FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Între ghilimele. Reuters, CNN, BBC, AP si manipularea anti-Israel

În zilele recente au avut loc două atacuri teroriste palestiniene în Israel. Sîmbătă, un palestinian a pătruns în casa unei familii de evrei din localitatea Itamar, Cisiordania, şi a ucis doi copii în vîrstă de 11 ani, 3 ani şi un bebeluş de cîteva luni, împreună cu părinţii lor. Miercuri a explodat o bombă în Ierusalim, care a omorât o femeie de 60 de ani şi a rănit alte 40 de persoane. Atentatul nu a fost încă revendicat, dar grupări teroriste din Gaza au lăudat acest act terorist.

Marile agenţii de presă au relatat aceste evenimente cu imparţialitatea obligatorie atunci când subiectul ştirilor îl constituie evrei înjunghiaţi, împuşcaţi, sau dinamitaţi: se prepară o marinadă din ghilimele, eufemisme şi omisiuni.

Ghilimelele taie excesul inerent al acelui cuvînt extremist capabil să dezechilibreze o ştire serioasă, iar expresii ca assailant şi intruder conferă obiectivitate calmă în descrierea făptaşului. Evident, zisul assailant şi intruder nu are nicio identitate precisă în reportajul CNN. Ar stigmatiza pe nedrept comunitatea paşnică din care provine.

Associated Press este mai imaginativ: un autobuz explodează în Ierusalim pe 23 martie (nici autobuzele nu mai suportă entitatea sionistă şi protestează şi ele cum pot), pasagerii sunt evacuaţi pe tărgi de urgenţă, iar explicaţia de sub fotografia ilustrativă menţionează faptul că persoana de pe targă este un palestinian mort în urma unui bombardament israelian din 22 martie. Atîta doar că AP omite contextul: acţiunea israeliană din 22 a fost o ripostă la un atac anterior al Hamas, care a deschis ostilităţile prin lansarea de rachete Kassam şi Grad în Israel.

În ce scop acest contorsionism? Ca să vă obişnuiţi ca atunci când spuneţi Israel să gândiţi de fapt „Israel”.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

24 Comments

  1. Liv St Omer
    25 March 2011

    Auzi la ei, „palestinian militants”. Ma intreb: pentru ce militeaza oamenii aia? Pentru moartea unor civili, unor copii nevinovati? Care religie a pacii? Pai din cate inteleg, chiar in Coranul ala al lor scrie ca nu au voie sa omoare copii (doar sa se casatoreasca cu ei, precum Mohamed cu celebra sotie de 9 ani). Ei ii omoara, si pe urma mai si sarbatoresc cu prajituri. Le doresc un cinstit diabet. Imi amintesc ca JFRevel fusese printre primii care observasera, prin anii 80, cand inca nimeni nu vorbea despre asta, ca in presa mainstream palestinienii nu sunt „terrorists”, ci intotdeauna „militanti, demonstranti, luptatori pentru pace”, etc. In special in Franta, in epoca respectiva, crema intelectulitatii de la Genet pana la Foucault era cazuta-n freza in fata lui Yasser si a lui Khomeyni. Apropo de asta, am revazut recent filmul „Rabbi Jacob”, cu Louis de Funes, si m-a facut atent, sa zic asa. Filmul e facut in 73 si introduce, culmea, inca de pe vremea aia, ideea (toxica, dupa mine) de „teroristul bun si teroristul rau”. Eu cel putin asa l-am inteles, si mi-a parut rau de Funes, care ma amuzase copios in tinerete. Nu exista „terorist bun”, a omori civili nevinovati este o crima, iar un mort este un mort punct, trebuie sa spunem asta pana ne vor durea buzele.

  2. Costin A.
    25 March 2011

    explozia de acum citeva zile a tintit, conform BBC,statia de autobuz,nu oameni.Luptatorii pentru pace palestinieni nu doreau sa terorizeze ucigind oameni nevinovati (ca doar Coranul nu incurajeaza asa ceva, nu?), ci doreau sa distruga o banca, un refugiu,o harta si un orar cu mersul autobuzelor. te doare capul…
    BBC: Terrorism Targets Inanimate Objects

    The BBC has come up with yet another example of its institutional bias against Israel. The initial headline of a story says a lot about the thought process of a news editor. While most other news organizations covered a bomb blast in Jerusalem by focusing on the number of casualties as well as the location, the BBC went with this:

    According to the BBC, it wasn’t Israelis, Jews, innocent Jerusalem residents or anyone else that a terrorist usually targets. No – it was a bus stop, an inanimate object fixed on the sidewalk.

    si asta http://honestreporting.com/reu…..st-attack/

  3. Costin A.
    25 March 2011

    un comentariu cam schizo de la DW: Comentariu: Revoluţia arabă şi antisionism occidental

    O notabilă parte a presei occidentale şi-a relansat criticile la adresa Israelului. Cât de justificate sunt unele dintre ele?

    În mare parte din mass-media occidentală, dominată de editorialişti de stânga, s-a încetăţenit în ultimii ani un algoritm destul de simplu. Potrivit tiparului uzual, orice s-ar întâmpla în Orientul Apropiat şi Mijlociu, vina o poartă fie guvernul de la Ierusalim, fie, prin extensie, statul evreu.

    Că, în mod cu totul neaşteptat, revoluţiile din Maghreb au fost declanşate şi susţinute de oameni întruniţi spontan, doritori de libertate, care n-au scandat lozinci antisemite şi n-au ars nici steaguri americane şi nici drapele israeliene, i-a siderat pe mulţi în vest.

