau confortabilă.
Sau, pe scurt, statul își asumă drept misiune făurirea de bunăstare.
Cum vă raportați la această viziune?
Adela Mîrza Cunoaștem asta și credem că noi deja trăim într-un stat asistențial de „binefacerile” căruia credeam că am scăpat cu totul la Revoluție. N-a fost să fie. Statul asistențial este, prin definiție, un stat socialist, după cum bine ați citat din Constituția noastră. Articolul respectiv e revelatoriu și sare în ochi oricui are o minimă idee cu privire la ceea ce înseamnă o economie eficientă.
Vedem roadele statului asistențial până azi. Un sistem de pensii falimentar și care e o groapă bugetară fără fund. Corupție endemică, căci orice politician interesat va dori să obțină acces la fondurile uriașe pe care le gestionează un asemenea stat, mai ales că proliferarea statului creează carteluri administrative și birocratice pe placul oricui țintește la un monopol de stat. Inegalități sociale între diverse clase și categorii ocupaționale. Inegalități între zone geografice și demografice. Progres economic lent sau chiar stagnant. Crize economice periculoase și repetitive. Categorii sociale și profesionale dependente de biberonul bugetar…
Pe scurt spus, doctrina noastră urmărește crearea premiselor instituționale ale unui stat minimal. Or, statul asistențial este opusul lui.
ILD Care sunt principalele trei probleme cu care se confruntă țara noastră și ce soluții propuneți?
Adela Mîrza Declinul economic, declinul demografic și declinul educațional-cultural.
Pentru declinul economic e nevoie de reforme care să elimine cât mai mult din birocrația și suprareglementările uriașe care au colmatat canalele dezvoltării economice normale și ale inițiativei individuale.
Pentru cel demografic e nevoie nu doar de bunăstare economică, dar și de încurajarea familiei heterosexuale prin prevederea unor facilități pentru familiile cu copii. Precum și stoparea proiectelor de amestec abuziv al statului în relațiile dintre părinți și copii. Familia are un caracter sacru. Statul trebuie să se amestece cât mai puțin în ea, și doar în cazuri excepționale, unde există dovezi de abuz parental grav.
Pentru declinul educațional și cultural avem nevoie de un mănunchi de măsuri. În educație e nevoie de mai multă libertate în raportul dintre părinți și copii, pe de o parte, și cadrele didactice care oferă educația, pe de alta. Vreau să spun că oamenii nu trebuie subestimați. Părinții cred că știu mai bine ce nevoi au ei și copiii lor decât un birocrat guvernamental, fie el și din Parlamentul României. Apoi, cred că și sistemul a fost modificat de așa manieră încât a fost afectată motivația multor elevi în a urma cursurile școlii. Școala a devenit o corvoadă sau ceva de bifat. Trebuie să ne gândim cum putem transforma școala într-un laborator pentru viața pe care elevii o vor avea ca adulți. Iar din acest laborator trebuie să facă parte și cultura clasică despre care am aflat cu îngrijorare că este, practic, aproape eliminată sau, în orice caz, marginalizată în școli în favoarea unor metode minimale de transmitere de informații.
Păi, dacă școala a devenit doar un vehicul de transmitere de informații în era informației, înseamnă că, fiind concurată de internet și telecomunicațiile de azi, ea și-a pierdut din însemnătate și prestigiu. Tocmai într-un asemenea context ar fi cel mai mult cazul ca școala să transmită lucruri cu adevărat importante, adânci, de la oameni adevărați, lucruri pe care nu le poți afla de pe internet sau dintr-un SMS.
Evident, copiii au vocații diferite. Sunt unii care nu sunt interesați, pur și simplu, de cultura clasică. Poate la maturitate își vor schimba părerea. Dar lor și familiilor lor trebuie să li se ofere șansa învățării unei meserii. Sunt școli azi care fac asta și chiar colaborează cu firme din domeniu. Dar nu e destul. Cred că e nevoie de programe mult mai comprehensive care să vină din partea mediului privat în măsura în care un stat minimal oferă unele facilități atractive în această direcție.
Nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim și la elite. O țară trebuie să asigure o cale deschisă celor puțini care sunt capabili de performanțe intelectuale și creative de excepție. Ei vor fi viitorii specialiști, profesori, cercetători, inventatori, ingineri, juriști, judecători, avocați, filosofi și teologi. Fără acces la marea cultură și asigurarea unor structuri de promovare, întreținere și dezvoltare a acestor parcursuri, lucrurile se pot înrăutăți.
ILD Un fenomen îngrijorător constă în scăderea constantă a populației. Poate fi stopată această tendință? Ce măsuri concrete credeți că ar remedia situația?
Adela Mîrza Am răspuns mai devreme la această întrebare. Familiile cu copii trebuie să primească facilități fiscale serioase și, în anumite condiții, chiar și de altă natură, de ex: gratuitatea transportului în comun, etc.
ILD Guvernul României este format din 24 de ministere și numeroase agenții guvernamentale. Câte ministere credeți că ar fi necesare și care anume?
Adela Mîrza Un stat „ideal”, adică unul minimal, ar trebui să aibă în jur de 5 ministere: Ministerul de Externe, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul de Interne și Administrației și Ministerul Apărării. Toate ministerele, comitetele, comițiile, autoritățile ș.a. sunt în esență structuri birocratice care cu greu își pot justifica existența, dacă privim lucrurile logic și practic. De la Ministerul Industriei și Comerțului, al Agriculturii sau Turismului, până la Ministerul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României sau Ministerul pentru românii de pretutindeni etc., toate acestea sunt portofolii care nu au prea multă justificare.
Desigur, desființarea acestora ar fi, în condițiile actuale, un cataclism pentru mediul nostru politic care e obișnuit cu măsuri și structuri etatiste, ca și cum acestea ar fi de la sine înțelese. Or, acest mod păgubos și conformist de a gândi prost o problemă gravă precum gestionarea resurselor sau mandatele și instituțiile de care au românii nevoie ca să se simtă reprezentați și satisfăcuți politic, ar fi bine să se schimbe. Oamenii trebuie să fie mai responsabili și să nu mai aștepte atâtea de la stat. Iar încă mulți politicieni trebuie să învețe ideea de datorie față de țară, deci față de semenii care i-au desemnat să-i reprezinte.
ILD Ce sistem de impozitare favorizați? Cum justificați preferința dumneavoastră?
Adela Mîrza Cota unică, fără discuție. Desigur, cu condiția să nu cumva să ne trezim că avem o cotă unică mai mare decât cuantumul unui impozit progresiv.
Economiștii spun că nivelul optim al unei impozitări trebuie să se afle undeva la maxim 30-33% din venituri, respectiv, profituri. Dacă impozitul e prea mic, nu mai dă randament. Dacă depășește procentele arătate, atunci crește geometric evaziunea fiscală — ceea ce e și firesc, căci oamenii se simt furați de politicieni și birocrați.
Mai mult, credem că e o problemă foarte serioasă prezenta consacrare constituțională a impozitării și taxării cetățenilor ca o chestiune de „îndatorire”. Constituția prevede, cu alte cuvinte, că suntem la cheremul politicienilor și că avem „îndatorirea” de a plăti oricât ne cer aceștia, pentru orice proiect sau investiție fantezistă sau prost gestionată cred ei că am avea noi nevoie.
Cuvântul „îndatorire” e foarte perfid plasat acolo pentru că el poate fi interpretat ca excluzând reciprocitatea unui drept. În sistemul juridic, oricărei obligații a unei persoane îi corespunde un drept al alteia și invers. Pentru o obligație pe care eu o asum față de cineva, există și un drept al meu opozabil față de persoana în cauză. Adică în nici un raport de drept modern nu există cineva care să dețină toate drepturile fără obligații și altcineva care să sufere toate obligațiile, fără nici un drept.
