Kremlin – bastion al democrației aflat în centrul Moscovei.
Bicêtre – spital de nebuni și închisoare ce se afla la marginea Parisului.
Kremlin Bicêtre – localitate ce a găzduit la începutul anului o expoziție de opere de artă expuse în cadrul festivalului Russenko, manifestare consacrată culturii ruse. Cu această ocazie primăria a permis celor doi reprezentanți de marcă a artei contemporane ruse, artiștii Mizin și Shaburov – cunoscuți pentru non-conformismul cu care abordează descoperirea unor noi căi de comunicare vizuală cu marele public – să-și expună ultimile creații artistice.
Așa au apărut na ulița – cum s-ar spune în Rusia, cele 4 panouri de mari dimensiuni, pictate cu chipurile a patru uriașe personalități ce au lăsat o urmă de neșters, zdrobitoare aș spune în cazul ultimilor două, asupra culturii ruse și nu numai a ei: Dostoievski, Tolstoi, Lenin și Stalin.
Tolstoi s-a văzut astfel așezat, în sfârsit, alături de Lenin – cel care spunea despre el cu o admiratie frustă dar nețărmurită: “Pe de-o parte este un artist de geniu… pe de altă parte este moșier, un idiot întru Cristos. Pe de o parte exprimă un protest energic, direct și sincer… iar pe de altă parte este tolstoian, adică un smiorcăit demodat și isteric”. Dostoievski s-a văzut și el ridicat la nivelul lui Stalin, pe cât de mare conducător pe atât de mare iubitor de poezie, lucru remarcat cu un curaj letal de marele poet rus Osip Mandelstam, în nemuritoarele versuri:
“Ce te plângi? Numai la noi poezia este respectată.
Se și ucide pentru ea.
Asta nu se întâmplă nicăieri în lume”
După ce a citit versurile în cadrul unui cenaclu literar restrâns, Osip Mandelstam a plecat sa creeze în lagăr unde a și murit. S-a dovedit astfel câtă dreptate a avut.
Revenind la Mizin și Shaburov, e de remarcat că operele lor sunt produsul unui mesaj artistic unitar și coerent, exprimat și de alți artiști ruși – arta contemporană rusă rupe lanțurile seculare ale trendului imperialist de sorginte occidentală, hrănindu-și libertatea creatoare din rădăcinile pline de sevă ale culturii proprii (Dostoievski și Tolstoi) și din dinamismul revoluționar atât de caracteristic lui Lenin și Stalin. O cale ce asigură o continuitate ce pare artificială pentru unii dar, pentru mulți alții, reprezintă un pod a cărui structură avangardist-ideologică sfidează imperial viitorul.
De fruntea fiecăreia dintre personalitățile ce întruchipează noul curent artistic-ideologic rus, rebelii artiști au agățat câte un coș de baschet! Ce poate fi mai frumos decât să te joci, acum, cu Lenin și Stalin! Egalitatea ca artă!
Din păcate libertatea de creație, de exprimare artistică, a fost cenzurată cu brutalitate de elemente extremiste. Taguri cu “secera și ciocanul” și inscripția “50 de milioane de morți” au murdărit chipul marilor oameni de cultură sovietici. Inexplicabil, Dostoievski și Tolstoi au scăpat nevătămați.
Mass-media franceză mainstream a acordat atenția necesară atât evenimentului cultural cât și manifestării de obscurantism.
O veste bună, totuși (o dau pentru liniștea unora dintre cititori): la Montpellier statuia lui Lenin este în continuare în siguranță, pe soclul ei. Un omagiu în bronz adus marelui apărător al culturii ruse, celui care spunea: “Am auzit de la Kamenev că Sovnarkomul a acceptat propunerea obscenă a lui Lunacearski de a salva Bolșoi Teatr. Biroul Politic să anuleze ordinul Sovnarkomului…Lunacearski va fi convocat la o audiere de cinci minute ca să-și spună ultimul cuvânt înainte de a fi sancționat”.