    Absenţa oricăror revendicări antisioniste şi antisemite din partea maselor arabe care şi-au alungat tiranii la Tunis şi Cairo i-a amuţit o vreme pe profesioniştii criticilor anti-israeliene. Unii dintre ei au revenit însă pe poziţie odată cu declanşarea noului val de acte teroriste anti-evreieşti, comise de extremişti palestinieni.

    link


    cei „multi din vest” au fost „siderati” din neatentie, ca si autorul articolului de pe dw

    Mai nou, agitatorii antisionişti din vest şi-au regăsit vechiul aplomb şi şi-au reluat viguros obiceiul de a răsturna realităţile din Orientul Mijlociu. Prea puţini dintre ei au luat notă de masacrul comis zilele trecute de terorişti palestinieni într-o aşezare evreiască, în care extremiştii nu s-au mulţumit să ucidă, în somn, o mamă şi un tată, ci au luat şi gâtul unui bebeluş şi au înjunghiat în inimă alţi doi copii în vârstă de doar câţiva ani.

    Odată în plus, propaganda pro-palestiniană se cantonează în expresii de genul „circuitul” sau „spirala violenţelor”. Sintagmele imprecise, de acest fel, încearcă să acrediteze falsa impresie potrivit căreia vărsările de sânge n-ar fi fost provocate de terorişti.

    Răul din regiune n-ar fi, ca atare, urmarea barbariei jihadiste şi a urii implacabile a extremiştilor palestinieni ci, mai degrabă, consecinţa politicii israeliene, respectiv a „ocupaţiei” şi a violenţei inerente măsurilor de autoapărare adoptate de guvernul statului evreu.

    Mai nou, în această parte anti-sionistă a mass-mediei, s-a pus semn de egalitate între revendicările extremiştilor palestinieni şi cele ale maselor din Tunisia, Egipt şi alte ţări arabe.

    Or, această comparaţie şchioapătă serios. Fiindcă nici în Gaza şi nici în teritoriile autonome palestiniene de pe malul apusean al Iordanului nu există libertate. După alegerile din 2006 nu s-au mai organizat scrutine. În ambele regiuni corupţia oficialilor arabi este în floare. Iar statul evreu continuă să fie unica entitate democratică din întregul Orient Mijlociu.

    adevaruri pe jumatate. de unde se informeaza oamenii astia?

  4. Liviu Crăciun
    25 March 2011

    „palestinienii” (sic) nu prea citesc MSM, asa ca se mindresc cu poze cu „infaptuirea” lor de baza: teroarea

    http://www.paltoday.ps/arabic/News-104638.html

    iar Dear Leader, adauga la insulta MSM insulta unui apel in care atacurile teroriste sint puse pe acelasi plan cu apararea evreilor impotriva atacurilor; aparare la care, precizeaza dear leader, evreii au dreptul; daca tot sint egale, concluzia logica ar fi ca arabii au dreptul la terorism; dear leader indeamna insa pe toata lumea la calm si consens (nu s-a inteles nimic? cititi comunicatul…)

    I condemn in the strongest possible terms the bombing in Jerusalem today, as well as the rockets and mortars fired from Gaza in recent days. Together with the American people, I offer my deepest condolences for those injured or killed. There is never any possible justification for terrorism. The United States calls on the groups responsible to end these attacks at once and we underscore that Israel, like all nations, has a right to self-defense. We also express our deepest condolences for the deaths of Palestinian civilians in Gaza yesterday. We stress the importance of calm and urge all parties to do everything in their power to prevent further violence and civilian casualties.

  5. Costin A.
    25 March 2011

    o explicatie pentru atitudinea presei stingiste fata de islamisti:

  6. Silvapro
    25 March 2011

    Nu mi-a iesit sa intilnesc discourse de far-right de care aminteste Maryam Namazie care se bucura cind e omorit un musulman numai pentru ca e musulman, chiar daca nu e islamist. Cunoastei voi asa ceva? Daca este ceva destul de raspindid, chiar ca face de rusine dreapta si-o pune intr-o lumina proasta.

    Eu in orice caz nu fac parte din aceasta extrema. Eu n-as vorbi rau nici de homosexuali, ca sint si ei oameni, si mai bine s-ar alatura la dreapta, ca numai dreapta ii poate apara de fundamentalismul islamic, care este pentru lichidarea lor. In this respect, m-am identificat cu un speech republican (o femeie vorbea) aici pe site care mergea pe ideea asta, dar n-am reusit sa-l regasesc, ca nu retinusem date. (Dar nu intru acuma in subiectul homosexuali, ca nu acesta e topicul dar nu vreau nici sa sa las impresia ca n-am anumite rezerve fata de ei in citeva privinte)

    Pe topic, un articol al parintelui Michel Remaud:

    http://www.un-echo-israel.net/…..Obsessions

  7. corneliu oren
    25 March 2011

    ca sa venim mai aproape de noi, iata doua fragmente din cum sunt prezentate stirile la
    pro(s)t v:

    ” Autobuzul vizat de atac facea legatura intre Ierusalim si coloniile evreiesti din Cisiordania.” Asa se incheie stirea despre atentatul de la Ierusalim citita de Esca si, printr-o fraza, vina atacului trece pe umerii Israelului, ca doar autobuzul urma sa mearga in colonii!