În materie de taxe și impozite românești, în schimb, cred că ne găsim într-o premieră în această privință. Din câte am aflat de la unii juriști, consacrarea acestei obligații în Constituție ca o „îndatorire” e un artificiu de limbaj care rupe posibilitatea de a putea vreodată considera că obligația mea de a plăti impozite și taxe poate fi pusă în balanță cu dreptul de a fi și întrebată dacă sunt de acord cu proiectele guvernamentale cărora aceste impozite le sunt dedicate. Finanțele și Curtea de Conturi pot stabili dacă niște sume au fost cheltuite în acord cu destinația lor inițială. Dar nu pot să legitimeze sau delegitimeze însăși această destinație. Și, din păcate, nici cetățeanul nu poate, nefiind niciodată întrebat cu adevărat în ce măsură crede că îi este de folos cutare proiect de investiții sau servicii guvernamentale. Unii ar putea invoca aici procesul electoral. Dar cred că un vot general pentru proiecte politice imprecise odată la patru ani este ceva nesemnificativ.
Credem că situația ideală ar fi stabilirea constituțională a unor praguri generale și universale de impozitare pe care statul să nu le poată depăși fără măcar un referendum și numai pentru perioade scurte, cuantumuri limitate și irepetabile. După cum am avea nevoie și de un prag constituțional al deficitului bugetar și al îndatorării statului.
ILD Ce măsuri legislative ați propune în domeniul economic? De exemplu în sectorul bancar, al piețelor de capital, energetic, sau al resurselor naturale.
Adela Mîrza Nici nu știu de unde să încep. Principiul nostru este „privatizare, privatizare, privatizare”.
Cu sectorul bancar e o poveste foarte complicată, căci, dacă nu mă înșel, este sectorul cel mai suprareglementat din toată economia. Aici e nevoie de foarte multă liberalizare și dereglementare. În ciuda a ceea ce cred unii, sistemul bancar nu produce probleme datorită prea multei libertăți, ci din cauza a prea puțină.
În special extrema dependență a băncilor de sectorul politic și de Banca Centrală trebuie să fie demontată pe cât posibil. Și trebuie încurajată apariția de bănci mici, locale care să aibă capacitatea de a prelua din nevoia de creditare a antreprenorilor mici și mijlocii în condiții de siguranță mai bună decât cea pe care o oferă anonimatul conglomeratelor bancare.
Probabil că băncile ar trebui să fie lăsate într-o relaxare mai mare și în ce privește rezervele fracționare ca și în ce privește criteriile pe care ele le-ar cere pentru creditare. Modul în care sistemul bancar mondial este structurat pentru a crea inflație și a crea bani scripturali pe care, apoi, investiția ar trebui să-i acopere, mi se pare un simptom grav tocmai pentru că e sistemul pe care legile statale l-au pus la punct.
Piețele de capital trebuie și ele dereglementate și făcute mai suple și mai transparente. Și trebuie evitate situațiile în care ne-am găsit în 2008 și mai târziu când operatorii de pe această piață au intrat în coluziune cu statul și au creat bule financiare prin tendința de a elimina riscuri și de a asigura instrumente financiare titrate ca producătoare sigure de venituri. Noi știm că nu prea există așa ceva și că riscul este un element indispensabil într-o economie sănătoasă care desparte aventurierii de adevărații investitori.
În domeniul energetic ar fi foarte mare nevoie de privatizare, nu doar în distribuție, ci și în producție. Dar aici suntem, practic, cu mâinile legate datorită unui articol din Constituție care spune clar că resursele solului și subsolului aparțin statului român. O teribilă frică de a fi cumpărați și subjugați de străini, în cvasi-totala lipsă a cunoștințelor de economie, este cea care domină. Există rezerve strategice care pot fi protejate și prin subcontractare, dar nu văd motivul pentru care resursele nu pot fi privatizate. Lipsa dreptului de proprietate individuală a cetățenilor României asupra propriilor lor resurse nu îi poate proteja împotriva presupusei subjugări pe care ne-ar pregăti-o străinii.
ILD De ce ar vota un salariat la stat pentru dumneavoastră? Un tânăr? O persoană în vârstă?