Și încă o veste bună, de data asta pentru toți: pentru că libertatea de exprimare are totuși și ea preferințe ideologice – altfel unde am ajunge – nici Kremlin Bicêtre, nici Montpellier și nici vreun alt loc din lume nu intenționează să găzduiască un eveniment consacrat culturii germane, la care artiști plastici de avangardă să expună panouri cu chipurile lui Goethe și Hegel, alături de cele ale marilor criminali Hitler și Himmler.
Am vorbit despre artă, despre cultură, așa că n-ar strica să spun câteva cuvinte, mânat de o echidistanță pe cât de anacronică pe atât de condamnabilă, despre statuia Fecioarei Maria, ridicată de către fundamentaliștii creștini în localitatea Publier – Haute Savoie. Datorită lor statuia Fecioarei a fost acuzată de apărătorii laicității și valorilor republicane că reprezintă: “o gravă atingere adusă libertății de conștiință a cetățenilor”.
Prin urmare Fecioara Maria a fost adusă pe băncile tribunalului administrativ din Grenoble! Cazul Nefericitei va fi rezolvat în instanță.
Observ, spre liniștea sufletească a multora, că Lenin și Stalin au rămas la modă, nu numai în artă. Nu același lucru se poate spune și despre Fecioara Maria. Ea îngrădește libertatea de constiinta, pe când primii doi nu.
9 Comments
Theo Hahn
2 April 2014Kremlin-Bicêtre – adică orașul unde a fost ținut „divinul marchiz”… nimeni altul decât de Sade. Aflăm că francezii n-au depășit vârsta pubertății revoluționare pe care o aveau pe timpul bunicului sadismului. Se învârt în jurul aceleiași onanii mintale și suferă de aceeași ejaculațiune precoce a gândirii.
Daniel Francesco
2 April 2014Theo, faimos acest Kremlin-Bicêtre. Iata in imaginea din stanga ce se intampla la 3 septembrie 1792:
http://www.histoire-image.org/…..d_sel=1938
Theo Hahn
2 April 2014@Daniel Francesco – imaginea nu apare.
Daniel Francesco
2 April 2014Furia maselor s-a dezlantuit intre 2 si 6 septembrie 1792 si a condus numai in Paris la moartea atroce a 1300-1400 de oameni. Jurnalistii revolutionari Marat, Freron si Gorsas impingeau poporul la razbunare pe fondul ofensivei austro-prusace de pe teritoriul francez iar municipalitatile primisera ordin sa execute „vizite” domiciliare la suspecti si sa-i aresteze pe cei considerati periculosi. Delirul sanguinard a inceput pe 2 septembrie la intersectia Burci unde au fost stransi de gat un grup de detinuti care erau transferati in alt loc de detentie. S-a trecut apoi in inchisori la instituirea unor „tribunale” ad-hoc in fata carora au aparut cei care se aflau – motivat sau nu – in inchisori. Majoritatea celor „judecati” erau aruncati in mijlocul unor grupuri de indivizi inarmati cu satare si topoare care ucideau in uralele multimii. Asa au fost ucisi preotii „recalcitranti”, aristocrati (marchiza de Lamballe), prizonieri de drept comun (la manastirea Bernadins), prostituate (la Salpetriere) dar si bieti dementi aflati in inchisoarea Bicetre.
Printre cele 162 de victime de la Bicetre 43 aveau sub 18 ani.
http://thebankofknowledge.com/…..story.html
Bogdan Calehari
2 April 2014E uluitor cum Kremlinul s-a intalnit, pentru a nu se mai desparti, cu Bicetre! Mie nu mi-a venit sa cred cand am aflat ca exista o localitate cu numele asta; am crezut ca este o gluma.