    „Israelienii au planuri mari pentru 2011. Evident, sa castige. Vor 40% din piata romanesca si vanzari de aproape 2 milioane de euro pe an.” Este finalul unei stiri despre investitii israeliene in Romania in domeniul agriculturii, asa ca in mintea telespectatorului sa ramana clar ca jidanii vor sa castige pe pielea bietului roman!

    sa ne mai miram ca lucrurile merg spre rau?

  8. dr pepper
    25 March 2011

    mda, sa va arat un e-mail primit mai demult:

    NO COMMENT!

    CUM DISTRUGI ŞI VINZI O ŢARĂ ÎN 20 DE ANI

    Îmi amintesc, copil fiind, la şcoală ne învăţau să fim mândri că al nostru drag popor nu a fost un popor de cotropitori. Atunci mă chinuia o mândrie copilărească, specifică fiinţei inocente uşor influenţabilă. Acum, la maturitate, nu pot spune că situaţia este la fel: nu mai am acea mândrie din copilărie, ci un necaz chinuitor; asta pentru că am observat un lucru- cotropitorii (acei războinici de ieri) sunt invadatorii economici de azi, iar aceştia au un standard de viaţă pe care noi îl invidiem; imperiile lor teritoriale de altă dată sunt imperiile economice de azi- asupriţii sunt aceiaşi, adică noi- cu acelaşi trai amărât, iar din când în când mai primim o ciosvârtă să ne astâmpărăm o posibilă sete de revoltă!

    Sincer, nu pot să-i condamn pe aceşti invadatori, cred că e în natura biologică a oamenilor să fie împărţiţi precum celelalte vieţuitoare, în prădători şi rumegători. Nu-mi place să constat faptul că, întradevăr, avem comportamentul rumegătoarelor: speriaţi şi dezbinaţi. Urăsc şcoala pentru faptul că m-a învăţat să fiu mândru de statutul meu de necotropitor, urăsc şcoala pentru că mi-a impus statutul de rumegător, dându-mi drept exemplu înţelepciunea ciobanului mioritic; sincer, omul ăsta, ciobanul mioritic, trebuie dat ca exemplu negativ în şcoli, cum e posibil să ştii că unii vin să te omoare pentru a te tâlhări iar tu să te apuci să faci ordine în gospodărie, ca după episodul morţii gospodăria să fie ordonată? Să aibă ăia ce să fure mai bine? Preferam să ştiu că ciobanul mioritic le-a luat-o ălora înainte trimiţându-i el pe ei in mormânt (parcă unul din principiile româneşti spune că paza bună trece primejdia rea).

    Vă amintiţi episodul din anii ‘90, când unii dintre ai noştri strigau „nu ne vindem ţara!”? Au apărut apoi şi susţinători ai teoriilor conspiraţioniste care susţineau că împotriva României există un plan diabolic. Mulţi am râs, alţii am spus răspicat: „ai dom’le că n-are cum să se întâmple aşa ceva” (românul în blândeţea lui nu concepe că omul este predispus răului).
    Iată că după douăzeci de ani, invadatorii nu se mai ascund, unii dintre ei îşi recunosc isprava pe faţă:”Pe 10 octombrie 2007, la trei luni dupa ce a devenit preşedinte al statului Israel, Shimon Peres producea o afirmaţie năucitoare, la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, în faţa a sute de reprezentanţi ai cercurilor diplomatice evreieşti: Israel cumpără România!” Vom spune: ei, şi ce dacă ne-au cumpărat! Numai că nu ne-au cumpărat spre binele nostru ci spre al lor. Avuţia noastră au cumpărat-o pe nimic (câteva zeci de miliarde de dolari a obţinut România pe o economie, fără a fi luate în calcul resursele solului şi subsolului, echivalată în 1990 la 800 de miliarde de dolari!!!). Dar faptul că ne-am vândut totul pe nimic nu este singura tristeţe, pentru că cei care ne-au cumpărat ne-au şi îndatorat- adică suntem şi cu gospodăria vândută şi cu bani îndatoraţi!!! Ce pot să spun despre aceşti băieţi pricepuţi care ne-au cumpărat?: bravo lor – ruşine nouă!!!

    Ruşine pentru că nu am reacţionat de fel şi nu am apărat dreptul pe care l-am primit prin faptul că ne-am născut pe aceste meleaguri: acela de a fi stăpâni pe bogăţia pământului natal şi pe frumuseţea acestuia. Potentialii bogaţi sunt acum percepuţi ca cerşetori ai Europei (jignirea a fost difuzată pe toate canalele TV, când un distins francez a prezentat salutul românesc: o mână întinsă în semn de cerşeală – asta în timp ce românul întradevăr se zbate în sărăcie, sărăcie cauzată de faptul că şi francezii sunt unii dintre cei care storc România de bogăţie. Asta da batjocură: după ce ne sărăcesc mai şi râd de noi).