Adela Mîrza Un salariat de la stat nu e un om lipsit de inteligență. Și mulți dintre cei care au un asemenea job știu ce risipă se produce în și prin instituțiile noastre publice, atât prin cheltuieli nejustificate, cât și prin blocaje legale și birocratice. Dacă vrea un mediu nu doar competitiv, dar și unul care să merite banii și care să ofere un raport nu doar corect, cât avantajos între efort și răsplată, un asemenea om ne poate vota. Printr-o economie competitivă se pot face mai multe lucruri și mai bine într-un timp mai scurt. Mulți funcționari guvernamentali sau angajați de la stat sunt astăzi uzați în mod ineficient de o sumă de reguli și proceduri contradictorii și contraproductive. Să se gândească dacă asta e ceea ce aveau în minte când s-au angajat și dacă asta vor să lase moștenire copiilor lor.
Un tânăr știe, de regulă, că în România situația e „dramatică” și că „aici nu se poate”. Deci, vrea să plece. Pentru că vede foarte bine ce efort imens are de depus pentru a ajunge, într-un viitor nesigur și oarecum cenușiu, să se bucure de niște condiții de trai minime despre care, odată obținute, se va întreba dacă au meritat efortul. Piața muncii nu arată chiar atât de bine. Există multinaționalele, se poate angaja, dar poate nu asta a vrut de la viață. Să se gândească la faptul că Alternativa Dreaptă vrea să deschidă drumul pentru tineri în economie și vrea să le ofere șansa reală de a-și întemeia o familie, de a fi proprietari asupra locuinței pe care o vor ocupa, de a găsi o piață a muncii cât mai liberă și diversificată, de a nu mai trebui să trăiască la limita veniturilor și de a se bucura de un mediu social sănătos și moral.
La persoanele în vârstă ne gândim cu deosebită îngrijorare. Mai ales la cele de la țară, dar nu numai. Ne îngrijorează foarte mult sistemul de pensii și blocarea și amânarea privatizării sale. Această privatizare trebuia operată de multă vreme. În loc de asta, ne-am trezit cu o groapă bugetară de peste 15 miliarde de lei din cauza acestui joc piramidal care este Pilonul I. Vârstnicii să se gândească dacă sunt dispuși să mai suporte mult timp recalcularea punctului de pensie în minus sau dacă nu cumva le-ar conveni să aibă banii strânși nominal într-un cont care să crească anual prin investiții pe piața internațională de capital? O sursă de nedreptate pentru pensionarii noștri e și limitarea fondurilor de investiții din Pilonul II la piețele de capital din UE. De ce să nu se poată investi și pe piețe din afara UE?
ILD În domeniul social, cum vă raportați la creștinism și Biserică? Care este opinia dumneavoastră față de diverse teme care au preocupat recent societatea românească, cum ar fi căsătoria între persoanele de același sex, ora de religie, sau prezența creștină în spațiul public?
Adela Mîrza Am spus deja că religia creștină este coloana vertebrală a doctrinei pe care o asumăm.
Pentru aceste motive nu putem avea o altă poziție față de căsătoria homosexualilor decât cea tradițională. Nu vedem care este justificarea instituțională, funcțională și simbolică a căsătoriei homosexuale. Filiația presupune alteritatea sexuală. Pe când homosexualitatea o respinge prin chiar definiția ei. Nu mi se pare o situație foarte fericită a acestor oameni. Iar faptul că-și promovează felul de a trăi cu asemenea agresivitate exclusivă nu indică nimic bun. Vedem deja în Occident roadele acestor măsuri. Are loc o dezintegrare generală a coerențelor chiar instituționale. Băi mixte unde persoanele heterosexuale, inclusiv copiii, se trezesc în situații abuzive, operații de schimbare de sex la vârste fragede care nici nu pot fi distinse de abuzuri grave la adresa minorilor, interzicerea libertății de expresie, oameni arestați pentru că îndrăznesc să numească un transsexual după sexul pe care îl are de la natură etc. etc. etc.
Cultura politică LGBT mustește de apucături totalitare.
Ora de religie este indispensabilă. Modernitatea provine din creștinism și nu e posibilă fără el. Istoria recentă a totalitarismului o dovedește cu prisosință. Dacă asta nu învață copiii noștri la ore, atunci ce anume ar trebui să învețe? Îmi cer scuze că șochez: detalii despre sexul anal (cu material didactic inclusiv), sau cum să practice onania un copil de la 6 ani sau mai devreme, după cum vedem că ne recomandă organizațiile internaționale și ONG-urile sub egida UNESCO? E strigător la cer!