Theo Hahn
2 April 2014@Daniel Francesco – merci pentru trimiteri.
Theo Hahn
2 April 2014@Bogdan Calehari
Nu e o glumă. Sau, cel puțin, nu e o glumă proastă sau agresivă, ci mai degrabă inofensivă. Denumirea moscovită vine de la campania Marii Armate napoleoniene din 1812. Veteranii acelui dezastru obișnuiau să se întâlnească la o tavernă de lângă spitalul din Bicêtre, de unde taverna și-a schimbat numele în „Au sergeant du Kremlin”.
Pe când stația de metrou parizian „Stalingrad” este o glumă proastă. Sau nereușită, în orice caz.
Este însă o glumă sinistră prezența numelui și versurilor lui Louis Aragon în Mémorial des Martyrs de la Déportation din Île de la Cité din Paris, ca și a faptul că François Mittérand l-a decorat cu Legiunea de onoare, că la moartea lui a avut parte de funeralii aproape naționale, iar în Paris există sau exista o casă memorială Louis Aragon – Elsa Triolet. Acest om, care-l prefera pe Stalin lui Proust și care îi spunea nevestei sale că primul cuvânt pe care-l va învăța fiul său va fi „Stalin”, scria în 1930-1931 în poezii precum Prélude au temps des cerises din volumul Persécuté-Persécuteur (Ed. Denoel, 1931):
A se mai consulta și: http://www.gauchopedia.fr/wiki…..ront_Rouge. Găsiți acolo și alte declarații genocidofile și homosexuale ale acestui poet-filé prăjit onctuos în sânge la flacăra revoluției bolșevice care a fost Aragon. De exemplu, poezia Le Fron Rouge (prin care Aragon celebra cincinalul sovietic):
Sau declarații:
Să ne întrebăm foarte simplu: cum sunt văzute astăzi poeziile dedicate lui Hitler? Dar piesa Schlageter a lui Hanns Johst care era expresia ideologiei naziste și care a fost jucată la aniversarea zilei de naștere a lui Hitler în 1933? Cum sună astăzi în urechile lumii progresiste celebra replică din piesa lui Johst: „Wenn ich Kultur höre … entsichere ich meinen Browning!” ?
Putem presupune cu ușurință că nimeni nu le mai agreează pe cele din urmă. Dar pe Aragon și Sartre îi prizează astăzi toți „umaniștii”, toți „progresiștii” care cred că piața liberă e fascistă, proprietatea e furt, cultura e doar un element de suprastructură economică, religia e opiu sau afectare neurologică, ba chiar psihiatrică, Dumnezeu nu există, statul are nevoie să fie atotputernic, cei care mai cred în valori transcendente trebuie epurați și egalitatea trebuie instaurată cu orice preț peste tot.
Bogdan Calehari
2 April 2014Doi idioti utili, doi dintre principalii suporteri ai totalitarismului: Aragon si Sartre! In timp ce in Franta era privit ca o mare personalitate si i se acordau onorurile cuvenite, in URSS, Aragon era vazut de catre rusi drept ceea ce era cu adevarat: un scrib si un clantau. De altfel, rusii le spuneau turistilor straini care se minunau extaziati in fata „maretelor realizari”, plimbati fiind pe trasee prestabilite, „un Aragon”.
Iar Sartre – intelectualul de elita, marele scriitor si filozof – cel care spunea „anticomunistul este un sobolan scarbos”, era etichetat de stapanii lui de la Moscova drept o „hiena” si un „sacal”. Intr-adevar nu era vorba de o hiena si un sacal obisnuiti ci, asa cum spunea Aleksandr Fadeev, omul lui Jdanov, la Congresul Mondial pt. Pace al intelectualilor : „aceasta hiena dactilografa, acest sacal inzestrat cu stilou”.
Daniel Francesco
2 April 2014Doua citate caracteristice lui Aragon si Sartre:
Jean Louis Aragon
Jean-Paul Sartre
http://www.brainyquote.com/quo…..5zU7pVA.99