    Datori nu suntem numai noi, ci şi generaţiile care ne vor urma: adică copiilor noştri le-am pregătit un viitor de sclavi! Întradevăr, noi generaţia post-revoluţie am distrus acest viitor, noi şi stimabilii guvernanţi de către noi aleşi: aceşti şacali aleşi drept păstori ai turmei, primind frâiele deciziei economice si politice, începând cu Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Zoe Petre, Adrian Nastase, Mircea Geoana, Mugur Isarescu, Adrian Severin, Viorel Hrebenciuc, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, Emil Boc, ş.a., au mizat pe lobby-ul evreiesc pentru a accede si a se mentine la Putere. Puterea a însemnat în schimb vânzarea bogatei grădini româneşti, cea care ne hrănea. Principalii cumpărători ai României sunt cu adevărat afacerişti israelieni şi tot ei sunt în spatele instituţiilor financiare care ne-au împovărat cu datorii. Prim-ministrul Israelului a raportat în kneset (parlamentul israelian) că misiunea de a cumpăra România a fost îndeplinită. După ce politicienii israelieni recunosc faptul că oamenii de afaceri israelieni au cumpărat România, aflăm şi scopul final al acestei acţiuni: actuala locaţie a statului israelian este una nesigură pentru poporul evreu, peste tot sunt înconjuraţi de state neprietenoase şi greu de stăpânit economic, sunt o enclavă într-o lume islamică. Prin cumpărarea României, israelienii pregătesc un teritoriu de rezervă pentru ei. Vă miră acest aspect? Gândiţi-vă la faptul că dintotdeauna aceste meleaguri au fost râvnite de toţi. Să nu vă închipuiţi că băieţii ăştia sunt nişte neştiutori şi vor da buluc pe meleagurile româneşti, nu, se vor feri să întâmpine opoziţie din partea populaţiei. Ei vin încet, unii ca oameni de afaceri, apoi alţii ca angajaţi, adică încet şi cu răbdare.

    Pentru a pregăti terenul propice mutării populaţiei israeliene pe teritoriul României se acţionează, astfel:

    – în ultimul timp românii sunt goniţi din propria lor ţară prin politici care descurajează instituţia familială, concomitent cu scăderea ratei natalităţii şi implicit scăderea ratei demografice;

    – crearea la nivel naţional a unei stări de sănătate precare a populaţiei prin otrăvirea hranei din comerţ cu substanţe nocive corpului uman şi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate publică, creşterea ratei mortalităţii;

    – îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului naţional de educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă;

    – distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea dispreţului faţă de ceea ce înseamnă românesc;

    – disoluţia instituţională a statului prin reforme care au bulversat şi distrug în

    continuare esenţa a ceea ce înseamnă protecţia unei naţiuni: sistem judiciar, medicină, educaţie, administrare teritorială, artă, etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna siguranţă naţională şi patriotism (internele şi apărarea) au fost distruse prin aceleaşi politici de proastă finanţare a instituţiilor şi subsalarizarea personalului acestor institutii, fapt ce a cauzat plecarea personalului competent şi angajarea unor persoane nepregătite în domeniu, incompetente şi predispuse la corupţie – rezultatul s-a văzut!

    Toate aceste acţiuni se desfăşoară sub directa îndrumare a cumpărătorilor acestei ţări şi sunt săvârşite de ai noştri aleşi, o şleahtă de pungaşi puşi pe jaf şi distrugere, că deh, popor, conducătorii cinstiţi se pare că nu îţi plac şi-ţi tai singur crenguţa de sub picioare.

    În lipsa unităţii sociale nu rămâne decât să lansăm o rugăciune către ei, cumpărătorii meleagurilor şi bogăţiilor noastre, cei către care stăm cu mâna întinsă cerând bani pentru a supravieţui:

    Te rugăm pe Tine, Prea Desteptule Israel, Te rugăm pe Tine, Prea Descurcăreaţă Franţă (etc. că sunteţi mulţi) – fie-vă milă, o Vouă Preamăriţilor acestei lumi, de o populaţie neştiutoare dar şi nepăsătoare cu soarta ei, şi daţi-ne înapoi Preafrumoasa Grădină a Maicii Domnului şi bogăţiile ei, căci- pe principiul cade omul din pom şi păcat să nu tragă un pui de somn – noi v-am dat vouă această Grădină pe degeaba iar acum suntem goi în toate! Iar de-o fi să nu ştim iarăşi să o gospodărim, s-o gospodăriţi voi pentru noi şi să ne culegeţi şi nouă roadele!

    Aceste mesaj nu este îndreptat împotriva vreunui popor pomenit în aceste rânduri, ci dimpotivă, e o admiraţie pentru capacitatea altor popoare de a străluci prin bogăţiile altora!

    TRIMITE, TE ROG, MAI DEPARTE!

    PS –

    Aceste mesaj nu este îndreptat împotriva vreunui popor pomenit în materialul atasat, ci dimpotivă, e o admiraţie pentru capacitatea altor popoare de a străluci prin bogăţiile altora!

    asa tampenii, mai rar.

  9. Silvapro
    25 March 2011

    Dr Pepper,
    Intadevar, „asa timpenii, mai rar”, si ma bucur ca ai scris aceste cuvinte la sfirsit, ca sa nu fie dubiu ca esti de acord cu continutul mail-ului. Altfel, m-as fi mirat.

    Si eu am primit mai de mult acest mail sau unul f. asemanator. Care nu poate decit sa ma scoata din sarite.

    Eu n-am auzit propozitia lui Peres, nu stiu daca a spus-o, si daca a spus-o, nu stiu in ce context.
    Dar nu exista asa ceva, ca Israelul are vreun plan sa se aseze pe pamintul romanesc. Tata citeste multe ziare, si ar fi stiut. Daca e vorba de inca o conspiratie ascunsa, locul ii este in buda cu celelte ineptii despre conpiratii evreiesti
    Deci, in primul rind, acest plan de mutare generala in Romania nu exista, nu la nivel guvernamental. Iar la nivelul personal, In afara de romani, n-am auzit pe nimeni ca vrea sa emigreze in Romania. Nici macar o singura persoana! Nici nu prea stie lumea obisnuita pe-aici ce si cum e Romania. Sint destul de indiferenti (din pacate pentru mine). Daca exista acest plan, toti ar fi cu ochiii pe Romania ar fi avizi sa afle orice detaliu. As, pe dracu!