E o foarte mare greșeală faptul că ora de religie a fost făcută opțională. Ministerul a cedat presiunilor ideologice. E bine să existe un trunchi comun în curriculă care să consacre valorile fundamentale ale culturii și civilizației noastre, românești și europene, dar, mai ales, creștine.
Cum au spus-o și alții, creștinii au fost păcăliți și intimidați pentru a fi evacuați din spațiul public. Nu trebuie să cădem și în România în această capcană. Spațiul laic este, mai întâi, un spațiu imposibil fără creștinism. Al doilea, spațiul laic nu înseamnă spațiu de excludere a ceea ce nu ne convine, ci este un spațiu în care se poate manifesta oricine între limitele moralei și ale bunului simț și atât timp cât nu pune stăpânire pe acest spațiu. Deci religia este mai mult decât permisibilă în acest spațiu. Ea e pur și simplu necesară. Fără religie, ce criteriu peren avem pentru valorile noastre?
ILD Legat de istoria românilor, cum apreciați ultimele două-trei secole? Există o tendință de a-i caracteriza pe români drept incapabili, lași, hoți, leneși, trădători. Avem cu ce ne mândri, sau avem de a face cu un peisaj uniform deprimant?
Adela Mîrza Poporul român este etnic un popor vechi. Dar, sub raportul conștiinței proprii ca popor, e un popor tânăr. La fel ca și țara. România modernă apare abia la 1859. 160 de ani de istorie națională ca popor întregit nu e mult.
Pe urmă, incapabili, lași, hoți, leneși și trădători există la toate popoarele. Și la fiecare popor există lamentările acestea ale neajunsurilor. Nu mai spun că fiecare popor are niște particularități etno-culturale și lingvistice prin care atât avantajele, cât și dezavantajele apar într-o coloratură unică. Ceea ce poate alimenta și viziunea unicității în catastrofa națională.
Bun. Pe urmă, trebuie să fim sinceri. Avem și am avut o mulțime de neajunsuri și de probleme. Am fost coada Europei. Am trecut prin totalitarism. Am făcut și noi victime, ne-au victimizat și alții.
După cum am arătat și curaj, loialitate, hărnicie, capacități superioare și multe altele. Gândiți-vă la cultura noastră. De la Eminescu, la Noica, de la Alecsandri sau Macedonski, la Steinhardt sau Mircea Eliade, de la Anton Pann, la Enescu etc. etc. etc. Cultura noastră are cu ce se mândri.
Nu am nici o clipă senzația că românii sau România ar da un peisaj uniform deprimant. Dimpotrivă. Cred doar că românii sunt în multe cazuri prizonieri unor idei false cu privire la adevărurile religiei, culturii sau politicii și economiei și plătesc prețul acestor idei false.
Alternativa Dreaptă e un element ce are, printre altele și nu în mod secundar, scopul de a risipi aceste idei false. Și faptul că există Alternativa Dreaptă este un motiv de bucurie și speranță.
ILD Cum vedeți relația cu republica Moldova? Sunteți, de principiu, în favoarea unirii cu România?
Adela Mîrza De principiu, da. Sunt frații noștri. Dar e mult de lucru pe acest subiect. Românii de peste Prut n-au avut cu adevărat revoluția lor din ’89 încă. Nu au scăpat de brațul lung al Kremlinului. Și apropierea relațiilor, respectiv o eventuală unire, va crea probleme suplimentare în loc să le rezolve. Chiar și așa, soluții se pot găsi întotdeauna și cred că politica noastră trebuie să fie culturală și economică față de ei. Prin cultură să le răpim posibilitatea de a uita cine sunt. Prin economie, să vadă că e mai bine la Vest decât la Est.
ILD La capitolul despre rolul României în cadrul Uniunii Europene: ce părere aveți despre integrarea în UE? Există probleme în felul actual de funcționare a Uniunii? Există țări care par a-și impune punctele de vedere și propriile interese asupra altor țări din Uniune?