    Mai sint evrei romani carora le e dor de Romania, si se reintorc. Nu multi. Dar cu ce un cetaten roman evreu domiciliat in alta tara, fie ea chiar Israel sau Canada e mai putin roman decit un crestin roman din America, sa zicem?

    Intradevar sint oameni de afaceri Israelieni care fac business in Romania. Nu stiu daca mai mult sau mai putin ca altii. Dar piata e libera, nu? Nu obliga pe nimenea sa le vinda nimic sau sa coproduca cu ei, nu?

    Am primit un powerpoint cu un mall grozav din Bucuresti, si unul din numele de asociati sau antreprenori era Israelian. Sa va spun sincer, am invidiat bucurestenii. Mi-am zis, de ce nu e in stare sa ne faca si noua in Tel-Aviv asa ceva frumos, elegant, modern, enorm si mai ales interesant. Cu patinuar, nu stiu ce sali de jocuri, poate popice sau altceva, cu restaurante frumoase, o diversitate de firme din toata lumea de care nici n-am auzit. Ce placere! Cu ce deranjeaza asta pe romani? Eu zic, din contra. La noi mall-urile sint modeste, ai in ele si citeva bufete de obicei simple, chestii ca McDonalds, Zbarro, nu cine stie ce. In afara de cumparaturi, si cinematografe la unele), nu ai nici o distractie.

  10. dr pepper
    25 March 2011

    Silvapro, Romania are nevoie de cat mai multi investitori.
    De preferinta americani si israelieni ( daca ma intrebi pe mine) – nu de bani imprumutati de la chinezi care sa fie cheltuiti de clasa politica.
    Spre exemplu – povestea fabricii dacia de la pitesti.
    Daca romanii construiau aceeasi masina veche de peste 50 de ani – nu ar fi avut nici cea mai mica sansa la export, acum insa este cea mai vanduta masina in germania.
    logo-ul dacia poate fi vazut pe tricourile celor mai bune echipe de football din europa.
    ford trebuia sa vina la craiova ( nu stiu ce s’a mai ales de asta).
    nokia este la cluj.
    eu nu vad absolut nimic rau in asta, doar daca se vor hotari sa plece, atunci va fi trist pentru mine si probabil vesel pentru semnatarul tampeniei de pe mail.
    Macar de ar cumpara israelienii Romania.
    Asta ar fi un vis prea frumos ????

  11. Silvapro
    25 March 2011

    Dr Pepper,

    Macar de ar cumpara israelienii Romania.
    Asta ar fi un vis prea frumos ????

    Si pentru mine, Dr Pepper – ???? Intrebarea e daca tu Dr Pepper traiesti in Romania. Ca daca nu, iti vine usor s-o vinzi si se sucaresc pe tine toti romanii ????

    Acum sa revenim la realitate.
    Am uitat sa amintesc in comentariul meu precedent, ca am auzit de la niste verisori (crestini) din Romania ca se vind in Romania suprafete intregi pentru agricultura, la arabi si scandinavi (poate si la israelieni, ei nu stiau de asta). Pentru mine, care nici nu locuiesc in Romania, mi se pare de-a dreptul revoltator! Asta chiar inseamna vinderea tarii. O tara in primul rind e suprafata pe care sta. Poate sa le inchirieze paminturile, sa-si faca ce agricultura vor, si daca nu mai ai chef de ei poti intrerupe afacerea. Dar sa le vinda pamint?! Deci, daca ungurii vor Transilvania, nimic mai simplu, o cumpara! Cum de nu s-au gindit la asta?
    Una e sa vinda o fabrica, una e sa faca un strain niste afaceri acolo, dar pamint nu! La musulmani cu atit mai rau, ca dau in Islamism la un moment dat, mai ridica niste moschee, niste organizatii, si hop, se ajunge la situatia Frantei!

    ————

    # 8

    Îmi amintesc, copil fiind, la şcoală ne învăţau să fim mândri că al nostru drag popor nu a fost un popor de cotropitori.

    Tin minte intradevar ca la scoala la istorie asta era ce ne invata. Si ne tot invata despre tot felul de invazii, cuceriri ale altor popoare, imperii care au ocupat colo si dincolo. In special se vorbea de otomani.
    La un moment dat, la o virsta destul de frageda, am venit acasa, si am intrebat f. contrariata: dar turcii care aud aceleasi lucruri la scoala, adica despre cuceririle turcesti asa de groaznice, cum se poate preda asa ceva negativ despre ei insisi? Adica cum primesc ei asa o rusine?
    Parintii mei au ris si mi-au raspuns: Pai turcii se lauda cu cuceririle lor. Pentru ei este o mindrie.
    Nu puteam sa-i cred. Eu nu puteam concepe asa o pozitie.
    De fapt, nici pina in ziua de azi.

  12. Pataphyl
    25 March 2011

    Silvapro @11

    Păi da, aș fi de acord și eu să mă întorc în țară!… dar cu anume condiții:

    1. Să nu pice Obama peste 21 de luni.
    2. Să nu vină estimp sfîrșitul lumii (dacă e clar că vine, mă întorc mîîine, cu orice risc!).
    3. Să facem o Uniune europeană cu Israelul, care să ne ajute cu oameni, nu cu bani.
    4. Să nu apară în schemă figuri ca:

    (Nati Meir, ex-PRM-ist, veșnic infractor, fost proprietar al fostei echipe de fotbal Laminorul Roman, orașul copilăriei mele).

    Dr Pepper poate confirma din Chicago, poate nu, nu-i bai, vine el și ne spune!

  13. dr pepper
    25 March 2011

    Ca daca nu, iti vine usor s-o vinzi si se sucaresc pe tine toti romanii ????

    daca citeste asta crin baiat fin, cu siguranta nu numai ca taie dreptul de vot al romanilor, dar le si retrage cetatenia, ca sa nu mai zic de colegii lui nati meir…
    si vorba aia, au transformat ei Israel dintr’un desert intr’o oaza de frumusete in conditii mult mai vitrege, ma gandesc c’or reusi sa transforme si Romania la o adica.
    uite inca un exemplu:
    http://en.wikipedia.org/wiki/SMURD

    In 1991, SMUR received its first mobile resuscitation unit, donated from Germany. This unit brought a higher level of pre-hospital medical care, and easier one.

    These models are functional in Germany, France, Luxembourg, the United States, Canada, Japan, etc. In this new functional structure, SMUR was guided by the Anaesthesiology and Intensive Care Clinic from the medical point of view and by the Fire Department from the operative point of view.

    The first countries to establish a long term cooperation, even from 1992 were Great Britain and Norway. The Norwegian Red Cross from Sauda started their support by donating SMUR mobile units and emergency medical equipment and the Emergency Service of the Royal Hospital in Edinburgh and the Strathclyde Fire Brigade in Glasgow have started an intensive support program for the development of emergency medical assistance and for the training and endowment of firemen in new fields, such as extrication and chemical hazards. In November 1992, following a training period of 3 weeks, with trainers from Germany, the Netherlands, Scotland and the United States, an exercise was performed to which were invited to participate the representatives of several Ministries and institutions.
    Following this exercise, the Minister of Health declared, by the Decision No. 1094 of November 5, 1992, the new system functioning in Târgu Mureş as the National Pilot Centre. This new status was to protect the new model, in the years 1993-1997, against the high level of opposition and the attempts to shut it down. As a part of the training in 1992, the first laboratory for emergency training was donated by the Foundation for Open Society, United States.

    In 1993, after SMUR had functioned for about two years providing emergency assistance in pre-hospital, a great development phase started in May, with the support of the colleagues at the Emergency Service of the Royal Hospital of Edinburgh. This development was the creation of the Intensive Care Room at the Mureş County Clinical Hospital, designed to continue the treatment of critical patients brought in by SMUR or arrived through other means, until their admission to the hospital’s departments. The new Intensive Care Room staff members were the doctors, medical assistants and volunteers who worked in the pre-hospital emergency units. The new Intensive Care Room reduced the mortality within the Emergency Room of the Mureş County Hospital by approximately 50%.

    1994 was a very important year in the history of the development of emergency medical assistance in Mureş County and perhaps in the whole country. With the help of the Emergency Service of Edinburgh and of the London BBC, the first Emergency Department was built, following the models in Great Britain and the United States. The new department or „Emergency Service” was placed in the yard of the Mureş County Clinical Hospital and started its activity on July 31, 1994. Building this Emergency Service took almost a month and gathered lots of working people, from Scotland and Târgu Mureş, from the Army, the Gendarmerie and the Fire Department, and from organizations and volunteers, all wanting to see the new service working as soon as possible.

    From the Fire Department point of view, 1994 has brought a new activity. The Scotland firemen endowed and trained the Mureş firemen for chemical hazard interventions, creating the first operative unit of this kind in all the Fire Departments of Romania. Alongside the firemen, doctors from SMURD attended the training programs.

    au furat strainii bunatate de serviciu de ambulante!

  14. Silvapro
    25 March 2011

    PRM
    In 2003, Tudor said he would no longer engage in discourse against Jews and Judaism or deny the Holocaust (see Corneliu Vadim Tudor). He also said that he had become, in his own words, a „philo-Semite”. In subsequent months he and some of his supporters traveled to Poland to visit the Auschwitz concentration camp; and, despite strong objections from the family of slain Israeli Prime Minister Yitzhak Rabin and many Jewish organizations,[3] Tudor illegally erected a statue in memory of Rabin in the city of Braşov (for which he was found guilty and fined). During this period, Tudor hired Nati Meir, a Jewish advisor, who ran and won as a PRM candidate for the Romanian Chamber of Deputies. Tudor also hired an Israeli public relations firm, Arad Communications, to run his campaign.[4][5]

    * E adevarat ca nu mai e antisemit Vadim Tudor? Cum s-a produs intarcarea, sa o recomandam si altora.
    Daca e de dreapta, nu are in comun cu felul de a gindi al republicanior in America? Ma refer la politica externa. De dreapta in Romania e altfel decit in strainatate la politica externa?
    * Nati Meir e si cetatean roman?
    * Daca Mati Meir e infractor, ce-i trebuie lui Vadim Tutor sa-si compromita partidul cu el?
    * Care a fost invinuirea ce i s-a adus lui Vadim Tudor pentru ridicarea statuii lui Rabin la Brasov? Nu le place de Rabin? L-au dat jos?
    * E adevarat ca se vind paminturi strainilor? Sinteti de acirord cu asta? Eu nu vad nimic bun in asta, oricit bani ar primi. Romania inca nu a terminat sa restitue paminturile familei mele, decit partial, ciopirtit, nu aceleasi paminturi fertile, pentru o parte vor sa dea bani si nu fizic. Tot asa, refuza sa dea toate acele 47 + de hectare ci numai 9 + 22 = 31. Ne fura pe noi, ca sa le vinda altora? Asta era cinic spus, fara legutura cu problema paminturilor noastre, oricum ma impotrivesc sa se vinda pamint strainilor.