Adela Mîrza Problemele Uniunii Europene se acutizează pe zi ce trece. A fost un proiect extraordinar gândit de Monnet, Gasperi, Schumann etc. pe baze creștine și capitaliste. Azi asistăm la deturnarea acestui măreț proiect de către socialiști și birocrați în direcții pe care nimeni nu le-ar mai fi crezut posibile acum 30-40 de ani. Să ne gândim că documentul fondator al UE, Tratatul de la Maastricht, a fost ratificat prin referendum de doar trei țări. Să ne gândim că Tratatul de la Nisa a fost impus, practic, irlandezilor într-un nou referendum după ce primul l-a respins. Să ne gândim că multă vreme instituțiile comunitare au funcționat fără Parlament, de o manieră, să-i zicem, mai mult sau mai puțin „luminat despotică”. Cine s-ar fi gândit acum douăzeci de ani că elitele birocratice ale UE vor reuși azi să ia decizii peste capul cetățenilor de rând prin care să impună cote de refugiați? Cine credea că UE are șanse reale să devină un gigant birocratic cu atitudini arbitrare care de multe ori amintesc de aberațiile dictaturilor și, din păcate, chiar a totalitarismelor uneori. Birocrația de la Bruxelles trebuie să fie controlată de cetățenii Uniunii. Și cu atât mai puțin se poate tolera ca unele țări să hotărască pentru celelalte modificări de structură a păturilor sociale și demografice prin imigrație de masă.
Am putut înțelege insistența și ascendentul Germaniei asupra grecilor când aceștia erau îngropați sub datorii. Dar nu pot să accept ca Germania să ia măsuri demografice pentru România.
ILD Cum vedeți relația cu Rusia? Există în România o propagandă cu scopul de întoarcere a țării în sfera de inluență a Kremlinului?
Adela Mîrza De două sute de ani, Rusia a încetat să mai fie pentru noi o țară în care să putem avea încredere. Știm cu toții istoria relațiilor noastre cu rușii. Prin urmare, relația noastră actuală cu ei trebuie să fie una de distanță politicoasă și fermă, atunci când e cazul. Propaganda există și e deosebit de puternică. Trebuie să le recunoaștem un talent nativ rușilor în această privință. În condițiile în care mass media occidentală a marilor trusturi de presă sunt dominate strivitor de prejudecăți de stânga, la Russian Television poți urmări emisiuni cu tentă libertariană și conservatoare foarte critică la adresa derivelor marxiste și soroșiste occidentale.
E un spectacol incredibil. Nu știu cum se face că, deși prezintă și secțiuni clare de propagandă, în multe cazuri Russian Television a ajuns una dintre sursele de informare care tratează subiecte de care media occidentală nici măcar nu se apropie. Iar tehnicile acestea au priză. Mulți oameni ajung, vrând-nevrând, să accepte, încetul cu încetul, că Putin ar putea fi o alternativă viabilă la dictatura adesea leninist-fascistă îndreptată de atâtea ori de occidentali împotriva propriei culturi. E un peisaj dubios și deconcertant, în același timp, să-l vezi pe Putin pozând în apărătorul conservator al ortodoxiei și, mai ales, fără să aibă nevoie de artificii propagandistice deosebite. Adică utilizând, pur și simplu, materialul clientului, cum se spune. Occidentalii îi dau apă la moară cu mâinile lor.
ILD Cum vă raportați la criza migranților din Europa? Ce fel de politcă favorizați în acest domeniu?
Adela Mîrza Este o criză fabricată de birocrația europeană iresponsabilă care crede că poate hotărî peste capul oamenilor în ce țară să trăiască și cu ce vecini. Problema mi se pare simplă: ori ești proprietar la tine acasă, ori nu ești. Dacă ești, cum adică hotărăște pentru tine guvernul pe cine să cazezi la tine acasă? Și încă și pe banii tăi?
Să merg până acolo și să spun că elitele europene își tratează cetățenii ca pe un fel de șeptel de prăsilă? Adică au constatat că au probleme demografice, deci soluția lor este să le aducă sânge proaspăt ca să se înmulțească? Se poate ceva mai rasist?
Există granițe pentru că există state. Și există state pentru că oamenii nu sunt animale pe care să le dezlocuiești din locul în care stau cu acte-n regulă. Prin urmare, politica ar trebui să fie aceea de a nu permite nici un fel de mutări masive de populații fără referendum, fără ca cetățenii să fie întrebați. Imigrația ilegală, după cum îi spune numele, e împotriva legii, a legii stabilite cu acordul cetățenilor. Cine sunt aceste elite care cred că pot transforma ilegalul în legal? În virtutea cărui principiu?
ILD Care este cel mai mare pericol la adresa securității României? Care este alianța strategică cea mai potrivită pentru a contracara un astfel de pericol?
Adela Mîrza Din punct de vedere militar, e, firește, Rusia. Și alianța strategică optimă pentru noi este cea cu SUA. Un posibil pericol nu chiar atât de acut la noi este și terorismul islamic dacă se acceptă cotele de refugiați din țările Orientului Mijlociu.
Din punct de vedere cultural și sociologic, însă, cel mai mare pericol vine de la marxismul cultural. Este ideologia de stânga cu cea mai mare priză printre tinerii „bien-pensants”. Iar efectele sale, odată instalat, sunt devastatoare.
ILD Ce partide sau personalități politice din lume simpatizați sau vă inspiră? De ce?
Adela Mîrza E simplu. Politicienii mei favoriți sunt Ronald Reagan, Margaret Thatcher. Partidul Republican din SUA. Doctrinari conservatori: Edmund Burke, Sir Roger Scruton, Dennis Prager. Economiști: Ludwig Von Mises, Freidrich Hayek, Milton Friedman.
Toți mă inspiră, fiecare în felul său. Nu ai cum să nu îi admiri și respecți pe Ronnie Reagan și Lady Thatcher, oameni de stat care au dat dovadă de un curaj nemaipomenit în a schimba fundamental modul de a guverna o țară și felul în care au ajustat rolul statului în viața cetățeanului. Modul în care au creat prosperitate și stabilitate. Misses, Hayek, Friedman: aceștia sunt oamenii care au reușit să schimbe în bine societatea în care au trăit, cu rezultate politice, sociale, economice incomparabil superioare unei societăți închise, de tip socialist cu economii centralizate, în care Statul decide tot, este în tot și în toate. Edmund Burke, Roger Scruton, Dennis Prager, doctrinari conservatori care au pus mai presus de orice altceva individul, libertatea lui, binele comun, morala publică, proprietatea privată. Acești oameni sunt modelele mele în cariera mea politică iar dacă voi reuși să aplic măcar jumătate din tot ceea ce am învățat de la ei, mă pot considera mulțumită, iar misiunea mea este una încheiată.
2 Comments
Dorin
18 March 2019Am citit cu satisfacție răspunsurile la întrebările foarte pertinente ! Cam așa ar trebui să gândească orice om normal în orice țară normală !
Am câteva observații pentru această echipă politică:
1 – să se afle în permanentă legătură cu intelectualii creștini-democrați din marile noastre orașe (mă gândesc la un A. Papahagi, de ex.), dar și cu fruntașii satelor din toate regiunile, chiar dacă unii au trecut pe la mai multe partide, pt. că au simțit că vor să-și ridice cumva comuna…
2 – cu multă smerenie dar și multă determinare ar trebui angajat dialogul cu Biserica Ortodoxă, adică cu oamenii ei ! Am asistat recent la o întâlnire pe temele familiei și marxismului „cultural”, unde toți cei provenind din rândurile bisericii sau aflați în mediul ei politic-cultural au respins direct sugestiile de a sprijini formațiuni ca Alternativă Dreaptă ! Sunt, în fond, analfabeți politic, dar incapabili să se deschidă sufletește… O marfă perfectă pentru „alternativa rusească”… De-aia zic de smerenie, când nu ai partener de dialog bunul-simț…
LivStOmer
18 March 2019Multumesc!! In sfarsit, un partid pe care sa il pot vota!!! Ideea cu 5 ministere m-a uns pe suflet, e atat de neasteptat sa aud asa ceva de la un politician roman, ca pare ireal!!