  15. dr pepper
    25 March 2011

    apropos de

    Eu in orice caz nu fac parte din aceasta extrema. Eu n-as vorbi rau nici de homosexuali, ca sint si ei oameni, si mai bine s-ar alatura la dreapta, ca numai dreapta ii poate apara de fundamentalismul islamic, care este pentru lichidarea lor

    si de argumentul lui Douglas Murray ( e supertare!)
    The mental breakdown of the left, the fact that the so called left wing meetings … ee have the obsessions w/ Palestine for instance .. there is one reason … gays for Palestine .. gimmie a break! if gays for Palestine were in Palestine they have to move to Israel

    Tare Doug, le zice cum trebuie.
    Asta mi’a adus aminte ca acum cativa ani buni – am fost si eu sa vad un gay parade ( nu mai vazusem niciodata si mi s’a parut un prilej bun pentru poze).
    Nu am absolut nimic cu ei, chiar ma bucur de faptul ca concubina are un prieten gay ceea ce ne scuteste relatia de multe complicatii sau barfe susanele si alte cele.
    Gay parade este o chestie destul de misto, m’am distrat copios.
    La un moment dat, un negru cat china imbracat in latex si cu o nuielusa se repezea in multimea de curiosi si ii articula cordial cu nuielusa din dotare insa in momentul cand l’am observat prin obiectivul aparatului ca a pus ochii pe mine – am fugit prin multime.
    (Pata, poate ma ajuti cu un embed)

    totusi, care ar fi fost reactia in cazul unor palestinieni?
    si daca ei ( ma refer la cei din gay 4 palestine) realizeaza catusi de putin care este relatia dintre islamul radical si preferintele lor sexuale.
    Dealtfel, la un moment dat Ahmadingdandong a si sugerat ca in Iran nu exista homosexuali.
    Nu cred ca vreodata gandirea leftista va sfirsi in a ma surprinde prin stupizenie.

  16. emil b.
    25 March 2011

    Doc, Silvapro. Am facut ceva sapaturi cu google si iata ce rezulta, deocamdata.
    Shimon Peres a tinut o cuvintare pe 10 octombrie 2007, in fata unei audiente de afaceri la hotel Hilton, Tel Aviv. Iata un clip de 40 secunde, in care Peres (conform traducerii in engleza) ar declara ca Israel cumpara Manhattan, Ungaria, Polonia si Romania.

    In baza acestui fragment s-a creat curentul oligofrenic „israel cumpara romania!!!!”
    Silvapro, poti sa gasesti o transcriere completa a acestui discurs? Poate pe situri israeliene, chiar guvernamentale. As scrie ceva despre asta, daca avem contextul complet.

    Ah… nu m-ar mira ca omul sa fi zis de fapt „cumparam din Manhattan, Romania, etc”.

  17. Pataphyl
    25 March 2011

    WC Tudor ar fi o glumă psihiatrică tristă dacă n-ar fi un personaj de asemenea nocivitate publică. Nati Meir e infractor (știam că-i deja condamnat în Israel, e cetățean român, altfel nu putea să-și depună candidatura la Președinție). Ce să mai compromită Vadim, cu sau fără Nati? Cine l-a învinuit pe antisemitul WCT afară de propria paranoie? Probabil se transformă în filosemit de două ori pe minut. Statuia lui Rabin a fost un moft, i-a trecut pînă-și readuce aminte.

    Dacă se vînd pămînturi (probabil real) e vorba de cele refuzate posesorilor de drept. După 21+ ani, un petic de 4.16 hectare n-a fost restituit familiei mele (6 veri), deși actele există, au fost depuse la timp, doar că există mai multe pretexte aiuristice. Din cei 6 veri, doar 2 sînt în clipa asta „străini” (la momentul băgării actelor, toți eram români rezidenți în țară) ????

  18. dr pepper
    25 March 2011

    emil, cred ca mi’a ramas un mesaj la askimodie

  19. Silvapro
    25 March 2011

    Dar de ce Base nu face nimic cu restituirea paminturior? Doar voi spuneti ca nu e comunist ci cam spre dreapta, si va cred pe cuvint. .

    Se pare ca problema paminturior e generala, si familia mea nu e un caz izolat ca nu le primeste in intregime, si nu aceleasi, etc.

  20. Silvapro
    25 March 2011

    # 16
    Nu e de la inceput. Te dezamagesc: Nu spune „din”. Lipseste ce zice inainte, asa ca tot nu mi-e clar totalmente.
    Dar voi nu vedeti ca ride?
    Vrea si el sa se laude, probabil cu niste realizari ale Israelului. Ca sintem dinamici, talentati, stim sa facem relatii. Asa spune.
    Eu cred ca ceea ce vrea sa spuna este ca reusesc sa …. nu stiu exact ce sa faca, probabil asta apare inainte de segmentul din filmulet. Probabil sa faca afaceri, sau sa desfaca produse israeliene pe markets din afara tarii Isr. ca aici, dupa cum continua in discurs, e o tara mica cu putere redusa de cumparare. E normal, orice tara incearca sa faca asa. To compete ca produsele ei sa fie importate. Si ce-i cu asta?

    Nu e vorba ca cumpara tari in sensul propriu, ci figurativ. Ce, Israelul cumpara Manhattan? Hai sa fim seriosi!

    Nu e vorba nici de vreo conspiratie stranie sau satanica. Chestii simple si normale.

  21. corneliu oren
    25 March 2011

    din „romania libera” de prin 11 martie:

    „În timp ce preşedintele Băsescu îi invită pe oamenii de afaceri din ţările arabe să investească în România, un fermier din Tulcea îi solicită ministrului Agriculturii să oprească achiziţiile de teren agricol de către arabi. Taşcu Caraman i-a cerut ministrului Valeriu Tabără, într-o întâlnire pe care a avut-o cu fermierii din judeţul Tulcea, să oprească investiţiile oamenilor de afaceri arabi în terenuri agricole din nordul Dobrogei. „În judeţul Tulcea, arabii cumpără suprafeţe mari de teren şi vor scoate din afaceri fermierii locali. Vă solicit să luaţi măsuri pentru a opri aceste afaceri care ne aduc prejudicii.”

  22. corneliu oren
    25 March 2011

    #14
    E adevarat ca se vind paminturi strainilor? Sinteti de acirord cu asta? Eu nu vad nimic bun in asta, oricit bani ar primi. Romania inca nu a terminat sa restituie paminturile familei mele, decit partial, ciopirtit, nu aceleasi paminturi fertile, pentru o parte vor sa dea bani si nu fizic. Tot asa, refuza sa dea toate acele 47 + de hectare ci numai 9 + 22 = 31. Ne fura pe noi, ca sa le vinda altora? Asta era cinic spus, fara legutura cu problema paminturilor noastre, oricum ma impotrivesc sa se vinda pamint strainilor.

    legat de restituiri, trebuie sa va spun de un caz cu o cladire.
    dupa ani si ani de judecata, copiii fostilor proprietari, goniti din romania prin anii 40, acum si ei inaintati in varsta, au primit doar etajul si podul cladirii. parterul a fost transformat in spatii comerciale si vandut cu bucatica, unor „cumparatori de buna credinta”, care nu mai pot fi deposedati de bunul cumparat intr-o licitatie „cinstita”.
    primaria s-a oferit in urma procesului sa-i despagubeasca pe urmasii proprietarilor cu suma obtinuta in respectiva licitatie . nu spune nimeni insa ca daca spatiul facea 100000, in acte se treceau doar 10000 iar diferenta se impartea „la negru” intre functionarul care semna hartiile si cumparatorul „de buna credinta”.
    cine a tras toate sforile in proces? avocatul israelienilor, care pe linga ca isi incaseaza onorariul , a mai luat si o suma consistenta de la functionarul de mai sus ca sa „o dea la pace”, chiar daca asta e in detrimentul clientului sau.
    cam la fel e si cu fosta moara „kraft” din bukowina, cumparata de porumboiu (cel cu fc vaslui), care e destul de puternic incat sa tina procesul pe loc de vreo 15 ani, sperind ca generatia urmatoare a celor ce o revendica sa poata fi pacalita cu o suma simbolica.
    probabil ca asa e si cu pamanturile, care sunt deja vandute la a treia sau a patra mana, pentru a nu mai putea fi recuperate pe vechile amplasamente sau in totalitatea suprafetelor.

  23. Silvapro
    25 March 2011

    #21

    Tot asa, refuza sa dea toate acele 47 + de hectare ci numai 9 + 22 = 31. Ne fura pe noi, ca sa le vinda altora? Asta era cinic spus, fara legutura cu problema paminturilor noastre, oricum ma impotrivesc sa se vinda pamint strainilor.

    Deci se pare ca n-am fost departe de adevar. si pot sterge acea propozie. Vad ca in Dobrogea chiar vind adrabilor. Ale noastre nu sint din nord, sint la Cotu’ Vaii, comuna Negru Voda. Dar cele din Tulcea, probabil ca o parte chiar erau ale fostilor proprietari, pradati de comunisti, si acum pradati din nou de noul sistem. Si la fel si in alte partii ale tarii.

    N-as numi cumpararea de teren de catre straini ca investitie. E un fel de cotropire, pentru numele lui D-zeu, teren = tara, care nu e o prostituata ce se da pe bani. Ba chiar mai rau. Ce se da, nu se mai intoarce. Foie verde de dai n-ai.
    In afara de asta, cui ii trebuie cotropire islamica? Avem nevoie de colonii Islamice?
    Cum am mai spus, le pot da cu chirie, si daca-i bai ca fac concurenta la produsul agricol local, se pot semna acorduri ca sa-si ia productia si s-o vinda in alta parte. Sau cutare procentaj, in masura care favorizeaza Romania.

  24. Liviu Crăciun
    25 March 2011

    Silvapro
    americanii zic ca, din pacate, e adevarat, sint unii care „detin” romania, nu precizeaza natia fiecaruia, da cica ar fi cu totii inclinati mai degraba spre Rusia ????
    da crin antenescu zice ca astea is „superficialitati”, iar iliescu ca ar fi „birfe”, asa ca nu stiu ce sa credem
    http://www.hotnews.ro/stiri-es…..omania.htm

    apropo, evreii ar trebui sa fie mai atenti, sa nu prea foloseasca in public si in aceeasi fraza cuvinte si expresii cum ar fi „dolari”, „sistem solar”, „galaxie”, „lista de cumparaturi”;
    sint multi oameni politici sensibili, dar care nu inteleg foarte bine cum functioneaza mecanica si economia cereasca si ar fi pacat…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *